ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1719/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 22 ianuarie 2001, reclamanta B.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC B.T.T. SA București și orașul Predeal prin Primar, rectificarea C.F. nr. 10720 Râșnov, nr. top 7514/4/3, 7514/4/4 în sensul reîntabulării dreptului de proprietate al reclamantei, obligarea pârâtelor să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul de mai sus, teren precum și construcția edificată pe acesta, denumită Vila „C.", constatarea nulității titlului de proprietate al pârâtei SC B.T.T. SA București asupra imobilului. Prin sentința civilă nr. 4585 din 11 aprilie 2001, Judecătoria Brașov a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Brașov, având în vedere dispozițiile art. 2 pct. 2 C. proc.

civ., raportat la valoarea imobilului, determinată la acel moment la 2.003.541.815 lei. Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr. 55/S din 11 februarie 2002, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B.L. și a respins astfel acțiunea formulată de aceasta în contradictoriu cu pârâții chemați în judecată. In motivarea acestei hotărâri, tribunalul a reținut, în esență, că dreptul de proprietate al reclamantei B.L., dobândit prin cumpărare, a fost înscris în C.F. nr. 9950 Râșnov, iar nu asupra imobilului înscris în C.F. nr. 10720 Râșnov unde este înscris dreptul de proprietate al Statului Român cu titlu de naționalizare, dreptul de proprietate al pârâtei SC B.T.T. SA București fiind intabulat asupra parcelelor evidențiate sub nr. top 7414/4/3, 7414/4/4 din această carte funciară.

Prima instanță a făcut referire în cuprinsul considerentelor la operațiunile de evidență imobiliară efectuate în decursul anilor, prin care în C.F. nr. 10720 Râșnov au fost transcrise mai multe imobile, înscrise inițial într-un număr de 35 de cărți funciare, arătând însă că prin aceste operațiuni nu a fost adusă vreo parcelă de teren din C.F. nr. 9950 Râșnov, unde apare înscris dreptul de proprietate al reclamantei. Prin decizia civilă nr. 32/Ap din 20 mai 2002, Curtea de Apel Brașov a respins, ca tardiv, apelul declarat de reclamanta B.L. împotriva sentinței primei instanțe, hotărâre casată în controlul judecătoresc al recursului - prin decizia civilă nr. 5294 din 10 decembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu trimiterea cauzei pentru soluționarea apelului.

Conformându-se dispozițiilor deciziei de casare, Curtea de Apel Brașov a pronunțat decizia civilă nr. 933/Ap din 30 septembrie 2004, prin care a admis apelul declarat de reclamanta B.L., a cărei calitate procesuală s-a transmis moștenitorului B.M.N., prin mandatar A.N.A., împotriva sentinței civile nr. 55/S din 1 februarie 2002 a Tribunalului Brașov. A anulat sentința apelată și a reținut cauza pentru soluționarea pe fond a litigiului. A disjuns capătul de cerere purtând asupra constatării nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC B.T.T. SA București, cerere față de care a constatat lipsa competenței materiale a instanței civile, declinând astfel competența soluționării acestei cereri în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ.

A suspendat judecarea cauzei până la soluționarea litigiului privind valabilitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. În considerarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că, în mod greșit, prima instanță a soluționat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, respingând acțiunea fără a intra în cercetarea fondului raportului litigios. S-a reținut pe această cale ca stare de fapt că asupra imobilelor înscrise sub nr. top 7514/4/3, 7514/4/4, reclamanta B.L. și-a intabulat dreptul de proprietate la data de 10 noiembrie 1945, cu titlu de drept cumpărare, în C.F. nr. 950 Râșnov. Ulterior, aceste parcele au fost trecute în C.F.

nr. 10720 Râșnov la A+7 și A+8 și înscrise în proprietatea Statului Român cu titlu de drept prescripție achizitivă conform Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1960, potrivit mențiunilor de sub B 2 și B 3. Rezultă din expozitivul acestei decizii cum concluzia de mai sus este implicită, iar nu explicită, câtă vreme în operațiunile la care se face vorbire sub înscrierea de la B 3 imobilele cu nr. top 7514/4/1, 7514/4/5 rămân și pe mai departe în C.F. nr. 9950, ceea ce conduce la concluzia că toate celelalte parcele, inclusiv cele de sub nr. top 7514/4/3, 7514/4/4, au fost trecute în C.F. nr. 10720. S-a reținut tot astfel în decizia pronunțată cum imobilul reprezentat de cele două parcele, înscrise sub nr. top 7514/4/3, 7514/4/4, sunt evidențiate atât în C.F.

nr. 10720 Râșnov, cât și în C.F. nr. 9950 Râșnov, întrucât, ca urmare a operațiunilor efectuate, nu s-a procedat la sistarea evidenței lor în cea din urmă carte funciară. Soluția mai sus relevată a rămas irevocabilă prin respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat de pârâta SC B.T.T. SA București. Calea de atac a recursului a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 21154 din 08 decembrie 2004, trimisă spre dezlegare Curții de Apel Brașov - potrivit Legii nr. 219/2005 - care a pronunțat decizia civilă nr. 651/R din 08 noiembrie 2005, a reținut curtea în cuprinsul acestei decizii că pârâta recurentă a criticat aspecte care țin de fondul cauzei, fond care nu putea fi supus criticilor câtă vreme instanța de apel a anulat hotărârea primei instanțe și a reținut cauza pentru judecarea pe fond a cauzei.

Judecata dispusă prin această decizie, obiect al dosarului nr. 631/Ap/2004 al Curții de Apel Brașov, a rămas în nelucrare până la data de 29 septembrie 2008, când succesorul în drepturi al reclamantei, B.M.N. a formulat cerere de repunere pe rol, justificat de pronunțarea irevocabilă a soluției care a atras măsura suspendării. Repunerea pe rol a fost dispusă prin încheierea din 24 noiembrie 2008, termen la care curtea a admis cererea formulată de succesorul în drepturi al reclamantei și a conexat la prezenta cauză litigiul care formează obiectul dosarului nr. 360/Ap/2005 al aceleiași instanțe. Procedând la examinarea cauzei care formează obiectul acestui din urmă dosar, este de constatat că, prin cererea înregistrată la data de 14 mai 2002 la Judecătoria Brașov, reclamanta B.L.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC B.T.T. SA București și SC L. SRL Predeal constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâte cu privire la imobilul înscris în C.F. 10720 Râșnov, nr. top 7514/4/3, 7514/4/4, restabilirea situației de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtelor, constatarea edificării de către reclamantă pe acest teren a unei construcții denumită Cabana „C." și constatarea dreptului de proprietate asupra edificatului, înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcției cu titlu de drept de construire, obligarea pârâtelor la respectarea dreptului de proprietate asupra terenului și construcției.

Având în vedere valoarea imobilului în litigiu, evaluat de pârâta SC B.T.T. SA București la suma de 2.389.274.430 lei, raportat la prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., prin sentința civilă nr. 11524 din 03 octombrie 2002, judecătoria a declinat competența soluționării în favoarea Tribunalului Brașov. Prin sentința civilă nr. 724/S din 10 decembrie 2004, Tribunalul Brașov a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta B.L. și continuată de succesorul în drepturi al acesteia, B.M.N. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 02 octombrie 1945, între T.T., în calitate de vânzător, și reclamanta din acțiunea introductivă, B.L.

, în calitate de cumpărător, acesteia din urmă i-a fost transmis dreptul de proprietate asupra imobilului - teren în suprafață de 2.186 mp, înscris în C.F. nr. 9950 Râșnov, nr. top 7514/4/3, 7514/4/4. A arătat tribunalul cum, ulterior, în anul 1975, imobilul mai sus menționat a fost adus în C.F. nr. 10720 Râșnov, fiind trecut în proprietatea Statului Român cu titlu de prescripție achizitivă, conform Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966, iar prin încheierea din 14 noiembrie 2000 a Judecătoriei Zărnești s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei SC B.T.T. SA București asupra imobilului înscris în C.F. nr. 9950 Râșnov, nr. top 7514/4/3, 7514/4/4 - care este identic cu imobilul înscris în C.F.

nr. 10720 Râșnov, nr. top 7514/4/3, 7514/4/4, conform H.G.R. nr. 834/1991. Prin încheierea din 09 mai 2003, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC L. SRL Predeal. Asupra cererii privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare invocat, s-a arătat că obiectul acestuia vizează imobilul denumit Discoteca „Vârful cu Dor", teren construit și neconstruit în suprafață de 3.720,50 mp înscris în C.F. nedefinitivă nr. 9 Râșnov, nr. cadastral 29, asupra căruia reclamanta nu a făcut dovada existenței unui drept de proprietate. În mod corespunzător a fost respinsă cererea purtând asupra rectificării de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei SC B.T.T.

SA București, considerându-se, pe de o parte, că, potrivit temeiului juridic invocat - art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938 - reclamanta nu a investit instanța cu un petit în constatarea nevalabilității titlului pârâtei, iar, pe de altă parte, raportul litigios este guvernat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, ale art. 46 alin. (2) din acest act normativ, care recunosc valabilitatea actelor juridice încheiate cu bună-credință. Relativ la capătul de cerere vizând constatarea edificării de către reclamanta din acțiunea introductivă a unei construcții denumit Cabana „C." pe imobilul în litigiu și a constatării dobândirii unui drept de proprietate asupra acestei construcții, prima instanță a respins ca nefondată pretenția, argumentat pe două teze principale.

Potrivit primei susțineri, astfel desprinse din considerentele sentinței, reclamanta și succesorul în drepturi al acesteia, nu au făcut dovada construirii edificatului. Cea de-a doua teză care a condus la respingerea pretenției a fost apreciată ca nefiind corespunzătoare instituției juridice invocate în susținerea ei, cea a accesiunii în reglementarea dată de prevederile art. 492 C. civ., conform căreia este necesar ca edificatul să fi fost ridicat pe terenul celui care invocă acest mod de dobândire a dreptului. Or, arată judecătorul fondului, evaluând raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză, Cabana „C." este înscrisă în C.F. nedefinitivă nr. 13 Râșnov, nr. cadastral 33, în favoarea pârâtei SC B.T.T.

SA București, ocupând împreună cu terenul aferent circa jumătate din imobilul ce a format obiectul dreptului de proprietate al reclamantei inițiale. In legătură cu petitul având ca obiect obligarea pârâtei la lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilului, instanța a respins cererea de comparare a titlurilor reclamantei inițiale și ale pârâtei SC B.T.T. SA București, arătând că o asemenea solicitare nu poate fi admisă, cererea fiind formulată sub imperiul Legii nr. 10/2001 care exclude promovarea oricărei acțiuni în revendicare bazată pe regulile dreptului comun. Împotriva sentinței a declarat apel succesorul în drepturi al reclamantei, B.M.N., solicitând schimbarea în tot a acesteia și admiterea acțiunii introductive, astfel cum a fost formulată și precizată.

In dezvoltarea criticilor căii de atac se arată că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică. Referitor la considerentele care au condus prima instanță la respingerea capătului de cerere privind rectificarea de carte funciară pe motiv că nu s-a solicitat prin acțiune constatarea nulității titlului de proprietate al pârâtei, se susține că acest titlu, constând în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, este dat de natura unui act administrativ, a cărui valabilitate este supusă unui control special, reglementat de legea contenciosului administrativ, care stabilește o competență derogatorie de la dreptul comun, astfel încât acțiunea introductivă adresată instanței civile nu avea cum să solicite acest aspect.

Hotărârea este criticată și sub aspectul greșitei respingeri a cererii de comparare a titlurilor, procedură care are drept scop recunoașterea titlului preferențial al reclamantei, recunoscut ca atare prin sentința civilă nr. 17105/2000 a Judecătoriei Brașov, prin care s-a dispus rectificarea C.F. nr. 10720 Râșnov în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra terenurilor înscrise sub nr. top 7514/4/3, 7514/4/4 și al reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei B.L. Din această perspectivă se susține că existența Legii nr. 10/2001 nu se răsfrânge asupra acțiunii în revendicare.

În fine, o ultimă critică de apel vizează greșita soluționare a cererii privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantei inițiale asupra construcției edificate e aceasta pe terenul în litigiu, Cabana „C.", susținându-se că în mod eronat instanța a respins proba testimonială solicitată, de natură a completa celelalte probe din care rezultă faptul construirii edificatului de către reclamantă. Pârâta SC B.T.T. SA București a formulat întâmpinare, mijloc de apărare prin care a solicitat respingerea apelului și păstrarea sentinței primei instanțe.

Pentru același motiv care a atras suspendarea judecății în dosarul nr. 631/Ap/2004 - soluționarea irevocabilă a cererii de constatare a nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului, pe calea contenciosului administrativ - prin încheierea din data de 12 octombrie 2005, curtea a dispus suspendarea judecății și în prezenta cauză, repunerea pe rol fiind solicitată de succesorul în drepturi al reclamantei la data de 28 iulie 2008. Soluționarea litigiului, urmare a reunirii cauzelor, astfel cum s-a arătat, a urmărit dezlegarea deopotrivă a pretențiilor din acțiunea care a format obiectul dosarului nr. 631/Ap/2004, în privința căreia instanța de apel a dispus, cu caracter irevocabil, anularea sentinței civile nr. 55/S din 11 februarie 2002 și reținerea cauzei pentru judecarea fondului, cât și verificarea legalității și temeiniciei sentinței civile nr. 724/S din 10 decembrie 2004 prin perspectiva criticilor aduse în calea de atac a apelului.

Prin decizia civilă nr. 11/Ap din 9 februarie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis, în parte, acțiunea formulată în dosarul nr. 631/Ap/2004 al Curții de Apel Brașov de către reclamanta B.L., continuată de succesorul în drepturi al acesteia - B.M.N., prin mandatar A.N.A., în contradictoriu cu pârâta SC B.T.T. SA București. A admis apelul în dosarul conexat nr. 360/Ap/2005 al Curții de Apel Brașov, declarat de reclamantul B.M.N., în calitate de moștenitor al defunctei autoarea B.L., prin mandatar A.N.A., împotriva sentinței civile nr. 724/S din 10 decembrie 2004 a Tribunalului Brașov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta SC B.T.T.

București. A constatat dreptul de proprietate al reclamantului asupra construcției edificate pe terenul înscris în C.F. nr. 10720 Râșnov, nr. top 7514/4/4/3, 7514/4/4, denumită „Vila C.”. A dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantului asupra construcției. A dispus obligarea pârâtului să lase reclamantului, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul-teren în suprafață de 2186 mp înscris în C.F. nr. 10720 Râșnov, nr. top 7514/4/4/3, 7514/4/4, precum și construcția edificată pe acesta, denumită „Vila C.”. A respins restul repetențiilor din dosarul nr. 631/Ap/2004 al Curții de Apel Brașov. A menținut restul dispozițiilor din sentința civilă nr. 724/S din 10 decembrie 2004 a Tribunalului Brașov.

A respins cererea reclamantului de acorde a cheltuielilor de judecată în apel. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că sunt întemeiate criticile formulate de reclamant referitoare la soluționarea cererii în revendicare pe baza comparării titlurilor celor două părți și a recunoașterii dreptului de proprietate al acestuia asupra edificatului reprezentat de „Cabana C.”. Astfel, s-a constatat că acțiunea în revendicare formulată de reclamant este admisibilă, prin compararea titlului deținut de autoarea acestuia, cu titlul invocat de pârâtă, cel dintâi având un rang preferențial, avându-se în vedere modul de dobândire a proprietății, natura abuzivă a dreptului exercitat de stat asupra imobilului, precum și Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 60/2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite.

Referitor la dreptul de proprietate invocat de către reclamant asupra imobilului-construcție reprezentat de „Cabana C.”, instanța de apel a reținut că acesta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra edificatului respectiv, în raport de dis part.

492 C. civ., chiar dacă prima instanță a făcut o corectă analiză a acestei prevederi, în sensul că ele devin aplicabile doar în situația edificării unei construcții pe terenul ce aparține altui proprietar decât constructorul edificiului, însă s-a tras o concluzie eronată, motivat de faptul că edificatul se află situat pe mai multe parcele, iar unele dintre acestea nu aparțin autoarei reclamantului, aspect care este lipsit de relevanță, în condițiile multiplelor dezmembrări care au avut loc, concomitent trecerii imobilelor în alte cărți funciare, cu atât mai mult cu cât, în cea mai mare parte, construcția se află edificată pe amplasamentul parcelelor care au fost dobândite de autoarea reclamantului, iar actele depuse la dosar au creat prezumția că edificatul exista anterior preluării terenului de către stat.

Referitor la consfințirea titlului deținut de autoarea reclamantului asupra imobilului aflat în litigiu, s-au avut în vedere două momente al căror efect juridic s-a considerat că este hotărâtor în dezlegarea litigiului, primul fiind relevat de sentința civilă nr. 17105 din 17 noiembrie 2000 a Judecătoriei Brașov prin care s-a dispus rectificarea C.F. nr. 10720 Râșnov, nr. top 7514/4/3, 7514/4/4/, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra acestor parcele și reînscrierii dreptului de proprietate al autoarei reclamantului, defuncta B.L. Cel de-al doilea moment considerat esențial a fost reprezentat de cererea de înscriere a dreptului de proprietate pe baza certificatului emis în aplicarea H.G.

nr. 834/2001, în C.F. 10720 Râșnov a dreptului de proprietate al pârâtei SC B.T.T. SA București, cerere care, așa cum se desprinde din copia acestei cărți funciare, sub B34, a avut loc pe data de 14 noiembrie 2000, în timp ce pe rolul Judecătoriei Brașov se afla litigiul inițiat de B.L. pentru radierea dreptului de proprietate al statului și recunoașterea propriului drept de proprietate, proces soluționat la câteva zile prin admiterea acțiunii reclamantei. Din această cauză, nu s-a putut da eficiență dispozitivului hotărârii judecătorești arătate (sentința civilă nr. 17105 din 17 noiembrie 2000 a Judecătoriei Brașov ), având ca obiect înscrierea dreptului de proprietate al autoarei reclamantului, neputându-se dispune rectificarea cărții funciare, prin radierea dreptului de proprietate al statului și reînscrierea dreptului reclamantei, deși la cartea funciară fusese notat litigiul pornit de reclamanta B.L.

având ca obiect rectificarea C.F. 10720 Râșnov. Au fost respinse, ca nefondate, motivele de apel formulate de reclamant, având ca obiect greșita soluționare a capătului de cerere privind rectificarea C.F.

10720 Râșnov, întrucât prin decizia civilă nr. 3554 din 26 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de autoarea reclamantului, având ca obiect constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate al societății comerciale pârâte, fapt care nu permite examinarea cererii de rectificare întemeiate pe dispozițiile art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, aceasta din urmă înscriindu-și dreptul de proprietate anterior cererii de intabulare solicitată de autoarea B.L., în baza sentinței civile nr. 17105/200 a Judecătoriei Brașov, fapt ce nu a permis, din punct de vedere al efectelor înscrierilor de carte funciară, evidențierea dreptului de proprietate al reclamantei inițiale.

Împotriva deciziei respective, în termen legal, la data de 27 martie 2009, a declarat recurs pârâta SC B.T.T. SA București, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii apelului formulat de apelantul-reclamant în dosarul nr. 631/Ap /2004 al Curții de Apel Brașov împotriva sentinței civile nr. 55/S din 11 februarie 2001 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 3708/2001 și respingerea apelului formulat de același reclamant în dosarul conexat nr. 360/Ap/2005 al Curții de Apel Brașov împotriva sentinței civile nr. 724/S din 10 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 8679/2002 și menținerea dispozițiilor acestei din urmă hotărâri judecătorești prin care s-a respins acțiunea civilă în revendicare formulată de reclamanta B.L.

și continuată de moștenitorul acesteia B.M.N. În drept a invocat aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 teza a I-a și a II-a C. proc. civ., susținându-se că decizia recurată este nelegală, întrucât nu este motivată în drept în condițiile în care lipsa de bază legală a hotărârii atacate înseamnă absența unei norme juridice care să poată constitui premiza majoră a silogismului judiciar față de soluția dată, precum și faptul că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cererea reclamantei trebuind analizată sub trei aspecte : raportat la legea internă specială, respectiv Legea nr. 10/2001; la dreptul comun, art. 480 C. civ. și la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la jurisprudența C.E.D.O.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susținut la pct. 2.1 că, analizând cererea reclamantului din perspectiva legii speciale, respectiv a Legii nr. 10/2001, Tribunalul Brașov a făcut o corectă aplicare a legii conform hotărârii pronunțate, respectiv sentința civilă nr. 724/S din 10 decembrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 38/2003 (în apel dosarul conexat nr. 360/Ap/2005), întrucât o acțiune în revendicare bazată pe regulile dreptului comun, în cazul imobilelor deținute de persoane juridice care trebuiau notificate, nu este admisibilă, antecesoarea reclamantului trebuind să se raporteze la dispozițiile legii speciale, respectiv Legii nr. 10/2001, punct de vedere statuat și de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, cât și de Secția civilă a aceleiași instanțe prin deciziile nr. 2217 din 9 martie 2007 și 4082 din 18 martie 2007. Referitor la admiterea acțiunii în revendicare, având ca obiect construcția denumită „Cabana C.”, recurenta a susținut că reclamantul nu a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită în sensul legii, neprobând, în condițiile reglementate de art. 22 din Legea nr. 10/2001, că antecesoarea sa a avut calitatea de proprietar al acestui imobil la momentul trecerii lui în proprietatea Statului Român.

În ceea ce privește dispozițiile dreptului comun (motivele de recurs arătate la pct. 2.2 ), societatea comercială pârâtă a susținut că, în cauză, operează principiul „error comunis facit jus”, atâta vreme cât, până la data emiterii titlului de proprietate al subscrisei, respectiv data de 4 februarie 1998, titlul statului asupra imobilului nu fusese contestat de nimeni, și chiar dacă s-ar fi reținut nevalabilitatea titlului statului ( cu toate că instanța nu a fost învestită cu o astfel de cerere ), eroarea a fost comună și invincibilă, iar imobilul a fost dobândit cu bună-credință, astfel încât titlul său de proprietate era preferabil față de titlul de proprietate invocat de către reclamantă.

În dezvoltarea aceluiași motiv de recurs, s-a susținut că sentința civilă nr. 17105/2000 a Judecătoriei Brașov prin care s-a dispus rectificarea C.F. 10720 Râșnov, nr. top 7514/4/3, 7514/4/4/, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra acestor parcele și reînscrierea dreptului de proprietate al autoarei reclamantei, nu le este opozabilă, întrucât SC B.T.T. SA București nu a fost parte în dosarul respectiv, iar „Cabana C.” se află în proprietatea sa, dreptul de proprietate fiind înscris în C.F.

nr. 13 nedefinitivă Râșnov, reclamantul nefăcând dovada acestui edificat sau a calității de proprietar asupra construcției respective, vila fiind construită în anul 1956, ulterior preluării de către stat, iar potrivit mențiunilor din cartea funciară și a rapoartelor de expertiză tehnică efectuate în cauză, edificatul nu se află amplasat în totalitate pe terenul ce formează obiectul revendicării, suprafața de 226 mp din totalul de 577 mp ( proporție de cca. 44 %), aflându-se pe terenul proprietatea recurentei.

Ultimul motiv de recurs a vizat raportarea cererii antecesoarei reclamantului la prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și la jurisprudența C.E.D.O, susținându-se că prin admiterea acțiunii în revendicare promovată de reclamant, au fost încălcate dispozițiile art. 1 din Primul Protocol Adițional în ceea ce o privește, întrucât, în privința sa, nu a operat încă o ingerință în dreptul său de proprietate, ajungându-se la exercitarea unei asemenea ingerințe în măsura în care s-ar admite acțiunea în revendicare promovată de reclamant, întrucât ar pierde dreptul de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu, drept de proprietate consfințit atât prin lege [Legea nr. 15/1990, art. 20 alin. (2) și H.G.

nr. 91/1991], cât și pe cale judecătorească (sentința civilă nr. 929 din 29 martie 2007 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal). S-a concluzionat, sub acest aspect, că neluarea în considerare a actelor normative invocate și a acestei hotărâri irevocabile, ar avea drept efect privarea subscrisei de bunul său, în sensul celei de-a doua fraze a primului aliniat al art. 1 din Primul Protocol Adițional, așa cum s-a stabilit în cazul Raicu împotriva României. La data de 9 octombrie 2009, intimatul-reclamant B.M.N.

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, iar la data de 26 februarie 2010 instanța de recurs a încuviințat pentru recurenta-pârâtă proba cu înscrisuri pe care a constat-o ca fiind administrată, întrucât intimatul-reclamant , prin apărător, a arătat că nu dorește acordarea unui nou termen pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse de către pârâtă, acestea fiindu-i cunoscute pe parcursul desfășurării procesului. Analizând recursul declarat de societatea comercială pârâtă, prin prisma criticilor formulate și a motivului de modificare invocat, Înalta Curte constată că este nefondat, și-l va respinge, ca atare, avându-se în vedere considerentele ce se succed. Astfel, în ceea ce privește primul motiv de recurs și întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 teza a I-a C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este nefondat, însă, din punctul de vedere al temeiului de drept invocat, se va reține faptul că este încadrabil în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care se susține că decizia recurată nu este motivată în drept, iar din modul de redactare nu se poate stabili dacă legea a fost corect aplicată sau nu. Este neîntemeiat acest prim motiv de recurs, întrucât decizia recurată este motivată în drept, Curtea de Apel Brașov întemeindu-și hotărârea respectivă pe prevederile dreptului comun, dispozițiile art. 480 și art. 492 C. civ. stând la baza admiterii acțiunii civile în revendicare formulată de reclamant. Este neîntemeiat și cel de-al doilea motiv de recurs invocat, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc.

civ., sub aspectul celor trei subpuncte arătate, cererea reclamantei trebuind să fie analizată sub trei aspecte : raportat la legea internă specială, respectiv Legea nr. 10/2001, la dreptul intern comun (art. 480 C. civ.) și la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la jurisprudența C.E.D.O. 1. Cererea reclamantei B.L. și continuată de moștenitorul B.M.N. nu trebuia să fie analizată de către instanța de apel din perspectiva legii interne speciale, respectiv Legea nr. 10/2001, întrucât acțiunea civilă în revendicare a fost înregistrată pe data de 22 ianuarie 2001, înainte de apariția legii speciale cu caracter reparatoriu, astfel încât aceasta a fost cârmuită de dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 480 și urm. C. civ., sub acest aspect Curtea de Apel Brașov făcând o corectă aplicare a legii.

Prin urmare, nu este aplicabilă Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, invocată de către recurent, întrucât aceasta se referă la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. În consecință, numai cu privire la acțiunile în revendicare formulate pe dreptul comun, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, se aplică principiul „ specialia generalibus derogant ” potrivit căruia concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială, precum și faptul că are prioritate Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenție.

Se va reține astfel că recurentul invocă neîntemeiat inadmisibilitatea promovării acțiunii în revendicare după apariția Legii nr. 10/2001, omițând faptul că, în prezenta cauză, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței pe data de 22 ianuarie 2001, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, republicată, precum și dispozițiile art. 46 alin. (1) din aceeași lege, din interpretarea cărora rezultă că acțiunile în curs de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi continuă să fie soluționate în baza dreptului comun pe care au fost întemeiate, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită renunță la judecarea cauzei sau solicită suspendarea acesteia. Cum în prezenta cauză reclamantul nu a renunțat la acțiune și nici nu a solicitat suspendarea în baza art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, rămân pe deplin aplicabile prevederile art. 480 C. civ., critica recurentei, sub acest aspect, nefiind fondată.

2. În ceea ce privește dispozițiile dreptului comun, trebuie reținut că obiectul prezentei cauze este acțiunea în revendicare formulată de reclamant împotriva societății comerciale pârâte, prin compararea titlurilor acestora, având în vedere că ambele părți dețin titluri de proprietate care provin însă de la autori diferiți. Prin urmare, în compararea titlurilor celor două părți, instanța de apel a analizat și faptul dacă autorul fiecăruia dintre ele deținea un titlu valabil și dacă era adevăratul proprietar.

În această situație, este indiscutabil adevărata lipsă de interes a unui capăt de cerere separat care să aibă ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului, iar pentru stabilirea titlului preferabil nu trebuie avută în vedere persoana care posedă bunul sau care plătește impozitele aferente acestuia, ci trebuie avute în vedere drepturile autorilor de la care provin titlurile în discuție, urmând să se dea eficiență titlului care provine de la autorul al cărui drept este preferabil, pentru că nimeni nu poate să transmită mai multe drepturi decât a dobândit, această soluție fiind o aplicație a principiului „ Nemo plus iuris ad allium transfere potest quam ipse habet ”. Prin urmare, în speță, întrucât ambele părți în litigiu dețin un titlu de proprietate și au un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în mod corect a fost recunoscută preferabilitatea titlului înfățișat de către reclamant ca fiind cel ce provine de la adevărații autori și care este mai bine caracterizat, dreptul autorului inițial fiind legal, necontestat și anterior exproprierii.

Sub acest aspect, instanța de apel, în mod întemeiat, a avut în vedere la soluționarea cauzei, două momente esențiale ce au dus la situația de drept care a consfințit titlul deținut de autoarea reclamantului asupra imobilului aflat în litigiu, respectiv sentința civilă nr. 17105 din 17 noiembrie 2000 a Judecătoriei Râșnov, prin care s-a dispus rectificarea C.F. nr. 10720 Râșnov nr. top 7514/4/3 și nr. 7514/4/4, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra acestor parcele și reînscrierii dreptului de proprietate al autoarei B.L., precum și cererea de înscriere a dreptului de proprietate al pârâtei SC B.T.T. SA București pe baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate, formulată pe data de 14 noiembrie 2000, în timp ce pe rolul Judecătoriei Brașov se afla litigiul inițiat de B.L.

pentru radierea dreptului de proprietate al statului și recunoașterea propriului drept de proprietate, fiind rectificată cartea funciară, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei, deși în aceeași carte funciară era notat litigiul cu același obiect inițiat de autoarea reclamantului. S-a constatat astfel, în mod întemeiat, că pârâta nu a fost de bună-credință în soluționarea proceselor de rectificare carte funciară, iar drept consecință nu poate beneficia de aplicarea principiului „ error comunis facit jus ,”, titlul său de proprietate (certificatul de atestare a dreptului de proprietate obținut în aplicarea H.G. nr. 834/1991) neputând fi considerat preferabil față de titlul de proprietate al reclamantului (sentința civilă nr. 17105/2000 a Judecătoriei Râșnov, prin care s-a reactivat dreptul de proprietate reprezentat de actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 2 octombrie 1945 și întabulat în C.F.

nr. 995 Râșnov ). Susținerile recurentei potrivit cărora această hotărâre judecătorească nu-i este opozabilă, nefiind parte în proces sunt nefondate, întrucât actul jurisdicțional, ca orice act juridic în general, produce pe lângă efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității, și efecte de opozabilitate față de terți. Ca element nou apărut în ordinea juridică și socială, hotărârea judecătorească nu poate fi ignorată de către terți, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. Față de acestea însă, hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic și a unui mijloc de probă, respectiv de prezumție relativă.

Susținând o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1200 pct. 4 C. civ., recurentul ignoră faptul că hotărârile, ca mijloace de probă (prezumții legale), se impun și terților, cu precizarea că aceștia au posibilitatea să facă dovada contrară acestor prezumții care, față de ei, au caracter relativ (proba contrară ce în cauză nu a fost făcută). De asemenea, recurentul face confuzie între principiul relativității hotărârilor judecătorești (care presupune într-adevăr, ca obligativitatea acestor aspecte și autoritatea lucrului judecat să se impună numai părților) și principiul opozabilității acelorași efecte, care se manifestă cu terții, interzicând acestora să le ignore și să le încalce câtă vreme nu fac dovada unei alte realități juridice.

De aceea, susținând că hotărârea respectivă nu produce nici un efect asupra lui pentru că, nefiind parte în proces, nu-i este opozabilă, recurentul pretinde de fapt să i se recunoască posibilitatea ignorării unui act jurisdicțional intrat în puterea lucrului judecat, ca și cum aceasta nu ar exista și fără a demonstra contrariul celor statuate de aceasta. Referitor la construcția edificată pe terenul revendicat, denumită Cabana „C.” în mod întemeiat, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 492 C. civ. potrivit cărora, „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra”.

Or, atâta vreme cât recurenta-pârâtă nu a făcut dovada contrară, nerăsturnând prezumția relativă de proprietate instituită de text, și câtă vreme edificatul se află amplasat pe terenul proprietatea reclamantului, în mod corespunzător s-a constatat că și construcția devine proprietatea celui care este proprietar al terenului. Sub acest aspect, deși ambele părți nu au depus înscrisuri din care să rezulte anul edificării construcției respective, precum și faptul preluării de către stat, și nici nu au administrat și alte probe relevante în acest sens, în mod corect s-a făcut aplicarea prezumției relative de proprietate în favoarea proprietarului terenului. Sunt nefondate și susținerile recurentei, potrivit cărora edificatul Cabana „C.” nu ar fi amplasat în totalitate pe terenul revendicat și obținut de către reclamant.

Aceasta, întrucât, inițial s-a întocmit la cererea acesteia o carte funciară provizorie, determinată de faptul că SC B.T.T. SA București a împărțit întreaga stațiune „Pârâul Rece” pentru a dispune de fiecare construcție împreună cu terenul aferent în mod separat, Vila „C.” și anexele fiind înregistrate în Cartea Funciară nedefinitivă nr. 13, parcela nr. top 33, însă acest număr cadastral al parcelei nu coincide cu numerele de top din Cartea Funciară Definitivă. În acest sens, expertul tehnic P.R., prin expertiza întocmită la data de 30 aprilie 2004 a arătat că Vila „C.” și terenul aferent, identificată conform Cărții Funciare Nedefinitive nr. 13, se suprapune peste trei numere de top, iar suprafața construită a vilei se află pe terenurile înscrise cu nr. top 7514/4/4 și 7514/4/3 ce au aparținut autoarei B.L.

3. În cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului . Aceasta întrucât, Curtea de Apel Brașov a constatat că reclamantul deține un bun din care rezultă o prezumție simplă de proprietate asupra imobilului revendicat, în schimb prezumția de proprietate ce rezultă din titlul pârâtei a fost răsturnată, în condițiile în care s-a dovedit faptul că aceasta a dobândit bunul de la un neproprietar (Statul Român), care preluase fără titlu legal imobilul de la autoarea reclamantului. Astfel spus, întrucât ambele părți litigante dețin titluri de proprietate recunoscute ca valabile prin hotărâri judecătorești irevocabile și au un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional al C.E.D.O, în conflictul dintre ele, instanța de apel a dat preferabilitate titlului înfățișat de reclamant.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivul de modificare invocat, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC B.T.T. SA București, se privește ca fiind nefondat și se va respinge, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B.T.T. SA București împotriva deciziei nr. 11 A din 9 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, pentru cauze cu minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2010.