ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2998/2007

Motivele de nelegalitate invocate de recurenta pârâtă SC I.M.B. SA prin cererea de recurs și întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au vizat următoarele aspecte: 1.1. Reclamanta A.D.S. nu are calitate procesual activă de a promova acțiunea ce face obiectul litigiului și implicit de a forma apel, întrucât potrivit actului de înființare Legea nr. 268/2001 exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinații agricole aparținând domeniului privat al statului, iar terenul SC I.M.B. SA face parte din domeniul public al statului și totodată contractul a cărui nulitate absolută se invocă are ca obiect sisteme de irigații și nu suprafețe de teren. 1.

Hotărârea instanței de apel este rezultatul unei greșite interpretări a Legii nr. 84/1996, în vigoare la data încheierii contractului, respectiv a dispozițiilor art. 21 pe care instanța își întemeiază soluția, deoarece textul de lege se referă la lucrările de îmbunătățiri funciare finanțate de la bugetul de stat sau din alte surse ale R.A.I.F., lucrări realizate după intrarea în vigoare a legii nefiind aplicabil lucrărilor realizate anterior anului 1989, care au devenit proprietara societății comerciale înființate în baza Legii nr. 15/90. 1.

Expertiza hidrotehnica de îmbunătățiri funciare efectuate de expertul T.V. este lipsită de valoare practică fiind total neconcludentă pentru soluționarea cauzei. 2. Recurenta pârâtă SC A. SRL a invocat prin cererea de recurs, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea legii-susținând, în esență, în argumentarea criticilor formulate următoarele: 2.1. Instanța nu s-a pronunțat asupra cererii formulate de intervenienta A.N.I.F. intitulată „Precizări” de aderare la apelul declarat de reclamanta A.D.S., astfel că, admitând numai apelul reclamantei nu putea să schimbe în tot sentința fondului. 2.2. Instanța nu a avut în vedere că prin H.G. nr. 226/1991 s-a înființat prin reorganizarea întreprinderilor agricole de stat SC A. I.M.B. societate pe acțiuni, având unic acționar statul, și care a preluat în patrimoniu de la data înființării toate bunurile imobile și mijloacele fixe evidențiate în „registrul prentru evidența și inventarul fondurilor fixe” așa cum acestea se aflau în anul 1978; 2.3. În mod eronat și cu o motivare generică instanța de control a reținut că irigațiile îngropate fac parte din domeniul public al statului, în condițiile în care ele nu sunt nominalizate în textele de lege invocate; 2.

Instanța își însușește pct. de vedere al experților „T.V. și M.F.”, deși aceștia își întemeiază concluziile în exclusivitate pe Legea nr. 138/2004, Lege ulterioară datei încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar experții nu s-au deplasat pe teren pentru a constata existența tuturor părților componente ale instalațiilor de irigare precum și modul în care acestea funcționează în ansamblul lor. 2.

Instanța de apel a pronunțat o soluție eronată și datorită aprecierii incorecte a poziției intimatei A.N.I.F. care prin cerere de intervenție formulată, sprijină pct. de vedere al reclamantei A.D.S. Dar intervenienta a participat la procedura falimentului debitoarei SC I.M.B. în calitate de creditoare înscriindu-se la masa credală și votând, fără obiecțiuni, alături de ceilalți creditori scoaterea la vânzare a bunurilor proprietatea debitoarei falite. Totodată intervenienta nu a contestat măsura dispusă de lichidator privind vânzarea activelor și nici încheierea de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare pronunțată de judecătorul sindic, ceea ce impune concluzia că în dosarul de faliment a avut o altă poziție cu privire la apartenența irigațiilor îngropate domeniului public al statului. Cu ocazia concluziilor pe fondul recursului, recurenta-pârâtă SC A. SRL a susținut că din expunerea motivelor de recurs se impune reîncadrarea acestora, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7 și 9 C. proc. civ., solicitând să se aibă în vedere această reîncadrare a motivelor de recurs formulate. Prin concluziile scrise suplimentare, depuse la data de 3 octombrie 2007 înăuntrul termenului acordat de amânare a pronunțării în cauză, recurenta-pârâtă a invocat o serie de aspecte de nelegalitate vizând inadmisibilitatea acțiunii introductive, apreciind că motivele astfel formulate sunt de ordine publică, de natură să vicieze esențial soluția adoptată, și solicitând totodată repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării lor cu respectarea principiului contradictorialității. Asupra acestei chestiuni, care se impune a fi dezlegată anterior examinării recursurilor, Curtea constată că motivele de nelegalitate formulate prin concluziile scrise suplimentare depuse după închiderea dezbaterilor în cauză și acordarea cuvântului pe cererile de recurs, nu pot fi avute în vedere chiar dacă s-ar converti într-un motiv de ordine publică, astfel cum susține recurenta-pârâtă, deoarece excepția reglementată de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la termenul pentru motivarea recursului are în vedere numai ipoteza invocării motivelor de ordine publică până la închiderea dezbaterilor pentru a putea fi puse în discuția părților. Concluzia se impune din interpretarea riguroasă teleologic și gramatical a dispozițiilor art. 306 alin. 2 coroborat cu art. 306 alin. (1) și art. 302 C. proc. civ., condițiile de exercitare a recursului în actuala sa reglementare atât sub aspectul motivelor cât și a cerințelor de formă și de fond fiind expres și limitativ prevăzute de dispozițiile mai sus arătate. Pe de altă parte repunerea pe rol a cauzei în temeiul art. 151 C. proc. civ., are în vedere punerea în discuție pentru lămuriri a chestiunilor ce au făcut deja obiectul dezbaterilor, or, a statua în sens contrar semnifică o prelungire a termenelor pentru motivarea recursului sau invocarea excepțiilor de ordine publică pe care legiuitorul nu a avut-o în vedere. În cauză intimatele A.D.S. și A.N.I.F. au depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca nefondate. Intimata-reclamantă A.D.S. prin concluziile scrise a reiterat susținerile orale făcute cu ocazia judecării recursurilor și consemnate în practicaua prezentei decizii. Intimata intervenientă A.N.I.F. care nu a fost prezentă la termenul de judecată din data de 21 septembrie 2007 a susținut din concluziile scrise, în esență, că sistemele de irigații îngropate ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, constituie componente ale amenajărilor complexe de irigații și au fost date în administrarea fostei întreprinderi Agricole de Stat I.M.B., neputând face parte din capitalul social al acesteia. Intimata a mai arătat că sistemele de irigație în discuție fac parte din domeniul public al statului fiind declarate de utilitate publică și prevăzute în anexa 2 a Legii nr. 440/2001 pentru aprobarea O.G. nr. 23/2000. 3. Asupra recursurilor: Trebuie precizat în prealabil că examinarea recursurilor declarate de cele două pârâte se va face împreună, atât datorită unor critici comune formulate de ambele recurente cât și din rațiuni impuse de rigoarea expunerii și de o anumită sistematizare a criticilor, și având în vedere dispozițiile art. 138 C. proc. civ., referitoare la soluționarea excepțiilor. 3.1. Motivul de nelegalitate vizând excepția lipsei calității procesual active a reclamantei A.D.S., nu subzistă. Calitatea procesuală activă semnifică puterea conferită unei persoane fizice sau juridice de a acționa în justiție, justificate de un interes personal direct actual, legitim pozitiv și concret. A.D.S. a fost înființată prin Legea nr. 268/2001 ca instituție de interes public cu personalitate juridică, având ca atribuții: exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului; gestionarea și exploatarea eficientă a patrimoniului de stat al cărui proprietar mandat este; privatizarea societății comercială prevăzută la art. 1 și 2 din lege; concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinație agricolă precum și a bunurilor proprietate publică sau privată a statului. Potrivit art. 2 alin. (2) din lege prin terenuri cu destinație agricolă se înțeleg și … „terenuri ocupate cu construcții și instalații zootehnice, amenajări piscicole și de îmbunătățiri funciare. Totodată art. 21 1 din aceeași lege instituie în sarcina A.D.S. competența de a atribui direct spre concesiune, terenurile cu destinație agricolă investitorilor care au cumpărat acțiuni sau active la societatea comerciale prevăzute de art. 1 și art. 2 alin. (1) din aceeași lege, active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinație agricolă astfel cum este definit de art. 2 alin. (2). Prin urmare, în baza prerogativelor conferite prin legea de înființare cu privire la terenurile cu destinație agricolă proprietate publică sau privată a statului, A.D.S.-ul are legitimare procesual activă de a promova acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare atacat cu privire la amenajările de irigații ce au făcut obiectul vânzării, amenajări situate pe terenul aflat în administrarea sa. Interesul legitim, actual și direct, condiție esențială și comună oricărei acțiuni în justiție, își găsește justificarea în demersul inițiat de A.D.S., de vreme ce, în baza actului de vânzare cumpărare a cărui valabilitate solicită a fi verificată, se nasc în sarcina sa, obligațiile statuate de art. 21 1 din Legea nr. 268/2001. 3.2. Motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., sunt întemeiate în limitele și pentru considerentele ce urmează: 3.3. Instanța de apel, potrivit dispozitivului deciziei pronunțate admite apelul reclamantei A.D.S. și schimbă în tot sentința fondului în sensul că admite acțiunea formulată de A.D.S. și cererea de intervenție principală formulată de A.N.I.F. și constatând nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 97/2004 obligă pârâta SC A. SRL să lase intervenientei în deplină posesie bunurile (irigațiile îngropate) conform anexelor la contract . Or, în măsura în care instanța s-a considerat investită cu un singur apel, cel al reclamantei A.S.S., soluția pronunțată în sensul admiterii acțiunii reclamantei, dar și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de A.N.I.F. este nelegală. Potrivit dispozițiilor cuprinse în codul de procedură civilă Capitolul III - Alte persoane care pot lua parte la judecată – Secțiunea I – art. 50 intervenția voluntară principală este actul prin care un terț intervine într-un proces pentru a-și valorifica un drept propriu, fiind o veritabilă acțiune, o cerere în justiție, care deși are legătură cu cererea principală pentru că se grefează pe ea, este independentă și autonomă de aceasta. Intervenientul principal se bucură de independență procesuală atât față de reclamant cât și față de pârât, el putând face toate actele de procedură indiferent de atitudinea procesuală a celorlalte părți. Așadar, în apelul declarat de reclamant nu poate să fie schimbată soluția adoptată de prima instanță pe cererea de intervenție principală, în sensul admiterii intervenției principale, în măsura în care intervenientul principal nu a exercitat calea de atac. Cu alte cuvinte calea de atac exercitată numai de reclamantă nu poate să-i profite intervenientului principal care nu a exercitat-o, având în vedere independența sa procesuală pe care legea i-o recunoaște. 3.4. Sub un al doilea aspect pornind de la calificarea intervenției principale ca fiind o acțiune în justiție, prin care intervenientul principal își valorifică un drept propriu, fiind un veritabil reclamant, rezultă că acțiunea principală și intervenția principală nu pot avea obiect identic, pentru că în această ipoteză cererile se exclud reciproc. 3.5. Considerentele deciziei pronunțate nu conțin nici o motivare cu privire la soluția adoptată pe acțiunea principală și intervenția principală pentru a se putea cenzura raționamentul instanței și nici cu privire la obiectul acestora, deși se impuneau precizări și clarificări sub acest aspect și din această perspectivă hotărârea este casabilă. 3.

O altă chestiune neclarificată de instanța de apel cu consecințe esențiale pentru stabilirea limitelor investirii sale ca instanță de control, dar și sub aspectul soluției pe cererea de intervenție, o constituie nepunerea în discuția părților a cererii formulate de intervenienta principală A.N.I.F., intitulată „Precizări” prin care învederează că „Achiesează la apelul declarat de reclamantă. Achiesarea, ca manifestare de voință, unilaterală voluntară și explicită a uneia dintre părțile litigiului este de natură să producă efecte juridice în raport de termenii achiesării. Instanța de apel în fața căreia s-a făcut această declarație de voință trebuia să o pună în discuția părților și să ceară lămuriri cu privire la conținutul său, la semnificația exactă a achiesării, cu toate consecințele ce ar putea decurge din interpretarea dată de instanță, în această fază procesuală a judecății. 3.

Problema de drept de a cărei dezlegare depinde soluționarea prezentei cauze, constă în a stabili dacă bunurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 97 din 12 ianuarie 2004 încheiat în procedura falimentului debitoarei SC I.M.B. SA, individualizate în anexa la contract sub denumirea „irigații îngropate” au fost dobândite de către societate în proprietate în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, la data înființării ca societate pe acțiuni prin reorganizarea întreprinderii agricole de stat SC I.M.B. sau au fost deținute în administrare fiind bunuri proprietate publică a statului și având regimul juridic instituit prin Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Premiza de la care a pornit instanța de apel în judecarea cauzei, punând în discuție, din oficiu, necesitatea efectuării unei expertize tehnice în îmbunătățiri funciare care să stabilească dacă irigațiile îngropate ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare se subscriu noțiunii de rețele de distribuție pentru irigații cu prizele aferente menționate la pct. I poziția 16 din anexa la Legea nr. 213/1998 a fost corectă și justă, deoarece, dat fiind modul în care bunurile au fost identificate în contractul de vânzare cumpărare cu denumirea generică de irigații îngropate se impunea lămurirea din punct de vedere tehnic și funcțional a apartenenței bunurilor la categoriile menționate în anexa la Legea nr. 213/1998. Instanța își însușește concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul T.V. fără nici o motivare și explicitare asupra împrejurărilor de fapt ce urmau să fie lămurite potrivit obiectivelor stabilite și fără să sancționeze o serie de vicii esențiale pe care le relevă lucrarea. Potrivit art. 201 și urm.C. proc. civ., opinia expertului se solicită pentru a lămuri instanța în stabilirea unor împrejurări de fapt care necesită cunoștințe de specialitate. Prin urmare rolul expertului trebuie să se limiteze la chestiunile de specialitate ce urmează a fi explicitate printr-un raport precis, coerent și clar exprimat, care în mod necesar trebuie să cuprindă o descriere a faptelor cu definirea termenilor tehnici ce au incidență în lămurirea chestiunilor de specialitate, exigențe pe care raportul de expertiză întocmit în cauză nu le îndeplinește. Or, raportul de expertiză întocmit de expertul Ț.V. nu este fundamentat pe o documentare la fața locului, condiție necesară pentru întormirea unor lucrări temeinice față de împrejurările de fapt ce urmau a fi stabilite, fiind irelevant faptul că părțile au fost de acord să nu se facă o deplasare pe teren deoarece întocmirea raportului constituie o sarcină personală a expertului. Explicațiile tehnice furnizate de expert sunt extrem de sumare, iar referirile sale la actele normative incidente cauzei exced în mod evident sfera sa de competență, expertul neputându-se substitui instanței de judecată sub acest aspect. Așa fiind, Înalta Curte, constatând întemeiate recursurile declarate de pârâte, în baza art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., urmează a le admite și a casa hotărârea instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe care urmează a pune în discuția părților și a statua asupra chestiunilor legate de obiectul acțiunii principale și al intervenției principale, declarației de achiesare făcută de intervenientele în apel și necesitatea refacerii raportului de expertiză tehnică.