ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 567/2003

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Tribunalul București la data de 20 septembrie 1999,

reclamanta S.C. U. S.A. Buzău a chemat în judecată pe pârâta S.C. P. S.A. București,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata

sumei de 190.651.228 lei contravaloare marfă livrată și neachitată, cu

cheltuieli de judecată.

În

motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în baza contractului de comision nr. 60238

din 21 decembrie 1995 a livrat pârâtei cantitatea de 655.600 kg. șrot floarea

soarelui, conform facturii nr. 60082 din 22 mai 1996, marfa urmând să fie

exportată.

În

baza acestei facturi, reclamanta a emis factura nr. 4200202 din 18 septembrie

1996, în valoare de 349.899.810 lei, dar pârâta a refuzat onorarea integrală.

S-a

mai arătat că, în baza contractului nr. 60229 din 8 decembrie 1995, reclamanta

a livrat pârâtei cantitatea de 635.374 kg. șrot floarea soarelui, a cărei

valoare este cuprinsă în aceeași factură 4200202/18 septembrie 1996 și cantitatea

de 325.500 kg. șrot floarea soarelui, pentru care a emis factura nr.4974314 din

13 mai 1997 în sumă de 276.544.800 lei achitată parțial, din care a rămas un

rest de plată de 105.544.800 lei.

Tribunalul

București prin sentința civilă nr. 5873 din 6 octombrie 2000 a respins ca

neîntemeiată acțiunea reclamantei și a obligat-o la plata a 3.000.000 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, analizând raportul de

expertiză,  expertul a făcut erori de calcul, astfel că rectificând erorile a

rezultat că pentru facturile în valoare totală de 3.125.416.360 lei, pârâta a

plătit suma de 3.131.580.000 lei, adică în plus 6.163.440 lei și ca urmare

pârâta nu are datorii față de reclamantă.

Curtea

de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia civilă nr. 675 din 12

aprilie 2001 a admis apelul reclamantei S.C. C.B. S.A. Buzău (fostă S.C. U. S.A.)

declarat împotriva sentinței civile nr. 5873 din 6 octombrie 2000 a

Tribunalului București, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis în

parte acțiunea reclamantei.

A

fost obligată pârâta la plata sumei de 148.161.988 lei reprezentând 117.501.360

lei diferență curs valutar și 30.660.628 lei rest de plată rezultat din

compensarea datoriilor între părți.

A

fost obligată pârâta la 14.402.079 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva

menționatei decizii, pârâta S.C. P. S.A. București a declarat recurs în temeiul

art. 304 pct. 6 și 7 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și

menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.

Recurenta

în criticile formulate susține în esență următoarele:

- că instanța de apel deși constată că suma de

190.651.228 lei pretinsă de reclamantă nu este datorată de pârâtă și în raport

de care s-a timbrat apelul, totuși a obligat societatea sa la plata unor sume

ce nu au fost solicitate de reclamantă, fiind acordate de instanță extra

petita, cu încălcarea principiului disponibilității, existând contradicție

între dispozitivul și considerentele deciziei pronunțate;

- că raportul de expertiză care a stat la baza

soluției pronunțată în apel, cuprinde erori de calcul, stabilind de fapt o

situație nereală a datoriilor.

Intimata reclamantă S.C. A. S.A. Buzău a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei.

Recursul este fondat.

Curtea analizând hotărârea prin prisma criticilor

formulate, în raport de actele și de lucrările dosarului constată că acestea

sunt de natură să conducă la casarea deciziei recurate, în speță fiind

întrunite situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel,

deși instanța de apel a stabilit corect situația de fapt, în sensul că la baza

raporturilor dintre părți au stat cele două contracte încheiate de părți, în

baza cărora s-a livrat marfa facturată, face o apreciere eronată a probelor

administrate în cauză.

Proba

care a general soluția instanței de apel, raportul de expertiză contabilă

întocmit la instanța de fond, este neclar, confuz și conține erori de calcul cu

privire la sumele în discuție.

Mai

mult decât atât în expertiza efectuată nu există o situație clară a sumelor

care s-au cerut, ce reprezintă aceste sume, care este natura lor.

Potrivit

dispozițiilor art. 130  C. proc. civ., judecătorii sunt datori să stăruie prin

toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice

greșeală în cunoașterea faptelor, să dea părților ajutor activ în apărarea

drepturilor și intereselor lor, fiind totodată obligați să hotărască numai

asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății.

Prin

acțiunea introductivă obiectul pretențiilor a fost neîndoielnic delimitat de

reclamantă, la diferențele de preț neachitate în baza celor două contracte ce

au stat la baza raporturilor dintre  părți, ca în apel instanța să acorde

diferențe de curs valutar și rest de plată rezultat din compensarea datoriilor

între părți.

Așa

fiind recursul se va admite și potrivit art. 313 C. proc. civ., se va dispune

casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel

care în condițiile art. 295 C. proc. civ. va putea să administreze și alte

probe utile cauzei pentru stabilirea temeiniciei pretențiilor în raport de

obiectul cererii de chemare în judecată și de apărările pârâtei, inclusiv

efectuarea unei expertize contabile.

Așa

fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta S.C. P. S.A. București

împotriva deciziei nr. 675 din 12 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția

a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre soluționare Curții de

Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 februarie 2003.