ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 592/2021

Ședința publică din data de 10 martie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21.11.2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate caracterul abuziv al clauzelor din contractul de credit nr. x/20.06.2007, inserate la art. 4.1, art. 4.2 și art. 4.5, cu privire la data ajustării dobânzii, art. 4.10 lit. a) referitor la comisionul de acordare, art. 4.10 lit. b), vizând comisionul de administrare, art. 4.8, referitor la rata majorată a dobânzii, art. 4.10 lit. d), cu privire la comisionul de rambursare anticipată și art. 5.1, care vizează riscul valutar. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la înghețarea/stabilizarea cursului valutar aplicat ratelor lunare încasate, precum și la restituirea diferențelor încasate peste cursul valutar de la momentul semnării contractului, la care se adaugă dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 686/14.03.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată și a constatat caracterul abuziv si nulitatea absoluta parțială a clauzei inserate la art. 4.5 teza I din contractul de credit nr. x/20.06.2007, potrivit căreia, "pe parcursul derulării contractului, cu excepția perioadei menționate la pct. 4.1, banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile și comisioanele bancare"; au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere.

Împotriva aceste sentințe, toate părțile au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 19A/15.01.2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondate apelurile.

Împotriva acestei decizii, C. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia, cu consecința admiterii apelului și respingerii în tot a acțiunii.

În motivare, a prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art. 4 și art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 193/2000, a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2010 și a Directivei 13/93/CEE; a invocat, astfel, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Concretizând, a arătat că în mod greșit s-a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 4.5 din contractul de credit, privind dobânda, în condițiile în care această clauză nu mai este în vigoare în forma reținută și analizată de instanță, ca urmare a încetării convenției, prin rambursarea anticipată a creditului, la cererea intimaților.

Mai mult decât atât, a susținut că se impune respingerea capătului de cerere privind variația dobânzii, ca fiind lipsit de interes. Condițiile prevăzute de legea procesuală civilă impun ca interesul să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Conform doctrinei, interesul este născut și actual în situația în care dacă cel interesat nu ar recurge la acțiune în momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu. Dacă dreptul pretins este actual, și interesul este născut și actual, însă, în prezenta cauză, dreptul pretins nu mai există, motiv pentru care interesul își pierde una dintre condițiile imperative, și anume caracterul actual.

A subliniat recurenta că cererea de rambursare anticipată a creditului a fost înregistrată la 14.03.2013, iar acțiunea a fost introdusă la 21.11.2018, după cinci ani de la încetarea raportului juridic civil.

Or, nici legea specială - art. 6 și 7 din Legea nr. 193/2000, nici C. civ. nu permit valorificarea unor pretenții dintr-un raport juridic care a încetat.

În final, a susținut că, potrivit art. 6 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, sancțiunea juridică ce poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale este încetarea producerii efectelor acesteia pentru viitor, fără a se pune în discuție prestațiile deja executate.

La 03.08.2020 intimații au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, prin care s-a subliniat că două dintre criticile formulate de recurentă nu pot fi primite, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., iar cea de a treia a fost invocată doar formal și s-a propus anularea recursului, în procedura prevăzută de. de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., text care include două condiții cumulative: motivele să fie încadrate și să corespundă motivelor de casare prevăzute de lege și să poată fi primite, adică să nu fie invocate omisso medio.

Recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că se impunea respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, întrucât contractul de credit nr. x/20.06.2007 nu mai este în vigoare, încetând prin rambursarea anticipată a creditului, dar și că acțiunea este lipsită de interes, întrucât dispozițiile legale nu permit valorificarea unor pretenții izvorând dintr-un raport juridic finalizat.

Aceste motive de recurs sunt invocate, omisso medio, din verificările proprii Înalta Curte constatând că aceste aspecte nu au fost sesizate în apel, cale devolutivă de atac prin care instanța a examinat cauza sub toate aspectele, printr-o nouă judecată asupra fondului, statuând asupra cauzei atât în fapt, cât și în drept.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceste motive sunt invocate pentru prima dată în fața instanței de recurs, deși ele puteau fi invocate pe calea apelului ori în cursul judecării apelului, sancțiunea prefigurată de lege fiind aceea că, potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., ele nu pot fi primite de instanța care judecă recursul.

Tot subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că potrivit art. 6 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, sancțiunea juridică ce poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale este încetarea producerii efectelor acesteia pentru viitor, fără a se pune în discuție prestațiile deja executate.

În condițiile în care analiza deciziei atacate relevă că recurenta nu a fost obligată la restituirea vreunei sume de bani, instanța supremă constată că această critică, ce vizează restituirea prestațiilor deja executate, este una formală.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să fie supusă controlului judiciar în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs relevă că două dintre criticile formulate nu pot fi primite, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., iar cea de a treia a fost invocată doar formal.

De aceea, recursul declarat recurenta-pârâtă C. S.A. urmează să fie anulat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicare art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Înalta Curte va respinge cererea intimaților de acordare a cheltuielilor de judecată, având în vedere că aceștia nu au făcut dovada existenței și întinderii lor, conform art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 19A/15.01.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge cererea intimaților de acordare a cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 martie 2021.