ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3967/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 681/2004 a

Tribunalului Brașov a fost respinsă acțiunea reclamantei S.V. împotriva

pârâților SC R. SRL Brașov, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

Brașov, Municipiul Brașov prin primar, SC L. SA, B.V. și B.G., ultimii doi

pârâți, neavând calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această hotărâre

prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 242 din 24

noiembrie 2003 emisă de pârâta SC R. SRL a fost respinsă notificarea formulată

de reclamantă, în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001,

reținându-se că notificarea nu a dovedit dreptul de proprietate asupra

imobilului, nefiind depuse un extras C.F. actualizat din care să rezulte numele

proprietarului anterior al imobilului, de la care acesta a fost trecut în

proprietatea Statului Român sau copia cărții funciare, nu a făcut dovada

trecerii abuzive a imobilului în proprietatea statului, nefiind anexat titlul

cu care a avut loc preluarea, notificarea nu a făcut dovada calității de

succesoare a foștilor proprietari tabulari, nu a depus certificatul din care să

reiasă încasarea sau neîncasarea vreunor despăgubiri bănești pentru imobil.

S-a reținut că, anterior emiterii

deciziei, pârâta a solicitat notificatoarei, cu adresa nr. 50398/2002 (fila 80

din dosar), să depună la dosarul notificării actele menționate mai sus, precum

și alte înscrisuri necesare soluționării notificării.

Potrivit dispozițiilor art. 22 din

Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și,

în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse ca

anexă la notificare sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001.

În speță, deși pârâta SC R. SRL a

formulat adresă către reclamantă, solicitându-i suplimentarea documentației cu

o serie de acte indicate expres, aceasta nu a răspuns până la termenul legal

din 14 mai 2003, astfel încât pârâta a procedat în mod legal soluționând

notificarea exclusiv în baza actelor doveditoare depuse.

În cadrul contestației împotriva

deciziei sau dispoziției emise de persoana juridică deținătoare nu pot fi

formulate decât pretenții aflate în legătură cu această contestație și cu modul

de soluționare a notificării, ori în situația în care decizia atacată este

legală, cum este cazul în speță, nu mai pot fi luate în discuție cereri care

vizează rectificarea C.F. sau revendicarea imobilului.

Prima instanță a considerat că nu au

relevanță înscrisurile care nu au fost depuse în interiorul termenului legal,

ci ulterior soluționării notificării, dacă decizia atacată a fost în mod legal

emisă și nici considerentele care privesc neacceptarea succesiunii de către

ceilalți succesibili ai fostului proprietar, invocate de reclamantă.

Nemulțumită de această soluție,

reclamanta a declarat apel, care a fost admis și în consecință s-a admis în

parte acțiunea reclamantei, în sensul că s-a anulat decizia nr. 242/2003 emisă

de SC R. SRL Brașov și s-au respins restul pretențiilor privind restituirea în

natură a imobilului și înscrierea dreptului de proprietate, cu menținerea

celorlalte dispoziții din sentința apelată referitor la soluționarea excepției

și a acțiunii față de B.V. și B.G.

S-a reținut în esență că sancțiunea

nedepunerii înscrisurilor doveditoare în termenul prevăzut pentru soluționarea

notificării se limitează doar la faza administrativă și nu poate fi admisă în

faza de judecată a contestației, când devin aplicabile dispozițiile Codului de

procedură civilă, inclusiv cu privire la termenele procedurale pentru depunerea

înscrisurilor care sunt diferite de la o cale de atac, la alta.

Față de înscrisurile depuse de

reclamantă în faza primei instanțe curtea a apreciat că reclamanta a făcut

dovada dreptului de proprietate și a calității de persoană îndreptățită în

sensul Legii nr. 10/2001.

Astfel, prin sentința civilă nr.

17635/2000 a Judecătoriei Brașov s-a constatat că imobilul în litigiu situat în

Brașov, a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 iar prin sentința

civilă nr. 12360/2001 a Judecătoriei Brașov s-a constatat că moștenitorii

defunctei H.I. sunt reclamanta și numiții Z.W. și S.R.A. Totodată reclamanta

are calitate de legatară universală după H.R. conform certificatului de

moștenitor nr. 28 din 1 martie 2001 care a moștenit ½ din averea rămasă

după H.I. Potrivit art. 4 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 cei care au acceptat

moștenirea după 1945 sunt repuși de drept în termenul de acceptare pentru

bunuri ce fac obiectul legii iar cererea de restituire are valoare de acceptare

a succesiunii pentru bunurilor a căror restituire se solicită. Cei doi

moștenitori au formulat notificare în calitate de persoane îndreptățite astfel

încât dispozițiile Legii nr. 10/2001 le sunt aplicabile.

Față de aceste considerente de fapt

și de drept, în baza art. 296 C. proc. civ. curtea a admis apelul reclamantei

și a schimbat hotărârea instanței de fond în sensul anulării deciziei nr.

242/2003 emisă de intimata SC R. SRL Brașov care urmează să emită o nouă

decizie prin care să soluționeze notificarea reclamantei, în funcție de

situația concretă a imobilului, în cauză neadministrându-se suficiente dovezi

din care să rezulte dacă imobilul este liber ori s-a vândut în parte ori în tot

către chiriași și nici eventuala soartă a acestor contracte.

Pe de altă parte, instanța nu se poate

substitui unității deținătoare care este singura persoană abilitată de lege să

emită decizii de despăgubire sau de restituire în natură.

În contra celei din urmă hotărâri

pârâta SC R. SRL Brașov a declarat recurs, susținând în esență că greșit

instanța de apel a apreciat că nerespectarea termenului legal are consecințe

doar asupra modului în care este soluționată notificarea în cadrul procedurii

administrative și că nu pot fi prezentate direct în fața instanței acte de

natură a dovedi dreptul de proprietate și calitatea de persoană îndreptățită;

or, prin această motivare s-ar face inutilă procedura prealabilă administrativă

prevăzută de Legea nr. 10/2001.

În opinia recurentei, la emiterea

deciziei, SC R. SRL Brașov și instanța de fond au respectat prevederile

imperative ale Legii nr. 10/2001 și a Normelor Metodologice, precum și

dispozițiile Codului de procedură civilă, în sensul că a respectat dreptul

reclamantei la un proces echitabil, însă reclamanta nu s-a conformat termenelor

procedurale privind depunerea înscrisurilor doveditoare, astfel că lipsa

acestora a determinat emiterea deciziei de respingere, în conformitate cu art.

22 din Legea nr. 10/2001.

În consecință, recurenta solicită

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii

apelului reclamantei și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Brașov,

ca legală și temeinică.

Recursul este nefondat potrivit

considerentelor ce se vor arăta în continuare:

Conform dispozițiilor art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, republicată, restituirea imobilelor poate fi dispusă

și prin hotărâre judecătorească, după parcurgerea procedurii prealabile

specifice, nefiind un atribut exclusiv al unității deținătoare, cum se susține

prin criticile formulate în recurs.

Decizia de respingere a cererii de

restituire în natură poate fi controlată în totalitate de către instanță, pe

calea contestației prevăzute de Legea nr. 10/2001, instanța este competentă a

soluționa notificarea și în ce privește actele doveditoare în stabilirea

calității de persoană îndreptățită, ce pot fi depuse și în fața instanței,

adică în faza judiciară.

Numai termenul prevăzut de art.

21-22 din Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificării cu cerere de măsuri

reparatorii, este un termen de decădere, precizare ce rezultă din alin. (5) al

textului sus-amintit, iar nu și termenul de depunere a actelor doveditoare,

prevăzut de art. 22, care este un termen de recomandare.

Decizia nr. 242 din 24 noiembrie

2003 emisă de S.C.RIAL SRL Brașov a respins cererea reclamantei privind restituirea

în natură a imobilului situat în Brașov, pentru faptul că nu a făcut dovada

dreptului său de proprietate asupra acestui imobil, în termenul legal prevăzut

de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Rezolvarea acestei probleme juridice

a fost corect făcută de instanța de apel prin aprecierea caracterului de

recomandare al termenului de depunere a actelor doveditoare, natura lui

rezultând din nevoia soluționării cu celeritate a unor astfel de cereri și nu

din nevoia limitării ori împiedicării formulării acestora.

În consecință, curtea constată că

recursul este nefondat și va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursului declarat de

pârâta SC R. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 378/Ap din 25 aprilie 2005 a

Curții de Apel Brașov , secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2006.