ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4996/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4996/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2219/ C din

23 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția comercială și contencios

administrativ, în dosar nr. 1773/2004, a fost admisă în parte acțiunea

formulată de reclamanta SC M. SRL Sibiu împotriva pârâtelor A.D.S. București și

SC A.D.O. SA Sibiu și ca urmare, s-a constatat dreptul reclamantei de a-i fi

atribuit direct spre concesiune de către pârâta A.D.S. a suprafeței de 336,51

ha. teren agricol situat în Sibiu, care a aparținut pârâtei SC A.D.O. SA,

conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 249/2003.

Prin aceeași sentință s-a anulat în

parte contractul de concesiune din 7 ianuarie 2004, încheiat între pârâte, cât

privește suprafața de 366,51 ha. teren agricol și a fost obligată pârâta A.D.S.

București să încheie contractul de concesiune cu reclamanta pentru suprafața de

366,51 ha. teren agricol, cu respectarea prevederilor art. 21

1,2,3

din Legea nr. 249/2003 pentru completarea Legii nr. 268/2001.

Cererea reclamantei privind

obligarea pârâtei A.D.S. București la plata daunelor cominatorii, precum și

cererea de încuviințare ca sentință să țină loc de contract și act de

intabulare au fost respinse.

Prin aceeași sentință, pârâta A.D.S.

București a fost obligată să plătească reclamantei suma de 5.354.000 lei

cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorar avocațial.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâtele A.D.S. București și SC A.D.O. SA Sibiu, care au

solicitat schimbarea sentinței, în sensul respingerii în întregime a acțiunii,

ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 311/ A din

10 decembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins apelurile ca nefondate.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut, în esență, pe de o parte, calitatea procesuală activă

a reclamantei de a solicita desființarea parțială a contractului de concesiune

încheiat, cauza nulității fiind frauda la lege, respectiv încălcarea

dispozițiilor art. 21

1

din Legea nr. 249/2003, de modificare a Legii

nr. 268/2001, care nu disting în cazul atribuirii prin metoda concesionării

directe a terenului, cu privire la modalitatea prin care activul aferent

acestuia a fost dobândit, dreptul reclamantei deținătoare a unui asemenea activ

născându-se la data apariției legii și neputând fi condiționat de faptul

declanșării privatizării societății comerciale deținătoare a terenurilor, pe

când dreptul pârâtei s-a născut abia la data încheierii contractului de vânzare

- cumpărare acțiuni, deci ulterior.

Împotriva acestei hotărâri au

formulat apel ambele pârâte.

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., solicitând modificarea

deciziei, schimbarea sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii, ca

nefondată, dezvoltând pe larg motivele de nelegalitate și netemeinicie ale

hotărârii.

Recursul A.D.S. București urmează a

fi respins, ca tardiv formulat.

Astfel, potrivit dovezii aflată în

dosarul nr. 7511/2004 al Curții de Apel Alba Iulia, recurentei pârâte i s-a

comunicat decizia recurată la 17 ianuarie 2005, iar recursul a fost declarat la

3 februarie 2005, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C.

proc. civ., raportat la art. 101 C. proc. civ. Față de această situație și

ținând cont de caracterul imperativ și absolut al termenului de recurs, ceea ce

atrage, în caz de nerespectare, sancțiunea decăderii părții, Înalta Curte

urmează să dea eficiență art. 301 C. proc. civ. și să respingă recursul A.D.S.

București, ca tardiv formulat.

SA Sibiu se constată că s-au invocat motive întemeiate, în drept, pe

dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. civ., iar ulterior, cu respectarea

dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motive de ordine publică vizând

excepțiile lipsei calității procesuale active, a lipsei de interes și a necompetenței

materiale a instanțelor de a judeca prezenta cauză, completându-se motivarea,

în drept, cu dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

S-a susținut, astfel, că pretențiile

formulate constând în anularea parțială a contractului de concesionare în ceea

ce privește suprafața de 336,51 ha. și obligarea A.D.S. București să încheie

contract cu reclamanta pentru această suprafață, iar în caz de refuz hotărârea

să țină loc de contract, se circumscriu cererilor prevăzute de art. 1 din Legea

nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, competența revenind astfel, în

primă instanță, Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ,

conform art. 3 pct. 1 din aceeași lege.

Recurenta a mai arătat că reclamanta

nu întrunește condițiile de a avea calitate procesuală activă într-o acțiune

întemeiată pe art. 21

1

din Legea nr. 268/2001, modificată prin Legea

nr. 249/2003, deoarece nu are calitatea de investitor, activul fiind cumpărat

prin licitație în cadrul unei proceduri de executare silită și nu în cadrul

procedurii reglementată de Legea nr. 268/2001, modificată, capitolele III-IV.

De asemenea, aceasta nu justifică

nici interesul legitim în sens procesual, nici o prevedere legală nestatuând

dreptul de atribuire prin concesionare directă a unui anumit teren, interesul

reclamantei fiind deci, doar unul pur economic.

Sub aspectul limitelor investirii,

instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, reclamanta solicitând conform

acțiunii precizate anularea în parte a contractului de concesiune ori, instanțele

s-au pronunțat în sensul nulității parțiale a contractului, încălcând

principiul disponibilității și nepunând în discuție excepția nulității

contractului.

Totodată, acțiunea este inadmisibilă

în raport de dispozițiile art. 1 și 4 din Legea nr. 268/2001, modificată, A.D.S.

București fiind singura în măsură să hotărască asupra exercitării

prerogativelor dreptului de proprietate al statului, instanța încălcând astfel,

și principiul consensualismului prin obligarea A.D.S. București de a încheia

contractul de concesiune cu reclamanta.

Pe fond, au fost încălcate

dispozițiile legale incidente în materie respectiv art. 10-11 și 18-21 din

Legea nr. 268/2001, în reglementarea anterioară modificării, privitoare la

oferta de privatizare, care a fost lansată anterior cererii de concesionare

formulată de reclamantă cuprinzând și terenul în litigiu spre concesionare

încât, greșit s-a reținut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 249/2003

s-a născut dreptul de concesionare directă în patrimoniul reclamantei și nu doar

vocația.

Totodată, recurenta pârâtă

condiționând cumpărarea acțiunilor în cadrul procesului de privatizare de

concesionarea tuturor terenurilor și adjudecând, în mod legal, A.D.S. București

a încheiat contractul de concesiune cu aceasta, nefiind posibile două proceduri

de concesionare concomitente pentru același teren, oferta inițială nefiind

revocată.

Recursul este fondat pentru cele ce

se vor arăta în continuare.

Analizând în primul rând motivul

încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., care vizează competența

materială a instanței de a judeca, se constată că, într-adevăr, cererea

reclamantei privește un contract de concesiune încheiat cu o autoritate publică

dar, în speță, obiectul concesionării este reprezentat de un teren proprietate

privată a statului și nu proprietate publică încât, A.D.S. București a acționat

ca orice persoană juridică de drept privat, atât actele administrative de

aprobare a contractului cât și contractul propriu-zis constituind, în aceste

condiții, acte de gestiune și nu acte de autoritate încât, ele sunt exceptate

de la controlul pe calea contenciosului administrativ, soluționarea cauzei

fiind deci, de competența instanței de drept comun.

Cât privește soluționarea excepției

lipsei calității procesuale active instanța de apel a avut în vedere obiectul

dedus judecății, respectiv desființarea contractului pentru fraudă la lege,

situație în care orice persoană interesată poate formula acțiunea, deci și

reclamanta, care a achiziționat un activ justificând și interesul în sens

procesual, de vreme, ce i s-a refuzat cererea de concesionare a terenului

aferent activului, astfel că, nici excepția lipsei de interes, nu poate fi

primită.

Raportarea recurentei în susținerea

primei excepții la dispozițiile de drept material din legea aplicabilă în

cauză, nu poate constitui temei în soluționarea acesteia ca și în cazul

excepției inadmisibilității acțiunii, ele constituind apărări de fond care vor

fi analizate în continuare în ceea ce privește legalitatea hotărârii, în cadrul

analizării criticilor întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Referitor la motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se constată, de

asemenea, că instanța de apel s-a pronunțat în limitele în care instanța de

fond a soluționat cererea reclamantei, calificată, de altfel, corect ca acțiune

în nulitate așa cum s-a motivat deja mai sus, fără a se încălca principiul

disponibilității, iar recurenta nu poate invoca vreo vătămare din punct de

vedere al normelor privind judecata, acestea fiind respectate.

Referitor la motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată însă că

acesta este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

La 25 iunie 2002, reclamanta a

achiziționat prin licitație publică în cadrul unei executări silite organizată

de A.F.P. Sibiu, proprietatea SC A.D.O. SA Sibiu.

În acest context, a depus la sediul

A.D.S. București mai multe cereri, conform Legii 249/2003, în vederea

atribuirii directe a terenului, care au fost respinse deoarece, între timp, se

declanșase procesul privatizării societății prin metoda licitației publice cu

strigare, constând în vânzarea pachetului de acțiuni concomitent cu

concesionarea suprafeței de teren, integral, pentru maximă eficiență, fiind

lansată și oferta conform anunțului publicitar din 31 februarie 2003.

Potrivit Legii nr. 268/2001, art. 18,

care a stat la baza acestei oferte procedurile de concesionare puteau fi:

licitație cu plic închis, negociere cu preselecție, negociere directă și

licitație publică cu strigare.

Prin Legea nr. 249 din 10 iunie 2003

art. 21

1

, de completare a Legii nr. 268/2001, s-a introdus și metoda

de concesionare prin atribuire directă care prevede că terenurile cu destinație

agricolă, care nu fac parte din capitalul social vor fi atribuite direct spre

concesionare investitorilor care au cumpărat acțiuni sau active ce implică

necesitatea exploatarea unui teren cu destinație agricolă.

Raportat la reglementările legale

sus evocate rezultă din interpretarea acestora că legiuitorul a avut în vedere

modalități specifice de privatizare a societăților comerciale ce dețin în

administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație

agricolă, A.D.S. București având potrivit art. 4 din Legea nr. 268/2001, cu

modificările ulterioare, dreptul de a alege modalitatea de privatizare cât și

de exploatare a terenurilor aflate în administrarea sa, C.A. având astfel de

competențe.

Nu se poate însă reține, în acest

cadru că acțiunea este inadmisibilă în lipsa unei astfel de decizii a C.A.

deoarece, în caz de refuz, partea interesată are acces la justiție care se

pronunță asupra legalității acestui refuz, ca în speța de față.

Ori, din acest punct de vedere se

constată că refuzul a fost legal deoarece, chiar dacă nu se poate reține nici

faptul că legiuitorul condiționează atribuirea directă de calitatea de

investitor a titularului cererii, fiind suficient din economia legii ca cel

care a achiziționat să facă această dovadă în condițiile legii, în schimb,

această cerere nu poate veni în concurs cu o ofertă lansată de vânzare acțiuni

concomitentă cu concesionarea integrală a terenului, care nici nu a fost atacată

potrivit legii și anulată.

În cauză, fiind dovedit că se

demarase procesul de privatizare prin metoda licitației publice cu strigare

constând în vânzarea pachetului de acțiuni concomitent cu concesionarea

suprafeței integrale de teren agricol, licitație la care s-a prezentat

recurenta pârâtă și la care putea participa și reclamanta dar nu a făcut-o,

aceasta din urmă nu se mai putea prevala de dispozițiile art. 21

1

din Legea nr. 249/2003 de modificare a Legii nr. 268/2001, chiar dacă întrunea

condițiile deoarece nu se pot desfășura simultan două metode de concesionare,

care se exclud reciproc.

Cât privește caracterul normelor din

Legea nr. 249/2003, ele nu nasc direct în patrimoniul investitorilor, dreptul

de atribuire directă așa cum, nelegal, a reținut instanța de apel ci, numai

dreptul de a solicita declanșarea acestei proceduri ceea ce în cauză nu se mai

putea, nu pentru că legea nouă nu poate retroactiva ci pentru că se născuse

dreptul societăților de participare la licitație în condițiile art. 10-11 și 18-21

din Legea nr. 268/2001, modificată, procedură în derulare finalizată cu

adjudecarea la 24 octombrie 2003, și apoi, cu contractul de concesiune valabile

din punct de vedere legal.

Așa fiind, recursul este întemeiat

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în baza art. 312

alin. (1) și (2) C. proc. civ., va fi admis și hotărârea schimbată în parte în

sensul că se va admite apelul pârâtei SC A.D.O. SA Sibiu și sentința va fi

schimbată în sensul că se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

A.D.S. București, împotriva deciziei nr. 311 din 10 decembrie 2004 a Curții de

Apel Alba Iulia, ca tardiv declarat.

Admite recursul declarat de pârâta

SC A.D.O. SA Sibiu, împotriva aceleiași decizii, modifică în parte decizia

atacată, admite apelul pârâtei SC A.D.O. SA Sibiu, schimbă în parte sentința nr.

2219 din 23 iunie 2004 a Tribunalului Sibiu în sensul că respinge acțiunea.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 25 octombrie 2005.