ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5558/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC „F.” SA Cluj Napoca a solicitat anularea în tot a Deciziei de impunere nr. 695 din 31 octombrie 2009 și a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 696 din 31 octombrie 2008 bazei de impunere nr. 696 din 31 octombrie 2008, emise de D.G.F.P.

- Administrația Finanțelor Publice Tîrgu Mureș în baza Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 31 octombrie 2008 și înregistrat sub nr. 1107 din 31 octombrie 2008, în sensul că, pe lângă exonerarea societății reclamante de obligația achitării sumei de 96.017 RON, măsură dispusă prin Decizia nr. 72 din 31 martie 2009 (pct. 1), să se dispună și exonerarea reclamantei de obligația achitării sumei totale de 618.544 RON, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxe de timbru și onorariu avocațial. În motivare s-a arătat că prin Decizia nr. 72 din 31 martie 2009, D.G.F.P. Cluj a admis în parte contestația promovată de reclamanta SC F. SA împotriva Deciziei de impunere nr. 695 din 31 octombrie 2008 și a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 696 din 31 octombrie 2008, pentru suma de 96.017 RON, respingând contestația SC F. SA pentru suma totală de 618.544 RON.

În susținerea cererii de chemare în judecată reclamanta a susținut că Decizia nr. 72 din 31 martie 2009 este nelegală și netemeinică prin prisma următoarelor argumente: În ce privește constituirea rezervei legale, contrar susținerilor organului fiscal, reclamanta SC F. SA s-a referit, în contestația sa, în mod clar, la lunile pentru care a constituit rezerva legală, conform actelor puse la dispoziția organului de control. Totodată, reclamanta a indicat și modalitatea concretă de calcul - pentru luna decembrie 2004, suma de 2.690.254.631 ROL și pentru luna martie 2005, suma de 337.962.711 ROL. Organul de control a reținut în mod eronat că SC F. SA ar fi constituit o rezervă legală mai mare cu 102.391.614 ROL decât cota legală admisă, ajungând la concluzia eronată că impozitul pe profit ar fi fost diminuat cu 2.560 RON.

Rezerva legală deductibilă pe care reclamanta era îndrituită să o constituie pentru luna decembrie 2004 se ridică la suma de 2.695.469.351,03 ROL, iar reclamanta a constituit o rezervă legală de 2.690.254.631 ROL, rezultând, o diferență de numai 5.214.720 ROL, față de limita deductibilă admisă. Deci, impozitul pe profit datorat pentru trimestrul IV al anului 2004 nu a fost diminuat cu suma de 2.560 RON, așa cum în mod greșit a reținut organul de control (modul de calcul al rezervei este expus în anexa 1 a Contestației). Pentru luna martie 2005, reclamanta putea constitui o rezervă de 340.064.191,20 ROL, dar a constituit o rezervă legală de 337.962.711 ROL, rezultând, o diferență de numai 2.101.480,20 ROL, față de limita deductibilă admisă.

Ca urmare, impozitul pe profit datorat pentru trimestrul I al anului 2005 nu a fost diminuat cu suma de 206 RON. În ce privește cheltuielile de sponsorizare, organul fiscal a considerat în mod eronat că sumele cu acest titlu nu sunt deductibile fiscal pentru motivul neperfectării contractelor de sponsorizare, ignorând argumentele pertinente expuse de reclamantă prin contestație. În concret, s-au nesocotit prevederile legii speciale (art. 1 alin. (2) din Legea nr. 32/1994), - specialia generalibus derogant, dându-se eficiență exclusiv dispozițiilor generale în materie, cuprinse în Codul fiscal (art. 31 alin. (4) din Legea nr. 571/2003).

Pe cale de consecință, organul fiscal a menținut concluzia eronată a organului de control, nesocotind dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 32/1994 și omițând să constate că prin rezoluția de aprobare a cererii de sponsorizare, între sponsor și beneficiar s-a realizat acordul de voință - condiție cerută pentru încheierea unui act juridic sinalagmatic. Mai mult, actul normativ evocat nu prevede nicio sancțiune - privind validitatea contractului astfel încheiat - în situația neredactării unui contract scris. Această interpretare se impune cu atât mai mult cu cât Legea nr. 32/1994 face o distincție clară între contractul scris în cazul sponsorizării și contractul autentificat, în cazul mecenatului.

În prima situație, contractul scris este cerut numai ad probationem, pe când numai în cea de-a doua situație cerința este ad validitatem. Pretinsul viciu de formă reținut de organul de control rămâne subsecvent îndeplinirii condițiilor de fond ale sponsorizării, neputându-se considera că SC F. SA și-ar fi diminuat impozitul pe profit ca efect al acestor sponsorizări, cu suma de 3.004 RON pe anul 2004, cu 7.643 RON pe anul 2005 și cu suma de 2.399 RON pe anul 2006. În ce privește gratuitățile acordate clienților Decizia nr. 72/2009 conține dispoziții referitoare la gratuități acordate clienților și la cheltuieli de publicitate, reclamă, protocol, considerând, fără temei, că înregistrarea acestora în contabilitate pe baza avizelor de însoțire a mărfii, fără emiterea de facturi, contravine dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003, raportat la art. 21 din aceeași Lege.

Organul fiscal ajunge la această concluzie, în condițiile în care chiar în Decizie se precizează în mod expres că înregistrările în contabilitate, respectiv exercitarea dreptului de deducere la stabilirea impozitului pe profit, a unor cheltuieli, pot fi realizate numai pe baza unor documente justificative (avize de însoțire a mărfii, facturi fiscale, chitanțe fiscale, etc.). În condițiile în care reclamanta a emis avize de însoțire, dispunând, așadar, de "documente justificative" în accepțiunea legii, reținerea organului fiscal, în sensul că nu rezultă scopul pentru care au fost acordate gratuitățile, nefiind menționate contractele în care sunt stipulate clauzele cu privire la acordarea de gratuități, este una neavenită.

La aceeași filă figurează o altă concluzie eronată a organului fiscal, potrivit căreia din documentele prezentate nu rezultă că s-au efectuat acțiuni de publicitate. Or, astfel de acțiuni țin de esența funcționării eficiente a unei societăți de anvergura reclamantei, fiind de notorietate numeroasele acțiuni publicitare, de popularizare succesivă și constantă, în mass-media, a noilor produse cosmetice și uz casnic (posturi TV, diverse publicații și reviste de specialitate). Pe de altă parte, mai susține reclamanta că este total eronată și o altă susținere a organului fiscal, potrivit căreia nu există nicio prevedere care să acorde instanțelor dreptul de apreciere a lipsei anumitor mențiuni din documentele justificative.

În mod surprinzător se neagă însuși imperium-ul magistratului, afirmat prin competența generală a instanțelor judecătorești și prin dispozițiile speciale exprese - art. 129 alin. (4) C. proc. civ. În conformitate cu această ultimă normă juridică, magistratul este îndreptățit să pună în dezbaterea părților și să aprecieze orice împrejurări de fapt ori de drept, nefiind îngrădit în demersurile sale legale, întreprinse pentru justa soluționare a cauzei.

În ce privește TVA pentru gratuitățile acordate clienților, inclusiv cheltuieli de publicitate, reclamă, protocol, organul fiscal a asimilat aceste cheltuieli unor „livrări", considerând, ca fiind incidente dispozițiile art. 128 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 571/2003 (preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor produse de către aceasta, pentru a fi puse la dispoziția altor persoane în mod gratuit, este asimilată livrării, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial). Aserțiunea de mai sus este greșită, întrucât potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, obligația emiterii facturilor există în situația în care se livrează bunuri către beneficiar, iar gratuitățile de mai sus nu au avut ca obiect livrarea de mărfuri, ci au vizat, în mod exclusiv: acordarea de mostre în cadrul campaniilor publicitare, cu scopul de încercare a acestor produse, pentru stimularea vânzărilor.

Prevederile art. 128 alin. (8) lit. e) din Legea invocată menționează că nu constituie livrare de bunuri acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul campaniilor promoționale, pentru încercarea produselor sau pentru demonstrații la punctele de vânzare, alte bunuri acordate în scopul stimulării vânzărilor. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (2) lit. d) și i) din Legea nr. 571/2003, cheltuielile de reclamă și publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, precum și cheltuielile pentru marketing, studiul pieței, promovarea pe piețele existente sau noi, participarea la târguri și expoziții, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri.

Așadar, toate aceste cheltuieli sunt deductibile, în condițiile în care legea nu prevede obligativitatea emiterii facturii - nefiind în prezența unei livrări de bunuri - cu atât mai mult cu cât fiecare aviz de însoțire a mărfii avea anexat un referat ce cuprindea menționarea scopului pentru care produsele evidențiate în avize au fost acordate. În ce privește cheltuielile de deplasare organul fiscal a apreciat că aceste cheltuieli nu au la bază documente justificative, deși s-a pus la dispoziția acestuia o multitudine de acte întocmite cu ocazia acestor deplasări, dar majoritatea documentelor au fost ignorate pentru faptul că nu au fost traduse în limba română. Însă, dispozițiile art. 8 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003, rep. și modif., la care face trimitere organul constatator se referă la petițiile și documentele justificative depuse la organul fiscal, nu la cele aflate în posesia contribuabilului supus controlului. În atari condiții, simpla împrejurare a neînțelegerii conținutului unor înscrisuri prezentate de reclamanta nu este de natură să le înlăture forța probantă pentru un criteriu pur formal. Faptul că organul fiscal nu a înțeles destinația reprezentanților contestatoarei (trecută pe ordinul de deplasare), nu îl exonera pe acesta de obligația de a depune toate diligențele pentru obținerea informațiilor necesare. Organul fiscal era obligat să-și exercite rolul activ, conform dispozițiilor art. 7 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003 care stipulează în mod expres că organul fiscal este îndreptățit să examineze din oficiu starea de fapt, să obțină și să utilizeze toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului. Organul fiscal a ignorat, fără temei, caracterul de "document justificativ" al unor înscrisuri edificatoare, de pildă ordinul de deplasare nr. 370/24 martie 2004 și Raportul de delegație întocmit la data de 7 aprilie 2004. Din acest Raport, organul fiscal s-a mărginit să rețină doar un fapt izolat, pe care l-a prezentat în mod negativ, ca fiind definitoriu, și anume că partenerul japonez nu este în domeniul vânzării produselor cosmetice.

Or, în condițiile în care acesta are calitatea de comerciant și beneficiază de o rețea de distribuție formată, faptul că dorește să intre și pe piața comercializării produselor cosmetice nu constituie niciun impediment pentru inițierea unei relații de parteneriat cu reclamanta, în scopul desfacerii produselor acesteia în străinătate.

S-au ignorat, însă, activitățile concrete desfășurate cu ocazia deplasării, în scopul manifest al promovării produselor specifice obiectului de activitate al contestatoarei: deschiderea oficială a Salonului AslaVital, instruirea personalului Salonului cu privire la caracteristicile produselor, întrevederea cu atașatul comercial al ambasadei României la Tokyo, lansarea pe piața japoneză a produselor AslaVital, în prezența atașatului comercial al ambasadei, a reprezentanților diferitelor rețele de distribuție, etc. Tot astfel, deplasarea în Elveția (aprilie 2006) a fost determinată de testarea, în vederea achiziționării, a unui utilaj de imprimare și etichetare automată a tuburilor.

Pentru această deplasare există mandatul aprobat de Consiliul de administrație, nota de avans din 17 aprilie 2006, semnată de directorul general și directorul economic, raport de delegație cu ocazia deplasării, ordin de deplasare nr. 621/17 aprilie 2006, conținând ștampila și semnătura persoanei juridice elvețiene la care a avut loc testarea utilajului. În condițiile existenței aprobării prealabile a deplasărilor, a unui scop vădit profesional - interesul îmbunătățirii activității reclamantei -, și a faptului că persoanele care au efectuat deplasările sunt cele de specialitate, cu putere de decizie în domeniul tehnic sau al relațiilor de promovare a produselor (iar nu persoane care exercită cu preponderență conducerea administrativă a societății), simplele erori de redactare a unora dintre actele de deplasare sunt inapte de a lipsi de efecte aceste înscrisuri.

În ce privește cheltuielile cu amortizarea pentru imobilul "clădire producție corp vechi cosmetice" organul fiscal a reținut în mod greșit că perioada de amortizare este de 12 ani, față de 9 luni, cât a considerat reclamanta, afirmația organului fiscal pornind de la aprecierea că imobilul a fost pus în funcțiune în anul 1969. Din înscrisurile prezentate de reclamantă rezultă că durata rămasă pentru amortizarea clădirii era de 9 luni, această perioadă fiind calculată în mod corect, pornindu-se de la dispozițiile legale speciale în materie, conform cărora reclamanta era abilitată să procedeze la reevaluarea imobilului, prin stabilirea gradului de uzură și, în consecință, calcularea valorii de înlocuire rămasă.

Conform dispozițiilor Capitolului 2 pct. 5 lit. d) alin. ultim din Normele metodologice privind inventarierea și evaluarea, emise în aplicarea H.G. nr. 945/1990, în cazurile în care gradul de uzură fizică reală a unor fonduri fixe diferă cu mai mult de +(-) 15% față de gradul de uzură scriptică, consiliul de administrație al întreprinderii va analiza aceste diferențe și va stabili gradul de uzură pe baza căruia se va calcula valoarea de înlocuire rămasă a fondurilor fixe respective. Respectarea întocmai, de către reclamantă, a dispozițiilor legale evocate este pe deplin dovedită prin Procesul-verbal din 29 iunie 1991 privind reevaluarea mijloacelor fixe inventariate la 30 iunie 1990 și prin Procesul-verbal din 31 octombrie 1980. În consecință, trecerea la noul catalog privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe - de la vechiul catalog prevăzut de H.G.

nr. 964/1998 - s-a făcut cu observarea normelor cuprinse în Capitolul II pct. 3 din H.G. nr. 2139/2004, ținându-se seama de diferența mare între gradul de uzură fizică și scriptică al imobilului (24% - 39%) și de modalitatea legală de calcul a cheltuielilor cu amortizarea, astfel cum este prevăzută de H.G. nr. 2139/2004. În ce privește provizioanele pentru deprecierea debitorilor organul fiscal a analizat în mod subiectiv operațiunile realizate de SC F. SA referitoare la provizioanele pentru deprecierea debitorilor, ajungând la o concluzie eronată. În acest sens, relevăm faptul că reclamanta a constituit, în trimestrul IV 2005, provizioane în sumă de 83.178,69 RON, iar în trimestrul IV 2006 a constituit astfel de provizioane în sumă de 54.661,25 RON - considerându-le deductibile - provizioanele totalizând suma de 137.839,94 RON.

Ulterior, pentru remedierea inadvertenței, la 31 decembrie 2007 a anulat provizioanele, înregistrându-le în categoria veniturilor impozabile, în contul 7814.01, iar la momentul anulării provizioanelor, reclamanta a înregistrat în categoria veniturilor impozabile suma totală de 202.656,17 RON, față de 137.839,94 RON, cât au reprezentat provizioanele respective, rezultând, practic, o diferență în plus de 64.816,23 RON pentru care reclamanta a plătit un impozit pe profit adițional, nedatorat. Diferența de 64.816,23 RON a provenit din înregistrarea în categoria veniturilor impozabile și a provizioanelor care în anii anteriori au fost considerate nedeductibile fiscal. Pentru diferența menționată a plătit în plus cu titlu de impozit pe profit suma de 10.371 RON.

De vreme ce reclamanta a dobândit calitatea de creditor în raport cu organul fiscal - ca efect al achitării unei sume suplimentare nedatorate acestuia, ce se impune a fi restituită -, având, însă, și obligații fiscale, deci calitatea de debitor, operațiunea de compensare este legală și oportună. În ce privește cheltuielile aferente serviciilor de consultanță furnizate de SC A. SRL, în temeiul Contractului de consultanță din 25 martie 2002 organul fiscal a reținut că deoarece prin documentele prezentate nu se fac niciun fel de precizări referitoare la activitățile prestate de SC A. SRL, acestea nu sunt de natură a confirma realitatea efectuării serviciilor ce fac obiectul Contractului de consultanță.

Dimpotrivă, realitatea serviciilor derivând din Contractul de consultanță din 25 martie 2002 rezultă din scopul încheierii convenției și din clauzele acesteia, respectiv prestarea de către SC A. SRL a activităților de consultare pentru afaceri și management în domeniul preparării produselor obținute din minereuri nemetalifere .., a produselor medicamentoase, cosmetice și alimentare pe bază de argilă și bentonită, activități de studiere a pieței și de sondaj.

Realitatea serviciilor prestate rezultă cu forța evidenței și din: 1) situațiile lunare privind livrările produselor din argilă, pe piața internă și internațională, care probează producția de cosmetice care încorporează ca materie primă argila; 2) studiile de piață privind urmărirea comportamentului produselor cu argilă la consumator; 3) testele microbiologice de laborator la clinicile de specialitate din Cluj și din țară; 4) analize fizico-chimice, mineralogice, la solicitarea și sub îndrumarea constantă a consultantului; 5) promovarea noilor produse la diverse organisme și instituții de specialitate 6) participarea la numeroase simpozioane și întâlniri cu medici în diverse județe ale țării, aceștia obținând puncte suplimentare la salarizare, în urma participării la manifestări profesionale și a promovării - la rândul lor - a produselor la pacienții cu diverse maladii; 7) brevetarea tuturor sortimente lor de argilă care au proprietăți curative în cosmetică și medicină alternativă.

Utilitate a serviciilor mai sus enumerate s-a concretizat în promovarea unor produse noi, care au format un segment nou pe piața produselor cosmetice, fiind de notorietate faptul că marca AslaVital cuprinde o întreagă gamă de produse pe bază de argilă. Așadar, implementarea, brevetarea și comercializarea produselor cercetate, propuse și supravegheate de consultant au contribuit în mod direct la vânzarea unui număr mare de produse noi. 1.8. În ce privește impozitul pe venituri de natură salarială, CASS și TVA pentru contractul cu SC C. SRL organul fiscal a reținut că d-lui P.P.I. i-a fost achitată indemnizația de administrator în contul SC C. SRL - pentru care nu a fost plătită CAS -, în condițiile în care între aceasta societate și reclamantă nu se derulau relații contractuale.

Sumele de bani plătite pentru serviciile prestate în folosul reclamantei - și achitate în contul SC C. SRL, au avut ca temei contractul încheiat între SC F. SA și SC C. SRL, potrivit acordului de voință al părților, serviciile fiind concretizate în activități ușor identificabile, îndeplinite de dl. P.P.I. care a acționat în calitate de reprezentant legal al SC C. SRL. Raporturile comerciale, soldate cu prestarea serviciilor în favoarea reclamantei au fost concretizate în facturile emise, astfel încât, în îndeplinirea propriilor obligații contractuale, SC F. SA nu avea la dispoziție decât alternativa plății acestor facturi, făcând aplicarea dispozițiilor art. 46 C. com.

Sumele au fost achitate în contul persoanei juridice, pentru activități efectiv prestate, astfel că nu pot fi considerate a reprezenta "venituri salariale". Situația este similară contractului încheiat de SC F. SA cu SC E. SRL, organul de control utilizând același argument referitor la dl. I.P., care a acționat în temeiul Contractului de audit financiar încheiat în 13 martie 2002. De asemenea, motivele invocate în Contestație cu privire la derularea raporturilor contractuale între SC F. SA, pe de o parte, și SC C. SRL, respectiv SC E. SRL, pe de altă parte, au fost identice. În acest context, relevăm faptul că în mod inexplicabil, organul fiscal a admis petitul din Contestație referitor la SC E. SRL și a respins capătul de cerere privitor la SC C. SRL, deși pentru identitate de rațiune se impunea aceeași soluție în cazul ambelor raporturi contractuale.

În ce privește sumele facturate către SC C.A.F. SA organul fiscal a reținut că în perioada aprilie 2006 - decembrie 2006, .. lună de lună petenta a facturat către SC C.A.F. SRL contravaloarea unor servicii sub formă de "dobândă", potrivit cadrului legislativ invocat .. acestea constituie o contrapartidă obținută sau care urmează a fi obținută de petentă din prestarea serviciilor efectuate și se cuprind în baza de impozitare a TVA. Organul fiscal a ajuns la o concluzie greșită deoarece a pornit de la o premisă greșită, omițând a constatata că nu se poate pune problema unei "contrapartide", dobânda facturată de reclamantă nefiind asimilabilă unei atare noțiuni. Această realitate se impune în mod obiectiv prin prisma faptului că SC F. SA și SC C.A.F.

SRL sunt persoane juridice afiliate, fiind legalmente controlate de același acționariat. Concluzia corectă, emisă de reclamantă, este lesne de observat și corespunde intenției legiuitorului, atâta vreme cât una dintre cele două societăți implicate în operațiunea financiar-contabilă este - ținută să colecteze TVA pentru aceste sume, iar cealaltă este îndrituită să deducă TVA, tot pentru aceste sume. Or, dat fiind faptul că TVA nici nu s-a colectat, dar nici nu s-a dedus, efectul fiscal este nul, iar pretinsul prejudiciu este cu totul inexistent. Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiată a acțiunii ce face obiectul dosarului de față.

În fapt, pârâta a arătat că prin acțiunea ce face obiectul dosarului de față, reclamanta reiterează aproape identic criticile aduse Deciziei de impunere nr. 695 din 31 octombrie 2008 privind obligațiile fiscale suplimentare și a Deciziei de impunere nr. 696 din 31 octombrie 2008 stabilite pe baza Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 31 octombrie 2008 prin contestația formulată cu ocazia îndeplinirii procedurii prealabile în fața organului fiscal, la care, s-a răspuns amănunțit prin Decizia nr. 72 din 31 martie 2009, emisă de Serviciul Soluționare Contestații din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Cluj. Plecând de la această constatare, solicită instanței să observe că prin Decizia cu numărul 72 din 31 martie 2009, Serviciul Soluționare Contestații a răspuns amănunțit la fiecare critica adusă actului de inspecție fiscală.

Plecând de la constatarea de mai sus, prin întâmpinarea de față, pârâta a răspuns în esență tot prin raportare la decizia atacată cu numărul 72/2009, la aspectele cu caracter de noutate ridicate de reclamantă pe calea prezentei acțiuni.

Referitor la constituirea rezervei legale, pentru care s-a stabilit impozit pe profit suplimentar în sumă de 922 RON susținerea reclamantei este contrazisă de Decizia nr. 72 din 31 martie 2009 atacată, la pagina 13 - 14, unde, organul de soluționare a contestației reține foarte clar, în ce constă cauza supusă soluționării și anume: dacă cheltuielile cu provizioanele nedeductibile fiscal intră în formula de constituire a rezervelor legale pe trimestrul IV 2004 și trimestrul I 2005, în condițiile în care înregistrarea la venituri a provizioanelor nu s-a efectuat în perioada fiscală de referință respectiv trimestrul IV 2004 și trimestrul I 2005. Deci, cauza pentru care organul de soluționare a contestațiilor a menținut actul de control fiscal este aceea că, în speță, înregistrarea la venituri a provizioanelor nu s-a efectuat în perioada fiscală de referință, respectiv trimestrul IV 2004 și trimestrul I 2005. În concluzie, soluția finală cu privire la problema constituirii rezervei legale, a fost aceea că, atâta vreme cât respectivele cheltuieli cu provizioanele nedeductibile fiscal nu au fost trecute pe venituri cu suma de 215.213 RON în trimestrul IV 2004 și suma de 29.912 RON în trimestrul I 2005, acestea nu pot fi considerate cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile, și ca atare,

nu pot fi cuprinse în formula de constituire a rezervelor legale pe trimestrul IV 2004 și trimestrul I 2005. Referitor la cheltuielile de sponsorizare, în suma de 13.046 RON aferent anilor 2004 - 2005 și 2.399 RON pentru 2006, este adevărat că, în cazul sponsorizării contractul scris este necesar pentru a proba inclusiv față de terți (deci, și față de organele fiscale) în ce constă obiectul transferului dreptului de proprietate de la sponsor la beneficiar, valoarea transferului și durata sponsorizării, aspecte esențiale în funcție de care, organul fiscal verifică dacă cheltuielile cu sponsorizarea sunt sau nu deductibile fiscal.

Referitor la gratuitățile acordate clienților, așa cum precizează și reclamanta, la pagina 21 - 25 din Decizia nr. 72/2009, se expun pe larg argumentele pentru care organul de inspecție fiscală a apreciat ca nedeductibile fiscal acele cheltuieli înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit H.G. nr. 44/2004. Este de observat că susținerile reclamantei nu au la bază toate prevederile legale, atâta vreme cât, H.G. nr. 831/1997 atribuie avizului de însoțire a mărfii, rolul de formular cu regim intern de tipărire și numerotare care servește ca document care, printre altele, stă la baza întocmirii facturii, însoțire a mărfii, transfer și primire în gestiune.

Raportând prevederile actului normativ mai sus menționat la prevederile pct. 126 alin. (2) lit c) din OMFP nr. 1750/2005 cu aplicabilitate de la 01 ianuarie 2006, potrivit cărora, "bunurile livrate, dar nefacturate, se înregistrează ca ieșiri din gestiune atât la locurile de depozitare, cât și în contabilitate, pe baza documentelor care confirmă ieșirea din gestiune potrivit legii" se trage concluzia că, doar în cazul transferului de bunuri între gestiunile aceleiași unități patrimoniale dispersate teritorial, avizul de însoțire a mărfii va purta mențiunea "fără factură", în celelalte situații decât cele arătate mai sus, se face mențiunea cauzei pentru care s-a întocmit avizul de însoțire a mărfii și nu factură.

De asemenea, tot în temeiul prevederilor legale mai sus arătate, bunurile livrate, dar nefacturate, se înregistrează ca ieșiri din gestiune atât la locurile de depozitare, cât și în contabilitate, pe baza documentelor care confirmă ieșirea din gestiune potrivit legii. O altă deficiență a avizelor în cauză, este aceea că, cuprind consemnări cu un grad mare de generalitate. Referitor la cheltuielile cu deplasarea în opinia pârâtei, în perioada 2004 - 2006, pentru motivele detaliate în decizia atacată la paginile 27 - 34, reclamanta a considerat deductibile fiscal cheltuieli efectuate cu ocazia mai multor deplasări în străinătate deși acestea în opinia organului fiscal nu au calitatea de documente justificative, deoarece nu conțin toate informațiile prevăzute de normele legale în vigoare și ca atare au considerat cheltuielile în cauză ca fiind nedeductibile fiscal, iar pe cale de consecință fiscală au stabilit suplimentar impozit pe profit.

Deci, nu motivul netraducerii documentelor fiscale a stat la baza aprecierii ca nedeductibile a unor cheltuieli cu deplasarea cum afirmă reclamanta. Dispozițiile legale care au stat la baza actului de control fiscal referitoare la acest aspect, le reprezintă art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, conform cărora, sunt considerate cheltuieli deductibile, numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 487/2010 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea reclamantei, a fost anulată în parte Decizia nr. 72 din 31 martie 2009 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj - Serviciul de Soluționare a Contestațiilor și în consecință, a anulat în parte Decizia de impunere nr. 695 din 31 ianuarie 2008 și Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 696 din 31 ianuarie 2008 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Târgu Mureș în baza Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 31 octombrie 2008 și înregistrat sub nr. 1107/31 octombrie 2008. Totodată, a fost exonerată reclamanta de la plata sumei de 409.504 Ron, pe lângă suma de 96.017 RON dispusă prin Decizia nr. 72 din 31 martie 2009 și obligată pârâta la plata sumei de 13.000 RON cheltuieli de judecată avansate reprezentând o parte din onorariul expertului.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că proba esențială administrată a fost proba cu expertiza, iar reclamanta a achiesat la concluziile acesteia și chiar a solicitat admiterea numai în parte a cererii de chemare în judecată pentru că o parte din sumele contestate sunt datorate, respectiv a solicitat exonerarea de la plata sumei de 438.752 RON față de 618.544 RON, cum se solicitase inițial. Instanța de fond a apreciat că diferența de 178.792 RON este datorată și se compune din: - suma de 112.708 Ron reprezentând valoarea greșită a amortizării care a fost majorată nelegal; - suma de 10.371 RON; - suma de 3.300 RON, cheltuieli de sponsorizare; - suma de 52.412 RON, reprezentând TVA dedus greșit pentru suma plătită către SC „C.” SRL.

Pe lângă această sumă ce a fost recunoscută de către reclamantă, instanța de fond a apreciat că sunt legale actele fiscale și pentru următoarele sume: - sumele datorate pentru deducerea greșită a cheltuielilor de sponsorizare deoarece acordul de voință nu a fost materializat într-un contract scris și nu au fost îndeplinite prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea (3.004 RON pentru anul 2004, 7.643 RON - 2005 și 2.399 RON - 2006); - sumele datorate pentru deducerea greșită a cheltuielilor de deplasare (2.283 RON pentru vizita din Japonia și 2.950 RON pentru vizita din Elveția), deoarece în cazul primei vizite, deplasarea s-a făcut în baza unui mandat care nu poartă semnătură și nici ștampilă, iar cheltuielile de deplasare erau suportate de partenerul extern, iar pentru vizita din Elveția, deplasarea s-a făcut pentru achiziționarea unei mașini automate ale unei alte societăți; - suma de 4.386 RON stabilită drept impozit pe profit suplimentar întrucât cheltuielile nu pot fi considerate deductibile, cheltuieli referitoare la serviciile de consultanță furnizate de SC A. SRL în condițiile în care nu au fost dovedite astfel cum prevăd dispozițiile pct. 48 din Titlul al II-lea al H.G.

nr. 44/2004 (situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate) și nici necesitatea lor; - suma de 7.583 RON stabilită cu titlu de TVA la sumele facturate către SC „C.A.F.” SRL pentru că în intervalul aprilie 2006 - decembrie 2006 societatea a facturat sub formă de dobândă contravaloarea unor prestări servicii pentru investițiile unei baze sportive care este închiriată. Totalul acestor sume este de 209.040 RON și pentru acestea cererea de chemare în judecată a fost respinsă de instanța de fond, însă a fost admisă pentru suma de 409.544 RON.

S-a apreciat de către instanța de fond că în mod nelegal organele fiscale au stabilit că: - nu s-au respectat cotele legale admise și, de aceea, impozitul pe profit datorat pentru trimestrul IV al anului 2004 nu a fost diminuat cu suma de 2.560 RON și nu se datorează; - reclamanta nu a prezentat „documente justificative”, având în vedere că chiar dacă nu au emis facturi, totuși s-au întocmit avize de însoțire a mărfii pentru produsele folosite în publicitate, reclamă, protocol și suma de 219.481 RON, se impune a fi dedusă din calculul profitului impozabil; - reclamanta datorează impozit pe profit și nu sunt deductibile cheltuielile efectuate cu deplasările în străinătate deoarece respingerea înscrisurilor prezentate numai pentru că nu erau traduse are un caracter strict formal.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D.G.F.P. Cluj în nume propriu și în numele DGAMC București, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei.

În motivele de recurs se critică soluția instanței de fond pentru următoarele considerente: - sub aspectul conținutului dispozitivului sentinței recurate se arată că instanța de fond a dispus „exonerarea reclamantei de la plata sumei de 409.504 RON, pe lângă suma de 96.017 RON dispusă prin Decizia nr. 72 din 31 martie 2009, iar această precizare este inutilă pentru că prin această decizie s-a admis contestația pentru suma de 96.017 RON și nu a făcut obiectul acțiunii în contencios administrativ, instanța pronunțându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut; - instanța de fond nu a explicitat ce reprezintă sumele pentru care a respins sau admis acțiunea, respectiv cât dintre acestea sunt debite și cât accesorii.

Astfel, instanța de fond deși a respins acțiunea reclamantei pentru suma de 209.040 RON, nu a precizat accesoriile acestei sume. Accesoriile pentru suma de 209.040 RON sunt de 138.111 RON și se impune ca acțiunea să fie respinsă pentru suma de 328.327 RON și analiza se impunea fi făcută numai pentru suma de 290.217 RON. - în suma totală contestată de 618.544 RON a fost respinsă și suma de 50.289 RON dar instanța de fond nu a observat că nici în contestația administrativă și nici în acțiunea depusă la instanță nu a fost motivată în nici un fel această sumă și, de aceea, în Decizia nr. 72/2009 contestația ce viza această sumă a fost respinsă ca nemotivată; - dacă din suma rămasă de 290.217 RON se scade suma de 50.289 RON se impune a fi analizată legalitatea și temeinicia actelor numai pentru suma de 239.928 RON din care: 59.333 RON impozit pe profit; 50.388 RON majorări aferente; 61.122 RON TVA; 69.085 RON majorări aferente TVA.

Referitor la aceste sume se critică soluția instanței de fond cu privire la: a) rezervele legale constituite la 31 decembrie 2004 și 31 martie 2005 pentru că nu au respectat cotele legale admise deoarece înregistrarea la venituri a provizioanelor nu s-a efectuat în perioada fiscală de referință, respectiv trimestrul IV 2004 și trimestrul I 2005; b) gratuitățile acordate clienților. Soluția instanței de fond este apreciată ca nelegală pentru că avizele de însoțire a mării pentru produsele finite nu au calitatea de document justificativ care să ateste scopul și realitatea operațiunilor economice, operațiunile de descărcare de gestiune a produselor finite au fost asimilate cu livrare de bunuri efectuate cu plată.

Hotărârea de Guvern nr. 931/1997 arată că avizul de însoțire a mărfii este un document care, printre altele, stă la baza întocmirii facturii de însoțire a mărfii, transfer și primire în gestiune și, de aceea, cheltuielile consemnate și înregistrate în baza avizelor de însoțire a mărfii nu pot fi deductibile. TVA-ul pentru pretinsele gratuități acordate clienților se impune a fi plătit pentru că nu s-au respectat dispozițiile legale ca transferurile de marfă făcute de reclamantă să poată fi apreciate gratuități; - cheltuielile de deplasare nu au fost considerate de către organele fiscale ca fiind deductibile pentru că nu au la bază documente justificative. Aceste documente au fost înlăturate nu pentru că nu ar fi traduse, așa cum susține instanța de fiind, ci pentru că nu conțin informațiile prevăzute de normele legale în vigoare, respectiv să dovedească faptul că au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

A fost criticată soluția instanței de fond și pentru că s-a dispus obligarea la plata sumei de 13.000 RON cheltuieli de judecată, deși suplimentarea onorariului de expert s-a datorat culpei acestuia care nu a răspuns, de la început, obiecțiunilor stabilite. Intimata SC F. SA Cluj Napoca a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat dar pentru următoarele considerente: În urma controlului efectuat de Administrația Finanțelor Publice Târgu Mureș la sediul reclamantei SC F. SA a fost întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. 1107 din 31 octombrie 2008, Decizia de impunere nr. 695 din 31 octombrie 2008 și Decizia de modificare a bazei de impunere nr. 696 din 31 octombrie 2008 emise de Administrația Finanțelor Publice Târgu Mureș pentru suma de 714.561 RON.

Prin Decizia nr. 72 din 31 martie 2009 emisă de D.G.F.P. Cluj a fost admisă contestația pentru suma de 96.017 RON, respinsă ca neîntemeiată pentru suma de 568.255 RON și ca nemotivată pentru suma de 50.289 RON. În fața instanței de fond reclamanta a contestat parțial Decizia nr. 72 din 31 martie 2009 și în totalitate celelalte acte fiscale și a solicitat exonerarea de la plata sumei de 618.544 RON, dar nu a indicat nici de această dată de ce solicită anularea actelor fiscale pentru suma de 50.289 RON, sumă pentru care contestația în procedură administrativă a fost respinsă ca nemotivată. Prin urmare, instanța de fond a fost învestită să analizeze legalitatea și temeinicia obligațiilor fiscale în sumă de 568.255 RON pentru că pentru suma de 50.289 RON, deși a insera-o în acțiune, nu au fost prezentate motivele de nelegalitate a Deciziei nr. 72 din 31 martie 2009 emisă de D.G.F.P.

Cluj. Instanța de fond a reținut că o parte din obligațiile fiscale stabilite prin actele contestate au fost recunoscute de intimata-reclamantă și acestea se ridică la 178.792 RON, iar sumele care au fost apreciate ca fiind legal stabilite de instanța de fond (în sumă de 30.248 RON) nu au fost contestate de reclamantă pentru că nu a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de fond. Totalul sumelor pentru care actele de control au fost legal stabilite și necriticate în motivele de recurs se ridică la 209.040 RON reprezentând debite principale.

Deși în motivele de recurs se critică soluția instanței de fond pentru că nu s-au indicat și majorările pentru aceste sume, se constată că aceste critici sunt nefondate pentru că ele nu au putut fi individualizate de instanța de fond în condițiile în care nici în raportul de inspecție fiscală și nici în decizie nu sunt calculate distinct majorările pentru fiecare sumă datorată (de exemplu pentru impozitul pe profit în sumă de 233.055 RON s-au calculat accesorii în sumă de 223.396 RON). Oricum, indiferent de cuantumul sumelor considerate stabilite în mod legal, pentru că s-a declarat recurs numai de către D.G.F.P. Cluj și D.G.A.M.C. București, instanța de recurs urmează să analizeze legalitatea și temeinicia actelor fiscale contestate cu privire la trei aspecte, celelalte fiind deja soluționate de instanța de fond și necontestate de părți: - rezervele legale constituite; - gratuitățile acordate clienților și cheltuielile de publicitate; - cheltuielile de deplasare.

1. Rezervele legale constituite Pentru că organele fiscale au apreciat că rezervele legale nu au fost constituite în mod legal a fost calculat un impozit pe profit de 922 RON și majorări de întârziere de 206 RON. Art. 22 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 prevede că „rezerva legală este deductibilă în limita unei cote de 5% aplicată asupra profitului contabil, înainte de determinarea impozitului pe profit din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri până ce acesta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris și vărsat sau din patrimoniu, după caz, potrivit legilor de organizare și funcționare”.

Reclamanta nu a respectat aceste dispoziții pentru că în luna decembrie 2004 a constituit rezervele legale prin aplicarea cotei de 5% asupra veniturilor totale înregistrate fără să scadă veniturile impozabile, la fel procedând și în luna martie 2005. De aceea, în privința acestor sume actele fiscale sunt legale și temeinice și acțiunea reclamantei va fi respinsă pentru acestea. 2. În ceea ce privește gratuitățile acordate clienților și cheltuielile de publicitate, actele fiscale prevăd că reclamanta datorează 47.293 RON impozit pe profit pentru avize de însoțire a mărfii ce nu au fost facturate și 49.335 RON TVA pentru aceleași avize, precum și TVA în sumă de 7.756 RON pentru gratuitățile acordate clienților.

Organele fiscale au stabilit plata acestor obligații pentru că au apreciat că avizele de însoțire nu constituie document justificativ pentru a considera aceste cheltuieli ca fiind aferente veniturilor, în sensul art. 21 alin. (4) lit. f) din C. fisc. Este adevărat că Anexa 1A din H.G. nr. 831/1997 avizul de însoțire a mărfii este un document care se emite pe măsura livrării, de către compartimentul desfacere, dar tot în aceeași anexă se prevede că el poate fi emis și fără să fie emisă factură, caz în care va putea menționa „fără factură”. Avizele de însoțire a mărfii întocmite de reclamantă poartă această mențiune și, de aceea, ele pot fi considerate documente justificative. Este greu de stabilit cum ar fi putut să întocmească altceva decât un aviz de însoțire a mărfii reclamata pentru produsele folosite în cadrul campaniilor publicitare pentru că livrarea este gratuită.

În legătură cu TVA în sumă de 49.335 RON calculată pentru aceleași livrări de produse trebuie precizat că art. 128 alin. (8) C. fisc. prevede că: „nu constituie livrarea de mărfuri, în sensul alin. (1) lit. e) acordarea în mod gratuit de bunuri ca monstre în cadrul campaniilor promoționale pentru încercarea produselor sau pentru demonstrații la punctele de vânzare, alte bunuri acordate în scopul stimulării vânzărilor”. Or, în cauză, este evident că este incident acest text și, de aceea, pentru că nu suntem în prezența unei „livrări de mărfuri”, nu se poate susține nici obligarea la plata TVA-ului. Pentru că art. 126 alin. (1) lit. o) C. fisc. stabilește că TVA se plătește în cazul livrării de mărfuri sau a unei prestări de servicii efectuate cu plată, în cauză nu suntem nici în prezența unei prestări de servicii efectuate cu plată și deci, nu se impune obligarea plata TVA.

Trebuie amintit și art. 21 alin. (2) lit. d) C. fisc. care prevede că „sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri: cheltuielile de reclamă și publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum și costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare se includ în categoria cheltuielilor de reclamă și publicitate și bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre pentru încercarea produselor și demonstrații la punctele de vânzare, precum și alte bunuri și servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor”.

Pentru că avizele de însoțire a mărfii sunt documente justificative, cheltuielile sunt deductibile din impozitul pe profit dar nu se poate aprecia că descărcarea de gestiune a produselor finite pe bază de avize ar fi o livrare de bunuri efectuată cu plată pentru că chiar Codul fiscal subliniază că acestea nu constituie livrare de mărfuri și, de aceea, nici nu se poate stabili TVA de plată. Pentru aceleași considerente nu poate fi apreciată ca legală și obligarea la plata sumei de 7.756 RON TVA pentru gratuități acordate clienților.

Cum au fost apreciate ca fiind întocmite nelegale actele fiscale pentru sumele de 47.293 RON impozit pe profit; 49.335 RON TVA pentru avizele nefacturate și 7.756 RON TVA pentru gratuitate clienți, se va dispune anularea actelor fiscale pentru aceste sume dar și pentru majorările aferente lor, astfel cum au fost calculate de organele fiscale, dar neindividualizate pentru că nici în actele fiscale nu au fost individualizate pentru fiecare sumă. 3. Referitor la cheltuielile de deplasare se constată că criticile formulate în motivele de recurs sunt fondate. Deși instanța de fond a apreciat că sunt nedeductibile numai cheltuielile efectuate cu deplasările în Elveția și Japonia iar pentru celelalte s-ar fi prezentat documente justificative, totuși din analiza înscrisurilor se poate considera că acestea nu au putut justifica aceste deplasări.

Așa cum s-a reținute, pe larg, în actele fiscale contestate, au existat multe nereguli legate de documentele prezentate care pot conduce la concluzia că acestea nu pot constitui documente justificative pentru a considera cheltuielile deductibile fiscal. De altfel, chiar reclamanta, în acțiunea formulată în fața instanței de fond, nu a încercat să înlăture cele reținute de organele fiscale ci a făcut referire la deplasarea din Elveția, dar pentru aceste cheltuieli s-a pronunțat instanța de fond prin respingerea acțiunii, iar sentința nu a fost recurată de reclamantă. De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, va fi modificată în parte sentința atacată, în sensul că va fi admisă în parte acțiunea reclamantei, vor fi anulate în parte Decizia de impunere nr. 695 din 31 octombrie 2008, Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 696 din 31 octombrie 2008 emise de D.G.F.P.

Mureș - Administrația Finanțelor Publice Târgu Mureș, în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 1107 din 31 octombrie 2009 și Decizia nr. 72 din 31 martie 2009 emisă de D.G.F.P. Cluj, în sensul exonerării societății reclamante de la plata următoarelor sume: - 47.293 RON, impozit pe profit aferent cheltuielilor cu produse finite înregistrate pe bază de avize nefacturate și a majorărilor de întârziere aferente; - 49.335 RON TVA aferentă bazei impozabile în sumă de 259.644 RON reprezentând valoarea cheltuielilor cu produse finite înregistrate pe bază de avize și a majorărilor de întârziere aferente; - 7.756 RON TVA aferentă gratuităților acordate clienților și a majorărilor aferente. În raport de faptul că reclamanta nu a declarat recurs în ceea ce privește sumele pentru care și instanța de fond a menținut actele fiscale contestate, vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței pentru celelalte sume pentru care acțiunea reclamantei a fost respinsă.

Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, se constată că față de sumele pentru care s-a apreciat că actele fiscale sunt nelegale, se impune obligarea D.G.F.P. Cluj și D.G.A.M.C. București la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, restul cheltuielilor urmând a fi suportate de aceasta pentru că acțiunea a fost admisă numai în parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinței civile nr. 487 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că admite, în parte, acțiunea reclamantei SC „F.” SA Cluj Napoca. Anulează, în parte, Decizia de impunere nr. 695 din 31 octombrie 2008, Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 696 din 31 octombrie 2008 emise de D.G.F.P. Mureș - Administrația Finanțelor Publice Târgu Mureș, în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 1107 din 31 octombrie 2009 și Decizia nr. 72 din 31 martie 2009 emisă de D.G.F.P.

Cluj, în sensul exonerării societății reclamante de la plata următoarelor sume: - 47.293 RON, impozit pe profit aferent cheltuielilor cu produse finite înregistrate pe bază de avize nefacturate și a majorărilor de întârziere aferente; - 49.335 RON TVA aferentă bazei impozabile în sumă de 259.644 RON reprezentând valoarea cheltuielilor cu produse finite înregistrate pe bază de avize și a majorărilor de întârziere aferente; - 7.756 RON TVA aferentă gratuităților acordate clienților și a majorărilor aferente. Menține actele fiscale pentru celelalte sume. Obligă pârâta A.N.A.F. - DGFP Cluj la plata sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2011.