ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2963/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2963/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată
Tribunalului Bistrița-Năsăud, la data de 30 noiembrie 2004, înregistrată sub nr.
3251/2004, reclamanta SC A.I.I. SRL București, reprezentată prin administrator
M.E. a chemat în judecată pe pârâta SC G.S. SRL Bistrița, solicitând ca prin
hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de
3.121.072.500 lei reprezentând penalități pentru nerespectarea obligațiilor
contractului nr. 103/2000, conform OG nr. 5/2001 și Legii nr. 295/2002,
penalități calculate conform art. 12 din contractul de livrare sus menționat.
Prin încheierea de ședință nr.
224 din data de 17 iunie 2005, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția comercială și
de contencios administrativ, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea
acesteia spre competentă soluționare Tribunalului Suceava, având în vedere
încheierea nr. 3494 din 8 iunie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție București, ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de SC
A.I.I. SRL București.
Cauza a fost înregistrată pe
rolul Tribunalului Suceava la data de 5 iulie 2007 sub nr. 1151/ COM.CF/2005 și
ulterior sub număr unic 305/86/2005.
Prin întâmpinarea depusă la
dosar, pârâta SC G.S. SRL Bistrița, a solicitat anularea acțiunii ca
netimbrată, motivat de faptul că reclamantei i s-a pus în vedere de către
Tribunalul Bistrița (anterior soluționării cererii de strămutare) ca până la
termenul de judecată din 20 mai 2005 să facă dovada achitării acestei taxe,
solicitare care nu a fost complinită de reclamantă.
Totodată, a solicitat
respingerea acțiunii ca inadmisibilă, deoarece aceasta este întemeiată pe
dispozițiile O.G. nr. 5/2001 și că sub imperiul acestor dispoziții legale a
fost pronunțată Ordonanța nr. 1654/2002 în dosarul nr. 2206/2002/LC de către
Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Pârâta a solicitat, de
asemenea, respingerea acțiunii ca prescrisă având în vedere dispozițiile art. 7
raportat la art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția
extinctivă.
Reclamanta SC A.I.I. SRL
București, prin administrator M.E., a formulat și depus la dosar, pentru
termenul de judecată din data de 29 septembrie 2005, cerere prin care a
solicitat acordarea de asistență juridică conform art. 76, 77 și 78 C. proc.
civ., în sensul scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în valoare de
59.305.317 lei Rol, stabilită în sarcina sa.
În motivarea cererii a
arătat că societatea nu mai funcționează de circa 5 ani din cauza nerespectării
obligațiilor contractuale, respectiv a contractului nr. 103/2000, încheiat cu
pârâta, precum și faptul că administratorul societății are vârsta de 70 de ani.
Tribunalul Suceava, secția comercială
și de contencios administrativ și fiscal, învestit cu soluționarea cauzei, prin
încheierea de ședință a Camerei de Consiliu din data de 10 octombrie 2005 a respins, ca nefondată, cererea de asistență judiciară formulată de reclamanta SC A.I.I. SRL
București, prin administrator M.E., în conformitate cu dispozițiile art. 77 alin.
(3) C. proc. civ. și dispozițiile Legii nr. 146/1997 modificată.
Pentru a hotărî astfel,
instanța a reținut că administratorul reclamantei nu a probat cu înscrisuri
împrejurarea că societatea pe care o reprezintă și al cărui patrimoniu nu se
poate confunda cu cel al său, nu poate suporta contravaloarea taxei judiciare
de timbru și onorariului unui apărător ce l-ar putea reprezenta în instanță.
La termenul de judecată din
data de 13 septembrie 2007, reprezentantul reclamantei, prezent în instanță, a
reiterat cererea privind scutirea de la plata taxei judiciare de timbru,
motivat de faptul că este în imposibilitatea de a o achita, solicitând totodată
acordarea unui termen de judecată.
Prin încheierea ședinței
Camerei de Consiliu nr. 246 din 11 octombrie 2007, Tribunalul Suceava a respins
noua cerere de scutire de la plata taxei judiciare de timbru formulată de
administrator M.E. pentru reclamanta SC A.I.I. SRL București, motivat de faptul
că în cauză nu sunt incidente dispozițiile invocate, respectiv art. 23 lit. o) din
Ordinul nr. 760/C/1999.
Prin sentința nr. 2965 din
18 octombrie 2007, Tribunalul Suceava a anulat cererea, ca insuficient
timbrată, sentința fiind ulterior îndreptată în sensul anulării ca netimbrată,
prin încheierea din 25 octombrie 2007.
Împotriva sentinței și a
încheierilor de ședință din 11 octombrie 2007 și 11 octombrie 2007 a declarat apel reclamanta susținând că a încercat să recupereze creanța pe care o are împotriva
SC G.S. SRL Bistrița-Năsăud în procedura reglementată de O.G. nr. 5/2001 și în
temeiul Legii nr. 295/2002, a formulat plângere penală pentru când la primul
termen de judecată la Tribunalul Suceava, 29 septembrie 2005, a formulat cerere
pentru scutire de taxă judiciară de timbru, cerere respinsă la data de 10
octombrie 2005. Ulterior, la data de 13 septembrie 2007, a depus o nouă cerere, respinsă verbal, în ședință publică de către judecătorul cauzei, care
i-a pus în vedere să depună taxa în termen de o oră, la întoarcerea sa în sală,
ședința fiind deja ridicată. Face precizarea apelanta, că nu a fost
încunoștiințată prin citații cu privire la obligarea de a achita taxa de timbru
și că a formulat în cauză cererea de recuzare și de strămutare a judecării
cauzei.
Prin decizia nr. 5 din 21
ianuarie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ
și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de apel a avut în vedere că administratorului societății
reclamante i-a fost adus la cunoștință obligația achitării taxei judiciare de
timbru, fapt consemnat în încheierea de ședință de la 13 septembrie 2007, și
cum cererea de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru i-a fost
respinsă, reclamanta avea obligația sub sancțiunea anulării cererii să depună
taxa de timbru datorată.
S-a mai reținut că
reclamanta nu a achitat taxa de timbru datorată, deși a fost lăsată cauza la a
doua strigare la sfârșitul ședinței și nici în termenul de 7 zile pentru când a
fost amânată pronunțarea, astfel că în mod corect tribunalul a anulat cererea
reclamantei, ca netimbrată.
În ceea ce privește cererea
de recuzare s-a reținut că atâta timp cât aceasta a fost respinsă prin
încheierea din 15 octombrie 2007 în mod corect magistratul desemnat inițial
prin repartizare aleatorie a fost îndreptățit să continue judecarea cauzei.
Iar, susținerea reclamantei
vizând cererea de strămutare a fost respinsă, cu motivarea că formularea unei
asemenea cereri nu are efect asupra judecării cauzei, decât în măsura admiterii
ei.
În contra celei din urmă
hotărâri reclamanta SC A.I.I. SRL București a declarat recurs criticând soluția
dată pentru nelegalitate și netemeinicie, în susținerea căruia arată, în
esență, că instanța s-a pronunțat în ședința publică, încălcând actul
procedural în sensul pronunțării înaintea dezbaterilor pe fondul cauzei, cu
încălcarea dispozițiilor legale ale art. 77 și 78 C. proc. civ., situație în
raport cu care a formulat cerere de recuzare împotriva magistratului inițial învestit,
împrejurare ce nu îi mai dădea dreptul acestuia să mai judece cauza; în acest
sens recurenta susține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea formelor
de procedură, invocând ca motiv de nelegalitate pct. 5 al art. 304 C. proc.
civ.
În continuare, recurenta
susține că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de scutire de la plata
taxei judiciare de timbru.
În consecință, recurenta
solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 1
din Legea nr. 146/1997 republicată „acțiunile și cererile introduse la
instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru și se taxează
diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu
excepțiile prevăzute de lege”.
În ședința publică de la 13
septembrie 2007, administratorul, M.E., societății reclamante a precizat că
și-a modificat obiectul cauzei dedus judecății, din somația de plată prevăzută
de O.G. nr. 51/2001 într-o acțiune de drept comun, o acțiune în pretenții.
Față de această împrejurare
tribunalul i-a pus în vedere recurentei, ca în raport de precizările făcute,
taxa judiciară de timbru datorată este în sumă de 59.305.317 Rol. În aceeași
ședință administratorul societății recurente a solicitat scutirea de la plata
taxei judiciare de timbru, motivat de faptul că este în imposibilitate de a
achita o asemenea sumă și a insistat în acordarea unui nou termen de judecată.
Față de susținerile
administratorului societății reclamante, instanța de fond a pus în vedere acestuia
să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru datorată, urmând a se
pronunța și asupra cererii de scutire formulată de reclamantă, și pentru toate
aceste motive s-a acordat termen la 11 octombrie 2007.
La 11 octombrie 2007,
tribunalul în mod legal a respins cererea de scutire de la plata taxei
judiciare de timbru, în camera de consiliu, potrivit dispozițiilor art. 77 alin.
(2) și (3) C. proc. civ., în vigoare la data soluționării, în prezent abrogat, cu
motivarea că s-a mai formulat o cerere în acest sens, care a fost respinsă prin
încheierea de ședință de la 10 octombrie 2005.
Prin urmare, soluționarea
cererii de scutire de la plata taxei judiciare de timbru a fost legal
pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 77 și urm. C. proc. civ.
La aceeași dată, 11
octombrie 2007, reclamanta a mai formulat o cerere de recuzare împotriva
magistratului învestit cu soluționarea cauzei, împrejurări consemnate în
încheierea de ședință de la 11 octombrie 2007, însă când instanța i-a pus în
vedere să timbreze cererea până la sfârșitul ședinței, acesta s-a prezentat înaintea
încheierii ședinței însă după închiderea dezbaterilor.
Este adevărat că nu s-a
soluționat cererea de recuzare dar, administratorul societății reclamante a
formulat-o după ce pricina a rămas în pronunțare pe excepția netimbrării,
astfel încât a amânat pronunțarea cu o săptămână pentru a da posibilitatea
reclamantei să achite taxa de timbru datorată calculată la valoarea
pretențiilor contestate.
Prin urmare, cererea de
recuzare trebuia formulată înainte de închiderea dezbaterilor, deși, instanța
în considerentele încheierii menționează că s-a dat termen pentru soluționarea
cererii de recuzare, iar în dispozitivul acesteia se dispune amânarea
pronunțării pe excepția netimbrării. Și, cum în practicaua sentinței se referă
în exclusivitate la timbraj, nu se poate soluționa cererea de recuzare, bine
știut fiind că această cerere nu putea fi supusă examinării decât până la
momentul încheierii dezbaterilor, după acest moment nu mai pot fi depuse
înscrisuri și nu mai pot fi formulate alte cereri.
Față de cele învederate,
Înalta Curte constată că motivele invocate nu sunt de nelegalitate în sensul
textului de lege evocat de recurentă, ceea ce înseamnă că nu s-au încălcat
dispozițiile art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. și nici nu i s-a adus o vătămare
așa cum pretinde reclamanta, situație, în raport cu care în temeiul art. 312 alin.
(1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de reclamanta SC A.I.I. SRL București împotriva deciziei nr. 5
din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 18 noiembrie 2009.