Decizia nr. 4001/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 8307/2003 a Judecătoriei Brașov

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 8307 din 7 octombrie 2003, pronunțată de Judecătoria Brașov a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta S.G. împotriva pârâților R.P., B.V., SC R. SRL Brașov și Municipiul Brașov s-a constatat că a fost preluată de către Statul Român fără titlu cota de 12/16 din imobilul situat în Brașov, ce a aparținut autorilor reclamantei, S.V. și S.F. și a fost respins, ca fiind prescris dreptul la acțiune, capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 21022 din 12 decembrie 1996 și 22145 din 16 aprilie 1997 încheiate de pârâtele R.P.

și B.V. cu SC R. SRL Brașov. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că decizia de trecere în proprietatea statului a cotei de proprietate asupra imobilului, în baza Decretului nr. 223/1974, a fost emisă după data decesului antecesorilor reclamantei și că nu a fost comunicată moștenitorilor acesteia, situație în care titlul statului nu este valabil. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 227 Ap din 23 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. Instanța de apel a reținut că în cauză nu au existat motive temeinice de natură a justifica repunerea reclamantei în termenul legal pentru introducerea acțiunii în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare.

Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs reclamanta, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, unitatea notificată avea obligația de a-i comunica dacă și către cine a înstrăinat imobilul a cărui restituire a fost solicitată, obligație pe care SC R. SRL și-a îndeplinit-o abia după expirarea termenului de prescripție al acțiunii în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, situație în care se impunea admiterea cererii de repunere în termen. Recursul este nefondat. Prin acțiunea având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, reclamanta a solicitat și repunerea în termenul de introducere a acțiunii, expirat la data de 14 august 2002. Judecătoria Brașov, prin încheierea din 12 mai 2003 a respins cererea de repunere în termen, soluție menținută de instanța de apel.

În conformitate cu prevederile art. 19 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctivă, instanța judecătorească poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit să dispună repunerea în termen. Potrivit art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii, termen prelungit cu 6 luni, prin O.U.G. nr. 109/2001 și nr. 145/2001, respectiv până la data de 14 august 2002, iar acțiunea a fost introdusă după expirarea acestui termen, și anume la data de 25 octombrie 2002. Prin acest text de lege nu s-a menționat că termenul de prescripție derogatoriu de la dreptul comun ar începe să curgă de la data la care persoana îndreptățită a fost încunoștiințată de faptul că imobilul revendicat a fost înstrăinat.

Așa fiind și întrucât nu a fost făcută dovada unor motive temeinice care ar putea justifica depășirea termenului de prescripție, în sensul prevederilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958, se constată că în mod legal a fost respinsă cererea de repunere în termen. În consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.G. împotriva deciziei nr. 227/Ap din 23 martie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2005.