ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4996/2005

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2219/ C din 23 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția comercială și contencios administrativ, în dosar nr. 1773/2004, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Sibiu împotriva pârâtelor A.D.S. București și SC A.D.O. SA Sibiu și ca urmare, s-a constatat dreptul reclamantei de a-i fi atribuit direct spre concesiune de către pârâta A.D.S. a suprafeței de 336,51 ha. teren agricol situat în Sibiu, care a aparținut pârâtei SC A.D.O. SA, conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 249/2003. Prin aceeași sentință s-a anulat în parte contractul de concesiune din 7 ianuarie 2004, încheiat între pârâte, cât privește suprafața de 366,51 ha.

teren agricol și a fost obligată pârâta A.D.S. București să încheie contractul de concesiune cu reclamanta pentru suprafața de 366,51 ha. teren agricol, cu respectarea prevederilor art. 21 1,2,3 din Legea nr. 249/2003 pentru completarea Legii nr. 268/2001. Cererea reclamantei privind obligarea pârâtei A.D.S. București la plata daunelor cominatorii, precum și cererea de încuviințare ca sentință să țină loc de contract și act de intabulare au fost respinse. Prin aceeași sentință, pârâta A.D.S. București a fost obligată să plătească reclamantei suma de 5.354.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorar avocațial. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele A.D.S.

București și SC A.D.O. SA Sibiu, care au solicitat schimbarea sentinței, în sensul respingerii în întregime a acțiunii, ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 311/ A din 10 decembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a respins apelurile ca nefondate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, pe de o parte, calitatea procesuală activă a reclamantei de a solicita desființarea parțială a contractului de concesiune încheiat, cauza nulității fiind frauda la lege, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 21 1 din Legea nr. 249/2003, de modificare a Legii nr. 268/2001, care nu disting în cazul atribuirii prin metoda concesionării directe a terenului, cu privire la modalitatea prin care activul aferent acestuia a fost dobândit, dreptul reclamantei deținătoare a unui asemenea activ născându-se la data apariției legii și neputând fi condiționat de faptul declanșării privatizării societății comerciale deținătoare a terenurilor, pe când dreptul pârâtei s-a născut abia la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare acțiuni, deci ulterior.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel ambele pârâte. 1. A.D.S. București a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei, schimbarea sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii, ca nefondată, dezvoltând pe larg motivele de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii. Recursul A.D.S. București urmează a fi respins, ca tardiv formulat. Astfel, potrivit dovezii aflată în dosarul nr. 7511/2004 al Curții de Apel Alba Iulia, recurentei pârâte i s-a comunicat decizia recurată la 17 ianuarie 2005, iar recursul a fost declarat la 3 februarie 2005, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., raportat la art. 101 C. proc.

civ. Față de această situație și ținând cont de caracterul imperativ și absolut al termenului de recurs, ceea ce atrage, în caz de nerespectare, sancțiunea decăderii părții, Înalta Curte urmează să dea eficiență art. 301 C. proc. civ. și să respingă recursul A.D.S. București, ca tardiv formulat. 2. Referitor la recursul SC A.D.O. SA Sibiu se constată că s-au invocat motive întemeiate, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. civ., iar ulterior, cu respectarea dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motive de ordine publică vizând excepțiile lipsei calității procesuale active, a lipsei de interes și a necompetenței materiale a instanțelor de a judeca prezenta cauză, completându-se motivarea, în drept, cu dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. S-a susținut, astfel, că pretențiile formulate constând în anularea parțială a contractului de concesionare în ceea ce privește suprafața de 336,51 ha. și obligarea A.D.S. București să încheie contract cu reclamanta pentru această suprafață, iar în caz de refuz hotărârea să țină loc de contract, se circumscriu cererilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, competența revenind astfel, în primă instanță, Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, conform art. 3 pct. 1 din aceeași lege. Recurenta a mai arătat că reclamanta nu întrunește condițiile de a avea calitate procesuală activă într-o acțiune întemeiată pe art. 21 1 din Legea nr. 268/2001, modificată prin Legea nr. 249/2003, deoarece nu are calitatea de investitor, activul fiind cumpărat prin licitație în cadrul unei proceduri de executare silită și nu în cadrul procedurii reglementată de Legea nr. 268/2001, modificată, capitolele III-IV.

De asemenea, aceasta nu justifică nici interesul legitim în sens procesual, nici o prevedere legală nestatuând dreptul de atribuire prin concesionare directă a unui anumit teren, interesul reclamantei fiind deci, doar unul pur economic. Sub aspectul limitelor investirii, instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, reclamanta solicitând conform acțiunii precizate anularea în parte a contractului de concesiune ori, instanțele s-au pronunțat în sensul nulității parțiale a contractului, încălcând principiul disponibilității și nepunând în discuție excepția nulității contractului. Totodată, acțiunea este inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 1 și 4 din Legea nr. 268/2001, modificată, A.D.S.

București fiind singura în măsură să hotărască asupra exercitării prerogativelor dreptului de proprietate al statului, instanța încălcând astfel, și principiul consensualismului prin obligarea A.D.S. București de a încheia contractul de concesiune cu reclamanta. Pe fond, au fost încălcate dispozițiile legale incidente în materie respectiv art. 10-11 și 18-21 din Legea nr. 268/2001, în reglementarea anterioară modificării, privitoare la oferta de privatizare, care a fost lansată anterior cererii de concesionare formulată de reclamantă cuprinzând și terenul în litigiu spre concesionare încât, greșit s-a reținut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 249/2003 s-a născut dreptul de concesionare directă în patrimoniul reclamantei și nu doar vocația.

Totodată, recurenta pârâtă condiționând cumpărarea acțiunilor în cadrul procesului de privatizare de concesionarea tuturor terenurilor și adjudecând, în mod legal, A.D.S. București a încheiat contractul de concesiune cu aceasta, nefiind posibile două proceduri de concesionare concomitente pentru același teren, oferta inițială nefiind revocată. Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Analizând în primul rând motivul încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., care vizează competența materială a instanței de a judeca, se constată că, într-adevăr, cererea reclamantei privește un contract de concesiune încheiat cu o autoritate publică dar, în speță, obiectul concesionării este reprezentat de un teren proprietate privată a statului și nu proprietate publică încât, A.D.S.

București a acționat ca orice persoană juridică de drept privat, atât actele administrative de aprobare a contractului cât și contractul propriu-zis constituind, în aceste condiții, acte de gestiune și nu acte de autoritate încât, ele sunt exceptate de la controlul pe calea contenciosului administrativ, soluționarea cauzei fiind deci, de competența instanței de drept comun. Cât privește soluționarea excepției lipsei calității procesuale active instanța de apel a avut în vedere obiectul dedus judecății, respectiv desființarea contractului pentru fraudă la lege, situație în care orice persoană interesată poate formula acțiunea, deci și reclamanta, care a achiziționat un activ justificând și interesul în sens procesual, de vreme, ce i s-a refuzat cererea de concesionare a terenului aferent activului, astfel că, nici excepția lipsei de interes, nu poate fi primită.

Raportarea recurentei în susținerea primei excepții la dispozițiile de drept material din legea aplicabilă în cauză, nu poate constitui temei în soluționarea acesteia ca și în cazul excepției inadmisibilității acțiunii, ele constituind apărări de fond care vor fi analizate în continuare în ceea ce privește legalitatea hotărârii, în cadrul analizării criticilor întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se constată, de asemenea, că instanța de apel s-a pronunțat în limitele în care instanța de fond a soluționat cererea reclamantei, calificată, de altfel, corect ca acțiune în nulitate așa cum s-a motivat deja mai sus, fără a se încălca principiul disponibilității, iar recurenta nu poate invoca vreo vătămare din punct de vedere al normelor privind judecata, acestea fiind respectate.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată însă că acesta este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. La 25 iunie 2002, reclamanta a achiziționat prin licitație publică în cadrul unei executări silite organizată de A.F.P. Sibiu, proprietatea SC A.D.O. SA Sibiu. În acest context, a depus la sediul A.D.S.

București mai multe cereri, conform Legii 249/2003, în vederea atribuirii directe a terenului, care au fost respinse deoarece, între timp, se declanșase procesul privatizării societății prin metoda licitației publice cu strigare, constând în vânzarea pachetului de acțiuni concomitent cu concesionarea suprafeței de teren, integral, pentru maximă eficiență, fiind lansată și oferta conform anunțului publicitar din 31 februarie 2003. Potrivit Legii nr. 268/2001, art. 18, care a stat la baza acestei oferte procedurile de concesionare puteau fi: licitație cu plic închis, negociere cu preselecție, negociere directă și licitație publică cu strigare.

Prin Legea nr. 249 din 10 iunie 2003 art. 21 1 , de completare a Legii nr. 268/2001, s-a introdus și metoda de concesionare prin atribuire directă care prevede că terenurile cu destinație agricolă, care nu fac parte din capitalul social vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acțiuni sau active ce implică necesitatea exploatarea unui teren cu destinație agricolă. Raportat la reglementările legale sus evocate rezultă din interpretarea acestora că legiuitorul a avut în vedere modalități specifice de privatizare a societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă, A.D.S. București având potrivit art. 4 din Legea nr. 268/2001, cu modificările ulterioare, dreptul de a alege modalitatea de privatizare cât și de exploatare a terenurilor aflate în administrarea sa, C.A.

având astfel de competențe. Nu se poate însă reține, în acest cadru că acțiunea este inadmisibilă în lipsa unei astfel de decizii a C.A. deoarece, în caz de refuz, partea interesată are acces la justiție care se pronunță asupra legalității acestui refuz, ca în speța de față. Ori, din acest punct de vedere se constată că refuzul a fost legal deoarece, chiar dacă nu se poate reține nici faptul că legiuitorul condiționează atribuirea directă de calitatea de investitor a titularului cererii, fiind suficient din economia legii ca cel care a achiziționat să facă această dovadă în condițiile legii, în schimb, această cerere nu poate veni în concurs cu o ofertă lansată de vânzare acțiuni concomitentă cu concesionarea integrală a terenului, care nici nu a fost atacată potrivit legii și anulată.

În cauză, fiind dovedit că se demarase procesul de privatizare prin metoda licitației publice cu strigare constând în vânzarea pachetului de acțiuni concomitent cu concesionarea suprafeței integrale de teren agricol, licitație la care s-a prezentat recurenta pârâtă și la care putea participa și reclamanta dar nu a făcut-o, aceasta din urmă nu se mai putea prevala de dispozițiile art. 21 1 din Legea nr. 249/2003 de modificare a Legii nr. 268/2001, chiar dacă întrunea condițiile deoarece nu se pot desfășura simultan două metode de concesionare, care se exclud reciproc.

Cât privește caracterul normelor din Legea nr. 249/2003, ele nu nasc direct în patrimoniul investitorilor, dreptul de atribuire directă așa cum, nelegal, a reținut instanța de apel ci, numai dreptul de a solicita declanșarea acestei proceduri ceea ce în cauză nu se mai putea, nu pentru că legea nouă nu poate retroactiva ci pentru că se născuse dreptul societăților de participare la licitație în condițiile art. 10-11 și 18-21 din Legea nr. 268/2001, modificată, procedură în derulare finalizată cu adjudecarea la 24 octombrie 2003, și apoi, cu contractul de concesiune valabile din punct de vedere legal. Așa fiind, recursul este întemeiat pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., va fi admis și hotărârea schimbată în parte în sensul că se va admite apelul pârâtei SC A.D.O. SA Sibiu și sentința va fi schimbată în sensul că se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.D.S. București, împotriva deciziei nr. 311 din 10 decembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, ca tardiv declarat. Admite recursul declarat de pârâta SC A.D.O. SA Sibiu, împotriva aceleiași decizii, modifică în parte decizia atacată, admite apelul pârâtei SC A.D.O. SA Sibiu, schimbă în parte sentința nr. 2219 din 23 iunie 2004 a Tribunalului Sibiu în sensul că respinge acțiunea. Menține restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2005.