ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2601/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2601/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC S.S. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. a Județului Cluj,

a solicitat admiterea contestației reclamantei împotriva actelor administrativ fiscale

decizia de impunere din 30 noiembrie 2010 și raportul de inspecție fiscală înregistrat

la D.G.F.P. a județului Cluj din 30 noiembrie 2010, întocmite de D.G.F.P. a județului

Cluj și comunicate reclamantei la data de 13 decembrie 2010; anularea actelor administrativ

fiscale atacate, ca nelegale și neîntemeiate și exonerarea reclamantei de la plata

sumei de 3.179.633 RON, reprezentând: 768.624 RON, impozit pe profit, 298.583 RON,

majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 115.293 RON, penalități de

întârziere aferente impozitului pe profit, 1.301.064 RON TVA, 500.718 RON majorări

de întârziere aferente TVA și 195.351 RON penalități de întârziere de plată aferente

TVA.

Reclamanta a depus pentru

termenul de judecată din 11 mai 2011, o precizare de acțiune prin care solicită

să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună și anularea actului administrativ

fiscal reprezentat de decizia din 8 aprilie 2011, ca nelegal și neîntemeiat, arătând

că după înregistrarea la data de 17 martie 2011 a acțiunii introductive, pârâta

A.N.A.F. i-a comunicat, la data de 18 aprilie 2011, soluția privind contestația.

Astfel, prin aceasta decizie,

pârâta a suspendat soluționarea contestației pentru suma de 1.251.644 RON, reprezentând:300.844

RON impozit pe profit suplimentar; 74.155 RON majorări de întârziere aferente impozitului

pe profit; 42.703 RON penalități aferente impozitului pe profit; 625.991 RON taxa

pe valoarea adăugată suplimentară; 114.053 RON majorări de întârziere aferente taxei

pe valoarea adăugată; 93.898 RON penalități aferente taxei pe valoarea adăugată.

Reclamanta a apreciat

această soluție ca neîntemeiată, întrucât suspendarea soluționării contestației

reclamantei nu are ca scop lămurirea pe fond a elementelor reținute de către organul

de control și, respectiv, a elementelor reale existente în evidențele noastre contabile,

care nu au fost reținute de către organul de control în conformitate cu dispozițiile

legii.

A precizat că suspendarea

neîntemeiată, conform art. 214 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003, a soluționării

contestației reprezintă refuz nejusitificat de soluționare a contestației, în sensul

prevăzut de Legea nr. 554/2004.

De asemenea, a arătat

că prin decizia de soluționare a contestației, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația

pentru suma de 454.035 RON reprezentând taxă pe valoarea adăugată suplimentară.

Suma a fost respinsă cu

o motivație de oportunitate a activităților comerciale desfășurate de subscrisa,

fiind înlăturate de la deductibilitatea taxei pe valoarea adăugată, cu motivarea

că reclamanta nu ar fi avut nevoie de terenul pe care urma să edifice o construcție.

Nici una dintre pârâte

nu a vrut să releve faptul volumului activității desfășurate de reclamantă, efectuând

activități de pază și protecție, pe arii geografice extinse, cu nu număr foarte

mare de angajați.

Tot prin decizia contestată,

a fost respinsă de către pârâtă ca nemotivată contestația pentru suma de 985.836

RON, reprezentând: 467.780 RON impozit pe profit suplimentar, 224.428 RON majorări

de întârziere aferente impozitului pe profit, 72.590 RON penalități aferente impozitului

pe profit și 221.038 RON taxa pe valoarea adăugată suplimentară.

Cu privire la această

soluție, reclamanta a invocat lipsa motivării deciziei, ca element de nelegalitate

a acesteia.

De asemenea, s-a respins

ca neîntemeiată și nemotivată contestația pentru suma de 488.118 RON, reprezentând

386.665 RON majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată și 101.453

RON penalități aferente taxei pe valoarea adăugată.

Referitor la sumele de

386.665 RON și de 101.453 RON, calculate la valoarea însumată de 488.118 RON, pârâta

A.N.A.F. le-a respins ca fiind accesorii, fără să precizeze suma la care s-au calculat,

fără nici o altă motivație .

Totodată, a fost transmisă

spre soluționare contestația privind capătul de cerere privind dispoziția din

30 noiembrie 2010 către D.G.F.P. Cluj, acest capăt de cerere al contestației reclamantei

formând obiectul Dosarului nr. 1536/117/2011, aflat pe rolul Tribunalului Cluj,

secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Astfel, D.G.F.P. Cluj,

în loc să soluționeze în mod real contestația reclamantei, a procedat la soluționarea

ei formală, după comunicarea cu aceasta a citației emisă în prezentul dosar și nu

s-a pronunțat asupra apărărilor reclamantei, procedând la încălcarea dispozițiilor

art. 213 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003.

Pârâta D.G.F.P. a județului

Cluj a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei,

ca neîntemeiată, susținând că prin acțiunea în contencios administrativ formulata

de către reclamanta nu se aduc alte critici față de cele cuprinse în contestația

formulata împotriva deciziei de impunere din 30 noiembrie 2010 emisa de către D.G.F.P.

a județului Cluj și asupra cărora s-a pronunțat organul de soluționare a contestației,

respectiv A.N.A.F.

Față de suspendarea soluționării

contestației formulata de către reclamanta pentru suma de 1.251.644 RON, a arătat

că motivele reclamantei nu vin să înlăture starea de fapt și prevederile legale

incidente în cauza, aceasta suspendare impunându-se în temeiul prevederilor

art. 214 alin. (1) lit. a) și art. 216 din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc.

fisc., republicata, cu modificările și completările ulterioare.

Pârâta A.N.A.F. a formulat

întâmpinare prin care solicită, respingerea acțiunii formulate de către reclamanta

SC S.S. SRL, ca nefondată.

Față de precizarea de

acțiune depusă, Curtea a apreciat, prin încheierea de ședință din 22 iunie 2011,

că excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinare de către pârâta

A.N.A.F., se impune a fi respinsă, reclamanta făcând dovada parcurgerii procedurii

prealabile prevăzută de art. 205-art. 218 din O.G. nr. 92/2003 și solicitând inclusiv

anularea deciziei de soluționare a contestației.

Prin sentința nr. 803

din 31 octombrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC

S.S. SRL în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. a Județului Cluj; a

anulat în parte decizia din 8 aprilie 2011; a admis în parte contestația SC

S.S. SRL împotriva deciziei de impunere din 30 noiembrie 2010 și a raportului de

inspecție fiscală înregistrat la D.G.F.P. Cluj din 30 noiembrie 2010, pe care le-a

anulat în parte și a exonerat reclamanta de plata sumei de 1.032.087 RON, impozit

pe profit, majorări și penalități de întârziere aferente acestuia, TVA, majorări

și penalități de întârziere aferente acestuia.

Totodată, a obligat pârâtele,

în solidar, la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4.000 RON cheltuieli de

judecată parțiale.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește măsura suspendării soluționării

contestației, că, în mod corect, a sesizat reclamanta faptul că nu există o obligație

de natură imperativă în privința suspendării, trebuind să se țină seama de o serie

de particularități ale cauzei și să se motiveze măsura în mod suficient pentru a

se înlătura arbitrariul.

Raportat la principiul

echității și al egalității persoanelor, este important ca organul fiscal să procedeze

la o analiză temeinică a conexiunii dintre infracțiunea ale cărei indicii au determinat

suspendarea soluționării cauzei și litigiul fiscal ce face obiectul contestației

respective.

Referirile făcute de către

organul fiscal în cuprinsul deciziei de soluționare a contestației, cu privire la

principiul potrivit căruia „penalul ține în loc civilul” nu își găsesc aplicabilitatea

în speță, nefiind vorba, raportat la procedura administrativă, de desfășurarea unei

acțiuni jurisdicționale propriu-zise în fața organului fiscal, care să se impună

a fi suspendată, aplicabilitatea art. 244 C. proc. civ. fiind limitată acțiunilor

înregistrate pe rolul instanțelor de judecată.

Pe parcursul judecății,

nici una dintre părți nu a invocat art. 244 C. proc. civ., cu referire la plângerea

penală înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și înregistrată sub

nr. 258/P/2010 din 27 aprilie 2010 și, mai mult, până la închiderea dezbaterilor

în cauză nu s-a depus la dosar vreun act din care să rezulte stadiul lucrărilor

penale efectuate în dosarul înregistrat în urmă cu aproximativ 2 ani.

În ceea ce privește fondul

acțiunii precizate, curtea de apel a avut în vedere concluziile expertizei contabile

ample și judicios documentate, pe care le-a corelat cu celelalte probe administrate

în cauză.

Judecătorul fondului a

argumentat achiesarea la concluziile raportului de expertiză contabilă împrejurarea

că proba a fost încuviințată tocmai în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări

ale cauzei care necesită cunoștințe de strictă specialitate într-un domeniu de interferență

dintre contabilitate și drept, vizând fenomenele și procesele economice reflectate

de documentele cu valoare probatorie indicate de către fiecare parte aflată în litigiu.

În ceea ce privește TVA,

s-a ținut seama de principiul neutralității conferit de dreptul de deducere, de

faptul că acordarea dreptului de deducere se realizează pe baza intenției persoanei

de a desfășura activități economice, C.J.C.E.: Empresa de Miniero Miniero, Gent

Coal, Coal- transpuse în legislațiile SM și în legea naționala armonizata, de faptul

că rambursarea TVA nu poate fi condiționată de neplata TVA de către furnizor decât

în cazul în care se dovedește reaua intenție a părților.

Curtea a avut în vedere,

de asemenea, faptul că dreptul de deducere al TVA nu poate fi restrâns prin impunerea

unor condiții de formă, atâta vreme cât condițiile de fond prevăzute de legislația

națională și comunitara sunt respectate pe de-o parte, iar pe de altă parte, referirile

organului fiscal la prevederile legislative care sancționează nerespectarea de către

persoana impozabilă a obligațiilor contabile și a celor privind declarațiile fiscale

depășesc în mod evident ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului corectei

colectări a TVA.

În ceea ce privește realitatea

unor operațiuni fiscale, aceasta trebuie interpretată și analizată prin raportare

la principiile comunitare aplicate în materia fiscalității, și anume la principiul

preeminenței fondului asupra formei, acesta având în vedere evitarea situației în

care lipsa analizei adecvate a raporturilor comerciale și a relațiilor economice

pe care contribuabilul se bazează, dar și o viziune formalistă și limitată asupra

textelor de lege aplicabile conduc deseori la adoptarea unor concluzii și la luarea

unor măsuri nelegale.

Principiul realității

nu doar că trebuie coroborat cu principiul neutralității dreptului de deducere,

dar trebuie interpretat ca reprezentând obligația organelor fiscale de a căuta realitatea

economică a tranzacțiilor și nu de a se limita la aspectele pur juridice sau contabile

ale acesteia.

Raportând statuările instanței

comunitare în cauzele Jeunehomme-1988, Ecotrade-2008 și Bockemuhl, având în vedere

și concluziile raportului de expertiză contabilă, instanța de fond a apreciat că

achizițiile de la societatea NSD T. SRL nu au fost înregistrate corect în contabilitatea

S.S. SRL din punct de vedere al legislației fiscal contabile aplicabile, în privința

înregistrării ca și cheltuieli deductibile, pentru 621.516 RON, fără TVA, și pentru

140.318 RON, ca și TVA deductibilă.

În schimb, achizițiile

în suma de 200.800 RON fără TVA și TVA de 15.922 RON îndeplinesc condițiile pentru

a fi înregistrate cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit și pentru

care TVA poate fi dedusă.

Astfel, achizițiile în

suma de 200.800 RON fără TVA și TVA de 15.922 RON de la NSD T. SRL se refera la

echipament de lucru specific activității desfășurate de reclamanta.

Echipamentul a fost înregistrat

direct pe cheltuieli în luna în care a fost achiziționat și distribuit salariaților,

fără ca echipamentul sa fie depozitat efectiv într-o gestiune/depozit special de

păstrare a acestor echipamente. Echipamentul de lucru a fost acordat salariaților

conform Regulamentului intern al reclamantei pe baza proceselor-verbale de predare-primire

încheiate cu salariații beneficiari ai echipamentelor.

Aceeași este situația

și în cazul achizițiilor de la SC A.T. SRL (cizme de cauciuc, bocanci și echipament

de lucru), ele fiind de asemenea aferente activității societății, astfel cum rezulta

din înregistrările contabile.

De asemenea, în ceea ce

privește facturile primite de la SC A. SRL și ATC N. SRL, acestea au fost corect

înregistrate în contabilitate societatea având dreptul sa deducă cheltuielile aferente,

existând documentele justificative aferente.

Achizițiile de la societatea

SC A.R. SRL conform facturii din 12 octombrie 2008 au fost corect înregistrate în

contabilitate din punct de vedere al legislației fiscal contabile aplicabile și

dreptul de deducere TVA a fost corect exercitat.

Prima instanță a mai reținut

că, în mod justificat, în baza reglementarilor prezentate și a documentelor examinate,

experții nu au avut argumente care sa anuleze dreptul la libera gestiune a reclamantei.

A constatat faptul că,

deși susținerile organului fiscal sub aspectul nerealității unor operațiuni sunt

contrazise de concluziile raportului de expertiză contabilă, finalitatea urmărită

de către reclamantă, recunoașterea deductibilității cheltuielii, nu este atinsă

în cazul achizițiilor de la SC L.C. SRL, SC A.C.S.C. SRL, SC Z.I. SRL, G.J.S.

SRL, C.G. SRL, G.G. SRL, G.A.E. SRL, M.C. SRL și parțial SC L.F. SRL și NSD T.

SRL, fie datorită înregistrării lor greșite în contabilitate, fie datorită neîndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 155 C. fisc.

Raportat la recunoașterea

caracterului deductibil al unor cheltuieli avansate de către reclamantă, din totalul

de 3.179.633 RON, stabilit de către organul fiscal cu titlu de impozit pe profit,

TVA, penalități și majorări, Curtea a apreciat că se impune a fi păstrată suma de

2.147.546 RON, restul de 1.032.087 RON reprezentând diferențe stabilite ca nedatorate.

Din această din urmă sumă,

305.904 RON reprezintă impozit pe profit, 74.806 RON majorări de întârziere, 52.078

RON penalități de întârziere, iar 472.671 RON TVA, 55.727 RON majorări de întârziere

și 70.901 RON penalități de întârziere.

În baza art. 274

alin. (3) C. proc. civ., raportat la soluția pronunțată în cauză și la cuantumul

efectiv al a cheltuielilor de judecată avansate de către reclamantă, 12.239 RON,

taxa timbru și onorariu expert, instanța de fond a obligat pârâtele, în solidar,

la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

A.N.A.F. și-a întemeiat

recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și

a invocat aplicarea greșită a legii în pronunțarea hotărârii atacate susținând în

esență că la pronunțarea sentinței, instanța de judecată s-a bazat numai pe concluziile

expertizei contabile, fără a lua în calcul materialul probator de la dosarul cauzei

și întreaga legislație în materie.

În acest sens, recurenta

a criticat soluția instanței în ceea ce privește suspendarea soluționării contestației

dispusă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor pentru suma de 1.254.644

RON, invocând dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind

C. proc. fisc., republicat cu modificările și completările ulterioare, susținând

că între stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare de plată prin decizia de impunere

din 30 noiembrie 2010 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite

există o strânsă interdependență, de care depinde soluționarea cauzei în procedura

administrativă.

În ceea ce privește soluționarea

instanței de fond numai pe baza concluziilor expertizei contabile, recurenta-pârâtă

a susținut că, în mod greșit aceasta a ignorat obiecțiunile formulate la aceasta,

cât și notele de ședință astfel că hotărârea pronunțată nu răspunde cerințelor procesului

echitabil.

Astfel, în ceea ce privește

analiza modului de înregistrare a achizițiilor de la SC L.C. SRL, SC C.G. SRL, SC

A. SRL, SC L.F. SRL și SC U.C. SRL, recurenta-pârâtă a susținut că nu au făcut obiectul

contestației.

Cu privire la modul de

înregistrare a achizițiilor de la SC Z.I. SRL, SC A.T. SRL, SC A.C.S.C. SRL, SC

A.T. SRL, SC A.T.C.N.T. SRL și SC G.G.C. SRL recurenta a arătat că organul de soluționare

a contestațiilor a dispus suspendarea soluționării contestației în temeiul dispozițiilor

art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

În ceea ce privește deducerea

taxei pe valoare adăugată aferentă unor achiziții de bunuri și servicii facturate

recurenta-pârâtă a susținut că aceasta nu putea fi acordată întrucât respectivele

achiziții nu erau destinate realizării de operațiuni taxabile, invocând în acest

sens dispozițiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C.

fisc.

Recurenta-pârâtă a criticat

sentința atacată și sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată susținând

în esență că acestea nu sunt datorate, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru

acordarea acestora și solicitând în subsidiar diminuarea onorariului de avocat conform

art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă D.G.F.P.

a Județului Cluj a formulat aceleași critici invocate de către recurenta-pârâtă

A.N.A.F., cu privire la soluția de suspendare a soluționării contestației în procedura

administrativă, susținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 214 și art. 216

din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

În cadrul criticilor formulate

de recurenta-pârâtă pe fondul cauzei, aceasta a rezumat elementele relevante pe

baza cărora organul de inspecție fiscală a reținut stare de fapt fiscală și a arătat,

în esență, că expertiza contabilă judiciară a ajuns la concluzii eronate, fără a

fi aprofundat aspectele fiscale rezultate din evidența contabilă a societății și

care fuseseră analizate prin raportul de inspecție fiscală cât și faptul că o serie

de documente justificative nu au fost prezentate în timpul efectuării controlului.

Recurenta-pârâtă a susținut

că la stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare prin decizia de impunere din

30 noiembrie 2010 au fost avute în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea

nr. 571/2003 privind C. fisc. de cele ale art. 145 alin. (2) lit. a) din același

act normativ.

Examinând sentința atacată,

prin prisma motivelor formulate de recurentele-pârâte cât și a prevederilor

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt

întemeiate, pentru motivele expuse în continuare.

Astfel, în ceea ce privește

criticile formulate de recurentele-pârâte cu privire la măsura suspendării soluționării

contestației pentru suma de 1.251.644 RON potrivit pct. 1 al deciziei din 8

aprilie 2011, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, având în vedere prevederile

dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) și art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003

privind C. proc. fisc.

Potrivit acestor prevederi,

organul de soluționare competent poate suspenda prin decizie motivată soluționarea

cauzei, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele

în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, a cărei

constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată

în procedura administrativă.

Întrucât din materialul

probator administrat în cauză a rezultat că în urma investigațiilor efectuate la

societatea intimată au existat serioase suspiciuni asupra legalității și realității

unor operațiuni comerciale derulate de către aceasta, Garda Financiară, Secția Cluj

a formulat sesizare penală nr. 1558/CJ din 26 aprilie 2010 care a fost înaintată

Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și înregistrată cu nr. 258/P/2010 din

27 aprilie 2012.

Având în vedere că între

stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală

și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite exista o strânsă interdependență

care consta în stabilirea realității și legalității operațiunilor efectuate de societate,

aspecte de care depindea soluționarea cauzei în procedura administrativă, măsura

suspendării soluționării contestației cu privire la suma de 1.251.644 RON este legală

în raport de dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) și art. 216 alin. (4) din O.G.

nr, 92/2003 privind C. proc. fisc.

Înalta Curte constată

că sunt fondate și criticile recurentelor-pârâte formulate pe fondul cauzei, reținând

că soluția instanței de fond s-a bazat numai pe concluziile expertizei contabile

efectuate în cauză, fără a avea în vedere întregul material probator administrat

în cauză, obiecțiunile pârâtelor formulate cu privire la raportul de expertiză cât

și dispozițiile legale incidente în cauză.

Potrivit dispozițiilor

art. 201 alin. (1) C. proc. civ. expertiza efectuată în cauză, conține o opinie

de specialitate asupra documentației financiar-contabile supuse analizei, dar nu

poate servi exclusiv la formarea convingerii instanței, în condițiile în care nu

se poate vorbi despre o ierarhizare a probelor în procesul civil, iar instanța avea

obligația de a supune evaluării proprii în coroborare cu celelalte probe ale cauzei,

cât și prin prisma prevederilor legale aplicabile raportului fiscal dedus judecății.

Astfel, instanța de control

judiciar constată că în mod eronat la pronunțarea sentinței nu au fost avute în

vedere obiecțiunile formulate de pârâte în ceea ce privește analizarea modului de

înregistrare a achizițiilor de la SC L.C. SRL, SC C.G. SRL, SC A. SRL, SC L.F.

SRL și SC U.C. SRL deși acesta nu au făcut obiectul contestației.

În ceea ce privește analiza

modului de înregistrare a achizițiilor de la SC Z.I. SRL, SC A.T. SRL, SC A.C.S.C.

SRL, SC A.T. SRL, SC A.T.C.N.T. SRL și SC G.G.C. SRL, instanța de fond și-a însușit

concluziile raportului de expertiză fără a avea în vedere faptul că organul de soluționare

al contestației a dispus în temeiul art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind

C. proc. fisc., suspendarea soluționării contestației.

Pe de altă parte, în analiza

modului în are intimata reclamantă și-a exercitat dreptul de deducere al taxei pe

valoare adăugată aferentă achizițiilor de bunuri și servicii facturate de SC

N.S.D.T. SRL, SC O.T. SRL, SC G.J.S. SRL, SC R.C. SRL, SC M.C. SRL și SC

G.A.E.C. SRL, judecătorul fondului a ignorat probatoriul administrat în cauză din

care rezultă că documentele verificate nu îndeplineau condițiile legale.

Astfel, în ceea ce privește

jurnalele de vânzări aferente perioadei ianuarie 2008-ianuarie 2009 referitoare

la SC N.S.D.T. SRL sunt documente care nu poartă nici o semnătură din care rezultă

mai multe facturi decât cele cuprinse în evidența contabilă, nereguli privind contractele

de custodie încheiate de reclamantă cu o persoană fizică din care rezultă că unele

materiale achiziționate au fost predate spre păstrare de două ori, în ceea ce privește

recepțiile și bonurile de consum s-a constatat că un număr de 169 facturi cu TVA

în sumă de 156.240 RON emisă de aceeași societate nu sunt reale și nu sunt aferente

desfășurării activității intimatei, iar notele de recepții aferente anilor 2007

și 2008 nu conțin denumirea furnizorilor, cantitatea recepționată și nu corespund

cu pozițiile și cantitățile din facturi.

Unele facturi au fost

prezentate în copie iar recepțiile nu au anexate situații nominale de dare în consum

a echipamentelor de lucru pe bază de semnătură.

Astfel de nereguli au

fost constatate și în cazul celorlalte societăți mai sus menționate, respectiv achiziții

de materiale de construcții fără acte de recepție sau bonuri de consum, note de

recepție care nu conțin materialele aprovizionate (de la societatea SC R.C. SRL)

note de recepție întocmite eronat (SC O.T. SRL), lipsă recepții pentru materialele

de construcții achiziționate de la SC G.J.S. SRL, lipsă documente, contracte, situații

de lucrări, devize, etc. de la celelalte societăți.

Având în vedere toate

aceste nereguli constatate din perspectiva prevederilor art. 145 alin. (1) și alin.

(2), art. 146 alin. (1) lit. a) și art. 155 alin. (5) C. fisc., coroborate cu dispozițiile

pct. 45 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare

a C. fisc. potrivit cărora persoana impozabilă poate beneficia de acordarea dreptului

de deducere a taxei pe valoare adăugată doar în baza documentelor care să cuprindă

toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale, în mod eronat s-a reținut prin

sentința atacată nedatorarea sumei de 1.032.087 RON, reprezentând impozit pe profit,

și TVA cu majorările și penalitățile de întârziere aferente.

Astfel cum s-a dovedit

în cauză de către organul fiscal societățile comerciale emitente ale facturilor

în cauză nu își desfășoară activitate la sediul social înregistrat iar achizițiile

și livrările de mărfuri nu reflectă operațiuni reale.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și

alin. (3) coroborate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ va admite recursurile declarate de recurentele-pârâte

A.N.A.F. și D.G.F.P. Cluj și va modifica sentința recurată în sensul că respinge

acțiunea formulată de reclamanta SC S.S. SRL, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de A.N.A.F. și D.G.F.P. Cluj împotriva sentinței nr. 803 din 31 octombrie 2012 a

Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată,

în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC S.S. SRL, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 3 iunie 2014.