ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7899/2007

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 120/S/2006, Tribunalul Brașov a admis contestația formulată, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, de către contestatoarea R.C., în contradictoriu cu intimata SC B. SA, prin lichidator SC C.E. SA Bacău; a dispus anularea deciziei nr. 21 din 30 noiembrie 2005 emisă de intimată și a fost obligată intimata la restituirea în natură, respectiv prin schimb, către contestatoare, a terenului solicitat, pe amplasamentul stabilit prin Hotărârea nr. 9 din 25 septembrie 2003 a Consiliului de Administrație al SC B. SA, conform procesului-verbal și schițelor anexate. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că intimata se încadrează în categoria persoanelor juridice prevăzute la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar deciziile emise de aceasta în soluționarea notificărilor formulate în temeiul acestei legi trebuie să fie emise de organele sale de conducere. Hotărârea nr. 9 din 25 septembrie 2003 a fost adoptată în mod legal de organul de conducere al societății intimate, respectiv consiliul de administrație al acesteia, la un moment în care societatea avea capacitatea deplină de exercițiu, respectiv nu intrase în lichidare, așa încât sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 31/1954, potrivit cărora persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale, iar actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși.

Art. 20.3 lit. b) din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, prevede între organele de conducere ale societăților comerciale la care statul este acționar majoritar și consiliul de administrație, astfel încât prima dintre hotărâri a fost legal emisă, astfel că nu există nici un temei legal pentru ca lichidatorul desemnat ulterior declanșării procedurii de lichidare voluntară să nesocotească sau să revină asupra hotărârilor legal adoptate în perioada în care societatea își exercita drepturile și își executa obligațiile prin organele sale de conducere. Mai mult, art. 20.4 din aceleași Norme prevede că decizia sau, după caz, dispoziția motivată dispusă de un organ de conducere ierarhic inferior unui alt organ de conducere din cadrul unității deținătoare, poate fi revocată de aceasta din urmă în virtutea plenitudinii de competență specific situației juridice a unității deținătoare.

Ori, lichidatorul desemnat după declanșarea procedurii de lichidare voluntară nu are și nu ar putea avea calitatea de organ de conducere ierarhic superior consiliului de administrație, cele două entități neputând, de altfel, coexista, după cum lichidatorul nu are nici calitatea de a ”ratifica” sau revoca actele făcute de organele de conducere ale persoanei juridice în perioada în care aceasta avea capacitatea de folosință.

Prin decizia civilă nr. 202/Ap din 16 octombrie 2006, Curtea de Apel Brașov a respins apelul declarat de intimata SC B. SA Brașov, prin lichidator, reținând, în esență, următoarele: Conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele, terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organului de conducere al unității deținătoare.

Prin organele de conducere al societăților comerciale de genul celor arătate în textul susmenționat, se înțelege conform art. 20.3 lit. b) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, adunarea generală a acționarilor, consiliul de administrație sau administratorul. Hotărârea nr. 9 din 25 septembrie 2003 a fost adoptată de organul de conducere al societății comerciale, respectiv de consiliul de administrație, într-o perioadă când persoana juridică nu era în lichidare. Susținerea apelantei, că hotărârea contestată nu este valabilă, întrucât nu a fost supusă votului A.G.A., nu a fost primită de către instanța de apel în raport de dispozițiile art. 20.3 din Normele Metodologice.

Nu s-a primit nici susținerea că numai deciziile lichidatorului sunt valabile, întrucât s-a constatat că nu există vreun temei legal pentru desființarea unor acte adoptate legal de organele competente de conducere anterior intrării în lichidare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SA Brașov, prin lichidator SC C.E. SA Bacău, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, se arată că motivarea instanțelor de fond și de apel că hotărârea consiliului de administrație este valabilă, întrucât acesta este organ de conducere, este contrazisă chiar de textul de lege invocat, art. 20.3 lit. b) din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, care enumeră organele de conducere ale societății, dar face distincție între adunarea generală a acționarilor, pe de o parte și consiliul de administrație sau administratoarea societății, pe de altă parte.

Aceștia din urmă pot lua decizii doar ”dacă li s-au acordat puteri speciale în acest sens”, iar consiliul de administrație al SC B. SA nu a fost niciodată împuternicit să emită decizii sau dispoziții, urmare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001. Pe de altă parte, societatea lichidatoare a fost mandatată expres de către A.G.A. a societății să soluționeze cererile petenților formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată și în consecință, numai deciziile emise de aceasta sunt valabile. S-a mai arătat că, în măsura în care se va decide că petiționara este îndreptățită să primească teren, este de acord să îi restituie suprafața echivalentă celei revendicate, însă pe un alt amplasament, tot în incinta fabricii, cu front stradal, neafectat de construcții industriale.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a arătat că terenul propus pentru retrocedare este lipsit de valoare, fiind amplasat în spatele societății. Examinând decizia în raport de motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele: Intimata-reclamantă a solicitat pârâtei, prin notificarea nr. 270 din 14 noiembrie 2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, acordarea de despăgubiri bănești pentru suprafața de teren naționalizată în baza Legii nr. 119/1948, aferentă Fabricii de cherestea, de 1406 mp, situată în Zărnești, înscrisă în C.F. 8008 Zărnești, nr. top inițial 6820, teren ce a aparținut autoarei sale A.P. (căsătorită C.). Potrivit actelor depuse la dosarul cauzei, reclamanta a arătat că asupra imobilului înscris în C.F.

6692 Zărnești sub nr. top 6811 și 6812, aflat în proprietatea autoarei A.P. (căsătorită C.) s-a intabulat dreptul de proprietate al statului cu titlu de drept de naționalizare și s-a trecut în C.F. nr. 8008 Zărnești sub nr. top 6820. Consiliul de Administrație al SC B. SA, prin hotărârea nr. 9 din 25 septembrie 2003, a aprobat retrocedarea în natură către reclamantă a suprafeței de 1406 mp teren, aflată în cadrul S.E.I.L. Zărnești, restituirea urmând a se face pe alt amplasament față de cel dovedit, conform negocierilor purtate cu notificatoarea, iar la art. 5 din hotărâre s-a prevăzut că aceasta va fi supusă aprobării A.G.A. Această hotărâre a fost emisă urmare a notificării nr. 270 din 14 noiembrie 2001. Ulterior, după intrarea în lichidare a SC B. SA, lichidatorul SC C.E.

SA Bacău, prin decizia contestată, a respins notificarea din 14 noiembrie 2001 formulată de petenta R.C., cu motivarea că nu s-a făcut dovada preluării cu sau fără titlu a imobilului și nu s-au depus actele de proprietate în copii legalizate sau certificate în conformitate cu originalele, potrivit art. 22 alin. (4) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. În raport de actele administrate în cauză, instanțele de fond și apel au constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituire, în sensul art. 3 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, în calitate de moștenitoare legală a fostei proprietare A.P.

(căsătorită C.); că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei sale asupra imobilului în litigiu, cât și a preluării abuzive a terenului de către stat prin naționalizare potrivit Legii nr. 119/1948, iar pârâta nu a formulat critici în recurs în raport de constatările instanțelor de fond și apel pe aceste aspecte. Instanța de apel, soluționând cauza, s-a limitat însă la a constata că pârâta a soluționat notificarea reclamantei prin hotărârea nr. 9 din 25 septembrie 2003, emisă de organul abilitat de lege în acest sens și că emiterea unei noi dispoziții, de această dată de respingere a aceleiași notificări, este abuzivă, fără a stabili pe deplin situația de fapt, respectiv fără administrarea unui probatoriu pertinent și adecvat în acest sens.

Astfel, în cuprinsul Hotărârii nr. 9 din 25 septembrie 2003 emisă de Consiliul de administrație al unității deținătoare, pârâta SC B. SA, prin care s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 1406 mp aflat în cadrul S.E.I.L. Zărnești, la art. 5 s-a prevăzut că aceasta va fi supusă hotărârii A.G.A., fapt ce nu rezultă din probele administrate în cauză. De asemenea, nu rezultă dacă Hotărârea nr. 9/2003 a fost comunicată intimatei-reclamante, conform art. 23 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 25 alin. (3) din legea republicată și dacă a fost intabulată, deși, față de prevederile art. 23.8 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, data intabulării este esențială pentru a se stabili dacă hotărârea, care după intabulare, nu mai putea fi revocată constituie titlu pentru exercitarea calității de proprietar.

Instanța de apel nu a stabilit dacă sunt îndeplinite aceste condiții, în ceea ce privește hotărârea nr. 9 din 25 septembrie 2003 a Consiliului de administrație al SC B. SA până la data emiterii dispoziției contestate. În măsura în care nu se dovedește îndeplinirea acestor condiții, trebuie stabilită situația de fapt cu privire la suprafața de teren ce poate fi atribuită intimatei-reclamante în compensare. Dovedirea acestei împrejurări se impune față de susținerea recurentei, că pe terenul înscris în Hotărârea nr. 9/2003 se află depozitul de cherestea și că este de acord să-i atribuie reclamantei teren în compensare tot în incinta societății, pe care însă nu se află construcții, precum și în raport de planul anexă la Hotărârea nr. 9/2003 din care rezultă că pe terenul propus pentru retrocedare se află un depozit.

Pentru dovedirea acestor împrejurări se impune administrarea probei cu înscrisuri și dacă este necesar și a unei expertize tehnice pentru a se stabili dacă pe terenul menționat în Hotărârea nr. 9 pentru retrocedare se află construcții și dacă terenul propus în compensare este echivalent imobilului preluat de la reclamantă. Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâtă, va fi casată decizia recurată și se va trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului. Cu ocazia rejudecării se va administra probatoriul necesar stabilirii situației de fapt, în sensul celor menționate și se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta SC B. SA, societate în lichidare voluntară, prin lichidator SC C.E. SA Bacău împotriva deciziei civile nr. 202/Ap din 16 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, pe care o casează. Trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2007.