ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3441/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 780 pronunțată în data de 2 martie 2006 în dosarul nr. 3986/2004 (număr unic 18654/3/2004), Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.D.S. BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâta SC P.C. SA, a constatat rezilierea contractului de concesiune nr. 10190/2004, a obligat pârâta la plata sumei de 1.217.398.324 ROL reprezentând redevență neachitată și a respins celelalte capete de cerere, obligând pârâta la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti redevența pentru suprafața de 485,27 ha în calitate de consecionar conform art. 4 din contract și că reclamanta este îndreptățită să solicite constatarea rezilierii contractului potrivit pactului comisoriu de gradul III prevăzut de art. 5.3, în temeiul art. 10 din contract. S-a considerat că pârâta beneficiază de prevederile art. 1 alin. (1) lit. a) și d) din Legea nr. 190/2004. Împotriva acestei sentințe reclamanta A.D.S. BUCUREȘTI a declarat apel și prin decizia nr. 593 din 9 noiembrie 2006 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că redevența datorată de pârâtă pentru suprafața rămasă de 485,27 ha este în sumă de 1.217.398.324 ROL și că în contextul în care pârâta s-a privatizat (contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni 1 din 6 ianuarie 2004) beneficiază de prevederile Legii nr. 190/2004 în sensul scutirii legale de la plata penalităților de întârziere aferente redevenței datorate A.D.S. indiferent de formalitatea încheierii unei convenții între părți sub acest aspect. S-a reținut că potrivit art. 5 pct. 3 din O.G. nr. 36/2003 concesionarea este scutită de la plata TVA, iar potrivit art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 190/2004 pârâta este scutită de la plata obligațiilor bugetare restante la data privatizării 06 ianuarie 2004. Împotriva acestei decizii reclamanta A.D.S.

BUCUREȘTI a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., invocând în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., nelegalitatea soluției. În dezvoltarea în fapt a motivelor de recurs s-a susținut în esență că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și a aplicat greșit legea. În acest sens s-a arătat că instanța în virtutea rolului său activ prevăzut de art. 129 C. proc.

civ., trebuia să solicite lămuriri suplimentare de la Primăria Iași referitoare la suprafața de teren ce a fost exploatată de pârâtă, că aceasta parte nu a răspuns solicitărilor reclamantei de a întocmi convențiile cuprinzând sumele care urmau a fi șterse de la plată, pentru efectuarea modificărilor necesare în evidențele contabile, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 190/2004, că în lipsa unei astfel de convenții nu se putea opera scăderea debitului, că aceeași situație este incidentă și în ceea ce privește suma pretinsă cu titlu de TVA. S-a susținut că taxa pe valoarea adăugată calculată în temeiul Legii nr. 345/2002 a fost facturată și trebuia plătită așa cum rezultă și din adresa nr. 322/63/2004 emisă de Ministerul Finanțelor Publice – Direcția generală de gestiune a impozitelor și contribuțiilor.

Intimata SC P.C. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este fondat pentru considerentele care urmează. Potrivit art. 129 alin. (5) judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză. Textul vizează determinarea adevărului „pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”. Prin modul de soluționare a cauzei instanța de apel a încălcat acest principiu. În virtutea rolului său activ instanța de apel trebuia să stăruie prin toate mijloacele legale pentru stabilirea situației de fapt și de drept care a generat litigiul dintre părți.

Aceste demersuri se puteau concretiza în stabilirea exactă a adevăratelor raporturi juridice dintre părți în cadrul contractului de concesiune nr. 10190/2000 în ceea ce privește întinderea suprafeței pentru care s-a calculat redevența, drepturile și obligațiile asumate reciproc, modalitățile și condițiile de plată, răspunderea care se instituie în situația nerespectării clauzelor contractuale în raport de toate probele aflate la dosar și coroborate cu dispozițiile legale incidente. Instanța de apel a reținut dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 190/2004 ca temei al scutirii pârâtei de la plata penalităților de întârziere aferente redevenței datorate A.D.S., precum și dispozițiile art. 5 pct. 3 din O.G.

nr. 36/2003 pentru scutirea pârâtei de la plata TVA fără a argumenta dacă sunt îndeplinite cerințele Legii nr. 190/2004, O.G. nr. 36/2003 pentru acordarea acestor înlesniri la plată, respectiv dacă pârâta se încadrează în societățile comerciale cuprinse în anexele 1 și 3 la Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă, dacă pârâta înregistra sau nu obligații restante reprezentând redevența și accesoriile aferente față de A.D.S.

pentru perioada de după privatizare, în baza contractului de concesiune încheiat, natura obligațiilor bugetare și în acest caz dacă s-au întocmit certificatele de obligații bugetare eliberate conform prevederilor legale în vigoare de organele competente, etc. De asemenea, instanța de apel era datoare să analizeze și apărările intimatei pentru a stabili exact dacă Primăria Municipiului Iași și-a exercitat atributele dreptului de proprietate pentru suprafața pentru care au fost emise titlurile de proprietate, precum și dacă pârâta a răspuns solicitării A.D.S. de încheiere a convenției pentru acordarea înlesnirilor la plată prevăzute de art. 1 alin. (1) lit.d). În prin acest sens instanța de apel era în drept să ceară explicații părților cu privire la situația de fapt, la apărările și susținerile acestora și putea ordona completarea probatoriilor necesare dezlegării pricinii.

Numai prin stabilirea riguroasă a situației de fapt în contextul drepturilor și obligațiilor asumate prin contract instanța se putea pronunța în limitele sesizării. În raport de cele ce preced, rezultă însă că în cauză situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită. Or, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte ca instanță de recurs hotărâște asupra fondului numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite. Față de cele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A.D.S. BUCUREȘTI, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Cu prilejul rejudecării se va avea în vedere și evoluția contractului de concesiune nr. 10190 din 20 aprilie 2004 încheiat de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.D.S. BUCUREȘTI, împotriva deciziei nr. 593 din 9 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2007.