ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4900/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 28 iunie 2005 sub nr. 4841/2005, reclamanta S.M.M. a formulat, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Comunei Mărgineni, Județul Bacău și SC A.I. SA Bacău, contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea, în natură, a suprafeței de 5370 m.p. teren agricol situat în comuna Mărgineni, satul Podiș, județul Bacău. Prin sentința civilă nr. 1384/D din 18 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Bacău — Secția civilă, au fost respinse excepțiile necompetenței materiale a acestei instanțe, a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A.I.

SA Bacău și a inadmisibilității acțiunii, ca nefondate; a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că excepția necompetenței materiale este nefondată, prin raportare la principiul disponibilității și la precizările formulate de reprezentantul convențional al reclamantei în sensul că cele două capete ale cererii de chemare în judecată reprezintă „contestație", respectiv „obligația de a face" întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A.I. SA a fost găsită neîntemeiată în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, și de obligația asumată de aceasta prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 864/2004, cu privire la rezolvarea notificării reclamantei.

Pe fond, tribunalul a reținut că cererea având ca obiect contestație împotriva adresei nr. 3463 din 25 mai 2005 emise de Primăria Comunei Mărgineni, apreciată de reclamantă drept dispoziție în sensul art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, nu este fondată având în vedere că din cuprinsul acțiunii și din înscrisurile de la dosar rezultă că terenul în suprafață de 5370 m.p. nu se află în deținerea niciuneia dintre entitățile prevăzute de art. 21 din Legea nr. 10/2001, respectiv a pârâtei Primăria Comunei Mărgineni, aceasta neavând calitatea de unitate deținătoare. A mai arătat tribunalul că din cuprinsul notificării nr. 130/2002 rezultă că reclamanta cunoștea situația juridică a terenului solicitat a fi restituit, teren pe care se află o clădire și un grajd, care au aparținut fostului CAP Mărgineni și care au fost cumpărate în anul 1991, de SC C. SA Bacău.

Prin urmare, neavând calitatea de unitate deținătoare, în mod corect Primăria Comunei Mărgineni a comunicat reclamantei, prin adresa sus-menționată, că notificarea nr. 130/2002 a fost trimisă, spre rezolvare, pârâtei SC A.I. SA Bacău, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma de la acea dată. Cu referire la cererea de obligare a pârâtei SC A.I. SA Bacău, de a emite dispoziție privind restituirea terenului, tribunalul a reținut că, în cauză, caracterul preluării abuzive inițiale a terenului este dovedit, dar nu s-a probat caracterul abuziv al deținerii terenului de către pârâta SC A.I. SA Bacău. Astfel, proprietarul inițial al acestuia a fost J.N.Ș., autorul reclamantei, conform certificatului din 19 februarie 1991 eliberat de Filiala Bacău a Arhivelor Statului; terenul a făcut parte din suprafața totală de 9,21 ha, predată statului conform Decretului nr. 115/1959.

După cum însăși reclamanta a arătat, terenul în litigiu a ajuns în proprietatea pârâtei ca urmare a fuziunii acesteia, prin absorbție, cu SC C. SA Bacău, care, la rândul său, a dobândit terenul prin cumpărare de la Comisia de lichidare a patrimoniului fostei C.A.P. Mărgineni, conform procesului verbal de licitație din 6 noiembrie 1991. Deși a susținut caracterul abuziv al acestui contract, reclamanta nu a produs dovezi în condițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, republicată. În plus, reclamanta nu se află în posesia unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care actul de vânzare la licitație menționat să fi fost anulat. Prin urmare, tribunalul a apreciat că pârâta nu poate fi obligată să emită dispoziție sau decizie privind notificarea reclamantei, deoarece nu deține în mod abuziv terenul, și, de asemenea, nu poate fi obligată să sesizeze instituția publică implicată în privatizarea acesteia, respectiv fosta SC C. SA Bacău.

Prin decizia nr. 52 din 19 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția Civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, reținându-se aceeași situație de fapt, precum și incidența dispozițiilor art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituția publică ce a efectuat privatizarea. Expertiza efectuată în apel, de către expertul T.M., a concluzionat că, pentru terenul de 9,21 ha, suprafață în care intră și terenul în litigiu, moștenitorii lui J.Ș. au fost înscriși cu acțiuni la I.A.S., terenul fiind, în prezent, în proprietatea SC E.C.

SRL, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 9 aprilie 2004. Prin decizia nr. 124 din 15 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursul declarat de recurenta – reclamantă, a casat decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleași instanțe. Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a reținut că unul dintre argumentele pentru care Curtea de Apel Bacău a menținut sentința tribunalului, de respingere a contestației reclamantei, a fost acela că, pentru terenul în litigiu, moștenitorii defunctului proprietar J.Ș. au obținut măsuri reparatorii în baza Legii nr. 18/1991, aceștia fiind înscriși cu acțiuni la I.A.S.

În drept, acest argument își găsește corespondent în dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, care exceptează de la măsurile reparatorii prevăzute de această lege, terenurile supuse reglementărilor din legile fondului funciar; în consecință, era esențial de stabilit, dacă terenul litigios, în suprafață de 5370 m.p., situat în intravilanul comunei Mărgineni, a făcut sau nu obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 18/1991. Sub acest aspect, instanța de recurs a apreciat că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită de instanța de apel, care nu a verificat apărările reclamantei pe baza înscrisurilor probatorii invocate de aceasta.

Astfel, reclamanta a susținut, inclusiv prin concluziile scrise depuse la instanța de apel, că, din suprafața totală de 9,91 ha deținută de autorul ei, J.Ș., a obținut măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 18/1991 numai pentru 9,17 ha, prin reconstituire pentru 8,44 ha, (conform titlului de proprietate) și prin acordare de acțiuni la I.A.S. pentru 0,73 ha, și că suprafața în litigiu, de 5370 m.p, pentru care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, face parte din diferența până la 9,91 ha, neacoperită de măsurile reparatorii acordate potrivit Legii nr. 18/1991. A constatat Înalta Curte că, în dosarul primei instanțe există titlul de proprietate, emis pe numele moștenitorilor defunctului J.Ș., pentru suprafața de 8 ha și 454 m.p.

teren, iar la fila 74 din același dosar, există o întâmpinare a Primăriei Comunei Mărgineni, care cuprinde recunoașterea acesteia în sensul că, pentru terenul în litigiu, nu a fost reconstituit dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/1991, întrucât, fiind confiscat, nu intră sub incidența legii fondului funciar; însă, terenul solicitat există faptic și scriptic și este deținut de SC A.I. SA Bacău, unitate la care a îndreptat notificarea de restituire, formulată de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001. Pe de altă parte, prin expertiza efectuată în apel, s-a reținut că i-a fost reconstituită reclamantei, de către Comisia locală de fond funciar Mărgineni, suprafața de 0,73 ha în care nu intră terenul în litigiu, iar pentru suprafața de 9,21 ha, (în care intră terenul ce face obiectul judecății), moștenitorii lui J.Ș.

au fost înscriși cu acțiuni la I.A.S. Or, datele contradictorii rezultând din aceste probe trebuiau lămurite de instanța de apel, în vederea determinării corecte a regimului juridic al terenului în litigiu. A arătat Înalta Curte că după ce va stabili, pe baza probelor administrate, inclusiv a înscrisurilor noi depuse în recurs, care a fost suprafața totală de teren care a aparținut autorului reclamantei și cât din această suprafață a făcut obiectul măsurilor reparatorii acordate în baza Legii nr. 18/1991, instanța de trimitere urmează să aprecieze dacă suprafața de teren în litigiu, solicitată prin notificarea nr. 130/2002, a făcut obiectul reparației potrivit Legii nr. 18/1991 și, în funcție de rezultat, dacă ea intră sau nu sub imperiul Legii nr. 10/2001, în caz afirmativ, instanța de trimitere urmând să stabilească cui îi revine obligația de soluționare a notificării.

S-a reținut, de asemenea, că în dezlegarea acestei probleme s-a pornit de la faptul necontestat că terenul litigios era deținut, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, de o societate comercială privatizată, pârâta SC A.I. SA Bacău, și de la dispozițiile Legii nr. 10/2001, care reglementează regimul juridic al imobilelor evidențiate în patrimoniul societăților comerciale privatizate, respectiv art. 27 în redactarea de la data intrării în vigoare a legii.

Având în vedere că, prin decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, dispozițiile art. 29 din aceeași lege, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, în sensul suprimării distincției dintre imobilele preluate cu titlu valabil și cele preluate fără titlu valabil, au devenit inaplicabile, consecința fiind reactivarea vechiului art. 27 care reglementează exclusiv situația imobilelor preluate cu titlul valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, stabilind, în alin. (1), că, pentru această categorie de imobile, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

În alin. (2) se menționează care este entitatea competentă în soluționarea notificării prin care s-a solicitat restituirea în condițiile alin. (1), respectiv instituția publică implicată în privatizare. A reținut instanța de recurs că din interpretarea per a contrario a art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, în forma de la data intrării în vigoare, rezultă că, în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, asupra măsurilor reparatorii cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001 - restituire în natură sau prin echivalent - se pronunță unitatea deținătoare a imobilului. Însă, în speță, instanțele anterioare nu au stabilit natura preluării de către stat — cu sau fără titlu valabil - a terenului litigios, evidențiat, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în patrimoniul SC A.I.

SA Bacău, în raport de care să procedeze ulterior la stabilirea entității competente să rezolve notificarea reclamantei, respectiv pârâta SC A.I. SA Bacău sau Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și să dispună, în consecință, fie în sensul redirecționării notificării reclamantei către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în cazul preluării bunului cu titlu valabil, fie, în cazul preluării fără titlu valabil, în sensul obligării pârâtei SC A.I. SA. Bacău, la emiterea dispoziției de soluționare pe fond a notificării, respectiv de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, stabilite în raport de situația concretă a bunului litigios. După rejudecare, prin decizia civilă nr. 59 din 2 iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Bacău — Secția civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1384 din 18 octombrie 2006 a Tribunalului Bacău.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că autorul reclamantei, J.N.Ș., a deținut, cel puțin începând cu anul 1956, o suprafață totală de 9,91 ha; din această suprafață, 9,21 ha au fost preluate în temeiul Decretului nr. 115/1959, în acest sens fiind toate consemnările din evidențele comunei Mărgineni și certificatul de moștenitor. A apreciat curtea de apel că reclamanta nu a probat susținerea conform căreia preluarea terenului s-a făcut în baza H.C.M. nr. 308/1954 și că adresa de la fila 11 din dosarul instanței de recurs menționează prelungirea termenului de aplicare a acestui act normativ și conține invitația adresată autorului reclamantei de a se prezenta pentru întocmirea formelor de predare, dacă dorește să cedeze terenul pe care-l posedă, fără a certifica preluarea bunului.

S-a reținut, de asemenea, că, dacă preluarea s-ar fi făcut în anul 1954, J.Ș. nu mai putea, în anul 1956, să testeze în favoarea bunicii paterne a reclamantei suprafața totală de 3,62 ha, nemaifiind titularul dreptului de proprietate, și nici să dea în folosința Sfatului Popular în 1956 și 1957 peste 6 ha, respectiv să păstreze aproape 3 ha.

Din suprafața totală de 0,7 ha pe care o mai avea în proprietate până la sfârșitul anului 1959, J.N.Ș., a vândut soților V., în anul 1960, cu actul autentic 150/11/1960, conform mențiunii din certificatul de moștenitor enunțat mai sus, suprafața de 220,40 m.p., rămânându-i aproximativ 0,67 ha, suprafață, care se regăsea în patrimoniul său la data decesului survenit la 02 aprilie 1960. Conform mențiunilor din certificatul de moștenitor sus-menționat, în compunerea acestei suprafețe intrau diferențele de terenuri rămase după preluare din terenurile testate în timpul vieții descendenților săi; respectivele terenuri au rămas în posesia și proprietatea moștenitorilor testamentari. După apariția Legii nr. 18/1991, descendenților defunctului J.N.Ș.

li s-a reconstituit, conform titlului de proprietate, dreptul de proprietate pentru suprafața de 8,045 ha. Conform titlului de proprietate, le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 10.000 m.p. pădure, acordându-li-se acțiuni pentru 0,73 ha, măsurile reparatorii totalizând 9,74 ha. A apreciat instanța de apel că, indiferent de temeiul pentru care descendenții defunctului J.Ș. puteau beneficia de reparații după anul 1995, respectiv legile fondului funciar ori Legea nr. 10/2001, întinderea dreptului lor nu putea depăși limitele dreptului autorului lor pentru terenul preluat de stat, respectiv 9,21 ha și întrucât au beneficiat deja de reparații de pe urma lui J.N.Ș., pentru 9,74 ha, nu se justifică admiterea unei noi solicitări, de 5370 m.p.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.M.M., care a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a ajuns la concluzia că a beneficiat de măsuri reparatorii care exced limitelor de proprietate ale autorului său. Aceasta a susținut că autorul său a avut în proprietate o suprafață de 9,91 ha iar nu de 9,21 ha, cum a reținut instanța de apel, aspect care rezultă din toate înscrisurile depuse la dosar, inclusiv din rolul agricol din 1956. Pe de altă curtea de apel a avut în vedere o suprafață de 10.000 m.p. pădure și una de 220 m.p. teren agricol intravilan, care nu fac obiectul cauzei și nu sunt evidențiate nici în rolul agricol menționat. Împrejurarea că pentru suprafața de 5370 m.p.

nu s-a reconstituit dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/1991, întrucât acest teren fusese confiscat, este confirmată chiar de Primăria Comunei Mărgineni, prin întâmpinarea depusă la dosar. Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor de îndrumare ale instanței de recurs, care a solicitat instanței de trimitere să verifice care este entitatea competentă să soluționeze notificarea reclamantei, în funcție de modul în care s-a făcut preluarea și să dispună în consecință, fie în sensul redirecționării notificării la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, fie în sensul obligării SC A.I. SA Bacău la emiterea dispoziției de soluționare a notificării, conform legii.

Prin decizia civilă nr. 6370 din 23 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă și a trimis cauza spre rejudecare, Curții de Apel Bacău, reținând că nu au fost respectate dispozițiile instanței de casare, obligatorii potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, în primul ciclu procesual, instanța de recurs, reținând insuficienta stabilire a situației de fapt, de către instanțele anterioare, a dispus ca instanța de apel să lămurească aspectele contradictorii în legătură cu terenul în litigiu, în suprafață de 5370 m.p., respectiv dacă acesta a format sau nu obiectul măsurilor reparatorii acordate moștenitorilor fostului proprietar, J.N.Ș., în temeiul Legii nr. 18/1991, în raport de înscrisurile depuse la dosar și de cele menționate în întâmpinarea depusă de pârâta Primăria comunei Mărgineni; a dispus, de asemenea, suplimentarea probatoriului în acest sens.

Cu prilejul rejudecării apelului, curtea de apel a reținut că suprafața totală avută în proprietate de autorul reclamantei, J.N.Ș., a fost de 9,91 ha, că statul a preluat doar o suprafață totală de 9,21 ha, în baza Decretului nr. 115/1959, suprafață în care este inclus și terenul în litigiu, iar moștenitorilor fostului proprietar li s-a reconstituit, în temeiul Legii nr. 18/1991, o suprafață totală de 9,74 m.p., prin urmare mai mult decât s-a preluat din patrimoniul autorului reclamantei.

Curtea de apel nu a expus, însă, argumentele pentru care a înlăturat susținerile formulate în rejudecarea apelului, de către intimata Primăria Comunei Mărgineni, prin adresa nr. 4124 din 23 aprilie 2010, aceleași cu cele prezentate în dosarul instanței de fond (fila 74), în care aceasta specifică fără echivoc faptul că nu s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5370 m.p., în baza Legii nr. 18/1991, moștenitorilor lui J.Ș., pe această suprafață fiind amplasate mai multe grajduri și birouri ce au aparținut fostului CAP Mărgineni. Primăria a mai arătat că terenul, împreună cu construcțiile, au fost vândute la licitație, către SC A.I. SA, iar aceasta le-a vândut, la rândul său, către SC E. SRL Bacău.

Terenul în litigiu nu face parte nici din suprafața de 0.73 ha deținută de J.Ș., pentru care s-au acordat acțiuni la I.A.S. Bacău, aceasta din urmă aflându-se la aproximativ 10 km distanță de terenul în suprafață de 5370 m.p. Instanța de apel nu a arătat de ce în suprafața totală reconstituită a inclus și suprafața de 10.000 m.p. pădure și nu a indicat probele din care rezultă că acest teren a fost preluat conform Decretului nr. 115/1959, pentru a se putea aprecia dacă se încadrează în suprafața de 9,21 ha, reținută de instanță ca fiind preluată în temeiul acestui decret. Pe de altă parte, curtea s-a raportat la rolul anterior anului 1959, deschis pe numele lui J.Ș., conform înscrisului depus la fila 53 din dosarul de apel, considerând că suprafața totală de teren cu care figura acesta în evidențele agricole este de 9,91 ha, în realitate de 9.94 ha, potrivit înscrisului menționat.

În această suprafață de teren nu figurează, însă, teren cu destinația de pădure, ceea ce înseamnă că suprafața de 10.000 m.p. pădure, reconstituită conform titlului de proprietate, nu face parte din suprafața totală de 9,94 ha indicată în registrul agricol și nu trebuia avută în vedere la calculul terenului pentru care s-au acordat măsuri reparatorii din această suprafață de 9,94 ha, indicată în rolul agricol. De asemenea, nu rezultă ce argumente și ce probe a avut în vedere curtea atunci când a reținut că există posibilitatea ca suprafața de 5370 m.p. să fi fost reconstituită pe un alt amplasament, aceasta și față de poziția fermă a Primăriei Comunei Mărgineni, care a comunicat că, pentru terenul respectiv, nu s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 și nici nu au fost acordate acțiuni la I.A.S.

Bacău. A mai reținut instanța de recurs că, din perspectiva dovedirii modalităților de preluare a terenurilor care s-au aflat în proprietatea lui J.Ș., curtea de apel nu a avut în vedere că terenul se află, în prezent, în proprietatea SC E. SRL, că s-a aflat, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în deținerea SC A.I. SA Bacău, dobândit de aceasta, ca urmare a fuziunii prin absorbție cu SC C. SA Bacău, care, la rândul său, a dobândit bunul în urma vânzării la licitație, de la C.A.P. Mărgineni. Or, din moment ce imobilul în discuție s-a aflat în deținerea C.A.P. Mărgineni, fiind dobândit ulterior de persoanele juridice amintite, în mod succesiv, este fără dubiu că, la un moment dat, a fost preluat de autoritățile statale de la fostul proprietar.

Faptul că, ulterior preluării, fostul proprietar a înțeles să includă imobilul în testamentul său și, mai departe, acest bun a fost menționat în certificatul de moștenitor emis de pe urma proprietarului decedat, nu înseamnă că bunul respectiv se afla în proprietatea testatorului, la data întocmirii legatului, sau la data decesului său. Certificatul de moștenitor nu face dovada dreptului de proprietate, ci doar a calității de moștenitor, astfel încât nu a putut fi invoca drept probă privind dreptul de proprietate al lui J.Ș. asupra terenului, la data decesului acestuia; de altfel, dacă ar fi rămas în proprietatea acestei persoane sau a moștenitorilor lui, nu rezultă cum terenul în discuție a ajuns să fie deținut de fostul CAP Mărgineni.

Pe de altă parte, și dacă s-ar considera că suprafața totală preluată de la J.Ș. a fost de 9,21 ha și că preluarea terenurilor pe care acestea le-a avut în proprietate a operat numai în baza Decretului nr. 115/1959, scăzând suprafața de 10.000 m.p. pădure, care nu trebuia avută în vedere de instanța de apel, pentru argumentele deja arătate, înseamnă că suprafața reconstituită și care prezintă relevanță în prezenta cauză este de 8,045 ha. potrivit titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, la care se adaugă 0,73 ha pentru care s-au acordat acțiuni, în total 8,775 ha, rămânând o diferență de 0,435 ha nereconstituită până în prezent.

A subliniat instanța de recurs că, în legătură cu preluarea imobilului în litigiu, nu sunt relevante doar înscrisurile care se referă la suprafața totală de 9,21 ha teren preluat în baza Decretului nr. 115/1959, ci și faptul că terenul în litigiu s-a aflat în deținerea CAP Mărgineni, ceea ce presupune că bunul a fost preluat de stat, chiar și în fapt, adică în absența unui act normativ de preluare. Cu referire la relevanța adresei aflate la fila 11 din primul dosar recurs, emisă de fostul Sfat Popular al comunei Luncan, județul Bacău, privind o eventuală preluare a terenului în baza H.C.M. nr. 308/1954, Înalta Curte a reținut că acest înscris reprezintă un indiciu în stabilirea modalității de preluare a terenului în litigiu în baza acestui act normativ, instanța de apel urmând a verifica, prin suplimentarea probatoriului, dacă terenul a fost preluat potrivit acestei H.C.M.

Dar și în condițiile în care se va ajunge la concluzia că nu acesta este actul normativ în baza căruia terenul a fost trecut în proprietatea statului, nu se poate reține că bunul a rămas în proprietatea autorului reclamantei din moment ce s-a aflat în deținerea CAP Mărgineni și, cu atât mai puțin, că s-ar fi dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest bun, raportat la suprafața totală preluată, de 9,21 ha. Din această perspectivă, este foarte importantă poziția pârâtei Primăria Comunei Mărgineni, care a declarat, pe parcursul procesului, că pentru terenul de 5370 m.p. nu s-a reconstituit dreptul de proprietate și nici nu s-au acordat acțiuni la I.A.S. Bacău.

A concluzionat instanța de recurs că, în apel, nu au fost lămurite toate aceste chestiuni contradictorii, nu au fost respectate dispozițiile cuprinse în decizia de casare și nu s-a stabilit situația juridică reală a imobilului în litigiu; s-a dispus suplimentarea probatoriului în scopul identificării terenului, prin efectuarea unei expertize de specialitate, și să stabilească dacă, pentru acest bun, s-au acordat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991. A mai arătat instanța de recurs că, în cazul în care va stabili în mod cert că nu s-au acordat măsuri reparatorii pentru terenul în litigiu în baza Legii nr. 18/1991, se va verifica dacă bunul pretins în litigiul de față face obiectul Legii nr. 10/2001, în raport de art. 8 din această lege, și, în caz afirmativ, va stabili natura preluării, deținătorul bunului, forma de reparație cuvenită și persoana responsabilă pentru reparație.

Cu prilejul rejudecării apelului, curtea de apel a dispus suplimentarea probatoriului. Astfel, s-au solicitat relații de la Primăria Comunei Mărgineni privind evidențele din care rezultă că terenul din litigiu a făcut obiectul preluării abuzive de către stat în temeiul H.C.M. nr. 308/1953. Cu adresa nr. 3754 din 14 mai 2012 Primăria comunei Mărgineni a comunicat că potrivit înscrisurilor din Registrul agricol, vol.I poz.172 pentru anii 1959-1961 satul Podiș, J.Ș. a predat teren la Decretul 115/1959 iar potrivit Certificatului 77670 din 19 februarie 1991 emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului, în urma verificării arhivei Sfatului Popular al Raionului Bacău din anul 1959, s-a constatat că cetățeanul J.N.Ș.

din comuna Luncani a predat la Decretul nr. 115/1959 o suprafață totală de 9,21 ha. teren din care 6,56 ha arabil și 2,65 ha.fînaț. Au fost anexate adresei 3754/2012 a Primăriei comunei Mărgineni, copia Certificatului din 19 februarie 1991 emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului – Filiala Arhivelor Statului Bacău, precum și copie de pe rolul agricol aparținând defunctului J.Ș. Pentru apelantă au fost depuse copii de pe înscrisurile eliberate de Ministerul Administrației și Internelor – Arhivele Naționale – Direcția Județeană Bacău a Arhivelor Naționale, respectiv: declarația numitului J.N.Ș. din anul 1956, procesul verbal din 14 februarie 1955, întocmit de Sfatul Popular al comunei Luncani, contractul din 20 ianuarie 1956 întocmit de Sfatul Popular al comunei Luncani, declarația numitului J.N.Ș.

din anul 1956, tabelele întocmite de J.N.Ș. la 04 mai 1955 privind terenurile date în folosința Sfatului Popular al comunei Luncani și cele reținute de cetățean; declarația numitului J.N.Ș. din 30 ianuarie 1955, contractul din anul 1956 întocmit de Sfatul Popular al comunei Luncani, procesul verbal din 10 aprilie 1959 al Comisiei Raionale din comuna Luncani privind aplicarea Decretului 115/1959, copii de pe titlurile de proprietate emis pentru moștenitorii defunctului J.Ș. pentru suprafața de 8 ha 0454 m.p. și copie de pe testamentul autentic al defunctului J.N.Ș. S-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate. Prin decizia civilă nr. 3 din 6 martie 2013, Curtea de Apel Bacău – Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.M.M., împotriva sentinței civile nr. 1384 din 18 octombrie 2006, pronunțate de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 238/110/2005.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că prin Notificarea din 12 februarie 2002 s-a solicitat de către V.Ș. restituirea suprafeței de 5.300 m.p. situată în satul Podiș comuna Mărgineni la punctul numit „Bolovani” menționat în testamentul mamei sale, de către autorul acesteia J.Ș.; chiar prin notificare se arată că pe terenul solicitat se află clădiri care au aparținut fostului C.A.P. Mărgineni. Terenul solicitat face parte din suprafața de 9,94 ha. cu care J.Ș. apare înscris la rolul agricol din 1956 și a fost predat conform Decretului nr. 115/1959. În baza Legii 18/1991, moștenitorilor defunctului J.Ș. li s-a eliberat Titlul de proprietate din 24 martie 1995 pentru suprafața totală de 8,0454 ha.

pe teritoriul comunei Mărgineni. A mai reținut curtea de apel că suprafața preluată și restituită (de fapt nerestituită) este de 1,8946 ha.teren din care face parte și suprafața de 5300 m.p, pentru care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 și că prioritar pentru soluționarea cauzei este a se stabili dacă această suprafață de teren, intră sub incidența Legii nr. 10/2001. Potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001(forma aplicabilă de la 14 februarie 2001 – până la 4 aprilie 2005) „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar 18/1991, republicată și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și cele forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar 18/1991”.

Reținând că înseși reclamanta a arătat că terenul solicitat, a fost adus în C.A.P. pe acesta fiind amplasat sediul fostului C.A.P. precum și o clădire cu destinație de grajduri, instanța de apel a concluzionat că „regimul juridic al terenului este acela de teren adus în CAP și în raport de această constatare, constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate al foștilor proprietari ori al moștenitorilor acestora este reglementat de art. 8 alin. (2) și art. 37 din Legea nr. 18/1991 în redactarea inițială”; că terenul în cauză face obiectul Legii nr. 18/1991, este confirmat și de natura juridică a acestuia la data preluării, respectiv aceea de teren extravilan.

A mai arătat curtea de apel că este adevărat că abia prin forma articolului 8 din Legea nr. 10/2001 aplicabilă de la 2 septembrie 2005 s-a prevăzut că „ nu intră sub incidența prezentei legi, terenurile situate în extravilanul localității la data preluării abuzive” și că părții i se aplică dispozițiile art. 8 în vigoare la data notificării, însă constatarea privind natura de teren extravilan făcută de expert, amplu și judicios motivată în suplimentul la raportul de expertiză, întărește convingerea, având în vedere și cele precizate mai sus privind temeiul de drept în baza căruia partea poate beneficia de reparații corespunzătoare. Conform cererii înregistrate sub nr. 1997 din 17 martie 1991 terenul în cauză a fost solicitat în temeiul Legii nr. 18/1991, însă terenul nu a fost restituit, argumentul Primăriei Mărgineni, fiind acela că terenul a fost confiscat de stat.

În atare situație, nu are relevanță juridică faptul că nu s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la terenul în litigiu în temeiul Legii nr. 18/1991, de vreme ce art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că nu intră sub incidența prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementată de Legea fondului funciar nr. 18/1991 și Legea nr. 1/21000. Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este o reglementare cu caracter reparator generală, însă legiuitorul a exclus din domeniul de aplicare al acesteia, acele terenuri al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar.

Cum, în cauză obiectul cererii de restituire îl constituie tocmai un teren agricol de natura celor evidențiate în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, soluția care se impune, este cea de respingere a apelului, neimputându-se a fi examinate celelalte aspecte pe care instanța a dispus a fi lămurite prin expertiză pentru varianta în care în speță s-ar fi aplicat dispozițiile Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., recurenta-reclamantă S.M.M.

Aceasta a făcut o amplă expunere a istoricului procesului și a criticat decizia recurată, susținând, în esență, că este nelegală întrucât nu a fost stabilită corect situația de fapt, au fost interpretate greșit probele administrate și au fost greșit aplicate dispozițiile Legii nr. 10/2001; de asemenea, recurenta a susținut că au fost încălcate grav și vădit dispoziții de drept procesual, inclusiv sub aspectul nerespectării dezlegărilor obligatorii date de instanțele de casare. Astfel, instanța de apel a dispus administrarea de probe care nu au fost solicitate de părți dar a ignorat înscrisurile depuse de apelanta-reclamantă, nu a motivat corespunzător decizia pronunțată și nu a stabilit regimul juridic al terenului.

Printr-o altă critică, recurenta a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la soluționarea pe fond a notificării având în vedere că nici Primăria comunei Mărgineni și nici SC A.I. SA Bacău, nu s-au pronunțat în termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001, asupra notificării. Sub un alt aspect, instanța de apel nu a dat eficiență tuturor îndrumărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia din 23 septembrie 2011, făcând verificări doar cu privire la natura juridică a terenului, cu ignorarea deciziei de casare nr. 124 din 15 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în primul ciclu procesual și nici nu a expus argumentele care susțin concluzia că în cauză ar fi incidente doar dispozițiile Decretului nr. 115/1959.

Intimata SC A.I. SA, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, înscrisurile de la dosar și dispozițiile legale incidente în speță, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează să fie admis, cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei, instanței de apel, spre rejudecare pentru următoarele considerente: Pricina se află în al treilea ciclu procesual, în cauză fiind pronunțate deja două decizii de recurs care, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, sub aspectul problemelor de drept dezlegate și a necesității administrării unor probe.

Prin decizia nr. 124 din 15 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția civilă și de proprietate intelectuală a reținut că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită de instanța de apel, cu referire la regimul juridic al terenului în litigiu, și a dispus administrarea de probe pentru a se stabili: suprafața totală de teren care a aparținut autorului reclamantei și cât din această suprafață a făcut obiectul măsurilor reparatorii acordate în baza Legii nr. 18/1991, dacă suprafața de teren în litigiu, solicitată prin notificarea nr. 130/2002, a făcut obiectul reparației potrivit Legii nr. 18/1991 și, în funcție de rezultat, dacă ea intră sau nu sub imperiul Legii nr. 10/2001, în caz afirmativ, instanța de trimitere urmând să stabilească cui îi revine obligația de soluționare a notificării.

Mai mult, la fila 5, ultimul alineat din decizia sus-menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că: „Era, deci, esențial de stabilit în cauză dacă terenul litigios, în suprafață de 5370 mp, situat în intravilanul comunei Mărgineni, a făcut sau nu obiectul măsurilor reparatorii acordate în baza Legii nr. 18/1991, numai în caz negativ el intrând sub incidența Legii nr. 10/2001.”. Prin urmare, în cauză există o dezlegare în drept obligatorie dată de instanța de recurs, care a statuat că, în măsura în care, pentru terenul în litigiu, nu au fost acordate măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991, acesta intră sub incidența Legii nr. 10/2001. De asemenea, instanța de recurs a arătat detaliat care sunt problemele de drept ce urmează a fi soluționate, în funcție de situația de fapt ce se va stabili.

Prin cea de-a doua decizie de casare, nr. 6370 din 23 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanța de apel, cu prilejul rejudecării cauzei, nu a respectat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a lămurit situația juridică a terenului și aspectele contradictorii privitoare la întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamantei, temeiul preluării bunului de către stat și limitele în care dreptul de proprietate a fost reconstituit.

A reiterat instanța de recurs dispoziția ca, în ipoteza în care curtea de apel, după lămurirea situației de fapt prin administrarea de probe suplimentare, inclusiv expertiză tehnică judiciară, „va stabili în mod cert că nu s-au acordat măsuri reparatorii pentru terenul în litigiu în baza Legii nr. 18/1991, va verifica dacă bunul pretins în litigiul de față face obiectul Legii nr. 10/2001, în raport de art. 8 din această lege, și, în caz afirmativ, va stabili natura preluării, deținătorul bunului forma de reparație cuvenită și persoana responsabilă pentru reparație”. Cu prilejul celei de-a treia judecăți desfășurate în apel, s-au administrat probe cu înscrisuri și expertiză tehnică judiciară, Curtea de Apel Bacău ajungând la concluzia că terenul în suprafață de 5300 mp face obiectul Legii nr. 18/1991 și aceasta deoarece ternul a fost adus în fosta Cooperativă Agricolă de Producție, pe el fiind amplasat sediul fostului C.A.P.

și o construcție cu destinație de grajduri, astfel că intră sub incidența art. 8 alin. (2) și art. 37 din Legea nr. 18/1991, în redactarea inițială. A arătat că un argument suplimentar, sub aspectul incidenței prevederilor Legii nr. 18/1991, este acela că la data preluării terenul era situat în extravilan. A mai reținut Curtea de Apel Bacău că s-a solicitat restituirea acestui teren în temeiul Legii nr. 18/1991, prin cererea nr. 1997 din 17 martie 1991, cerere căreia Primăria comunei Mărgineni nu i-a dat curs ( întrucât terenul a fost confiscat de stat), însă nu prezintă relevanță juridică împrejurarea că nu s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului solicitat, în temeiul legii fondului funciar, față de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În consecință, apelul declarat de apelanta-reclamantă a fost respins, ca nefondat. Soluția pronunțată prin decizia ce face obiectul controlului judiciar contravine dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. întrucât, deși se reține că pentru suprafața de 5300 mp teren, care face parte dintr-un rest de 1,8946 ha teren preluat de la J.Ș.

și nerestituit, reclamanta nu a beneficiat de dispozițiile Legii nr. 18/1991, cererea sa fiind respinsă de Primăria comunei Mărgineni, cu motivarea că terenul a fost confiscat de către stat, Curtea de Apel Bacău a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma existentă de la 14 februarie 2001 – 04 aprilie 2005. Înalta Curte constată că pe baza situației de fapt reținute, instanța de apel, față de deciziile anterioare de casare sus-menționate trebuia să rețină aplicabilitatea în speță a Legii nr. 10/2001, și, în consecință să stabilească, după distincțiile prezentate în decizia nr. 6370 din 23 septembrie 2011, natura preluării, deținătorul bunului, forma de reparație cuvenită și persoana responsabilă pentru reparație.

Nici argumentul că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991 pentru că s-ar fi aflat la data preluării în extravilan, expus de curtea de apel, nu justifică respingerea apelului exclusiv ca o consecință a aplicării dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma existentă de la 14 februarie 2001 – 04 aprilie 2005. Înalta Curte reține însă că, nici sub aspectul determinării modalității în care s-a produs deposedarea autorului recurentei, curtea de apel nu a argumentat pe baza cărui raționament logico-juridic a concluzionat că terenul în litigiu a fost preluat în baza Decretului nr. 115/1959 în condițiile în care, ulterior emiterii adresei nr. 3754 din 14 mai 2012 de către Primăria comunei Mărgineni (adresă reținută de instanță în care se menționează că terenurile preluate de la autorul reclamantei au fost preluate în temeiul Decretului nr. 115/1959 iar menționarea HCM nr. 308/1953 în cuprinsul adresei nr. 4124 din 23 aprilie 2010 s-a făcut din eroare), aceeași instituție a emis adresa nr. 10557 din 16 noiembrie 2012 în care se menționează că, urmare verificării unor înscrisuri suplimentare, ulterior furnizării relațiilor cuprinse în adresa nr. 3754 din 14 mai 2012, s-a constat că temeiul preluării terenului în litigiu este H.C.M.

nr. 308/1953. Prin urmare, reținând că din probatoriul administrat nu a rezultat că apelanta-reclamantă a beneficiat de măsuri reparatorii conform Legii nr. 18/1991 pentru terenul solicitat în cauza de față și văzând dezlegările date în recurs în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 124 din 15 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța constată că, decizia recurată a fost dată cu greșita aplicare a legii, întrucât cu prilejul rejudecării pricinii au fost încălcate dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Apreciază că, față de considerentele expuse, nu se impune examinarea celorlalte critici. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3), cu referire la art. 304 pct. 9 și 314 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa decizia atacată și va trimite cauza aceleiași curți de apel, spre rejudecare, cu respectarea dezlegărilor date de instanța de recurs, atât cu referire la necesitatea stabilirii situației de fapt și expunerii raționamentului juridic care îi fundamentează concluziile cât și cu privire la dispozițiile legale aplicabile, în funcție de situația de fapt reținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S.M.M. împotriva deciziei nr. 3 din 6 martie 2013 a Curții de Apel Bacău – Secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, Curții de Apel Bacău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2013.