ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2998/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2998/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta A.D.S. a

solicitat, prin acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului

Buzău, la data de 19 mai 2005, în contradictoriu cu pârâtele SC I.M.B. SA,

societate aflată în procedura falimentului și SC A. SRL IAȘI, constatarea

nulității absolute parțiale a contractului de vânzare cumpărare nr. 97 din 12

ianuarie 2004 încheiat în procedura falimentului SC I.M.B. SA de către

lichidatorul judiciar desemnat, SC S.Q. SRL și cumpărătoarea SC A. SRL urmare

procesului verbal de adjudecare din data de 7 ianuarie 2004, în ceea ce privesc

bunurile reprezentând amenajări complexe de irigații și desecare.

În motivare reclamanta a

arătat că în temeiul O.U.G. nr. 198/1999 și H.G. nr. 46/2000 a preluat și

inclus în patrimoniul său toate terenurile agricole și terenurile aflate

permanent sub luciu de apă aparținând domeniului public și/sau privat al

statului, aflate în exploatarea societăților comerciale agricole, exercitând în

numele și pentru statul român prerogativele dreptului de proprietate.

Că, în temeiul actelor

normative menționate întreaga suprafață de teren preluată de la SC I.M.B. SA

prin protocolul nr. 453 din 14 noiembrie 2000, face parte din domeniul public

al statului și pe cale de consecință amenajările complexe de irigații, ce au

făcut obiectul vânzării efectuate de lichidatorul judiciar, fiind amplasate pe

teren proprietate publică a statului urmează regimul juridic al terenului,

fiind declarate de utilitate publică, și neputând trece în proprietate privată

în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare.

În drept, reclamanta și-a

întemeiat acțiunea pe dispozițiilor art. 135 din Constituție, art. 11 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 213/1998, art. 468, 469 C. civ., O.U.G. nr. 198/1999 și H.G.

nr. 46/2000.

Pârâta SC A. SRL a formulat întâmpinare

la acțiunea introductivă invocând excepția lipsei calității procesual active a

reclamantei, a inadmisibilității cererii și a lipsei de obiect, susținând, în

esență, că activele ce au fost achiziționate prin contractul de

vânzare-cumpărare a cărui nulitate parțială se solicită, reprezintă un sistem

de irigații îngropate care, din punct de vedere funcțional și tehnic, nu se

încadrează în bunurile care alcătuiesc infrastructura de îmbunătățiri funciare

aparținând domeniului public al statului.

Totodată, pârâta a arătat că

rețeaua de irigații îndropate a devenit proprietatea vânzătoarei SC I.M.B. SA

în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, iar prin încheierea nr. 3813

din 3 februarie 2005 a judecătorului sindic rămasă irevocabilă s-a consfințit vânzarea

acestor active la licitație publică, fiind declarată adjudecatar.

La data de 18 iulie 2005, A.N.I.F.

RA denumită în continuare A.N.I.F. RA intervine în cauză, formulând o cerere de

intervenție în interes propriu prin care solicită constatarea nulității

absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare nr. 97 din 12 ianuarie

2004 în ce privește vânzarea sistemelor de irigații îngropate individualizate

în anexele la contract și obligarea pârâtei SC A. SRL IAȘI să-i lase în deplină

posesie sistemele de irigații menționate, care se află în administrarea sa.

În motivarea cererii sale

intervenienta a arătat că sistemele de irigații îngropate au fost executate în I.M.B.

în anul 1972 fiind proprietate de stat și au fost date conform Decretului nr. 68/1983

în administrarea fostei I.A.S. I.M.B., iar din anul 1991, în administrarea SC A.

I.M.B. SA care nu le-a deținut în capitalul social sau în proprietate pentru a

putea face obiectul vânzării cumpărării către un terț.

Cu privire la regimul

juridic al activelor care compun amenajarea complexă de irigații din I.M.B. intervenienta

a susținut că acestea aparțin domeniului public al statului fiind inalienabile,

insesizabile și imprescriptibile conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998,

iar actele juridice încheiate cu încălcarea acestor dispoziții sunt lovite de

nulitate absolută.

În justificarea interesului

în promovarea cererii de intervenție în interes propriu, intervenienta a

invocat Legea nr. 138/2004 prin care a fost înființată prin reorganizarea S.N.I.F.

SA și H.G. nr. 1309/2004 pentru aprobarea Regulamentului său de organizare și

funcționare, acte normative potrivit cărora amenajarea de irigații, desecări

din I.M.B. a fost dată în administrarea sa, fiind astfel instituiția care

exercită în numele și pe seama statului prerogativele dreptului de proprietate

asupra sistemelor de îmbunătățiri funciare, proprietate publică și privată a statului,

declarate de utilitate publică.

Prin sentința civilă nr. 185

din data de 8 decembrie 2005, Tribunalul Brăila, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins, ca neîntemeiate, atât acțiunea principală cât și

cererea de intervenție în interes propriu formulate în cauză.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut următoarele:

Referitor la excepțiile

invocate în cauză de către pârâta SC A. SRL, excepția lipsei calității

procesual active a reclamantei A.D.S. și excepția inadmisibilității acțiunii,

tribunalul apreciază că sunt nefondate, în raport de obiectul cererii,

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, sancțiune

care urmărește apărarea unui interes public, putând fi invocată de oricine și

oricând.

Totodată, instanța apreciază

că Încheierea nr. 38/ S pronunțată de judecătorul sindic prin care s-a

încuviințat vânzarea bunurilor ce au făcut obiectul contractului, deși ține loc

de act autentic, nu este de natură să împiedice exercițiul acțiunii în

nulitate, deoarece valabilitatea contractului nu a fost examinată în condiții

de contradictorialitate .

Pe fondul cauzei instanța

constată că obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 97 din 12 ianuarie

2004 încheiat în procedura falimentului SC I.M.B. SA l-a constituit activul denumit

Baza I.M.B. compus din bunurile prevăzute în anexele la contract și care fac

parte integrantă din acestea, anexe în care irigațiile îngropate aferente

fermelor vândute sunt individualizate ca mijloace fixe, realizate din

investiții proprii cuprinse și în inventarul societății aflate în faliment,

fiind dobândite de aceasta în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990,

la data înființării ca societate comercială.

Instanța constată că

dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic

al acesteia nu își găsesc incidența în cauză, deoarece bunurile vândute nu

reprezintă „canale magistrale și rețele de distribuție pentru irigații” astfel

cum prevede pct. I poziția 16 din anexa la lege, ci irigații îngropate,

mijloace fixe, evidențiate în patrimoniul societății.

Cu privire la reglementarea regimului

juridic și al proprietății infrastructurii de îmbunătățiri funciare și a

terenului aferent, instituită prin Legea nr. 138/2004 a îmbunătățirilor

funciare, instanța reține că legea a intrat în vigoare după data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare nr. 97 din 12 ianuarie 2004, iar bunurile

vândute sub denumirea de irigații îngropate nu se încadrează în noțiunea de bunuri

din amenajări de irigații, stabilită de lege.

Împotriva acestei sentințe

reclamanta A.D.S. a declarat apel, invocând motive de nelegalitate și

netemeinicie, vizând chestiuni de ordin procedural, dar și dezlegarea dată de prima

instanță fondului cauzei.

Sub aspect procedural

reclamanta a criticat menționarea în dispozitivul sentinței în mod greșit a

căii de atac „recursul”; referirea la acțiunea principală și cererea de intervenție

ca fiind formulate de aceeași parte; nepronunțarea asupra excepției lipsei de

obiect invocată de pârâta SC A. SRL și asupra cheltuielilor de judecată, precum

și respingerea ca neîntemeiată a cererii de recuzare formulată împotriva judecătorului

fondului care în calitate de judecător sindic desemnat în dosarul de faliment s-a

pronunțat asupra legalității contractului de vânzare-cumpărare atacat.

Pe fondul litigiului,

reclamanta a susținut, în esență că, irigațiile îngropate ce au făcut obiectul

vânzării au fost calificate în mod greșit mijloace fixe, bunuri mobile, dobândite

de societate în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, în realitate,

sistemul de irigații din I.M.B., executat în anul 1972, proprietatea statului, a

fost dat în administrarea fostei I.A.S. și a succesoarei acesteia, regimul lor

juridic, de bunuri aparținând domeniului public al statului fiind stabilit de art.

136 alin. (3) din Constituție, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 raportat

la pct. 1 din anexa la lege.

Curtea de Apel Galați, secția

comercială și de contencios administrativ, investită cu soluționarea căii de

atac, pe care o califică ca fiind apel, conform dispozițiilor art. 282 C. proc.

civ., a dispus efectuarea unei expertize tehnice în îmbunătățiri funciare, expertiză

a cărei necesitate a pus-o în discuția părților, din oficiu, având ca obiectiv,

stabilirea din punct de vedere tehnic a apartenenței irigațiilor ce au făcut

obiectul contractului de vânzare-cumpărare din litigiu la noțiunea de rețele de

distribuție pentru irigații cu prizele aferente conform pct. I art. 16 din

Anexa la Legea nr. 213/1998 sau bunuri din amenajări de irigații formate din

prize, stații de pompare de bază, stații de repompare, canale și conducte de

aducțiune și distribuție a apei până la stațiile de pompare de punere sub

presiune, expertiză ce a fost întocmită de expert T.V., desemnat prin tragere

la sorți.

Prin decizia civilă nr. 141/

A pronunțată la data de 31 octombrie 2006, Curtea de Apel Galați a admis apelul

declarat de reclamanta A.D.S. împotriva sentinței nr. 185/2005 a Tribunalului

Brăila pe care a schimbat-o în tot și în consecință, a admis acțiunea

reclamantei și cererea de intervenție în interes propriu formulată de A.N.I.F.,

a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare nr.

97 din 12 ianuarie 2001, numai în ceea ce privește transmiterea dreptului de

proprietate asupra amenajărilor complexe de irigații și desecare conform

anexelor la contract (irigații îngropate) și a dispus repunerea părților în situația

anterioară obligând pârâta SC A. SRL să lase în deplină posesie intervenientei A.N.I.F.

bunurile susmenționate.

Instanța de apel și-a

însușit concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de expert T.V. și pct.

de vedere al consilierului expert al reclamantei, prof.univ.dr.Florin

Mărăcineanu, potrivit cărora irigațiile îngropate ce au făcut obiectul

contractului se subscriu noțiunii de rețele de distribuție pentru irigație, cu

prizele aferente, prevăzute de pct. I nr. 16 din Anexa la Legea nr. 213/1998

precum și definițiile date de Anexa 2 la Legea nr. 138/2006, făcând parte din

infrastructura de îmbunătățiri funciare aparținând domeniului public al

statului.

În drept, instanța de apel

și-a întemeiat argumentarea hotărârii pronunțate pe dispozițiile art. 3 alin.

(2) din Legea nr. 213/1998 și ale Legii nr. 84/1996, Legea Îmbunătățirilor

Funciare și H.G. nr. 611/1997 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a

legii, acte normative în vigoare la data perfectării contractului de

vânzare-cumpărare în litigiu.

Pornind de la definirea domeniului

public al statului ca incluzând bunuri „de uz sau interes public național

declarate ca atare prin lege”, instanța a constatat că la data perfectării

actului de vânzare-cumpărare, potrivit Legii Îmbunătățirilor Funciare nr. 84/1996

în vigoare, și regulamentului de aplicare, sistemele de irigații finanțate de

la bugetul de stat erau declarate proprietate publică, fiind bunuri de

utilitate publică de interes național.

Totodată, instanța a

apreciat că distincțiile pe care le conține anexa 2 la Legea nr. 138/2004 –

Legea Îmbunătățirilor Funciare în vigoare la data soluționării cauzei, în

sensul că bunurile care alcătuiesc infrastructura de îmbunătățiri funciare

aparținând domeniului public al statului sunt numai cele amplasate în amonte de

stațiile de pompare de punere sub presiune, nu au relevanță în cauză, întrucât

actul normativ a intrat în vigoare ulterior perfectării contractului de

vânzare-cumprare.

Susținerea pârâtelor

potrivit căreia SC I.M.B. SA a dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor

reprezentând irigații îngropate potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990

a fost înlăturată cu motivarea că, sistemele de irigații în discuție au fost realizate

de către stat în anul 1972, fiind date în administrarea unităților agricole de

stat iar la data reorganizării acestora în societăți comerciale era în vigoare Legea

nr. 7/1974 care excludea posibilitatea ca sistemele de irigații să aparțină

domeniului privat.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs, în termen legal pârâtele SC I.M.B. SA prin lichidatorul

judiciar desemnat SC S.Q. SRL BACĂU și SC A. SRL IAȘI.

invocate de recurenta pârâtă SC I.M.B. SA prin cererea de recurs și întemeiate

în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au vizat următoarele

aspecte:

1.1. Reclamanta A.D.S. nu

are calitate procesual activă de a promova acțiunea ce face obiectul litigiului

și implicit de a forma apel, întrucât potrivit actului de înființare Legea nr. 268/2001

exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra

terenurilor cu destinații agricole aparținând domeniului privat al statului,

iar terenul SC I.M.B. SA face parte din domeniul public al statului și totodată

contractul a cărui nulitate absolută se invocă are ca obiect sisteme de

irigații și nu suprafețe de teren.

1.2. Hotărârea instanței de

apel este rezultatul unei greșite interpretări a Legii nr. 84/1996, în vigoare

la data încheierii contractului, respectiv a dispozițiilor art. 21 pe care

instanța își întemeiază soluția, deoarece textul de lege se referă la lucrările

de îmbunătățiri funciare finanțate de la bugetul de stat sau din alte surse ale

R.A.I.F., lucrări realizate după intrarea în vigoare a legii nefiind aplicabil

lucrărilor realizate anterior anului 1989, care au devenit proprietara

societății comerciale înființate în baza Legii nr. 15/90.

1.3. Expertiza hidrotehnica

de îmbunătățiri funciare efectuate de expertul T.V. este lipsită de valoare

practică fiind total neconcludentă pentru soluționarea cauzei.

SRL a invocat prin cererea de recurs, motivele de nelegalitate prevăzute de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau cuprinde motive contradictorii și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când

hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

legii-susținând, în esență, în argumentarea criticilor formulate următoarele:

2.1. Instanța nu s-a

pronunțat asupra cererii formulate de intervenienta A.N.I.F. intitulată

„Precizări” de aderare la apelul declarat de reclamanta A.D.S., astfel că,

admitând numai apelul reclamantei nu putea să schimbe în tot sentința fondului.

2.2. Instanța nu a avut în

vedere că prin H.G. nr. 226/1991 s-a înființat prin reorganizarea

întreprinderilor agricole de stat SC A. I.M.B. societate pe acțiuni, având unic

acționar statul, și care a preluat în patrimoniu de la data înființării toate

bunurile imobile și mijloacele fixe evidențiate în „registrul prentru evidența

și inventarul fondurilor fixe” așa cum acestea se aflau în anul 1978;

2.3. În mod eronat și cu o

motivare generică instanța de control a reținut că irigațiile îngropate fac

parte din domeniul public al statului, în condițiile în care ele nu sunt

nominalizate în textele de lege invocate;

2.4. Instanța își însușește pct.

de vedere al experților „T.V. și M.F.”, deși aceștia își întemeiază concluziile

în exclusivitate pe Legea nr. 138/2004, Lege ulterioară datei încheierii

contractului de vânzare-cumpărare, iar experții nu s-au deplasat pe teren

pentru a constata existența tuturor părților componente ale instalațiilor de

irigare precum și modul în care acestea funcționează în ansamblul lor.

2.5. Instanța de apel a

pronunțat o soluție eronată și datorită aprecierii incorecte a poziției intimatei

A.N.I.F. care prin cerere de intervenție formulată, sprijină pct. de vedere al

reclamantei A.D.S. Dar intervenienta a participat la procedura falimentului

debitoarei SC I.M.B. în calitate de creditoare înscriindu-se la masa credală și

votând, fără obiecțiuni, alături de ceilalți creditori scoaterea la vânzare a

bunurilor proprietatea debitoarei falite. Totodată intervenienta nu a contestat

măsura dispusă de lichidator privind vânzarea activelor și nici încheierea de

autentificare a contractului de vânzare-cumpărare pronunțată de judecătorul

sindic, ceea ce impune concluzia că în dosarul de faliment a avut o altă

poziție cu privire la apartenența irigațiilor îngropate domeniului public al

statului.

Cu ocazia concluziilor pe

fondul recursului, recurenta-pârâtă SC A. SRL a susținut că din expunerea

motivelor de recurs se impune reîncadrarea acestora, potrivit art. 306 alin. (3)

C. proc. civ., în motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7 și 9

C. proc. civ., solicitând să se aibă în vedere această reîncadrare a motivelor

de recurs formulate.

Prin concluziile scrise

suplimentare, depuse la data de 3 octombrie 2007 înăuntrul termenului acordat

de amânare a pronunțării în cauză, recurenta-pârâtă a invocat o serie de

aspecte de nelegalitate vizând inadmisibilitatea acțiunii introductive,

apreciind că motivele astfel formulate sunt de ordine publică, de natură să

vicieze esențial soluția adoptată, și solicitând totodată repunerea pe rol a

cauzei în vederea discutării lor cu respectarea principiului

contradictorialității.

Asupra acestei chestiuni,

care se impune a fi dezlegată anterior examinării recursurilor, Curtea constată

că motivele de nelegalitate formulate prin concluziile scrise suplimentare

depuse după închiderea dezbaterilor în cauză și acordarea cuvântului pe

cererile de recurs, nu pot fi avute în vedere chiar dacă s-ar converti într-un

motiv de ordine publică, astfel cum susține recurenta-pârâtă, deoarece excepția

reglementată de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la termenul

pentru motivarea recursului are în vedere numai ipoteza invocării motivelor de

ordine publică până la închiderea dezbaterilor pentru a putea fi puse în

discuția părților.

Concluzia se impune din

interpretarea riguroasă teleologic și gramatical a dispozițiilor art. 306 alin.

2 coroborat cu art. 306 alin. (1) și art. 302 C. proc. civ., condițiile de

exercitare a recursului în actuala sa reglementare atât sub aspectul motivelor

cât și a cerințelor de formă și de fond fiind expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile mai sus arătate.

Pe de altă parte repunerea

pe rol a cauzei în temeiul art. 151 C. proc. civ., are în vedere punerea în

discuție pentru lămuriri a chestiunilor ce au făcut deja obiectul dezbaterilor,

or, a statua în sens contrar semnifică o prelungire a termenelor pentru

motivarea recursului sau invocarea excepțiilor de ordine publică pe care

legiuitorul nu a avut-o în vedere.

În cauză intimatele A.D.S.

și A.N.I.F. au depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca

nefondate.

Intimata-reclamantă A.D.S.

prin concluziile scrise a reiterat susținerile orale făcute cu ocazia judecării

recursurilor și consemnate în practicaua prezentei decizii.

Intimata intervenientă A.N.I.F.

care nu a fost prezentă la termenul de judecată din data de 21 septembrie 2007

a susținut din concluziile scrise, în esență, că sistemele de irigații

îngropate ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, constituie

componente ale amenajărilor complexe de irigații și au fost date în

administrarea fostei întreprinderi Agricole de Stat I.M.B., neputând face parte

din capitalul social al acesteia. Intimata a mai arătat că sistemele de

irigație în discuție fac parte din domeniul public al statului fiind declarate

de utilitate publică și prevăzute în anexa 2 a Legii nr. 440/2001 pentru

aprobarea O.G. nr. 23/2000.

Trebuie precizat în

prealabil că examinarea recursurilor declarate de cele două pârâte se va face

împreună, atât datorită unor critici comune formulate de ambele recurente cât

și din rațiuni impuse de rigoarea expunerii și de o anumită sistematizare a

criticilor, și având în vedere dispozițiile art. 138 C. proc. civ., referitoare

la soluționarea excepțiilor.

3.1. Motivul de nelegalitate

vizând excepția lipsei calității procesual active a reclamantei A.D.S., nu

subzistă.

Calitatea procesuală activă

semnifică puterea conferită unei persoane fizice sau juridice de a acționa în

justiție, justificate de un interes personal direct actual, legitim pozitiv și

concret.

A.D.S. a fost înființată

prin Legea nr. 268/2001 ca instituție de interes public cu personalitate

juridică, având ca atribuții: exercitarea în numele statului a prerogativelor

dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând

domeniului privat al statului; gestionarea și exploatarea eficientă a

patrimoniului de stat al cărui proprietar mandat este; privatizarea societății

comercială prevăzută la art. 1 și 2 din lege; concesionarea sau arendarea terenurilor

cu destinație agricolă precum și a bunurilor proprietate publică sau privată a

statului.

Potrivit art. 2 alin. (2)

din lege prin terenuri cu destinație agricolă se înțeleg și … „terenuri ocupate

cu construcții și instalații zootehnice, amenajări piscicole și de îmbunătățiri

funciare.

Totodată art. 21

1

din aceeași lege instituie în sarcina A.D.S. competența de a atribui direct

spre concesiune, terenurile cu destinație agricolă investitorilor care au

cumpărat acțiuni sau active la societatea comerciale prevăzute de art. 1 și art.

2 alin. (1) din aceeași lege, active ce implică necesitatea exploatării unui

teren cu destinație agricolă astfel cum este definit de art. 2 alin. (2).

Prin urmare, în baza

prerogativelor conferite prin legea de înființare cu privire la terenurile cu

destinație agricolă proprietate publică sau privată a statului, A.D.S.-ul are

legitimare procesual activă de a promova acțiunea în constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare atacat cu privire la amenajările

de irigații ce au făcut obiectul vânzării, amenajări situate pe terenul aflat

în administrarea sa.

Interesul legitim, actual și

direct, condiție esențială și comună oricărei acțiuni în justiție, își găsește

justificarea în demersul inițiat de A.D.S., de vreme ce, în baza actului de

vânzare cumpărare a cărui valabilitate solicită a fi verificată, se nasc în sarcina

sa, obligațiile statuate de art. 21

1

din Legea nr. 268/2001.

3.2. Motivele de

nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., sunt

întemeiate în limitele și pentru considerentele ce urmează:

3.3. Instanța de apel,

potrivit dispozitivului deciziei pronunțate admite apelul reclamantei A.D.S. și

schimbă în tot sentința fondului în sensul că admite acțiunea formulată de A.D.S.

și cererea de intervenție principală formulată de A.N.I.F. și constatând nulitatea

absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 97/2004 obligă pârâta

SC A. SRL să lase intervenientei în deplină posesie bunurile (irigațiile îngropate)

conform anexelor la contract .

Or, în măsura în care instanța

s-a considerat investită cu un singur apel, cel al reclamantei A.S.S., soluția pronunțată

în sensul admiterii acțiunii reclamantei, dar și a cererii de intervenție în

interes propriu formulată de A.N.I.F. este nelegală.

Potrivit dispozițiilor

cuprinse în codul de procedură civilă Capitolul III - Alte persoane care pot

lua parte la judecată – Secțiunea I – art. 50 intervenția voluntară principală

este actul prin care un terț intervine într-un proces pentru a-și valorifica un

drept propriu, fiind o veritabilă acțiune, o cerere în justiție, care deși are

legătură cu cererea principală pentru că se grefează pe ea, este independentă

și autonomă de aceasta.

Intervenientul principal se

bucură de independență procesuală atât față de reclamant cât și față de pârât, el

putând face toate actele de procedură indiferent de atitudinea procesuală a

celorlalte părți.

Așadar, în apelul declarat

de reclamant nu poate să fie schimbată soluția adoptată de prima instanță pe

cererea de intervenție principală, în sensul admiterii intervenției principale,

în măsura în care intervenientul principal nu a exercitat calea de atac. Cu

alte cuvinte calea de atac exercitată numai de reclamantă nu poate să-i profite

intervenientului principal care nu a exercitat-o, având în vedere independența sa

procesuală pe care legea i-o recunoaște.

3.4. Sub un al doilea aspect

pornind de la calificarea intervenției principale ca fiind o acțiune în justiție,

prin care intervenientul principal își valorifică un drept propriu, fiind un veritabil

reclamant, rezultă că acțiunea principală și intervenția principală nu pot avea

obiect identic, pentru că în această ipoteză cererile se exclud reciproc.

3.5. Considerentele deciziei

pronunțate nu conțin nici o motivare cu privire la soluția adoptată pe acțiunea

principală și intervenția principală pentru a se putea cenzura raționamentul

instanței și nici cu privire la obiectul acestora, deși se impuneau precizări și

clarificări sub acest aspect și din această perspectivă hotărârea este

casabilă.

3.6. O altă chestiune

neclarificată de instanța de apel cu consecințe esențiale pentru stabilirea

limitelor investirii sale ca instanță de control, dar și sub aspectul soluției

pe cererea de intervenție, o constituie nepunerea în discuția părților a

cererii formulate de intervenienta principală A.N.I.F., intitulată „Precizări”

prin care învederează că „Achiesează la apelul declarat de reclamantă.

Achiesarea, ca manifestare

de voință, unilaterală voluntară și explicită a uneia dintre părțile litigiului

este de natură să producă efecte juridice în raport de termenii achiesării.

Instanța de apel în fața

căreia s-a făcut această declarație de voință trebuia să o pună în discuția

părților și să ceară lămuriri cu privire la conținutul său, la semnificația

exactă a achiesării, cu toate consecințele ce ar putea decurge din interpretarea

dată de instanță, în această fază procesuală a judecății.

3.7. Problema de drept de a

cărei dezlegare depinde soluționarea prezentei cauze, constă în a stabili dacă bunurile

ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 97 din 12 ianuarie

2004 încheiat în procedura falimentului debitoarei SC I.M.B. SA,

individualizate în anexa la contract sub denumirea „irigații îngropate” au fost

dobândite de către societate în proprietate în temeiul art. 20 alin. (2) din

Legea nr. 15/1990, la data înființării ca societate pe acțiuni prin

reorganizarea întreprinderii agricole de stat SC I.M.B. sau au fost deținute în

administrare fiind bunuri proprietate publică a statului și având regimul

juridic instituit prin Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și

regimul juridic al acesteia.

Premiza de la care a pornit

instanța de apel în judecarea cauzei, punând în discuție, din oficiu,

necesitatea efectuării unei expertize tehnice în îmbunătățiri funciare care să

stabilească dacă irigațiile îngropate ce au făcut obiectul contractului de

vânzare-cumpărare se subscriu noțiunii de rețele de distribuție pentru irigații

cu prizele aferente menționate la pct. I poziția 16 din anexa la Legea nr. 213/1998

a fost corectă și justă, deoarece, dat fiind modul în care bunurile au fost

identificate în contractul de vânzare cumpărare cu denumirea generică de

irigații îngropate se impunea lămurirea din punct de vedere tehnic și

funcțional a apartenenței bunurilor la categoriile menționate în anexa la Legea

nr. 213/1998.

Instanța își însușește

concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul T.V. fără nici o motivare

și explicitare asupra împrejurărilor de fapt ce urmau să fie lămurite potrivit

obiectivelor stabilite și fără să sancționeze o serie de vicii esențiale pe

care le relevă lucrarea.

Potrivit art. 201 și urm.C.

proc. civ., opinia expertului se solicită pentru a lămuri instanța în

stabilirea unor împrejurări de fapt care necesită cunoștințe de specialitate.

Prin urmare rolul expertului

trebuie să se limiteze la chestiunile de specialitate ce urmează a fi

explicitate printr-un raport precis, coerent și clar exprimat, care în mod

necesar trebuie să cuprindă o descriere a faptelor cu definirea termenilor

tehnici ce au incidență în lămurirea chestiunilor de specialitate, exigențe pe

care raportul de expertiză întocmit în cauză nu le îndeplinește.

Or, raportul de expertiză întocmit

de expertul Ț.V. nu este fundamentat pe o documentare la fața locului, condiție

necesară pentru întormirea unor lucrări temeinice față de împrejurările de fapt

ce urmau a fi stabilite, fiind irelevant faptul că părțile au fost de acord să

nu se facă o deplasare pe teren deoarece întocmirea raportului constituie o

sarcină personală a expertului.

Explicațiile tehnice

furnizate de expert sunt extrem de sumare, iar referirile sale la actele

normative incidente cauzei exced în mod evident sfera sa de competență,

expertul neputându-se substitui instanței de judecată sub acest aspect.

Așa fiind, Înalta Curte,

constatând întemeiate recursurile declarate de pârâte, în baza art. 312 alin.

(1) și (3) C. proc. civ., urmează a le admite și a casa hotărârea instanței de

apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe care urmează a

pune în discuția părților și a statua asupra chestiunilor legate de obiectul

acțiunii principale și al intervenției principale, declarației de achiesare

făcută de intervenientele în apel și necesitatea refacerii raportului de expertiză

tehnică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de pârâtele SC I.M.B. prin lichidator judiciar SC S.Q. SRL BACĂU și SC A. SRL împotriva

deciziei nr. 141/ A din 31 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Galați,

secția comercială maritimă și fluvială.

Casează decizia recurată și

trimite spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 octombrie 2007.