ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 462/2003

Deliberând asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată sub nr. 2040 din 9 martie

2003, reclamanta Unitatea Teritorială nr. 360 Curtea de Argeș a A.N.R.S. a

solicitat obligarea pârâtei SC U. Buzău la plata sumei de 3.198.462.200 lei

penalități de întârziere.

Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că a livrat

pârâtei, în baza contractului nr. 5/1999, cantitatea de 2000 tone ulei brut de

floarea soarelui sub formă de împrumut, acesta urmând a fi restituit la 30

decembrie 1999.

Întrucât pârâta nu a restituit uleiul împrumutat

datorează penalități de întârziere, conform art. 4 din contract și art. 5 din

Legea nr. 82/1992, republicată.

Tribunalul București, prin sentința nr. 2549 din 21

aprilie 2000, a admis acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la plata

sumei de 3.198.462.200 lei penalități de întârziere.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond

a reținut că pârâta nu și-a respectat obligația din contractul de livrare sub

formă de împrumut a celor 2000 tone de ulei de floarea soarelui, care trebuiau

restituite la 30 decembrie 1999, astfel că datorează penalități de întârziere

potrivit dispozițiilor art. 4 din contract și Legii nr. 82/1992, republicată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta,

susținând că restituirea mărfii a avut loc cu prilejul recepționării mărfii de

către reclamantă la depozitul pârâtei neexistând obligația de expediere a

mărfii.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr.

3189 din 9 noiembrie 2000, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei, reținând că,

potrivit art. 4 - 5 din contract, livrarea și restituirea împrumutului se

făceau franco depozit A.N.R.S.- U.T. 360 Curtea de Argeș, iar penalitățile se

datorează potrivit art. 12 din contract.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta,

susținând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ.

Se arată că executarea cu întârziere a obligațiilor

nu este imputabilă debitorului, astfel cum cer dispozițiile art. 1082 C. civ.

Recurenta susține că a existat o cauză străină,

neimputabilă, care exonerează de răspundere pe pârâtă – forța majoră

reprezentată de greva C.F.R. - și solicită aplicarea dispozițiilor art. 1083 C.

civ.

Motivul de casare, prevăzut de art. 304 pct. 10 C.

proc. civ., se referă la nepronunțarea asupra probelor privind greva generală a

salariaților C.F.R., respectiv, scrisoarea nr. 9481 din 22 decembrie 1999 și

scrisoarea nr. 5006 din 28 decembrie 1999 prin care pârâta înștiința pe

reclamantă despre cauzele care o împiedicau să-și execute obligația de livrare.

Recurenta consideră că scrisoarea de răspuns a

reclamantei, nr. 319 din 12 ianuarie 2000, este o probă din care rezultă că reclamanta

a acceptat și recunoscut situația intervenită, cerând un nou grafic de

executare a livrărilor care i-a și fost comunicat prin adresa nr. 403 din 24

ianuarie 2000 și livrarea s-a făcut potrivit acestui grafic.

Recursul pârâtei este nefondat pentru următoarele

considerente:

Cu privire la existența forței majore și

aplicabilitatea dispozițiilor art. 1083 C. civ. se constată că pârâta

formulează această apărare pentru prima dată în recurs neînțelegând să invoce

această cauză de exonerare la fond și în apel.

Apărările sale au vizat interpretarea art. 4 alin.

(1) din contract susținându-se că termenul de livrare, de la care încep să

curgă cele 30 de zile, este 30 decembrie 1999, iar întreaga cantitate de ulei a

fost restituită până la 27 ianuarie 2000.

Analizând, însă, existența forței majore, se reține,

din probele depuse de recurentă, că greva invocată a fost suspendată prin

decizie irevocabilă de către Curtea Supremă de Justiție, astfel că, până la

termenul de 30 decembrie 1999, pârâta putea livra uleiul către reclamantă.

Prin urmare, nu se aplică dispozițiile art. 1083 C.

civ. și pârâta nu poate fi exonerată de plata penalităților de întârziere

nedovedindu-se existența forței majore .

În ceea ce privește motivul privind nepronunțarea

instanțelor asupra probelor și apărărilor referitoare la scrisorile prin care

pârâta o încunoștința pe reclamantă despre cauzele care ar fi împiedicat-o

să-și execute obligațiile la timp, se constată că instanțele nu aveau a se

pronunța asupra unei apărări care nu s-a făcut decât „printre rânduri” și s-a

conturat abia în recurs ca forță majoră.

Așadar motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ. sunt neîntemeiate.

Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 11 C.

proc. civ., se reține că probele prezentate au fost corect apreciate de

instanțe, neputându-se considera că reclamanta a renunțat la penalități în

momentul în care a cerut un nou grafic de executare a livrărilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA (fostă

C.C. SA) Buzău împotriva deciziei nr. 3189 din 9 noiembrie 2000 a Curții de

Apel București, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie

2003.