ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4900/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4900/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 28

iunie 2005 sub nr. 4841/2005, reclamanta S.M.M. a formulat, în contradictoriu

cu pârâtele Primăria Comunei Mărgineni, Județul Bacău și SC A.I. SA

Bacău, contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin

care a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea, în natură, a suprafeței

de 5370 m.p. teren agricol situat în comuna Mărgineni, satul Podiș, județul

Bacău.

Prin sentința

civilă nr. 1384/D din 18 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Bacău —

Secția civilă, au fost respinse excepțiile necompetenței

materiale a acestei instanțe, a lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei SC A.I. SA Bacău și a inadmisibilității acțiunii, ca

nefondate; a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în judecată, astfel

cum a fost precizată.

Pentru

a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că

excepția necompetenței materiale este nefondată, prin raportare la

principiul disponibilității și la precizările formulate de reprezentantul

convențional al reclamantei în sensul că cele două capete ale cererii de

chemare în judecată reprezintă „contestație", respectiv „obligația

de a face" întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată.

Excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A.I. SA a fost găsită

neîntemeiată în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 10/2001, republicată, și de obligația asumată de aceasta

prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 864/2004, cu privire

la rezolvarea notificării reclamantei.

Pe

fond, tribunalul a reținut că cererea având ca obiect contestație

împotriva adresei nr. 3463 din 25 mai 2005 emise de Primăria Comunei Mărgineni,

apreciată de reclamantă drept dispoziție în sensul art. 25 și 26 din

Legea nr. 10/2001, nu este fondată având în vedere că din cuprinsul acțiunii

și din înscrisurile de la dosar rezultă că terenul în suprafață de 5370 m.p. nu se află în deținerea niciuneia dintre entitățile prevăzute de art. 21 din

Legea nr. 10/2001, respectiv a pârâtei Primăria Comunei Mărgineni, aceasta

neavând calitatea de unitate deținătoare.

A mai arătat

tribunalul că din cuprinsul notificării nr. 130/2002 rezultă că reclamanta cunoștea

situația juridică a terenului solicitat a fi restituit, teren pe care se

află o clădire și un grajd, care au aparținut fostului CAP Mărgineni și

care au fost cumpărate în anul 1991, de SC C. SA Bacău. Prin urmare, neavând

calitatea de unitate deținătoare, în mod corect Primăria Comunei Mărgineni

a comunicat reclamantei, prin adresa sus-menționată, că notificarea nr. 130/2002

a fost trimisă, spre rezolvare, pârâtei SC A.I. SA Bacău, conform art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, în forma de la acea dată.

Cu

referire la cererea de obligare a pârâtei SC A.I. SA Bacău, de a emite dispoziție

privind restituirea terenului, tribunalul a reținut că, în cauză, caracterul

preluării abuzive inițiale a terenului este dovedit, dar nu s-a probat

caracterul abuziv al deținerii terenului de către pârâta SC A.I. SA Bacău.

Astfel,

proprietarul inițial al acestuia a fost J.N.Ș., autorul reclamantei, conform

certificatului din 19 februarie 1991 eliberat de Filiala Bacău a Arhivelor

Statului; terenul a făcut parte din suprafața totală de 9,21 ha, predată statului conform Decretului nr. 115/1959. După cum însăși reclamanta a arătat,

terenul în litigiu a ajuns în proprietatea pârâtei ca urmare a fuziunii

acesteia, prin absorbție, cu SC C. SA Bacău, care, la rândul său, a

dobândit terenul prin cumpărare de la Comisia de lichidare a patrimoniului fostei C.A.P. Mărgineni, conform procesului verbal de licitație din 6

noiembrie 1991. Deși a susținut caracterul abuziv al acestui

contract, reclamanta nu a produs dovezi în condițiile art. 45 din Legea nr.

10/2001, republicată. În plus, reclamanta nu se află în posesia unei hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile, prin care actul de vânzare

la licitație menționat să fi fost anulat.

Prin

urmare, tribunalul a apreciat că pârâta nu poate fi obligată să emită dispoziție

sau decizie privind notificarea reclamantei, deoarece nu deține în mod

abuziv terenul, și, de asemenea, nu poate fi obligată să sesizeze instituția

publică implicată în privatizarea acesteia, respectiv fosta SC C. SA Bacău.

Prin

decizia nr. 52 din 19 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău -

Secția Civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă,

reținându-se aceeași situație de fapt, precum și incidența

dispozițiilor art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001,

modificată prin Legea nr. 247/2005, în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent

se propun de instituția publică ce a efectuat privatizarea.

Expertiza

efectuată în apel, de către expertul T.M., a concluzionat că, pentru terenul de

9,21 ha, suprafață în care intră și terenul în litigiu, moștenitorii

lui J.Ș. au fost înscriși cu acțiuni la I.A.S., terenul fiind, în prezent, în proprietatea SC E.C. SRL, în baza contractului de

vânzare-cumpărare din 9 aprilie 2004.

Prin decizia nr. 124

din 15 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția

civilă și de proprietate intelectuală a admis recursul declarat de

recurenta – reclamantă, a casat decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău

și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleași instanțe.

Pentru

a dispune astfel, instanța de recurs a reținut că unul dintre

argumentele pentru care Curtea de Apel Bacău a menținut sentința

tribunalului, de respingere a contestației reclamantei, a fost acela că,

pentru terenul în litigiu, moștenitorii defunctului proprietar J.Ș. au

obținut măsuri reparatorii în baza Legii nr. 18/1991, aceștia fiind

înscriși cu acțiuni la I.A.S.

În drept, acest

argument își găsește corespondent în dispozițiile art. 8 din

Legea nr. 10/2001, care exceptează de la măsurile reparatorii prevăzute de

această lege, terenurile supuse reglementărilor din legile fondului funciar; în

consecință, era esențial de stabilit, dacă terenul litigios, în

suprafață de 5370 m.p., situat în intravilanul comunei Mărgineni, a făcut

sau nu obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 18/1991.

Sub

acest aspect, instanța de recurs a apreciat că situația de fapt nu a

fost pe deplin lămurită de instanța de apel, care nu a verificat apărările

reclamantei pe baza înscrisurilor probatorii invocate de aceasta.

Astfel,

reclamanta a susținut, inclusiv prin concluziile scrise depuse la instanța

de apel, că, din suprafața totală de 9,91 ha deținută de autorul ei, J.Ș., a obținut măsuri reparatorii în procedura Legii nr.

18/1991 numai pentru 9,17 ha, prin reconstituire pentru 8,44 ha, (conform titlului de proprietate) și prin acordare de acțiuni la I.A.S. pentru 0,73 ha, și că suprafața în litigiu, de 5370 m.p, pentru care a formulat notificare în

temeiul Legii nr. 10/2001, face parte din diferența până la 9,91 ha, neacoperită de măsurile reparatorii acordate potrivit Legii nr. 18/1991.

A

constatat Înalta Curte că, în dosarul primei instanțe există titlul de

proprietate, emis pe numele moștenitorilor defunctului J.Ș., pentru

suprafața de 8 ha și 454 m.p. teren, iar la fila 74 din același

dosar, există o întâmpinare a Primăriei Comunei Mărgineni, care cuprinde

recunoașterea acesteia în sensul că, pentru terenul în litigiu, nu a fost

reconstituit dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/1991, întrucât, fiind

confiscat, nu intră sub incidența legii fondului funciar; însă, terenul

solicitat există faptic și scriptic și este deținut de SC A.I. SA

Bacău, unitate la care a îndreptat notificarea de restituire, formulată de

reclamantă în baza Legii nr. 10/2001.

Pe de altă parte,

prin expertiza efectuată în apel, s-a reținut că i-a fost reconstituită

reclamantei, de către Comisia locală de fond funciar Mărgineni, suprafața

de 0,73 ha în care nu intră terenul în litigiu, iar pentru suprafața de 9,21 ha, (în care intră terenul ce face obiectul judecății), moștenitorii lui J.Ș. au

fost înscriși cu acțiuni la I.A.S.

Or,

datele contradictorii rezultând din aceste probe trebuiau lămurite de instanța

de apel, în vederea determinării corecte a regimului juridic al terenului în

litigiu.

A

arătat Înalta Curte că după ce va stabili, pe baza probelor administrate,

inclusiv a înscrisurilor noi depuse în recurs, care a fost suprafața

totală de teren care a aparținut autorului reclamantei și cât din

această suprafață a făcut obiectul măsurilor reparatorii acordate în baza

Legii nr. 18/1991, instanța de trimitere urmează să aprecieze dacă suprafața

de teren în litigiu, solicitată prin notificarea nr. 130/2002, a făcut obiectul

reparației potrivit Legii nr. 18/1991 și, în funcție de

rezultat, dacă ea intră sau nu sub imperiul Legii nr. 10/2001, în caz

afirmativ, instanța de trimitere urmând să stabilească cui îi revine

obligația de soluționare a notificării.

S-a

reținut, de asemenea, că în dezlegarea acestei probleme s-a pornit de la

faptul necontestat că terenul litigios era deținut, la data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, de o societate comercială privatizată, pârâta SC A.I.

SA Bacău, și de la dispozițiile Legii nr. 10/2001, care reglementează

regimul juridic al imobilelor evidențiate în patrimoniul societăților

comerciale privatizate, respectiv art. 27 în redactarea de la data intrării în

vigoare a legii.

Având

în vedere că, prin decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale, a

fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 1 pct. 60 din

Titlul I al Legii nr. 247/2005, dispozițiile art. 29 din aceeași

lege, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, în sensul

suprimării distincției dintre imobilele preluate cu titlu valabil și

cele preluate fără titlu valabil, au devenit inaplicabile, consecința fiind

reactivarea vechiului art. 27 care reglementează exclusiv situația

imobilelor preluate cu titlul valabil, evidențiate în patrimoniul unei

societăți comerciale privatizate, stabilind, în alin. (1), că, pentru

această categorie de imobile, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii

prin echivalent. În alin. (2) se menționează care este entitatea

competentă în soluționarea notificării prin care s-a solicitat restituirea

în condițiile alin. (1), respectiv instituția publică implicată în

privatizare.

A

reținut instanța de recurs că din interpretarea per a contrario a art.

27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, în forma de la data intrării în

vigoare, rezultă că, în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, asupra

măsurilor reparatorii cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001 - restituire în

natură sau prin echivalent - se pronunță unitatea deținătoare a

imobilului.

Însă,

în speță, instanțele anterioare nu au stabilit natura preluării de

către stat — cu sau fără titlu valabil - a terenului litigios, evidențiat,

la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în patrimoniul SC A.I. SA

Bacău, în raport de care să procedeze ulterior la stabilirea entității

competente să rezolve notificarea reclamantei, respectiv pârâta SC A.I. SA

Bacău sau Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și să dispună,

în consecință, fie în sensul redirecționării notificării reclamantei

către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în cazul preluării

bunului cu titlu valabil, fie, în cazul preluării fără titlu valabil, în sensul

obligării pârâtei SC A.I. SA. Bacău, la emiterea dispoziției de soluționare

pe fond a notificării, respectiv de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute

de Legea nr. 10/2001, stabilite în raport de situația concretă a bunului

litigios.

După

rejudecare, prin decizia civilă nr. 59 din 2 iunie 2010, pronunțată de

Curtea de Apel Bacău — Secția civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1384 din 18

octombrie 2006 a Tribunalului Bacău.

Pentru

a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că

autorul reclamantei, J.N.Ș., a deținut, cel puțin începând cu

anul 1956, o suprafață totală de 9,91 ha; din această suprafață, 9,21 ha au fost preluate în temeiul Decretului nr. 115/1959, în acest sens fiind toate

consemnările din evidențele comunei Mărgineni și certificatul de moștenitor.

A

apreciat curtea de apel că reclamanta nu a probat susținerea conform

căreia preluarea terenului s-a făcut în baza H.C.M. nr. 308/1954 și că adresa

de la fila 11 din dosarul instanței de recurs menționează prelungirea

termenului de aplicare a acestui act normativ și conține invitația

adresată autorului reclamantei de a se prezenta pentru întocmirea formelor de

predare, dacă dorește să cedeze terenul pe care-l posedă, fără a certifica

preluarea bunului.

S-a

reținut, de asemenea, că, dacă preluarea s-ar fi făcut în anul 1954, J.Ș.

nu mai putea, în anul 1956, să testeze în favoarea bunicii paterne a

reclamantei suprafața totală de 3,62 ha, nemaifiind titularul dreptului de proprietate, și nici să dea în folosința Sfatului Popular în 1956 și

1957 peste 6 ha, respectiv să păstreze aproape 3 ha. Din suprafața totală de 0,7 ha pe care o mai avea în proprietate până la sfârșitul

anului 1959, J.N.Ș., a vândut soților V., în anul 1960, cu actul

autentic 150/11/1960, conform mențiunii din certificatul de moștenitor

enunțat mai sus, suprafața de 220,40 m.p., rămânându-i aproximativ 0,67 ha, suprafață, care se regăsea în patrimoniul său la

data decesului survenit la 02 aprilie 1960.

Conform mențiunilor

din certificatul de moștenitor sus-menționat, în compunerea acestei

suprafețe intrau diferențele de terenuri rămase după preluare din

terenurile testate în timpul vieții descendenților săi; respectivele

terenuri au rămas în posesia și proprietatea moștenitorilor testamentari.

După

apariția Legii nr. 18/1991, descendenților defunctului J.N.Ș. li

s-a reconstituit, conform titlului de proprietate, dreptul de proprietate

pentru suprafața de 8,045 ha. Conform titlului de proprietate, le-a fost

reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 10.000 m.p. pădure, acordându-li-se acțiuni pentru 0,73 ha, măsurile reparatorii totalizând 9,74 ha.

A apreciat instanța

de apel că, indiferent de temeiul pentru care descendenții defunctului J.Ș.

puteau beneficia de reparații după anul 1995, respectiv legile fondului

funciar ori Legea nr. 10/2001, întinderea dreptului lor nu putea depăși

limitele dreptului autorului lor pentru terenul preluat de stat, respectiv 9,21

ha și întrucât au beneficiat deja de reparații de pe urma lui J.N.Ș.,

pentru 9,74 ha, nu se justifică admiterea unei noi solicitări, de 5370 m.p.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.M.M., care a arătat că, în mod

greșit, instanța de apel a ajuns la concluzia că a beneficiat de

măsuri reparatorii care exced limitelor de proprietate ale autorului său.

Aceasta

a susținut că autorul său a avut în proprietate o suprafață de 9,91 ha iar nu de 9,21 ha, cum a reținut instanța de apel, aspect care rezultă din toate

înscrisurile depuse la dosar, inclusiv din rolul agricol din 1956. Pe de altă

curtea de apel a avut în vedere o suprafață de 10.000 m.p. pădure și una de 220 m.p. teren agricol intravilan, care nu fac obiectul cauzei și

nu sunt evidențiate nici în rolul agricol menționat. Împrejurarea că

pentru suprafața de 5370 m.p. nu s-a reconstituit dreptul de proprietate

conform Legii nr. 18/1991, întrucât acest teren fusese confiscat, este

confirmată chiar de Primăria Comunei Mărgineni, prin întâmpinarea depusă la

dosar.

Printr-o

altă critică, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel nu a dat

eficiență dispozițiilor de îndrumare ale instanței de recurs,

care a solicitat instanței de trimitere să verifice care este entitatea

competentă să soluționeze notificarea reclamantei, în funcție de

modul în care s-a făcut preluarea și să dispună în consecință, fie în

sensul redirecționării notificării la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, fie în sensul obligării SC A.I. SA Bacău

la emiterea dispoziției de soluționare a notificării, conform legii.

Prin

decizia civilă nr. 6370 din 23 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și

Justiție – Secția I civilă și de proprietate intelectuală, a

admis recursul declarat de recurenta-reclamantă și a trimis cauza spre

rejudecare, Curții de Apel Bacău, reținând că nu au fost respectate

dispozițiile instanței de casare, obligatorii potrivit art. 315 alin.

(1) C. proc. civ.

Astfel,

în primul ciclu procesual, instanța de recurs, reținând insuficienta

stabilire a situației de fapt, de către instanțele anterioare, a dispus

ca instanța de apel să lămurească aspectele contradictorii în legătură cu

terenul în litigiu, în suprafață de 5370 m.p., respectiv dacă acesta a format sau nu obiectul măsurilor reparatorii acordate moștenitorilor fostului

proprietar, J.N.Ș., în temeiul Legii nr. 18/1991, în raport de

înscrisurile depuse la dosar și de cele menționate în întâmpinarea

depusă de pârâta Primăria comunei Mărgineni; a dispus, de asemenea,

suplimentarea probatoriului în acest sens.

Cu

prilejul rejudecării apelului, curtea de apel a reținut că suprafața

totală avută în proprietate de autorul reclamantei, J.N.Ș., a fost de 9,91 ha, că statul a preluat doar o suprafață totală de 9,21 ha, în baza Decretului nr. 115/1959, suprafață în care este inclus și terenul în litigiu, iar moștenitorilor

fostului proprietar li s-a reconstituit, în temeiul Legii nr. 18/1991, o

suprafață totală de 9,74 m.p., prin urmare mai mult decât s-a preluat din

patrimoniul autorului reclamantei.

Curtea

de apel nu a expus, însă, argumentele pentru care a înlăturat susținerile

formulate în rejudecarea apelului, de către intimata Primăria Comunei

Mărgineni, prin adresa nr. 4124 din 23 aprilie 2010, aceleași cu cele

prezentate în dosarul instanței de fond (fila 74), în care aceasta

specifică fără echivoc faptul că nu s-a reconstituit dreptul de proprietate

pentru suprafața de 5370 m.p., în baza Legii nr. 18/1991, moștenitorilor

lui J.Ș., pe această suprafață fiind amplasate mai multe grajduri și

birouri ce au aparținut fostului CAP Mărgineni.

Primăria

a mai arătat că terenul, împreună cu construcțiile, au fost vândute la

licitație, către SC A.I. SA, iar aceasta le-a vândut, la rândul său, către

SC E. SRL Bacău. Terenul în litigiu nu face parte nici din suprafața de 0.73 ha deținută de J.Ș., pentru care s-au acordat acțiuni la I.A.S. Bacău, aceasta din urmă aflându-se la aproximativ 10 km distanță de terenul în suprafață de 5370 m.p.

Instanța

de apel nu a arătat de ce în suprafața totală reconstituită a inclus și

suprafața de 10.000 m.p. pădure și nu a indicat probele din care

rezultă că acest teren a fost preluat conform Decretului nr. 115/1959, pentru a

se putea aprecia dacă se încadrează în suprafața de 9,21 ha, reținută de instanță ca fiind preluată în temeiul acestui decret.

Pe

de altă parte, curtea s-a raportat la rolul anterior anului 1959, deschis pe

numele lui J.Ș., conform înscrisului depus la fila 53 din dosarul de apel,

considerând că suprafața totală de teren cu care figura acesta în evidențele

agricole este de 9,91 ha, în realitate de 9.94 ha, potrivit înscrisului menționat.

În

această suprafață de teren nu figurează, însă, teren cu destinația de

pădure, ceea ce înseamnă că suprafața de 10.000 m.p. pădure, reconstituită conform titlului de proprietate, nu face parte din suprafața

totală de 9,94 ha indicată în registrul agricol și nu trebuia avută în

vedere la calculul terenului pentru care s-au acordat măsuri reparatorii din

această suprafață de 9,94 ha, indicată în rolul agricol.

De asemenea, nu

rezultă ce argumente și ce probe a avut în vedere curtea atunci când a reținut

că există posibilitatea ca suprafața de 5370 m.p. să fi fost reconstituită pe un alt amplasament, aceasta și față de poziția

fermă a Primăriei Comunei Mărgineni, care a comunicat că, pentru terenul

respectiv, nu s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul

Legii nr. 18/1991 și nici nu au fost acordate acțiuni la I.A.S. Bacău.

A

mai reținut instanța de recurs că, din perspectiva dovedirii modalităților

de preluare a terenurilor care s-au aflat în proprietatea lui J.Ș., curtea

de apel nu a avut în vedere că terenul se află, în prezent, în proprietatea SC E.

SRL, că s-a aflat, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în deținerea

SC A.I. SA Bacău, dobândit de aceasta, ca urmare a fuziunii prin absorbție

cu SC C. SA Bacău, care, la rândul său, a dobândit bunul în urma vânzării la

licitație, de la C.A.P. Mărgineni.

Or,

din moment ce imobilul în discuție s-a aflat în deținerea C.A.P.

Mărgineni, fiind dobândit ulterior de persoanele juridice amintite, în mod

succesiv, este fără dubiu că, la un moment dat, a fost preluat de autoritățile

statale de la fostul proprietar.

Faptul

că, ulterior preluării, fostul proprietar a înțeles să includă imobilul în

testamentul său și, mai departe, acest bun a fost menționat în

certificatul de moștenitor emis de pe urma proprietarului decedat, nu

înseamnă că bunul respectiv se afla în proprietatea testatorului, la data

întocmirii legatului, sau la data decesului său.

Certificatul

de moștenitor nu face dovada dreptului de proprietate, ci doar a calității

de moștenitor, astfel încât nu a putut fi invoca drept probă privind

dreptul de proprietate al lui J.Ș. asupra terenului, la data decesului acestuia;

de altfel, dacă ar fi rămas în proprietatea acestei persoane sau a moștenitorilor

lui, nu rezultă cum terenul în discuție a ajuns să fie deținut de

fostul CAP Mărgineni.

Pe

de altă parte, și dacă s-ar considera că suprafața totală preluată de

la J.Ș. a fost de 9,21 ha și că preluarea terenurilor pe care acestea

le-a avut în proprietate a operat numai în baza Decretului nr. 115/1959,

scăzând suprafața de 10.000 m.p. pădure, care nu trebuia avută în vedere

de instanța de apel, pentru argumentele deja arătate, înseamnă că suprafața

reconstituită și care prezintă relevanță în prezenta cauză este de 8,045 ha. potrivit titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, la care se adaugă 0,73 ha pentru care s-au acordat acțiuni, în total 8,775 ha, rămânând o diferență de 0,435 ha nereconstituită până în prezent.

A

subliniat instanța de recurs că, în legătură cu preluarea imobilului în

litigiu, nu sunt relevante doar înscrisurile care se referă la suprafața

totală de 9,21 ha teren preluat în baza Decretului nr. 115/1959, ci și

faptul că terenul în litigiu s-a aflat în deținerea CAP Mărgineni, ceea ce

presupune că bunul a fost preluat de stat, chiar și în fapt, adică în

absența unui act normativ de preluare.

Cu

referire la relevanța adresei aflate la fila 11 din primul dosar recurs,

emisă de fostul Sfat Popular al comunei Luncan, județul Bacău, privind o

eventuală preluare a terenului în baza H.C.M. nr. 308/1954, Înalta Curte a reținut

că acest înscris reprezintă un indiciu în stabilirea modalității de

preluare a terenului în litigiu în baza acestui act normativ, instanța de

apel urmând a verifica, prin suplimentarea probatoriului, dacă terenul a fost

preluat potrivit acestei H.C.M.

Dar

și în condițiile în care se va ajunge la concluzia că nu acesta este

actul normativ în baza căruia terenul a fost trecut în proprietatea statului,

nu se poate reține că bunul a rămas în proprietatea autorului reclamantei

din moment ce s-a aflat în deținerea CAP Mărgineni și, cu atât mai puțin,

că s-ar fi dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest bun,

raportat la suprafața totală preluată, de 9,21 ha.

Din

această perspectivă, este foarte importantă poziția pârâtei Primăria Comunei

Mărgineni, care a declarat, pe parcursul procesului, că pentru terenul de 5370 m.p. nu s-a reconstituit dreptul de proprietate și nici nu s-au acordat acțiuni la I.A.S. Bacău.

A

concluzionat instanța de recurs că, în apel, nu au fost lămurite toate

aceste chestiuni contradictorii, nu au fost respectate dispozițiile

cuprinse în decizia de casare și nu s-a stabilit situația juridică

reală a imobilului în litigiu; s-a dispus suplimentarea probatoriului în scopul

identificării terenului, prin efectuarea unei expertize de specialitate, și

să stabilească dacă, pentru acest bun, s-au acordat măsuri reparatorii în

temeiul Legii nr. 18/1991.

A

mai arătat instanța de recurs că, în cazul în care va stabili în mod cert

că nu s-au acordat măsuri reparatorii pentru terenul în litigiu în baza Legii nr.

18/1991, se va verifica dacă bunul pretins în litigiul de față face

obiectul Legii nr. 10/2001, în raport de art. 8 din această lege, și, în

caz afirmativ, va stabili natura preluării, deținătorul bunului, forma de

reparație cuvenită și persoana responsabilă pentru reparație.

Cu prilejul rejudecării

apelului, curtea de apel a dispus suplimentarea probatoriului.

Astfel, s-au

solicitat relații de la Primăria Comunei Mărgineni privind evidențele din care rezultă că terenul din litigiu a

făcut obiectul preluării abuzive de către stat în temeiul H.C.M. nr. 308/1953.

Cu adresa nr. 3754

din 14 mai 2012 Primăria comunei Mărgineni a comunicat că potrivit înscrisurilor

din Registrul agricol, vol.I poz.172 pentru anii 1959-1961 satul Podiș, J.Ș.

a predat teren la Decretul 115/1959 iar potrivit Certificatului 77670 din 19

februarie 1991 emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului, în urma

verificării arhivei Sfatului Popular al Raionului Bacău din anul 1959, s-a

constatat că cetățeanul J.N.Ș. din comuna Luncani a predat la Decretul nr. 115/1959 o suprafață totală de 9,21 ha. teren din care 6,56 ha arabil și 2,65 ha.fînaț.

Au fost anexate

adresei 3754/2012 a Primăriei comunei Mărgineni, copia Certificatului din 19

februarie 1991 emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului – Filiala

Arhivelor Statului Bacău, precum și copie de pe rolul agricol aparținând

defunctului J.Ș.

Pentru apelantă au

fost depuse copii de pe înscrisurile eliberate de Ministerul Administrației

și Internelor – Arhivele Naționale – Direcția Județeană

Bacău a Arhivelor Naționale, respectiv: declarația numitului J.N.Ș.

din anul 1956, procesul verbal din 14 februarie 1955, întocmit de Sfatul

Popular al comunei Luncani, contractul din 20 ianuarie 1956 întocmit de Sfatul

Popular al comunei Luncani, declarația numitului J.N.Ș. din anul

1956, tabelele întocmite de J.N.Ș. la 04 mai 1955 privind terenurile date

în folosința Sfatului Popular al comunei Luncani și cele reținute

de cetățean; declarația numitului J.N.Ș. din 30 ianuarie 1955,

contractul din anul 1956 întocmit de Sfatul Popular al comunei Luncani,

procesul verbal din 10 aprilie 1959 al Comisiei Raionale din comuna Luncani

privind aplicarea Decretului 115/1959, copii de pe titlurile de proprietate

emis pentru moștenitorii defunctului J.Ș. pentru suprafața de 8 ha 0454 m.p. și copie de pe testamentul autentic al defunctului J.N.Ș.

S-a dispus efectuarea

unei expertize de specialitate.

Prin decizia civilă nr.

3 din 6 martie 2013, Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamanta S.M.M., împotriva sentinței civile

nr. 1384 din 18 octombrie 2006, pronunțate de Tribunalul Bacău în dosarul nr.

238/110/2005.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că prin Notificarea din

12 februarie 2002 s-a solicitat de către V.Ș. restituirea suprafeței

de 5.300 m.p. situată în satul Podiș comuna Mărgineni la punctul numit

„Bolovani” menționat în testamentul mamei sale, de către autorul acesteia J.Ș.;

chiar prin notificare se arată că pe terenul solicitat se află clădiri care au

aparținut fostului C.A.P. Mărgineni.

Terenul solicitat

face parte din suprafața de 9,94 ha. cu care J.Ș. apare înscris la rolul agricol din 1956 și a fost predat conform Decretului nr. 115/1959.

În baza Legii 18/1991, moștenitorilor defunctului J.Ș. li s-a

eliberat Titlul de proprietate din 24 martie 1995 pentru suprafața totală

de 8,0454 ha. pe teritoriul comunei Mărgineni.

A mai reținut

curtea de apel că suprafața preluată și restituită (de fapt

nerestituită) este de 1,8946 ha.teren din care face parte și suprafața

de 5300 m.p, pentru care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 și

că prioritar pentru soluționarea cauzei este a se stabili dacă această

suprafață de teren, intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Potrivit dispozițiilor

art. 8 din Legea nr. 10/2001(forma aplicabilă de la 14 februarie 2001 – până la

4 aprilie 2005) „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile al căror

regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar 18/1991, republicată

și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor agricole și cele forestiere solicitate potrivit

prevederilor Legii fondului funciar 18/1991”.

Reținând că înseși

reclamanta a arătat că terenul solicitat, a fost adus în C.A.P. pe acesta fiind

amplasat sediul fostului C.A.P. precum și o clădire cu destinație de

grajduri, instanța de apel a concluzionat că „regimul juridic al terenului

este acela de teren adus în CAP și în raport de această constatare,

constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate al foștilor

proprietari ori al moștenitorilor acestora este reglementat de art. 8 alin.

(2) și art. 37 din Legea nr. 18/1991 în redactarea inițială”; că

terenul în cauză face obiectul Legii nr. 18/1991, este confirmat și de

natura juridică a acestuia la data preluării, respectiv aceea de teren

extravilan.

A mai arătat curtea

de apel că este adevărat că abia prin forma articolului 8 din Legea nr. 10/2001

aplicabilă de la 2 septembrie 2005 s-a prevăzut că „ nu intră sub incidența

prezentei legi, terenurile situate în extravilanul localității la data

preluării abuzive” și că părții i se aplică dispozițiile art. 8

în vigoare la data notificării, însă constatarea privind natura de teren

extravilan făcută de expert, amplu și judicios motivată în suplimentul la

raportul de expertiză, întărește convingerea, având în vedere și cele

precizate mai sus privind temeiul de drept în baza căruia partea poate

beneficia de reparații corespunzătoare.

Conform cererii

înregistrate sub nr. 1997 din 17 martie 1991 terenul în cauză a fost solicitat

în temeiul Legii nr. 18/1991, însă terenul nu a fost restituit, argumentul

Primăriei Mărgineni, fiind acela că terenul a fost confiscat de stat.

În atare situație,

nu are relevanță juridică faptul că nu s-a reconstituit dreptul de

proprietate cu privire la terenul în litigiu în temeiul Legii nr. 18/1991, de

vreme ce art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că nu intră sub incidența

prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementată de Legea

fondului funciar nr. 18/1991 și Legea nr. 1/21000.

Legea nr. 10/2001,

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989 este o reglementare cu caracter reparator

generală, însă legiuitorul a exclus din domeniul de aplicare al acesteia, acele

terenuri al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar.

Cum, în cauză

obiectul cererii de restituire îl constituie tocmai un teren agricol de natura

celor evidențiate în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, soluția

care se impune, este cea de respingere a apelului, neimputându-se a fi

examinate celelalte aspecte pe care instanța a dispus a fi lămurite prin

expertiză pentru varianta în care în speță s-ar fi aplicat dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

recurenta-reclamantă S.M.M.

Aceasta a făcut o amplă

expunere a istoricului procesului și a criticat decizia recurată, susținând,

în esență, că este nelegală întrucât nu a fost stabilită corect situația

de fapt, au fost interpretate greșit probele administrate și au fost

greșit aplicate dispozițiile Legii nr. 10/2001; de asemenea,

recurenta a susținut că au fost încălcate grav și vădit dispoziții

de drept procesual, inclusiv sub aspectul nerespectării dezlegărilor obligatorii

date de instanțele de casare.

Astfel, instanța

de apel a dispus administrarea de probe care nu au fost solicitate de părți

dar a ignorat înscrisurile depuse de apelanta-reclamantă, nu a motivat

corespunzător decizia pronunțată și nu a stabilit regimul juridic al

terenului.

Printr-o altă

critică, recurenta a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat cu

privire la soluționarea pe fond a notificării având în vedere că nici

Primăria comunei Mărgineni și nici SC A.I. SA Bacău, nu s-au pronunțat

în termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001, asupra notificării.

Sub un alt aspect, instanța

de apel nu a dat eficiență tuturor îndrumărilor date de Înalta Curte de

Casație și Justiție prin decizia din 23 septembrie 2011, făcând

verificări doar cu privire la natura juridică a terenului, cu ignorarea

deciziei de casare nr. 124 din 15 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în primul ciclu procesual și

nici nu a expus argumentele care susțin concluzia că în cauză ar fi

incidente doar dispozițiile Decretului nr. 115/1959.

Intimata SC A.I. SA,

a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, înscrisurile de la dosar și

dispozițiile legale incidente în speță, Înalta Curte constată că

recursul este fondat și urmează să fie admis, cu consecința casării

deciziei și trimiterii cauzei, instanței de apel, spre rejudecare

pentru următoarele considerente:

Pricina se află în al

treilea ciclu procesual, în cauză fiind pronunțate deja două decizii de

recurs care, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului, sub aspectul problemelor de drept

dezlegate și a necesității administrării unor probe.

Prin

decizia nr. 124 din 15 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație și

Justiție — Secția civilă și de proprietate intelectuală a reținut

că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită de instanța de apel,

cu referire la regimul juridic al terenului în litigiu, și a dispus administrarea

de probe pentru a se stabili: suprafața totală de teren care a aparținut

autorului reclamantei și cât din această suprafață a făcut obiectul

măsurilor reparatorii acordate în baza Legii nr. 18/1991, dacă suprafața

de teren în litigiu, solicitată prin notificarea nr. 130/2002, a făcut obiectul

reparației potrivit Legii nr. 18/1991 și, în funcție de

rezultat, dacă ea intră sau nu sub imperiul Legii nr. 10/2001, în caz

afirmativ, instanța de trimitere urmând să stabilească cui îi revine

obligația de soluționare a notificării.

Mai

mult, la fila 5, ultimul alineat din decizia sus-menționată, Înalta Curte

de Casație și Justiție a arătat că: „Era, deci, esențial de

stabilit în cauză dacă terenul litigios, în suprafață de 5370 mp, situat

în intravilanul comunei Mărgineni, a făcut sau nu obiectul măsurilor

reparatorii acordate în baza Legii nr. 18/1991, numai în caz negativ el intrând

sub incidența Legii nr. 10/2001.”.

Prin

urmare, în cauză există o dezlegare în drept obligatorie dată de instanța

de recurs, care a statuat că, în măsura în care, pentru terenul în litigiu, nu

au fost acordate măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991, acesta intră

sub incidența Legii nr. 10/2001.

De

asemenea, instanța de recurs a arătat detaliat care sunt problemele de drept

ce urmează a fi soluționate, în funcție de situația de fapt ce

se va stabili.

Prin

cea de-a doua decizie de casare, nr. 6370 din 23 septembrie 2011, Înalta Curte

de Casație și Justiție a constatat că instanța de apel, cu

prilejul rejudecării cauzei, nu a respectat dispozițiile art. 315 alin. (1)

C. proc. civ., întrucât nu a lămurit situația juridică a terenului și

aspectele contradictorii privitoare la întinderea dreptului de proprietate al

autorului reclamantei, temeiul preluării bunului de către stat și limitele

în care dreptul de proprietate a fost reconstituit.

A

reiterat instanța de recurs dispoziția ca, în ipoteza în care curtea

de apel, după lămurirea situației de fapt prin administrarea de probe

suplimentare, inclusiv expertiză tehnică judiciară, „va stabili în mod cert că

nu s-au acordat măsuri reparatorii pentru terenul în litigiu în baza Legii nr. 18/1991,

va verifica dacă bunul pretins în litigiul de față face obiectul Legii nr.

10/2001, în raport de art. 8 din această lege, și, în caz afirmativ, va

stabili natura preluării, deținătorul bunului forma de reparație

cuvenită și persoana responsabilă pentru reparație”.

Cu

prilejul celei de-a treia judecăți desfășurate în apel, s-au

administrat probe cu înscrisuri și expertiză tehnică judiciară, Curtea de

Apel Bacău ajungând la concluzia că terenul în suprafață de 5300 mp face

obiectul Legii nr. 18/1991 și aceasta deoarece ternul a fost adus în fosta

Cooperativă Agricolă de Producție, pe el fiind amplasat sediul fostului

C.A.P. și o construcție cu destinație de grajduri, astfel că

intră sub incidența art. 8 alin. (2) și art. 37 din Legea nr. 18/1991,

în redactarea inițială.

A

arătat că un argument suplimentar, sub aspectul incidenței prevederilor Legii

nr. 18/1991, este acela că la data preluării terenul era situat în extravilan.

A

mai reținut Curtea de Apel Bacău că s-a solicitat restituirea acestui

teren în temeiul Legii nr. 18/1991, prin cererea nr. 1997 din 17 martie 1991,

cerere căreia Primăria comunei Mărgineni nu i-a dat curs ( întrucât terenul a

fost confiscat de stat), însă nu prezintă relevanță juridică împrejurarea

că nu s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului solicitat, în

temeiul legii fondului funciar, față de dispozițiile art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001. În consecință, apelul declarat de

apelanta-reclamantă a fost respins, ca nefondat.

Soluția

pronunțată prin decizia ce face obiectul controlului judiciar contravine

dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. întrucât, deși se reține

că pentru suprafața de 5300 mp teren, care face parte dintr-un rest de 1,8946 ha teren preluat de la J.Ș. și nerestituit, reclamanta nu a beneficiat de dispozițiile

Legii nr. 18/1991, cererea sa fiind respinsă de Primăria comunei Mărgineni, cu

motivarea că terenul a fost confiscat de către stat, Curtea de Apel Bacău a reținut

că sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma

existentă de la 14 februarie 2001 – 04 aprilie 2005.

Înalta

Curte constată că pe baza situației de fapt reținute, instanța

de apel, față de deciziile anterioare de casare sus-menționate

trebuia să rețină aplicabilitatea în speță a Legii nr. 10/2001, și,

în consecință să stabilească, după distincțiile prezentate în decizia

nr. 6370 din 23 septembrie 2011, natura preluării, deținătorul bunului, forma

de reparație cuvenită și persoana responsabilă pentru reparație.

Nici

argumentul că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991 pentru că s-ar fi aflat

la data preluării în extravilan, expus de curtea de apel, nu justifică

respingerea apelului exclusiv ca o consecință a aplicării dispozițiilor

art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma existentă de la 14 februarie 2001 – 04

aprilie 2005.

Înalta

Curte reține însă că, nici sub aspectul determinării modalității în

care s-a produs deposedarea autorului recurentei, curtea de apel nu a

argumentat pe baza cărui raționament logico-juridic a concluzionat că

terenul în litigiu a fost preluat în baza Decretului nr. 115/1959 în condițiile

în care, ulterior emiterii adresei nr. 3754 din 14 mai 2012 de către Primăria

comunei Mărgineni (adresă reținută de instanță în care se menționează

că terenurile preluate de la autorul reclamantei au fost preluate în temeiul

Decretului nr. 115/1959 iar menționarea HCM nr. 308/1953 în cuprinsul

adresei nr. 4124 din 23 aprilie 2010 s-a făcut din eroare), aceeași

instituție a emis adresa nr. 10557 din 16 noiembrie 2012 în care se menționează

că, urmare verificării unor înscrisuri suplimentare, ulterior furnizării relațiilor

cuprinse în adresa nr. 3754 din 14 mai 2012, s-a constat că temeiul preluării

terenului în litigiu este H.C.M. nr. 308/1953.

Prin

urmare, reținând că din probatoriul administrat nu a rezultat că

apelanta-reclamantă a beneficiat de măsuri reparatorii conform Legii nr. 18/1991

pentru terenul solicitat în cauza de față și văzând dezlegările date

în recurs în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 124 din 15 ianuarie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța

constată că, decizia recurată a fost dată cu greșita aplicare a legii, întrucât

cu prilejul rejudecării pricinii au fost încălcate dispozițiile art. 315 alin.

(1) C. proc. civ. Apreciază că, față de considerentele expuse, nu se

impune examinarea celorlalte critici.

În

consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3), cu

referire la art. 304 pct. 9 și 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa decizia atacată și va

trimite cauza aceleiași curți de apel, spre rejudecare, cu

respectarea dezlegărilor date de instanța de recurs, atât cu referire la

necesitatea stabilirii situației de fapt și expunerii raționamentului

juridic care îi fundamentează concluziile cât și cu privire la dispozițiile

legale aplicabile, în funcție de situația de fapt reținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta S.M.M. împotriva deciziei nr. 3 din 6 martie 2013 a Curții de Apel Bacău – Secția I civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza, spre rejudecare, Curții de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2013.