ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1856/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1856/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului rezultă următoarele:

Prin

contestația înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr. 1740 din data de 9 mai

2003 I.P. a solicitat instanței în contradictoriu cu Statul Român reprezentat

de SC R. SRL Brașov și B.V. să se constate că întregul imobil situat în

municipiul Brașov, înscris în C.F. Brașov îi aparține cu titlu de moștenire legală,

dispunând în acest sens restituirea în natură a acestuia, anularea contractului

de vânzare - cumpărare din 17 octombrie 1996 precum și a Deciziei nr. 179 din 09

aprilie 2003 emisă de SC R. SRL Brașov în ceea ce privește prevederea relativă

la nerestituirea în natură a imobilului ce a format obiectul actului translativ

de proprietate.

În motivarea contestației reclamanta a

arătat că imobilul în litigiu provine de la antecesorii săi fiind preluat de

Statul Român parțial în cota de 1/2 cu care acesta figurează înscris în C.F.

Cât privește contractul de

vânzare-cumpărare a cărui anulare a solicitat-o, acesta nefiind înscris în C.F.

nu-i este opozabil, astfel că se impune restituirea integrală a imobilului în

natură.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

Statul Român a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive,

deoarece nu este emitentul deciziei contestate și nici parte în contractul de

vânzare - cumpărare în timp ce pârâta B.V. a invocat excepția lipsei de

legitimare activă a contestatoarei iar pe fond netemeinicia acțiunii acesteia,

deoarece aceasta nu și-a probat calitatea de succesoare a părților proprietari

ai imobilului în litigiu iar contractul de vânzare - cumpărare a cărei anulare

a fost cerută a fost încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 cu SC R. SRL

Brașov, cu bună credință.

La termenul din 29 septembrie 2009

contestatoarea și-a precizat acțiunea, arătând că înțelege să se judece în

contradictoriu cu Statul Român reprezentat legal de Ministerul Economiei și

Finanțelor, iar prin noua precizare din 27 octombrie 2003 a învederat că

înțelege să se judece în contradictoriu cu intimata SC R. SA SRL Brașov.

Prin încheierea de ședință din 27

octombrie 2003, Tribunalul Brașov a admis excepția lipsei calității de

reprezentant al SC R. SA SRL Brașov pentru Statul Român, a respins excepția

lipsei calității procesuale active a contestatoarei, a invocat din oficiu și a

admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința capătului

de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare din 17

octombrie 1996, iar la termenul de judecată din 24 noiembrie 2003 a admis

excepția lipsei calității procesuale a Statului Român, reprezentat legal de

Ministerul Economiei și Finanțelor.

Prin sentința civilă nr. 478 din 24

noiembrie 2003, Tribunalul Brașov a respins ca nefondată contestația formulată

de I.P. în contradictoriu cu SC R. SRL și ca prescrisă în contradictoriu cu

pârâta B.V. iar împotriva Statului Român, reprezentat de Ministerul Economiei

și Finanțelor, pentru lipsa de legitimare procesuală pasivă a acestuia.

Decizia nr. 424 din 5 mai 2004 a

Curții de Apel Brașov, care a confirmat sentința civilă nr. 498 din 24

noiembrie 2003 a Tribunalului Brașov a fost casată de Înalta Curte de Casație

și Justiție prin Decizia nr. 5639 din 8 iulie 2006, urmare a admiterii

recursului contestatoarei - cauza fiind trimisă spre rejudecare Tribunalului

Brașov - în privința contestației formulată de I.P. în contradictoriu cu

intimații SC R. SRL și B.V., păstrându-se celelalte dispozițiuni ale sentinței

referitoare la soluția vizând contestația împotriva Statului Român, reprezentat

legal de Ministerul Economiei și Finanțelor.

S-a reținut în considerentele deciziei

instanței supreme, că în mod greșit prin hotărârile pronunțate s-a reținut ca

prescrisă acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare -

cumpărare din 17 octombrie 1996, deoarece în cauză sunt incidente

dispozițiunile art. 19 din Decretul nr. 167/1958, astfel că, în raport de

această statuare se impune soluționarea cauzei pe fondul său.

Prin încheierea din 04 mai 2007

Tribunalul a respins excepția de conexitate invocată de SC R. SRL și excepția

lipsei de legitimare procesuală activă a contestatoarei invocată de B.V.,

precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune relativ la

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare.

Prin sentința civilă nr. 359/2007

Tribunalul Brașov a respins contestația formulată de I.P. în contradictoriu cu

SC R. SRL și B.V.

S-a reținut în considerentele

sentinței că imobilul casă din piatră, curte în suprafață de 378 mp și grădină

în suprafață de 579,6 mp au aparținut în coproprietate numiților N.H. și N.V. a

căror succesoare este contestatoarea I.P. în calitate de fiică și respectiv

nepoată de frate.

Notificarea adresată de contestatoare

Primăriei Brașov, a fost direcționată SC R. SRL Brașov care prin Decizia nr.

179/2003 a admis în parte cererea de restituire în natură a imobilelor din

Brașov, pentru acele părți din imobil pentru care nu au fost încheiate

contracte de vânzare - cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, și constituirea

unui drept de folosință special în privința terenului aferent acestei părți.

Prin aceeași decizie a fost respinsă cererea conte statoarei de restituire în

natură a părții din imobil pentru care fuseseră perfectate contracte de vânzare

- cumpărare făcându-i-se ofertă de restituire prin echivalent sub forma

despăgubirilor bănești.

Din cuprinsul deciziei contestate a

rezultat că B.V. este unul din titularii contractelor de vânzare - cumpărare

încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 cu privire la imobilul în litigiu.

În considerentele sentinței tribunalul

a reținut că în temeiul deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție,

obligatorie în temeiul art. 315 C. proc. civ. în privința problemelor de drept

dezlegate, că acțiunea de constatare a nulității contractului de vânzare - cumpărare

a fost formulată de contestatoare în termenul de prescripție.

Pe fondul acestui capăt de cerere,

Tribunalul a concluzionat că buna credință a intimatei B.V. asociată cu eroarea

comună și invincibilă în care aceasta s-a aflat sub aspectul preluării

locuinței de către stat, necontestată de moștenitoarea foștilor coproprietari

ai imobilului în litigiu, conduce la dobândirea proprietății ce a format

obiectul material al contractului de vânzare - cumpărare în favoarea intimatei

B.V.

Calitatea de coproprietar al statului

asupra cotei de 1/2 din imobilul în litigiu, nu conduce la anularea

contractului de vânzare - cumpărare consimțit în exclusivitate de aceasta, așa

cum a susținut contestatoare, invocând reaua credință a pârâtei B.V. și

principiul unanimității în materia actelor de dispoziție. Tribunalul a

concluzionat că un astfel de act este valabil, el fiind doar afectat de

condiția rezolutorie potrivit căreia bunul ce a format obiectul material al

contractului să nu cadă cu ocazia partajului în lotul altui coproprietar, decât

acela al înstrăinătorului.

Având în vedere soluția dată capătului

de cerere privitor la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare

intervenit între pârâta B.V. și SC R. SRL Brașov, tribunalul a constatat că

pentru apartamentul ce a format obiectul material al acestui contract,

contestatoarea nu poate beneficia decât de măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin Decizia civilă nr. 152/ Ap din 30

octombrie 2007 Curtea de Apel Brașov a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamanta I.P. împotriva sentinței civile nr. 359/2007 a Tribunalului Brașov.

Pentru a pronunța această soluție,

curtea de apel a concluzionat că regula unanimității în perfectarea actelor de

dispoziție în privința imobilelor aflate în indiviziune reprezintă un obstacol

insurmontabil ce nu garantează un drept concret și efectiv, fapt pentru care

doctrina și jurisprudența au considerat vânzarea încheiată cu încălcarea

acestei reguli ca fiind valabilă, dar aflată sub condiția rezolutorie ca bunul

să cadă la partaj în lotul înstrăinătorului, consolidându-se astfel, ca urmare

a efectului declarativ al împărțelii, dreptul exclusiv al cumpărătorului.

De asemenea instanța de apel a reținut

că încheierea contractului de vânzare - cumpărare intervenit între B.V. și SC R.

SRL Brașov s-a făcut cu respectarea dispozițiunilor legale - Legea nr.

112/1995, în condițiile inexistentei unei cereri de restituire a imobilului.

În recursul declarat de reclamanta I.P.

împotriva Deciziei nr. 152/ Ap din 30 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov

motivat în drept pe dispozițiunile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

criticile vizează următoarele aspecte:

- Instanța nu a sesizat faptul că

statul nu are un titlu valabil de proprietate pentru cota sa aparentă de 1/4

parte din imobil, astfel că actul de vânzare - cumpărare provenind de la un

„non dominus" este afectat de nulitate absolută.

- Contractul de vânzare - cumpărare

întocmit în regimul de carte funciară nu inserează datele de identificare ale

C.F. și nu a prevăzut clauza de intabulare instituită expres de art. 45 pct. 2

și 3 din Legea nr. 115/27 aprilie 1938 - fapt pentru care dreptul de

proprietate al cumpărătoarei nu a putut fi intabulat, ceea ce denotă reaua

credință a părților contractante.

- Statul deținător al cotei de 1/4 din

imobil a înstrăinat 4 din cele 8 apartamente existente în imobil, ceea ce

depășește atât valoric cât și fizic suprafața apartamentelor restituite în

natură.

- Cumpărătoarea nu s-a aflat într-o

eroare invincibilă datorată in tabularii cotei de proprietate în favoarea

statului, deoarece contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat fără

prezentarea extrasului de carte funciară.

- Reaua credință a părților

contractante arată recurenta rezultă și din aceea că intimatul vânzător nu a

făcut cunoscut contestatoarei nici înainte și nici după depunerea notificării

împrejurarea ca apartamentul a fost vândut în timp ce cumpărătoarea B.V. a

dosit contractul neprezentându-l cărții funciare pentru intabulare.

- Instanțele au interpretat greșit

legea atunci când au reținut că intimata B.V. trebuia să cunoască, pentru a fi

de rea credință, anterior cumpărării apartamentului, demersurile contestatoarei

pentru redobândirea imobilului.

Recursul este nefondat.

În speța de față deși recurenta

contestatoare își întemeiază recursul pe dispozițiunile art. 304 pct. 7,

aceasta nu și-l motivează sub aspectele textului de referință cu privire la

aspectele contradictorii sau străine naturii pricinii deduse judecății hotărâri

fatacate, astfel că acest aspect de nelegalitate este exclus.

Din evidențele de carte funciară

rezultă că statul deținea cota de 1/2 din întregul imobil, așa cum arată chiar

și reclamanta în contestația împotriva Deciziei nr. 179/2003, astfel că

afirmația potrivit căreia cota indiviză a statului ar fi de 1/4 este o

susținere fără suport probator, făcută pentru prima oară în apelul făcut în cel

de al doilea ciclu procesual împotriva sentinței nr. 359/2007 a Tribunalului

Brașov.

Așa cum s-a reținut și în

considerentele hotărârilor pronunțate în cauză, principiul unanimității nu

trebuie să se constituie într-un obstacol insurmontabil în garantarea unui

drept concret și efectiv, astfel că valabilitatea actului supus condiției

rezolutării ca bunul să cadă în lotul înstrăinătorului cu ocazia ieșirii din

indiviziune, nu este afectată.

Efectul declarativ al partajului este

de natură a desființa cu efecte retroactive vânzarea sau de a consolida dreptul

de proprietate al cumpărătorului, prin acțiunea condiției rezolutorii.

Raportat la considerentele ce preced,

acestea nu se pot constitui așa cum susține contestatoarea în argumente

pertinente pentru reținerea relei credințe a cumpărătoarei B.V., întrucât eaa

avut convingerea că tratează cu adevăratul și exclusivul proprietar, cu atât

mai mult cu cât statul îi acordase în precedent și locațiunea imobilului care a

format obiectul material al contractului de vânzare - cumpărare și tot acesta,

prin organele abilitate a informat-o că imobilul intră sub incidența Legii nr.

112/1995. Acest aspect trebuie asociat cu lipsa oricărui demers al

contestatoarei de valorificare a dreptului său de proprietate în temeiul Legii

nr. 112/1995 sau prin revendicare.

Potrivit art. 1898 C. civ. buna

credință trebuie să existe la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare,

iar în cazul vânzării bunului altuia cumpărătorul să fi avut credința dincolo

de orice dubiu că tratează cu adevăratul proprietar. Pe aceeași linie de

gândire se situează și art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 atunci când

statuează că actele de înstrăinare încheiate cu privire la imobilele care

formează obiectul de reglementare a acestui act normativ sunt lovite de

nulitate absolută, în afara cazului în care actul a fost încheiat cu

bună-credință. Buna credință se prezumă relativ în temeiul art. 1899 alin. (2),

sarcina probei relei credințe incumbând aceluia care o invocă.

În speță, prezumția de bună credință a

cumpărătoarei nu a fost înlăturată de contestatoare, iar aspectele legate de

respectarea cerințelor impuse de Legea nr. 115/1938 nu se înscriu în motivele

de nulitate ale contractului de vânzare - cumpărare invocate în acțiunea

introductivă și în acțiunea precizatoare din 28 august 2003, ci țin de

aspectele de publicitate și inopozabilitate ale contractului de vânzare, ce

succed perfectării acestuia și care nu au relevanță pe planul reprezentării

subiective cu semnificația relei credințe, așa cum se susține în motivarea

recursului.

Faptul că reclamanta - recurentă nu a

fost informată în demersurile sale de încheierea contractului nu probează reaua

credință a cumpărătoarei - deoarece temporal acestea se situează ulterior

perfectării contractului și din acest punct de vedere, cea mai interesată în

legătură cu soarta juridică a imobilului nu era pârâta - intimată B.V. ci

contestatoarea care în condițiile apariției Legii nr. 112/1995 nu a înțeles

să-și valorifice în nici un mod dreptul de proprietate.

Așa cum s-a reținut prin hotărârile

pronunțate, buna - credință a intimatei B.V. a fost asociată cu eroarea comună

și invincibilă în care s-a aflat aceasta sub aspectul preluării locuinței de

către stat, necontestată de moștenitoarea foștilor proprietari ai imobilului.

Așadar, demersul judiciar al cauzei

concretizat prin decizia recurată, care a confirmat sentința nr. 359/ S din 15

iunie 2007 a Tribunalului Brașov - relevă că legalitatea acesteia nu este

afectată, considerent pentru care se va face în cauză aplicarea art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta I.P. continuat de moștenitorii acesteia I.A. și I.P. împotriva Deciziei

nr. 152/ Ap din 30 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 martie 2010.