ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2097/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 iulie 2014 pe rolul Judecătoriei Câmpina, sub număr de dosar x/2014, reclamantul A. a chemat în judecata pe pârâta S.C. B. S.A., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale incluse în contractul de credit nr. x din 29.05.2008, respectiv art. 3.7, 3.11, 3.12, 3.13, 3.14, 4.1, 4.6, 4.7, precum și în actele adiționale din 15.10.2009 și 17.04.2012, constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale susmenționate, stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului, denominarea creditului la moneda națională respectiv RON la cursul valutar de la momentul acordării creditului, motiv pentru care rata urmează sa fie tratata ca fiind la nivelul anului corespunzător acordării creditului, obligarea pârâtei la eliminarea acestor clauze contractuale, obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite în baza clauzelor lovite de nulitate absolută sau, în subsidiar, compensarea acestor sume cu eventualul debit rămas neachitat; obligarea pârâtei de a emite un nou grafic de rambursare, care sa aibă la bază suma recalculată după eliminarea clauzelor abuzive, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.

Prin sentința nr. 1111 din 24 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Câmpina, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Câmpina, invocată din oficiu, și, pe cale de consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Pe baza probatoriilor administrate în cauză, prin sentința nr. 1365 din 19 iulie 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost admisă acțiunea având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A, în parte, s-a constatat ca fiind abuzive clauzele cuprinse în următoarele articole din contractul de credit nr. x/29.05.2008: art. 3.11 privind modul de stabilire a dobânzii majorate; art. 3.12 privind comisionul de procesare; s-a constatat ca fiind abuzivă clauza cuprinsă în art. 2.11 din actul adițional încheiat la 15.10.2009, la contractul de credit nr. x/29.05.2008, privind modul de stabilire a dobânzii majorate; nulitatea absolută a clauzelor mai sus menționate.

Prin aceeași sentință s-a dispus restituirea sumei de 1.489,40 CHF reprezentând comision de procesare și a sumei reprezentând diferența dintre dobânda majorată plătită de reclamant în temeiul contractului nr. x/29.05.2008 și a actului adițional încheiat la 15.10.2009, la contractul de credit nr. x/29.05.2008 și a dobânzii fixe sau variabile în vigoare în perioadele pentru care s-a achitat dobândă majorată.

De asemenea, a fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Totodată, a fost respinsă cererea reconvenționala formulată de pârâta S.C. B. S.A, ca neîntemeiată, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul A., cât și pârâta S.C. B. S.A., criticând-o ca nelegală și netemeinică,

Prin decizia nr. 82 din 10 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a fost respins apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței nr. 1365 din 19 iulie 2018 pronunțate de Tribunalul Prahova; a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva sentinței nr. 1365 din 19 iulie 2018 pronunțate de Tribunalul Prahova; a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că au fost respinse capetele de cerere referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei din art. 3.12 privind comisionul de procesare din contractul de credit nr. x/29.05.2008, referitoare la constatarea nulității absolute a acesteia și la restituirea sumei de 1.489,40 CHF reprezentând comision del procesare, ca neîntemeiate; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 215,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pârâta B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 82 din 10 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

După o scurtă prezentare a situației de fapt, în argumentarea recursului, recurenta a criticat hotărârea sub aspectul soluției pronunțate cu privire la clauzele prevăzute la art. 3.11 din contractul de credit și 2.11 din Actul adițional din 15.10.2009 privind dobânda majorată, precum și a clauzei menționată la art. 3.13 din contractul de credit referitoare la comisionul de rambursare anticipată, apreciind că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material aplicabile.

In opinia recurentei, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material, nesocotind dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, precum și dispozițiile art. 1066, art. 1069, art. 1087-1088 din vechiul C. civ.

Aceasta întrucât, clauzele prevăzute de art. 3.11 din contractul de credit și art. 2.11 din Actul adițional din 15.10.2009 la Contractul de credit sunt de plano excluse de la controlul judecătoresc din punctul de vedere al caracterului abuziv prin dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, însă instanța de apel a încălcat dispozițiile acestui articol, incident în speță, pe care însă nu 1-a aplicat.

Totodată, apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, întrucât cele trei condiții legale stipulate la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 trebuie întrunite cumulativ pentru ca prezumția relativă de valabilitate și liceitate a unei clauze contractuale să fie răsturnată, pentru a putea fi constatat caracterul abuziv.

Subliniază că instanța de apel nu a ținut cont în analiza caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art. 3.11 din contractul de credit și art. 2.11 din Actul adițional din 15.10.2009 la Contractul de credit, de faptul că pentru orice contract legea permite părților să stabilească penalități, daune pentru neexecutarea ori executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale.

Astfel, dobânda majorată/penalizatoare din contractul de credit este o clauză care transpune, la nivelul contractului, prevederile art. 1066 și art. 1069 din vechiul C. civ., în vigoare la data încheierii contractului de credit, și este în deplină concordanță și cu dispozițiile art. 1082 din vechiul C. civ., care prevede obligația debitorilor de a plăti daune moratorii în cazul în care nu își execută obligațiile la timpul stabilit în contract.

In plus, legislația în materie bancară și cea în materia protecției consumatorului atât cea în vigoare la momentul încheierii raportului juridic, cât și cea prezentă, nu interzice perceperea unei dobânzi penalizatoare/majorate pentru sumele restante datorate de împrumutat. Conform contractului de credit în cauză, exista consimțământul ambelor părți în sensul aplicării unei dobânzi majorate pentru sumele restante.

Prin contractul de credit, s-a convenit ca împrumutatul să datoreze băncii o dobândă majorată/penalizatoare în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale, pentru care a existat acordul expres al acestuia.

Analizând conținutul clauzelor contractuale prevăzute de art. 3.11 din contractul de credit și art. 2.11 din Actul adițional din 15.10.2009 la Contractul de credit, se poate observa faptul că acestea sunt exprimate fără echivoc, într-un mod clar și inteligibil, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, intimatului-reclamant nu i-a fost ascunsă inserarea acestora în cuprinsul convenției și al actului adițional, fiind, totodată, clar precizată modalitatea de calcul a dobânzii penalizatoare/majorate, într-o manieră care permite înțelegerea acesteia de către orice persoană.

Așadar, dobânda majorată a fost explicată la art. 3.11 din contract și la art. 2.11 din Actul adițional din 15.10.2009 la Contractul de credit, unde se prevede formula de calcul a acesteia, rezultând în mod clar faptul că aceasta se aplică numai în cazul neîndeplinirii obligațiilor de plată a sumelor de bani datorate în temeiul contractului, fiind o sancțiune contractuală pentru neexecutarea la termen a obligațiilor de plată ale împrumutatului.

Prin urmare, recurenta apreciază că prevederile art. 3.11 din contractul de credit și art. 2.11 din Actul adițional din 15.10.2009 la Contractul de credit sunt pe deplin legale.

Referitor la clauza art. 3.13 din contractul de credit privind comisionul de plată/rambursare anticipată, recurenta-pârâtă arată că atât prin Legea nr. 193/2000, cât și ulterior, prin O.U.G. nr. 50/2010, legiuitorul a înțeles faptul că prin restituirea accelerată a împrumutului, comerciantul este susceptibil de a fi păgubit, costurile înregistrate putând fi recuperate prin instituirea unui comision.

La momentul semnării contractului de credit, legislația în vigoare nu interzicea perceperea unui comision de rambursare/plată anticipată în modalitatea prin care părțile au înțeles să-1 precizeze, recurenta neîncălcând, prin urmare, nicio normă în materie.

Ulterior, prin O.U.G. nr. 50/2010 - care nu se aplică retroactiv - legiuitorul a reglementat condițiile în care poate fi perceput un comision de rambursare anticipată - și anume doar în cazul în care rambursarea anticipată se efectuează într-o perioadă în care rata dobânzii aferentă creditului este fixă, prin art. 66-67 fiind stabilit și un cuantum legal, iar ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 Banca a procedat, prin Actul adițional încheiat la data de 18.11.2010, la armonizarea contractului de credit cu modificările legislative în materie, inclusiv cu privire la comisionul de plată/rambursare anticipată, prin urmare clauza 3.13 nu mai este în vigoare de la acea dată.

Așadar, comisionul de plata anticipată în cuantum de 3% calculat prin aplicarea procentului la valoarea sumei rambursate în avans și datorat integral la data efectuării rambursării anticipate de către împrumutat, a fost, în mod legal, prevăzut în contract.

Astfel, a susținut recurenta, așa cum a arătat și prin întâmpinarea depusă în primă instanță, nu a făcut niciodată aplicarea clauzei menționate la art. 3.13. din Contractul de credit și nu a încasat vreo sumă cu titlu de comision de rambursare anticipată în temeiul și condițiile reglementate prin aceasta clauză, aspect ce reiese și din expertiza administrată în cauză.

Totodată, în opinia recurentei, în mod nelegal instanța de apel a dispus restituirea sumelor reprezentând diferența dintre dobânda majorată plătită de reclamant în temeiul contractului și dobânda fixă sau variabilă în vigoare în perioadele pentru care s-a achitat dobânda majorată, hotărârea pronunțată fiind dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 193/2000.

Aceasta întrucât, în măsura în care instanța ar constata ca fiind abuzivă o clauza contractuală, aceasta nu ar mai produce efecte pentru viitor, prestațiile deja executate de părți neputând fi restituite.

Cu privire la cheltuielile de judecată, recurenta apreciază că nu are o culpă procesuală care să motiveze obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, nefiind probat că ar exista motive care să conducă la constatarea caracterului abuziv al clauzelor invocate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 2 martie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, niciuna dintre părți nu a înțeles să-și exercite acest drept; prin încheierea din 4 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate hotărârea atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte amintește că limitele controlului de legalitate în recurs sunt circumscrise exclusiv motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., astfel cum sunt acestea invocate de către părți sau cum susținerile recurenților pot fi reîncadrate în una dintre ipotezele reglementate de sus indicatul text de lege.

Deși prin cererea de recurs, pârâta a înțeles să își întemeieze calea de atac promovată exclusiv pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că, în speță, criticile invocate de aceasta se subsumează prevederilor pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., dispozițiile art. 175 alin. (1) din același act normativ, arătând, totodată, că actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.

Înalta Curte amintește că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului sarcina ca, în soluționarea pricinii, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În speță, se constată că hotărârea recurată nu respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel nu a analizat și nu a răspuns argumentelor esențiale expuse de bancă în susținerea poziției sale procesuale și nu a prezentat raționamentul logico-juridic ce a stat la baza concluziei sale, exprimată prin soluția dată.

Înalta Curte reține că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Totodată, trebuie reținut că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în același timp o garanție procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătorești (cauza Ruiz Torja împotriva Spaniei, Boldea împotriva României).

Or, aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că instanța de apel nu a pronunțat o hotărâre motivată în raport cu aspectele fundamentale ale cauzei, raportat la faptul că instanța de apel nu a răspuns criticilor esențiale ale pârâtei, invocate prin motivele de apel.

În concret, Înalta Curte constată că obligația motivării hotărârii cu privire la dobânda majorată/penalizatoare, respectiv la restituirea diferenței solicitate în referire la această dobândă, și la comisionul de rambursare anticipată, nu a fost respectată în speță, în mod fondat recurenta fiind nemulțumită de neanalizarea unor elemente esențiale ale cauzei.

Astfel, se constată că instanța de control judiciar, în menținerea soluției adoptate de prima instanță în ceea ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzei prevazute la art. 3.11 - modificarea dobânzii majorate, a reținut, în esență, că aceasta depinde de voința exclusivă a împrumutătorului, reclamantul fiind obligat să achite cu acest titlu sume, posibil stabilite în mod discreționar de bancă, pe care nu le-a acceptat, creând astfel un dezechilibru semnificativ între părți.

Din perspectiva cerințelor art. 4 din Legea nr. 193/2000, a constatat că o asemenea clauză prezintă un caracter abuziv, nedând posibilitatea instanței de a aprecia asupra existenței unui criteriu obiectiv de determinare a modului de stabilire a dobânzii majorate.

Instanța de apel a mai apreciat că "aceeași este și situația comisionului de plată anticipată, potrivit acestei prevederi contractuale, în caz de rambursare anticipată, împrumutatul fiind obligat la plata unui comision chiar și in condițiile in care plătește integral creditul și celelate costuri aferente, reglementând practic perceperea unei dobânzi mascate".

Înalta Curte constată că instanța de apel a confirmat sentința tribunalului, referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei prevazute la art. 3.11 - modificarea dobânzii majorate, fără a avea în vedere o serie de aspecte aduse în dezbatere de bancă prin motivele de apel (ex: dispozițiile art. 1066, 1069, 1087, 1088 din C. civ. de la 1864 etc.), fără a expune vreo analiză cu privire la clauza prevăzută de art. 2.11 din Actul adițional din 15.10.2009 la contractul de credit și fără a ține cont că tribunalul, în raport de situația de fapt reținută în speță, cu privire la clauzele privind dobânda cuprinse în cele 3 acte adiționale ulterioare încheiate între părți (din 15.10.2009, l8.11.2010 și 17.04.2012), a analizat întrunirea condițiilor legale impuse de Legea nr. 193/2000, însă, în ceea ce privește dobânda majorată nu a efectuat același raționament.

Prima instanță a reținut că "actele adiționale au fost semnate de reclamant, clauzele privind dobânda fiind clare, fără posibilitatea de majorare discreționară de către bancă a dobânzii, exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, neexistând, în această situație, conform art. 4 alin. (6) din Lg. nr. 193/2000, posibilitatea de a le considera abuzive".

Astfel, tribunalul, al cărui raționament a fost confirmat de instanța de prim control judiciar, a apreciat că dobânda nu este abuzivă, însă atunci când a făcut referire la dobânda majorată/penalizatoare nu a procedat la analizarea acesteia în raport de situația de fapt reținută și nu a examinat actele adiționale semnate de reclamant.

Este de necontestat că pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale din perspectiva art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, trebuie să fie întrunite în mod cumulativ condițiile prevăzute de lege: lipsa negocierii, existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, încălcarea exigențelor bunei-credințe, caracterul clar și inteligibil.

Însă, instanța de apel nu a examinat toate elementele de fapt necesare pentru stabilirea caracterului clar și inteligibil al clauzei care reglementează dobânda majorată/penalizatoare și, cu toate acestea, a reținut caracterul abuziv al acesteia, fără o analiză efectivă a producerii, în detrimentul consumatorului, în contradicție cu cerința de bună-credință, a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Sub acest aspect hotărârea instanței de apel, prin care doar se afirmă caracterul abuziv al clauzei privind dobânda majorată/penalizatoare, fără a se menționa elementele de fapt pe care s-a întemeiat această afirmație, apare ca nemotivată și în consecință sunt incidente dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ.

Pornind de la cele mai sus reținute de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că analiza realizată prin decizia recurată este incompletă și inconsistentă, întrucât, instanța de apel nu a avut în vedere aspectele esențiale aduse în dezbatere de bancă și nu a făcut aplicarea tuturor criteriilor de analiză a caracterului abuziv al unei clauze contractuale astfel cum acestea sunt definite de art. 4 din Legea nr. 193/2000.

În ceea ce privește critica apelantei-pârâte față de cele reținute de prima instanță cu privire la comisionul de rambursare anticipată (art. 3.13 din contract), Înalta Curte constată că instanța de apel nu a efectuat nicio analiză, nu a răspuns în niciun fel argumentelor esențiale prezentate de pârâtă, ci doar a afirmat că situația este aceeași cu cea privind dobânda majorată, fără a menționa elementele de fapt pe care s-a întemeiat această afirmație și fără a proceda la examinarea susținerilor băncii legate de acest comision (ex: cererea este lipsită de obiect și neîntemeiată, clauza a încetat să mai producă efecte juridice, motivul perceperii acestui comision nu a fost acela al prestării unui serviciu, ci cel consacrat de prevederile O.U.G. nr. 50/2010, respectiv compensația echitabilă și justificată pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată).

Nici critica din apelul pârâtei privind restituirea sumelor reprezentând diferența dintre dobânda majorată plătită de reclamant în temeiul contractului și dobânda fixă sau variabilă în vigoare în perioadele pentru care s-a achitat dobânda majorată, nu a primit niciun răspuns, în condițiile în care curtea de apel nu a dezvoltat niciun un raționament concret privind acest aspect.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 497 teza I din C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. potrivit dispozitivului.

În rejudecare, instanța de apel, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale, în limitele casării și efectului devolutiv al apelului, va da eficiență situației de fapt reținute și în ceea ce privește dobânda majorată, va avea în vedere că restituirea diferenței solicitate în referire la această dobândă urmează soarta principalului, va proceda la analiza efectivă a clauzei privind comisionul de rambursare anticipată și, totodată, va analiza temeiurile legale invocate din perspectiva criticilor formulate prin cererea de apel și va pronunța o hotărâre prin care va răspunde acestor critici într-o formă clară și precisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 82 din 10 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția a II-a Civilă.

Casează, în parte, decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată a apelului pârâtei aceleiași instanțe.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2022.