ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3458/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 13421/2004, pe rolul Tribunalului București, reclamanta A.D.S. a chemat în judecată pârâta SC S. SA solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 1.468.842.104 rol reprezentând redevență neachitată la termenele scadente, penalități de întârziere aferente, conform contractului de concesiune din 26 aprilie 2000, modificat prin actul adițional din 11 martie 2002, obligarea la plata penalităților prevăzute de art. 5.2 din contract de la data de 22 noiembrie 2004 până la achitarea integrală a debitului cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a învederat că între părți a intervenit contractul de concesiune din 2000 privind exploatarea terenului agricol în suprafață de 1.733,85 ha, situat în județul Timiș, prin actul adițional din 11 martie 2002 părțile au convenit modificarea clauzelor contractului cu privire la suprafețele de teren concesionate. Prin art. 4.1 din contract s-a stipulat prețul contractului și modalitatea de determinare a acestuia. S-a susținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile privind plata redevenței la termenele și în cuantumul prevăzute în contract, în conformitate cu dispozițiile art. 5.2 fiind calculate penalități de întârziere. S-a învederat îndeplinirea procedurii prevăzute de art. 7201 C. proc.

civ. Prin întâmpinarea formulată la 19 ianuarie 2005, pârâta SC S. SA a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, susținând că aceasta revine Tribunalului Timiș, în conformitate cu dispozițiile art. 5, art. 7 alin. (1), art. 10 pct. 1 și 4 precum și art. 12 C. proc. civ., excepția netimbrării acțiunii la valoare conform art. 1 din Legea nr. 146/1997. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică. Prin sentința nr. 3056 din 27 iunie 2005, pronunțată în dosar nr. 13421/2004, Tribunalul București a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata sumei de 243.261.334 lei cu titlu de penalități de întârziere și 20.865.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut concluziile raportului de expertiză administrat în cauză, faptul că pentru anul 2002 întrucât suprafețele de teren au fost calamitate, intervenind forța majoră, pârâta este exonerată de plata redevenței, s-a reținut ca pârâta a achitat integral sumele datorate cu titlu de redevență, urmând a fi obligată exclusiv la plata penalităților de întârziere. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A.D.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut că instanța de fond nu a supus analizei în mod logic și coroborat probele administrate, a omologat și și-a întemeiat soluția pe concluziile unui raport de expertiză în care nu a fost avută în vedere evoluția suprafețelor concesionate, conform actelor adiționale încheiate de părți, nefiind reținute cele convenite de părți în actul adițional încheiat la 11 martie 2002. S-a solicitat refacerea expertizei în raport de evoluția reală a suprafețelor de teren așa cum s-a convenit prin actul adițional de la 11 martie 2002, precum și de modul de calcul al redevenței propus de către concedent.

S-a mai arătat că în mod greșit s-a reținut în raportul de expertiză, aspect reținut de instanță, că pentru anul 2002 nu se datorează redevență întrucât producția a fost calamitată, fără ca pârâta să fi invocat în apărare excepția de neexecutare a contractului întemeiată pe forța majoră și ca acesta să fi fost pus în discuția părților, cu respectarea principiului contradictorialității. De asemenea s-a învederat că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 381/2002 privind acordarea de despăgubiri privind calamitățile în agricultură, pârâta exploatează terenul agricol pe riscul și răspunderea sa, fiindu-i incident principiul satisfacerii interesului public. S-a mai arătat că forța majoră nu operează de drept, trebuind probate îndeplinirea condițiilor de imprevizibilitate și absolută invicibilitate.

S-a susținut că plata efectuată prin ordinul de plată din 2003 nu trebuie luată în considerare deși a fost achitată cu titlul de redevență aferentă trimestrului III 2003, întrucât a fost efectuată ulterior încetării de drept a contractului prin ajungere la termen, la data de 16 aprilie 2002, în același context s-a susținut că, sumele achitate în martie 2003 nu trebuie deduse din sumele pretinse cu titlu de redevență, întrucât au fost achitate în temeiul noului contract de concesiune; suma de 113 milioane lei a fost achitată de o terță societate, acționar al SC C. SA. La termenul din 16 ianuarie 2005 intimata a invocat excepția tardivității apelului, excepție respinsă de instanță.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea apelului ca netemeinic susținând că instanța s-a pronunțat pe înscrisurile administrate de către reclamantă, fiind supus analizei contractul de concesiune din 2000, actul adițional din 2000 și modul de calcul al debitului propus de A.D.S. S-a învederat că reclamanta nu a răspuns la interogatoriul încuviințat de instanță, nu a formulat obiecțiuni la expertiza administrată în cauză, lipsind la 8 termene consecutive în fața prime instanțe. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 74 pronunțată la data de 11 februarie 2008 a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâta SC S. SA la plata diferenței în sumă de 12.690 ron, reprezentând penalități de întârziere.

Prin aceeași decizie a fost respinsă cererea de majorare a onorariului de expert și a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată către apelantă. Pentru a pronunța decizia, instanța de apel a încuviințat completarea probatoriului cu înscrisuri noi și expertiză și a reținut în esență că debitul principal a fost achitat integral și față de suma datorată pârâta a achitat în plus 13.900.623 lei, astfel că pârâta mai datorează suma de 12.690 lei cu titlu de penalități. Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu de la 7 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a dispus, din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurată în decizia comercială nr. 74 din 11 februarie 2008 pronunțată de aceeași instanță, în sensul că în loc de „obligă pârâta SC S. SA la plata diferenței de 12.690 ron”, se va trece și citi „obligă pârâta SC S. SA și la plata diferenței de 12.690 ron” și se va adăuga „menține celelalte dispoziții ale sentinței”.

Împotriva celei din urmă hotărâri, cât și a încheierii din 7 aprilie 2008, pârâta SC S. SA Timișoara a declarat în termen legal recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de nelegalitate invocate pârâta arată că este incident art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părțile, încălcând astfel și art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta menționează că este contradicție între considerentele deciziei recurate și dispozitivul acesteia și al încheierii de îndreptare a eroriilor în sensul că din considerente rezultă fără echivoc că suma de 126.900.623 rol constituită din 13.900.623 rol sumă constatată ca „redevență achitată în plus” și 113.000.000 rol, constatată de experți ca „redevență plătită anticipat” a fost achitată deja intimatei iar prin dispozitivul deciziei și al încheierii se dispune să se achite din nou aceeași sumă de 126.900.623 lei cu titlu de „penalități de întârziere la plată”. Deci, apreciază că dispozitivul deciziei și al încheierii de îndreptare a erorii sunt total greșite, dispozițiile lor au creat erori și mai mari.

Se mai arată, în contextul acestui motiv că greșeala constă în faptul că prin expertiza administrată în apel, nu s-a constatat nicio sumă cu titlu de „diferență de 12.690 ron”, așa cum a reținut și a decis instanța de apel și nici în celelalte expertize efectuate în cauză nu s-a constatat această sumă de către experți. Recurenta a invocat și motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., deoarece instanța de apel nu a luat act cu privire la achitarea sumei de 243.261.334 rol intimatei după pronunțarea hotărârii primei instanțe, cu titlu de penalități de întârziere conform ordinului de plată din 11 august 2005, instanța de apel fiind obligată să constate acest lucru și să motiveze conform art. 161 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. și a cererii sale formulată în concluziile depuse la dosar la termenul din 12 februarie 2008. Mai mult, arată recurenta, intimata A.D.S. București a recunoscut achitarea acestei sume precum și stingerea în totalitate a datoriei pârâtei - recurente ca efect al hotărârii primei instanțe, așa cum rezultă și din adresa intimatei din 15 mai 2006 comunicată SC B.C.C. Timișoara pentru deblocarea conturilor debitoarei. Recurenta mai arată că dispoziția primei instanțe pentru obligarea sa la achitarea sumei de 243.261.334 rol nu ar mai fi trebuit menționată în dispozitivele deciziei și încheierii recurate, deoarece se poate înțelege că trebuie achitată din nou intimatei, deși s-a făcut dovada achitării ei, iar la punerea în executare a hotărârii, dispozitivul hotărârilor nu ar fi suficient de lămurit pentru a se evita litigiile privind executarea silită.

Pentru motivele invocate, recurenta - pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei, respingerea apelului reclamantei ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată. Recursul declarat de pârâtă nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Analizând primul motiv de recurs invocat Înalta Curte constată că nu este fondat, decizia recurată a fost motivată, hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. Astfel instanța pentru soluționarea apelului reclamantei a dispus completarea probatoriului cu înscrisuri și efectuarea unei contraexpertize, care a confirmat achitarea debitului principal și a stabilit cuantumul penalităților aferente debitului datorat și de asemeni instanța de apel corect a reținut diferența penalităților ce trebuie achitată și care a fost constatată prin expertiza efectuată în apel.

Temeiul legal al penalităților în sumă totală de 37.016 lei sumă stabilită prin expertiza contabilă dispusă la judecata în fond a cauzei cât și prin contraexpertiza efectuată în apel, este art. 5.2 din contractul de concesiune din 2000 încheiat de părți. De asemeni la efectuarea expertizei din apel s-a avut în vedere suprafața efectiv utilizată de către concesionar. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs invocat de pârâtă se constată că nu este incident în cauză întrucât nu există nicio contradicție între considerente și dispozitiv, din considerentele deciziei atacate rezultă că penalitățile datorate de pârâtă sunt în sumă totală de 370.161.969 și cum prin sentința pronunțată de către Tribunal pârâta a fost obligată la penalități în sumă de 243.261.334 lei rezultă că mai datorează, cu titlu de penalități, diferența între cele două sume, astfel cum corect a fost obligată prin hotărârea recurată.

În consecință, hotărârile atacate fiind legale, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC S. SA Timișoara împotriva deciziei comerciale nr. 74 din 11 februarie 2008 și a încheierii din 7 aprilie 2008 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2008.