ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 818/2020

Ședința publică din data de 14 mai 2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 04.07.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C. și D. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. .au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar (contracte în moneda toxică), a prevederilor contractuale regăsite în art. 6.1. clauze inserate în contractual de credit nr. x din data de 18.03.2008 și eliminarea acesteia, pentru viitor; constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 1.3. lit. a), comisionul de acordare în cuantum de 5.914, 50 CHF regăsit în contractul de credit nr. x din dala de 18.03.2008; obligarea pârâtei la înghețarea/stabilizarea cursului valutar aplicat ratelor lunare încasate de către banca pentru restituirea împrumutului, la valoarea cursului existent la momentul încheierii contractului de credit, ca efect al constatării ca abuzivă a clauzei de risc valutar, prin adaptarea contractelor; obligarea pârâtei la restituirea diferențelor încasate de către parata peste cursul valutar de la momentul semnării contractului, ca efect al constatării nulității absolute a clauzei de risc valutar; constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 5.1. referitor la modificarea dobânzii în funcție de variația indicelui de referință și a marjei, conform deciziei băncii, regăsit în contractul de credit nr. x din data de 18.03.2008.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă prin sentința civilă nr. 387 din 14.02.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâta E., a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei stipulate la art. 5.1 din contractul de credit nr. x/18.03.2008, care prevede că dobânda se poate modifica în funcție de variația marjei conform deciziei băncii, a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate, și a obligat reclamanții să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 1.666 RON.

Apelul formulat de pârâta F. S.A. (fostă E.)împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 389A din 7 martie 2019.

Împotriva deciziei civile nr. 389A din 7 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a formulat recurs pârâta F. S.A. (fostă E.), indicând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că in mod nelegal instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond cu privire la constatarea caracterului abuziv al prevederilor art. 5.1 din contractul de credit.

Sub acest aspect s-a arătat, în esență, că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000; art. 4 din Legea nr. 193/2000; art. 4 par. 2 din Directiva 93/13/CEE.

De asemenea, recurenta-pârâtă a susținut, în sinteză, că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 37 și art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, iar instanța de apel, în mod nelegal, nu a validat actul adițional de implementare a prevederilor O.U.G. nr. 50/2010, dezvoltând motivele de nelegalitate.

În acest context, recurenta-pârâtă a susținut, în sinteză, că hotărârea recurată a fost dată și cu aplicarea și interpretarea greșită a: (i) Statuarilor CJUE (obligatorii) din Cauza C-92/11 RWE Vertrieb AG [cu privire la art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13]; (ii) Statuarilor CJUE (obligatorii) din Cauza C-280/1, Barclays Bank contra Sara Sannchez Garcia, G. [cu privire la art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13]; (iii) Statuarilor CJUE (obligatorii) din Cauza C-186/16 [cu privire la art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13].

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat ca, în baza prevederilor art. 496 noul C. proc. civ. sa se admită prezentul recurs, sa se caseze hotărârea Instanței de apel in raport de motivele de nelegalitate invocate si, rejudecând cauza, sa se admită apelul ca întemeiat si, drept urmare, sa se schimbe in parte sentința apelata in sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C. si D., ca neîntemeiată.

În temeiul prevederilor art. 453 coroborate cu art. 482 noul C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat obligarea intimaților - reclamanți A., B., C. și D. la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi efectuate de către pârâtă în faza procesuală a recursului, precum și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către aceasta în faza procesuală a apelului și în prima fază procesuală (dovezile privind cheltuielile de judecată din faza procesuală a apelului și din prima fază procesuală sunt la dosarul cauzei).

Prin întâmpinarea înregistrată la 3 octombrie 2019, intimații-reclamanți A., B., C. și D. au solicitat respingerea recursului formulat împotriva deciziei atacate și menținerea acesteia ca fiind legală și temeinică.

Prin precizările depuse la 25 septembrie 2019, recurenta-pârâtă a menționat că este de acord cu soluționarea prezentei cauze in complet de filtru.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 30 ianuarie 2020, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 10 februarie 2020.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția tardivității, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente:

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel…". Din dispozițiile citate mai sus rezultă că pentru exercițiul căii extraordinare de atac a recursului s-a instituit un termen legal de 30 zile, care reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia, partea îndreptățită se poate adresa instanței.

Totodată, conform art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură. De asemenea, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 2 din același act normativ, când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă, termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

În situația nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

În speță a fost atacată cu recurs decizia civilă nr. 389A din 7 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, decizie ce a fost comunicată recurentei-pârâte F. S.A. (fostă E.) la data de 12 iulie 2019, iar recursul a fost declarat la 14 august 2019 peste termenul stabilit imperativ de dispozițiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.

Or, când legea procesuală stabilește un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate potrivit dispozițiilor art. 185 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că recursul formulat de pârâta F. S.A. (fostă E.) nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de dispozițiile legale, că partea nu a dovedit existența unor motive temeinice care să o împiedice să exercite dreptul de a ataca cu recurs decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor legale citate și să respingă ca tardiv declarat recursul formulat de recurenta - pârâtă F. S.A. (fostă E.) împotriva deciziei civile nr. 389 A din 7 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de recurenta - pârâtă F. S.A. (fostă E.) împotriva deciziei civile nr. 389 A din 7 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 14 mai 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.