ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 686/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 686/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă 1384 din 18

octombrie 2006, Tribunalul Bacău, secția civilă, a respins, ca nefondate,

excepțiile lipsei competenței materiale a tribunalului, lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei SC A.I. SA Bacău și inadmisibilității acțiunii, invocate de

pârâta SC A.I. SA Bacău.

A respins acțiunea reclamantei

S.M.M.

, prin procurator

M.S.G., astfel cum a fost precizată de „contestație la Legea nr. 10/2001” față

de pârâta

Primăria comunei Mărgineni

, ca

nefondată.

A respins

acțiunea, astfel cum a fost precizată „ obligație de a face” - emiterea

dispoziției conform Legii nr. 10/2001 față de pârâta SC

A.I. SA Bacău, c

a nefondată.

Prin Decizia

civilă nr. 52 din 19 martie 2008, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze

minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței sus-menționate.

Prin Decizia

nr. 124 din 15 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantă

împotriva Deciziei civile nr. 52 din 19 martie 2008 a Curții de Apel Bacău, pe

care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță,

reținând, în esență, următoarele:

Unul din argumentele pentru care instanța de apel a confirmat

soluția fondului, de respingere a contestației reclamantei, a fost acela că,

pentru terenul litigios, moștenitorii defunctului proprietar J.Ș. au obținut

măsuri reparatorii în baza Legii nr. 18/1991, fiind înscriși cu acțiuni la I.A.S.

În drept, acest argument își găsește corespondent în dispozițiile art.

8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care exceptează de la măsurile reparatorii

prevăzute de această lege terenurile supuse reglementărilor din legile fondului

funciar.

Era, deci, esențial de stabilit în cauză dacă terenul litigios, în

suprafață de 5.370 mp, situat în intravilanul com. Mărgineni, a făcut sau nu

obiectul măsurilor reparatorii acordate în baza Legii nr. 18/1991, numai în caz

negativ el intrând sub incidența Legii nr. 10/2001.

Or, pe acest aspect, situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită

de instanța de apel, care nu a verificat apărările reclamantei pe baza

înscrisurilor probatorii pe care acestea s-au întemeiat.

Datele contradictorii rezultând din probele administrate se

impuneau a fi lămurite de instanța de apel, inclusiv prin administrarea de

probe suplimentare, în vederea determinării corecte a regimului juridic al

terenului litigios.

Întrucât regimul juridic al bunului nu se poate determina cât timp

împrejurările de fapt ce interesau pe acest aspect nu au fost pe deplin

stabilite, Înalta Curte a dispus, pe temeiul art. 314 C. proc. civ. cu referire

la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului reclamantei, casarea deciziei

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

A îndrumat instanța de apel ca, după ce va stabili, pe baza

analizei probelor administrate în cauză, inclusiv a înscrisurilor noi depuse în

recurs, care a fost suprafața totală de teren ce a aparținut autorului

reclamantei, J.Ș., și cât din această suprafață a făcut obiectul măsurilor

reparatorii acordate în baza Legii nr. 18/1991, sens în care va ordona

suplimentarea probatoriului în condițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

solicitând relații de la autoritățile implicate în aplicarea legii fondului

funciar, să aprecieze dacă suprafața de teren în litigiu, solicitată prin

notificarea din 2002, a făcut obiectul reparației potrivit Legii nr. 18/1991

și, în funcție de rezultat, dacă ea intră sau nu sub incidența Legii nr. 10/2001.

În caz afirmativ, instanța de trimitere va avea de stabilit în

continuare care este entitatea căreia îi revine obligația de a soluționa

notificarea reclamantei, urmând să dispună în consecință, în limitele cererii

de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

În rejudecare, prin Decizia nr. 59 din 02 iunie 2010, Curtea de

Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări

sociale a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței civile nr. 1384 din 18 octombrie 2006 a Tribunalului Bacău, pentru

următoarele considerente:

Reclamanta a promovat acțiunea în calitate de moștenitoare legală

a defunctului său tată V.Ș., moștenitor legal și testamentar al mamei sale V.M.,

la rândul său moștenitoare testamentară a defunctului J.Ș., pretinzând că

notificarea din 2002 privind suprafața de 5.300 mp, situată la punct “B.”, sat.

Podiș, com. Mărgineni, jud. Bacău, preluată la Decretul nr. 115/1959, i-a fost

nejustificat și implicit respinsă prin adresa din 25 mai 2005.

Drept urmare, a solicitat anularea adresei - ca dispoziție de

respingere - și obligarea SC A.I. SA Bacău la emiterea unei decizii de

restituire în natură sau echivalent a suprafeței respective.

Prin decizia Înaltei Curte de Casație și Justiție,

de casare cu trimitere, s-au dat îndrumări instanței de rejudecare a stabili în

primul rând care a fost suprafața totală ce a aparținut autorului J.Ș., urmând

ca apoi să se lămurească pentru cât din aceasta s-au acordat măsuri reparatorii

în baza Legii nr. 18/1991 și dacă suprafața în litigiu se regăsește în aceasta,

respectiv dacă preluarea sa a fost cu titlu sau fără titlu valabil.

În lămurirea primului aspect s-a completat probatoriul cu

înscrisuri (rol anterior anului 1959); din coroborarea acestui înscris cu

adresa din 1992, cu susținerile reclamantei și necontestarea pârâților, s-a reținut

că autorul apelantei, J.N.Ș., a deținut, cel puțin începând cu 1956, suprafața

totală de 9,91 ha.

Din această suprafață i s-a preluat suprafața totală de 9,21 ha la

Decretul nr. 115/1959 (și nu la H.C.M. nr. 308/1954); temeiul preluării este

cel reținut anterior și nu cel susținut de reclamantă pentru prima dată în

recurs, întrucât:

- preluarea la H.C.M. NR. 308/1954 nu este susținută de nicio

probă din dosar - adresa de la fila 11 dosar recurs precizând doar prelungirea

termenului de aplicare a acestui act normativ și invitând pe autor să se

prezinte la Sfat să facă formele de predare, dacă dorește să cedeze terenul

ce-l poseda, fără a certifica preluarea;

- toate consemnările din evidențele com. Mărgineni și din certificatul

de moștenitor 239/1960 atestă ca temei al preluării Decretul nr. 115/1959;

- dacă preluarea s-ar fi făcut din 1954, autorul J.Ș. nu mai

putea, în 1956, să testeze în favoarea bunicii paterne a reclamantei suprafața

totală de 36.246,3 mp (3,62 ha), nemaifiind titularul dreptului de proprietate

și nici să dea în folosință Sfatului popular în 1956 și 1957 peste 6 ha și să păstreze aproape 3 ha.

Prin urmare, la sfârșitul anului 1959 J.N.Ș. mai avea în

proprietate suprafața totală de 0,7 ha (aprox. 7.000 m); din aceasta, în anul

1960 vinde către soții V. cu actul autentic din 1960 (conform mențiunii din

certificatul de moștenitor 239/1960 - fila 7 fond) suprafața de 220,40 mp,

rămânându-i aproximativ 0,67 ha, suprafață care se regăsește în patrimoniul său

la data decesului - 2 aprilie 1960 (vezi mențiuni C.M. nr. 239/1960). În

compunerea acestei suprafețe, conform mențiunilor certificatului de moștenitor

amintit, intrau diferențele de terenuri rămase după preluare din terenurile

testate în timpul vieții descendenților săi (ca și autoarei reclamantei);

respectivele terenuri au rămas în posesia și proprietatea gratificaților

testamentari (aspect necontestat de reclamantă și susținut de nedovedirea altor

preluări).

După apariția Legii nr. 18/1991, descendenților defunctului J.N.Ș.

li se reconstituie cu titlul de proprietate 137300/1995 dreptul de proprietate

pentru suprafața de 80.454 mp (8,045 ha), nu 8,44 ha cum greșit a susținut

apelanta și pârâta Primăria Mărgineni, partajat prin contractul din 1995, și cu

titlul de proprietate din 1993 dreptul de proprietate pentru suprafața de

10.000 mp pădure, și li se acordă acțiuni pentru 0,73 ha (7.300 mp), măsurile

reparatorii totalizând astfel 97.454 mp (9,74 ha).

Prin urmare, indiferent de temeiul pentru care descendenții

defunctului J.Ș. puteau beneficia de reparații după 1990, respectiv legile

speciale de reparație - Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 10/2001,

întinderea dreptului lor nu putea depăși limitele dreptului autorului preluat

de stat (9,21 ha), în condițiile neinvocării și dovedirii și a altor preluări.

Cum beneficiaseră deja de reparații după J.N.Ș. pentru 9,74 ha, nu

se mai justifică admiterea unei noi solicitări de 5.370 mp, indiferent dacă

această suprafață nu se reconstituise pe vechiul amplasament (acest aspect

trebuind să fie examinat în cadrul procedurii Legii nr. 18/1991), conform art. 8

din Legea nr. 10/2001, republicată cu modificări.

Nu a fost reținută susținerea nerestituirii suprafeței de 5.370 mp

la Legea nr. 18/1991, pe motiv că fusese preluată la Decretul nr. 115/1959 și

astfel nu i se putea aplica procedura legii fondului funciar, întrucât toate

suprafețele autorului fuseseră preluate la acest act normativ (Decretul nr.

115/1959 ), deci ar fi presupus ca pentru nici una dintre acestea să nu se

dispună reconstituirea pe respectiva lege de reparație.

Reținând astfel că nu se mai impunea o reparație și la Legea nr.

10/2001, lipsind calitatea de persoană îndreptățită, nu se mai impune a se

examina dacă preluarea a fost sau nu cu titlu și nici a se identifica terenul

de 5.370 mp.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta.

Prin Decizia

nr. 6370 din 23 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă,

și de proprietate intelectuală a admis recursul, a casat Decizia nr. 59 din 02

iunie 2010 a Curții de Apel Bacău și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță, pe motiv că aceasta nu a respectat dispozițiile instanței de casare,

obligatorii potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a lămurit

situația juridică a terenului și aspectele contradictorii privitoare la

întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamantei, temeiul preluării

bunului de către stat și limitele în care dreptul de proprietate a fost

reconstituit.

S-a dispus ca instanța de trimitere să suplimenteze probatoriul în

acest scop, identificând terenul, prin efectuarea unei expertize de

specialitate, și să stabilească dacă, pentru acest bun, s-au acordat măsuri

reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991, raportându-se la probe certe și

explicând argumentele juridice ale concluziei la care va ajunge.

În cazul în care va stabili în mod cert că nu s-au acordat măsuri

reparatorii pentru terenul în litigiu în baza Legii nr. 18/1991, instanța de

trimitere va verifica dacă bunul pretins în litigiul de față face obiectul

Legii nr. 10/2001, în raport de art. 8 din această lege, și, în caz afirmativ, va

stabili natura preluării, deținătorul bunului, forma de reparație cuvenită și

persoana responsabilă pentru reparație.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 3 din 06 martie 2013, Curtea

de Apel Bacău, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1384 din 18 octombrie 2006 a

Tribunalului Bacău, pentru următoarele considerente:

Prin notificarea

din 12 februarie 2002 s-a solicitat, de către V.Ș., restituirea suprafeței de

5.300 mp situată în satul Podiș, comuna Mărgineni, la punctul numit “B.”, menționat

în testamentul mamei sale, de autorul acesteia J.Ș.

Chiar

prin notificare se arată că pe terenul solicitat se află clădiri ce au

aparținut fostului C.A.P. Mărgineni.

Terenul

solicitat face parte din suprafața de 9,94 ha cu care J.Ș. apare înscris la

rolul agricol din 1956 și a fost predat la Decretul nr. 115/1959.

În baza Legii

nr. 18/1991, moștenitorilor defunctului J.Ș. li s-a eliberat Titlul de

proprietate din 24 martie 1995 pentru suprafața totală de 8,0454 ha pe

teritoriul comunei Mărgineni.

Suprafața

preluată și restituită este de 1,8946 ha teren, din care face parte și

suprafața de 5.300 mp, pentru care a formulat notificare în temeiul Legii nr.

10/2001.

Pentru

soluționarea cauzei trebuie stabilit dacă această suprafață de teren intră sub

incidența Legii nr. 10/2001.

Potrivit

dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 (forma aplicabilă de la 14 februarie

2001 până la 4 aprilie 2005), „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile

al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991,

republicată și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor agricole și cele forestiere solicitate potrivit

prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991.”

Este

recunoscut chiar de parte că terenul solicitat a fost teren adus în C.A.P., pe

acesta fiind amplasat sediul fostului C.A.P., precum și clădire cu destinație

de grajduri.

Așadar,

regimul juridic al terenului este acela de teren adus în C.A.P. și în raport de

această constatare, constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate al

foștilor proprietari ori al moștenitorilor acestora este reglementat de art. 8 alin.

(2) și art. 37 din Legea nr. 18/1991 în redactarea inițială.

Că

terenul în cauză face obiectul Legii nr. 18/1991 este confirmat și de natura

juridică a acestuia la data preluării, respectiv aceea de teren extravilan.

Este

adevărat că abia prin forma art. 8 din Legea nr. 10/2001 aplicabilă de la 2

septembrie 2005 s-a prevăzut că „nu intră sub incidența prezentei legi

terenurile situate în extravilanul localității la data preluării abuzive” și că

părții i se aplică dispozițiile art. 8 în vigoare la data notificării, însă

constatarea privind natura de teren extravilan făcută de expert, amplu și

judicios motivată în suplimentul la raportul de expertiză, întărește

convingerea, având în vedere și cele precizate mai sus privind temeiul de drept

în baza căruia partea poate beneficia de reparații corespunzătoare.

Conform

cererii înregistrate din 17 martie 1991, terenul în cauză a fost solicitat în

temeiul Legii nr. 18/1991, însă terenul nu a fost restituit, argumentul

Primăriei Mărgineni fiind acela că terenul a fost confiscat de stat.

În atare

situație, nu are relevanță juridică faptul că nu s-a reconstituit dreptul de

proprietate cu privire la terenul în litigiu în temeiul Legii nr. 18/1991, de

vreme ce art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că nu intră sub

incidența prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat de

Legea fondului funciar nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000.

Legea nr.

10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada

6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este o reglementare cu caracter reparator

generală, însă legiuitorul a exclus din domeniul de aplicare al acesteia acele

terenuri al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar.

Cum, în

cauză, obiectul cererii de restituire îl constituie tocmai un teren agricol de

natura celor evidențiate în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, soluția ce

se impune este cea de respingere a apelului, neimpunându-se a fi examinate

celelalte aspecte pe care instanța a dispus a fi lămurite prin expertiză pentru

varianta în care în speță s-ar fi aplicat dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta.

Prin Decizia

nr. 4900 din 30 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, a admis recursul, a casat Decizia nr. 3 din 06 martie 2013 a Curții de

Apel Bacău și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, sens în care a

reținut următoarele:

Pricina

se află în al treilea ciclu procesual, în cauză fiind pronunțate deja două

decizii de recurs care, potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,

sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, sub aspectul problemelor de drept

dezlegate și a necesității administrării unor probe.

Prin Decizia nr. 124 din 15 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație

și Justiție a reținut că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită de

instanța de apel, cu referire la regimul juridic al terenului în litigiu, și a

dispus administrarea de probe pentru a se stabili: suprafața totală de teren

care a aparținut autorului reclamantei și cât din această suprafață a făcut

obiectul măsurilor reparatorii acordate în baza Legii nr. 18/1991, dacă

suprafața de teren în litigiu, solicitată prin notificarea din 2002, a făcut

obiectul reparației potrivit Legii nr. 18/1991 și, în funcție de rezultat, dacă

ea intră sau nu sub imperiul Legii nr. 10/2001, în caz afirmativ instanța de

trimitere urmând să stabilească cui îi revine obligația de soluționare a

notificării.

Mai mult, în decizia sus-menționată, Înalta Curte a arătat că:

„Era, deci, esențial de stabilit în cauză dacă terenul litigios, în suprafață

de 5.370 mp, situat în intravilanul comunei Mărgineni, a făcut sau nu obiectul

măsurilor reparatorii acordate în baza Legii nr. 18/1991, numai în caz negativ

el intrând sub incidența Legii nr. 10/2001.”

Prin urmare, în cauză există o dezlegare în drept obligatorie dată

de instanța de recurs, care a statuat că, în măsura în care, pentru terenul în

litigiu, nu au fost acordate măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 18/1991,

acesta intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

De asemenea, instanța de recurs a arătat detaliat care sunt

problemele de drept ce urmează a fi soluționate, în funcție de situația de fapt

ce se va stabili.

Prin cea de-a doua Decizie de casare, nr. 6370 din 23 septembrie

2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanța de apel, cu

prilejul rejudecării cauzei, nu a respectat dispozițiile art. 315 alin. (1) C.

proc. civ., întrucât nu a lămurit situația juridică a terenului și aspectele

contradictorii privitoare la întinderea dreptului de proprietate al autorului

reclamantei, temeiul preluării bunului de către stat și limitele în care

dreptul de proprietate a fost reconstituit.

A reiterat instanța de recurs dispoziția ca, în ipoteza în care

curtea de apel, după lămurirea situației de fapt prin administrarea de probe

suplimentare, inclusiv expertiză tehnică judiciară, „va stabili în mod cert că

nu s-au acordat măsuri reparatorii pentru terenul în litigiu în baza Legii nr. 18/1991,

va verifica dacă bunul pretins în litigiul de față face obiectul Legii nr. 10/2001,

în raport de art. 8 din această lege, și, în caz afirmativ, va stabili natura

preluării, deținătorul bunului, forma de reparație cuvenită și persoana

responsabilă pentru reparație”.

Cu prilejul celei de-a treia judecăți desfășurate în apel s-au

administrat probe cu înscrisuri și expertiză tehnică judiciară, Curtea de Apel

Bacău ajungând la concluzia că terenul în suprafață de 5.300 mp face obiectul

Legii nr. 18/1991 și aceasta deoarece terenul a fost adus în fosta C.A.P., pe

el fiind amplasat sediul fostului C.A.P. și o construcție cu destinație de

grajduri, astfel că intră sub incidența art. 8 alin. (2) și art. 37 din Legea nr.

18/1991, în redactarea inițială.

A arătat că un argument suplimentar, sub aspectul incidenței

prevederilor Legii nr. 18/1991, este acela că la data preluării terenul era

situat în extravilan.

A mai reținut Curtea de Apel Bacău că s-a solicitat restituirea

acestui teren în temeiul Legii nr. 18/1991, prin cererea din 17 martie 1991,

cerere căreia Primăria com. Mărgineni nu i-a dat curs (întrucât terenul a fost

confiscat de stat), însă nu prezintă relevanță juridică împrejurarea că nu s-a

reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului solicitat, în temeiul

legii fondului funciar, față de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În consecință, apelul declarat de reclamantă a fost respins, ca nefondat.

Soluția pronunțată prin decizia ce face obiectul controlului

judiciar contravine dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. întrucât,

deși se reține că pentru suprafața de 5.300 mp teren, care face parte dintr-un

rest de 1,8946 ha teren preluat de la J.Ș. și nerestituit, reclamanta nu a

beneficiat de dispozițiile Legii nr. 18/1991, cererea sa fiind respinsă de

Primăria comunei Mărgineni, cu motivarea că terenul a fost confiscat de către

stat, Curtea de Apel Bacău a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din

Legea nr. 10/2001, în forma existentă de la 14 februarie 2001 la 04 aprilie

2005.

Înalta Curte a constatat că pe baza situației de fapt reținute,

instanța de apel, față de deciziile anterioare de casare, trebuia să rețină

aplicabilitatea în speță a Legii nr. 10/2001 și, în consecință, să stabilească,

după distincțiile prezentate în Decizia nr. 6370 din 23 septembrie 2011, natura

preluării, deținătorul bunului, forma de reparație cuvenită și persoana

responsabilă pentru reparație.

Nici argumentul că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991 pentru

că s-ar fi aflat la data preluării în extravilan, expus de curtea de apel, nu

justifică respingerea apelului exclusiv ca o consecință a aplicării

dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, în forma existentă de la 14

februarie 2001 la 04 aprilie 2005.

Înalta Curte a reținut însă că, nici sub aspectul determinării

modalității în care s-a produs deposedarea autorului recurentei, curtea de apel

nu a argumentat pe baza cărui raționament logico-juridic a concluzionat că

terenul în litigiu a fost preluat în baza Decretului nr. 115/1959, în

condițiile în care, ulterior emiterii adresei din 14 mai 2012 de către Primăria

com. Mărgineni (adresă reținută de instanță, în care se menționează că

terenurile autorului reclamantei au fost preluate în temeiul Decretului nr. 115/1959,

iar menționarea H.C.M. nr. 308/1953 în cuprinsul adresei din 23 aprilie 2010

s-a făcut din eroare), aceeași instituție a emis adresa din 16 noiembrie 2012

în care se menționează că, urmare verificării unor înscrisuri suplimentare,

ulterior furnizării relațiilor cuprinse în adresa din 14 mai 2012, s-a constat

că temeiul preluării terenului în litigiu este H.C.M. nr. 308/1953.

Prin urmare, reținând că din probatoriul administrat nu a rezultat

că reclamanta a beneficiat de măsuri reparatorii conform Legii nr. 18/1991

pentru terenul solicitat în cauza de față și văzând dezlegările date în recurs

în primul ciclu procesual, prin Decizia nr. 124 din 15 ianuarie 2010 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a constatat că decizia

recurată a fost dată cu greșita aplicare a legii, întrucât cu prilejul

rejudecării pricinii au fost încălcate dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3), cu referire la art.

304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de

reclamantă, a casat decizia atacată și a trimis cauza aceleiași curți de apel,

spre rejudecare, cu respectarea dezlegărilor date de instanța de recurs, atât

cu referire la necesitatea stabilirii situației de fapt și expunerii

raționamentului juridic care îi fundamentează concluziile, cât și cu privire la

dispozițiile legale aplicabile, în funcție de situația de fapt reținută.

În rejudecare, prin Decizia nr. 422 din 19 noiembrie 2014, Curtea

de Apel Bacău, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1384 din 18 octombrie 2006 a

Tribunalului Bacău, sens în care a reținut următoarele:

În

analiza concretă, Curtea este ținută de considerentele de principiu din Decizia

nr. 124 din 15 ianuarie 2010, pe care ulterior, în celelalte două decizii de

casare, Înalta Curte de Casație și Justiție le-a reiterat:

-

determinarea corectă a regimului juridic al terenului litigios;

-

suprafața totală de teren ce a aparținut autorului reclamantei și cât din

această suprafață a făcut obiectul măsurilor reparatorii acordate în baza Legii

nr. 18/1991;

- dacă

suprafața de teren în litigiu, solicitată prin notificarea nr. 130/2002, a

făcut obiectul reparației potrivit Legii nr. 18/1991 și, în funcție de rezultat,

dacă ea intră sau nu sub incidența Legii nr. 10/2001;

- în caz

afirmativ, instanța de trimitere va avea de stabilit în continuare care este

entitatea căreia îi revine obligația de a soluționa notificarea reclamantei.

Pentru

determinarea regimului juridic al terenului în litigiu, prin raportare la

reținerea de către Înalta Curte de Casație și Justiție (în Decizia nr. 4900 din

30 octombrie 2013) a neargumentării pe baza cărui raționament logico-juridic

s-a concluzionat în apel că terenul în litigiu a fost preluat în baza Decretului

nr. 115/1959, Curtea a constatat față de probele noi administrate în apel, prin

coroborare cu întreg materialul probator din fazele anterioare ale procesului,

că terenul în litigiu a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 115/1959, iar

nu a H.C.M. nr. 308/1953.

Este de

remarcat poziția oscilantă a părților sub acest aspect de-a lungul celor

aproape 10 ani de proces (în acțiune se face referire la stăpânirea până în

anul 1959 de către J.Ș., când a fost obligat să predea terenul în baza Decretului

nr. 115/1959, reclamanta depunând certificatul din 19 februarie 1991 care face

vorbire de același decret; în concluziile scrise din Dosarul nr. 238.1/110/2005

al Înaltei Curți de Casație și Justiție reclamanta arată însă că s-au depus înscrisuri

din care rezultă că terenul a fost preluat abuziv de stat încă din anul 1956,

prin H.C.M. nr. 308/1953; Primăria Mărgineni are aceeași poziție oscilantă prin

adresele din 23 aprilie 2010, din 14 mai 2012, din 16 noiembrie 2012 - filele

57-58 Dosar nr. 238.1/110/2005* al C.A. Bacău).

Mai mult,

adresa din 16 noiembrie 2012 a Primăriei Mărgineni face mențiunea că

documentele depuse de petentă și eliberate de Arhivele Naționale Bacău sunt

cele din care rezultă fără dubiu că terenurile au fost predate statului în baza

H.C.M. nr. 308/1953. Altfel spus, Primăria „a interpretat” ea însăși actele

depuse de reclamantă, fără a face dovada unor acte indubitabile aflate în

„evidențele” sale din perioada imediat următoare anului 1953, cum că preluarea

s-a făcut conform H.C.M. nr. 308/1953.

Însă,

orice afirmație, fie ea făcută de primar, trebuie să aibă la bază documente

originale/originare verificabile.

Altfel

spus, primarul com. Mărgineni trebuia să și depună acele evidențe datând din

1953 din care să rezulte fără putință de tăgadă că terenul a fost preluat în

baza acestui act nepublicat, afirmațiile din adresa din 16 noiembrie 2012

rămânând simple alegații în lipsa dovezilor.

În

realitate, primarul nu-și susține afirmația făcută cu înscrisuri originale

datând din perioada respectivă.

Din

contră, pe copia rolului agricol (datând din anii 1959-1963) pentru 1 ianuarie

1959 J.Ș. este înscris cu suprafața totală de 9,94 ha, abia la 1 iulie 1959 suprafața

fiind diminuată la 0,73 ha, în josul paginii (verso) apărând mențiunea „Deposedat

conf. D. 115 supraf. de 0,48 ha ”(fila 248 dosar pendinte).

Pe de o

parte, trebuie remarcată suprafața de 0,48 ha care este foarte apropiată de suprafața revendicată de 5.370 mp; pe de altă parte, se remarcă faptul că în

perioada 1951-1 iulie 1959, în rolul agricol al defunctului J.Ș. apare

suprafața de 9,84/9,94 ha (rolul agricol pentru anii 1951-1955 - fila 70 Dosarul

nr. 103/32/2014 al Curții de Apel Bacău, rolul agricol pentru anii 1 ianuarie

1956 - 1 iulie 1958 - fila 249 Dosar nr. 103/32/2014). Astfel, rolul agricol

pentru anii 1 ianuarie 1959 - 1 iulie 1961 (fila 248 Dosar nr. 103/32/2014)

este primul care cuprinde o suprafață mult diminuată aflată în proprietatea

defunctului J.Ș. Mențiunea vizând Decretul nr. 115/1959 apare și în adresa din 2

martie 1992 emisă de aceeași Primărie Mărgineni - fila 147 Dosarul nr.

103/32/2014 al Curții de Apel Bacău. Cel mai elocvent act nou și originar care

demonstrează fără dubiu că preluarea terenului s-a făcut conform Decretului nr.

115/1959 este însă „Dosarul cu lucrările privind aplicarea Decretului 115 din

28 martie 1959, com. Luncani”, din care D.J.A.N. Bacău a eliberat trei file

(filele 101-104 din Dosarul nr. 103/32/2014), conform mențiunilor de pe fila

101 verso, cu mențiunea că fila 106 (proces-verbal din 9 aprilie 1959) privește

un anume P.D.G., fără legătură cu cauza pendinte.

Acest

dosar cuprinde în anexa 1 -„Situația terenurilor a căror folosință se propune a

trece la unele societăți socialiste” - la punctul 6 pe J.N.Ș. cu suprafața

totală de 9,94, din care „suprafața propusă a fi trecută în folosință” totală

de 9,21 ha.

Dosarul

cuprinde și procesul-verbal din 9 aprilie 1959 vizând pe P.G. (probabil din

eroare SJAN a copiat un alt proces-verbal). Curtea a avut însă în vedere că

procesul-verbal (anexa 6), care are elemente de asemănare cu cel de la fila 106

și care-l privește pe J.N.Ș., este cel de la fila 46 din Dosarul nr. 238.1/110/2005

al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, se

pune întrebarea firească: „Dacă statul ar fi deținut terenul în baza H.C.M. nr.

308/1953, fiind „acoperit” de actele - declarațiuni, tablouri… - de la filele

49-62 din Dosarul nr. 238.1/110/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție

sau 168-187 din Dosarul nr. 103/32/2014 al Curții de Apel Bacău, precum și adresa

către J.Ș. privind prelungirea H.C.M. 308 până la 14 mai 1952 – fila 29 Dosar

nr. 238.1/110/2005 al Curții de Apel Bacău sau fila 116 din Dosarul nr. 238.1/110/205

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce rost mai avea o nouă procedură a

preluării, la rândul ei cronofagă și greoaie, într-o perioadă când statul era

prea puțin interesat de preluarea „cu acte în regulă”.

Răspunsul

este unul singur: întrucât anterior Decretului nr. 115/1959 nu a avut loc o

preluare a proprietății lui J.N.Ș.. Astfel, citind cu atenție declarațiunile

date de acesta, rezultă că intenția autorului reclamantei era aceea de a da în

folosință pe o perioadă determinată (pentru campaniile agricole din anii 1956,

1957).

Mai mult,

pe declarațiunea din 1956 - fila 59 din Dosarul nr. 238.1/110/2005 al Înaltei Curții

de Casație și Justiție - se consemnează în partea stângă sus : „Se

preia pământul în folosința Sfatului cu data zilei de 20 septembrie 956 să se

facă cunoscut cetățeanului dacă vrea să-l dea acuma, iar dacă nu se va respinge

actele înapoi”.

În această

„declarațiune” din 1956 - conform mențiunilor D.J.A.N. Bacău, ștampila pătrată

din josul paginii de la fila 177 dosar pendinte - este trecută suprafața de 46

de prăjini de la punctul B.

Totodată,

Curtea a avut în vedere și cele două testamente (cel al lui L.Ș. apare pentru

prima oară în fața Curții de Apel Bacău, ca urmare a răspunsului S.J.A.N.

Bacău) ale lui J.N.Ș., care cuprind suprafața de 30 prăjini 5.370 mp teren la pct.

B.

Astfel,

la 7 martie 1956, prin trei testamente succesive - filele 43-48 din Dosarul nr.

103/32/2014 al Curții de Apel Bacău - J.N.Ș. testează averea sa lui L.C.Ș., V.M.

și P.I.V., G. și C.L., primii doi primind suprafața de 5.370 mp (30 prăjini) la

pct. B. (pct. 1 din testamentul vizându-l pe L.C.Ș. și pct. 11 din testament

vizând-o pe M.V.).

Pentru

prima oară, în cauza pendinte se constată fie că defunctul a testat aceeași

suprafață de teren în favoarea a doi moștenitori, fie că este vorba despre două

suprafețe distincte testate în favoarea a doi moștenitori diferiți.

Coroborând

probele administrate în fazele anterioare (testamentele din mai 1956 cuprind

suprafața de teren din pct. B./B., precum și alte terenuri însumând aproximativ

9 ha - deci cât avea defunctul în proprietate, rolul agricol până la 1 iulie

1959 cuprinde o suprafață de 9,94 ha/9,84 ha în anii 1951-1955, intenția vădită

- și constatată de Sfatul Popular conform rezoluției din 1956 despre care s-a

făcut vorbire mai sus - a autorului J.N.Ș. care rezultă din declarațiunile din

55-56 pentru predarea folosinței în vederea reducerii de la impozitele agricole

(de principiu, impozitele sunt datorate doar de proprietar), cota de carne,

cereale - fila 78 din Dosarul nr. 238.1/110/2005*, lipsa dovezii unor acte

ulterioare înștiințării privind prelungirea H.C.M. nr. nr. 308/1953 - așa cum

s-a dovedit în cazul Decretului nr. 115/1959) cu probele noi administrate în

prezentul apel (3 testamente, rol agricol pentru anii 1951-1955, actele din

„Dosarul cu lucrările privind aplicarea Decretului nr. 115 din 28 martie 1959,

com. Luncani”), Curtea a reținut că preluarea terenurilor s-a făcut în baza Decretului

nr. 115/1959 (publicat), nicidecum a H.C.M. nr. nr. 308/1953 (nepublicat).

De

altfel, H.C.M. nr. nr. 308/1953 a vizat „muncitori, tehnicieni, funcționari și

alții, având în proprietate terenuri agricole care nu-și pot îndeplini în bune

condițiuni sarcinile pe care le au în întreprinderi și instituții și totodată

să se ocupe în măsură corespunzătoare de cultivarea terenurilor agricole ce le

posedă” - fila 53 Dosar nr. 238.1/110/2005* al C.A. Bacău.

Or,

defunctul J.N.Ș. a domiciliat în com. Luncani și avea în 1953 (data apariției H.C.M.

nr. 308) 76 ani, iar conform rolului agricol, ca ocupație fiind „agricultor”-

chiabur. (filele 53-55 dosar pendinte).

Totodată,

în certificatul de moștenitor 239 din 1960 (an foarte aproape de perioada

1953-1959) eliberat la cererea moștenitorilor testamentari, care se presupune

că la unul sau câțiva ani distanță aveau cunoștință de modul de preluare (care

ar fi putut solicita rectificarea erorilor anterior ivirii litigiului), se

consemnează de către notar (…) rămas la pct. 7 din testament/prevăzut la pct. 12

din testament, restul predat la Decretul nr. 115/1959 (fila 7 Dosar nr. 4841/2005

al Tribunalului Bacău).

Plecând

de la considerentele deciziei de casare din 30 octombrie 2013, Curtea a mai

reținut:

Terenul

în litigiu, după defunctul J.Ș., a fost solicitat de V.M. conform cererilor din

17 martie 1991 - despre care se face vorbire în înscrisul de la fila 87 dosar

pendinte - și din 13 septembrie 1994 (filele 140 și 142 Dosar nr. 103/32/2014),

de vreme ce s-au solicitat 3, 687 ha teren din com. Mărgineni, sat. Podiș după J.Ș.

+ 1 ha pădure, iar din testament rezultă suprafața totală de 3, 625 ha teren (prin

adunarea suprafețelor).

De

altfel, dacă s-ar avea în vedere existența a două trupuri de teren distincte de

5.370 mp - deci în total 10.740 mp - testate în favoarea celor 2 moștenitori, L.Ș.

și V.M. (deși în rolul agricol apare suprafața de 0,9 ha), se constată că

autoarea reclamantei a solicitat implicit terenul în suprafață de 5.370 mp

(întrucât în cerere s-a făcut referire la testamentul din 7 martie 1956) și în

mod explicit de către L.Ș. în cererea sa din 14 martie 1991 - fila 85 din Dosarul

nr. 103/32/2014 al Curții de Apel Bacău. Conform tabelului (anexa 3) nominal de

la fila 60 Dosar nr. 103/32/2014 al Curții de Apel Bacău s-au solicitat după J.Ș.

10,04 ha teren agricol (conform rolului agricol J.N.Ș. deținea 9,94 ha teren agricol - se are în vedere și că s-a afirmat că suprafața de 1 ha pădure nu face parte

din acest rol agricol).

Reclamantei

(alături de V.G.Ș. și L.Ș.) i s-a eliberat titlul de proprietate la 24 martie

1995 pentru suprafața de 8,0454 ha teren în com. Mărgineni, sat. Podiș, iar la

poziția 28 din H.C.J. nr. 1388 din 20 martie 1995 fiind trecută (înscriere în

anexa a doua poziția 627) suprafața de 0,72 ha teren și moștenitorii

defunctului J.N.Ș. - L.Ș., S.M. și V.M. (decedată conform certificatului de

deces depus la prima instanță).

Un aspect

foarte important este faptul că la 17 septembrie 1991 S.M., L.Ș. și V.M.

contestă adeverința de comunicare primită la 16 septembrie 1991 și în care se

arată că „ni s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 0,73 ha

în calitate de moștenitori ai defunctului J.Ș.”, arătându-se că suprafața de

0,70 ha a fost preluată de I.A.S. Bacău pe care o deține și în prezent

moștenitor V.M. și moștenitor L.Ș. (care are acte pentru 3 ha).

Curtea a remarcat

și conținutul final al acestei contestații: „Față de cele de mai sus solicităm

să ni se reconstituie dreptul de proprietate în natură pentru suprafața de 3,9 ha (moștenitor S.M. Mărioara) și 3,8 ha (moștenitor V.M.) deținute de C.A.P.

De

asemenea, pentru suprafața de 0,5 ha moștenitor V.M. deținut de I.A.S. Bacău

solicităm reconstituirea dreptului de proprietate în natură, iar pentru

diferența de 0,2 ha ca acționar.

Anexăm și

adeverința privind Anexa 3, nr. 563 pe care o contestăm” - fila 148 verso Dosar

nr. 103/32/2014.

Urmare a

acestei contestații (împotriva adeverinței de comunicare) s-a emis H.C.J. nr.

1388 din 20 martie 1995 (a se vedea adresa din 29 mai 2014 a Primăriei

Mărgineni - fila 57 Dosar nr. 103/32/2014 al Curții de Apel Bacău).

Cu privire

la suprafața de teren de 5370 mp în litigiu, Primăria com. Mărgineni a afirmat

că nu a fost reconstituită deoarece pe ea se aflau construcții ale C.A.P. (fila

35 din Dosar nr. 238.1/110/2005 al Curții de Apel Bacău).

Astfel, Primăria

Mărgineni consemnează - adresa din 23 apr. 2010: Diferența de suprafață până la

cea de 9,91 ha (în care se include și 5.370 mp) „nu a fost reconstituită

deoarece pe ea se aflau construite birouri și grajduri ale C.A.P.”

Curtea a

reținut că acesta și nu altul este motivul real pentru care nu s-a reconstituit

dreptul de proprietate reclamantei conform Legii nr. 18/1991.

De

altfel, verificând schița expertului B. - fila 199 Dosar nr. 238.1/110/2005* al

Curții de Apel Bacău, rezultă că terenul aflat în tarlaua 121- aspect care

rezultă și din TP eliberat în 1995, la nord de terenul în litigiu aparține moștenitorilor

lui J.N.Ș.

De

remarcat că terenul revendicat face parte din T/121/CC/1687 (conform adresei

Oficiului de Cadastru din 28 februarie 2013 - fila 258 Dosar nr. 238.1/110/2005*).

În

această adresă, O.C.P.I. Bacău consemnează: „ Conform documentelor depuse la

adresa dvs. și evidențelor din baza noastră de date privind legile

proprietății, rezultă faptul că terenul cu categoria de folosință

curți-construcții este în prelungirea terenurilor din 24 martie 1995 și terenul

revendicat conform legilor proprietății.

Prin

unirea limitelor aliniamentelor terenului din partea de Nord a proprietății lui

SC A. SA cu terenul pus în posesie din partea de Sud a proprietății lui SC A.

SA pe o lățime de 50 m conform procesului-verbal de punere în posesie din anul

1991 s-a determinat amplasamentul revendicat”.

În

concluzie și fără dubiu, rezultă că terenul în litigiul pendinte aflat în

prelungirea terenului din 24 martie 1995 nu a fost restituit reclamantei

conform Legii nr. 18/1991, însă motivul nerestituirii nu este o preluare fără

titlu valabil, ci faptul că la momentul eliberării TP pe acest teren se

regăseau construcții ale fostului C.A.P.

De altfel,

acest teren a fost vândut la licitație publică la 6 noiembrie 1991 de către

Comisia de lichidare a patrimoniului C.A.P. Mărgineni (fila 38 Dosarul 4841/2005

- nr. vechi – nr. 238/110/2005 al Tribunalului Bacău), deci ulterior depunerii

de către V.M. (în martie 1991) a cererii de reconstituire a dreptului de

proprietate conform Legii nr. 18/1991.

În acest

punct al analizei se impune precizarea că Înalta Curte de Casație și Justiție

nu a stabilit nicicând că terenul în litigiu trebuie restituit conform Legii

nr. 10/2001, ci aplicabilitatea - a se vedea sufixul BIL și valoarea lui

gramaticală - Legii nr. 10/2001. Este o diferență majoră de nuanță, întrucât

altfel nu și-ar mai fi avut rostul o casare cu trimitere.

Mai mult

decât atât, întrucât Curtea a constatat prin prezenta decizie, conform celor

expuse mai sus, că terenul în litigiu - de fapt aproape tot terenul aparținând

defunctului J.Ș., mai puțin 0,73 ha - a fost preluat cu titlu de Stat conform Decretului

nr. 115/1959, în vederea cooperativizării - aceasta este teza art. 2 și art. 5

din Decretul nr. 115/1959 - se impune verificarea căror dispoziții din Legea nr.

10/2001 sunt aplicabile în aceste noi condiții ce s-au relevat cu privire la

actul și scopul preluării de către Stat.

Or,

conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, forma în vigoare la 28 iunie

2005 (data ivirii litigiului), „Nu intră sub incidența prezentei legi

terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.

18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea

nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

agricole și celor forestiere, cu modificările și completările ulterioare,

solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale

Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.”

Chiar și

în reglementarea de până la 4 aprilie 2005, art. 8 avea aceeași prevedere, mai

puțin sintagmele republicată/cu modificările și completările ulterioare.

De esența litigiului este deci faptul că acest teren (solicitat de

altfel în baza Legii nr. 18/1991) - în echivalent - putea fi obținut exclusiv

pe calea procedurii prevăzute de art. 28 din Legea nr. 18/1991, aceasta fiind

legea care a reglementat restituirea terenurilor care au fost în C.A.P. - art. 8

din Legea nr. 18/1991.

Or, contestația la Legea nr. 18/1991 a reclamantei (alături de

ceilalți moștenitori) - fila 148 Dosar nr. 103/32/2014 - a fost supusă

controlului administrativ/administrativ-jurisdicțional, fără a se dovedi că

reclamanta a utilizat calea indicată de Comisia Județeană de Aplicare a Legii

nr. 18/1991, în art. 2 din Hotărârea nr. 1388 din 20 martie 1995, respectiv de

a se adresa instanței de judecată.

Faptul că terenul în discuție a fost în C.A.P. nu poate fi

contestat, sub acest aspect procesul-verbal din 6 noiembrie 1991 privind

vânzarea la licitație publică fiind relevant - fila 38 din dosarul Tribunalului

Bacău.

Totodată, la 4 noiembrie 1997 - înainte de apariția Legii nr.

10/2001 - a intrat în vigoare Legea nr. 169/1997, care în art. 36

2

prevede că „Persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în

proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum și al

oricăror alte acte normative de expropriere, sau moștenitorii acestora pot cere

reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren trecută în

proprietatea statului, până la limita suprafeței prevăzute la art. 3 lit. h)

din Legea nr. 187/1945, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se

face în mai multe localități sau de la autori diferiți, în termenul, cu

procedura și în condițiile prevăzute la art. 9 din prezenta lege.”

De

remarcat și dispozițiilor art. 9 alin. (3) (actualul art. 39) din Legea nr.

169/1997.

De altfel

și Înalta Curte de Casație și Justiție, într-o Decizie de speță cu elemente

similare (nr. 1970 din 19 iunie 2014, Dosarul nr. 3291/110/2007*) a reținut:

„Instanța

de apel, consecventă principiului aflării adevărului și aplicării corecte a

legii la împrejurări de fapt pe deplin stabilite, a ajuns la concluzia că

terenul solicitat de reclamanți în prezenta cauză nu intră sub incidența Legii nr.

10/2001, întrucât regimul lui juridic este reglementat prin Legea fondului

funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

A avut în

vedere astfel întreaga documentație care a stat la baza emiterii titlului de

proprietate din 01 iunie 1994 pe numele moștenitorilor defunctului T.G. care a

relevat, la o analiză atentă, că terenul în litigiu a fost cerut și în temeiul

Legii nr. 18/1991 - în acest sens fiind relevante cuprinsul notificării și fila

55 dosar prima judecată a apelurilor.

Identificarea

exactă a terenului a fost făcută de reclamanți prin contestația la Legea nr. 18/1991

formulată de aceștia la 27 ianuarie 1992: ,,7 ha teren intravilan megieșit cu

râul Cașin, fosta Gârlă a Morii (aproximativ gardul Spitalului de acum) și râul

Trotuș, unde se află în prezent amplasat complexul Sportiv C. (…). Acest teren

a fost cumpărat de T.G. (tatăl vitreg) împreună cu mama mea. (…) În rolul

agricol al părinților mei nu figurează aceste suprafețe, deoarece fiind

categorisiți chiaburi, le-au fost luate fără nici un fel de despăgubire ”.

Contestația formulată de reclamanți la 27 ianuarie 1992 a fost respinsă de

Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 prin Hotărârea nr. 205 din 09

aprilie 1992 cu următoarea argumentație: „Se respinge contestația în ceea ce

privește suprafața de cca 7 ha pe care este construit Spitalul municipal și

complexul sportiv care, așa cum recunosc și contestatorii, a fost expropriată

și nu poate face obiectul reconstituirii decât în măsura în care fac dovada că

nu întreaga suprafață a fost expropriată”. Or, în cauza de față, nu s-a făcut

dovada faptului că suprafața de 7 ha ar fi fost preluată de stat de la autorul reclamanților

prin expropriere.

S-au avut

în vedere și prevederile art. 39 din Legea nr. 18/1991, conform cărora ,,persoanele

fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului

prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum și al oricăror alte acte normative

de expropriere, sau moștenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de

proprietate pentru suprafața de teren trecută în proprietatea statului, până la

limita suprafeței prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, de

familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe

localități sau de la autori diferiți, în termenul, cu procedura și în

condițiile prevăzute la art. 9.”

Un alt

argument care pledează pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 terenului de 7 ha

solicitat de reclamanții în cauza de față este și faptul că terenul de 1,68 ha,

situat în intravilan din T.P. din 1994, este amplasat în interiorul perimetrului

terenului de 7 ha, astfel cum a fost identificat de expertul S.F. pe baza

mențiunilor făcute de reclamanți pe o copie a planului cadastral din 1960.

În aceste

condiții, în mod corect instanța de apel a reținut că terenul solicitat de

reclamanți în cauza de față nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, ci a

Legii nr. 18/1991.

S-a

susținut și că nu ar avea relevanță faptul că terenurile au fost solicitate și la Legea nr. 18/1991, întrucât nu persoana îndreptățită stabilește cadrul procesual și legea aplicabilă,

ci organul competent să soluționeze cererea de reconstituire, nesocotindu-se

printr-o astfel de abordare unele din dispozițiile de bază ale procesului

civil, art. 112 pct. 4 C. proc. civ., respectiv art. 129 alin. (1) și (6) C.

proc. civ.

Instanța

de apel a

apreciat corect și asupra faptului că nu poate dispune înaintarea

notificării la Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, întrucât, în cazul

reclamanților, procedura prevăzută de această lege a fost epuizată definitiv în

anul 1994, odată cu eliberarea TP nr. 87459/01 iunie 1994, a cărui legalitate

sau temeinicie nu a fost contestată niciodată de către aceștia.

Pentru a

contesta un astfel de raționament al instanței de judecată trebuie invocat

textul de lege care obligă la o măsură contrară, altfel simpla susținere că

instanța ar elimina un drept câștigat de către reclamanți privind întinderea

drepturilor, probate prin acte, expertize, declarații notariale, declarații de

martori și adresa din 2007 a Primăriei Onești, este superfluă.”

Aceeași

este situația și în speța pendinte: terenul în litigiu se află în prelungirea

terenului din titlul de proprietate emis la Legea nr. 18/1991 - așa cum rezultă

din adresa O.C.P.I. nr. 2400 din 28 febr. 2013, aflată la fila 258 din Dosarul

nr. 238/1/110/2005* -, a fost solicitat la Legea nr. 18/1991, iar procedura la

această lege a fost epuizată, nefăcându-se dovada unor demersuri ulterioare

emiterii TP.

Se

constată astfel, că deși reclamantei nu i s-a reconstituit dreptul de

proprietate pentru suprafața în litigiu și nu a primit despăgubiri, aceasta nu

poate solicita terenul în prezenta procedură judiciară întrucât nu are dreptul

de opțiune între Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 10/2001, față de dispozițiile art.

39 din Legea nr. 18/1991 republicată (art. 36

2

din Legea nr.

169/1997).

Curtea

nu poate dispune înaintarea notificării la Comisia Locală Mărgineni, întrucât

procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 a fost epuizată definitiv prin

eliberarea titlului de proprietate și lipsa unor demersuri ulterioare

(cerere/plângere la instanță).

Astfel,

la momentul formulării notificării/acțiunii legiuitorul a înțeles să excludă de

la retrocedarea în baza Legii nr. 10/20001 acele terenuri care puteau și

trebuiau a fi solicitate potrivit legii fondului funciar, întrucât „nemo

auditur propria turpitudinem alegans”.

În

consecință, lipsa unei despăgubiri la Legea nr. 18/1991 nu impune retrocedarea

pe Legea nr. 10/2001, întrucât instanța nu poate, peste condiționările Legii nr.

10/2001, să acorde terenul pentru care partea avea obligația să conteste în

procedura legii care reglementa regimul terenurilor aflate la fostul C.A.P.

De

remarcat că și Legea nr. 18/1991 a avut în vedere o preluare de către stat prin

acte normative ce vizau o expropriere - Decretul nr. 115/1959 are un asemenea

caracter - dispunând deci reconstituirea, iar nu numai Legea nr. 10/2001. În

acest sens sunt și dispozițiile art. 10 alin. (2) (ulterior art. 11 alin. (2))

din Legea nr. 18/1991.

De altfel,

nu există un drept de opțiune între Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 10/2001 (ca

în cazul Legii nr. 112/2005 - art. 19 din Legea nr. 10/2001, forma 2005).

Curtea a

remarcat și faptul că scopul Legii nr. 10/2001 a fost acela de a reda

proprietarilor imobilele aflate la momentul preluării în intravilanul

localităților (chiar dacă art. 8 a căpătat expres această ipoteză după iulie

2005, în realitate încă de la publicare, implicit prin referirea la solicitarea

în baza Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000, Legea nr. 10/2001 a avut în

vedere alte imobile decât terenurile agricole).

Or,

plecând de la momentul/modul preluării terenului (Decretul nr. 115/1959

„privind lichidarea oricăror forme de exploatare a omului de către om în

agricultură” fila 105 Dosar nr. 103/32/2014), regimul juridic al acestuia -

teren agricol luat de C.A.P. (cooperativa agricolă de producție), Curtea a reținut

că intenția legiuitorului a fost una clară privind restituirea imobilelor

terenuri agricole și respectiv a celor din categoria curți-construcții sau alte

terenuri intravilane, fiind exclusă intenția unei duble legiferări.

Explozia

prețurilor în materie imobiliară după anul 2000 nu face aplicabilă o nouă

procedură, câtă vreme terenurile agricole s-a dorit încă din 1991 să fie

restituite proprietarilor de drept conform legii fondului funciar.

Existența

unor clădiri pe terenul respectiv nu schimbă situația prin raportare la art. 8

din Legea nr. 10/2001 - forma indicată mai sus - și art. 28 din Legea nr.

18/1991 (art. 29 după republicarea d