ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4372/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4372/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC S. SRL Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. -

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor București și Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca, a solicitat

instanței anularea în parte a Deciziei nr. X1 din 3 august 2009 emisă de către

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F. și

obligarea intimatei A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor să procedeze la soluționarea pe fond a contestației înregistrată

sub nr. X2 din 20 ianuarie 2009 și cu privire la baza de impunere suplimentară

pentru care a fost stabilită suplimentar de plată suma de 191.764 RON,

reprezentând: 44.371 RON impozit pe profit; 67.292 RON dobânzi de întârziere

aferente; 6.027 RON penalități de întârziere aferente; 32.855 RON TVA; 38.529

RON dobânzi și majorări de întârziere aferente; 2.690 RON penalități de

întârziere aferente cu privire la care prin Decizia A.N.A.F. s-a dispus

suspendarea soluționării contestației pe cale administrativă.

De asemenea, a

solicitat anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală generală întocmit

la data de 19 noiembrie 2008 și înregistrat sub numărul X3 din 26 noiembrie

2008 și anularea în parte a Deciziei de impunere nr. X4 din 28 noiembrie 2008

privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția

fiscală emisă de către Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili

Mijlocii, iar pe cale de consecință, înlăturarea din baza impozabilă stabilită

suplimentar prin Raportul de inspecție a sumei în privința căreia contestația a

fost soluționată prin respingere, în parte ca nefondată și în parte ca

nemotivată; exonerarea reclamantei de plata sumei de 1.433.464 RON,

reprezentând impozite și taxe și contribuții stabilite suplimentar prin

Raportul de inspecție și Decizia de impunere și restituirea sumelor achitate

ori executate silit în baza deciziei de impunere contestate până la

soluționarea irevocabilă a prezentei acțiuni; precum și obligarea intimatelor,

în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că nu fost respectate prevederile procedurale,

respectiv nerespectarea duratei maxime a inspecției fiscale corelată cu

nelegalitatea suspendării inspecției fiscale.

Din această

perspectivă, reclamanta a invocat dispozițiile art. 104 C. proc. fisc., care

prevăd că durata inspecției fiscale nu poate depăși 3 luni, neintrând în

calculul acestei durate perioadele în care inspecția fiscală a fost suspendată.

În opinia

reclamantei, cronologia derulării inspecției - începută la 1 martie 2008,

suspendată la 16 mai 2008 până la 25 august 2008 și apoi din nou suspendată de

la 25 august 2008 până la 5 noiembrie 2008, finalizată la 19 noiembrie 2008 sau

26 noiembrie 2008 - denotă preocuparea organului de inspecție fiscală pentru o

conformare "formală" în durata legală maximă a inspecției fiscale,

însă durata a fost depășită atât în situația în care suspendările sunt

considerate de instanță ca fiind nelegale, cât și în situația în care

suspendările ar fi apreciate legale.

O altă critică

formulată de reclamantă a vizat nerespectarea prevederilor legale ce

reglementează perioada supusă inspecției fiscale, respectiv nulitatea avizului

de inspecție.

Astfel, perioada

efectiv controlată de către organul de inspecție fiscală a fost 1 martie 2002 -

31 decembrie 2007, fapt aflat de reclamantă în timpul desfășurării controlului,

întrucât Avizul de inspecție fiscală din 9 ianuarie 2008 a fost inform și, pe

cale de consecință, nul absolut pentru lipsa prevederilor impuse prin art. 101

C. proc. fisc.

Cu privire la

perioada supusă inspecției fiscale, reclamanta a invocat prevederile art. 98

coroborate cu art. 101 C. proc. fisc.

Cu privire la

nelegalitatea suspendării soluționării contestației pe cale administrativă,

reclamanta a invocat prev. art. 216 alin. (4) C. proc. fisc.

O altă critică

formulată de reclamantă s-a referit la încălcarea dreptului său la apărare în

procedura soluționării contestației pe cale administrativă.

Reclamanta a mai adus

critici referitoare la majorările, dobânzile și penalitățile de întârziere

calculate pentru diferențele suplimentare stabilite la contribuțiile stabilite

suplimentar, apreciind că organul fiscal nu argumentează stabilirea momentului

de la care a calculat aceste creanțe accesorii, critici referitoare la

obligațiile față de bugetul asigurărilor pentru șomaj cu privire la care a

susținut că organul de inspecție fiscală nu a argumentat includerea sumelor

plătite de reclamantă societății de asigurări, în fondul de salarii, precum și

critici referitoare la creanțele accesorii contribuțiilor suplimentare, cu

privire la care a apreciat că pârâta a încălcat art. 211 alin. (3) C. proc.

fisc.

Cu privire la

obligațiile față de fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale,

reclamanta a arătat că problema este aceeași și în cazul contribuției la fondul

de garantare pentru plata creanțelor salariale. Astfel, conform prevederilor

Legii nr. 200/2006 (art. 7) baza de calcul o reprezintă fondul total de salarii

brute realizate de salariați, iar Normele metodologice de aplicare a legii,

aprobate prin H.G. 1850/2006, definesc explicit fondul total de salarii brute

lunare fără a indica expres ori prin asimilare și sumele în discuție.

Cât privește

contribuția pentru concedii și indemnizații datorate de angajator, reclamanta a

apreciat că se impune a se lămuri dacă sumele în discuție sunt sau nu sunt

incluse în baza de calcul la care angajatorul datorează contribuția pentru

concedii și indemnizații.

Prin întâmpinarea

formulată, s-a solicitat respingerea acțiunii, reiterându-se susținerile din

decizia contestată.

Prin Sentința nr. 648

din 5 octombrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de către

reclamanta SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Finanțelor Publice

pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca și, în consecință, a anulat în parte

Decizia nr. X1 din 3 august 2009 emisă de Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor București din cadrul A.N.A.F.; a anulat în parte Raportul de

inspecție fiscală generală întocmit la data de 19 noiembrie 2008 și Decizia de

impunere nr. X4 din 28 noiembrie 2008, privind obligațiile fiscale suplimentare

de plată stabilite de inspecția fiscală emisă de Administrația Finanțelor

Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca; a înlăturat din baza

impozabilă stabilită suplimentar prin Raportul de inspecție fiscală generală

suma de 1.413.793 RON cu privire la care contestația a fost soluționată prin

respingere (Cap. VI, pct. 5 - 21 din raportul de inspecție fiscală generală

întocmit la data de 19 noiembrie 2008, respectiv pct. 2 din Decizia nr. X1 din

3 august 2009); a exonerat reclamanta de plata sumei de 1.413.793 RON,

reprezentând impozite și taxe și contribuții stabilite suplimentar prin

raportul de inspecție fiscala generala întocmit la data de 19 noiembrie 2008 și

Decizia de impunere nr. X4 din 28 noiembrie 2008 și a obligat pârâtele în

solidar la plata sumei de 50.000 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de

judecată parțiale.

Totodată, a respins

cererea de obligare a pârâtei A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor București să procedeze la soluționarea pe fond a contestației

înregistrate sub nr. X2 din 20 ianuarie 2009 și cu privire la baza de impunere

suplimentară pentru care a fost stabilită suplimentar de plată suma de 191.764

RON și în legătură cu care s-a dispus suspendarea soluționării contestației pe

cale administrativă (pct. 4 din Decizia nr. X1 din 3 august 2009).

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că prin Sentința civilă nr. 165 din

10 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosar nr. 505/33/2010 a

fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta SC S. SRL Cluj-Napoca în

contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor București și Administrația Finanțelor Publice pentru

Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca și, în consecință, s-a dispus anularea în

parte a Deciziei nr. X1 din 3 august 2009 emisă de Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor București din cadrul A.N.A.F.; obligarea pârâtei

A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor București să

procedeze la soluționarea pe fond a contestației înregistrate sub nr. X2 din 20

ianuarie 2009 și cu privire la baza de impunere suplimentară pentru care a fost

stabilită suplimentar de plată suma de 191.764 RON și în legătură cu care s-a

dispus suspendarea soluționării contestației pe cale administrativă; anularea

în parte a Raportului de inspecție fiscală generală întocmit la data de 19 noiembrie

2008 și Decizia de impunere nr. X4 din 28 noiembrie 2008, privind obligațiile

fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală emisă de

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca;

înlăturarea din baza impozabilă stabilită suplimentar prin Raportul de

Inspecție a sumei cu privire la care contestația a fost soluționată prin

respingere; exonerarea reclamantei de la plata sumei de 1.433.464 RON,

reprezentând impozite și taxe și contribuții stabilite suplimentar prin

Raportul de inspecție și Decizia de impunere și obligarea pârâtelor în solidar

la plata sumei de 59.984,17 RON către reclamant, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Prin Decizia nr. 1717

din 29 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar

nr. 505/33/2010 au fost admise recursurile declarate de către A.N.A.F. -

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor București și Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca, a fost casată

Sentința civilă nr. 165/2011 și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare,

reținându-se, în esență, că nu există o vătămare cauzată de suspendarea

intervenită în temeiul art. 2 lit. a) din Ordinul nr. 708/2006 și nu se impune

anularea din acest motiv.

De asemenea, s-a

reținut că nici suspendarea dispusă în temeiul art. 2 lit. e) din același ordin

nu a adus vreo vătămare reclamantei, iar în consecință, nu s-a analizat fondul

cererii. Nu s-a examinat pe fond nici obligarea pârâtei A.N.A.F. - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor București să procedeze la soluționarea

pe fond a contestației înregistrate sub nr. X2 din 20 ianuarie 2009 și cu

privire la baza de impunere suplimentară pentru care a fost stabilită

suplimentar de plată suma de 191.764 RON și în legătură cu care s-a dispus

suspendarea soluționării contestației pe cale administrativă - urmare a

formulării unei plângeri penale.

În rejudecare,

dosarul a fost înregistrat sub nr. 505/33/2010*.

În cauză, s-a

administrat proba cu înscrisuri și s-a dispus efectuarea unui raport de

expertiza în specialitatea contabilitate.

Referitor la

nulitatea actelor administrativ-fiscale, instanța de fond a reținut că, în

raport și de dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție în primul

ciclu procesual, nu a fost făcută dovada pretinselor vătămări.

Curtea a observat,

referitor la cele două contracte de asigurare încheiate de S. și, respectiv la

natura primelor de asigurare achitate de către S. către asigurători și la

sumele încasate de beneficiarii polițelor de asigurare, că inspecția fiscală nu

a modificat baza de impunere a impozitului pe venituri din salarii și asimilate

salariilor și nici nu a calculat impozit pe salarii suplimentar.

A apreciat ca fiind

corectă susținerea reclamantei în sensul că, deși C. fisc. permite

recalificarea formei tranzacției (în speță cele două contracte de asigurare),

se impune recalificarea și a naturii fiscale a sumelor plătite și respectiv

încasate, precum și individualizarea noii forme a tranzacției după reîncadrare.

Prima instanță a

observat că, în ceea ce privește contribuțiile sociale, acestea se datorează în

raport de venituri sub orice formă avansate de angajator direct angajatului.

Or, reclamanta nu a plătit sumele în discuție angajaților, ci unor terți

asigurători. În acest fel, sumele nu au intrat în patrimoniul angajaților, ci

în cel al terțului asigurător, iar decizia de răscumpărare a polițelor aparține

asiguratului și nu reclamantei.

Din această

perspectivă, Curtea a reținut că se impune numai impozitarea sumelor obținute

de către persoanele fizice. Nefiind în prezenta unor venituri ce decurg direct

din raportul de muncă nu se impunea includerea sumelor în fondul de salarii și

nici plata contribuțiilor sociale aferente primelor de asigurare.

S-a mai reținut că

există diferențe între sumele avansate de angajator cu titlu de prime de

asigurare și sumele ce ar putea fi răscumpărate de angajat. Ori, răscumpărarea

este exterioară comportamentului angajatorului, fiind opțiunea fiecărui angajat

și ținând de un alt mecanism contractual decât cel de muncă, respectiv de

contractul de asigurare și de aprecierea oportunității activării clauzei de

răscumpărare.

Totodată, instanța de

fond a constatat că prin Decizia nr. X1 din 3 august 2009 s-a dispus

suspendarea soluționării contestației pe cale administrativă pentru suma de

191.748 RON, în condițiile în care Procesul-verbal din 19 noiembrie 2008 a fost

înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Or, potrivit art. 214

alin. (1) lit. a) și alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, organul de soluționare

poate suspenda soluționarea cauzei când organul de control a sesizat organele

în drept cu privire la indiciile săvârșirii unei infracțiuni, procedura urmând

fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

A reținut Curtea că

în cuprinsul raportului de inspecție fiscală au fost incluse și sumele aferente

Procesului-verbal din 19 noiembrie 2008, acest aspect rezultând în mod cert din

concluziile raportului de expertiză.

Prima instanță a mai

observat că potrivit adresei primite de la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Cluj-Napoca, cauza penală face obiectul Dosarului nr. 1152/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și se află în lucru la I.P.J. Cluj -

Serviciul de Investigare a Fraudelor.

Prin urmare,

judecătorul fondului a apreciat că nu se încalcă Sentința nr. 309/2009 a Curții

de Apel Cluj, de vreme ce rămân în marja de apreciere a autorității pârâte

soluțiile ce trebuie adoptate în calea administrativă.

Prin cererea

înregistrată la data de 10 decembrie 2012, reclamanta SC S. SRL Cluj-Napoca a

solicitat instanței completarea Sentinței civile nr. 648 din data de 5

octombrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 505/33/2010* al Curții de Apel Cluj,

în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice

a Județului Cluj și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili

Mijlocii Cluj-Napoca, în sensul admiterii cererii sale prin care a solicitat

restituirea sumelor achitate ori executate silit în baza Deciziei de impunere

nr. X4 din 28 noiembrie 2008, până la soluționarea irevocabilă a prezentei

acțiuni.

În motivarea cererii

sale, reclamanta a arătat că în cadrul petitului 7 din cerere a solicitat

instanței "(...) să dispună restituirea sumelor achitate ori executate

silit în baza deciziei de impunere contestată până la soluționarea irevocabilă

a prezentei acțiuni".

A precizat că s-a

admis în parte acțiunea sa, dispunându-se exonerarea aproape în totalitate de

la plata sumelor impuse, situație în care a considerat că solicitarea sa de la

petitul 7 din cererea introductivă trebuia soluționată în mod afirmativ.

În aceste condiții,

reclamanta a susținut că nesoluționarea cererii sale apare ca o omisiune de

soluționare a unui capăt de cerere accesoriu, fiind în situația reglementată de

art. 281

1

C. proc. civ., având în vedere și faptul că nici din

cuprinsul considerentelor nu rezultă că acest capăt de cerere ar fi fost

analizat sau că ar exista motive de respingere.

Pârâta A.N.A.F. a

formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția lipsei

calității sale procesuale pasive cu privire la cererea de completare a

Sentinței civile nr. 648 din 5 octombrie 2012 pronunțată în Dosarul nr.

505/33/2010* al Curții de Apel Cluj și în subsidiar, respingerea cererii ca

inadmisibilă.

Prin Sentința nr. 45

din 18 ianuarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea de completare a Sentinței civile nr.

648 din 5 octombrie 2012 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr.

505/33/2010*, cerere formulată de către reclamanta SC S. SRL în contradictoriu

cu pârâtele A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

București și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii

Cluj-Napoca și, în consecință, a dispus completarea dispozitivului Sentinței

civile nr. 608 din 5 octombrie 2012, pronunțată de către Curtea de Apel Cluj în

Dosarul nr. 505/33/2010*, în sensul că după pct. 6 din dispozitiv se introduce

pct. 7 prin care se dispune restituirea de către pârâta Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca a sumelor achitate

ori executate silit în baza Deciziei de impunere nr. X4 din 28 noiembrie 2008,

privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția

fiscală emisă de Administrația Finanțelor Publice Pentru Contribuabili Mijlocii

Cluj-Napoca.

Curtea a pronunțat

această soluție, apreciind că acest capăt de cerere reprezintă o veritabilă

întoarcere a executării în condițiile desființării parțiale a titlului

executoriu emis de către pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru

Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca. Ori, consecința anulării parțiale a

titlului executoriu este lipsirea acestuia de orice fel de efecte, eventualele

sume achitate voluntar sau silit urmând a fi restituite.

Recursul

Împotriva Sentinței

nr. 648 din 5 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta SC S.

SRL, cât și pârâtele A.N.A.F. și Direcția Generală Regională a Finanțelor

Publice Cluj-Napoca (fostă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Cluj) pentru Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii

Cluj-Napoca, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

De asemenea,

împotriva Sentinței nr. 45 din 18 ianuarie 2013 a aceleiași instanțe au

declarat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice

Cluj-Napoca în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice pentru

Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca și A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În ceea ce privește

recursul formulat de recurenta-reclamantă SC S. SRL împotriva Sentinței civile

nr. 648 din 5 octombrie 2012, au fost formulate următoarele critici:

- referitor la

nulitatea actelor administrativ-fiscale prin sentința atacată în raport de

dezlegările date de către Înalta Curte de Casație și Justiție în primul ciclu

procesual se reține că nu a fost făcută dovada pretinselor vătămări deși

acestea au fost dovedite ca urmare a nerespectării perioadei maxime a

inspecției și/sau a procedurii de extindere a perioadei inspecției;

- hotărârea primei

instanțe nu cuprinde motivele pe care se sprijină în respingerea (indirectă

prin admiterea în parte) a criticilor formulate cu privire la impozitul pe profit

și TVA, invocând în acest sens motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.

304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce

privește stabilirea impozitului pe profit ca și referitor la TVA respectiv la

dreptul de deducere, recurenta-reclamantă susține că soluția de respingere a

acestor capete de cerere nu este motivată în ceea ce privește cheltuielile

apreciate eronat ca fiind nedeductibile atât de organul de control, cât și de

către instanța de fond.

În ce privește TVA-ul

suplimentar în sumă de 6.721 RON, recurenta-reclamantă a susținut în esență că

aceasta a fost stabilită eronat, invocându-se nedepunerea exemplarului original

al facturii fiscale, deși au fost depuse copii certificate pentru conformitate

sau reconstituite, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.

24 alin. (1) din Legea nr. 345/2002, cât și dispozițiile Ordinului nr.

1850/2004.

În același sens,

recurenta-reclamantă a invocat și jurisprudența Curții Europene de Justiție

privind interpretarea dispozițiilor art. 18 alin. (1) și art. 22 alin. (3) din

Directiva a șasea, care permit statelor membre să considere document

justificativ nu numai originalul facturii, ci orice alt document care ține loc

de factură și îndeplinește criteriile stabilite de statul în cauză.

Recurenta-reclamantă

a formulat critici și cu privire la respingerea nemotivată și netemeinică a

capătului de cerere numărul 7 privind restituirea sumelor achitate ori

executate silit în baza deciziei de impunere, până la soluționarea irevocabilă

a prezentei acțiuni, precizând că acest motiv de recurs îl susține doar în

măsura în care se va respinge cererea de completare formulată în temeiul art.

281

1

C. proc. civ.

În fine,

recurenta-reclamantă a criticat sentința atacată, ca fiind dată cu aplicarea

greșită a legii și în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată care

ar fi fost reduse în mod greșit, cu încălcarea dispozițiilor art. 274 alin. (3)

C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj a criticat Sentința

civilă nr. 648/2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că în mod greșit

instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a dispus

anularea în parte a Deciziei nr. X1/2009 emisă de A.N.A.F., precum și a

Deciziei de impunere nr. X4/2008 și a raportului de inspecție fiscală,

înlăturând din baza impozabilă suma de 1.413.793 RON stabilită în mod

suplimentar.

A susținut recurenta

că soluția instanței de fond este rezultatul unei analize superficiale a

problemelor de natură fiscală, cât și a interpretării eronate a dispozițiilor

legale incidente în cauză.

În ceea ce privește

sumele achitate de societatea reclamantului către cele două societăți de

asigurare cu titlu de prime de asigurare în contul angajaților săi, sume care

erau virate în conturile de card ale salariaților în aceeași zi, reprezintă în

fapt venituri salariale, venituri pentru care reclamanta avea obligația de a

plăti contribuțiile și taxele datorate bugetului general consolidat al

statului.

În ceea ce privește

constatarea unor diferențe între sumele stabilite prin raportul de inspecție

fiscală și cele menționate în completare la raportul de expertiză,

recurenta-reclamantă a susținut că aceste diferențe reprezintă sumele reținute

cu titlu de comision de societățile de asigurări din sumele achitate de SC S.

SRL, nefiind rezultatul unei greșeli de calcul.

Invocând dispozițiile

art. 55 alin. (2) lit. k) și alin. (3) lit. g) C. fisc., cu modificările și

completările ulterioare, cât și cele prevăzute la pct. 70 lit. h) din H.G. nr.

44/2004 recurenta-reclamantă a susținut că tratamentul fiscal al avantajului

reprezentând contravaloarea primelor de asigurare este impunerea acestora

cumulat cu veniturile din salarii sau asimilate, de această natură, ale lunii

în care sunt plătite primele de asigurare.

Totodată,

recurenta-reclamantă a criticat soluția instanței de fond și în ceea ce

privește obligarea în solidar la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că

nu erau îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 274 și urm. C. proc.

civ.

Recurenta-pârâtă

A.N.A.F. a formulat recurs împotriva Sentinței nr. 648 din 5 octombrie 2012 în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 criticând ca nelegală și netemeinică

soluția instanței de fond, susținând în esență că în mod greșit a fost anulat

în parte Raportul de inspecție fiscală generală din 19 noiembrie 2008 și

Decizia de impunere nr. X4 din 28 noiembrie 2008 privind obligații fiscale

suplimentare de plată.

Totodată a susținut

recurenta că în mod eronat s-a înlăturat din baza impozabilă stabilită

suplimentar prin Raportul de inspecție fiscală, suma de 1.413.793 RON, și a

exonerat-o în mod greșit, pe intimată, de plata acestei sume.

Astfel cum rezultă

din actele administrativ-fiscale contestate, intimata-reclamantă a calculat și

virat impozitul pe venitul din salarii aferent primelor de asigurare achitate

societăților de asigurare în numele angajaților proprii conform art. 55 alin.

(1), art. 55 alin. (2) lit. k) și alin. (3) lit. g) din Legea nr. 571/2003,

precum și potrivit pct. 70 lit. h) din H.G. nr. 44/2004, fără să includă aceste

sume în baza de calcul pentru contribuții sociale.

În ceea ce privește

suma totală de 1.401.552 RON reprezentând contribuții sociale, recurenta-pârâtă

a susținut că aceasta a fost corect stabilită de organele de inspecție fiscală

în sarcina intimatei-reclamante, în condițiile în care aceasta nu a inclus în

baza de calcul a contribuțiilor suplimentare, primele de asigurare de viață

achitate societăților de asigurare, în numele angajaților proprii.

Referitor la

impozitul pe profit în sumă de 5.180 RON aferent prestărilor de servicii pe

anul 2003, recurenta-pârâtă a susținut că suma este datorată,

intimata-reclamantă neprezentând documente justificative și contracte scrise cu

privire la prestarea serviciilor respective, conform dispozițiilor legale în

vigoare pe anul 2003, respectiv dispozițiile art. 9 alin. (7) lit. s) din Legea

nr. 414/2002 privind impozitul pe profit și ale pct. 9.14 din H.G. nr. 859/2002

pentru aprobarea Instrucțiunilor privind metodologia de calcul al impozitului

pe profit.

În ceea ce privește

impozitul pe profit în sumă de 8.971 RON, recurenta-pârâtă a susținut că

această sumă este datorată de intimata-reclamantă care nu a adus niciun fel de

argumente de fapt și de drept în susținerea contestației, care a fost respinsă

ca nemotivată.

Cu privire la sumele

reprezentând taxă pe valoare adăugată stabilit prin actele fiscale contestate,

recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la

acestea, iar contestația reclamantei a fost respinsă prin Decizia nr. X1 din 30

septembrie 2009 întrucât intimata-reclamantă a prezentat facturi fiscale în

copie, pentru perioada 2003 - 2004 și pe anul 2007, facturi care nu îndeplineau

condițiile legale stabilite prin Ordinul M.F.P. nr. 1850/2004.

Recurenta-pârâtă a

criticat sentința pronunțată de instanța de fond și sub aspectul obligării în

solidar la plata cheltuielilor de judecată, susținând că în mod neîntemeiat s-a

apreciat că ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ.,

deși acțiunea reclamantei a fost admisă în parte.

Recurenta-pârâtă

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului promovat de reclamanta SC S. SRL,

susținând în esență că nu au fost formulate critici pertinente la adresa

soluției pronunțate de instanța de fond, invocând aspecte învederate în

cuprinsul acțiunii în contencios administrativ deși acestea au fost dezlegate

în primul ciclu procesual de către instanța de recurs, a căror directive sunt

obligatorii potrivit art. 314 C. proc. civ.

În ceea ce privește

celelalte critici formulate de recurenta-reclamantă, intimata D.G.R.F.P.

Cluj-Napoca a susținut că sunt nefondate.

Împotriva Sentinței

civile nr. 45/2013 pronunțate de Curtea de Apel Cluj-Napoca în cauza conexă

care a făcut obiectul Dosarului nr. 1735/33/2012, prin care a fost admisă

cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 648/2012 formulată

de reclamanta-intimată, au formulat recursuri pârâtele Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Cluj și A.N.A.F.

În dezvoltarea

motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. recurenta-pârâtă D.G.F.P. a Județului Cluj a susținut în esență că

hotărâre atacată este nelegală, întrucât până la soluționarea irevocabilă a

cauzei nu se poate ști dacă plățile eventual efectuate sau executate silit

trebuie sau nu restituite reclamantei, în condițiile în care împotriva

hotărârii instanței de fond a fost promovat recurs.

În ceea ce privește

recursul promovat de A.N.A.F. în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta-pârâtă a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive

susținând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia și că deși prin

sentința pronunțată s-a dispus restituirea sumelor achitate ori executate silit

în baza Deciziei de impunere nr. X4 din 28 noiembrie 2008 emisă de

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca în

mod greșit a pronunțat o hotărâre, în contradictoriu cu A.N.A.F.

Intimata-reclamantă

SC S. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor

formulate de D.G.F.P. Cluj-Napoca și A.N.A.F. ca netemeinice și nelegale

susținând în esență că, în ceea ce privește recurenta-pârâtă A.N.A.F., aceasta

are calitatea procesuală pasivă și că instanța s-a pronunțat asupra acestei

excepții prin Încheierea din 11 ianuarie 2013, iar în ceea ce privește obiectul

cererii de completare formulată, aceasta a precizat că în lipsa unei dispoziții

judecătorești de restituire, organele fiscale ar putea refuza plata.

Examinând sentințele

atacate în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursurile formulate de recurentele-pârâte sunt

fondate, urmând a fi admise, iar recursul declarat de recurenta-reclamantă este

nefondat, având în vedere următoarele considerente.

În ceea ce privește

recursurile declarate de recurentele-pârâte împotriva Sentinței civile nr. 648

din 5 octombrie 2012, Înalta Curte constată că în cauză este incident motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de fond

interpretând și aplicând greșit dispozițiile legale incidente în cauză.

Astfel, referitor la

cele două contracte de asigurare încheiate de reclamanta SC S. SRL și respectiv

natura primelor de asigurare achitate de aceasta către asigurători și la sumele

încasate de beneficiarii polițelor de asigurare, instanța de fond a interpretat

și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003,

cât și dispozițiile art. 55 alin. (3) lit. k) și alin. (3) lit. g) din Legea

nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit acestor

dispoziții legale, la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe,

autoritățile pârâte pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un

scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul

economic al tranzacției (art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003), iar

potrivit dispozițiilor art. 55 alin. (2) lit. k) în vederea impunerii sunt

asimilate salariilor, orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori

asimilate salariilor; alin. (3) lit. d) Avantajele primite în legătură cu o

activitate dependentă includ primele de asigurare plătite de suportator pentru

salariații proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii, la momentul

plății primei respective, altele decât cele obligatorii.

În același sens sunt

și dispozițiile pct. 70 lit. h) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dat în

explicitarea art. 55 C. fisc., potrivit cărora, la stabilirea venitului impozabil

se au în vedere și avantajele primite de persoana fizică, cum ar fi

contravaloarea primelor de asigurare suportate de persoana juridică sau de o

altă entitate, pentru angajații proprii, precum și pentru alți beneficiari, cu

excepția primelor de asigurare obligatorii, potrivit legislației în materie.

Instanța de control

judiciar constată că soluția instanței de fond s-a bazat pe o interpretare

eronată a acestor dispoziții legale incidente în cauză, întrucât deși reține că

prin recalificarea naturii fiscale a primelor de asigurare se ajunge în mod

inerent la modificarea bazei de impunere fiscală, concluzionează în mod greșit

că obligațiile fiscale suplimentare stabilite prin actele administrativ-fiscale

contestate nu ar fi datorate, întrucât primele de asigurare nu au fost incluse

în contul 421-personal salarii acordate, ci în contul de cheltuieli cu primele

de asigurare.

Or, în speță,

recalificarea operațiunilor efectuate de intimata-reclamantă de către organele

fiscale, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr.

571/2003 privind Codul fiscal, a fost determinată tocmai pentru a reflecta

conținutul economic real al tranzacției, în baza analizei actelor supuse

controlului și a implicațiilor de natură fiscală a acestora.

În fapt, astfel cum

rezultă din probatoriul administrat în cauză și cum în mod corect s-a reținut

și prin raportul de control care a stat la baza actelor de impunere contestate,

sumele achitate de societatea intimată către cele două societăți de asigurare

cu titlu de prime de asigurare în contul angajaților săi au fost virate practic

în aceeași zi în conturile de card ale acestora, ceea ce confirmă natura

juridică a acestor prime, respectiv aceea de venituri salariale, cât și scopul

urmărit de intimata-reclamantă prin încheierea contractelor respective, de a

evita plata contribuțiilor și taxelor datorate bugetului consolidat al

statului.

În ceea ce privește

constatarea unor diferențe între sumele stabilite prin raportul de inspecție

fiscală și cele menționate în completarea la raportul de expertiză, Înalta

Curte reține că aceste diferențe reprezintă de fapt sumele reținute sub formă

de comision de societățile de asigurări din sumele achitate de

intimata-reclamantă și nu reprezintă o eroare de calcul.

Contrar opiniei

judecătorului fondului, potrivit căreia nu sunt datorate contribuțiile sociale

stabilite prin actele administrativ-fiscale contestate întrucât acestea se

datorează în raport de venituri sub orice formă avansate direct angajatului și

că intimata nu a plătit sumele în discuție angajaților, ci unor terți

asigurători, instanța de control judiciar constată că această concluzie este

eronată, întrucât societatea intimată nu a cuprins sumele achitate către

societățile de asigurări în fondul de salarii deși avea această obligație

legală, cât și aceea de a plăti contribuțiile sociale aferente primelor de

asigurare conform dispozițiilor art. 55 alin. (2) lit. k) și alin. (3) lit. g)

C. fisc.

Din perspectiva

acestor prevederi legale, achitarea primelor de asigurare în numele salariaților,

altele decât cele obligatorii, reprezintă venituri asimilate salariilor sub

forma avantajelor primite de persoana fizică, acestea fiind impuse prin

cumularea cu veniturile de această natură ale lunii în care sunt plătite

primele de asigurare.

Împrejurarea că

aceste sume nu au fost achitate din fondul de salarii, ci din alte surse, fiind

înregistrate contabil în contul 613 - Cheltuieli cu primele de asigurare,

astfel cum s-a reținut prin sentința atacată, nu are relevanță în stabilirea

tratamentului fiscal aplicabil acestora întrucât primele de asigurare de viață

plătite către societățile de asigurare, în numele angajaților proprii,

reprezintă cheltuieli pentru societatea intimată care trebuie încadrate

într-una din categoriile de cheltuieli prevăzute de legea contabilității.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte constată că recursurile formulate de

recurentele-intimate împotriva Sentinței civile nr. 648/2012 pronunțată de

Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 505/33/2010* prin care a fost admisă în

parte acțiunea intimatei-reclamante sunt fondate și urmează a fi admise, iar

sentința atacată va fi modificată în sensul respingerii acțiunii formulate de

reclamantă, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește

recursul formulat de recurenta-reclamantă împotriva Sentinței nr. 648 din 5

octombrie 2012 prin care a solicitat modificarea acesteia în sensul admiterii

în totalitate a acțiunii formulate, Înalta Curte constată că acesta este

nefondat urmând a fi respins, având în vedere considerentele expuse în

continuare.

Astfel, în ceea ce

privește motivele de nulitate procedurală a actelor administrativ-fiscale ce

reglementează perioada supusă inspecției fiscale, criticile potrivit cărora

motivarea instanței de fond ar fi inexistentă sunt nefondate.

În fapt,

recurenta-reclamantă critică hotărârea pronunțată în rejudecare, deși aspectele

învederate în cuprinsul acțiunii de contencios administrativ au fost dezlegate

în primul ciclu procesual de către instanța de recurs, respectiv prin Decizia

nr. 1717 din 29 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în Dosarul nr. 505/33/2010, reținându-se în esență că nu există o vătămare

cauzată de suspendarea intervenită în temeiul art. 2 lit. a) din Ordinul nr.

708/2006 și nu se impune anularea din acest motiv a actelor

administrativ-fiscale contestate. Totodată, s-a reținut prin aceeași decizie că

nici suspendarea dispusă în temeiul art. 2 lit. e) din același ordin nu a

produs o vătămare reclamantei, iar în consecință nu s-a analizat fondul cererii

cum nu s-a analizat pe fond nici obligarea pârâtei A.N.A.F. - Direcția de

Soluționare a Contestațiilor să procedeze la soluționarea pe fond a

contestației înregistrate sub nr. X2 din 20 ianuarie 2009 cu privire la baza de

impunere suplimentară pentru care a fost stabilită suplimentar obligația de

plată a sumei de 191.764 RON, în legătură cu care s-a dispus suspendarea

soluționării contestației în calea administrativă urmare a formulării unei

plângeri penale.

Susținerile

recurentei privind nerespectarea de către organele fiscale a perioadei maxime

de inspecție fiscală sunt nefondate fiind stabilite potrivit dezlegărilor date

de către Înalta Curte prin decizia mai sus menționată, reținându-se în mod

corect că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada pretinselor vătămări, situație

în care având în vedere prevederile art. 314 C. proc. civ. instanța de fond nu

le putea reexamina.

Nu pot fi primite,

fiind neîntemeiate, nici criticile formulate de recurenta-reclamantă cu privire

la nereținerea în considerentele hotărârii a motivelor pentru care s-a dispus

admiterea în parte a acțiunii, prin sentința atacată instanța reținând motivele

de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția.

În ceea ce privește

susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia impozitul pe profit ar fi fost

stabilit greșit în ceea ce privește factura din 6 ianuarie 2006 sunt nefondate,

în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 21 alin. (2) lit. e) C. fisc., iar

pe de altă parte, prin Decizia nr. X1/2009 a fost desființată Decizia de

impunere nr. X4 din 28 noiembrie 2008 pentru impozitul pe profit, dispunându-se

organelor de inspecție fiscală să procedeze la o nouă verificare pe aceeași

perioadă și același tip de impozit.

Aceleași concluzii se

impun și în ceea ce privește criticile formulate de recurenta-reclamantă cu

privire la TVA suplimentar în sumă de 6.721 RON pentru care nu a fost admis

dreptul de deducere, având în vedere faptul că nu erau îndeplinite condițiile

legale, respectiv recurenta-reclamantă nu a prezentat exemplarul original al facturilor

conform art. 145 alin. (8) C. fisc., iar documentele prezentate nu respectau

procedura legală privind reconstituirea legală a acestora.

Nefondate sunt și

criticile formulate de recurenta-reclamantă cu privire la acordarea parțială a

cheltuielilor de judecată având în vedere faptul că instanța de fond admițând

în parte acțiunea reclamantei a procedat în conformitate cu dispozițiile art.

274 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul formulat de

recurenta-reclamantă ca nefondat.

În ceea ce privește

recursurile formulate de recurentele-pârâte Direcția Generală Regională a

Finanțelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu și pentru Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca și A.N.A.F.

împotriva Sentinței civile nr. 45 din 18 ianuarie 2013 pronunțată în Dosarul

nr. 1735/33/2012 prin care a fost admisă cererea de completare a dispozitivului

Sentinței civile nr. 648/2012 formulată de reclamanta-intimată, Înalta Curte

constată că acestea sunt fondate și urmează a fi admise, pentru considerentele

expuse în continuare.

În fapt, prin cererea

de completare a Sentinței civile nr. 648 din 5 octombrie 2012,

intimata-reclamantă a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 281

2

C. proc. civ., admiterea cererii de completare și pe cale de consecință să fie

soluționată prin admitere cererea formulată la petitul nr. 7 din cererea

introductivă și să dispună restituirea sumelor achitate ori executate silit în

baza deciziei de impunere contestată până la soluționarea irevocabilă a

acțiunii.

Deși instanța de fond

a reținut în mod corect că în ceea ce privește petitul nr. 7 din acțiunea

introductivă aceasta nu s-a pronunțat prin Sentința nr. 648/2012, în acest sens

fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 282

2

C.

proc. civ., în mod greșit a dispus admiterea acestui capăt de cerere privind

obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili

Mijlocii Cluj-Napoca la restituirea către reclamantă a sumelor achitate ori

executate silit în baza Deciziei de impunere nr. X4 din 28 noiembrie 2008

privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția

fiscală.

Acest capăt de cerere

ar fi trebuit respins ca fiind prematur formulat în condițiile în care soluția

de admitere în parte a acțiunii formulate de reclamantă respectiv anularea în

parte a Deciziei nr. X1/2009, a raportului de inspecție fiscală, cât și a

Deciziei de impunere nr. X4/2008, precum și înlăturarea din baza impozabilă și

exonerarea intimatei-reclamante de plata sumei de 1.413.793 RON reprezentând

impozite, taxe și contribuții stabilite suplimentar, nu era definitivă cauza

nefiind soluționată irevocabil.

Potrivit

dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ,

cu modificările și completările ulterioare, recursul suspendă executarea,

astfel că admiterea unui asemenea capăt de cerere având ca obiect restituirea

sumelor achitate ori executate silit în baza deciziei de impunere anulată în

parte apare ca fiind prematur formulat întrucât până la soluționarea

irevocabilă a cauzei nu se poate ști cu certitudine dacă plățile eventual

efectuate sau executate silit trebuie sau nu restituite reclamantei.

Pe de altă parte,

intimata-reclamantă avea posibilitatea legală de a solicita instanței de

judecată, în condițiile art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ să solicite suspendarea executării actelor

administrativ-fiscale atacate până la pronunțarea instanței de fond asupra

legalității actelor contestate (conform art. 14) sau până la soluționarea

irevocabilă a cauzei (conform art. 15), posibilitățile legale pe care aceasta

nu le-a utilizat.

Nu se poate reține,

astfel cum în mod eronat a reținut judecătorul fondului, că acest capăt de

cerere reprezintă o veritabilă întoarcere a executării, în condițiile

desființării parțiale a titlului executoriu emis de pârâta Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca, atâta vreme cât

soluția instanței de fond nu era irevocabilă.

Având în vedere toate

aceste considerente, asupra cauzelor conexate, Înalta Curte în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile

art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va admite

recursurile declarate de recurentele-pârâte împotriva Sentinței nr. 648 din 5

octombrie 2012 și a Sentinței nr. 45 din 18 ianuarie 2013 ale Curții de Apel

Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va modifica

Sentința nr. 648 din 5 octombrie 2012, în sensul că respinge acțiunea formulată

de reclamanta SC S. SRL Cluj-Napoca, ca neîntemeiată, va modifica Sentința nr.

45 din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, în sensul că va respinge cererea de

completare a dispozitivului Sentinței nr. 648 din 5 octombrie 2012 în Dosarul

nr. 505/33/2010* formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, și va respinge

recursul formulat de SC S. SRL Cluj-Napoca împotriva Sentinței nr. 648 din 5 octombrie

2012, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Asupra recursurilor

conexate:

Admite recursurile

declarate de A.N.A.F. și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice

Cluj-Napoca (fostă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj)

pentru Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii

Cluj-Napoca împotriva Sentinței nr. 648 din 5 octombrie 2012 și a Sentinței nr.

45 din 18 ianuarie 2013 ale Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică Sentința nr.

648 din 5 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, în sensul că respinge acțiunea formulată de

reclamanta SC S. SRL Cluj-Napoca, ca neîntemeiată.

Modifică Sentința nr.

45 din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, în sensul că respinge cererea de completare

a dispozitivului Sentinței nr. 648 din 5 octombrie 2012 pronunțată de către

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, în Dosarul nr. 505/33/2010* formulată de reclamanta SC S. SRL

Cluj-Napoca, ca neîntemeiată.

Respinge recursul

declarat de SC S. SRL Cluj-Napoca împotriva Sentinței nr. 648 din 5 octombrie

2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 18 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ