ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 221/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 31 din 25 ianuarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a a dmis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC I.T.R.S. SRL Turda în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj ( D.G.F.P. Cluj) și a dispus anularea, în parte, a deciziei nr. 362 din 30 iunie 2008 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de pârâtă în sarcina reclamantei și a deciziei nr. 142 din 30 septembrie 2008 emisă de aceeași pârâtă, în sensul omiterii din anexa nr. 13 a Deciziei nr. 362 din 30 iunie 2008 a facturii emise de S.C.F.D.F.E.E.

E.T.N. SA în valoare de 62..432.244 lei vechi, a facturii emise de SC T.S. SRL în valoare de 30.817.004 lei vechi, a facturii emise de R.A.T.A.C.F.L. Turda în valoare de 4.601.587 lei, a facturii nr. 5623333 din 15 martie 2003 emisă de R.T. în valoare de 11.953.325,09 lei vechi și recalcularea sumelor datorate în consecință. Au fost respinse celelalte capete de cerere formulate și a fost încuviințat onorariul expertului. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, a reținut, în esență următoarele: Prin Decizia de impunere nr. 362 din 30 iunie 2008 emisă de Activitatea de Inspecție Fiscala Cluj, au fost stabilite în sarcina reclamantei SC I.T.S.

SRL Turda obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 743.486 lei, reprezentând debit suplimentar și majorări de întârziere la sursele impozit pe profit și taxa pe valoarea adăugată, obligații reținute ca datorate bugetului de stat în baza constatărilor din Raportul de inspecție fiscală parțială întocmit la data de 27 iunie 2008 și înregistrat la organul fiscal sub nr. 3.139 din 30 iunie 2008. Perioada supusa inspecției fiscale a fost: 01 ianuarie 2003-31 decembrie 2007 - pentru impozit pe profit; și 01 ianuarie 2003-31 martie 2008 pentru TVA. În urma verificării efectuate, organele de inspecție fiscală au constatat, în esență următoarele: societatea a procedat la stornarea unor venituri din închirierea de utilaje către SC I.P.E.E.

SA Curtea de Argeș, nu a calculat corect diferențele de curs " valutar aferente creanțelor în valută, încălcând prevederile Ordinului M.F. nr. 306/2002 și ale Ordinului nr. 1752/2005, a înregistrat în evidența contabilă documente care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, a înregistrat cheltuieli cu amortizarea aferentă mijloacelor fixe care nu erau folosite datorită reducerii activității de producție și a încasat avansuri de la SC M.T.K. SRL pentru care nu au fost emise facturi fiscale, motiv pentru care au fost stabilite în sarcina agentului economic obligațiile fiscale suplimentare în suma totala de 743.487 lei așa cum sunt menționate la Cap. VI "Sinteza constatărilor inspecției fiscale" din Raportul de inspecție fiscală.

Împotriva deciziei de impunere nr. 362 din 30 iunie 2008 și a raportului de inspecție fiscală, reclamanta a formulat contestație administrativă, soluționată prin decizia nr. 142 din 30 septembrie 2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, în sensul respingerii ca neîntemeiată. Reclamanta a solicitat anularea deciziei de impunere nr. 362 din 30 iunie 2008 și a deciziei nr. 142 din 30 septembrie 2008 privind soluționarea contestației, apreciind că sunt nelegale. Analizând probele dosarului și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța de fond a reținut cu privire la excepția invocată de reclamantă privind prescripția dreptului organelor fiscale de a stabili obligații fiscale pentru anii 2003-2004, în baza dispozițiilor art. 91 coroborat cu art. 98 C. proc.

fisc., cu modificările și completările ulterioare, că este nefondată. În acest sens, a reținut că dispozițiile care reglementează aplicarea în timp a noilor norme de procedură din cuprinsul art. 231 din O.G. nr. 92 din 24 decembrie 2008 privind Codul de procedura fiscala, statuează că termenele în curs la data intrării în vigoare a codului se calculează după normele legale în vigoare la data când au început să curgă, conform principiului tempus regit actum , deci potrivit normelor legale aplicabile în momentul nașterii fiecărui raport juridic, în același sens fiind și considerentele Deciziei nr. V din 15 ianuarie 2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație si Justiție, publicată în M.Of.

al României, partea 1, nr. 730 din 30 octombrie 2007. Pentru perioada ianuarie 2003-decembrie 2003, instanța a reținut că norma legală în vigoare la data la care a început să curgă prescripția extinctivă a dreptului organului de inspecție fiscala de a stabili obligații suplimentare, este O.G. nr. 70/1997 privind controlul fiscal.

Cu alte cuvinte, termenul de prescripție a dreptului organelor de inspecție fiscala de a stabili obligații fiscale suplimentare pentru perioada ianuarie 2003-decembrie 2004 este de 5 ani, de la data la care a expirat termenul de depunere a deconturilor de TVA și a declarației de impozit pe profit pentru perioada verificată, iar inspecția fiscală finalizată la 27 iunie 2008 apare ca fiind realizată din această perspectivă în interiorul termenul stabilit de legiuitor la momentul la care a început să curgă acest termen . 1. Cu privire la aspectele de fond ale cauzei, respectiv la suma de 249.461 lei stornată de societatea reclamantă în luna martie 2003 și care nu a fost acceptată de organul de control în vederea diminuării veniturilor, în opinia reclamantei nelegal calculată, instanța de fond a reținut că documentul justificativ care a stat la baza înregistrărilor în contabilitate în intervalul 01 noiembrie 2002 - 31 martie 2003, a fost Contractul nr. 4252 din 01 noiembrie 2002 încheiat între SC I.T.R.S.

SRL si SC I.P.E.E. SRL Curtea de Argeș, contract de închiriere utilaje, unicul document în raport de care organele fiscale puteau verifica legalitate operațiunilor contabile realizate.

A reținut instanța că actul adițional nr. 1442 din 16 aprilie 2003 la contractul de închiriere prin care a fost modificat prețul contractului, în sensul diminuării de la 15.000Euro/luna la 100.000.000ROL+TVA, produce efecte în mod valabil doar de la momentul încheierii sale, respectiv 16 aprilie 2003 și nu de la un moment anterior stabilit în mod arbitrar, chiar dacă au convenit ambele părți, clauzele contractuale neputând avea efecte retroactive . Susținerea reclamantei, potrivit căreia, prețul contractului de închiriere utilaje s-a modificat pentru lunile noiembrie 2002 - martie 2003 inclusiv, potrivit notei nr. 127 din 31 martie 2003 prin care au fost modificate clauzele contractului, nu a fost primită de instanță, întrucât până la momentul modificării convenției cu noile clauze contractuale, contractul a fost în vigoare, primind efectele asigurate de art. 969 C civ., astfel că modificarea retroactivă a dispozițiilor contractuale invocată de reclamantă nu poate opera.

Au fost înlăturate astfel apărările reclamantei potrivit cărora, organele fiscale au încălcat flagrant voința părților contractante întrucât nu au făcut diferența dintre negotium iuris și instrumentum probationes atunci când au reținut că actul adițional la contractul de închiriere nu se aplică perioadei anterioare semnării sale, respectiv noiembrie 2002-martie 2003, instanța apreciind că distincția dintre cele două se realizează în ipoteza în care se pune în discuție regimul valorii probatorii, ceea ce nu este cazul în speță . În acest context, instanța a constatat că operațiunea de stornare nu a fost realizată cu respectarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 82/1991, astfel că, în mod corect a fost respinsă diminuarea retroactivă a veniturilor cu suma de 249.461 lei și nu a fost acceptat la deducere nici TVA în sumă de 47.397 RON, aferent sumelor stornate.

2. Referitor la susținerile reclamantei vizând nelegalitatea actelor de control încheiate de organele de control prin aplicarea unui curs valutar eronat și calcularea eronată a diferențelor de curs valutar, instanța a constatat că sunt infirmate de probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că s-a utilizat un curs valutar corect, comunicat de BNR pentru data de 31 decembrie 2003 de 40.994 lei pentru 1 Euro, iar cursul de 41.117 lei menționat de reclamantă a fost stabilit pentru data de 03 ianuarie 2004, împrejurare care nu este conformă prevederilor art. 1 alin. (2) din H. G. nr. 155/1997 privind efectuarea și reflectarea în contabilitate a operațiunilor în valută, publicată în M.Of.

al României nr. 77/1997, situația fiind similară și în ceea ce privește reevaluarea datoriilor la închiderea exercițiului financiar 2004, respectiv la evaluarea tranzacțiilor efectuate în perioada verificată. 3. Referitor la îndeplinirea condiției privind calitatea de document justificativ a facturilor evidențiate și analizate de organele fiscale, instanța de fond a apreciat concluzia raportului de expertiză ca fiind conformă cu dispozițiile legale, reținând că termenul de document justificativ astfel cum este acesta reflectat de Legea contabilității nr. 82/1991, OMFP nr. 414/2002, H.G. 831/1997 și Codul fiscal a fost interpretat în mod corect.

Instanța a constatat că au fost respectate prevederile art. 9 alin. (7) din Legea nr. 414/2002 potrivit cu care, cheltuielile nedeductibile sunt, între altele, cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la baza un document justificativ, potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii. Facturile emise după data de 01 ianuarie 2004 trebuie însă analizate prin raportare la prevederile art. 155 alin. (8) din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal, iar lipsa anumitor elemente sau înscrierea lor greșită poate fi corectată potrivit dispozițiilor art. 159 din Legea nr. 571/2003 în condițiile și termenele astfel stabilite, fără ca acestea să piardă valoarea de document justificativ astfel cum au reținut organele de control fiscal.

În raport de aceste prevederi legale, instanța apreciat că se încadrează în categoria documentelor justificative: facturile emise de SC F.D.F.E.E. E.T.N. SA - în valoare de 62.432.244 lei vechi din care: valoare fără TVA 52.595.329 lei vechi și TVA 9.836.3 I 5 lei vechi; factura emisă de SC T.S. SRL în valoare de 30.817.004 lei vechi, din care 4.920.362 lei vechi TVA, iar baza TVA 25.896.642 lei vechi; facturile emise de R.A.T.A.C.F.L. Turda în valoare de 4.601.587 lei vechi din care 3.866.880 lei vechi valoare fără TVA și 734.707 lei vechi valoare TVA; factura 562333311 din 5 mai 2003 emisă de R.T. în valoare totală de 11.953.325,09 lei vechi, din care valoare fără TVA de 10.044.810,84 lei vechi si valoare TV A de 1.908.5 14.25 lei vechi, facturile emise de M.T.C.

Impex SRL - în valoare totală de 702.433.142 lei vechi, din care 590.279.952 lei vechi valoare fără TV A și 112. 153. 190 lei valoare TVA. În ce privește facturile emise de M.T.C. IMPEX SRL, așa cum rezultă din raportul de expertiză, acestea au înscris la codul fiscal al cumpărătorului alte coduri fiscale decât ale filialei sau sediului social al SC I.T.R.S. SA, iar denumirea cumpărătorului este incompletă. Având în vedere că bunurile înscrise pe facturi reprezintă materie primă pentru desfășurarea procesului de producție - respectiv obținerea de venituri - și contravaloarea acestora fiind achitate furnizorului prin virament bancar, rezultă că operațiunea economică reprezintă operațiune economică reală.

S-a reținut, așadar, că aceste facturi puteau fi corectate in timpul controlului, conform prevederilor H.G. nr. 1579 din 28 decembrie 2007 și astfel să întrunească condițiile necesare pentru a fi considerate documente justificative în sensul dat de actele normative aplicabile. Pentru aceleași argumente și dispoziții legale, instanța a reținut că nu se încadrează în categoria documentelor justificative: facturile emise de A.G.R.S. SRL - în valoare totală de 15.275.000 lei vechi din care 12.836.134,45 lei vechi valoare fără TVA și 2.438.865,58 lei valoare TVA; facturile emise de SC L.G. ROMÂNIA SRL - în valoare totală de 23.660.031 lei vechi, din care 19.882.378 lei vechi valoare fără TVA și 3.777.653 valoare TV A, iar impozitul pe profit calculat exclusiv pentru facturile prezentate în anexa la obiectivele expertizei și care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ este în valoare totală de 817,96 RON.

4. Referitor la sumele încasate de la SC M.K. SRL în perioada 2005-2006 și, respectiv, încadrarea acestor operațiuni ca avansuri, în condițiile în care reclamanta susține că sumele în cauza reprezentau împrumuturi acordate de o persoană afiliată, instanța a reținut că aserțiunile reclamantei în acest sens nu sunt confirmate de reflectarea în documentele contabile a operațiunilor care confirmă reținerile organelor de control fiscal. În concret, a constatat că la data de 16 iunie 2005 s-a încheiat un contract de împrumut, fără număr, între SC I.T.R.S. SA si SC M.K. SRL - persoane juridice afiliate, suma împrumutată de 500.000 EUR urmând a fi transferată in contul RO20RZBROOOO060002625629, deschis la RAIFEISSEN BANK SUC.TURDA, în trim.

III+IV suma în cuantum de 300.000 EUR, împrumutul fiind liber de dobândă iar termenul limită de rambursare,30 iunie 2006. Expertiza a relevat că în lunile iunie și iulie 2005, I.T.R.S. SRL a încasat de la M.K. suma de 1.111.109 lei (516.850 lei+594.259Iei) echivalentul a 308.643 EURO, în contul indicat în contractul de împrumut. Sumele cu care M.K. a creditat SC I.T.R.S. SA proveneau din credit asociat, M.A. și T.C. și au fost transferate în mod eronat, cu explicația "avans marfa" și contabilizate ca atare la SC I.T.R.S. SA. La sfârșitul lunii septembrie 2005, soldul datoriei SC I.T.R.S. SA către M.K. era de 885.934 lei, și la aceeași data, M.K. înregistrează stingerea unei datorii către asociatul M.A., prin cesionarea creanței deținută de acesta asupra SC I.T.R.S.

SA - la valoarea de 898.959,30 lei. Instanța mai reține că potrivit raportului de expertiză, operațiunea nu a fost adusă la cunoștința debitorului cedat, la data de 30 septembrie 2005, ci la închiderea exercițiului, când s-a și înregistrat în contabilitate. Prin urmare, la data de 31 decembrie 2005, SC I.T.R.S. SA, stinge datoria în suma de 742.152,25 lei (aflată în sold la 31 decembrie 2005) prin creditarea contului 4551.001- „ Asociați conturi curente M.A.”, astfel încât la data de 01 ianuarie 2006, soldul datoriei către M.K. era zero. Din extrasele de cont anexate la nota de constatare întocmită de către Garda Financiară, rezultă faptul că sumele încasate de la SC M.T.K. SRL, reprezintă avansuri contravaloare marfă și au fost înregistrate în evidența contabilă SC I.T.R.S.

SA în creditul contului 419.4 - "Clienți creditori M.K.". Organele de inspecție fiscală au prezentat operațiunile derulate prin contul 419.4 - "Clienți creditori M.K." , încasare avansuri marfă, facturi emise și restituire avansuri în anexa 12 la Raportul de inspecție fiscala, pe perioada mai 2005-martie 2006, rezultând la sfârșitul lunii martie 2006 un avans încasat de la SC M.T.K. SRL și nerevendicat de către aceasta în sumă de 344.759 lei din care T.V.A. în suma de 55.046 lei, astfel încât suma de 289.713 lei (344.759-55.046 lei) a fost considerată ca venit și impozitată la SC I.T.S. SRL.

Prin urmare, instanța a apreciat că o convenție nu poate fi calificată și realizată doar în raport de denumirea acesteia, ci în raport de clauzele din cuprinsul acesteia și valențele pe care părțile înțeleg să la acorde, privind modalitatea în care respectivele operațiuni sunt reflectate în contabilitate . Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat recurs atât reclamanta SC I.T.S. SRL. cât și pârâta Direcția Finanțelor Publice a județului Cluj. În motivarea recursului declarat de reclamantă, se critică hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică, invocându-se dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Astfel, recurenta-reclamantă apreciază că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 231 C. proc.

fisc. privind calculul termenului de prescripție al dreptului de a stabili obligații fiscale și dispozițiile art. 98 C. proc. fisc., reținând în mod eronat că termenul de prescripție se calculează raportat la momentul nașterii fiecărui raport juridic și nu prin raportare la data efectuării inspecției fiscale. În ceea ce privește decizia organelor fiscale de reîntregire a veniturilor aferente anului 2003 cu suma de 249.461 lei stornată de societate în luna martie 2003 recurenta consideră că, în mod greșit instanța de fond a reținut ca fiind corectă și legală această decizie, întrucât modificarea condițiilor contractuale cu acordul părților implicate în derularea unor contracte este posibilă, însă aceasta nu poate avea efecte retroactive.

Consideră recurenta că în mod neîntemeiat instanța de fond a considerat că modificarea retroactivă a dispozițiilor contractuale nu poate opera și că actul adițional nr. 1442 din 16 aprilie 2003 produce efecte doar de la momentul încheierii sale. Un alt aspect de nelegalitate al deciziilor atacate soluționat greșit de către instanța de fond, constă în aplicarea unui curs valutar eronat și implicit calcularea eronată a diferențelor de curs valutar. Astfel, susține recurenta că, în mod netemeinic, instanța de fond a reținut că pentru anul 2004 au fost înregistrate cheltuieli cu diferențe de curs valutar în sumă de 268.956, fără a avea la bază documente legale, apreciind ca fiind corect cuantumul cheltuielilor deductibile în sumă de 167338 lei stabilit de organele fiscale.

Apreciază recurenta că organele fiscale au calculat pentru anii 2004 și 2005 în mod greșit, întrucât s-au utilizat cursuri de schimb leu/Euro diferite de cele comunicate de BNR. În ceea ce privește calitatea de document justificativ a unor facturi, recurenta apreciază că din dispozitivul sentinței atacate a fost omisă factura emisă de S.C. „M.T.C. Impex” SRL, în valoare de 702.433.142 lei vechi, solicitând îndreptarea acestei erori. Se critică sentința atacată de către recurenta reclamantă și pentru faptul că împrumutul acordat de S.C. „M.K.” SRL a fost considerat fără niciun temei legal „încasare avansuri marfă”, ceea ce a condus la calificarea ca venit a sumei de 289.713 lei și la colectarea TVA în sumă de 55.046 și calcularea de accesorii, deși sumele în cauză reprezentau împrumuturi acordate de o persoană afiliată, permise de lege și care nu intră sub incidența dispozițiilor referitoare la TVA.

În ceea ce privește onorariul expertului încuviințat de instanța de fond, recurenta-reclamantă solicită diminuarea acestuia. În motivarea recursului formulat de recurenta-pârâtă Direcția Finanțelor Publice a județului Cluj se critică hotărârea pronunțată de prima instanță sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținându-se că în mod greșit instanța de fond a dispus anularea în parte a deciziei nr. 362 din 30 iunie 208 privind obligații fiscale suplimentare de plată, în sensul omiterii din anexa nr. 13 a deciziei a facturilor emise de S.C. „F.D.F.E.E. E.T.N.” SA în valoare de 62.432.244 lei Vechi, de S.C. „T.S.” SRL în valoare de 30.817.004 lei vechi, de R.A.T.A.C.F.L. Turda în valoare de 4.601.587 lei și a facturii emise de R.T.

în valoare de 11.953.325,09 lei vechi și recalcularea sumelor datorate în consecință. Considera recurenta că în mod greșit instanța de fond și-a însușit concluziile raportului de expertiză în sensul că a apreciat ca fiind documente justificative legale facturile din anul 2003, deși acestea nu îndeplineau condițiile prevăzute de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 82/1991, art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 831/1997, coroborate cu prevederile art. 29, B lit. a) din Legea nr. 345/2002. Înalta Curte de Casație și Justiție analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursurile formulate, ca nefondate, având în vedere următoarele considerente: În fapt, prin sentința atacată, instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC I.T.R.S.

SA în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice, dispunând anularea în parte a Deciziei nr. 362 din 30 iunie 2008 privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj și a deciziei nr. 142 din 30 septembrie 2008 privind soluționarea contestației formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția finală nr. 362 din 30 iunie 2008 prin care au fost reținute în sarcina contestatoarei obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 743.487 lei, reprezentând debit suplimentar și accesoriile aferente. Cu privire la recursul formulat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reține că acesta este nefondat.

Astfel în ceea ce privește criticile recurentei cu privire la soluționarea excepției prescripției dreptului organelor fiscale de a stabili obligații fiscale pentru anii 2003 – 2004, instanța de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, având în vedere dispozițiile art. 231 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicat potrivit cărora, „termenele în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod se calculează după normele legale în vigoare la data când au început să curgă”. Potrivit acestor dispoziții legale cu caracter general sunt reglementate termenele care au început să curgă sub imperiul legilor anterioare și pentru care, legiuitorul a statuat că rămân supuse vechilor reglementări ca excepție expresă de la principiul neretroactivității, în acest sens fiind și considerentele Deciziei nr. V din 15 ianuarie 2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În speță, organele de inspecție fiscală au verificat perioada ianuarie 2003 – decembrie 2003, norma legală în vigoare, la data la care a început să curgă prescripția dreptului organelor fiscale de a stabili obligații suplimentare, fiind O.G. nr. 70/1997 privind controlul fiscal cu modificările ulterioare, respectiv dispozițiile art. 21 lit. a) și b) potrivit cărora, termenul este de 5 ani de la data la care a expirat termenul de depunere a decontului de TVA și a declarației de impozit pe profit, pentru perioada verificată.

Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța de control judiciar reține că în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiată excepția privind prescripția dreptului organelor fiscale de a stabili obligații fiscale aferente perioadei 2003 – 2004. În ceea ce privește criticile recurentei reclamante vizând aspectele de fond ale cauzei, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, instanța de fond reținând în mod corect, în baza probatoriului administrat în cauză, inclusiv a expertizei contabile efectuate faptul că sumele reprezentând obligații fiscale suplimentare sunt datorate.

Astfel, în ceea ce privește suma de 249.461 lei reprezentând venituri din închirieri utilaje către SC „I.P.E.E.” SA încasate pentru perioada noiembrie 2002 – martie 2003, în baza contractului nr. 10 din 1 noiembrie 2002, sumă stornată în evidența contabilă a societății, nu pot fi reținute susținerile recurentei cu privire la legalitatea acestei operațiuni în raport de prevederile art. 969 C. civ. și necesitatea diminuării retroactive cu această sumă a veniturilor în baza actului adițional nr. 1442 din 16 aprilie 2003, întrucât, astfel cum în mod corect s-a reținut și de către instanță prin sentința criticată în cauză sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată potrivit cărora, orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate.

Într-adevăr, conform dispozițiilor art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante însă, modificarea condițiilor cu acordul părților deși posibilă, nu poate avea efect retroactiv, cu implicații asupra unor operațiuni economice, respectiv înregistrări contabile deja efectuate, în speță nefiind vorba de o eroare de înregistrare care să permită stornarea operațiunii. În ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante referitoare la aplicarea unui curs valutar eronat și calculul eronat aplicat diferențelor de curs valutar cu consecința stabilirii unui profit suplimentar nedatorat, instanța de control judiciar le apreciază ca fiind neîntemeiate.

Astfel, cum rezultă din materialul probator administrat în cauză de către instanța de fond, inclusiv din raport de expertiză efectuat în cauză recurenta reclamantă fie nu a calculat, fie a calculat eronat diferențele de curs valutar aferente creanțelor valutare, existente la finele anilor 2003-2005, rezultând o diferență de 407.474 lei luată în calcul ca venituri la stabilirea profitului impozabil pentru anii respectiv. Criticile recurentei-reclamante cu privire la neadmiterea deductibilității unor facturi considerate ca neavând caracter de documente justificative, respectiv susținerile acesteia cu privire la omiterea facturii emise de S.C. „M.T.C. Impex” SRL în valoare de 702.433.142 lei vechi, nu pot fi reținute.

Astfel, cum rezultă din materialul probator administrat în cauză cât și în raportul de expertiză facturile respective nu cuprind elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 155 alin. (8) din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal. În consecință, aceste facturi nu au valoare de documente justificative, având în vedere că datele eronate sau incomplete, nu au fost corectate de către recurenta-reclamantă conform dispozițiilor art. 159 C. fisc. pe perioada efectuării controlului fiscal. Nu pot fi reținute susținerile recurentei-reclamante cu privire la omisiunea includerii acestor facturi în dispozitivul sentinței atacate, întrucât astfel cum rezultă din examinarea considerentelor instanței, (respectiv penultimul alineat – fila 30 din hotărâre) acțiunea fiind admisă în parte, respectivele facturi nr. 5955240 din 30 martie 2005 și nr. 8344508 din 8 februarie 2005 în valoare de 702.433.142 lei vechi, nu au fost menționate.

În ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante cu privire la sumele încasate de către recurenta-reclamantă SC I.T.R.S. SA de la S.C. „M.K.” SRL, sume reținute ca reprezentând venit în sumă de 284.713 lei și 55.046 lei TVA cu accesoriile aferente deși respectivele sume reprezentau împrumuturi acordate de o persoană afiliată, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, instanța de fond reținând în mod corect în baza examinării întregului material probator administrat în cauză, că sumele respective reprezintă un avans încasat de la S.C. „M.K.” SRL și nerevendicat de aceasta, natura juridică a acestor sume fiind stabilită nu numai în raport de denumirea contractului încheiat între părți „contract de împrumut” ci și de înregistrările în documentele contabile a operațiunilor efectuate.

Ori în cauză aceste sume au fost reflectate ca avansuri contravaloare marfă fiind înregistrate în contul 419.4 „Clienți creditori M.K., ceea ce nu justifică susținerile recurentei cu privire la natura juridică a sumei respective de „împrumut”. În ceea ce privește cererea recurentei-reclamante privind reducerea onorariului expertului încuviințat de instanța de fond, aceasta urmează a fi respinsă având în vedere dispozițiile art. 202 alin. (2) și art. 274 alin. (2) C. proc. civ. În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, Înalta Curte constată că este nefondat. Criticile formulate de recurentă vizează în principal, încadrarea facturilor emise de către S.C.

F.D.F.E.E. E.T.N., S.C. T.S. SR; R.A.T.A.C.F.L. Turda și R.T. în categoria documentelor justificative deși acestea nu erau completate cu toate elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, la data întocmirii acestora. Aceste critici urmează a fi înlăturate, întrucât instanța de fond și-a însușit în mod corect concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză cu privire la valabilitatea acestor facturi ca documente justificative. Astfel cum rezultă din examinarea facturilor respective acestea au fost emise fără a avea înscris codul fiscal al cumpărătorului ci al filialei acestuia însă realitatea operațiunilor economice nu poate fi contestată, conținutul acestora referindu-se la consumul de energie electrică sau servicii de telefonie pe care societatea reclamantă le-a efectuat la adresa unde își desfășura activitatea.

În ceea ce privește menționarea eronată a codului fiscal al filialei în cazul facturii nr. 9415201 din 31 ianuarie 2003 emisă de T.S. SRL, în mod corect s-a reținut îndeplinirea condițiilor legale pentru a fi considerată document justificat, întrucât potrivit acestora, sunt obligatorii doar datele de identificare ale furnizorului conform dispozițiilor prevăzute la pct. 2.4 Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 306/2002 pentru aprobarea Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând a fi menținută și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge recursurile formulate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj și SC I.T.R.S. SA Turda împotriva sentinței nr. 31 din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011.