ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2158/2022

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 10 februarie 2017 pe rolul Judecătoriei Călărași, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanței următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1, art. 4, art. 6 și art. 14 din Legea nr. 193/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Directiva 93/13/CEE, Directiva 17/2014/CEE și legislația conexă, respectiv Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului, Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, art. 1271 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 196/31.01.2019, Judecătoria Călărași a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâta B. și a admis cererea formulată de reclamanta A.. A constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze din Contractul de credit nr. x din 24.09.2008, încheiat între pârâta B., în calitate de împrumutător, reclamanta A., în calitate de împrumutat și numitul C., în calitate de garant ipotecar și coplătitor: art. 1.3. lit. a), lit. b) liniuța a II-a și lit. c), art. 6.3., art. 7.1. lit. m) și n). A constatat nulitatea absolută a clauzelor sus-menționate.

A obligat pârâta B. să restituie reclamantei A. suma încasată cu titlu de comision de acordare, actualizată cu dobânda legală calculată de la data încasării sumei până la data plății efective. A dispus ca reclamanta să plătească ratele lunare aferente Contractului de credit nr. x/24.09.2008, în moneda franc elvețian, la conversia monedei franc elvețian, în raport cu moneda națională, din momentul încheierii contractului de credit, adică la cursul de 2,2991 RON pentru un franc elvețian.

A obligat pârâta să restituie reclamantei sumele încasate în plus, rezultate din creștea valorii francului elvețian în raport cu leul românesc față de valoarea francului elvețian de la data încheierii contractului sus-menționat, aferente fiecărei rate plătite de reclamantă.

A obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală pentru fiecare sumă încasată în plus, rezultată din creștea valorii francului elvețian în raport cu leul românesc față de valoarea francului elvețian de la data încheierii contractului sus-menționat, aferentă fiecărei rate plătite de reclamantă, de la data încasării fiecărei sume nedatorate (încasate în plus) până la data plății efective.

A obligat pârâta B. să plătească reclamantei A. suma de 1.200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta D. S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 419/09.05.2019, Tribunalul Călărași – secția Civilă a admis apelul pârâtei D. S.A. (fostă B.), a schimbat în parte sentința apelată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta D. S.A., precum și a respingerii ca neîntemeiată a cererii de obligare a aceleiași pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

A menținut, în rest, sentința apelată, în ceea ce privește soluționarea excepțiilor invocate de pârâta D. S.A. prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei.

A obligat intimata-reclamantă A. la plata către apelanta-pârâtă D. S.A. a cheltuielilor de judecată efectuate în fond și în apel, în cuantum de 1.154,29 RON, reprezentând taxă de timbru, și în cuantum de 2.466,99 RON, reprezentând onorariu de avocat.

A respins cererea apelantei-pârâte D. S.A. de obligare a intimatei-reclamante A. la plata altor cheltuieli de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A., înregistrat pe rolul Curții de Apel București – secția a VI-a Civilă, sub nr. x/2017.

Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 05.11.2019, Curtea de apel București, secția a VI-a civilă a dispus suspendarea judecății recursului, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1

1

C. proc. civ., până la soluționarea Cauzei nr. 81/2019, aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin cererea înregistrată la 18.01.2021, recurenta-reclamantă a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol.

Prin decizia civilă nr. 487 din 25 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a constatat perimată cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 419/09.05.2019, pronunțată de Tribunalul Călărași, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A.

Împotriva deciziei prin care s-a constatat perimarea, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru început, recurenta arată că, prin încheierea din 05.11.2019, instanța a dispus suspendarea cauzei conform art. 413 alin. (1) pct. 1

1

C. proc. civ., până la soluționarea Cauzei nr. 81/19 aflată pe rolul CJUE.

Cauza menționată a fost soluționată de C.J.U.E. la 9 iulie 2020 și publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. C287/31.08.2020.

Arată recurenta și că, la 19.01.2021, a depus cerere de repunere pe rol a cauzei, dar instanța de judecată a calculat în mod eronat termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 C. proc. civ.

Astfel, recurenta susține că termenul de perimare a început să curgă la 31.08.2020, data la care hotărârea C.J.U.E. a fost publicată, iar cererea de repunere în termen a fost depusă în termenul de 6 luni.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte la 02.08.2021 .

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 1 martie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Prin încheierea din 21 iunie 2022, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 487 din 25 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă și a fixat termen în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

Analizând recursul declarat în cauză, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că este fondat și urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, deși recurenta și-a subsumat criticile motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța supremă apreciază că, în raport de invocarea, prin memoriul de recurs, a aplicării greșite a unor norme de procedură civilă, respectiv art. 416 alin. (1) C. proc. civ. în ceea ce privește împlinirea termenului de 6 luni, criticile recurentei se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Din această perspectivă, se reține că art. 416 din C. proc. civ. prevede că: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni; (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță; (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

În raport cu dispozițiile legale anterior redate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului este urmarea culpei procesuale a părții.

În speță, se reține că, prin încheierea de ședință din 05.11.2019, Curtea de apel București, secția a VI-a civilă a dispus suspendarea judecății recursului, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea Cauzei nr. 81/2019, aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Instanța de apel a apreciat, în considerentele încheierii sus-menționate, că deși existența unei cauze pe rolul unei instanțe internaționale nu este avută în vedere expres de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., nu poate fi ignorat aspectul că o altă instanță națională (Curtea de Apel Cluj) a apreciat că normele invocate în respectiva cauză necesită interpretarea instanței europene.

Astfel, a constatat că situația reclamantei din prezentul dosar este similară celei a reclamanților din dosarul Curții de Apel Cluj, în ambele litigii, reclamanții urmărind, în esență, stabilizarea/înghețarea cursului de schimb CHF/LEU la cursul valabil la data contractării creditului.

Pe cale de consecință, instanța de apel a apreciat util a sista judecata până când instanța europeană va formula un răspuns în cauza C–81/19, pentru a nu determina o interpretare diferită a unor situații juridice identice.

Potrivit textului art. 413 alin. (1) pct. l C. proc. civ., care reglementează suspendarea facultativă a cauzelor, "instanța poate suspenda judecata când, dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți". Totodată, art. 413 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă".

Este indiscutabil că acest temei de suspendare facultativă a judecății are în vedere existența unor "chestiuni prejudiciale", a căror soluționare ar putea avea o influență determinantă asupra rezolvării cauzei. Situația premisă este aceea a existenței în paralel a unui alt litigiu, de a cărui soluționare depinde existența sau inexistența unui drept subiectiv civil (lato sensu), rațiunea pentru care a fost instituită posibilitatea suspendării constând în evitarea pronunțării unor hotărâri contradictorii, ceea ce ar genera o anomalie a raporturilor juridice dintre părțile aflate în proces.

Împrejurarea că instanța de apel a avut nelămuriri privind interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii Europene și a ales, ca mecanism procesual, suspendarea judecății cauzei până la soluționarea întrebărilor preliminare adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene de o altă curte de apel, în temeiul cazului de suspendare facultativă reglementat de art. 413 alin. (1) C. proc. civ., iar nu suspendarea de drept reglementată de art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., nu poate contura o culpă a reclamantei în lăsarea cauzei în nelucrare.

În situația în care instanța apreciază că este necesară suspendarea judecății în temeiul unui caz prevăzut de art. 413 din C. proc. civ., potrivit art. 418 alin. (1) coroborat cu art. 413 alin. (2) din C. proc. civ., termenul de perimare este suspendat până la pronunțarea hotărârii definitive în cauza care a provocat suspendarea judecății.

Suspendarea cursului perimării potrivit dispozițiilor legale menționate anterior, presupune ca perimarea să-și fi început cursul dintr-o cauză anterioară, ceea ce nu este cazul în speță.

Reclamanta nu avea calitatea de parte în litigiul în legătură cu care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată de Curtea de Apel Cluj (dosarul nr. x/2017) și care a determinat suspendarea judecății recursului, astfel încât nu i se putea imputa că nu ar fi formulat cerere de reluarea judecății, lipsind culpa procesuală, de esența sancțiunii perimării.

Corelând dispozițiile art. 416 alin. (3) C. proc. civ. cu cele ale art. 415 C. proc. civ., ce reglementează regulile privind repunerea pe rol a cauzei, se constată că legiuitorul a reglementat în mod diferit, în funcție de felul suspendării, modul în care are loc reluarea judecății.

Atunci când suspendarea a fost dispusă în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., reluarea judecății se face din oficiu, chiar și în lipsa unei cereri de repunere pe rol formulate de partea interesată, de îndată ce are loc pronunțarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Pentru identitate de rațiune, în același mod trebuie să se procedeze și în cazul dosarelor suspendate în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la pronunțarea hotărârii C.J.U.E., care a fost sesizată de o altă instanță, conform principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio essedebet, întrucât ne aflăm tot în prezența unei suspendări facultative cauzate de o chestiune prejudicială, respectiv soluția pe care instanța europeană urmează să o pronunțe cu privire la interpretarea sau validitatea dispozițiilor de drept unional în privința cărora a fost sesizată prin procedura întrebării preliminare. Ca urmare, în condițiile în care la momentul suspendării judecății s-a constatat existența unei similarități cu cauza pendinte pe rolul C.J.U.E., în sensul că sunt incidente aceleași dispoziții de drept al Uniunii cu privire la interpretarea sau validitatea cărora a fost sesizată anterior Curtea Europeană prin procedura reglementată de art. 267 din TFUE, după pronunțarea hotărârii C.J.U.E., instanța trebuie să dispună, din oficiu, repunerea cauzei pe rol pentru continuarea judecății, urmând ca judecătorul să aprecieze în ce măsură dezlegările instanței europene se impun în propriul dosar.

Prin urmare, deși motivul de suspendare facultativă bazat pe existența unei cauze pendinte pe rolul C.J.U.E. nu era prevăzut expres de niciunul dintre textele care reglementau acest incident procedural anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 310/2018, în condițiile în care normele care reglementează suspendarea facultativă sunt unele dispozitive, instanța de judecată fiind chemată să decidă cu privire la oportunitatea aplicării lor, în vederea unei bune administrări a justiției, ținând seama de caracterul obligatoriu al deciziilor de interpretare a dreptului unional pronunțate de C.J.U.E. și pentru preîntâmpinarea pronunțării unor hotărâri naționale contrare normelor europene, odată ce instanța națională, luând în considerare ansamblul circumstanțelor cauzei, a decis că se impune așteptarea hotărârii instanței europene, tot ea trebuie să dispună continuarea judecății, de îndată ce constată că s-a dat o rezolvare respectivei chestiuni prejudiciale.

Față de cele arătate, în considerarea faptului că perimarea presupune o prezumție de desistare, de abandonare a judecății, deoarece pricina a rămas în nelucrare o anumită perioadă de timp, fiind în același timp și o sancțiune aplicabilă părții delăsătoare, ea nu poate interveni decât în acele situații în care se constată că lăsarea pricinii în nelucrare este rezultatul exclusiv al dezinteresului manifest al părții care a declanșat respectivul proces. Per a contrario, dacă părții în cauză nu i se poate imputa vreo culpă în nesoluționarea pricinii, în sensul că nu a îndeplinit un anumit act de procedură în condițiile stipulate de lege, sancțiunea perimării nu poate să opereze. Chiar dacă perimarea nu presupune totdeauna și în mod necesar culpa părții, ea presupune însă ignorarea de către parte a obligațiilor procesuale care îi reveneau în vederea asigurării finalizării judecății.

Prin urmare, având în vedere prevederile art. 416 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât în contextul analizat, în care suspendarea facultativă a judecății a fost dispusă de instanță, în scopul de a-i facilita soluționarea dosarului, procedura hotărârii prealabile nefiind edictată în sprijinul părților, ci pentru interpretarea unui anumit text de lege, instanței de recurs îi revenea obligația de a verifica dacă subzistau motivele avute în vedere la pronunțarea suspendării cauzei prin încheierea de ședință din 05.11.2019 și de a dispune reluarea judecății.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține că redeschiderea judecării cauzei după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene este un act de procedură care trebuie efectuat din oficiu, situație în care nu se poate imputa părții reclamante lipsa de diligență în repunerea pricinii pe rol.

În concluzie, nefiind îndeplinite cerințele prescrise de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. pentru aplicarea sancțiunii perimării recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază întemeiate criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. și, în temeiul art. 496 și 497 din C. proc. civ., va admite recursul formulat, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre continuarea judecății, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 487 din 25 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre continuarea judecății, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 octombrie 2022.