ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4123/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 9 iunie 1999, S.C. R. S.A. a solicitat chemarea în judecată a pârâtei S.C. C. S.A. Dâmbovița pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea la livrarea cantității de 128.971 kg. util floarea soarelui în valoare de 332.779.217 lei și a cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul că în baza contractului de prestare servicii din 18 august 1989, S.C. C. S.A. Dâmbovița s-a obligat să execute operațiunea de preluare și păstrarea florii soarelui de la producătorii agricoli și ulterior să o livreze la locul și la data la care reclamanta urma să dispună, dar cel mai târziu până la data de 31 martie 1999. Prin sentința nr. 516 din 28 iunie 1999, Tribunalul Teleorman a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 332.779.217 lei contravaloare produse.

Instanța de fond a reținut că pârâta nu a respectat clauzele contractului, în sensul că nu a restituit până la 31 martie 1999, cantitatea de 128.971 kg. floarea soarelui în valoare de 332.779.217 lei, după ce a fost achitată contravaloarea serviciilor privind preluarea și păstrarea produselor. Pârâta a declarat apel împotriva acestei sentințe, susținând că prima instanță a încălcat normele care reglementează competența teritorială, Tribunalul nu s-a pronunțat asupra cererii sale de suspendare a judecării cauzei deoarece pentru livrările în litigiu se efectuau cercetări penale și a încălcat principiul disponibilității în procesul civil, acordând ceea ce nu s-a solicitat deoarece cantitatea de marfă fusese livrată și ridicată de reclamantă prin prepușii săi, în perioada ianuarie-februarie 1999, iar riscul este al reclamantei în calitate de proprietar-mandatar.

Prin decizia nr. 199 din 24 ianuarie 2000 Curtea de Apel București, secția comercială, a admis apelul și a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în speță, competența este alternativă, fiind aplicabile prevederile art. 10 pct. 4 și ale art. 12 C. proc. civ., cauza nu a fost suspendată conform art. 244 pct. 2 C. proc. civ. deoarece litigiul are loc între două persoane juridice, iar cercetările penale se efectuau între două persoane fizice. De asemenea, s-a reținut că potrivit art. 3 din contractul încheiat de părți, pârâta răspunde pentru operațiunile efectuate, până la livrarea produselor din depozit, către reclamantă, care nu a completat documentele însoțitoare ale mărfii cu detalii cât mai clare, respectiv cantitățile de marfă și beneficiarii, astfel că, prejudiciul s-a localizat în patrimoniul acesteia.

Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 199 din 24 ianuarie 2000 a Curții de Apel București, susținând că deși S.C. R. S.A. nu a dispus locul și data livrării, pârâta a eliberat cantitatea de 128.377 kg. util floarea soarelui, care nu a ajuns niciodată la S.C. R. S.A. și că au fost încărcate zece mașini de floarea soarelui pe o singură delegație, emisă la data de 26 ianuarie 1999, pe numele F.I. În notele de recepție nr. 145 și 146, este trecut numele N.D. și nu sunt semnăturile delegaților reclamantei. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În baza contractului de prestări servicii din 18 august 1998, pârâta S.C. C. Dâmbovița S.A. Târgoviște s-a angajat să presteze operațiuni de condiționare specifică pentru cantitatea de 9000 tone semințe de floarea soarelui, această marfă fiind proprietatea S.C.

R. S.A. (în prezent S.C. C. S.A. Teleorman, sucursala ulei Roșiori). Conform art. 3 din contract, S.C. C. Dâmbovița S.A. Târgoviște avea obligația să păstreze produsul până la livrarea acestuia, la locul și la data dispusă de beneficiară, dar nu mai târziu de 31 martie 1999, iar potrivit art. 2 din același contract, prestatorul avea obligația să întocmească documentele de recepție, în contul beneficiarei. Beneficiara era obligată să asigure transportul produsului, conform art. 4 alin. (2), ceea ce a și făcut. În perioada ianuarie-februarie 1999, cantitatea care este solicitată prin acțiune a fost livrată de prestator și ridicată de prepușii beneficiarei, S.C. C. S.A. Teleorman, sucursala ulei Roșiori, în baza delegației nr. 103 din 7 ianuarie 1999, întocmită pentru patru persoane, prepuși ai reclamantei, printre care N.D.

și C.L. Pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, a respectat prevederile contractului, pentru livrarea semințelor de floarea soarelui, către reclamantă, atât în ceea ce privește situațiile și condițiile în care a eliberat marfa cât și în ceea ce privește actele pe care le-a întocmit. În această situație, prestatorul S.C. C. Dâmbovița S.A. Târgoviște nu este în culpă pentru faptul că 128,977 kg. util floarea soarelui în valoare de 332.779.217 lei nu a ajuns la reclamantă. De altfel, din ordonanța de scoatere de sub urmărire penală de la data de 2 februarie 2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, rezultă că învinuiții N.D. și C.L. au recunoscut că au primit și și-au însușit marfa livrată de pârâtă.

Este adevărat însă că prin sentința penală nr. 180 din 11 aprilie 2002 a Judecătoriei Răcari, a încetat procesul penal împotriva inculpaților N.D. și C.L., dar nu pentru lipsa culpei ci datorită lipsei plângerii prealabile a persoanei păgubite S.C. C. S.A. Teleorman, sucursala ulei Roșiori. În aceste condiții reclamanta nu este îndreptățită să recupereze paguba de la pârâta S.C. C. Dâmbovița S.A. Târgoviște, care nu este în culpă pentru faptul că nu a ajuns la destinație întreaga cantitate de util de floarea soarelui. În consecință, recursul declarat de reclamantă este nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. C. S.A. Teleorman, sucursala ulei Roșiori, împotriva deciziei nr. 199 din 24 ianuarie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2003.