ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 276/2007

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată la această instanță sub nr. 13006/1/2006 din 14 septembrie 2006, contestatoarea SC M. SRL Sibiu a solicitat ca în contradictoriu cu intimații SC A.D.O. SA Sibiu și A.D.S. București să se dispună anularea deciziei nr. 4996 din 25 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 3583/1/2005, pentru motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Contestatoarea, în dezvoltarea motivului în anulare a precizat că „dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale” a instanței de recurs, susținând că a dobândit calitatea de investitor al SC A.D.O.

SA și proprietar al imobilului achiziționat la licitație. Exploatarea fermei și derularea activității specifice de creștere a animalelor impunea cu necesitate exploatarea unui tern, care apare ca accesoriu al imobilului achiziționat prin destinația sa, aceasta fiind calificarea dată chiar de Legea nr. 268/2001, care potrivit art. 26 2 definește „ferma de producție vegetală” ca unitate formată din infrastructura investițională și terenul agricol aferent, necesar în vederea desfășurării producției agricole, acesta făcând parte de drept din activul achiziționat, motiv pentru care Legea nr. 249/2004 prevede în mod imperativ în art. 21 1 modalitatea atribuirii directe spre concesionare investitorilor care au cumpărat acțiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinație agricolă, a terenurilor necesare desfășurării activității.

Se susține că dreptul de atribuire directă, nu este condiționat de nerealizarea privatizării SC A.D.O. SA, aceasta având semnificația unei adăugiri la lege, singurele condiții fiind cele prevăzute expres de dispozițiile imperative ale art. 21 1 din Legea nr. 249/2003. Din actele dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 2219/ C din 23 iunie 2004, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, admite în parte acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Sibiu în contradictoriu cu pârâtele A.D.S. București și SC A.D.O. SA și constată dreptul reclamantei SC M. SRL Sibiu de a-i fi atribuit direct spre concesiune 366,51 ha teren agricol situat în Sibiu, fosta fermă 2 (D.) care a aparținut pârâtei SC A.D.O.

SA Sibiu, conform art. 21 1 din Legea nr. 249/2003. Anulează în parte contractul de concesionare nr. 29 din 7 ianuarie 2004 încheiat între pârâte, cât privește suprafața de teren agricol de 366,51 ha. Obligă pârâta A.D.S. București la încheierea contractului de concesiune cu reclamanta SC M. SRL Sibiu pentru suprafața de 366,51 ha teren agricol cu respectarea dispozițiilor art. 21 1, 2, 3 din Legea nr. 249/2003 pentru completarea Legii nr. 268/2001. Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei A.D.S. București la plata de daune cominatorii în cuantum de 5.000.000 lei/zi de întârziere, care să curgă de la data la care hotărârea devine executorie, precum și aceea ca sentința ce se va pronunța să țină loc de contract și act de intabulare.

Obligă pârâta A.D.S. la plata către reclamantă a sumei de 5.354.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat). Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 311/A/2004 din 10 decembrie 2004, respinge, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtele A.D.S. București și SC A.D.O. SA împotriva sentinței civile nr. 2219/C/2004 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 1773/2004. Prin decizia nr. 4996 din 25 octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins recursul declarat de pârâta A.D.S. București împotriva deciziei nr. 311 din 10 decembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, ca tardiv declarat.

Admite recursul declarat de pârâta SC A.D.O. SA Sibiu împotriva aceleași decizii, modifică în parte decizia atacată, admite apelul pârâtei SC A.D.O. SA Sibiu, schimbă în parte sentința nr. 2219 din 23 iunie 2004 a Tribunalului Sibiu în sensul că respinge acțiunea. Menține restul dispozițiilor deciziei. Contestația în anulare nu este fondată. Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs nu pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respinge recursul sau admițându-l numai parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. Motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., invocat de contestatoare, nu vizează în speță erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului care au avut drept consecință darea unor soluții greșite; contestatoarea nu a precizat în concret greșeala materială esențială ce a determinat soluția eronată, ci a reiterat în fapt motivele de fond ale acțiunii sale. Pentru considerentul expus se constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ. și urmează a se respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC M. SRL Sibiu , împotriva deciziei nr. 4996 din 25 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2007.