ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2441/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2441/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.G. SRL a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Cluj, anularea Deciziei nr. 117

din 25 mai 2009 și a Deciziei de impunere nr. 237 din 10 martie 2009, cu

consecința exonerării de obligațiile de plată stabilite eronat în sarcina sa.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat

că prin actele contestate s-au stabilit în sarcina sa TVA de plată în sumă de

172.930 lei, majorări de întârziere aferente TVA în sumă de 165.616 lei,

impozit pe profit în sumă de 118.484 lei și majorări de întârziere aferente

acestuia în sumă de 111.664 lei.

La întocmirea raportului de

inspecție fiscală nu s-a ținut seama de cele comunicate de către reclamantă

prin adresa nr. 7691 din 23 februarie 2009 precum și de facturile fiscale nr. 12779443

din 01 mai 2006, respectiv nr. 5817109 din 10 iulie 2006.

Cele două facturi menționate au fost

emise pentru lucrări efectuate și facturate de către reclamantă în trimestrul I

2006, astfel încât ele trebuiau avute în vedere la calculul impozitului pe

profit.

În drept au fost invocate dispozițiile

Legii nr. 571/2003, O.U.G. nr. 92/2003, Legea nr. 554/2004.

Pârâta legal citată a depus

întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

A fost efectuată o expertiză

contabilă de către Vasar Dorina, consultant fiscal, concluziile acesteia fiind

atașate la dosar.

Prin Sentința nr. 405 din 13 iulie

2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și

fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC A.G. SRL

împotriva pârâtei D.G.F.P. Cluj și a anulat în parte Decizia nr. 117 din 25 mai

2009 a D.G.F.P. și Decizia de impunere nr. 237 din 10 martie 2009 a D.G.F.P.,

exonerând pe reclamantă de plata sumei de 76.489 lei, obligații fiscale.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut următoarele considerente:

Potrivit raportului de inspecție

fiscală întocmit la data de 10 martie 2009 ca urmare a inspecției fiscale

desfășurate la SC A.G. SRL în perioada 18 noiembrie - 24 noiembrie 2008, 15

ianuarie - 20 ianuarie 2009, 16 februarie - 17 februarie 2009 și 05 martie 2009

și care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere privind obligațiile

fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 237 din 10 martie 2009

organele de control din cadrul A.F.P. Cluj-Napoca au constatat că obligațiile

fiscale datorate societate pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 31 martie 2006 la

sursele pentru care s-a dispus verificarea sunt în sumă totală de 568.674 lei

TVA, majorări de întârziere la TVA, impozit pe profit și majorări de întârziere

la impozit pe profit.

Reclamanta a contestat obligațiile

de plată în totalitatea lor, invocând faptul că nu au fost avute în vedere

facturile fiscale nr. 1277943 din 01 mai 2006, respectiv nr. 5817109 din 10

iulie 2006.

Cu privire la aceste facturi Curtea,

a reținut faptul că ele exced perioadei verificate (01 mai 2005 - 31 iunie 2006),

iar documentele prezentate de reclamantă nu conduc la concluzia potrivit căreia

aceste facturi sunt aferente perioadei fiscale verificate.

Acesta a fost și motivul pentru care

la ultimul termen de judecată Curtea a respins noile obiecțiuni formulate de

reclamantă la raportul de expertiză întrucât prin lucrarea efectuată expertul

contabil a arătat în mod distinct faptul că nu au fost avute în vedere aceste

facturi deoarece ele sunt în afara perioadei expertizate.

Curtea a reținut faptul că

reclamantei i s-a stabilit un termen limită pentru depunerea documentelor

contabile la 16 februarie 2009, iar organul de control fiscal nu a avut în

vedere depunerea de noi documente după data limită stabilită.

Cu prilejul administrării

probațiunii, reclamanta a prezentat un nr. 22 facturi fiscale emise în

intervalul 04 februarie 2005 - 13 ianuarie 2006 și care au fost avute în vedere

cu prilejul formulării concluziilor la expertiza contabilă.

Prima instanță a apreciat că

documentele financiar contabile luate în calcul la stabilirea de către expert a

TVA-ului deductibil și a impozitului pe profit îndeplinesc condițiile prevăzute

de art. 155 C. fisc., Legea nr. 82/1991, precum și prevederile Ordinului M.F.P.

nr. 1850/2004.

Reclamanta a prezentat contractul de

leasing financiar nr. 9020220/36498 încheiat cu P.L. România și facturile

fiscale aferente ratelor de leasing făcându-se aplicarea art. 25 alin. (2) C.

fisc. procedându-se astfel la deducerea dobânzii de leasing aferentă

contractului, amortizarea mijlocului fix și TVA.

S-au avut în vedere și contractul de

închiriere nr. 170 din 28 ianuarie 2005 încheiat cu SC M. SA, precum și

facturile emise în condițiile art. 155 C. fisc., procedându-se, raportat la art.

21 din același act normativ, la deducerea chiriei.

În ceea ce privește factura fiscală nr.

1900263 din 19 ianuarie 2005 în valoare de 9.800 lei aceasta a fost luată în

calcul la stabilirea impozitului pe profit înlăturându-se astfel estimarea

venitului dată fiind existența facturii.

S-a reținut că toate documentele

contabile luate în considerare de către expert la stabilirea TVA-ului

deductibil și a impozitului pe profit îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 155

C. fisc., respectiv Legea nr. 82/1991, precum și ale Ordinului nr. 1850/2004.

În concluzie, raportat la probele

administrate în cauză, Curtea a constatat că pentru perioada supusă controlului

01 ianuarie 2005 - 31 martie 2006 reclamanta înregistra următoarele diferențe

totale aferente TVA, respectiv impozitului pe profit: 139.985,29 lei TVA și

130.579,75 lei majorări și penalități aferente TVA, respectiv 115.143,62 lei

impozit pe profit și 106.476,21 lei majorări și penalități aferente acestuia.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs atât reclamanta SC A.G. SRL, cât și pârâta D.G.F.P. a județului

Cluj.

I). În recursul declarat de D.G.F.P.

Cluj se critică soluția de fond și s-a solicitat admiterea recursului,

modificarea în parte a sentinței atacate cu consecința respingerii în

totalitate a acțiunii reclamantei.

În motivele de recurs se arată că

problema ridicată de reclamantă a fost aceea a emiterii actului administrativ

fiscal atacată fără a fi avute în vedere documentele pe care susține că le-a

transmis organului de inspecție fiscală.

Recurenta arată că perioada supusă

verificării a fost cuprinsă între 01 ianuarie 2005 – 31 martie 2006 și s-au

stabilit obligații de plată la bugetul de stat în sumă de 568.674 lei prin

estimarea veniturilor realizate în baza documentelor transmise de către

Administrația Finanțelor Publice Târgu Mureș și Inspectoratul de Poliție

Județean Sălaj.

Deși organul fiscal a solicitat

reclamantei refacerea evidenței fiscale pentru anii 2005, 2006, 2007, cu termen

de realizare 30 mai 2008 aceasta nu a fost dusă la îndeplinire de

reprezentanții societății.

Întrucât organele fiscale au

constatat că agentul economic a emis în perioada 14 decembrie 2005 – 27 martie 2006

un număr de 16 facturi fiscale pe care nu le-a înregistrat în evidența fiscală

a societății, s-a procedat la stabilirea veniturilor realizate pe baza datelor

înscrise în acestea, iar pentru restul de 34 de facturi fiscale s-a procedat la

stabilirea veniturilor realizate prin utilizarea prețului de piață ca medie a

veniturilor realizate.

La fel s-a procedat și în cazul

facturilor nr. 1990251-1990300 din care agentul economic a emis un număr de 4

facturi fiscale, iar pentru 46 de facturi s-a procedat la stabilirea

veniturilor prin estimare.

Deși organele fiscale au stabilit

mai multe termene pentru a fi depuse actele de către reclamantă, ultimul fiind

16 februarie 2009 și după expirarea acestuia s-a procedat la refacerea

raportului de inspecție fiscală, dar organul de soluționare a contestațiilor nu

a luat în considerare, în baza art. 216 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, documentele

depuse de societate după termenul limită stabilit la 16 februarie 2009.

Prin obiecțiunile formulate la

raportul de expertiză efectuat în cauză, organul fiscal a arătat că diferența

de obligații fiscale rezultate între Decizia de impunere nr. 237 din 10 martie 2008

(568.674 lei) și Raportul de expertiză nr. 1634/33/2009 (492.185 lei) se datorează

utilizării unor baze de date diferite de către persoanele însărcinate cu

întocmirea celor două documente, respectiv expertul face referire la documente

care nu au fost prezentate organului fiscal cu ocazia controlului efectuat și

nu a putut fi verificată legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale.

II). În recursul declarat de SC A.G.

SRL s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei

spre rejudecare instanței de fond pentru o corectă și justă administrare a

probelor.

În motivele de recurs se arată că

solicitarea de anulare a actelor fiscale s-a datorat faptului că obligațiile

fiscale au fost stabilite la peste 3 ani de la data la care aceasta a încetat

în mod real activitatea și nu au fost luate în considerare toate actele găsite

de către societate sau reconstituite potrivit legii, iar situația financiară

aferentă anului 2004 nu a fost luată în considerare deși există.

Expertiza efectuată în cauză nu a

luat în considerare situația economică aferentă anului 2004, fie nu a ținut seama

de anumite documente fiscale pe motiv că exced perioadei verificate, dar

cererea de efectuare a unei noi expertize a fost respinsă.

Netemeinicia raportului de expertiză

atrage și netemeinicia sentinței pronunțate de către instanța de fond.

Este criticată soluția instanței de

fond pentru că a preluat concluziile raportului de expertiză și nu a ținut

seama de situația financiară aferentă anului 2004.

O altă critică adusă este aceea că

nu s-a ținut seama de taxa pe valoarea adăugată pe care societatea o are de

recuperat, respectiv la finele anului 2004 – 47.627,72 lei.

De asemenea, expertiza nu a ținut

seama de facturile descoperite sau reconstituite după data întocmirii

raportului de expertiză contestat.

Nu au fost luate în calcul facturi

recepționate de societate de la diverși furnizori, în trimestrele II și IV ale

anului 2005 și prin luarea în considerare s-ar fi diminuat impozitul pe profit.

Aceste facturi nu au fost prezentate expertului dar erau depuse la D.G.F.P.

Cluj.

La recursul declarat de SC A.G. SRL

nu s-a formulat întâmpinare de către D.G.F.P. Cluj și s-a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

După examinarea motivelor de recurs,

a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul

declarat de D.G.F.P. Cluj și va respinge recursul declarat de SC A.G. SRL

pentru următoarele considerente:

Așa cum se arată și în motivele de

recurs depuse de SC A.G. SRL, problema de dezlegat în această pricină este dacă

pot fi luate în considerare acte financiar contabile găsite de societate sau

reconstituite după întocmirea raportului de inspecție fiscală.

În cauză, perioada supusă

verificării a fost 01 ianuarie 2005 – 31 martie 2006, iar inițial s-a întocmit

Decizia de impunere nr. 690 din 8 august 2008 de către Administrația Finanțelor

Publice a municipiului Cluj-Napoca pentru suma de 882.062 lei, decizie care a

fost desființată prin Decizia nr. 165 din 5 noiembrie 2008 a D.G.F.P. Cluj și

s-a dispus întocmirea unei noi decizii de impunere pentru aceleași tipuri de

impozite și pentru aceeași perioadă fiscală, întrucât agentul economic a anexat

la contestație documente noi care nu au fost prezentate organului de inspecție

fiscală cu ocazia controlului.

Ca urmare a verificării au fost

avute în vedere atât documentele prezentate în faza de contestație

administrativă și alte documente prezentate cu această ocazie și s-au redus

obligațiile fiscale de plată la 568.674 lei.

Ulterior, Decizia de impunere nr. 237

din 10 martie 2009 a fost contestată pe motiv că nu au fost avute în vedere

documente comunicate organului de control la 23 martie 2009 și, de aceea,

contestația împotriva acestei decizii de impunere a fost respinsă ca

neîntemeiată prin Decizia nr. 117/2009.

Referitor la motivele contestării

legalității deciziei de impunere nr. 237 din 10 martie 2009 și a Deciziei nr. 117/2009

se constată că susținerile recurentei SC A.G. SRL sunt nefondate.

Cu ocazia verificării, reclamanta a

avut posibilitatea de a depune actele financiar-contabile și chiar a depus în

luna noiembrie 2008, în mai multe rânduri, un număr de 45 de facturi fiscale

emise în perioada verificată, iar organele fiscale, la 25 noiembrie 2008 au solicitat

agentului economic depunerea tuturor documentelor existente pentru a putea fi

finalizat controlul și chiar a fost notificat să se prezinte la 20 ianuarie 2009

pentru analiza rezultatului și a discuției finale și care a avut loc la 27

ianuarie 2009, la solicitarea împuternicitului societății. La acel termen s-a

solicitat amânarea încheierii controlului și de aceea s-a fixat termenul de 16

februarie 2009 pentru depunerea de documente suplimentare când au și fost

depuse de societate alte înscrisuri și documente financiar-fiscale.

Însă, și după încheierea controlului

societatea a mai depus înscrisuri, respectiv la 29 februarie 2009 și 9 martie 2009

și, de aceea, s-a solicitat instanței de fond anularea actelor întocmite pentru

că nu s-a ținut seama de aceste înscrisuri.

Situația de fapt prezentată

dovedește dorința organelor fiscale de a stabili corect obligațiile fiscale de

plată iar, pe de altă parte, tendința societății de a prelungi controlul

efectuat.

Potrivit art. 216 alin. (3) C. proc.

Fisc. „Prin decizie se poate desființa total sau parțial actul administrativ

atacat, situație în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal

care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluționare”.

La încheierea actului, după

verificări, se constată că au fost respectate aceste prevederi precum și cele

ale pct. 12.7 și 12.8 din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul M.F.P. nr. 519

din 27 septembrie 2005.

Mai mult, societatea nu a respectat

dispozițiile art. 100 alin. (1) și (2) C. proc. fisc., care prevăd obligația

contribuabilului de a prezenta toate documentele, precum și orice alte date

necesare clarificării situațiilor de stat relevante din punct de vedere fiscal.

Instanța de fond, în urma întocmirii

raportului de expertiză judiciară a exonerat reclamanta de plata sumei de

76.489 lei, obligații fiscale prin luarea în calcul a unor facturi care au fost

depuse cu ocazia efectuării expertizei, acte ce nu au fost avute în vedere de

organele fiscale.

Criticile din recursul D.S.G.F.P. Cluj

sunt fondate deoarece societatea avea obligația să depună documentele fiscale

până la finalizarea controlului pentru a putea fi verificată autenticitatea și

realitatea acestora, iar documentele depuse cu ocazia efectuării expertizei nu

au fost cunoscute de organele de control.

De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul D.G.F.P. Cluj,

va fi modificată sentința atacată și respinsă acțiunea reclamantei ca

neîntemeiată.

Recursul declarat de societatea reclamantă,

în raport de aceste considerente, va fi respins ca nefondat pentru că nu se

impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de SC

A.G. SRL Cluj Napoca prin Cabinetul Individual de Insolvență R.A.D. împotriva

Sentinței nr. 405 din 13 iulie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj împotriva aceleiași sentințe.

Modifică sentința atacată în sensul

că respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 mai 2012.