ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2970/2008

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 3970, pronunțată la data de 29 septembrie 2005, secția a VI-a

comercială, a Tribunalului București a admis, în parte, cererea precizată,

formulată de reclamanta SC M.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC L. SA, pe

care a obligat-o să plătească reclamantei echivalentul în lei la cursul oficial

al B.N.R. din ziua plății al sumei de 138.357 dolari SUA, reprezentând

contravaloare lucrări realizate, inclusiv T.V.A. și al sumei de 77.220 dolari

SUA, reprezentând penalități de 3 % pe zi, pentru 33 de zile la valoarea

contractului inițial, de la 28 septembrie 2002, precum și suma de 70.050.000

lei, reprezentând taxă timbru parțială și onorarii expertize.

Spre a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate

prin contractul de antrepriză din 26 februarie 2002 și prin actele adiționale

la acesta, din probele administrate rezultând că aceasta nu a luat măsuri

pentru obținerea produselor solicitate și a modificat planul de executare a

lucrărilor neaflându-se, așadar, în situația de a putea invoca excepția de

neexecutare a contractului, întrucât ea este cea care nu și-a executat

obligațiile.

Apelul formulat de

pârâtă împotriva sentinței tribunalului a fost respins ca nefondat de secția a

V-a comercială, a Curții de Apel București, prin Decizia comercială nr. 475,

pronunțată la data de 24 octombrie 2007.

Pentru a pronunța

această decizie instanța de apel a reținut, prin prisma motivelor de apel și

probelor administrate, în raport cu sentința apelată, ca fiind neîntemeiate

criticile referitoare la faptul că lucrarea nu a fost executată integral și la

termen, având în vedere că pârâta a fost de acord cu prelungirea termenului de

predare a clădirii, în condițiile în care pe parcursul executării lucrărilor, a

cerut, fie modificarea unora dintre acestea, fie efectuarea de lucrări

suplimentare - care au necesitat, în mod obiectiv, o perioadă de timp mai mare

decât cea convenită inițial - a acceptat și a primit în fapt clădirea pe care o

folosește de la data întocmirii procesului - verbal de recepție intermediar,

situație în care trebuia să plătească prețul aferent lucrărilor, dar a refuzat.

Instanța de apel nu a

primit susținerea apelantei - pârâte că a efectuat plata lucrărilor executate

către reclamantă prin produse, în natură, în sensul că acestea sunt depozitate

și ținute la dispoziția intimatei - reclamante, așa cum părțile au stabilit de

comun acord și a înlăturat critica privind modul defectuos de întocmire a

expertizelor, cu motivarea că, în apel, s-a efectuat o nouă expertiză care a

confirmat executarea lucrărilor inițiale cât și a celor suplimentare și în ce

măsură acestea acoperă pretențiile reclamantei - apreciind că instanța de fond

a reținut o situație de fapt corectă, pe baza probelor administrate, judicios

analizate și a făcut o interpretare și apreciere adecvată a clauzelor

contractuale și dispozițiilor legale în materie, specifice speței.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs apelanta - pârâtă invocând motivele prevăzute de art.

304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestor motive, nestructurate, s-a arătat, în esență, că instanța de apel a

interpretat greșit regulile privind excepția de neexecutare a contractului -

ignorând faptul că obligația de plată se năștea după îndeplinirea de către constructor

a obligațiilor sale - precum și contractul - cu referire la modalitatea de

plată și concluziile raportului de expertiză; a încălcat dispozițiile art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 469/2002 prin ignorarea, depășirii limitei legale a

cuantumului penalităților și nu a analizat apărarea referitoare la nulitatea

clauzei prevăzute de art. 7.3. din contract - recurenta neprecizând relevanța

afirmațiilor vizând fondul cauzei și criticilor aduse instanței de fond, față

de decizia recurată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care

statuează asupra obiectului recursului.

Recursul este

nefondat.

Astfel, motivul

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii în

cazul în care, deși rezultă fără dubiu natura actului juridic dedus judecății

ori înțelesul lui, instanța de apel, prin interpretarea greșită dată acestuia,

îi alterează, în mod substanțial, natura sau înțelesul lămurit, vădit

neîndoielnic.

Este de observat că

instanța de apel a reținut, ca atare, cele cuprinse în contractul părților cu

privire la modalitatea de plată în natură și că interpretarea situației de fapt

din perspectiva excepției de neexecutare ca și interpretarea dată probelor, cu

referire la expertize, nu justifică invocarea precitatului motiv de recurs

bazat, exclusiv, pe denaturarea actului juridic.

Cum contractul în

litigiu a fost încheiat la data de 6 februarie 2002, deci anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 469/2002, nu se poate reține, în cauză, incidența

prevederilor art. 4.3. din acest act normativ, față de principiul statornicit

prin art. 1 C. civ., consacrat constituțional prin art. 15 alin. (2) din

Constituția României.

În ce privește

critica nepronunțării instanței de apel asupra apărării referitoare la

nulitatea clauzei 7.3. din contractul părților, se constată că aceasta nu mai

poate face obiect al recursului după abrogarea pct. 10 al art. 304 C. proc.

civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge,

recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

pârâta

SC

L. SA București, împotriva Deciziei Curții de Apel București nr. 475 din 24

octombrie 2007, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2008.