ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8678/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 3052 din 17 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 3671/84/2009, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei P.D. împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum aceasta a fost precizată. S-a constatat caracterul politic al măsurilor administrative luate față de reclamantă în perioada 11 noiembrie 1985, când s-a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantei, și 26 decembrie 1989, când reclamanta a fost reîncadrată pe postul anterior deținut. A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 75.000 euro, plătibilă în lei la cursul din ziua plății, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit și la 111.456 RON despăgubiri, reprezentând salariul neîncasat și la 800 RON cheltuieli parțiale de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta, repartizată în anul 1980 ca profesor de limba engleză la o școală din Municipiul Zalău, a solicitat în anul 1984 plecarea definitivă din țară, în SUA, demers care a avut drept consecință desfacerea contractului său de muncă, sub motiv că prin solicitarea plecării definitive din țară nu-și poate îndeplini îndatoririle prevăzute de art. 142 din Legea educației și învățământului nr. 28/1978, devenind necorespunzătoare pentru instruirea și educarea elevilor. Ulterior, reclamanta nu a mai fost angajată, a susținut concursuri în vederea angajării însă a fost dinainte înștiințată că nu va fi admisă, s-a adresat Ministerului Învățământului în vederea reîncadrării, cererea sa fiind respinsă.

Sunt invocate apoi aspecte privind ingerința organelor de securitate în viața reclamantei și a familiei sale, documente emanând de la C.N.S.A.S. care confirmă această ingerință menționându-se în final că abia la data de 29 decembrie 1989 reclamanta a primit o adresă de la Inspectoratul Școlar Sălaj prin care i se aduce la cunoștință că se anulase Ordinul nr. 6416/1985, emis de Ministerul Educației, prin care fusese eliberată din învățământ în vederea plecării definitive din țară și dispoziția nr. 143/1985 emisă de Inspectoratul Școlar Sălaj. S-a apreciat ca dovedit cu prisosință caracterul politic al măsurii de desfacere a contractului de muncă al reclamantei, ca și caracterul politic al măsurilor ulterioare, prin care autoritățile au refuzat reîncadrarea sa.

Fără nicio legătură cu activitatea profesională propriu-zisă, cu atitudinea și conduita pe care normele legale și morale o impun unui profesor în raporturile cu elevii săi ori cu celelalte cadre didactice, fără să fi adus în vreun fel atingere normelor de conviețuire și de comportament universal acceptate, reclamantei i s-a interzis dreptul fundamental la muncă. Ingerințele securității în viața sa privată, în familia sa, preocuparea neobosită a ofițerilor de securitate de a culege date și informații nu numai despre faptele, ci și despre gândurile sale sunt indisolubil legate de dorința reclamantei de a emigra, dorință calificată de regimul comunist drept atitudine ostilă și obligatoriu sancționabilă.

Impactul măsurilor politice luate împotriva reclamantei a fost, după cum relevă martorele, devastator. Aceasta a trăit patru ani ai tinereții sale dominați de teamă, de umilință, de rușine și, nu mai puțin, de lipsuri materiale doar pentru că și-a asumat decizia de a solicita emigrarea, într-un regim în care dreptul la liberă circulație era cvasiinexistent. Tribunalul, în baza art. 4 pct. 2 din Legea nr. 221/2009, a constatat caracterul politic al măsurilor administrative luate față de reclamantă în perioada 11 noiembrie 1985 - când s-a dispus desfacerea contractului de muncă al reclamantei și 26 decembrie 1989 - când reclamanta a fost reîncadrată pe postul anterior deținut. Pentru a stabili valoarea despăgubirilor la suma de 111.456 RON, instanța a avut în vedere salariul reclamantei la desfacerea contractului de muncă, calculat pentru întreaga perioadă în care s-a refuzat reîncadrarea sa.

În baza art. 998 C. civ. și art. 5 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 221/2009 a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 75.000 euro, plătibilă în lei la cursul din ziua plății, reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit și la 111.456 RON despăgubiri, reprezentând salariul neîncasat. Împotriva acestei sentințe au formulat apel Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sălaj și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.

Prin Decizia civilă nr. 84/A din 04 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis în parte apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentant de Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj, a schimbat-o în parte în sensul că a înlăturat dispoziția privind obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 75000 euro, respectiv 111.456 RON în favoarea reclamantei și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 permite constatarea că și alte măsuri administrative decât cele de la art. 3 să fie considerate ca măsură administrativă cu caracter politic, cu condiția ca acestea să fi fost luate de organele fostei miliții sau securități și acele măsuri să îndeplinească condițiile art. 1 alin. (3) la care face trimitere art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, anume măsurile să fi fost luate pentru fapte săvârșite în unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999. Nu îndeplinește aceste condiții măsura desfacerii contractului de muncă luată de fostul Inspectorat Școlar Sălaj.

Solicitarea plății despăgubirilor constând în drepturile salariale nu poate fi acordată, mai ales că Legea nr. 221/2009 permite doar acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sau prin luarea măsurilor administrative ori acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative. Este evident că supravegherea exercitată permanent de securitate i-a cauzat reclamantei și familiei sale frică și groază, astfel că doar o parte din motivele de apel formulate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sălaj și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj pot fi primite, cu privire la încadrarea măsurilor administrative, anume în sensul conturat mai sus, anume că nu se putea constata caracterul politic al desfacerii contractului de muncă al reclamantei.

Curtea de Apel a constatat că nu se poate susține că nu s-au acordat despăgubiri de către stat pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - dat fiind că acestea au fost deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990. A mai constatat instanța de apel că, urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, statul a creat o inechitate dat fiind că persoanele ce au obținut hotărâri judecătorești irevocabile anterior declarării ca neconstituționale a dispozițiilor legale incidente și în prezenta cauză sunt în mod evident într-o situație de avantaj care induce o situație de discriminare față de persoanele ale căror proceduri judiciare sunt încă în curs de desfășurare.

Curtea de Apel a reținut că nu poate fi primit motivul de apel ce vizează cheltuielile de judecată dat fiind că, și în urma dispariției temeiului legal al acțiunii, Statul este în culpă procesuală dat fiind că acesta a provocat existența prezentului proces, introducerea acțiunii fiind datorată apariției Legii nr. 221/2009, iar dispariția acestui temei legal nu se datorează în nicio măsură reclamanților ci doar Statului, care trebuie să răspundă pe tărâmul culpei procesuale prin acordarea cheltuielilor de judecată la fond și în apel. Dat fiind că există în mod mai mult decât evident o culpă a legiuitorului care a bulversat din nou sistemul judiciar prin edictarea unui act normativ ce a fost declarat neconstituțional și a născut pentru persoanele ce au formulat acțiuni doar speranțe care s-au dovedit nefondate prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor legale, se cuvine ca statul să suporte măcar plata cheltuielilor de judecată.

Având în vedere că au fost declarate ca neconstituționale doar prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009, iar nu și art. 3 și 4 din același act normativ, rămâne ca dispozițiile sentinței privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative să fie menținute, cu delimitările făcute mai sus, dat fiind că sunt întrunite condițiile prevăzute de actul normativ pentru o parte din măsurile suferite de reclamantă. Împotriva menționatei decizii au declarat și formulat recurs, în termen legal, apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și intimata-reclamanta P.D.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj a arătat următoarele: Cu privire la obligarea Statului Român la plata cheltuielile de judecată în sumă de 800 RON, stabilite de către Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Cluj a motivat nejudicios faptul că Statul Român este în culpă procesuală, deoarece această motivare contravine dispozițiilor C. proc. civ.care la art. 274 alin. (1) prevede că poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată doar partea care a căzut în pretenții or, în speța de față Statul Român nu a mai fost obligat la plata despăgubirilor în baza Legii nr. 221/2009, cu modificările ulterioare.

Prin urmare, pe temeiul răspunderii civile delictuale, cel care a pierdut procesul nu mai are dreptul de a obține de la adversar sumele reprezentând cheltuieli de judecată, și pe acest considerent, instanța de apel trebuia să respingă acordarea lor și să admită apelul nostru îi întregime. În ipoteza în care instanța nu va respinge capătul de cerere cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, potrivit prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurenta a solicitat micșorarea onorariului avocațial care trebuie să fie proporțional cu valoarea pricinii și munca îndeplinită, considerând, față de notorietatea cauzelor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, că diligențele depuse de avocat în această cauză nu sunt direct proporționale cu onorariul solicitat.

De asemenea, recurentul consideră că desfacerea contractului de muncă al reclamantei nu poate fi calificată ca măsură administrativă cu caracter politic în înțelesul art. 3 din Legea nr. 221/2009. Reclamanta nu se află în niciuna din situațiile prevăzute de Legea nr. 221/2009 pentru acordarea despăgubirilor, cererea sa excede cadrului legal în sensul că încetarea raporturilor de muncă solicitată Inspectoratului Școlar al Județului Sălaj pe motiv că pleacă definitiv din țară nu poate constitui o măsură abuzivă exercitată de stat împotriva sa, reclamanta cunoscând faptul că din momentul solicitării vizei de plecare definitivă din țară nu va mai putea lucra în învățământ și a acceptat acest lucru.

Din piesele aflate la dosar, rezultă fără echivoc faptul că măsura încetării raporturilor de muncă dispuse prin Dispoziția nr. 143 din 4 noiembrie 1985 emisă de Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj nu poate fi calificată de către instanța de judecată nicidecum ca o măsură cu caracter politic în înțelesul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Statul Român reprezentat prin, Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale și materiale.

Aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și prin Decizia nr. 1360 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, astfel că instanța de judecată trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție. Dispozițiile legale enunțate mai sus rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a), teza întâi din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituțional. Deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, opozabile „erga omnes”, inclusiv pentru instanțele judecătorești și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, ele au efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

Prin urmare, în prezent nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale ca măsuri reparatorii, putând fi acordate în continuare despăgubirile la care se referă art. 5 alin. (1) lit b) și c) din Legea nr. 221/2009. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a arătat următoarele: Ambele hotărâri judecătorești sunt nelegale, fiind date prin aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (2), raportat la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, coroborat cu art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999. Așa cum corect a reținut Curtea de Apel Cluj, desfacerea contractului de muncă nu este o măsură administrativă cu caracter politic, deoarece măsura nu a fost luată de către organele fostei miliții sau fostei securități, așa cum rezultă în mod expres din art. 3 din Legea nr. 221/2009.

Însă, în opinia recurentului, nici activitatea de supraveghere efectuată de organele de securitate, derivând din prima măsură, nu are caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, chiar dacă este o măsură abuzivă. S-a dovedit doar caracterul abuziv al măsurii, dar nu și încadrarea în rigorile Legii nr. 221/2009. Aceasta deoarece în cazul măsurilor administrative, ca și în cazul condamnării pentru o infracțiune trebuie ca persoana (în cauza de față reclamanta) să fi comis o faptă având unul din scopurile menționate în art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999, respectiv: - exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzul de putere din partea celor care au deținut puterea politică; - susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; - propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; - acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist; - respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale; - înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.

Instanța de fond și instanța de apel au depășit perioada care este stabilită de către legiuitor și anume 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, stabilind în mod nelegal că măsura administrativă a fost în perioada 11 noiembrie 1985 - 26 decembrie 1989. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamanta P.D. a arătat următoarele: Instanța de apel a dat o interpretare literală și excesivă prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009. Probele dosarului relevă cu prisosință raportul de cauzalitate dintre activitatea securității, cu privire la persoana sa, și măsura desfacerii contractului de muncă. Dispoziția nr. 143/1985 a Inspectoratului Școlar Județean Sălaj nu este altceva decât expresia, rezultatul, consecința demersurilor, presiunilor și acțiunilor securității.

Prin desfacerea contractului de muncă, securitatea a pedepsit-o pe recurentă, prin Inspectoratul Școlar, pentru curajul de a vrea să plece din țară, dar Curtea de Apel a văzut lucrurile diferit. Toate încercările sale de a se reangaja au ajuns la cunoștința securității, care a încheiat rapoarte în acest sens. Din interpretarea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 nu rezultă intenția legiuitorului de a limita constatarea caracterului politic doar la acele măsuri luate de fosta miliție ori securitate. Dimpotrivă, prin art. 4 alin. (2), legea face în privința organelor care au exercitat abuzuri cu caracter politic asupra cetățenilor.

Având în vedere că ambele instanțe, de fond si de apel, au încadrat măsura desfacerii contractului de muncă, ca fiind o măsură administrativă cu caracter politic, cu atât mai surprinzătoare este decizia Curții de Apel care a considerat că nu este îndreptățită la plata drepturilor salariale, acordate de instanța de fond în temeiul art. 5, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 221/2009. Bunurile confiscate subsemnatei pe acea perioada au fost dreptul la muncă și drepturile salariale care i s-ar fi cuvenit. Recurenta solicită modificarea deciziei și cu privire la daunele morale, corect acordate de către prima instanță sub imperiul legii în vigoare. În faza procesuală a recursului au formulat întâmpinări: Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sălaj și P.D., solicitând respingerea recursurilor formulate de părțile adverse.

Nu au fost depuse înscrisuri noi. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente comune: Caracterul politic al măsurilor administrative, altele decât cele care au de drept acest caracter, este dat de cerințele art. 4 alin. (2) al Legii nr. 221/2009 care se coroborează cu art. 1 alin. (3) al Legii nr. 221/2009 și cu art. 2 alin. (1) al O.U.G. nr. 214/1999, respectiv participarea reclamantei la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și a abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică, susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta.

De asemenea, în accepțiunea art. 4 alin. (2), care se raportează la art. 3 al Legii nr. 221/2009, măsurile administrative cu caracter politic pot fi luate doar de către organele fostei miliții sau securități. Această concluzie nu constituie o interpretare excesivă și literală a art. 4 alin. (2) al Legii nr. 221/2009, astfel cum pretinde recurenta-reclamantă, ci rezultă din interpretarea sistematică a celor două texte de lege menționate. Măsura desfacerii contractului de muncă al reclamantei nu a fost luată de către organele fostei miliții sau securități, ci de către Inspectoratul Școlar Sălaj și a fost determinată de cererea acesteia de a pleca în străinătate, solicitare care nu constituie o acțiune de împotrivire sau de protest împotriva dictaturii comuniste în sensurile menționate anterior, ci de exercitare a dreptului la liberă circulație, drept nerecunoscut de regimul comunist.

Susținerea recurentei-reclamante în sensul că dispoziția nr. 143/1985 a Inspectoratului Școlar Județean Sălaj nu este altceva decât rezultatul presiunilor și acțiunilor securității nu poate fi primită deoarece motivul pentru care a fost desfăcut contractul de muncă a fost cererea reclamantei de a pleca în străinătate, cerere care, astfel cum s-a motivat anterior, nu are caracter politic. Nici faptul că, ulterior unei astfel de cereri, au urmat represiuni exercitate împotriva recurentei de către organele de securitate, nu schimbă caracterul nepolitic al desfacerii contractului de muncă, deoarece măsurile represive au fost declanșate de o acțiune care nu intră sub incidența Legii nr. 221/2009.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de apel a apreciat că măsura de desfacere a contractului de muncă dispusă împotriva reclamantei nu are caracter politic. În ceea ce privește activitatea de supraveghere pe care fosta securitate a exercitat-o asupra reclamantei, cu consecința imposibilității acesteia de a se angaja și supunerea sa și a familiei sale la teroarea instituită de urmărirea permanentă de către securitate, în mod corect instanța de apel a menținut constatarea caracterului politic al acestei activități. Aceasta deoarece serviciul de securitate a văzut în exercitarea dreptului la liberă circulație o atitudine de dezavuare a sistemului comunist, atitudine care, deși a nu a constituit o formă de luptă împotriva sistemului, a condus la aceleași efecte împotriva reclamantei și a familiei sale, pe care le-ar fi adus exercitarea unei atitudini ostile împotriva sistemului comunist.

Prin urmare, nu sunt fondate criticile recurentului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj privind greșita reținere a caracterului politic al activității de supraveghere, ulterioară desfacerii contractului de muncă. Critica acestui recurent, care vizează depășirea perioadei de reglementare a Legii nr. 221/2009 prin recunoașterea caracterului politic al măsurilor administrative luate în perioada 11 noiembrie 1985 - 26 decembrie 1989, este corectă, deoarece Legea nr. 221/2009 acoperă numai perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, însă nu este de natură a schimba soluția, deoarece constatarea caracterului politic al măsurilor administrative este corectă, aceasta urmând a fi recunoscută numai în limitele legale.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei-reclamante care se referă la greșita neacordare a sumei de 111.456 RON reprezentând salariu neîncasat, deoarece salariul nu poate fi asimilat bunurilor confiscate la care face referire art. 5 alin. (1) lit. b) al Legii nr. 221/2009, deoarece salariul este corelativ raporturilor de muncă. Pentru argumentele expuse anterior, s-a considerat că măsura desfacerii contractului de muncă nu are caracter de măsură administrativă cu caracter politic. Pe cale de consecință, nici drepturile salariale care ar fi putut fi încasate, dacă nu ar fi încetat raporturile de muncă, nu pot fi asimilate bunurilor confiscate ca urmare a unei astfel de măsuri.

De asemenea, aceste drepturi salariale nu pot fi considerate bunuri confiscate ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic luate împotriva reclamantei ulterior desfacerii contractului de muncă, tocmai pentru că sunt indisolubil legate de raporturile de muncă, iar acestea au încetat și nu au legătură cu măsurile administrative ulterioare, considerate a avea caracter politic. Recurenta era îndreptățită să primească despăgubiri morale pentru lipsurile de care a fost lipsită pentru perioada în care nu și-a putut câștiga existența prin imposibilitatea de a se angaja, însă art. 5 alin. (1) lit. a) teza I al Legii nr. 221/2009, care reglementa condițiile de acordare a acestui tip de daune, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale și nu își mai produc efecte juridice deoarece legiuitorul nu a intervenit în termenul legal pentru a înlocui prevederile declarate neconstituționale.

Prin urmare, instanța de apel, pentru argumentele corect expuse în motivare, a înlăturat dispoziția primei instanțe de fond de acordare a sumei de 75 000 euro cu titlu de daune morale. În ceea ce privește nemulțumirea recurentului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj datorată obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată deoarece apelul formulat de Statul Român a fost admis în parte, astfel încât instanța de apel a menținut soluția de admitere în parte a acțiunii, motiv pentru care Statul Român, în calitate de pârât, este partea care a căzut în pretenții, chiar și parțial.

Împrejurarea că în apel nu a fost redus cuantumul acestor cheltuieli, proporțional cu partea din pretențiile reclamantei care a fost considerată ca neîntemeiată prin schimbarea soluției în apel, motivat de împrejurarea că Statul Român a provocat existența acestui proces, astfel încât se află în culpă procesuală, constituie un argument de echitate. Înalta Curte consideră că acest argument trebuie aplicat cu prioritate în raport de prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., deoarece ar constitui o sarcină disproporționată obligarea reclamanților să suporte cheltuielile de judecată în procesele pe care le-au inițiat în temeiul unei legi care a fost declarată neconstituțională, fără ca statul român, prin puterea legiuitoare, să intervină pentru a înlocui prevederile legale apreciate ca neconstituționale și care lasă fără temei juridic acțiunile promovate.

Pentru argumentele expuse și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinge, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta P.D. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj, precum și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei civile nr. 84/A din 04 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 decembrie 2011.