ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1515/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea

înregistrată la data de 14 decembrie 2010 pe rolul Curții de Apel Cluj,

reclamanta SC S.C. SRL reprezentată legal prin administratorul judiciar H &

B I. SPRL și prin administrator special P.P.A., a solicitat constatarea și

dispunerea nulității absolute a Deciziei nr. 285 din 24 noiembrie 2010 emise de

D.G.F.P. Cluj.

de Apel

Prin sentința nr. 212

din 31 martie 2011 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă excepția lipsei

calității de reprezentant a administratorului statutar al reclamantei SC S.C.

SRL Cluj-Napoca și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC S.C. SRL

prin administrator judiciar H & B I. SPRL și administrator special P.P.A.

în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală a Finanțelor Publice Cluj.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că prin Decizia de impunere nr. 1119 din

data de 13 august 2010 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată

stabilite de inspecția fiscala, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală

din data de 13 august 2010, reclamantei i-au fost stabilite obligații

suplimentare de plată în sumă de 878.763 lei, din care TVA în sumă de 585.152

lei și majorări de întârziere în sumă de 293.611 lei.

Din conținutul

Raportului de inspecție fiscală parțială din data de 13 august 2010, pe baza

căruia s-a emis decizia de impunere nr. 1119 din 13 august 2010, privitor la

obligațiile fiscale suplimentare stabilite în sarcina SC S.C. SRL cu sediul în

Cluj-Napoca, instanța de fond a reținut că, în perioada 17 iunie 2010 și 13

august 2010, organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a

Finanțelor Publice a jud. Cluj au efectuat o inspecție fiscală, ca urmare a

adresei Gărzii Financiare Secția Cluj nr. 606371 din 12 noiembrie 2009,

înregistrată la D.G.F.P. Cluj sub nr. 38248 din 13 noiembrie 2009.

Din analiza

documentelor puse la dispoziție de către Garda Financiară Secția Cluj, organul

de inspecție fiscală a constatat că societatea a dedus în mod eronat TVA în

sumă de 585.152 lei, aferent facturii din 02 decembrie 2008 emisă de furnizorul

SC P.S. SRL.

Organul de inspecție

fiscală a stabilit că prin exercitarea dreptului de deducere a TVA din factura

de mai sus, societatea a încălcat prevederile art. 6 din Legea contabilității nr.

82/1991 republicată, precum și ale art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal.

Ca urmare, organul de

inspecție fiscală a procedat la diminuarea TVA deductibil cu această sumă și la

calculul majorărilor de întârziere aferente în sumă de 293.611 lei, până la

data de 24 iunie 2010 (data deschiderii procedurii).

Realitatea faptică

constatată de instanța de fond din conținutul concret al facturii este că acea

factură nu cuprinde mențiunile referitoare la denumirea și cantitatea bunurilor

livrate, ci doar mențiunea generică de „materiale de construcții”, iar la

rubricile U.M. (2) și „Cantitatea” (3) este trecută cifra 1.

Instanța a reținut și

faptul că suma trecută în factură este de 3.664.898 lei, sumă compusă din

3.079.746 lei, contravaloarea materialelor și 585.152 lei TVA.

Reclamantul urmărește

să dovedească faptul că omisiunile în redactarea facturii sunt doar aspecte

formale, greșit reținute de organul fiscal și că în realitate operațiunea de

vânzare-cumpărare consemnată în factură a avut loc.

În cauză sunt

incidente dispozițiile art. 155 lit. k) C. fisc., referitoare la

obligativitatea menționării în factură a denumirii produselor vândute/cumpărate

și a cantității ce a făcut obiectul vânzării.

Curtea reține că

reclamanta își desfășoară activitatea specifică ca un profesionist, situație în

care i se poate cere diligență în activitatea sa comercială.

În temeiul prezumției

de cunoaștere a legii, reclamantei i se poate imputa faptul că după ce a

observat modul defectuos de redactare a facturii nu a luat măsurile necesare ce

se impuneau pentru a suplini lipsurile constatate.

Astfel, deși factura

menționează existența unui contract din data de 2 decembrie 2008, reclamanta nu

a depus un exemplar al acestui înscris.

Afirmă reclamanta că

acel contract nu i-a mai fost transmis de către vânzătoare.

În această situație,

instanța de primă jurisdicție a reținut că activitatea reclamantei nu a fost

cea a unui comerciant diligent, întrucât aceasta nu a încercat să remedieze,

prin intermediul unei note scrise de recepție lipsurile evidente ale facturii,

alegând să se expună riscului privind calitatea de document justificativ al

înscrisului.

Referitor la

eventuala cuprindere a materialelor de construcții din factură, emisă de

reclamantă, instanța a constatat că acestea sunt bunuri generice și nu au fost

individualizate prin denumire și cantitate de reclamantă, iar factura nr. xx/2008

este tot atât de sumară în detalii ca și factura nr. x/2008, astfel încât nu

poate dovedi nimic în privința naturii și cantității de mărfuri cuprinse în

factura nr. x/2008.

Materialele de

construcție nu au fost individualizate în niciuna dintre cele două facturi,

neexistând nici un element care să ateste că reclamanta a cumpărat și, mai

apoi, a vândut lemn pentru construcții, fier beton, materiale pentru prepararea

betonului sau pietriș pentru drumuri, așa cum se observă în pozele depuse.

Referitor la excepția

lipsei calității de reprezentant, Curtea constată că s-au respectat

dispozițiile art. 42 C. proc. civ., reclamanta aflată în procedură de insolvență

având un reprezentant legal, lichidatorul judiciar H&B I. SPRL Cluj-Napoca,

care a confirmat demersul judiciar început în numele societății de

administratorul statutar.

de SC S.C. SRL prin administrator special P.P.A., reprezentată legal prin

administrator judiciar H & B I. SPRL

Prin motivele de

recurs formulate recurenta a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică

și nelegală.

A precizat pe larg

situația de fapt a dosarului, arătând că atât în cererea introductivă, cât și

în notele scrise depuse la dosar a indicat aspecte deosebit de importante

privitoare la achiziția de materiale de construcții, cât și la vânzarea din

aceste materiale.

Recurenta a arătat că

organele de inspecție fiscală aveau obligația de a constata fictivitatea sau

realitatea operațiunii înscrise în factura nr. x/2008 și puteau stabili cu

exactitate dacă acele materiale au existat sau nu faptic, fiind singurele organe

în măsură să le inventarieze faptic, odată cu controlul efectuat la SC S.C.

SRL.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Din analiza

înscrisurilor depuse la dosar, Înalta Curte reține că în perioada 17 iunie 2010-13

august 2010 organele de inspecție fiscală au efectuat un control la sediul

reclamantei, ca urmare a adresei emisă de Garda Financiară și transmisă

Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj și s-a constatat că societatea a

dedus în mod eronat TVA în sumă de 585.152 lei aferent facturii nr. x din 2

decembrie 2008 emisă de furnizorul SC P.S. SRL. Urmare a acestui fapt, organul

de inspecție fiscală a procedat la diminuarea TVA deductibil cu suma indicată

mai sus și la calculul majorărilor de întârziere aferente, în sumă de 293.611

lei, calculate până la data de 24 iunie 2010, data deschiderii procedurii de insolvență.

Având în vedere cele

constatate, Garda Financiară secția Cluj a dispus sesizarea organelor de

cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Împotriva

procesului-verbal din 13 august  2010, a raportului de inspecție fiscală

parțială privind TVA din 13 august 2010 și a deciziei de impunere nr. 1119 din

13 august 2010 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală societatea recurentă a formulat contestație care a fost

soluționată prin decizia nr. 285 din 24 noiembrie 2010 de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Cluj, obiect al litigiului de față.

Înalta Curte a

constatat că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, iar

criticile recurentei nu conțin motive de casare sau modificare a sentinței

instanței de fond.

Înalta Curte a

reținut că exercitarea dreptului de deducere a TVA se realizează cu respectarea

condițiilor prevăzute de lege.

Astfel, în

conformitate cu dispozițiile art. 146 alin. (1) lit. a) coroborate cu

dispozițiile art. 155 alin. (5) lit. k) din Legea nr. 571/2003 republicată,

pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie

să dețină o factură care să cuprindă informațiile privind denumirea și

cantitatea bunurilor livrate ….

În privința

majorărilor de întârziere sunt aplicabile dispozițiile art. 119 alin. (1) și art.

120 alin. (1) și alin. (7) din O.G. nr. 92/2003, în vigoare la data controlului

fiscal.

Înalta Curte a

reținut că în evidența contabilă a societății recurente a fost înregistrată

factura nr. x din 2 decembrie 2008 emisă de furnizorul SC P.S. SRL, în valoare

de 3.664.898 lei, din care TVA în sumă de 585.152 lei, operațiunea consemnată

fiind achiziționarea de către reclamantă a mărfii „materiale de construcții

conform contract 02 decembrie 2008”.

Din materialul

probator existent la dosar a rezultat că pentru marfa care a făcut obiectul

facturii indicate, societatea nu a prezentat o notă de recepție din care să

rezulte ce fel de materiale au fost achiziționate, în ce cantități și la ce

prețuri.

De asemenea, din

înscrisurile dosarului a rezultat că factura nu a fost achitată, iar contractul

menționat în factură nu a fost prezentat.

În ceea ce privește

furnizorul SC P.S. SRL, din verificările organelor fiscale a rezultat că

administratorul societății a preluat societatea în decembrie 2007, fără a intra

în posesia documentelor financiar contabile ale societății și fără a semna

vreun act al acesteia, în afara actelor de la camera de comerț și notar.

Înalta Curte reține

că în mod corect organele fiscale au stabilit, în temeiul art. 11 alin. (1) din

Legea nr. 571/2003, că în situația în care societatea nu poate proba realitatea

operațiunii consemnate în factura în discuție, aceasta nu poate dobândi

calitatea de document justificativ de înregistrare în contabilitate, motiv

pentru care în mod corect a fost diminuată TVA deductibilă cu suma de 585.152

lei.

Pentru toate aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de SC S.C. SRL prin administrator special P.P.A., reprezentată legal

prin administrator judiciar H & B I. SPRL împotriva sentinței nr. 212 din

31 martie 2011 a Curții de Apel Cluj – secția contencios administrativ și

fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2012.