ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.09.2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5776/2007

HOTĂRÂRE
18.09.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5776/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin notificarea formulată la 3

august 2001, W.E. a solicitat

, restituirea în natură a imobilului-teren în suprafață de

0,5 ha, situat în municipiul Bacău, fostă proprietate a autorilor săi G.G. și

Prin decizia nr. 109 din 24 februarie

2005, solicitarea a fost respinsă, cu motivarea că imobilul nu intră sub

incidența Legii nr. 10/2001, regimul său juridic fiind reglementat prin Legea

fondului funciar nr. 18/1991.

Totodată, s-a mai reținut că

notificatoarea nu a depus actele doveditoare ale calității sale de moștenitor,

după antecesorul G.G., conform art. 22 din lege.

La 28 martie 2005, W.E. a contestat

această decizie, solicitând instanței să oblige pârâta la restituirea în natură

a imobilului sau plata contravalorii terenului solicitat.

Investit inițial cu soluționarea

litigiului Tribunalului Bacău, secția civilă, prin sentința nr. 349/D din 25

mai 2005, a admis excepția necompetenței teritoriale și, în acord cu

dispozițiile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 și respectiv art. 158

alin. (3) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei, în

favoarea Tribunalului București.

Prin decizia nr. 1388 din 28

noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis contestația

și anulând decizia atacată, a obligat intimata să înainteze notificarea

Comisiei locale de fond funciar de pe lângă Primăria Bacău.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut în esență că imobilul în litigiu a fost expropriat, prin

Decretul nr. 130/1976, de la fostul C.A.P. Mărgineni, ulterior fiind dat în

administrarea Uzinei Metalurgice Bacău, situație în care dispozițiile

aplicabile în cauză sunt cele ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

republicată și ale art. 5 alin. (1) din Anexa 2, la același act normativ.

Apelul contestatoarei a fost admis

de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 31

din 19 ianuarie 2007, a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat

pârâta să-i facă celei în cauză propuneri de restituire a bunului imobil în

natură sau prin echivalent conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum

a fost modificată.

A respins totodată apelul declarat

de A.V.A.S., precum și excepția lipsei de interes în declararea apelului.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că textul art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, a fost interpretat prin Normele metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 498 din 14 mai 2003, în

sensul că restituirea în natură a terenurilor aflate în intravilanul

localităților, inclusiv cele arabile, intră sub incidența Legii nr. 10/2001,

dacă acestea sunt disponibile și nu sunt ocupate de construcții ale terților

ori nu există persoane cărora, în legătură cu aceste terenuri, le-a fost

reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor anterioare.

S-a avut în vedere caracterul de

complinire al Legii nr. 10/2001, în raport cu celelalte acte normative

reparatorii, în materie imobiliară.

Cât privește apelul A.V.A.S., s-a

reținut că întrucât instanța a apreciat că în speță nu-și au aplicabilitatea

dispozițiile Legii nr. 18/1991, republicată, urmează ca și celelalte texte din

Legea nr. 10/2001, republicată, care fac referire la legile fondului funciar,

să fie considerate inaplicabile în cauză.

Față de aceste constatări, s-a luat

act că apelanta A.V.A.S., are interes în exercitarea acestei căi de atac,

pentru a nu fi supusă termenelor prevăzute de Legea nr. 18/1991.

Prin decizia nr. 187 din 23 martie

2007, aceeași instanță a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei

nr.31 din 19 ianuarie 2007, cerere formulată de W.E., în sensul de a se

consemna obligația intimatei A.V.A.S. de a-i plăti apelantei suma de 1500 RON,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva ambelor decizii date în

apel, a declarat recurs în termen legal

, care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ., le critică după cum urmează:

- solicitarea formulată pe calea

notificării nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001. Astfel, se arată, terenul

a fost adus ca aport de către autorii contestatoarei odată cu înscrierea

acestora în Cooperativa agricolă de producție Mărgineni, de la care imobilul a

și fost expropriat. În acest context, nu suntem în prezența unei preluări

abuzive în înțelesul art. 2 din Legea nr. 10/2001.

- contestatoarei i s-a reconstituit

dreptul de proprietate pentru o mare parte din terenurile ce au aparținut

antecesorilor săi, iar pentru diferența neretrocedată aceasta a formulat cerere

„de revendicare” în temeiul Legii nr. 247/2005.

Ca atare, în mod corect s-a apreciat

prin decizia contestată, aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 8 alin.

(1) din Legea nr .10/2001.

- prin obligarea sa de a emite în

favoarea contestatoarei o dispoziție privind restituirea în natură, s-au încălcat

și dispozițiile art. 296 C. proc. civ., în sensul că i s-a înrăutățit situația

în propria cale de atac.

- instanța a obligat A.V.A.S. să

facă contestatoarei propuneri de restituire a bunului „revendicat”, în natură

sau prin echivalent, fără ca din hotărârea atacată să reiasă motivele avute în

vedere la momentul pronunțării.

- contestatoarea nu a depus în

termen actele doveditoare din care să rezulte calitatea sa de persoană

îndreptățită iar din documentele prezentate direct în instanță, nu reiese cu

claritate că este unica succesoare a foștilor proprietari ai imobilului.

Ca atare, obligând pârâta să emită

în favoarea contestatoarei oferta de despăgubiri pentru întreaga suprafață

revendicată, s-au „încălcat flagrant” dispozițiile legale în materie”.

- cererea privind completarea

dispozitivului deciziei nr. 31/2007 a fost greșit admisă fiind inadmisibilă

întrucât contestatoarea putea să solicite plata cheltuielilor de judecată, pe

cale separată.

Mai mult, nu au fost cercetate

înscrisurile în temeiul cărora s-a admis această cerere de completare care

prezentau unele modificări, iar suma acordată cu titlu de cheltuieli de

transport, este exagerată.

Recursurile se privesc ca nefondate,

urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor ce succed.

Este de netăgăduit că imobilul în

legătură cu care s-a formulat notificarea a aparținut M.G., mama

contestatoarei, în calitate de fiică (unic moștenitor) a defuncților G.T.M. și

G.G.G. și a fost preluat de către stat, prin Decretul de expropriere nr. 130

din 5 mai 1976, pentru a fi dat în administrarea directă a Întreprinderii de

mașini–unelte Bacău, din subordinea fostului Minister al Industriei

Construcțiilor de Mașini. (f.38-41, dos. 2337/2005 al Tribunalului București,

secția a V-a civilă)

În prezent, terenul, situat în

intravilanul municipiului Bacău, se află evidențiat în patrimoniul SC W.M.W. SA

Bacău, societate privatizată, din portofoliul A.V.A.S.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din

Legea nr. 10/2001, obiect de reglementare al acestei legi îl constituie imobilele

preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste, sau de orice

alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și

cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, asupra rechizițiilor.

Împrejurarea că la data de 27

februarie 1962, G.E., actuală W., s-a înscris în gospodăria agricolă colectivă

cu întreaga suprafață de teren ce figura în registrul agricol pe numele mamei

sale G.M. (fila 43 dos. fond), în care se includea și terenul ce a făcut

obiectul notificării, nu poate duce la concluzia unei preluări legitime,

avându-se în vedere contextul istoric al vremii, cunoscut îndeobște prin

încălcări flagrante ale drepturilor omului, îndeosebi al dreptului de

proprietate, distrugerea sistematică a gospodăriilor individuale țărănești și

forțarea locuitorilor din mediul rural de a se înscrie în fostele C.A.P.-uri,

prin aducerea ca „aport” a averii lor imobiliare.

Tot astfel, împrejurarea că celei în

cauză i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o parte din terenurile

ce au aparținut autorilor săi, în baza legilor fondului funciar, nu exclude

calitatea acesteia de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute

de Legea nr. 10/2001, pentru terenurile care nu au fost încă restituite, din

perspectiva caracterului de complinire al acestei legi în raport cu celelalte

acte normative cu caracter reparatoriu, din domeniul imobiliar.

În adevăr, așa cum corect a reținut

și instanța de apel, din coroborarea art. 1, art. 8 alin. (1) precum și din

dispozițiile Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

aprobate prin H.G. nr. 498 din 14 mai 2003, rezultă că domeniul de reglementare

al acestui act normativ acoperă și acele terenuri situate în intravilanul

localităților care până la 14 februarie 2001, data intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001, nu au fost integral restituite persoanelor îndreptățite, cu

condiția ca acestea să fie disponibile, în sensul de a nu fi ocupate de

construcții ale terților sau să constituie obiect al punerii în posesie, în favoarea

altor persoane.

Este nefondată și critica vizând

înrăutățirea situației recurentei pârâte în propria cale de atac, câtă vreme

dispoziția vizând obligarea acesteia de a face persoanei îndreptățite propuneri

de restituire a bunului imobil în natură sau în echivalent, a fost dată ca

urmare a admiterii apelului declarat de contestatoarea W.E., situație în care

nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 296 C. proc. civ., ce consacră

principiul

non reformatio in pejus

.

Cât privește temeiul prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurentă, acesta vizează, potrivit legii,

nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori

prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Or, prin considerente ample, cu

trimiteri judicioase la actele normative aplicabile în cauză, instanța de

control judiciar și-a motivat soluția de admitere a apelului contestatoarei,

soluție fundamentată în principal pe probele ce atestă calitatea de persoană

îndreptățită a acesteia și pe caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001, în

al cărui domeniu de reglementare poate fi inclus și terenul în legătură cu care

s-a formulat notificarea.

În mod corect a reținut instanța de

apel și caracterul termenului prevăzut de art. 22 din lege, în vechea sa

redactare, urmând astfel o practică judiciară deja consacrată, care a statuat

asupra dreptului persoanei îndreptățite de a face dovada acestei calități și

prin depunerea unor acte noi în instanță, întrucât principiul realizării dreptului

este prevalent în raport cu cel al respectării procedurii.

În ce privește critica vizând

împrejurarea că în mod greșit s-a dispus obligarea recurentei la acordarea

uneia din măsurile reparatorii prevăzute de lege, în condițiile în care

contestatoarea nu este unica succesoare a foștilor proprietari ai imobilului,

aceasta ignoră dispozițiile art. 4 alin. (4) din lege, în redactarea ulterioară

republicării, potrivit cărora de cotele moștenitorilor legali sau testamentari

care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III din lege, profită ceilalți

moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de

restituire.

De altfel, în cauză nu s-a făcut

dovada existenței unor alți moștenitori, în viață, de pe urma defuncților G.G.

și G.T.M., sau a împrejurării că aceștia ar fi urmat procedura prevăzută de

art. 22 și urm. din lege.

Nefondate sunt și criticile vizând

greșita completare a dispozitivului, pe considerentul inadmisibilității

cererii, în condițiile în care, pe această cale nu s-a remediat o eroare de

fond, ci s-a constatat o omisiune cu privire la susținerile contestatoarei

care, la termenul din 19 ianuarie 2007 a solicitat acordarea cheltuielilor de

judecată, instanța făcând o apreciere corectă în legătură cu cuantumul acestora

și justețea solicitării.

Așa fiind, recursurile urmează a se

respinge, ca nefondate.

ÎN

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziilor nr. 31 din 19 ianuarie 2007

și 187 din 23 martie 2007 ale Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 septembrie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-02-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1868/2007
Deliberând asupra cauzei civile de față în condițiile art.256 C. proc. civ.a reținut următoarele: Reclamanta Z.M., prin cererea formulată la 24 noiembrie 2004, a contestat decizia nr. 203 din 1 noiembrie 2004 emisă de A.V.A.S în temeiul Leg
ÎCCJ 2007-10-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6527/2007
ile Legii nr. 33/1994, părții neputându-i-se îngrădi accesul la justiție. Evocând fondul, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a admis acțiunea promovată de reclamantul P.G. prin mandatar V.V. și a obligat pe pârâta Primăria Municipiului Ba
ÎCCJ 2005-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2115/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea din 8 august 2001, formulată și transmisă Primăriei municipiului Bacău, M.V. a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natu
ÎCCJ 2013-10-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4900/2013
ile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, și de obligația asumată de aceasta prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 864/2004, cu privire la rezolvarea notificării reclamantei. Pe fond, tribunalul a
ÎCCJ 2007-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4798/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 8 iunie 2001, A.I.M. a cerut Primăriei orașului Comănești restituirea în natură sau acordarea măsurilor reparatorii în echiv
Sursă