ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 243/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 243/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la data de 26 iulie 2012 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC M. SRL în

contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a județului Cluj a solicitat anularea, ca

nefondată, a Deciziei din 31 ianuarie 2012 emisă de către D.G.F.P. Cluj, în

soluționarea Contestației depusă de către SC M. SRL la D.G.F.P. Cluj în data de

2 septembrie 2011, și pe cale de consecință:

- admiterea

Contestației înregistrată de către SC M. SRL Ia D.G.F.P. Cluj la data 2

septembrie 2011;

- anularea Deciziei

de impunere din 29 iulie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare la plata

stabilite de inspecția fiscală;

- anularea Raportului

de inspecție fiscală din 29 iulie 2011, întocmit de către inspectorii N.D.S. și

B.O.A. din cadrul D.G.F.P. Cluj, Activitatea de Inspecție Fiscală referitor la

verificarea taxei pe valoarea adăugată și a impozitului pe profit pe perioada 1

ianuarie 2006 - 31 decembrie 2010, comunicate la data de 2 august 2011;

- exonerarea SC M.

SRL de la plata sumelor stabilite în sarcina societății prin Decizia de

impunere din 29 iulie 2011;

- restituirea către

SC M. SRL a sumelor achitate de către aceasta în baza Deciziei de eșalonare la

plata din data de 6 octombrie 2011.

Totodată s-a

solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu

prezentul dosar.

Pârâta D.G.F.P. a

jud. Cluj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii

formulate.

Prin Sentința nr. 464

din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC M. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a județului Cluj, ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a reținut, sub aspectul situației de fapt că

prin Raportul de inspecție fiscală din 29 iulie 2011 și Decizia de impunere din

29 iulie 2011 au fost stabilite pentru SC M. SRL obligații fiscale suplimentare

de plata privind impozitul pe profit și TVA și accesorii aferente în sumă

totală de 788.341 RON.

S-a reținut că prin

Decizia de impunere din 29 iulie 2011 s-a stabilit în sarcina reclamantei o

diferență suplimentară în sumă de 788.341 RON, reprezentând 276.806 RON -

diferență suplimentară de impozit pe profit; 117.090 RON - reprezentând

majorări de întârziere aferente diferenței suplimentare de impozit pe profit;

163.763 RON - diferență suplimentară de TVA; 230.682 RON - reprezentând

majorări de întârziere aferente diferenței suplimentare de TVA.

Urmare a contestării,

pe cale administrativă, a celor două acte fiscale, prin Decizia din 31 ianuarie

2012 a fost respinsă contestația ca nemotivată pentru suma de 667 RON TVA și ca

neîntemeiată pentru celelalte obligații în sumă totală de 787.674 RON.

Cu privire la

necolectarea TVA aferentă Facturii din 19 ianuarie 2007 a reținut prima

instanță că reclamanta nu a prezentat motive de fapt și de drept în susținerea

contestării debitului în sumă de 667 RON, întreaga argumentație cuprinsă în

acțiune reprezentând o înșiruire a unor stări de fapt văzute dintr-o

perspectivă proprie, fără vreo trimitere la texte de lege sau interpretări de

drept.

Referitor la

stornarea celor 8 facturi emise către T.I.M.C. SA, coroborând dispozițiile art.

4, 5 și 6 din Actul adițional din 2002 la Contractul din 28 martie 2000

încheiat între SC M. SRL și SC T.I.M.C. SA, prevederile art. 19 alin. (1) și

138 C. fisc., prevederile pct. 214 al O.M.F.P. nr. 1.752/2005 s-a arătat că, în

mod corect, a procedat echipa de inspecție fiscală când a reîntregit veniturile

societății și a recalculat profitul impozabil al anului 2007, stabilind astfel

o diferență suplimentară de impozit pe profit în sumă de 68.411 RON.

Cu privire la factura

neînregistrată emisă către SC P.C. SRL, 25 din 28 iunie 2010 emisă în baza

Contractului din 1 iunie 2009, s-a considerat că suma încasată în luna aprilie

de către reclamantă reprezintă încasare în avans, înaintea emiterii facturii,

încasare pentru care reclamanta datorează TVA în baza prevederilor art. 134 din

C. fisc.

A fost avut în vedere

Raportul de expertiză efectuat în cauză, potrivit căruia sumele înregistrate în

contul 473 "Decontări din operațiuni în curs de clarificare" trebuie

clarificate de către entitate într-un termen de cel mult trei luni de la data

constatării, conform pct. 208 O.M.F.P. nr. 3.055/2009.

A apreciat Curtea de

Apel, raportat la dispozițiile art. 134 C. fisc. că această factură trebuia

înregistrată în evidențele contabile ale SC M. SRL și în consecință că

reclamanta datorează obligații suplimentare privind impozitul pe profit în sumă

de 32.713 RON și TVA în suma de 38.847 RON.

În ceea ce privește

vânzarea de terenuri către SC I. SRL s-a reținut că reclamanta a motivat

întârzierea în facturare și înregistrarea în contabilitate a celor două

contracte de vânzare-cumpărare invocând demersurile sale privind dezmembrarea,

comasarea anumitor parcele din cadrul suprafețelor de teren menționate în

contract, aspecte ce au amânat transmiterea posesiei și a dreptului de

proprietate față de data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în forma

autentică.

Instanța de fond a

avut în vedere O.M.F.P. nr. 3.055/2009, art. 134 alin. (6) și art. 155 C.

fisc., în raport de care reclamanta trebuia să înregistreze în contabilitate

vânzarea terenurilor în august 2010 și să raporteze și să calculeze în

trimestrul III 2010, impozitul pe profit și TVA având în vedere aceste

înregistrări, apreciind că, în mod corect, s-a stabilit că, pentru facturarea

cu întârziere a Contractelor de vânzare-cumpărare din 18 august 2010,

reclamanta datorează un impozit pe profit suplimentar de 179.729 RON și o taxă

pe valoare adăugată de 40.990 RON.

S-a arătat în

sentința atacată că în ceea ce privește deductibilitatea cheltuielilor cu

combustibil, a fost invocată Decizia din 31 mai 2009 privind deductibilitatea

cheltuielilor cu combustibilul care prevedea, în principal, transportul

persoanelor de la sediul societății la balastiere, transportul specialiștilor,

topografilor, precum și transportul de materiale de la furnizori.

S-a reținut că

reclamanta își susține deductibilitatea cheltuielilor sale cu combustibilul

justificând aceasta prin utilizarea autovehiculului XXX în scopul realizării

activităților menționate în cuprinsul Deciziei din 31 mai 2009.

Cum potrivit art. 21,

alin. (4) lit. t) și art. 145 C. fisc., în perioada 1 mai 2009 - 31 decembrie

2010 nu sunt deductibile cheltuielile și nu este deductibilă TVA privind

combustibilul pentru vehiculele rutiere motorizate destinate exclusiv pentru

transportul rutier de persoane, aflate în proprietatea sau în folosința

contribuabililor, s-a constatat că societatea nu putea deduce aceste cheltuieli

și nu putea deduce TVA aferentă pentru vehiculul respectiv dacă acesta nu se

înscrie în una din situațiile de excepție prevăzute de lege.

Fiind exceptate de la

nedeductibilitate cheltuielile cu combustibilul destinate vehiculelor utilizate

exclusiv pentru transportul personalului la și de la locul de desfășurare a

activității și numai atunci când există dificultăți evidente de a găsi alte

mijloace de transport și există un acord colectiv între angajator și angajați

prin care angajatorul se obligă să asigure gratuit acest transport, în lipsa

dovezilor privind respectarea de către societate a condițiilor impuse

(utilizarea exclusivă a autovehiculului pentru transportul personalului, lipsa

acordului colectiv), s-a apreciat că nu se poate accepta deductibilitatea

cheltuielilor cu combustibilul prin prisma justificării invocate de SC M. SRL

referitoare la utilizarea autovehiculului pentru transportul personalului la și

de la balastiere la sediul societății.

Având în vedere că

pentru trimestrul IV al anului 2010 reclamanta a declarat un impozit pe profit

în suma de 5.374 RON iar în urma verificării s-a constatat realizarea unei

pierderi în sumă de 901.852 RON, organele de control au scăzut din obligațiile

suplimentare privind impozitul pe profit în sumă de 282.153 RON, suma de 5.374

RON reprezentând impozit pe profit declarat pentru anul 2010 rezultând astfel o

obligație suplimentară de impozit pe profit în sumă de 276.806 RON.

În ceea ce privește

cererea privind restituirea către SC M. SRL a sumelor achitate de către aceasta

în baza Deciziei de eșalonare de plată din data de 6 octombrie 2011, Curtea a

constatat că și acesta se impune a fi respinsă, obiectul prezentei acțiuni

constituindu-l anularea Deciziei din 31 ianuarie 2012 emisă de D.G.F.P. a jud.

Cluj și nu anularea Deciziei de eșalonare la plată din 6 octombrie 2011.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta SC M. SRL, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea

motivelor de recurs invocate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut în esență că

obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite prin Decizia de impunere

din 29 iulie 2011 constând în diferență suplimentară de impozit pe profit cu

majorările aferente și diferența suplimentară de TVA cu majorări de întârziere

nu sunt datorate.

Argumentele invocate

în susținerea recursului formulat sunt în principal cele prezentate și în

cererea de chemare în judecată, recurenta apreciind că, în mod greșit, instanța

de fond a reținut în raport cu situația de fapt și documentele contabile

prezentate că sumele stabilite prin Raportul de inspecție fiscală prin Decizia

de impunere din 29 iulie 2011, cât și prin Decizia din 31 februarie 2012 nu

sunt datorate.

Intimata D.G.R.F.P.

Cluj-Napoca a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității

recursului formulată întemeiată pe dispozițiile art. 302 alin. (1) lit. c) C.

proc. civ. iar pe fond a solicitat respingerea recursului formulat și

menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.

În temeiul

dispozițiilor ar. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate

excepția nulității recursului invocată de intimată în raport de dispozițiile

art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. prin întâmpinare, excepție pe care o

va respinge având în vedere următoarele considerente.

Recurenta-reclamantă

își circumscrie criticile, în mod formal și global, motivelor de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

raportându-se la hotărârea supusă controlului judiciar, din perspectiva

situației de fapt cu privire la sumele stabilite ca fiind datorate în baza actelor

administrativ fiscale contestate.

Practic, astfel cum

se poate observa prin criticile formulate recurenta își exprimă nemulțumirea cu

privire la soluția instanței de fond, invocând aspecte de netemeinicie și

nelegalitate, de reapreciere a probelor administrate în cauză, aspecte invocate

și prin cererea de chemare în judecată, care pot fi încadrate în motivul de

recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cât și de

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., având în vedere faptul că

recursul a fost declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate

fi atacată cu apel, instanța putând examina cauza sub toate aspectele.

Astfel fiind, Înalta

Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata D.G.R.F.P.

Cluj.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în

cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi

respins pentru considerentele expuse în continuare.

În fapt, prin Decizia

de impunere din 29 iulie 2011 au fost stabilite în sarcina

recurentei-reclamante obligații fiscale suplimentare de plată privind impozitul

pe profit și TVA, precum și accesorii aferente în sumă totală de 788.341 RON,

constând în:

- 276.806 RON

diferență suplimentară impozit pe profit;

- 117.090 RON

reprezentând majorări de întârziere aferente diferenței suplimentare de impozit

pe profit;

- 163.763 RON

diferență suplimentară de TVA.

Recurenta-reclamantă

a contestat aceste sume iar prin Decizia din 30 ianuarie 2012 emisă de D.G.F.P.

a județului Cluj a fost respinsă contestația, ca nemotivată pentru suma de 667

RON TVA și ca neîntemeiată pentru celelalte obligații suplimentare stabilite în

sumă de 787.674 RON.

Sumele reținute în

sarcina recurentei-reclamante prin actele contestate, provin din necolectarea

TVA aferentă Facturii din 19 ianuarie 2007, stornare 8 facturi emise către

T.I.M.C. SA în perioada 1 martie 2007 - 30 septembrie 2007, Factura din 28

iunie 2010 emisă de SC P.C. SRL emisă în baza Contractului având ca obiect

închirierea unui teren proprietatea SC M. SRL, facturi emise în baza a două

contracte de vânzare-cumpărare către SC I. SRL, deductibilitatea cheltuielilor

cu combustibilul, regularizare cu impozit pe profit declarat în trimestrul III

2010.

Soluția primei

instanțe, de respingere a acțiunii, reflectă interpretarea și aplicarea corectă

a prevederilor legale pertinente cauzei, în raport cu starea de fapt fiscală

reținută, sentința analizând punctual, cu argumente de fapt și de drept

legalitatea fiecăreia dintre obligațiile fiscale supuse contestării.

Întrucât din

expunerea anterioară a considerentelor sentinței atacate rezultă ample

trimiteri la elementele probatorii și la prevederile legale aplicabile pentru

fiecare din categoriile de debite iar motivarea recursului a fost structurată

corespunzător sumelor stabilite prin actele administrative fiscale deduse

judecății, Înalta Curte apreciată că în contextul cercetării recursului nu se

impune reluarea tuturor aspectelor examinate de instanța de fond, urmând ca

analiza să vizeze punctual doar criticile formulate la adresa sentinței.

Instanța de control

judiciar constată că în dezlegarea pe care a dat-o chestiunilor de drept în

dispută, judecătorul fondului a avut în vedere expertiza judiciară contabilă

efectuată în cauză, care a concluzionat ca diferențele suplimentare de impozit

pe profit și TVA, respectiv majorările de întârziere calculate de către

organele de inspecție fiscală, corespund cu diferențele suplimentare calculate

de către expertul contabil.

Această probă a fost

administrată conform art. 201 C. proc. civ., conținând o opinie de specialitate

asupra unor împrejurări de fapt, pe care instanța de fond a supus-o propriei

evaluări, în coroborare cu celelalte probe ale cauzei, iar concluziile

expertizei nu ar putea fi înlăturate doar pe baza unor probe contrare iar nu

prin simple afirmații sau interpretări proprii ale uneia din părți.

Astfel în ceea ce

privește necolectarea TVA aferentă Facturii din 19 ianuarie 2007 în sumă de 667

RON, instanța de fond a reținut, în mod corect, că reclamanta nu a prezentat

motive de fapt și de drept în susținerea contestației sale.

Cu privire la

stornarea unui număr de 8 facturi emise de recurenta-reclamantă către T.I.M.C.

SA, în valoare totală de 427.569 RON și TVA în sumă de 81.238 RON, instanța de

control judiciar constată că, în mod corect, a reținut judecătorul fondului că

suma de 68.411 RON stabilită ca obligație suplimentară a impozitului pe profit

este datorată de recurenta-reclamantă, având în vedere atât prevederile

contractuale (respectiv dispozițiile art. 5 al Actului adițional nr. 1/2002 la

Contractul din 28 martie 2000), cât și prevederile legale incidente în cauză

(respectiv art. 138 C. fisc., pct. 214 al O.M.F.P. nr. 1.752/2005, cât și

dispozițiile art. 19 alin. (1) C. fisc.).

În ceea ce privește

Factura neînregistrată din 28 iunie 2010 emisă de recurenta-reclamantă către SC

P.C. SRL pentru care prin actele fiscale contestate s-au stabilit obligații fiscale

suplimentare constând în impozit pe profit în sumă de 32.713 RON și TVA în sumă

de 38.847 RON, instanța de fond a reținut, în mod corect, că sumele sunt

datorate, fiind confirmate și prin raportul de expertiză contabilă efectuat în

cauză, cât și în raport de prevederile art. 134 din C. fisc. potrivit cărora,

exigibilitatea taxei reprezintă data de la care autoritatea fiscală are dreptul

să solicite plata de la persoanele obligate la plata taxei, chir dacă plata

acestei taxe poate fi amânată.

Înalta Curte

constată, de asemenea, că și în ceea ce privește celelalte obligații fiscale

suplimentare reținute prin actele fiscale contestate și menținute ca fiind

datorate de către prima instanță - impozit pe profit în sumă de 176.729 RON,

diferență suplimentară TVA în sumă de 40.990 RON, aferente facturilor emise cu

întârziere de recurenta-reclamantă în baza a două contracte de

vânzare-cumpărare încheiate cu SC I. SRL, cheltuielile în sumă de 9.743 RON

pentru combustibilul folosit pentru alimentarea unui autoturism, considerate ca

nedeductibile în raport de prevederile art. 21 alin. (4) lit. t) C. fisc. în

perioada 1 mai 2009 - 31 decembrie 2010, pentru care au fost stabilite

diferențe suplimentare de impozit pe profit în sumă de 1.300 RON și TVA

aferentă în sumă de 2.021 RON nedeductibilă, criticile recurentei-reclamante se

limitează la argumentele invocate și prin contestația împotriva actelor fiscale

atacate, cât și prin acțiunea formulată, fără a combate cu argumente valabile

situația de fapt fiscală reținută pe baza constatărilor expertului și a

documentelor contabile analizate.

Având în vedere toate

aceste considerente, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și

temeinică, în cauză nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute

de lege, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va

respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului invocată de intimata-pârâtă D.G.R.F.P. Cluj.

Respinge recursul

declarat de SC M. SRL împotriva Sentinței nr. 464 din 25 septembrie 2013 a

Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2015.

Procesat de GGC - N