ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1238/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1238/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 3 martie, reclamanta A.D.S.
a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA, solicitând obligarea pârâtei la plata
sumei de 5.153.323.619 lei, din care, 3.256.393.039 lei redevență neachitată,
1.705.802.624 lei penalități de întârziere, 191.127.955 T.V.A.
Prin sentința comercială nr.
13267 din 2 decembrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a
admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de
1.285.779,122 lei, redevență pentru perioada 2000 – 1 trimestru 2004,
1.086.181.132 lei, penalități de întârziere și T.V.A. aferent.
Pentru a pronunța această
sentință, Tribunalul a reținut că după încheierea contractului de concesiune,
pârâta nu a putut exploata în totalitate întreaga suprafață de teren, întrucât
pe perioada 2001 - 2003, din această suprafață de teren s-au predat mai multe
suprafețe de teren, așa cum rezultă din procesele - verbale depuse la dosar.
Cu privire la redevența
datorată, Tribunalul a avut în vedere studiul din 11 octombrie 2001 efectuat de
D.G.A.I.A. Argeș cu privire la pășunile alpine aflate în administrarea unor
societăți printre care și societatea pârâtă, care a stabilit că redevența
cuprinsă în contractul inițial este nejustificată în raport de condițiile din
teren, raportat și la hotărârea din 3 iulie 2002 a A.D.S.
Reclamanta A.D.S. a
solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în
sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată și precizată și anume
obligarea intimatei - pârâte la plata sumei de 8.341.550.971 lei din care
5.034.977.774 lei redevență neachitată la termenele scadente, calculată până la
data de 3 martie 2004, 3.292.624.953 lei penalități de întârziere, 20.948.244 T.V.A.
precum și obligarea la plata penalităților datorate în baza contractului de
concesiune, până la data stingerii debitului.
Prin motivele de apel
invocate reclamanta A.D.S. a arătat că Tribunalul prin sentința pronunțată a
modificat convenția părților stabilind în mod abuziv un alt preț al
contractului, modificând nivelul redevenței de la 375 kg grâu STAS/ha pentru
categoria de folosință pășuni și fânețe prevăzută de art. 4.1 din contractul de
concesiune la 20 kg grâu STAS/ha pentru pășuni alpine astfel cum s-a stabilit
prin studiul D.G.A.I.A. Argeș.
Apelanta a mai arătat că
potrivit art. 13 din contractul de concesiune părțile au stabilit că diminuarea
obligațiilor contractuale ale concesionarului să se realizeze prin încheierea
unui act adițional, că a întocmit un proiect de act adițional ținând seama de
protocoalele de predare - primire teren cu destinație agricolă către consiliile
locale de fond funciar, recalculându-se redevența, dar pârâta nu l-a semnat.
Prin apelul său pârâta SC A.
SA a arătat că instanța de fond a folosit diferite criterii pentru a calcula
redevența, astfel pentru anul 2000 a calculat o redevență de 808.476.567 lei la
nivelul rezultat din contract fără a ține seama de diminuările de teren care au
avut loc printre retrocedarea către persoane fizice în temeiul Legii nr. 18/1991
și de prevederile hotărârii A.D.S. din 2000 și D.G.A.I.A. din 2001.
Apelanta - pârâtă
menționează că redevența pentru anul 2000 este 105.762.656 lei cu penalități de
întârziere de 63.413.877 lei așa cum rezultă din suplimentul la raportul de
expertiză pentru acest an, conform studiului D.G.A.I.A. din 2001.
Mai arată pârâta că din
înscrisurile depuse la dosar și din expertiză rezultă că a plătit reclamantei
suma de 382.500.000 lei în contul datoriei și deci în mod greșit s-au calculat
penalități de întârziere pe anii 2000 - 2001.
Curtea de Apel București, secția
a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 324 din 19 iunie 2007 a respins
ca nefondat apelul pârâtei SC A. SA Curtea de Argeș.
Prin aceeași decizie a fost
admis apelul reclamantei A.D.S. București, a schimbat în parte sentința în
sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 2.237.121.166 lei redevență și
793.499.309 lei penalități de întârziere menținând celelalte dispoziții ale
sentinței.
Pentru a hotărî astfel
instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize contabile și văzând
diferențele mari rezultate din expertiza de la fond și cea din apel instanța a
pus în discuție refacerea raportului de expertiză contabilă cu obiectiv
calculul redevenței datorate și a penalităților de întârziere, în patru
variante corespunzător a patru perioade conform prevederilor contractului.
Cu privire la apelul pârâtei
instanța de apel a reținut că redevența a fost stabilită în raport de suprafața
real exploatat iar în ce privește calculul penalităților în întârziere a avut
în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat de expert C.C.
În soluționarea apelului A.D.S.
instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză, varianta a II-a,
respectiv calculul redevenței în funcție de hotărârea A.D.S. din 3 iulie 2002,
care a stabilit în funcție de condițiile din teren nivelul redevenței pentru
pășunile alpine, categoria a V-a la 20 kg grâu/ha, pe perioada cuprinsă de la
data adoptării hotărârii până la încetarea contractului, aceasta fiind voința
reclamantei, la care a achiesat și pârâta, conform procesului - verbal din 5
decembrie 2002, încheiat ca urmare a ședinței de conciliere ce a avut loc între
părți.
De altfel, conform art. 9 alin.
(1) din contract, concedentul are dreptul să modifice în mod unilateral
contractul de concesiune din motive excepționale legate de interesul național
sau local, temeinic justificate.
În ceea ce privește capătul
de cerere privind obligarea la plata penalităților de întârziere până la data
achitării debitului, a fost apreciat ca neîntemeiat, în raport de prevederile art.
5 alin. (2) din contract și de dispozițiile art. 3712 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva deciziei
pronunțată în apel au declarat recurs în termen legal reclamanta și pârâta.
Reclamanta A.D.S. București
prin recursul său critică decizia pentru nelegalitate și netemeinicie în ce
privește obligarea pârâtei numai la plata sumei de 2.237.121.166 lei redevență
și 793.499.309 lei penalități de întârziere, prin omologarea concluziilor
raportului de expertiză – varianta a II-a aceasta fiind dată cu încălcarea și
aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
precum și cu încălcarea dreptului la apărare prin necomunicarea raportului de
expertiză.
În contextul acestui motiv
reclamanta a arătat că instanța de apel nu i-a comunicat raportul de expertiză
întocmit de către contabil C.E., pentru a lua la cunoștință despre concluziile
acestuia și pentru a formula eventuale obiecțiuni.
Reclamanta a invocat și
motivul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 în sensul că instanța de apel
a încălcat dispozițiile imperative ale art. 969 C. civ., prin modificarea
convenției părților, stabilind în mod nelegal un alt preț al contractului de
concesiune, omologând concluziile raportului de expertiză – varianta a II-a.
Reclamanta consideră că
decizia este nelegală și în ce privește respingerea capătului de cerere privind
obligarea pârâtei la penalități de întârziere până la achitarea debitului,
clauza privind plata penalităților fiind prevăzută în mod clar în contract de
concesiune încheiat de părți.
Pentru motivele invocate
reclamanta a solicitat în principal admiterea recursului, casarea deciziei
pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și trimiterea cauzei
spre rejudecare instanței de apel iar în subsidiar pentru motivul prevăzut de art.
304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul
admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.
Pârâta SC A. SA Curtea de
Argeș prin motivele de recurs invocate a arătat că sunt incidente dispozițiile art.
304 pct. 8 C. proc. civ. întrucât instanța a interpretat greșit actul juridic
dedus judecății în sensul că a înlăturat dispozițiile art. 4 alin. (4) din
contractul de concesiune și protocolul de predare a terenului, în ceea ce
privește calcularea redevenței în raport de suprafața reală exploatată care nu
este identică cu situația reală a terenului agricol.
În contextul acestui motiv
pârâta arată că încă din momentul încheierii contractului de concesiune,
părțile au avut în vedere modificarea corespunzătoare a redevenței în raport de
caracteristicile reale ale obiectului concesiunii (art. 4 pct. 4 ) care nu se
poate confunda cu suprafața reală exploatată (art. 4 pct. 3). Prin studiul
comandat de A.D.S. D.G.A.I.A. s-a stabilit că pentru terenul categoria V pășuni
alpine având în vedere productivitatea pajiștilor alpine, nivelul redevenței
este de 17 kg grâu/ha.
Recurenta - pârâtă
formulează critici cu privire la aplicarea greșită a legii invocând art. 304 pct.
9 C. proc. civ., în sensul că în mod greșit studiul D.G.A.I.A. din 11 noiembrie
2001 nu a fost reținut de instanță drept criteriu pentru calculul redevenței,
deoarece ar contraveni art. 13 din contractul de concesiune precum și
interpretării voinței părților cu privire la aplicarea acestor criterii cu
încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (1) din contractul de concesiune.
Mai arată pârâta că instanța
a considerat D.G.A.I.A. ca fiind terț în raport de contractul de concesiune,
dar nu a avut în vedere că studiul produs de aceasta, la comanda A.D.S. a stat
la baza Notei de fundamentare a hotărârii nr. 51 a Consiliului de Administrație
a A.D.S.
Pentru motivele invocate,
pârâta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul
respingerii apelului reclamantei.
Examinând în ansamblu
criticile invocate de reclamanta A.D.S. în raport de actele și lucrările
dosarului și având în vedere dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte
constată că recursul este fondat în cauză fiind incident pct. 5 al art. 304 C.
proc. civ.
Astfel din lucrările și înscrisurile
cauzei rezultă că instanța de apel nu a comunicat reclamantei raportul de
expertiză întocmit de expertul contabil C.E., pentru a lua la cunoștință despre
concluziile acestuia și pentru a formula obiecțiuni, încălcând astfel
dispozițiile art. 86 alin. (1) C. proc. civ.
În concluzie, fiind incident
pct. 5 al art. 304 C. proc. civ. dar și pentru a se realiza o judecată unitară,
Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (3) și (4) C. proc. civ. va admite
recursurile declarate de reclamantă și pârâtă, va casa decizia și va trimite
cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate
de reclamanta A.D.S. București și pârâta SC A. SA Curtea de Argeș împotriva
deciziei comerciale nr. 324 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția
a VI-a comercială.
Casează decizia recurată și
trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 26 martie 2008.