ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4001/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8307 din 7

octombrie 2003, pronunțată de Judecătoria Brașov a fost admisă în parte

acțiunea formulată de reclamanta S.G. împotriva pârâților R.P., B.V., SC R. SRL

Brașov și Municipiul Brașov s-a constatat că a fost preluată de către Statul

Român fără titlu cota de 12/16 din imobilul situat în Brașov, ce a aparținut

autorilor reclamantei, S.V. și S.F. și a fost respins, ca fiind prescris

dreptul la acțiune, capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare nr. 21022 din 12 decembrie 1996 și 22145 din 16

aprilie 1997 încheiate de pârâtele R.P. și B.V. cu SC R. SRL Brașov.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că decizia de trecere în proprietatea statului a cotei de

proprietate asupra imobilului, în baza Decretului nr. 223/1974, a fost emisă

după data decesului antecesorilor reclamantei și că nu a fost comunicată

moștenitorilor acesteia, situație în care titlul statului nu este valabil.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 227 Ap din 23

martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Instanța de apel a reținut că în

cauză nu au existat motive temeinice de natură a justifica repunerea

reclamantei în termenul legal pentru introducerea acțiunii în constatarea

nulității contractelor de vânzare-cumpărare.

Împotriva susmenționatei decizii a

declarat recurs reclamanta, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și susținând, în esență, că potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001,

unitatea notificată avea obligația de a-i comunica dacă și către cine a

înstrăinat imobilul a cărui restituire a fost solicitată, obligație pe care SC R.

SRL și-a îndeplinit-o abia după expirarea termenului de prescripție al acțiunii

în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, situație în care se

impunea admiterea cererii de repunere în termen.

Recursul este nefondat.

Prin acțiunea având ca obiect

constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, reclamanta a solicitat

și repunerea în termenul de introducere a acțiunii, expirat la data de 14

august 2002.

Judecătoria Brașov, prin încheierea

din 12 mai 2003 a respins cererea de repunere în termen, soluție menținută de

instanța de apel.

În conformitate cu prevederile art. 19

din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctivă, instanța

judecătorească poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate

cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit să dispună repunerea

în termen.

Potrivit art. 46 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de

nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării

în vigoare a legii, termen prelungit cu 6 luni, prin O.U.G. nr. 109/2001 și nr.

145/2001, respectiv până la data de 14 august 2002, iar acțiunea a fost

introdusă după expirarea acestui termen, și anume la data de 25 octombrie 2002.

Prin acest text de lege nu s-a

menționat că termenul de prescripție derogatoriu de la dreptul comun ar începe

să curgă de la data la care persoana îndreptățită a fost încunoștiințată de

faptul că imobilul revendicat a fost înstrăinat.

Așa fiind și întrucât nu a fost

făcută dovada unor motive temeinice care ar putea justifica depășirea

termenului de prescripție, în sensul prevederilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958,

se constată că în mod legal a fost respinsă cererea de repunere în termen.

În consecință, conform art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta S.G. împotriva deciziei nr. 227/Ap din 23 martie 2004 a

Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2005.