ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 567/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București la data de 20 septembrie 1999, reclamanta S.C. U. S.A. Buzău a chemat în judecată pe pârâta S.C. P. S.A. București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 190.651.228 lei contravaloare marfă livrată și neachitată, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în baza contractului de comision nr. 60238 din 21 decembrie 1995 a livrat pârâtei cantitatea de 655.600 kg. șrot floarea soarelui, conform facturii nr. 60082 din 22 mai 1996, marfa urmând să fie exportată. În baza acestei facturi, reclamanta a emis factura nr. 4200202 din 18 septembrie 1996, în valoare de 349.899.810 lei, dar pârâta a refuzat onorarea integrală.

S-a mai arătat că, în baza contractului nr. 60229 din 8 decembrie 1995, reclamanta a livrat pârâtei cantitatea de 635.374 kg. șrot floarea soarelui, a cărei valoare este cuprinsă în aceeași factură 4200202/18 septembrie 1996 și cantitatea de 325.500 kg. șrot floarea soarelui, pentru care a emis factura nr.4974314 din 13 mai 1997 în sumă de 276.544.800 lei achitată parțial, din care a rămas un rest de plată de 105.544.800 lei. Tribunalul București prin sentința civilă nr. 5873 din 6 octombrie 2000 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei și a obligat-o la plata a 3.000.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, analizând raportul de expertiză, expertul a făcut erori de calcul, astfel că rectificând erorile a rezultat că pentru facturile în valoare totală de 3.125.416.360 lei, pârâta a plătit suma de 3.131.580.000 lei, adică în plus 6.163.440 lei și ca urmare pârâta nu are datorii față de reclamantă.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia civilă nr. 675 din 12 aprilie 2001 a admis apelul reclamantei S.C. C.B. S.A. Buzău (fostă S.C. U. S.A.) declarat împotriva sentinței civile nr. 5873 din 6 octombrie 2000 a Tribunalului București, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei. A fost obligată pârâta la plata sumei de 148.161.988 lei reprezentând 117.501.360 lei diferență curs valutar și 30.660.628 lei rest de plată rezultat din compensarea datoriilor între părți. A fost obligată pârâta la 14.402.079 lei cheltuieli de judecată. Împotriva menționatei decizii, pârâta S.C. P. S.A. București a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 6 și 7 C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. Recurenta în criticile formulate susține în esență următoarele: - că instanța de apel deși constată că suma de 190.651.228 lei pretinsă de reclamantă nu este datorată de pârâtă și în raport de care s-a timbrat apelul, totuși a obligat societatea sa la plata unor sume ce nu au fost solicitate de reclamantă, fiind acordate de instanță extra petita, cu încălcarea principiului disponibilității, existând contradicție între dispozitivul și considerentele deciziei pronunțate; - că raportul de expertiză care a stat la baza soluției pronunțată în apel, cuprinde erori de calcul, stabilind de fapt o situație nereală a datoriilor.

Intimata reclamantă S.C. A. S.A. Buzău a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei. Recursul este fondat. Curtea analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și de lucrările dosarului constată că acestea sunt de natură să conducă la casarea deciziei recurate, în speță fiind întrunite situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Astfel, deși instanța de apel a stabilit corect situația de fapt, în sensul că la baza raporturilor dintre părți au stat cele două contracte încheiate de părți, în baza cărora s-a livrat marfa facturată, face o apreciere eronată a probelor administrate în cauză. Proba care a general soluția instanței de apel, raportul de expertiză contabilă întocmit la instanța de fond, este neclar, confuz și conține erori de calcul cu privire la sumele în discuție.

Mai mult decât atât în expertiza efectuată nu există o situație clară a sumelor care s-au cerut, ce reprezintă aceste sume, care este natura lor. Potrivit dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, să dea părților ajutor activ în apărarea drepturilor și intereselor lor, fiind totodată obligați să hotărască numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății. Prin acțiunea introductivă obiectul pretențiilor a fost neîndoielnic delimitat de reclamantă, la diferențele de preț neachitate în baza celor două contracte ce au stat la baza raporturilor dintre părți, ca în apel instanța să acorde diferențe de curs valutar și rest de plată rezultat din compensarea datoriilor între părți.

Așa fiind recursul se va admite și potrivit art. 313 C. proc. civ., se va dispune casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel care în condițiile art. 295 C. proc. civ. va putea să administreze și alte probe utile cauzei pentru stabilirea temeiniciei pretențiilor în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de apărările pârâtei, inclusiv efectuarea unei expertize contabile. Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta S.C. P. S.A. București împotriva deciziei nr. 675 din 12 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre soluționare Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2003.