ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 243/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 26 iulie 2012 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC M. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a județului Cluj a solicitat anularea, ca nefondată, a Deciziei din 31 ianuarie 2012 emisă de către D.G.F.P. Cluj, în soluționarea Contestației depusă de către SC M. SRL la D.G.F.P. Cluj în data de 2 septembrie 2011, și pe cale de consecință: - admiterea Contestației înregistrată de către SC M. SRL Ia D.G.F.P. Cluj la data 2 septembrie 2011; - anularea Deciziei de impunere din 29 iulie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare la plata stabilite de inspecția fiscală; - anularea Raportului de inspecție fiscală din 29 iulie 2011, întocmit de către inspectorii N.D.S.

și B.O.A. din cadrul D.G.F.P. Cluj, Activitatea de Inspecție Fiscală referitor la verificarea taxei pe valoarea adăugată și a impozitului pe profit pe perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2010, comunicate la data de 2 august 2011; - exonerarea SC M. SRL de la plata sumelor stabilite în sarcina societății prin Decizia de impunere din 29 iulie 2011; - restituirea către SC M. SRL a sumelor achitate de către aceasta în baza Deciziei de eșalonare la plata din data de 6 octombrie 2011. Totodată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul dosar. Pârâta D.G.F.P. a jud. Cluj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate. Prin Sentința nr. 464 din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

a județului Cluj, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, sub aspectul situației de fapt că prin Raportul de inspecție fiscală din 29 iulie 2011 și Decizia de impunere din 29 iulie 2011 au fost stabilite pentru SC M. SRL obligații fiscale suplimentare de plata privind impozitul pe profit și TVA și accesorii aferente în sumă totală de 788.341 RON. S-a reținut că prin Decizia de impunere din 29 iulie 2011 s-a stabilit în sarcina reclamantei o diferență suplimentară în sumă de 788.341 RON, reprezentând 276.806 RON - diferență suplimentară de impozit pe profit; 117.090 RON - reprezentând majorări de întârziere aferente diferenței suplimentare de impozit pe profit; 163.763 RON - diferență suplimentară de TVA; 230.682 RON - reprezentând majorări de întârziere aferente diferenței suplimentare de TVA.

Urmare a contestării, pe cale administrativă, a celor două acte fiscale, prin Decizia din 31 ianuarie 2012 a fost respinsă contestația ca nemotivată pentru suma de 667 RON TVA și ca neîntemeiată pentru celelalte obligații în sumă totală de 787.674 RON. Cu privire la necolectarea TVA aferentă Facturii din 19 ianuarie 2007 a reținut prima instanță că reclamanta nu a prezentat motive de fapt și de drept în susținerea contestării debitului în sumă de 667 RON, întreaga argumentație cuprinsă în acțiune reprezentând o înșiruire a unor stări de fapt văzute dintr-o perspectivă proprie, fără vreo trimitere la texte de lege sau interpretări de drept. Referitor la stornarea celor 8 facturi emise către T.I.M.C.

SA, coroborând dispozițiile art. 4, 5 și 6 din Actul adițional din 2002 la Contractul din 28 martie 2000 încheiat între SC M. SRL și SC T.I.M.C. SA, prevederile art. 19 alin. (1) și 138 C. fisc., prevederile pct. 214 al O.M.F.P. nr. 1.752/2005 s-a arătat că, în mod corect, a procedat echipa de inspecție fiscală când a reîntregit veniturile societății și a recalculat profitul impozabil al anului 2007, stabilind astfel o diferență suplimentară de impozit pe profit în sumă de 68.411 RON. Cu privire la factura neînregistrată emisă către SC P.C. SRL, 25 din 28 iunie 2010 emisă în baza Contractului din 1 iunie 2009, s-a considerat că suma încasată în luna aprilie de către reclamantă reprezintă încasare în avans, înaintea emiterii facturii, încasare pentru care reclamanta datorează TVA în baza prevederilor art. 134 din C. fisc.

A fost avut în vedere Raportul de expertiză efectuat în cauză, potrivit căruia sumele înregistrate în contul 473 "Decontări din operațiuni în curs de clarificare" trebuie clarificate de către entitate într-un termen de cel mult trei luni de la data constatării, conform pct. 208 O.M.F.P. nr. 3.055/2009. A apreciat Curtea de Apel, raportat la dispozițiile art. 134 C. fisc. că această factură trebuia înregistrată în evidențele contabile ale SC M. SRL și în consecință că reclamanta datorează obligații suplimentare privind impozitul pe profit în sumă de 32.713 RON și TVA în suma de 38.847 RON.

În ceea ce privește vânzarea de terenuri către SC I. SRL s-a reținut că reclamanta a motivat întârzierea în facturare și înregistrarea în contabilitate a celor două contracte de vânzare-cumpărare invocând demersurile sale privind dezmembrarea, comasarea anumitor parcele din cadrul suprafețelor de teren menționate în contract, aspecte ce au amânat transmiterea posesiei și a dreptului de proprietate față de data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în forma autentică. Instanța de fond a avut în vedere O.M.F.P.

nr. 3.055/2009, art. 134 alin. (6) și art. 155 C. fisc., în raport de care reclamanta trebuia să înregistreze în contabilitate vânzarea terenurilor în august 2010 și să raporteze și să calculeze în trimestrul III 2010, impozitul pe profit și TVA având în vedere aceste înregistrări, apreciind că, în mod corect, s-a stabilit că, pentru facturarea cu întârziere a Contractelor de vânzare-cumpărare din 18 august 2010, reclamanta datorează un impozit pe profit suplimentar de 179.729 RON și o taxă pe valoare adăugată de 40.990 RON. S-a arătat în sentința atacată că în ceea ce privește deductibilitatea cheltuielilor cu combustibil, a fost invocată Decizia din 31 mai 2009 privind deductibilitatea cheltuielilor cu combustibilul care prevedea, în principal, transportul persoanelor de la sediul societății la balastiere, transportul specialiștilor, topografilor, precum și transportul de materiale de la furnizori.

S-a reținut că reclamanta își susține deductibilitatea cheltuielilor sale cu combustibilul justificând aceasta prin utilizarea autovehiculului XXX în scopul realizării activităților menționate în cuprinsul Deciziei din 31 mai 2009. Cum potrivit art. 21, alin. (4) lit. t) și art. 145 C. fisc., în perioada 1 mai 2009 - 31 decembrie 2010 nu sunt deductibile cheltuielile și nu este deductibilă TVA privind combustibilul pentru vehiculele rutiere motorizate destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, aflate în proprietatea sau în folosința contribuabililor, s-a constatat că societatea nu putea deduce aceste cheltuieli și nu putea deduce TVA aferentă pentru vehiculul respectiv dacă acesta nu se înscrie în una din situațiile de excepție prevăzute de lege.

Fiind exceptate de la nedeductibilitate cheltuielile cu combustibilul destinate vehiculelor utilizate exclusiv pentru transportul personalului la și de la locul de desfășurare a activității și numai atunci când există dificultăți evidente de a găsi alte mijloace de transport și există un acord colectiv între angajator și angajați prin care angajatorul se obligă să asigure gratuit acest transport, în lipsa dovezilor privind respectarea de către societate a condițiilor impuse (utilizarea exclusivă a autovehiculului pentru transportul personalului, lipsa acordului colectiv), s-a apreciat că nu se poate accepta deductibilitatea cheltuielilor cu combustibilul prin prisma justificării invocate de SC M. SRL referitoare la utilizarea autovehiculului pentru transportul personalului la și de la balastiere la sediul societății.

Având în vedere că pentru trimestrul IV al anului 2010 reclamanta a declarat un impozit pe profit în suma de 5.374 RON iar în urma verificării s-a constatat realizarea unei pierderi în sumă de 901.852 RON, organele de control au scăzut din obligațiile suplimentare privind impozitul pe profit în sumă de 282.153 RON, suma de 5.374 RON reprezentând impozit pe profit declarat pentru anul 2010 rezultând astfel o obligație suplimentară de impozit pe profit în sumă de 276.806 RON. În ceea ce privește cererea privind restituirea către SC M. SRL a sumelor achitate de către aceasta în baza Deciziei de eșalonare de plată din data de 6 octombrie 2011, Curtea a constatat că și acesta se impune a fi respinsă, obiectul prezentei acțiuni constituindu-l anularea Deciziei din 31 ianuarie 2012 emisă de D.G.F.P.

a jud. Cluj și nu anularea Deciziei de eșalonare la plată din 6 octombrie 2011. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC M. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut în esență că obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite prin Decizia de impunere din 29 iulie 2011 constând în diferență suplimentară de impozit pe profit cu majorările aferente și diferența suplimentară de TVA cu majorări de întârziere nu sunt datorate.

Argumentele invocate în susținerea recursului formulat sunt în principal cele prezentate și în cererea de chemare în judecată, recurenta apreciind că, în mod greșit, instanța de fond a reținut în raport cu situația de fapt și documentele contabile prezentate că sumele stabilite prin Raportul de inspecție fiscală prin Decizia de impunere din 29 iulie 2011, cât și prin Decizia din 31 februarie 2012 nu sunt datorate. Intimata D.G.R.F.P. Cluj-Napoca a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului formulată întemeiată pe dispozițiile art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. iar pe fond a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.

În temeiul dispozițiilor ar. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepția nulității recursului invocată de intimată în raport de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. prin întâmpinare, excepție pe care o va respinge având în vedere următoarele considerente. Recurenta-reclamantă își circumscrie criticile, în mod formal și global, motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., raportându-se la hotărârea supusă controlului judiciar, din perspectiva situației de fapt cu privire la sumele stabilite ca fiind datorate în baza actelor administrativ fiscale contestate.

Practic, astfel cum se poate observa prin criticile formulate recurenta își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția instanței de fond, invocând aspecte de netemeinicie și nelegalitate, de reapreciere a probelor administrate în cauză, aspecte invocate și prin cererea de chemare în judecată, care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cât și de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., având în vedere faptul că recursul a fost declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel, instanța putând examina cauza sub toate aspectele. Astfel fiind, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata D.G.R.F.P.

Cluj. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse în continuare. În fapt, prin Decizia de impunere din 29 iulie 2011 au fost stabilite în sarcina recurentei-reclamante obligații fiscale suplimentare de plată privind impozitul pe profit și TVA, precum și accesorii aferente în sumă totală de 788.341 RON, constând în: - 276.806 RON diferență suplimentară impozit pe profit; - 117.090 RON reprezentând majorări de întârziere aferente diferenței suplimentare de impozit pe profit; - 163.763 RON diferență suplimentară de TVA.

Recurenta-reclamantă a contestat aceste sume iar prin Decizia din 30 ianuarie 2012 emisă de D.G.F.P. a județului Cluj a fost respinsă contestația, ca nemotivată pentru suma de 667 RON TVA și ca neîntemeiată pentru celelalte obligații suplimentare stabilite în sumă de 787.674 RON. Sumele reținute în sarcina recurentei-reclamante prin actele contestate, provin din necolectarea TVA aferentă Facturii din 19 ianuarie 2007, stornare 8 facturi emise către T.I.M.C. SA în perioada 1 martie 2007 - 30 septembrie 2007, Factura din 28 iunie 2010 emisă de SC P.C.

SRL emisă în baza Contractului având ca obiect închirierea unui teren proprietatea SC M. SRL, facturi emise în baza a două contracte de vânzare-cumpărare către SC I. SRL, deductibilitatea cheltuielilor cu combustibilul, regularizare cu impozit pe profit declarat în trimestrul III 2010. Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente cauzei, în raport cu starea de fapt fiscală reținută, sentința analizând punctual, cu argumente de fapt și de drept legalitatea fiecăreia dintre obligațiile fiscale supuse contestării.

Întrucât din expunerea anterioară a considerentelor sentinței atacate rezultă ample trimiteri la elementele probatorii și la prevederile legale aplicabile pentru fiecare din categoriile de debite iar motivarea recursului a fost structurată corespunzător sumelor stabilite prin actele administrative fiscale deduse judecății, Înalta Curte apreciată că în contextul cercetării recursului nu se impune reluarea tuturor aspectelor examinate de instanța de fond, urmând ca analiza să vizeze punctual doar criticile formulate la adresa sentinței. Instanța de control judiciar constată că în dezlegarea pe care a dat-o chestiunilor de drept în dispută, judecătorul fondului a avut în vedere expertiza judiciară contabilă efectuată în cauză, care a concluzionat ca diferențele suplimentare de impozit pe profit și TVA, respectiv majorările de întârziere calculate de către organele de inspecție fiscală, corespund cu diferențele suplimentare calculate de către expertul contabil.

Această probă a fost administrată conform art. 201 C. proc. civ., conținând o opinie de specialitate asupra unor împrejurări de fapt, pe care instanța de fond a supus-o propriei evaluări, în coroborare cu celelalte probe ale cauzei, iar concluziile expertizei nu ar putea fi înlăturate doar pe baza unor probe contrare iar nu prin simple afirmații sau interpretări proprii ale uneia din părți. Astfel în ceea ce privește necolectarea TVA aferentă Facturii din 19 ianuarie 2007 în sumă de 667 RON, instanța de fond a reținut, în mod corect, că reclamanta nu a prezentat motive de fapt și de drept în susținerea contestației sale. Cu privire la stornarea unui număr de 8 facturi emise de recurenta-reclamantă către T.I.M.C.

SA, în valoare totală de 427.569 RON și TVA în sumă de 81.238 RON, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, a reținut judecătorul fondului că suma de 68.411 RON stabilită ca obligație suplimentară a impozitului pe profit este datorată de recurenta-reclamantă, având în vedere atât prevederile contractuale (respectiv dispozițiile art. 5 al Actului adițional nr. 1/2002 la Contractul din 28 martie 2000), cât și prevederile legale incidente în cauză (respectiv art. 138 C. fisc., pct. 214 al O.M.F.P. nr. 1.752/2005, cât și dispozițiile art. 19 alin. (1) C. fisc.). În ceea ce privește Factura neînregistrată din 28 iunie 2010 emisă de recurenta-reclamantă către SC P.C.

SRL pentru care prin actele fiscale contestate s-au stabilit obligații fiscale suplimentare constând în impozit pe profit în sumă de 32.713 RON și TVA în sumă de 38.847 RON, instanța de fond a reținut, în mod corect, că sumele sunt datorate, fiind confirmate și prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, cât și în raport de prevederile art. 134 din C. fisc. potrivit cărora, exigibilitatea taxei reprezintă data de la care autoritatea fiscală are dreptul să solicite plata de la persoanele obligate la plata taxei, chir dacă plata acestei taxe poate fi amânată.

Înalta Curte constată, de asemenea, că și în ceea ce privește celelalte obligații fiscale suplimentare reținute prin actele fiscale contestate și menținute ca fiind datorate de către prima instanță - impozit pe profit în sumă de 176.729 RON, diferență suplimentară TVA în sumă de 40.990 RON, aferente facturilor emise cu întârziere de recurenta-reclamantă în baza a două contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu SC I. SRL, cheltuielile în sumă de 9.743 RON pentru combustibilul folosit pentru alimentarea unui autoturism, considerate ca nedeductibile în raport de prevederile art. 21 alin. (4) lit. t) C. fisc.

în perioada 1 mai 2009 - 31 decembrie 2010, pentru care au fost stabilite diferențe suplimentare de impozit pe profit în sumă de 1.300 RON și TVA aferentă în sumă de 2.021 RON nedeductibilă, criticile recurentei-reclamante se limitează la argumentele invocate și prin contestația împotriva actelor fiscale atacate, cât și prin acțiunea formulată, fără a combate cu argumente valabile situația de fapt fiscală reținută pe baza constatărilor expertului și a documentelor contabile analizate. Având în vedere toate aceste considerente, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în cauză nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de lege, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă D.G.R.F.P. Cluj. Respinge recursul declarat de SC M. SRL împotriva Sentinței nr. 464 din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2015. Procesat de GGC - N