ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 375/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 498 din 21 decembrie 2010 Curtea de Apel Cluj – secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC I.I. SRL în contradictoriu cu pârâtele Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor și Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, având ca obiect

anularea parțială a Deciziei nr. 38 din 2 iunie 2006 emisă de Agenția Națională

de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în

ceea ce privește soluția de suspendare a soluționării cauzei referitoare la

suma de 1.328.827 lei reprezentând TVA stabilită suplimentar și rămasă la plată

în sumă de 1.042.278 lei cu majorări de întârziere în sumă de 286.549 lei și în

consecință obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală la

soluționarea contestației sub aspectele indicate mai înainte precum și a

contestației înregistrată sub nr. 507.902/2009 împotriva deciziei de impunere din

25 iunie 2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală și a raportului de inspecție fiscală parțială din 23 iunie

2009 întocmit de consilieri superiori din cadrul Activității de Inspecție

Fiscală Cluj S.I.F. 3.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că:

Decizia

Direcției generale de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției

Naționale de Administrare Fiscală a cărei anulare parțială s-a cerut este și a

fost emisă la data de 2 februarie 2010 și nu la 2 iunie 2006 cum din eroare s-a

indicat în acțiune.

Raportul

de inspecție fiscală a stat la baza emiterii de către Direcția Generală a

Finanțelor Publice Cluj din 25 iunie 2009 prin care s-au stabilit în sarcina

reclamantei obligații fiscale suplimentare.

Față

de sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj prin înaintarea

procesului-verbal din 4 august 2009 pentru a se stabili dacă faptele constatate

cu ocazia inspecției fiscale întrunesc sau nu elemente constitutive ale

infracțiunii prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005,

organul competent cu soluționarea contestației formulate de reclamantă pentru

TVA suplimentară și TVA rămasă de plată plus majorări întârziere a făcut

aplicația art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 suspendând prin decizie

motivată această măsură.

În

privința sumei de 7.060 lei, contestată, instanța a observat că nu au fost

respectate de către reclamantă dispozițiile art. 206 lit. c) și d) din O.G. nr.

92/2003 potrivit cărora contestația trebuie să cuprindă motivele de fapt și de

drept și dovezile pe care se întemeiază și în aceste condiții avându-se în

vedere și pct. 12.1 lit. b) din Ordinul nr. 519/2005, sub acest aspect

contestația a fost respinsă ca nemotivată.

Solicitarea

de deducere a TVA în sumă de 50.384 lei aferentă achiziționării unui aparat de

zbor a fost considerată în mod corect ca neîntemeiată prin neîndeplinirea

condițiilor prevăzute în mod cumulativ și limitativ prin art. 145 alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 571/2003 nefiind dovedită existența contractului de

prestări servicii și nici destinația în sensul că aparatul de zbor a fost

utilizat în folosul desfășurării unor operațiuni taxabile. Realitatea și

utilizarea serviciilor prestate se analizează, reține instanța, prin prisma

criteriilor instituite de H.G. nr. 44/2004 de aprobare a normelor metodologice

de aplicare a Codului fiscal (pct. 48 al Titlului al II-lea).

S-a

apreciat ca nefondată și cererea de deducere a TVA în sumă de 5.588 lei

aferentă a 3 facturi prezentate în copie, prezentându-se ulterior originalul

pentru una din facturi, față de dispozițiile art. 146 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 571/2003 în forma în vigoare la data efectuării operațiunilor,

potrivit cărora pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA persoana

impozabilă trebuie să îndeplinească cerința de a deține o factură care să

cuprindă informațiile prevăzute de art. 155 alin. (5), iar potrivit pct. 46 din

H.G. nr. 44/2004 „justificarea deducerii taxei se face numai pe baza

exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 alin. (1) C. fisc.

sau alte documente care să conțină cel puțin informațiile prevăzute la art. 155

alin. (5) C. fisc.”.

Împotriva

susmenționatei sentințe a declarat recurs reclamanta SC I.I. SRL.

Invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

recurenta a considerat că se impune admiterea recursului și modificarea

sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios formulate, arătând

în esență că:

Soluția

pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal nu a fost motivată, neindicându-se nici un argument sau

rațiune care să fi condus la concluzia că acțiunea este nefondată, nefiind

analizate motivele invocate în susținerea cererii în anulare parțială, instanța

limitându-se la enumerarea unor aspecte nu tocmai relevante: dispozitivul

deciziei nr. 38 din 2 februarie 2010, unul din petitele acțiunii, numărul și

data deciziei A.N.A.F., faptul că a fost sesizat Parchetul de pe lângă

Judecătoria Cluj și indicarea textului art. 214 C. proc. fisc.

O

a doua critică a vizat greșita aplicare a art. 214 lit. a) din O.G. nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, omițându-se a se observa că suspendarea

reprezintă o opțiune și trebuie motivată, precum și că la momentul la care

pârâta a fost învestită cu contestația nu era întocmit încă procesul verbal de

sesizare a organelor de cercetare penală.

În

solicitarea recurentei ca instanța de recurs să procedeze la o analiză a cauzei

sub toate aspectele în temeiul art. 304

1

C. proc. civ. s-au reiterat

capetele de cerere, conținutul părții de dispozitiv din Decizia Agenției

Naționale de Administrare Fiscală contestat pe calea contenciosului

administrativ, conținutul raportului de inspecție fiscală și al deciziei de

impunere din 25 iunie 2009. Apărările cuprinse în acțiunea cu care a fost

învestită curtea de apel au fost reluate, arătându-se că organul competent să

soluționeze contestația administrativă a aplicat greșit art. 214 alin. (2) lit.

a) C. proc. fisc. deși era obligat să soluționeze pe fond această contestație

deoarece din actele existente rezultă cu claritate că raportul de inspecție

fiscală și decizia de impunere erau nefondate, în acest sens fiind dezvoltate

apărări pe fondul contestației împotriva deciziei de impunere, în privința sumelor

reprezentând TVA de la pct. 1 din Decizia nr. 38 din 2 februarie 2010 a A.N.A.F.

Intimații

Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor

Publice Cluj au formulat întâmpinare, combătând motivele de recurs și apreciind

că sentința recurată este temeinică și legală.

Examinând

cauza, prin prisma motivelor invocate de recurentă și prin prisma art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, nefiind incidente

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și nici un alt motiv care să

atragă reformarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, astfel că recursul va fi

respins, pentru cele ce vor fi punctate în continuare:

Considerentele

sentinței aflate în control judiciar contrazic în mod evident susținerile

expuse în cererea de recurs care, de altfel, nu se constituie în critici

concrete aduse concluziei că acțiunea reclamantei nu este întemeiată,

reprezentând doar o reluare a apărărilor făcute și în fața primei instanțe față

de actul administrativ fiscal contestat parțial.

Nu

se poate reține incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7

C. proc. civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau

când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”), Înalta

Curte remarcând că sentința civilă în discuție cuprinde în conformitate cu art.

261 alin. (1) C. proc. civ. motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, precum și motivele pentru care s-au înlăturat

susținerile celui care a inițiat demersul judiciar.

În

acest context, redarea pct. 1 din Decizia nr. 38/2010 a A.N.A.F., a

solicitărilor concrete ale reclamantei, a textelor de lege aplicate de organul

competent să soluționeze contestația administrativă nu pot fi considerate așa

cum afirmă recurenta ca fiind superfluue, ori nerelevante căci era absolut

necesar ca instanța să stabilească exact cadrul procesual în raport de

coordonatele oferite de reclamantă și de actele dosarului.

În

privința motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. („când

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii”), Înalta Curte reține de asemenea că acesta nu

poate fi acceptat și că, de altfel, în dezvoltarea lui recurenta s-a rezumat la

criticarea soluției date în procedura administrativă, de suspendare a

contestației formulate de SC I.I. SRL Cluj relativ la suma totală de 1.328.827

lei reprezentând TVA stabilită suplimentar și rămasă de plată în sumă de

1.042.278 lei, ca urmare a stabilirii suplimentare de TVA în sumă de 1.163.441

lei și a respingerii la rambursare a TVA în sumă de 121.163 lei, și majorări de

întârziere 286.549 lei – aferente TVA stabilită suplimentar și rămasă de plată

(pct. 1 din Decizia A.N.A.F.).

Măsura

suspendării contestației/cauzei a fost dispusă cu respectarea prevederilor

legale incidente, anume a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr.

92/2003 privind Codul de procedură fiscală potrivit cărora: „

(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie

motivată, soluționarea cauzei atunci când: (a)

„

organul

care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire

la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea

o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură

administrativă”.

Conform art. 214 alin. (3) din același act normativ

„Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat

suspendarea […]”.

Relativ la motivul care a determinat suspendarea,

îndoielile recurentei-reclamante sunt nejustificate, neputând fi ignorată

sesizarea de către organele de inspecție fiscală ale D.G.F.P. Cluj –

Activitatea de Inspecție Fiscală a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj

(procesul verbal din 4 august 2009) în vederea stabilirii de către organele

abilitate dacă faptele constatate în timpul inspecției fiscale întrunesc sau nu

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale. Fiind vorba de

realitatea și legalitatea operațiunilor desfășurate de societatea comercială în

condițiile în care s-a constatat de către organele de inspecție fiscală că

aceasta nu a înregistrat în totalitate operațiunile comerciale efectuate,

respectiv vânzarea de construcții tip case de locuit construite pe terenul

proprietatea asociațiilor persoane fizice, în cadrul contractului de asociere

în participațiune din 12 noiembrie 2007, încheiat între societate și persoane

fizice (B.D. și B.C.S.), nici organele administrative și, cu atât mai mult,

nici instanța nu se poate pronunța pe fondul acestei părți a contestației

adresate A.N.A.F., existând o clară interdependență între stabilirea obligației

bugetare constatate prin procesul verbal din 4 august 2008, ale cărui

constatări au fost preluate din raportul de inspecție fiscală, și stabilirea

caracterului infracțional al faptelor săvârșite, firește dacă va fi cazul. În

sprijinul tezei că autoritatea administrativă nu se poate pronunța pe fondul

cauzei vine principiul consacrat prin art. 19 alin. (2) C. proc. pen.

În acest context nu poate fi primită nici critica

referitoare la nemotivarea soluției de suspendare luată prin Decizia A.N.A.F.,

actele dosarului demonstrând contrariul, anume faptul că măsura suspendării s-a

dispus prin decizie motivată.

Aspectele care țin de fondul contestației și care au fost

dezvoltate pe larg în cererea de recurs nu pot face obiectul unei verificări în

momentul de față, ci doar după finalizarea procedurii prevăzute în Titlul IX C.

proc. fisc.

Cum celelalte aspecte care vizau fondul cauzei și asupra

cărora curtea de apel s-a pronunțat, motivat, nu au făcut obiectul vreunei

critici din partea recurentei și cum examinând din oficiu, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu există elemente care să conducă la o

altă concluzie decât cea a primei instanțe și deci la modificarea sentinței

atacate.

Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC I.I. SRL Cluj împotriva sentinței civile nr. 498 din 21

decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj – secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2012.