ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2809/2003

Asupra recursului de față.

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 23 iunie 2000,

reclamanta Administrația Națională a Rezervelor de Stat, Unitatea Teritorială

din Dridu, a chemat în judecată pe pârâta SC U. SA Slobozia pentru a fi

obligată de 945.320.329 lei, reprezentând penalități de 1% din valoarea

produselor nelivrate.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a

încheiat cu pârâta contractul nr. 7 din 1 aprilie 1999 pentru împrospătarea

unei cantități de 2894 tone ulei brut de floarea soarelui, precum și contractul

de gaj, fără deposedare, pentru 7235 tone de semințe de floarea soarelui și

contractul de depozit pentru o perioadă de 60 zile, dar furnizoarea nu și-a

îndeplinit la termen obligația de a livra întreaga cantitate de ulei, fiind

calculate penalitățile de întârziere ce formează obiectului litigiului.

Prin sentința civilă nr. 6069 din 11 octombrie 2000

Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea reclamantei A.N.R.S.,

Unitatea Teritorială Dridu, iar pârâta SC U.I. SA Slobozia a fost obligată la

plata sumei de 954.320.329 lei, cu titlu de penalități de întârziere.

Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza

deciziei nr. 286 din 1 martie 2001a Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul societății comerciale

pârâtă.

Totodată, prin încheierea din 12 aprilie 2001, a fost

respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de pârâta apelantă

împotriva deciziei instanței de apel.

Cu actul înregistrat la 11 aprilie 2001 SC U.I. SA

Slobozia a formulat recurs împotriva deciziei curții de apel, conform art. 304

pct. 10 C. proc. civ., susținând că nu s-a ținut seama de împrejurările de

forță majoră care au împiedicat-o să-și execute obligațiile contractuale, iar,

pe de altă parte, decizia atacată se întemeiază pe o greșeală de fapt, decurgând

din aprecierea eronată a probelor administrate.

Ulterior, pârâta-recurentă a formulat o cerere de

suspendare a judecării cauzei, în temeiul art. 35 din Legea nr. 64/1995,

întrucât se află în procedură de reorganizare judiciară, declanșată prin

încheierea judecătorului sindic din 29 iunie 2001 a Tribunalului Ialomița

(dosarul nr. 1301/2001).

La cererea instanței, cu actul înregistrat la 978 din

22 mai 2003 și transmis prin fax instanței de recurs, reclamanta-intimată

A.N.R.S., Unitatea Dridu, a confirmat că s-a înscris la masa credală a

debitorului SC U.I. SA Slobozia cu creanța în sumă de 945.320.329 lei (dosarul

de față).

Ca atare, cererea de suspendare formulată de

recurentă, în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 64/1995,

urmează a fi respinsă, iar reclamanta urmează să-și recupereze creanța în

litigiu, conform planului de reorganizare aprobat de judecătorul sindic.

Cât privește recursul pârâtei, acesta va fi respins

ca nefondat.

Din actele dosarului rezultă că pârâta nu a contestat

neexecutarea obligației de livrare a uleiului de floarea soarelui, dar a

susținut că aceasta s-a datorat unor împrejurări de forță majoră, depunând la

dosar un certificat eliberat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură

Ialomița la data de 14 ianuarie 2000.

Instanțele au dat o corectă interpretare actului

depus de pârâta-recurentă, deoarece fenomenele meteorologice înregistrate în

intervalul 1 ianuarie - 14 ianuarie 2000 (ger, viscol, ninsoare) și atestate

prin acest certificat nu reprezintă cauze de forță majoră, de natură să

exonereze debitoarea de executarea obligațiilor.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de

pârâtă va fi respins, conform art. 312 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea formulată de recurentă în temeiul art. 35

din Legea nr. 64/95.

Respinge recursul declarat de pârâta SC U.I. SA Slobozia

împotriva deciziei nr. 286 din 1 martie 2001 a Curții de Apel București, secția

VI-a comercială.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi la 28 mai 2003.