ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1796/2012

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 23 februarie 2010, reclamanții A.G. și A.S.T. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la restituirea prețului de piață al imobilului situat în București, str. V., sector 2, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare, precum și la plata sumei de 150.000 euro, cu titlu de despăgubiri, actualizate la data efectuării plății. Prin sentința civilă nr. 1291 din 10 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât și a respins cererea formulată de reclamanți, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată, restituirea prețului actualizat, plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Calitate procesuală pasivă are persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, care, în cauză, în conformitate cu dispozițiile legale menționate, este Ministerul Finanțelor Publice, astfel încât, tribunalul a admis excepția și a respins acțiunea, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții A.G. și A.S.T., solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin decizia civilă nr. 222/ A din 1 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că acțiunea formulată de reclamanți se întemeiază pe dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, text potrivit căruia: „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare” și art. 50 alin. (3) din aceeași lege, care prevede că: „Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2 1 ) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.

S-a constatat că distincția pe care o face prima instanță între Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, este pur formală, neavând natura unui motiv care să justifice respingerea acțiunii pe temeiul lipsei calității procesuale pasive a pârâtului chemat în judecată de reclamanți. Curtea a apreciat și că textul art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu instituie o răspundere proprie a Ministerului Finanțelor Publice, ci Statul Român își asumă responsabilitatea plății sumelor ce constituie prețul actualizat sau prețul de piață al imobilelor, din fondul care s-a constituit tocmai din sumele plătite în baza contractelor încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, Ministerul Finanțelor Publice nefiind debitor pentru o obligație proprie, ci reprezentantul Statului, respectiv, instituția prin intermediul căreia se efectuează plățile în numele și pe seama debitorului care este Statul Român.

Ca atare, împrejurarea că reclamanții nu au indicat ca pârât pe Ministerul Finanțelor Publice, ci pe Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, nu constituie o piedică în analizarea pe fond a cererii de chemare în judecată, în condițiile în care această obligație de plată este asumată de Stat, prin lege, iar cel care trebuie să facă plata, în numele Statului, este Ministerul Finanțelor Publice. Întrucât, potrivit prevederilor legale enunțate anterior, restituirea nu se face din bugetul propriu al Ministerului Finanțelor Publice, ci din fondul extrabugetar special, Ministerul Finanțelor Publice nu poate justifica nici o vătămare ce i-ar putea fi cauzată prin faptul că nu s-a menționat expres calitatea sa de pârât.

În realitate, pârâtul este Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, iar obligația de restituire care incumbă Statului se execută prin intermediul reprezentantului pe care Statul debitor și l-a desemnat prin lege, respectiv, Ministerul Finanțelor Publice. Decizia a fost atacată cu recurs de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, care a susținut că soluția este nelegală, cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - Astfel, s-a arătat că, în mod greșit instanța de apel a considerat că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză, față de dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora „restituirea prețului se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995”.

Instanța a pus semnul egalității între Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român, fără a ține seama că acesta din urmă este un subiect de drept distinct. Întrucât fondul extrabugetar prevăzut de art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 este constituit la dispoziția Ministerului Finanțelor, nu este justificată în niciun fel obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la achitarea prețului de piață al imobilului. - În subsidiar, s-a solicitat să se aibă în vedere că, potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părți, iar Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice este terț față de contractul de vânzare - cumpărare încheiat între Primăria municipiului București și intimații - reclamanți, neputând fi obligat la restituirea prețului în situația evingerii.

Recursul este nefondat. Așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate și completate prin Legea nr. 1/2009, a fost instituită o răspundere specială în sarcina statului, pentru situația evicțiunilor produse față de cei care au cumpărat imobile în baza Legii nr. 112/1995. Împrejurarea că, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului actualizat sau a prețului de piață al imobilului se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor dintr-un fond extrabugetar - constituit conform art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 - nu înseamnă că acest minister are o răspundere proprie pentru evicțiunile produse și de aceea trebuie, în caz de admitere a acțiunilor, să efectueze plățile respective.

O astfel de răspundere în nume propriu s-ar putea angaja în legătură cu îndeplinirea defectuoasă a atribuțiunilor ce țin de activitatea proprie a ministerului (iar pe plan procesual, s-ar repercuta în verificarea legitimării procesuale a acestei instituții în nume propriu). În realitate, dispozițiile legale menționate anterior au reglementat modalitatea de executare a obligațiilor de plată în sarcina ministerului - care nu este însă debitor pentru că ar fi creat un prejudiciu decurgând din activitatea sa proprie, ci este doar instituția prin intermediul căreia se efectuează plățile, în numele și pe seama Statului. Este vorba aici, de un caz de reprezentare legală, în termenii art. 25 din decretul nr. 31/1954, aplicabil illo tempore cauzei („Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații.

El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop”). Cum în această materie este reglementată o răspundere a statului pentru imobile preluate în mod abuziv (care au fost ulterior înstrăinate iar dobânditorii evinși) rezultă că Statul este și titularul de drepturi și obligații, iar Ministerul Finanțelor acționează ca reprezentat al acestuia în puterea legii. - Este de asemenea nefondată, susținerea referitoare la efectele relative ale contractului de vânzare-cumpărare (în care părți au fost Primăria și intimații-reclamanți) și la împrejurarea că, din poziția de terț față de acest contract, recurentului-pârât nu i-ar putea fi legitimată poziția procesuală.

Astfel cum s-a arătat anterior, în speță nu se pune problema unei răspunderi contractuale, pentru a se discuta despre relativitatea și opozabilitatea efectelor convenției, ci despre o răspundere specială, în temeiul legii. De aceea, legitimarea procesuală nu este în legătură cu îndeplinirea unor obligații contractuale ci se verifică pe temeiul dispozițiilor legale referitoare deopotrivă, la obligația de restituire a prețului actualizat sau a valorii de circulație a imobilului și la reprezentarea legală care funcționează în situația Statului. Pentru toate aceste considerente, se constată că au caracter nefondat criticile formulate, astfel încât recursul va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice București împotriva deciziei nr. 222/ A din 01 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2012.