ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 971/2005

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7481 din 14 iunie 2001, pronunțată

de Judecătoria Brașov a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții C.E.F. și

C.G. împotriva pârâților Statul Român, reprezentat de Municipiul Brașov, prin

primar, SC R. SRL Brașov, D.G. și P.A., a fost respinsă cererea reconvențională

formulată de SC R. SRL Brașov, a fost admise cererile de intervenție formulate

de intervenienții T.M., T.D., C.A., P.A. și D.G., s-a constatat că

intervenienta C.A. a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 7

al imobilului situat în Brașov, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 21520

din 28 ianuarie 1997, încheiat cu SC R. SRL Brașov, că antecesoarea

intervenientului T.D., respectiv T.M. a dobândit dreptul de proprietate asupra

apartamentului nr.4, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 20657 din 4

noiembrie 1996, că intervenientul D.G. a dobândit dreptul de proprietate asupra

apartamentului nr. 6, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 21002 din 11

decembrie 1996 și că intervenienta P.A. a dobândit dreptul de proprietate

asupra apartamentului nr. 8, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 20048

din 29 august 1996.

Apelul declarat de reclamanți a fost admis, prin decizia nr.

415/A din 16 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă, a

fost schimbată în parte sentința în sensul că a fost admisă parțial acțiunea, a

fost constatată nevalabilitatea titlului prin care Statul Român și-a înscris în

cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Brașov, s-a

constatat că reclamanții sunt moștenitorii defunctei C.E., a fost constatată

nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 20048 din 29 august 1996 și nr.

21002 din 11 decembrie 1996, încheiate între SC R. SRL Brașov și P.A.,

respectiv D.G., au fost respinse cererile de intervenție formulate de acești

doi cumpărători, au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței și a fost

respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta F.A.

Prin decizia nr. 740/R din 11 iulie 2002, pronunțată de

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, au fost respinse recursurile declarate de

SC R. SRL Brașov, P.A. și D.G., împotriva deciziei tribunalului.

Împotriva deciziilor pronunțate de tribunal și de curtea de

apel a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând

în esență că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și că sunt vădit netemeinice,

deoarece, la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, imobilul figura

în cartea funciară în proprietatea statului, iar pârâții P.A. și D.G. au

cumpărat apartamentele pe care le dețineau în calitate de chiriași, cu

respectarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995.

Prin recursul în anulare s-a mai susținut că în privința

acestor două contracte de vânzare-cumpărare nu sunt aplicabile prevederile art.

1 alin. (6) din H.G. nr. 11/1997, intrate în vigoare după încheierea

contractelor și că prezumția de bună credință a cumpărătorilor P.A. și D.G. nu

a fost răsturnată, situație în care se impune respingerea capătului de cerere

privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare nr. 20048 din 29

august 1996 și nr. 21002 din 11 decembrie 1996.

Recursul în anulare este nefondat.

Acțiunea în revendicare a imobilului situat în Brașov, a

fost înregistrată la Judecătoria Brașov la data de 28 ianuarie 1994 și a format

obiectul dosarului nr. 1536/1994.

La fila 102 a acelui dosar se află cererea de intervenție

accesorie formulată de P.A., cerere înregistrată la 10 martie 1995, iar la fila

156 se află cererea de intervenție accesorie înregistrată la data de 17 mai

1995, de către intervenientul D.G.

Deși aveau deci cunoștință de existența acțiunii în

revendicare, pârâții D.G. și P.A. au încheiat contractele de vânzare-cumpărare

la data de 11 decembrie 1996 și, respectiv 29 august 1996, pe parcursul

procesului.

În atare situație, prezumția de bună credință a

cumpărătorilor a fost răsturnată, fiind evidentă reaua credință a acestora la

încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.

În consecință, recursul în anulare urmează a fi respins, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 740 / R din 11 iulie

2002 a Curții de Apel Brașov , precum și a deciziei civile nr. 415/A din 16

aprilie 2002 a Tribunalului Brașov, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2005.