ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2731/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 7 august 2006, reclamantul Z.I.E. s-a adresat Tribunalului București cu cererea înregistrată sub nr. 27165/3/2006 pe rolul Secției comerciale, solicitând obligarea pârâtei A.D.S. la plata sumei de 31.573,88 Ron. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că potrivit contractului de concesiune nr. 23 încheiat cu pârâta, la data de 13 decembrie 2004, aceasta, în calitate de concedent s-a obligat să-i transmită folosința unei suprafețe de teren agricol de 1.439,71 ha în schimbul plății unei redevențe, predarea suprafeței de teren urmând să se realizeze în termen de 30 de zile de la semnarea contractului.

Reclamantul susține că pârâta nu și-a îndeplinit această obligație împrejurare în care a promovat o primă acțiune împotriva acesteia pentru restituirea redevenței achitată anticipat, iar prin sentința nr. 589 din 16 februarie 2006 Tribunalul București, secția comercială, a obligat pârâta la plata sumei de 161.939,80 lei cu titlu de redevență nedatorată urmare neexploatării terenului. Potrivit reclamantului, la data de 11 mai 2006 pârâta i-a comunicat cu adresa nr. 75380 rezilierea unilaterală a contractului de concesiune convenit, iar ulterior, la data de 6 iunie 2006 a ordonat înființarea unei popriri pe conturile sale pentru suma de 31.573,13 Ron. Reclamantul susține că deși a achitat suma de 31.573,13 Ron pentru deblocarea conturilor sale, consideră că nu o datorează deoarece nu a beneficiat de contraprestația la care s-a obligat pârâta, respectiv folosința terenului.

Prin sentința comercială nr. 7824 din 29 septembrie 2006, Tribunalul București, secția comercială, a admis excepția de necompetență materială, invocată de pârâta și în consecință a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București, apreciind că față de valoarea obiectului pricinii, sub un miliard lei, sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. care, atribuie competența materială în primă instanță litigiilor comerciale patrimoniale cu o valoare de până la un miliard Judecătoriei, în cauză fiind competentă Judecătoria Sector 1 București în a cărei rază teritorială se afla sediul pârâtei.

Judecătoria Sector 1, astfel investită a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București prin sentința civilă nr. 1216 din data de 24 ianuarie 2007. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă modul în care reclamantul sau pârâta și-au îndeplinit obligațiile contractuale stabilite prin contractul de concesiune, competența de soluționare revenind Curții de Apel București potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 64/2005 care prevăd că procedurile cuprinse în cap. VIII, IX și X din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare și aplică și A.D.S. în contractele încheiate cu partenerii contractuali.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința nr. 37 din data de 14 martie 2008, s-a declarat necompetența materială să soluționeze cauza apreciind că față de obiectul litigiului competența de soluționare aparține Judecătoriei Sector 1 potrivit dispozițiilor de drept comun, înscrise în art. 1 C. proc. civ. și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți pentru a statua asupra regulatorului de competență. Împotriva acestei ultime sentințe de declinare de competență pronunțată de Curtea de Apel București, pârâta A.D.S. a declarat recurs la data de 7 mai 2008, data poștei, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii excepției de necompetență materială a Curții de Apel București, excepție invocată din oficiu de instanță.

În esență, recurenta susține în dezvoltarea recursului că reclamantul avea la îndemână promovarea unei contestații la executare prin care să solicite anularea formelor de executare și întoarcerea executării, contestație care potrivit prevederilor O.U.G. nr. 64/2005 este de competența Curții de Apel București. Asupra recursului. 1. Înalta Curte, verificând regularitatea declarării căii de atac, în raport de dispozițiile legale incidente, art. 158 art. (3) C. proc. civ., constată că recursul declarat de recurenta – pârâtă A.D.S. împotriva sentinței de declinare de competență pronunțată de Curtea de Apel București la data de 14 martie 2008, este tardiv. Potrivit dispozițiilor legale susmenționate, împotriva hotărârii de declinare de competență se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Cum în cauză recurentul a declarat recurs la 7 mai 2008, cu mult peste termenul legal, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca tardiv formulat. Împrejurarea că în dispozitivul sentinței recurate, mențiunea cu privire la termenul de exercitare a recursului este eronată, respectiv „15 zile de la comunicare”, eroare care se încadrează în categoria celor reglementate de art. 281 C. proc. civ., nu constituie un motiv pentru declararea recursului peste termenul legal, sau pentru repunerea în termen, cu atât mai mult cu cât recurenta, instituție publică, beneficiază de asistență juridică calificată potrivit structurii sale organizatorice.

2. Cu privire la conflictul de competență ivit în cauză între Judecătoria Sector 1 București și Curtea de Apel București, care, prin hotărâri irevocabile s-au declarat deopotrivă necompetente material să judece pricina de față, Înalta Curte va statua asupra conflictului stabilind competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București. Competența rațione materiae a judecătoriei în primă instanță este determinată de obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamant prin raportare la dispozițiile cuprinse în Codul de procedură civilă Cartea I – Titlul I Competențe după materie, art. 1 și art. 2 pct. 1 lit. a). Reclamantul a investit instanța cu o acțiune în pretenții, respectiv obligarea pârâtei la plata unei sume de bani sub un miliard lei.

Motivele de fapt și de drept pe care reclamantul își întemeiază cererea precum și precizările din data de 27 noiembrie 2006 (dosar 33407/2006 – Judecătoria Sector 1) în sensul că nu înțelege să formuleze o contestație la executare împotriva ordinului nr. 3223 din 6 iunie 2006 emis de pârâtă privind înființarea unei popriri pe conturile reclamantei, constituie elemente peremtorii în stabilirea competenței materiale, astfel cum este reglementată de dispozițiile legale susmenționate, respectând totodată principiul disponibilității care guvernează procesul civil în sistemul nostru de drept. Astfel spus, instanța nu poate schimba sau depăși obiectul cererii de chemare în judecată pentru că este ținută de principiul disponibilității părții.

În ce privește temeiul juridic al cererii astfel cum este indicat de parte chiar dacă acesta nu leagă instanța, stabilirea fundamentului legal al dreptului dedus judecății este o chestiune de judecată pe fond și nu poate fi dezlegată cu ocazia soluționării unei excepții de necompetență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.D.S. București împotriva sentinței nr. 37 din 14 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca tardiv. Stabilește competența de soluționare la Judecătoria Sector 1 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2008.