ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4084/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4084/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de fată;

I. Instanța de fond.

Tribunalul Bacău, secția civilă, prin

sentința civilă nr. 906/ D din 26 mai 2010 a admis în parte acțiunea

așa cum a fost precizată de

reclamanții M.V. și M.M. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Bacău. A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 160.023 lei cu

titlu de despăgubiri și suma de 1.750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a luat act

de renunțarea reclamanților la judecata împotriva pârâților I.D. și L.L.

S-a reținut că

reclamanții în temeiul Legii nr. 112/1995 au cumpărat imobilul din str. B.V.

din Bacău, în care locuiau cu titlu de chiriași.

Imobilul la momentul cumpărării se afla în procedura specială de

restituire pornită de foștii proprietari

I.D. și L.L.

Prin sentința

civilă nr. 3003/21003 a Judecătoriei Suceava, devenită irevocabilă, s-a

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare din 27

februarie 1991 - încheiat între reclamanți și SC T. SA.

Redevenind chiriași reclamanții au solicitat în temeiul art.

48 din

Legea nr. 10/2001

despăgubiri de la Statul Român pentru imobilul pierdut prin anularea titlului

de cumpărare, dispoziții în vigoare la momentul respingerii excepției lipsei

calității procesuale pasive a statului.

S-a reținut că

reclamanții au mai dovedit cheltuielile făcute cu întreținerea și reparațiile

necesare imobilului, identificate la suma de 145.585,86 lei de expertiza

efectuată în cauză.

S-a mai

constatat justificată cererea de restituire a prețului actualizat al

imobilului, potrivit art. 50 alin. (2) și (3) din aceeași lege, valoarea

reținută din raportul de expertiză fiind de 14.436 lei.

S-a luat act de declarația notarială făcută de

reclamanți cu privire

la

renunțarea la judecată împotriva foștilor proprietari.

Prin

sentința civilă nr. 322 din 23 februarie 2011

pronunțată în același dosar Tribunalul Bacău a respins ca

neîntemeiată cererea formulată de reclamanți pentru completarea sentinței

civile nr. 906/D/2010 a Tribunalului Bacău în sensul de a fi obligat pârâtul

Statul Român și la plata sumei de 119.988 lei contravaloarea terenului de 80 m

situat la aceeași adresă, respectiv diferența până la 600 m despre care au

afirmat că l-au cumpărat prin contractul de vânzare - cumpărare, diferență până

la 600 m închiriată de la Primăria Bacău.

Instanța a considerat neîntemeiată această cerere,

neconsiderându-se

investită

cu pretenții din terenul de 80 m

2

. Astfel s-a observat că în

formularea concluziilor pe fondul cauzei, reclamantul a solicitat acordarea

sumei de 280.021 lei cu referire la construcții nu și la terenuri, cu privire

la care nu s-au făcut referiri nici pe parcursul judecății.

împrejurarea

că instanța a acordat o sumă mai mică decât suma solicitată prin acțiune de

reclamanți constituie un motiv de apel instanța neputând complini judecata pe

calea procedurii de completare a hotărârii.

2.

Instanța de apel

Curtea

de Apel Bacău secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă,

asigurări sociale prin decizia nr. 55 din 8 iunie 2011 a respins ca nefundat

apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 322 din 23 februarie 2011

declarat împotriva sentinței civile nr. 322 din 23 februarie 2011 de reclamanți

și apelul împotriva sentinței civile nr. 906 din 26 mai 2010 declarat de pârât.

S-a

reținut că reclamanții se află în eroare cu privire la limita în care instanța

s-a pronunțat asupra acțiunii lor, eroare dedusă din motivarea greșită a

instanței.

S-a

observat însă că eroarea de motivare nu conduce la necesitatea reformării

soluției primei instanțe.

S-a constatat

astfel că prețul inițial (1.212,6 lei) solicitat a se restitui în valoare

actualizată, s-a acordat integral, în sumă de 14.436 lei, indiferent de

componentele acestuia, conform evaluării făcute de expertul desemnat.

S-a

observat că nu a rămas nici un capăt de cerere nesoluționat, astfel încât să se

justifice completarea hotărârii.

Instanța de

apel a mai reținut o eroare în care se află reclamanții, eroare care, pentru

acuratețea judecății, s-a impus a fi elucidată și anume limitele pretențiilor

la care erau îndreptățiți reclamanții ca preț al vânzării încheiate în 1997 și

ulterior anulate.

Din contractul

125 s-a reținut fără echivoc faptul că prețul reprezintă doar locuința și

anexele construite, concluzie desprinsă din redactarea pct. 2 și 4 din contract

precum și din interpretarea art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991. Potrivit

acestui din urmă text se atribuie, de drept și fără plată terenurile aferente

locuințelor, proprietarilor acestora.

Ca urmare,

potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 terenul nu a

intrat în patrimoniul cumpărătorilor locuinței, în virtutea cumpărării ci în

virtutea legii, deci nu se putea pune problema restituirii unui preț.

Nu s-au

primit nici criticile din apelul pârâtului referitoare la lipsa calității

procesuale pasive a Statului Român, având în vedere că obligația de plată a

despăgubirilor cuvenite proprietarului deposedat

prin anularea titlului este dată prin Legea nr. 10/2001, Statului

Român.

Împrejurarea

că textul art. 48 a fost modificat pe parcursul judecării cauzei (prin

abrogarea alin. (3)) nu afectează aplicarea textului în vigoare la momentul

nașterii raportului obligațional (respectiv 14 februarie 2007) când a rămas

definitivă hotărârea de anulare a contractului de vânzare - cumpărare a

imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995.

Aceasta

deoarece modificarea privește o normă de drept material și nu o normă de drept

procesual, numai acesta din urmă având o aplicare imediată.

Instanța de

apel a sesizat că o altă soluție ar fi contrară celor

statuate prin jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a

reafirmat

principiul constituțional al neretroactivității legii.

S-a mai

precizat că s-ar încălca, de asemenea, și voința legiuitorului care și după

modificarea art. 48 a prevăzut că restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și

alin. (2

1

) din articol se face de către Ministerul Economiei și

Finanțelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din

Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare.

Ca urmare, instanța de apel a concluzionat că dacă s-ar

fi dorit ca

după

modificarea art. 48 (intervenită la 6 februarie 2009) statul să nu mai

plătească decât sumele datorate în baza unor titluri, emise până la 6 februarie

2009, ar fi prevăzut expres această limitare și nu ar fi lăsat ca interpretarea

să fie extinsă și la alte situații.

Cât

privește criticile referitoare la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de

judecată, deși nu s-au mai susținut în concluziile

scrise, instanța de apel a observat că pârâtul este în culpă procesuală

și

nu se găsește în situația prevăzută de art. 275 C. proc. civ. având

în vedere poziția procesuală a acestuia care în întâmpinarea de la filele

132-134 din dosarul Tribunalului (vol. 1) s-a opus acțiunii invocând o serie de

excepții și precizând că dacă nu se vor primi, se vor formula apărări pe fondul

cauzei.

Instanța a mai

constatat că nu s-a putut proceda la reducerea cheltuielilor de judecată

deoarece această reducere nu putea privi conform art. 274 alin. (2) categoria

de cheltuieli enumerată (printre acestea onorarii de expert și cheltuieli de

transport) iar pentru onorariul de avocat nu s-a solicitat o reducere în

condițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

S-a mai

apreciat că suma pretinsă de reclamant cu acest titlu - 1.750 lei - nu este disproporționată

în raport de obiectul dosarului și lucrările acestuia la instanța de fond pe

parcursul a trei ani.

Cât privește

modificarea cuantumului despăgubirilor s-a constatat că acesta nu mai poate fi

modificat pe calea apelului aceasta nemaiconstituind motiv de apel în

condițiile în care art. 281 C. proc. civ. prevede expres că îndreptarea,

lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu

poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281

- 281 C. proc. civ.

Împotriva deciziei nr. 55 din 8 iunie 2011 a Curții de Apel Bacău

au declarat recurs reclamanții și

pârâtul.

Recursul

reclamanților

a fost

depus la Curtea de Apel (filele 70 - 71) în două exemplare, fără număr de

înregistrare.

Potrivit

referatului de la fila 8 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

întocmit de grefier M.D., s-a procedat la xerocopierea recursului reclamanților

(aflat în dosarul Curții de Apel

Bacău,

fără rezoluție și/ sau ștampilă de înregistrare) și integrarea lui la

fila

9 în dosarul de recurs constituit la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În recursul declarat reclamanții au

criticat decizia nr. 55/2010 a Curții de Apel Bacău pentru greșita interpretare

a actului juridic dedus judecății și pronunțarea unei hotărâri lipsită de temei

legal, cu încălcarea legii, în sensul că au solicitat expres și prin acțiune și

în motivele de apel, obligarea pârâtului la plata îmbunătățirilor și a prețului

de cumpărare a imobilului.

Față de

demersurile instanței de recurs, pentru a se stabili data la care s-a

înregistrat recursul reclamanților la Curtea de Apel (care a transmis, prin

adresa din 17 octombrie 2011 - fila 16 în dosar - că un asemenea act nu apare

ca fiind înregistrat în sistemul Ecris la acea instanță) reclamanții au declarat

în ședința publică din 5 iunie 2012 că renunță la judecata recursului.

În temeiul art. 246 C. proc. civ. Înalta Curte a luat

act de

această renunțare

la judecata cererii de recurs înainte de a intra în dezbaterea recursurilor cu

care a fost sesizată.

Recursul

pârâtului

înregistrat la nr.

1282 din 15 iulie 2011 la Curtea de Apel Bacău (plic cu ștampilă poștală 14

februarie 2011) a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În fapt

decizia nr. 55/2011 a fost criticată sub următoarele aspecte:

-

greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului pe

greșita interpretare în sensul că modificările aduse art. 48 din Legea nr. 10/2001

nu se aplică în cauză.

S-a

reținut că momentul nașterii obligației statului la plata despăgubirilor este

data pronunțării unei hotărâri în acest sens, cel puțin în ce privește plata

cheltuielilor aferente îmbunătățirilor pentru că în vechea reglementare statul

nu era singura entitate care putea fi obligată la această plată.

S-a susținut

astfel că modificarea adusă articolului 48 prin Legea nr. 1 din 1 ianuarie

2009, în sensul că obligația la despăgubiri pentru imobil revine persoanei

îndreptățite - în orice situație, indiferent că bunul a fost preluat cu sau

fără titlu este de imediată aplicare.

Astfel s-a

solicitat ca instanța de recurs să îndrepte soluția

nelegală de obligare a pârâtului la 145.585,86 lei cheltuieli

reprezentând

valoarea îmbunătățirilor, această obligație fixată în

sarcina pârâtului fiind nelegală, stabilită în baza unui temei de drept abrogat

implicit de noua lege.

Această

soluție, a susținut recurentul pârât, subzistă și în condițiile în care

recurenții reclamanți au renunțat la judecată împotriva foștilor proprietari

cărora le incumbă, conform Legii nr. 1/2009 obligația de despăgubire a

cheltuielilor de îmbunătățiri aduse imobilului.

Al doilea

motiv de recurs invocat de pârât s-a referit la greșita obligare a acestuia la

plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.750 lei.

S-a invocat

nelegalitatea măsurii pentru că pârâții nu datorează cheltuielile rezultând din

efectuarea raportului de expertiză pentru actualizarea prețului pentru că nu

s-au opus pretențiile reclamanților de restituire a prețului, iar obligativitatea

efectuării expertizei rezultă din art. 50

1

alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

S-a

arătat că acțiunea fiind admisă în parte, cuantumul cheltuielilor trebuie

adecvat măsurii în care s-a admis cererea.

S-a solicitat pe fond respingerea acțiunii ca fiind făcută împotriva

unei persoane fără capacitate

procesuală pasivă.

instanței de recurs

Examinând recursul pârâtului prin prisma criticilor formulate, în

raport de actele și lucrările

dosarului se constată că acesta este fondat în limita ce se vor arăta în

expunerea considerentelor ce urmează.

Excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât a fost corect soluționată

prin respingere.

Temeiul

obligației de plată a prețului apartamentului pierdut de chiriașii cumpărători

este legală și rezidă în dispozițiile exprese ale Legii nr. 10/2001 cu

modificările ulterioare.

Legea nr.

10/2001 reglementează cazurile în care, ca urmare a desființării contractelor

de vânzare - cumpărare, se pot solicita prin acțiuni în justiție de către

chiriașii cumpărători, despăgubiri pentru prețul actualizat când contractul s-a

făcut cu eludarea Legii nr. 112/1995 (art. 50 alin. (2)) și respectiv pentru

prețul de piață al imobilului când contractul a fost încheiat cu respectarea

Legii nr. 112/1995 (art. 50 alin. (2

1

)).

Art. 50 alin.

(3) prevede în mod expres că restituirea prețului prevăzut la alin. 2 și alin.

(2

1

) se face de către Ministerul Finanțelor Publice.

Ca

urmare critica referitoare la greșita soluționare a excepției invocate a fost

respinsă ca nefondată.

Critica

referitoare la stabilirea despăgubirilor care stau în sarcina pârâtului în

temeiul Legii nr. 10/2001 este însă fondată.

Cum

rezultă din textele mai sus citate, în sensul art. 50 alin. (3) Ministerul

Finanțelor Publice este ținut să plătească numai prețul

imobilului

cu distincția

prevăzută în alin. (2) și (2

1

) ale art. 50.

În speța de

față prețul actualizat al imobilului, conform expertizei efectuate este de

14.334 lei.

Cât privește

îmbunătățirile aduse imobilului, în mod nelegal s-au inclus acestea în sarcina

despăgubirilor la care a fost obligat pârâtul.

Art. 48 din

Legea nr. 10/2001 stabilește în alin. (1) dreptul chiriașului la despăgubiri

pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinație de locuință prin

îmbunătățirile necesare și utile iar în alin. (2) obligația corelativă de

despăgubire a chiriașului în sarcina persoanei îndreptățită (în înțelesul

atribuit de Legea nr. 10/2001 în art. 3 al acestei sintagme).

Ca

urmare, în mod nelegal a fost menținută obligația pârâtului și la plata sumei

de 145.585,86 lei reprezentând lucrări de îmbunătățire, sumă care urmează a fi

înlăturată din obligația de plată stabilită în sarcina pârâtului.

Critica

referitoare la stabilirea cheltuielilor de judecată este întemeiată sub

aspectul că în mod greșit a fost aplicat art. 274 C. proc. civ.

pentru obligarea pârâților la totalitatea

cheltuielilor de

judecată dovedite a fi făcute de reclamanți, în

condițiile în care acțiunea acestora a fost admisă numai în parte și nu în

totalitate.

Pe cale de consecință, urmează a se stabili în sarcina pârâtului, în

raport de modalitatea în care s-a

soluționat acțiunea introductivă de instanță, obligația de plată a sumei de

870,80 lei parte din cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți în cauză.

Susținerea că

nu se datorează cheltuieli de judecată nu se poate primi deoarece pârâtul nu a

făcut dovada, cum corect s-a reținut și de instanța de apel, că se află în

situația reglementată de art. 275.

Pârâtul a

negat constant calitatea sa de debitor al despăgubirilor deduse din anularea

contractului de vânzare - cumpărare susținând și în motivul principal de recurs

că nu are calitate procesuală pasivă - excepție corect respinsă de instanța de

fond.

Pentru

considerentele arătate constatând că în cauză a fost dovedit motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (3) din

același Cod va admite recursul pârâtului și va modifica decizia atacată în

sensul mai sus arătat, cu consecința menținerii celorlalte dispoziții ale

deciziei și sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău împotriva deciziei nr.

55 din 8 iunie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori,

familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, pe care o modifică în parte.

Admite apelul

formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău împotriva sentinței nr. 906/D/2010

din data de 26 mai 2010 a Tribunalului Bacău, secția civilă.

Schimbă în

parte sentința, în sensul că obligă pârâtul la plata sumei de 14.436 lei,

reprezentând valoarea actualizată a prețului apartamentului, precum și la suma

de 870,80 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanți.

Ia act

de renunțarea recurenților-reclamanții M.V. și M.M. la judecata recursului

declarat împotriva aceleiași decizii.

Menține

celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 iunie 2012.