ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2050/2011

Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta SC B.S.E. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj Autoritatea Națională a Vămilor, Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală, admiterea acțiunii, anularea Deciziei nr. 238 din 18 decembrie 2009, anularea în parte a procesului-verbal din 08 octombrie 2009 și a Deciziei pentru regularizarea situației nr. 56 din 08 octombrie 2009 emise de către pârâtă, ca nelegale și netemeinice, exonerarea de plata sumelor imputate, exonerarea de plata sumei de 585.184 RON reprezentând TVA și a sumei de 77.828 RON, reprezentând accesorii (majorări și penalizări de întârziere), imputate prin actele atacate, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal din 21 august 2007 i s-a imputat suma de 585.184 RON reprezentând drepturi vamale datorate bugetului de stat (TVA), precum și suma de 167.763 RON reprezentând majorări de întârziere aferente debitului principal calculate până la data întocmirii procesului-verbal menționat, iar prin Sentința civilă nr. 562/2008 s-a admis acțiunea reclamantei și, în consecință, a fost exonerată de plata sumelor imputate, sentința rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2963 din 28 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost respins recursul formulat de către pârâte. Reclamanta a mai arătat că, deși inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă sau contribuție socială și pentru fiecare perioadă supusă verificării impozitării, în data de 07 octombrie 2009 pârâtele au procedat la efectuarea unei noi inspecții fiscale, având ca obiect aceleași bunuri și aceeași perioadă, justificând măsura pe considerentul că prin hotărârea pronunțată anterior, instanța a repus părțile în situația anterioară prin anularea actelor încheiate de autoritatea vamală cu ocazia inspecției din anul 2007. Astfel, au imputat reclamantei suma de 585.184 RON reținută prin procesul-verbal de control din 21 august 2007 și din nou aceeași sumă prin procesul-verbal de control din 08 octombrie 2009, precum și suma de 161.815 RON reprezentând majorări de întârziere aferente debitului principal calculate până la data întocmirii procesului-verbal atacat. Prin întâmpinarea formulată, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj a invocat necompetența materială a Tribunalului Cluj în soluționarea cauzei potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii. Tribunalul Cluj, prin Sentința civilă nr. 695 din 26 februarie 2010, a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea primei instanțe Învestită cu soluționarea pricinii, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 260 din 16 iunie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B.S.E. SA în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj, Autoritatea Națională a Vămilor România și Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală, a anulat Decizia nr. 238 din 18 decembrie 2009 emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a anulat procesul-verbal din 8 octombrie 2009 întocmit de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj și Decizia de regularizare nr. 56 din 8 octombrie 2009 emisă de Agenția de Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj. Prin aceeași sentință a exonerat reclamanta de plata TVA în cuantum de 585.184 RON, de plata majorărilor și penalităților de întârziere aferente TVA în cuantum de 77.828 RON, obligând pârâtele, în solidar, la plata sumei de 4,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Considerentele reținute de prima instanță în motivarea soluției sale Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că după pronunțarea unei hotărâri judecătorești, rămasă irevocabilă, prin care a fost admisă acțiunea reclamantei și exonerată de plata sumelor imputate, pârâtele au efectuat o nouă inspecție fiscală, iar ulterior s-a emis procesul-verbal din data de 08 octombrie 2009, ca urmare a verificării a aceleiași perioade și a acelorași bunuri, prin care s-a imputat din nou reclamantei suma de 585.184 RON reprezentând drepturi vamale datorate bugetului de stat (TVA), precum și suma de 161.815 RON reprezentând majorări de întârziere aferente debitului principal calculate până la data întocmirii procesului-verbal atacat. Astfel, instanța de fond a apreciat că respectivul control efectuat în 2009, ale cărui rezultate sunt contestate în speță, nu putea avea loc, în condiții de legalitate și oportunitate pentru că vizează aceeași perioadă și aceleași obligații fiscale. S-a mai considerat că anularea actelor întocmite în cursul anului 2007 are ca și efect repunerea în situația anterioară în privința operațiunilor fiscale efectuate în baza actelor anulate, în sensul în care se restituie sumele executate în baza actului anulat, repunerea în situația anterioară neputând fi interpretată în sensul facilității acordate organului fiscal de a demara un nou control, cu același obiect, pentru aceeași perioadă, considerând că nu poate fi primită afirmația pârâtei cum că obiectul celui de-al doilea control rezidă în verificarea îndeplinirii obligației asumate de reclamantă, pentru că este combătută cu cererea de restituire a TVA-ului existentă în primul proces-verbal, precum și deconturile de TVA aferente lunilor martie, aprilie 2008, documente fiscale omise la analiză și care atestă aspectul că reclamanta și-a închis regimul vamal prin achitarea TVA-ului nesolicitat a fi restituit în temeiul hotărârii judecătorești. Temeiul de drept pentru care reclamanta a fost scutită de la plata TVA-ului îl reprezintă, în opinia instanței de fond, prevederile Legii nr. 86/2006, precum și cele ale Codului de procedură fiscală, coroborate cu deciziile pârâtei privind exonerarea reclamantei de plata obligațiilor vamale, astfel că atâta timp cât există o decizie de scutire de la garantarea drepturilor de import și a taxei pe valoare adăugată aferentă importului temporar, atâta timp cât nu există niciun act de modificare sau revocare a acestei decizii, intimata nu poate să-și invoce propria culpă pentru a anula acea decizie de scutire. Totodată, s-a apreciat că o dovadă în acest sens este și faptul că în luna martie 2008 reclamanta a înmatriculat definitiv toate cele 8 autoutilitare, fapt care nu ar fi fost posibil dacă TVA-ul nu era achitat, aspect reținut și de instanța supremă prin Decizia nr. 2963/2009, iar o altă dovadă este împrejurarea că cererea de restituire a acestei taxe, formulată de reclamantă la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțate în cadrul Dosarului nr. 720/33/2008, confirmă aceleași aspecte.

Recursurile declarate în cauză Împotriva Sentinței nr. 260 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj în nume propriu dar și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 4.1 Printr-un set de critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală susține că sentința atacată este nelegală întrucât este pronunțată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă și fără citarea în cauză a organului fiscal emitent al actelor contestate, respectiv Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj. În acest sens, arată recurenta că actul administrativ atacat prin cererea de chemare în judecată, este emis, potrivit art. 209 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, respectiv Decizia nr. 238 din 18 decembrie 2009, prin care a fost soluționată contestația reclamantei formulată împotriva procesului-verbal din 8 octombrie 2009 și a Deciziei pentru regularizarea situației nr. 56 din 8 octombrie 2009, acte emise de către Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj. 4.2 Printr-un set de critici întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurent Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj a susținut că instanța fondului prin hotărârea recurată a acordat mai mult decât i s-a cerut, deoarece a dispus anularea în integralitatea sa a procesului-verbal de control nr. X/2009 și Deciziei de regularizare a situației nr. 56/2009, cu toate că atât intimata-reclamantă în acțiunea introductivă a solicitat doar anularea în parte a celor două acte administrative emise de autoritatea vamală, cât și instanța fondului, în partea de început a considerentelor hotărârii, a reținut întocmai petitele formulate de intimata-reclamantă. Consideră aceeași recurentă că hotărârea instanței de fond cade sub incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care este dată fără a se arăta temeiul legal și, totodată, cu interpretarea și aplicarea greșită a legii. Astfel susține recurenta că deși, inspectorii vamali ai Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj au precizat fără echivoc că se datorează TVA aferent importului autospecialelor și au indicat baza legală în temeiul căreia s-a stabilit obligația de plată, instanța de fond nu a reușit să-și motiveze în drept hotărârea pronunțată ba mai mult a introdus în cauză elemente de fapt inexistente sau străine de cauză, iar în privința scutirii de la plata TVA, pe care ar fi acordat-o autoritatea vamală, a interpretat absolut eronat și tendențios Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1086/2006.

Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentele-reclamante, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare. Potrivit art. 85 C. proc. civ. judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel. Conform art. 13 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, la primirea acțiunii, instanța va dispune citarea părților și va putea cere autorității al cărei act este atacat să îi comunice de urgență acel act, împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei. În cauză, Înalta Curte constată că, nu s-a dispus citarea Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj, deși prin acțiunea dedusă prezentei judecăți s-a solicitat anularea Deciziei nr. 238 din 18 decembrie 2009 prin care Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj a respins ca neîntemeiată contestația depusă de SC B.S.E. SA, sub nr. X din 17 noiembrie 2009; anularea în parte a procesului-verbal de control încheiat la data de 8 octombrie 2009 de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj; anularea Deciziei pentru regularizarea situației nr. 56 privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, emisă la 8 octombrie 2009 de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj. Faptul că în antetul Deciziei nr. 238/2009 apar înscrise și alte două autorități publice ierarhic superioare, care fiind indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată au fost citate în cauză, respectiv Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală, nu acoperă îndeplinirea obligației legale de a cita în cauză emitentul actului administrativ contestat, care este Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, în competența căreia potrivit art. 209 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul Fiscal, cădea soluționarea contestației. Totodată, nu are relevanță nici faptul că respectiva instituție publică nu a fost indicată ca și pârâtă prin cererea de chemare în judecată, în condițiile în care instanța de fond era obligată să dispună citarea din oficiu a emitentului actului administrativ-fiscal contestat, în acord cu dispozițiile legale mai sus indicate și cu respectarea exigențelor unui proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Având în vedere că instanța de fond a soluționat pricina fără a dispune citarea Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj, organ emitent al Deciziei nr. 238/2009, contestate în prezenta cauză, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va admite recursurile formulate în cauză, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării instanța de fond va stabili în mod corect cadrul procesual prin citarea în calitate de pârâtă a Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj, și totodată, va clarifica și obiectul cererii de chemare în judecată, în raport de susținerile intimatei-reclamante, în sensul că deși a dorit să solicite anularea în tot a procesului-verbal nr. X/2009 din eroare a solicitat prin cererea de chemare în judecată anularea în parte a respectivului act administrativ-fiscal.