ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1719/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1719/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Brașov la data de 22 ianuarie 2001,

reclamanta B.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC B.T.T. SA

București

și orașul Predeal prin Primar, rectificarea C.F. nr. 10720 Râșnov, nr. top 7514/4/3,

7514/4/4 în sensul reîntabulării dreptului de proprietate al reclamantei,

obligarea pârâtelor să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie

imobilul de mai sus, teren precum și construcția edificată pe acesta, denumită

Vila „C.", constatarea nulității titlului de proprietate al pârâtei SC

B.T.T. SA București asupra imobilului.

Prin

sentința civilă nr. 4585 din 11 aprilie 2001, Judecătoria Brașov a

declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Brașov,

având în

vedere dispozițiile art. 2 pct. 2 C. proc. civ., raportat la

valoarea imobilului, determinată la acel moment la 2.003.541.815 lei.

Tribunalul Brașov, prin sentința

civilă nr. 55/S din 11 februarie 2002, a admis

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B.L. și a

respins

astfel acțiunea formulată de aceasta în contradictoriu cu

pârâții chemați în judecată.

In motivarea acestei hotărâri,

tribunalul a reținut, în esență, că dreptul de proprietate al reclamantei B.L.,

dobândit prin cumpărare, a fost înscris în C.F. nr. 9950 Râșnov, iar nu asupra

imobilului înscris în C.F. nr. 10720 Râșnov unde este înscris dreptul de

proprietate al Statului Român cu titlu de naționalizare, dreptul de proprietate

al pârâtei SC B.T.T. SA București fiind

intabulat

asupra parcelelor evidențiate sub nr. top 7414/4/3, 7414/4/4 din această

carte

funciară. Prima instanță a făcut referire în cuprinsul considerentelor la

operațiunile de evidență imobiliară efectuate în decursul anilor, prin care în C.F.

nr. 10720 Râșnov au fost transcrise mai multe imobile, înscrise inițial într-un

număr de 35 de cărți funciare, arătând însă că prin aceste operațiuni nu a fost

adusă vreo parcelă de teren din C.F. nr. 9950 Râșnov, unde apare înscris

dreptul de proprietate al reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 32/Ap din 20

mai 2002, Curtea de Apel Brașov a respins,

ca

tardiv, apelul declarat de reclamanta B.L. împotriva sentinței primei

instanțe,

hotărâre casată în controlul judecătoresc al recursului - prin decizia civilă

nr. 5294 din 10 decembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu

trimiterea cauzei pentru soluționarea apelului.

Conformându-se dispozițiilor

deciziei de casare, Curtea de Apel Brașov a

pronunțat

decizia civilă nr. 933/Ap din 30 septembrie 2004, prin care a admis apelul

declarat

de reclamanta B.L., a cărei calitate procesuală s-a transmis

moștenitorului B.M.N., prin mandatar A.N.A.,

împotriva

sentinței civile nr. 55/S din 1 februarie 2002 a Tribunalului Brașov.

A anulat

sentința apelată și a reținut cauza pentru soluționarea pe fond a

litigiului.

A disjuns capătul de cerere purtând

asupra constatării nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate

al pârâtei SC B.T.T. SA București, cerere față de care a constatat lipsa

competenței materiale a instanței civile, declinând astfel competența soluționării

acestei cereri în favoarea Curții de Apel București, secția contencios

administrativ.

A suspendat judecarea cauzei până la

soluționarea litigiului privind valabilitatea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate.

În considerarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat că, în mod greșit, prima instanță a soluționat

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, respingând acțiunea

fără a intra în cercetarea fondului raportului litigios. S-a reținut pe această

cale ca stare de fapt că asupra imobilelor înscrise sub nr. top 7514/4/3,

7514/4/4, reclamanta B.L. și-a intabulat dreptul de proprietate la data de 10

noiembrie 1945, cu titlu de drept cumpărare, în C.F. nr. 950 Râșnov. Ulterior,

aceste parcele au fost trecute în C.F. nr. 10720 Râșnov la A+7 și A+8 și înscrise în proprietatea Statului Român cu titlu de drept prescripție

achizitivă conform Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1960, potrivit

mențiunilor de sub B 2 și B 3. Rezultă din expozitivul acestei decizii cum

concluzia de mai sus este implicită, iar nu explicită, câtă vreme în

operațiunile la care se face vorbire sub înscrierea de la B 3 imobilele cu nr. top 7514/4/1, 7514/4/5 rămân și pe mai departe în C.F. nr. 9950, ceea ce

conduce la concluzia că toate celelalte parcele, inclusiv cele de sub nr. top

7514/4/3, 7514/4/4, au fost trecute în C.F. nr. 10720. S-a reținut tot astfel

în decizia pronunțată cum imobilul reprezentat de cele două parcele, înscrise

sub nr. top 7514/4/3, 7514/4/4, sunt evidențiate atât în C.F. nr. 10720 Râșnov,

cât și în C.F. nr. 9950 Râșnov, întrucât, ca urmare a operațiunilor efectuate,

nu s-a procedat la sistarea evidenței lor în cea din urmă carte funciară.

Soluția mai sus relevată a rămas

irevocabilă prin respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat de pârâta SC

B.T.T. SA București.

Calea de atac a recursului a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 21154 din 08

decembrie 2004, trimisă spre dezlegare Curții de Apel Brașov - potrivit Legii

nr. 219/2005 - care a pronunțat decizia civilă nr. 651/R din 08 noiembrie 2005,

a reținut curtea în cuprinsul acestei decizii că pârâta recurentă a criticat

aspecte care țin de fondul cauzei, fond care nu putea fi supus criticilor câtă

vreme instanța de apel a anulat hotărârea primei instanțe și a reținut cauza

pentru judecarea pe fond a cauzei.

Judecata dispusă prin această

decizie, obiect al dosarului nr. 631/Ap/2004 al Curții de Apel Brașov, a rămas

în nelucrare până la data de 29 septembrie 2008, când succesorul în drepturi al

reclamantei, B.M.N. a formulat cerere de repunere pe rol, justificat de

pronunțarea irevocabilă a soluției care a atras măsura suspendării.

Repunerea pe rol a fost dispusă prin

încheierea din 24 noiembrie 2008, termen la care curtea a admis cererea formulată

de succesorul în drepturi al reclamantei și a conexat la prezenta cauză

litigiul care formează obiectul dosarului nr. 360/Ap/2005 al aceleiași

instanțe.

Procedând la examinarea cauzei care

formează obiectul acestui din urmă dosar, este de constatat că, prin cererea

înregistrată la data de 14 mai 2002 la Judecătoria Brașov, reclamanta B.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC B.T.T. SA

București și SC L. SRL

Predeal constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare

încheiat între pârâte cu privire la imobilul

înscris în C.F. 10720 Râșnov, nr. top

7514/4/3, 7514/4/4, restabilirea

situației de carte funciară în sensul radierii

dreptului de proprietate al pârâtelor, constatarea edificării de către

reclamantă pe

acest teren a unei construcții denumită Cabana „C."

și constatarea

dreptului de proprietate

asupra edificatului, înscrierea dreptului de proprietate al

reclamantei

asupra construcției cu

titlu

de drept

de construire, obligarea pârâtelor la respectarea dreptului de proprietate

asupra terenului și construcției.

Având în vedere valoarea imobilului

în litigiu, evaluat de pârâta SC B.T.T. SA

București la suma de 2.389.274.430 lei, raportat la prevederile art. 2

pct.

1 lit. b) C. proc. civ., prin sentința civilă nr. 11524 din 03 octombrie 2002,

judecătoria a declinat competența soluționării în favoarea Tribunalului Brașov.

Prin sentința civilă nr. 724/S din 10

decembrie 2004, Tribunalul Brașov a respins acțiunea formulată și precizată de

reclamanta B.L. și continuată de succesorul în drepturi al acesteia, B.M.N.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la

data de 02 octombrie 1945, între T.T., în calitate de vânzător, și reclamanta

din acțiunea introductivă, B.L.

, în

calitate de cumpărător, acesteia din urmă i-a fost transmis dreptul de

proprietate asupra imobilului - teren în suprafață de 2.186 mp, înscris în C.F.

nr.

9950 Râșnov, nr. top 7514/4/3, 7514/4/4.

A arătat tribunalul cum, ulterior,

în anul 1975, imobilul mai sus menționat a fost adus în C.F. nr. 10720 Râșnov,

fiind trecut în proprietatea Statului Român cu titlu de prescripție achizitivă,

conform Decretelor nr. 218/1960 și nr.

712/1966,

iar prin încheierea din 14 noiembrie 2000 a Judecătoriei Zărnești s-a dispus

înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei SC B.T.T. SA București asupra

imobilului

înscris în C.F. nr. 9950 Râșnov, nr. top 7514/4/3, 7514/4/4 - care este

identic cu imobilul înscris în C.F. nr. 10720

Râșnov, nr. top 7514/4/3, 7514/4/4,

conform H.G.R. nr. 834/1991.

Prin

încheierea din 09 mai 2003, instanța a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei SC L.

SRL Predeal.

Asupra cererii

privind constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare invocat, s-a

arătat că obiectul acestuia vizează imobilul

denumit

Discoteca „Vârful cu Dor", teren construit și neconstruit în suprafață de

3.720,50

mp înscris în C.F. nedefinitivă nr. 9 Râșnov, nr. cadastral 29, asupra căruia

reclamanta nu a făcut dovada existenței unui drept de proprietate.

În mod

corespunzător a fost respinsă cererea purtând asupra rectificării de carte

funciară prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei SC B.T.T. SA

București,

considerându-se, pe de o parte, că, potrivit temeiului juridic invocat -

art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr.

115/1938 - reclamanta nu a investit instanța cu un petit în constatarea

nevalabilității titlului pârâtei, iar, pe de altă parte,

raportul litigios este guvernat de dispozițiile

Legii nr. 10/2001, ale art. 46 alin. (2)

din acest act normativ, care

recunosc valabilitatea actelor juridice încheiate cu bună-credință.

Relativ la capătul de cerere vizând

constatarea edificării de către reclamanta din acțiunea introductivă a unei

construcții denumit Cabana „C." pe imobilul în litigiu și a constatării

dobândirii unui drept de proprietate asupra acestei construcții, prima instanță

a respins ca nefondată pretenția, argumentat pe două teze principale.

Potrivit primei susțineri, astfel

desprinse din considerentele sentinței, reclamanta și succesorul în drepturi al

acesteia, nu au făcut dovada construirii edificatului.

Cea de-a doua teză care a condus la

respingerea pretenției a fost apreciată ca nefiind corespunzătoare instituției

juridice invocate în susținerea ei, cea a accesiunii în reglementarea dată de

prevederile art. 492 C. civ., conform căreia este necesar ca edificatul să fi

fost ridicat pe terenul celui care invocă acest mod de dobândire a dreptului.

Or, arată judecătorul fondului, evaluând raportul de expertiză tehnică imobiliară

întocmit în cauză, Cabana „C." este înscrisă în C.F. nedefinitivă nr. 13

Râșnov, nr. cadastral 33, în favoarea pârâtei SC B.T.T. SA București, ocupând

împreună cu terenul aferent circa

jumătate

din imobilul ce a format obiectul dreptului de proprietate al reclamantei

inițiale.

In legătură cu petitul având ca

obiect obligarea pârâtei la lăsarea în deplină proprietate și posesie a

imobilului, instanța a respins cererea de comparare a titlurilor reclamantei

inițiale și ale pârâtei SC B.T.T. SA București, arătând că o asemenea

solicitare nu poate fi admisă, cererea fiind formulată sub imperiul Legii nr.

10/2001 care exclude promovarea oricărei acțiuni în revendicare bazată pe

regulile dreptului comun.

Împotriva sentinței a declarat apel

succesorul în drepturi al reclamantei, B.M.N., solicitând schimbarea în tot a

acesteia și admiterea acțiunii introductive, astfel cum a fost formulată și

precizată.

In dezvoltarea criticilor căii de

atac se arată că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică.

Referitor la considerentele care au

condus prima instanță la respingerea capătului de cerere privind rectificarea

de carte funciară pe motiv că nu s-a solicitat prin acțiune constatarea

nulității titlului de proprietate al pârâtei, se susține că acest titlu, constând

în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, este dat de natura unui

act administrativ, a cărui valabilitate este supusă unui control special,

reglementat de legea contenciosului administrativ, care stabilește o competență

derogatorie de la dreptul comun, astfel încât acțiunea introductivă adresată

instanței civile nu avea cum să solicite acest aspect.

Hotărârea este criticată și sub

aspectul greșitei respingeri a cererii de comparare a titlurilor, procedură

care are drept scop recunoașterea titlului preferențial al reclamantei, recunoscut

ca atare prin sentința civilă nr.

17105/2000

a Judecătoriei Brașov, prin care s-a dispus rectificarea C.F. nr. 10720

Râșnov

în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra

terenurilor înscrise sub nr. top 7514/4/3,

7514/4/4 și al reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei B.L. Din

această perspectivă se susține că

existența Legii nr. 10/2001 nu se

răsfrânge asupra acțiunii în revendicare.

În fine, o

ultimă critică de apel vizează greșita soluționare a cererii privind

constatarea

dreptului de proprietate al reclamantei inițiale asupra construcției

edificate e aceasta pe terenul în

litigiu, Cabana „C.", susținându-se că în

mod eronat instanța a respins proba testimonială solicitată, de natură

a completa celelalte probe din care rezultă faptul construirii edificatului de

către reclamantă.

Pârâta SC B.T.T. SA București a

formulat întâmpinare, mijloc de apărare prin care a solicitat respingerea

apelului și păstrarea sentinței primei instanțe.

Pentru același

motiv care a atras suspendarea judecății în dosarul nr.

631/Ap/2004 - soluționarea

irevocabilă a cererii de constatare a nulității certificatului de atestare a

dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului,

pe calea contenciosului administrativ - prin încheierea din data de 12

octombrie 2005, curtea a dispus suspendarea judecății și în prezenta cauză,

repunerea pe rol fiind

solicitată de succesorul în drepturi al

reclamantei la data de 28 iulie 2008.

Soluționarea

litigiului, urmare a reunirii cauzelor, astfel cum s-a arătat, a urmărit

dezlegarea deopotrivă a

pretențiilor din acțiunea care a format obiectul dosarului nr. 631/Ap/2004, în

privința căreia instanța de apel a dispus, cu caracter irevocabil, anularea

sentinței civile nr. 55/S din 11 februarie 2002 și reținerea cauzei pentru

judecarea fondului, cât și verificarea legalității și temeiniciei sentinței

civile nr. 724/S din 10 decembrie 2004 prin perspectiva criticilor aduse în

calea de atac a apelului.

Prin decizia civilă nr. 11/Ap din 9

februarie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis, în parte,

acțiunea formulată în dosarul nr. 631/Ap/2004 al Curții de Apel Brașov de către

reclamanta B.L., continuată de succesorul în drepturi al acesteia - B.M.N.,

prin mandatar A.N.A., în contradictoriu cu pârâta SC B.T.T. SA București.

A admis apelul în dosarul conexat

nr. 360/Ap/2005 al Curții de Apel Brașov, declarat de reclamantul B.M.N., în

calitate de moștenitor al defunctei autoarea B.L., prin mandatar A.N.A.,

împotriva sentinței civile nr. 724/S din 10 decembrie 2004 a Tribunalului Brașov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea

formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta SC B.T.T. București.

A constatat dreptul de proprietate

al reclamantului asupra construcției edificate pe terenul înscris în C.F. nr.

10720 Râșnov, nr. top 7514/4/4/3, 7514/4/4, denumită „Vila C.”.

A dispus înscrierea în cartea funciară

a dreptului de proprietate al reclamantului asupra construcției.

A dispus obligarea pârâtului să lase

reclamantului, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul-teren în

suprafață de 2186 mp înscris în C.F. nr. 10720 Râșnov, nr. top 7514/4/4/3, 7514/4/4,

precum și construcția edificată pe acesta, denumită „Vila C.”.

A respins restul repetențiilor din

dosarul nr. 631/Ap/2004 al Curții de Apel Brașov.

A menținut restul dispozițiilor din

sentința civilă nr. 724/S din 10 decembrie 2004 a Tribunalului Brașov.

A respins cererea reclamantului de acorde

a cheltuielilor de judecată în apel.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că sunt întemeiate criticile formulate de reclamant referitoare

la soluționarea cererii în revendicare pe baza comparării titlurilor celor două

părți și a recunoașterii dreptului de proprietate al acestuia asupra

edificatului reprezentat de „Cabana C.”.

Astfel, s-a constatat că acțiunea în

revendicare formulată de reclamant este admisibilă, prin compararea titlului

deținut de autoarea acestuia, cu titlul invocat de pârâtă, cel dintâi având un

rang preferențial, avându-se în vedere modul de dobândire a proprietății,

natura abuzivă a dreptului exercitat de stat asupra imobilului, precum și

Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 60/2007 de către

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite.

Referitor la dreptul de proprietate

invocat de către reclamant asupra imobilului-construcție reprezentat de „Cabana

C.”, instanța de apel a reținut că acesta a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra edificatului respectiv, în raport de dis part. 492 C. civ.,

chiar dacă prima instanță a făcut o corectă analiză a acestei prevederi, în

sensul că ele devin aplicabile doar în situația edificării unei construcții pe

terenul ce aparține altui proprietar decât constructorul edificiului, însă s-a

tras o concluzie eronată, motivat de faptul că edificatul se află situat pe mai

multe parcele, iar unele dintre acestea nu aparțin autoarei reclamantului,

aspect care este lipsit de relevanță, în condițiile multiplelor dezmembrări

care au avut loc, concomitent trecerii imobilelor în alte cărți funciare, cu

atât mai mult cu cât, în cea mai mare parte, construcția se află edificată pe

amplasamentul parcelelor care au fost dobândite de autoarea reclamantului, iar

actele depuse la dosar au creat prezumția că edificatul exista anterior

preluării terenului de către stat.

Referitor la consfințirea titlului

deținut de autoarea reclamantului asupra imobilului aflat în litigiu, s-au avut

în vedere două momente al căror efect juridic s-a considerat că este hotărâtor

în dezlegarea litigiului, primul fiind relevat de sentința civilă nr. 17105 din

17 noiembrie 2000 a Judecătoriei Brașov prin care s-a dispus rectificarea C.F.

nr. 10720 Râșnov, nr. top 7514/4/3, 7514/4/4/, în sensul radierii dreptului de

proprietate al Statului Român asupra acestor parcele și reînscrierii dreptului

de proprietate al autoarei reclamantului, defuncta B.L.

Cel de-al doilea moment considerat

esențial a fost reprezentat de cererea de înscriere a dreptului de proprietate

pe baza certificatului emis în aplicarea H.G. nr. 834/2001, în C.F. 10720

Râșnov a dreptului de proprietate al pârâtei SC B.T.T. SA București, cerere

care, așa cum se desprinde din copia acestei cărți funciare, sub B34, a avut

loc pe data de 14 noiembrie 2000, în timp ce pe rolul Judecătoriei Brașov se

afla litigiul inițiat de B.L. pentru radierea dreptului de proprietate al

statului și recunoașterea propriului drept de proprietate, proces soluționat la

câteva zile prin admiterea acțiunii reclamantei.

Din această cauză, nu s-a putut da

eficiență dispozitivului hotărârii judecătorești arătate (sentința civilă nr. 17105

din 17 noiembrie 2000 a Judecătoriei Brașov ), având ca obiect înscrierea dreptului

de proprietate al autoarei reclamantului, neputându-se dispune rectificarea cărții

funciare, prin radierea dreptului de proprietate al statului și reînscrierea

dreptului reclamantei, deși la cartea funciară fusese notat litigiul pornit de reclamanta

B.L. având ca obiect rectificarea C.F. 10720 Râșnov.

Au fost respinse, ca nefondate,

motivele de apel formulate de reclamant, având ca obiect greșita soluționare a

capătului de cerere privind rectificarea C.F. 10720 Râșnov, întrucât prin

decizia civilă nr. 3554 din 26 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins

cererea formulată de autoarea reclamantului, având ca obiect constatarea

nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate al societății comerciale

pârâte, fapt care nu permite examinarea cererii de rectificare întemeiate pe

dispozițiile art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, aceasta din urmă

înscriindu-și dreptul de proprietate anterior cererii de intabulare solicitată

de autoarea B.L., în baza sentinței civile nr. 17105/200 a Judecătoriei Brașov,

fapt ce nu a permis, din punct de vedere al efectelor înscrierilor de carte funciară,

evidențierea dreptului de proprietate al reclamantei inițiale.

Împotriva deciziei respective, în

termen legal, la data de 27 martie 2009, a declarat recurs pârâta SC B.T.T. SA București, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia,

în sensul respingerii apelului formulat de apelantul-reclamant în dosarul nr.

631/Ap /2004 al Curții de Apel Brașov împotriva sentinței civile nr. 55/S din

11 februarie 2001 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 3708/2001 și

respingerea apelului formulat de același reclamant în dosarul conexat nr.

360/Ap/2005 al Curții de Apel Brașov împotriva sentinței civile nr. 724/S din

10 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 8679/2002 și

menținerea dispozițiilor acestei din urmă hotărâri judecătorești prin care s-a

respins acțiunea civilă în revendicare formulată de reclamanta B.L. și continuată

de moștenitorul acesteia B.M.N.

În drept a invocat aplicarea

dispozițiilor art. 304 pct. 9 teza a I-a și a II-a C. proc. civ., susținându-se

că decizia recurată este nelegală, întrucât nu este motivată în drept în

condițiile în care lipsa de bază legală a hotărârii atacate înseamnă absența

unei norme juridice care să poată constitui premiza majoră a silogismului

judiciar față de soluția dată, precum și faptul că hotărârea pronunțată a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cererea reclamantei trebuind

analizată sub trei aspecte : raportat la legea internă specială, respectiv

Legea nr. 10/2001; la dreptul comun, art. 480 C. civ. și la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la jurisprudența C.E.D.O.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

s-a susținut la pct. 2.1 că, analizând cererea reclamantului din perspectiva

legii speciale, respectiv a Legii nr. 10/2001, Tribunalul Brașov a făcut o

corectă aplicare a legii conform hotărârii pronunțate, respectiv sentința

civilă nr. 724/S din 10 decembrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 38/2003 (în

apel dosarul conexat nr. 360/Ap/2005), întrucât o acțiune în revendicare bazată

pe regulile dreptului comun, în cazul imobilelor deținute de persoane juridice

care trebuiau notificate, nu este admisibilă, antecesoarea reclamantului

trebuind să se raporteze la dispozițiile legii speciale, respectiv Legii nr.

10/2001, punct de vedere statuat și de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile

Unite, prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, cât și de Secția civilă a

aceleiași instanțe prin deciziile nr. 2217 din 9 martie 2007 și 4082 din 18

martie 2007.

Referitor la admiterea acțiunii în

revendicare, având ca obiect construcția denumită „Cabana C.”, recurenta a

susținut că reclamantul nu a făcut dovada calității sale de persoană

îndreptățită în sensul legii, neprobând, în condițiile reglementate de art. 22

din Legea nr. 10/2001, că antecesoarea sa a avut calitatea de proprietar al

acestui imobil la momentul trecerii lui în proprietatea Statului Român.

În ceea ce privește dispozițiile

dreptului comun (motivele de recurs arătate la pct. 2.2 ), societatea

comercială pârâtă a susținut că, în cauză, operează principiul „error comunis

facit jus”, atâta vreme cât, până la data emiterii titlului de proprietate al

subscrisei, respectiv data de 4 februarie 1998, titlul statului asupra

imobilului nu fusese contestat de nimeni, și chiar dacă s-ar fi reținut

nevalabilitatea titlului statului ( cu toate că instanța nu a fost învestită cu

o astfel de cerere ), eroarea a fost comună și invincibilă, iar imobilul a fost

dobândit cu bună-credință, astfel încât titlul său de proprietate era

preferabil față de titlul de proprietate invocat de către reclamantă.

În dezvoltarea aceluiași motiv de

recurs, s-a susținut că sentința civilă nr. 17105/2000 a Judecătoriei Brașov

prin care s-a dispus rectificarea C.F. 10720 Râșnov, nr. top 7514/4/3,

7514/4/4/, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra

acestor parcele și reînscrierea dreptului de proprietate al autoarei

reclamantei, nu le este opozabilă, întrucât SC B.T.T. SA București nu a fost parte

în dosarul respectiv, iar „Cabana C.” se află în proprietatea sa, dreptul de proprietate

fiind înscris în C.F. nr. 13 nedefinitivă Râșnov, reclamantul nefăcând dovada

acestui edificat sau a calității de proprietar asupra construcției respective,

vila fiind construită în anul 1956, ulterior preluării de către stat, iar

potrivit mențiunilor din cartea funciară și a rapoartelor de expertiză tehnică

efectuate în cauză, edificatul nu se află amplasat în totalitate pe terenul ce

formează obiectul revendicării, suprafața de 226 mp din totalul de 577 mp (

proporție de cca. 44 %), aflându-se pe terenul proprietatea recurentei.

Ultimul motiv de recurs a vizat

raportarea cererii antecesoarei reclamantului la prevederile Convenției

Europene a Drepturilor Omului și la jurisprudența C.E.D.O, susținându-se că

prin admiterea acțiunii în revendicare promovată de reclamant, au fost

încălcate dispozițiile art. 1 din Primul Protocol Adițional în ceea ce o

privește, întrucât, în privința sa, nu a operat încă o ingerință în dreptul său

de proprietate, ajungându-se la exercitarea unei asemenea ingerințe în măsura

în care s-ar admite acțiunea în revendicare promovată de reclamant, întrucât ar

pierde dreptul de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu, drept de

proprietate consfințit atât prin lege [Legea nr. 15/1990, art. 20 alin. (2) și

H.G. nr. 91/1991], cât și pe cale judecătorească (sentința civilă nr. 929 din

29 martie 2007 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal).

S-a concluzionat, sub acest aspect,

că neluarea în considerare a actelor normative invocate și a acestei hotărâri

irevocabile, ar avea drept efect privarea subscrisei de bunul său, în sensul

celei de-a doua fraze a primului aliniat al art. 1 din Primul Protocol Adițional,

așa cum s-a stabilit în cazul Raicu împotriva României.

La data de 9 octombrie 2009, intimatul-reclamant

B.M.N. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat,

iar la data de 26 februarie 2010 instanța de recurs a încuviințat pentru

recurenta-pârâtă proba cu înscrisuri pe care a constat-o ca fiind administrată,

întrucât intimatul-reclamant , prin apărător, a arătat că nu dorește acordarea

unui nou termen pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse de către pârâtă,

acestea fiindu-i cunoscute pe parcursul desfășurării procesului.

Analizând recursul declarat de

societatea comercială pârâtă, prin prisma criticilor formulate și a motivului

de modificare invocat, Înalta Curte constată că este nefondat, și-l va

respinge, ca atare, avându-se în vedere considerentele ce se succed.

Astfel, în ceea ce privește primul

motiv de recurs și întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 teza a I-a C.

proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, însă, din punctul de vedere

al temeiului de drept invocat, se va reține faptul că este încadrabil în

prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care se susține că

decizia recurată nu este motivată în drept, iar din modul de redactare nu se

poate stabili dacă legea a fost corect aplicată sau nu.

Este neîntemeiat acest prim motiv de

recurs, întrucât decizia recurată este motivată în drept, Curtea de Apel Brașov

întemeindu-și hotărârea respectivă pe prevederile dreptului comun, dispozițiile

art. 480 și art. 492 C. civ. stând la baza admiterii acțiunii civile în

revendicare formulată de reclamant.

Este neîntemeiat și cel de-al doilea

motiv de recurs invocat, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 teza a II-a C.

proc. civ., sub aspectul celor trei subpuncte arătate, cererea reclamantei

trebuind să fie analizată sub trei aspecte : raportat la legea internă

specială, respectiv Legea nr. 10/2001, la dreptul intern comun (art. 480 C.

civ.) și la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la jurisprudența

C.E.D.O.

continuată de moștenitorul B.M.N. nu trebuia să fie analizată de către instanța

de apel din perspectiva legii interne speciale, respectiv Legea nr. 10/2001,

întrucât acțiunea civilă în revendicare a fost înregistrată pe data de 22

ianuarie 2001, înainte de apariția legii speciale cu caracter reparatoriu,

astfel încât aceasta a fost cârmuită de dispozițiile dreptului comun, respectiv

art. 480 și urm. C. civ., sub acest aspect Curtea de Apel Brașov făcând o

corectă aplicare a legii.

Prin urmare, nu este aplicabilă

Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Secțiile Unite, invocată de către recurent, întrucât aceasta se referă la

acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect

revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În consecință, numai cu privire la

acțiunile în revendicare formulate pe dreptul comun, după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001, se aplică principiul „

specialia generalibus derogant

”

potrivit căruia concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în

favoarea legii speciale, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea

specială, precum și faptul că are prioritate Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și

Convenție.

Se va reține astfel că recurentul

invocă neîntemeiat inadmisibilitatea promovării acțiunii în revendicare după

apariția Legii nr. 10/2001, omițând faptul că, în prezenta cauză, cererea de

chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței pe data de 22

ianuarie 2001, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, republicată,

precum și dispozițiile art. 46 alin. (1) din aceeași lege, din interpretarea

cărora rezultă că acțiunile în curs de judecată la data intrării în vigoare a

acestei legi continuă să fie soluționate în baza dreptului comun pe care au fost

întemeiate, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită renunță la

judecarea cauzei sau solicită suspendarea acesteia.

Cum în prezenta cauză reclamantul nu

a renunțat la acțiune și nici nu a solicitat suspendarea în baza art. 46 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, republicată, rămân pe deplin aplicabile prevederile art.

480 C. civ., critica recurentei, sub acest aspect, nefiind fondată.

dreptului comun, trebuie reținut că obiectul prezentei cauze este acțiunea în

revendicare formulată de reclamant împotriva societății comerciale pârâte, prin

compararea titlurilor acestora, având în vedere că ambele părți dețin titluri

de proprietate care provin însă de la autori diferiți.

Prin urmare, în compararea

titlurilor celor două părți, instanța de apel a analizat și faptul dacă autorul

fiecăruia dintre ele deținea un titlu valabil și dacă era adevăratul

proprietar.

În această situație, este

indiscutabil adevărata lipsă de interes a unui capăt de cerere separat care să

aibă ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului, iar pentru

stabilirea titlului preferabil nu trebuie avută în vedere persoana care posedă

bunul sau care plătește impozitele aferente acestuia, ci trebuie avute în

vedere drepturile autorilor de la care provin titlurile în discuție, urmând să

se dea eficiență titlului care provine de la autorul al cărui drept este

preferabil, pentru că nimeni nu poate să transmită mai multe drepturi decât a

dobândit, această soluție fiind o aplicație a principiului „

Nemo plus iuris

ad allium transfere potest quam ipse habet

”.

Prin urmare, în speță, întrucât

ambele părți în litigiu dețin un titlu de proprietate și au un „bun” în sensul

art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în mod corect a fost recunoscută preferabilitatea

titlului înfățișat de către reclamant ca fiind cel ce provine de la adevărații

autori și care este mai bine caracterizat, dreptul autorului inițial fiind

legal, necontestat și anterior exproprierii.

Sub acest aspect, instanța de apel,

în mod întemeiat, a avut în vedere la soluționarea cauzei, două momente

esențiale ce au dus la situația de drept care a consfințit titlul deținut de

autoarea reclamantului asupra imobilului aflat în litigiu, respectiv sentința

civilă nr. 17105 din 17 noiembrie 2000 a Judecătoriei Râșnov, prin care s-a dispus rectificarea C.F. nr. 10720 Râșnov nr. top 7514/4/3 și nr. 7514/4/4, în

sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra acestor

parcele și reînscrierii dreptului de proprietate al autoarei B.L., precum și

cererea de înscriere a dreptului de proprietate al pârâtei SC B.T.T. SA București

pe baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate, formulată pe

data de 14 noiembrie 2000, în timp ce pe rolul Judecătoriei Brașov se afla

litigiul inițiat de B.L. pentru radierea dreptului de proprietate al statului

și recunoașterea propriului drept de proprietate, fiind rectificată cartea funciară,

în sensul înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei, deși în aceeași carte

funciară era notat litigiul cu același obiect inițiat de autoarea

reclamantului.

S-a constatat astfel, în mod

întemeiat, că pârâta nu a fost de bună-credință în soluționarea proceselor de

rectificare carte funciară, iar drept consecință nu poate beneficia de

aplicarea principiului „

error comunis facit jus

,”, titlul său de

proprietate (certificatul de atestare a dreptului de proprietate obținut în

aplicarea H.G. nr. 834/1991) neputând fi considerat preferabil față de titlul

de proprietate al reclamantului (sentința civilă nr. 17105/2000 a Judecătoriei

Râșnov, prin care s-a reactivat dreptul de proprietate reprezentat de actul de

vânzare-cumpărare încheiat la data de 2 octombrie 1945 și întabulat în C.F. nr.

995 Râșnov ).

Susținerile recurentei potrivit

cărora această hotărâre judecătorească nu-i este opozabilă, nefiind parte în

proces sunt nefondate, întrucât actul jurisdicțional, ca orice act juridic în

general, produce pe lângă efecte obligatorii între părți, întemeiate pe

principiul relativității, și efecte de opozabilitate față de terți.

Ca element nou apărut în ordinea

juridică și socială, hotărârea judecătorească nu poate fi ignorată de către

terți, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei.

Față de acestea însă, hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic și a

unui mijloc de probă, respectiv de prezumție relativă.

Susținând o aplicare greșită a

dispozițiilor art. 1200 pct. 4 C. civ., recurentul ignoră faptul că hotărârile,

ca mijloace de probă (prezumții legale), se impun și terților, cu precizarea că

aceștia au posibilitatea să facă dovada contrară acestor prezumții care, față

de ei, au caracter relativ (proba contrară ce în cauză nu a fost făcută).

De asemenea, recurentul face

confuzie între principiul relativității hotărârilor judecătorești (care

presupune într-adevăr, ca obligativitatea acestor aspecte și autoritatea

lucrului judecat să se impună numai părților) și principiul opozabilității

acelorași efecte, care se manifestă cu terții, interzicând acestora să le

ignore și să le încalce câtă vreme nu fac dovada unei alte realități juridice.

De aceea, susținând că hotărârea

respectivă nu produce nici un efect asupra lui pentru că, nefiind parte în

proces, nu-i este opozabilă, recurentul pretinde de fapt să i se recunoască

posibilitatea ignorării unui act jurisdicțional intrat în puterea lucrului

judecat, ca și cum aceasta nu ar exista și fără a demonstra contrariul celor

statuate de aceasta.

Referitor la construcția edificată

pe terenul revendicat, denumită Cabana „C.” în mod întemeiat, instanța de apel

a făcut aplicarea dispozițiilor art. 492 C. civ. potrivit cărora, „orice

construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt

prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și

că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra”.

Or, atâta vreme cât recurenta-pârâtă

nu a făcut dovada contrară, nerăsturnând prezumția relativă de proprietate

instituită de text, și câtă vreme edificatul se află amplasat pe terenul proprietatea

reclamantului, în mod corespunzător s-a constatat că și construcția devine

proprietatea celui care este proprietar al terenului.

Sub acest aspect, deși ambele părți

nu au depus înscrisuri din care să rezulte anul edificării construcției

respective, precum și faptul preluării de către stat, și nici nu au administrat

și alte probe relevante în acest sens, în mod corect s-a făcut aplicarea

prezumției relative de proprietate în favoarea proprietarului terenului.

Sunt nefondate și susținerile

recurentei, potrivit cărora edificatul Cabana „C.” nu ar fi amplasat în

totalitate pe terenul revendicat și obținut de către reclamant.

Aceasta, întrucât, inițial s-a

întocmit la cererea acesteia o carte funciară provizorie, determinată de faptul

că SC B.T.T. SA București a împărțit întreaga stațiune „Pârâul Rece” pentru a

dispune de fiecare construcție împreună cu terenul aferent în mod separat, Vila

„C.” și anexele fiind înregistrate în Cartea Funciară nedefinitivă nr. 13,

parcela nr. top 33, însă acest număr cadastral al parcelei nu coincide cu

numerele de top din Cartea Funciară Definitivă.

În acest sens, expertul tehnic P.R.,

prin expertiza întocmită la data de 30 aprilie 2004 a arătat că Vila „C.” și terenul aferent, identificată conform Cărții Funciare Nedefinitive nr.

13, se suprapune peste trei numere de top, iar suprafața construită a vilei se

află pe terenurile înscrise cu nr. top 7514/4/4 și 7514/4/3 ce au aparținut

autoarei B.L.

dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului .

Aceasta întrucât, Curtea de Apel

Brașov a constatat că reclamantul deține un bun din care rezultă o prezumție

simplă de proprietate asupra imobilului revendicat, în schimb prezumția de

proprietate ce rezultă din titlul pârâtei a fost răsturnată, în condițiile în

care s-a dovedit faptul că aceasta a dobândit bunul de la un neproprietar (Statul

Român), care preluase fără titlu legal imobilul de la autoarea reclamantului.

Astfel spus, întrucât ambele părți

litigante dețin titluri de proprietate recunoscute ca valabile prin hotărâri

judecătorești irevocabile și au un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol

Adițional al C.E.D.O, în conflictul dintre ele, instanța de apel a dat

preferabilitate titlului înfățișat de reclamant.

Față de cele arătate, Înalta Curte

constată că nu subzistă motivul de modificare invocat, prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC B.T.T. SA București, se privește

ca fiind nefondat și se va respinge, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC B.T.T. SA București împotriva deciziei nr. 11 A din 9 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, pentru cauze cu minori și familie,

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie

2010.