ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5434/2012

Asupra recursului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 iunie 2009, pe rolul Tribunalului București, reclamantul G.E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea pârâtului la restituirea prețului de piață al apartamentului nr. 2 situat în București, str. A.P. nr. X, sector 2, în baza art. 50 alin. (1) - (2) din Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 1/2009. Prin Sentința civilă nr. 1753 din 22 decembrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a admis în parte cererea reclamantului G.E. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și l-a obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a sumei reprezentând prețul încasat pentru imobilul situat în București, str. A.P.

nr. X, sector 2 (13.861.386 ROL), indexată cu indicele de inflație pe perioada 12 noiembrie 1998 până la data plății. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că reclamantul a fost titularul Contractului de închiriere nr. 26449 din 29 octombrie 1985 și beneficiarul dispozițiilor Legii nr. 112/1995 în ce privește cumpărarea imobilului situat în București, str. A.P.

nr. X, sector 2. În acest scop, reclamantul a achitat la SC A. SA suma de 13.861.386 ROL, reprezentând avansul prețului imobilului, așa cum rezultă din Chitanța nr. 2059 din 12 noiembrie 1996 și considerentele Sentinței civile nr. 13157 din 8 octombrie 1998, locuința neputând face obiectul unui contract de vânzare-cumpărare, întrucât nu mai era în patrimoniul Primăriei Municipiului București, fiind restituită către fostul proprietar în baza Sentinței civile nr. 11367 din 12 decembrie 1996. Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța a constatat că, potrivit art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte au fost încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 al imobilelor este în sarcina Ministerul Finanțelor Publice, care îl restituie din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare.

În speță, deși nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, suma achitată de reclamant s-a plătit în temeiul Legii nr. 112/1995 și s-a vărsat la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice, așa cum rezultă din Ordinul de plată nr. 762 din 15 noiembrie 1996, astfel că excepția lipsei calității procesuale a pârâtului a fost respinsă ca nefondată. Tribunalul a reținut că, în speță, convenția de vânzare a bunului în baza Legii nr. 112/1995, deși intervenită, ea nu a putut fi materializată prin încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare, întrucât acest bun a făcut obiectul unei revendicări, la momentul achitării prețului acțiunea în revendicare fiind pe rolul instanței, astfel că reclamantul nu poate beneficia de dispozițiile art. 50 1 al Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost reglementat prin Legea nr. 1/2009, în sensul restituirii prețului de piață.

În ce privește restituirea prețului actualizat, tribunalul a reținut că în cauză s-a dovedit că reclamantul a achitat prețul, care odată încasat atrage incidența art. 1337 C. civ., potrivit cu care vânzătorul este răspunzător față de cumpărător pentru evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, evicțiune ce atrage restituirea prețului în temeiul art. 1341 C. civ., însă în speță devin incidente dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care restituirea prețului actualizat se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând „schimbarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respingerea acțiunii, în principal, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată. Cu ocazia concluziilor asupra fondului, reprezentanta apelanților a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune. Curtea de Apel București prin Decizia civilă nr. 689A din 5 septembrie 2011, a respins, ca nefondat, apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că motivul de apel prin care apelantul pârât Ministerul Finanțelor Publice invocă greșita respingere de către instanță a excepției lipsei calității sale procesuale pasive este neîntemeiat. Astfel, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, precum și restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Această dispoziție legală stabilește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor în procesele pentru restituirea prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate. Astfel, Ministerul Finanțelor este partea obligată în cadrul raporturilor juridice avute în vedere de textul menționat. Nu se poate susține că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile generale în materie de evicțiune prevăzute de Codul civil în situația în care au fost adoptate dispozițiile speciale derogatorii menționate. În consecință, instanța de apel a reținut că în mod corect Tribunalul a apreciat că, în baza acestei dispoziții legale, calitatea procesuală pasivă în cadrul acțiunilor prevăzute de textul legal aparține Ministerului Finanțelor Publice și a respins, în consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de această parte.

Din examinarea dispozitivului sentinței atacate rezultă că obligația de plată către reclamant a sumei reprezentând prețul încasat pentru imobilul în litigiu a fost stabilită în sarcina pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, și nu în sarcina Statului român, nefiind realizată astfel o confuzie sub aspectul celor două persoane juridice, cum susțin apelanții. Motivul de apel constând în faptul că instanța a acordat ce nu s-a cerut, respectiv prețul actualizat cu indicele de inflație, în raport de împrejurarea că reclamantul a solicitat valoarea de piață a imobilului, este nefondat. Astfel, reclamantul a solicitat despăgubirea sa în urma situației rezultate din admiterea acțiunii în revendicare a foștilor proprietari, iar instanța a acordat reclamantului despăgubiri cu acest titlu.

Împrejurarea că instanța a apreciat că reclamantului i se cuvine o sumă mai mică decât cea cerută nu presupune că ar fi acordat ce nu s-a cerut, cum eronat susțin apelanții. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea constată că, prin Sentința civilă nr. 11367 din 12 decembrie 1996 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de fostul proprietar, apartamentul în litigiu fiind restituit acestuia, situație în care nu s-a mai putut încheia contractul de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru care reclamantul a achitat avansul de 13.861.368 ROL, efectuarea plății fiind reținută în motivarea Sentinței civile nr. 13157 din 8 octombrie 1998 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București.

În această situație, reclamantul a solicitat despăgubiri și a invocat Legea nr. 1/2009. În ceea ce privește termenul de prescripție aplicabil acțiunii reclamantului, Curtea constată că, față de reglementarea Codului civil, acțiunea în garanție pentru evicțiune este o acțiune personală, despăgubirile nu pot fi cerute decât de la vânzător, iar acțiunea în garanție pentru evicțiune a cumpărătorului împotriva vânzătorului se prescrie în termenul general de prescripție. Astfel, conform art. 1 din Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar potrivit art. 3 din același decret, termenul prescripției este de 3 ani.

Acest termen începe să curgă, conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958, de la data când se naște dreptul la acțiune. Prin admiterea acțiunii în revendicare, reclamantul a pierdut dreptul de a încheia contractul de vânzare-cumpărare asupra imobilului, pentru care a achitat avansul. În consecință, reclamantul are dreptul la restituirea prețului plătit pentru încheierea respectivului contract. Regimul juridic al acestei acțiuni este guvernat de dispoziții speciale, instituite prin Legea nr. 10/2001, și privesc scutirea de taxă de timbru și calitatea Ministerului Finanțelor, care, deși nu este parte în contract, restituie cumpărătorului evins prețul plătit.

În consecință, întrucât o lege nouă consacră expres dreptul pretins de reclamant în prezenta cauză, prevăzând noi condiții în care acest drept se realizează, nu se poate aplica regula generală pentru prescripția acțiunii în garanție pentru evicțiune, în sensul că termenul de prescripție ar începe să curgă de la momentul evicțiunii. Având în vedere că regimul juridic al prezentei acțiuni este cel stabilit de Legea nr. 10/2001 și că pentru imobilele din domeniul de aplicare al acestei legi, noi condiții de exercitare a dreptului dedus judecății în prezenta cauză au fost stabilite prin Legea nr. 1/2009, Curtea a constatat că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată. Termenul de prescripție nu este împlinit în cauză neputându-se considera că prescripția dreptului la acțiune a început să curgă și s-a împlinit anterior reglementării sale legale, în modalitatea arătată.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cât Ministerul Finanțelor Publice, criticând soluția pentru nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenții au învederat faptul că în mod eronat, instanța de apel a respins atât excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și a Ministerului Finanțelor Publice, arătând, în esență, că instanța a făcut o confuzie între cele două persoane juridice care au și calitatea de recurenți. În ceea ce privește Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a arătat că, acesta nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât prin calitate procesuală se înțelege titlul sau modul în care o persoană participă în raportul juridic, îndreptățind-o să fie parte în proces.

În Legea nr. 10/2001 nu se prevede obligativitatea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice de a restitui prețul de piață, astfel că rezultă fără putință de tăgadă că Statul Român, față de care s-a admis acțiunea, nu poate fi obligat la plata prețului. Referitor la Ministerul Finanțelor Publice, de asemenea în mod eronat, instanța de apel a apreciat că în cauza dedusă judecății are calitate procesuală pasivă, stabilind în sarcina acestuia obligația de restituire a prețului. Or, Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre reclamant și Primăria Municipiului București este terț față de acesta, Ministerul Finanțelor Publice având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului București.

Această dispoziție de drept comun, nu poate fi înlăturată prin nicio dispoziție specială contrară, fiind așadar pe deplin aplicabilă între părțile în litigiu. Nici dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să confere Ministerului Finanțelor Publice calitate procesuală pasivă, cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului. Cu privire la faptul că instanța a respins motivul de apel invocat oral, în sensul că în speță s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, s-a susținut că, așa cum se poate observa din conținutul cererii de chemare în judecată, intimatul-reclamant nu a solicitat prețul actualizat al imobilului situat în București, str. A.P.

nr. X, sector 2, singurul capăt de cerere al acțiunii fiind cel prin care s-a solicitat acordarea prețului la valoarea de circulație a imobilului indicat anterior. Prin urmare, instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, încălcând în acest fel dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora: „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății” și în același timp principiul disponibilității. Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune al intimatului-reclamant, s-a invocat această excepție cu mențiunea că în mod eronat a apreciat instanța de apel că dreptul la acțiunea de solicitare a prețului de piață al imobilului (pentru că acesta este obiectul acțiunii, și nu restituirea prețului actualizat) este reglementat de Legea nr. 10/2001.

Recursul declarat de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București este nefondat. Examinând actele și lucrările dosarului, precum și susținerile părților, Curtea constată că hotărârea pronunțată de instanța de apel este legală, soluționând în mod just litigiul dedus judecății, iar motivarea Curții de Apel București poate fi reținută de instanța de recurs ca fiind adecvată în raport de cauza soluționată. În conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat, plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate, cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de plata taxei de timbru.

Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a modificat art. 50 alin. (3) din Legea 10/2011, având astfel următorul cuprins: „restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și alin. (2 1 ) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”. Motivul de recurs privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice (MFP) este nefondat în raport de dispozițiile legale arătate, constatându-se că Tribunalul București, ca instanță de fond a obligat MFP, prin dispozitiv, la plata sumei achitate de intimatul-reclamant.

Având în vedere acest aspect, apare ca neîntemeiată și susținerea privind confundarea calităților celor două persoane juridice, respectiv Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice. În ceea ce privește motivul de recurs privind aplicarea regimului juridic al evicțiunii, acesta nu este aplicabil în speță, în primul rând, pentru că Legea nr. 1/2009, care a modificat Legea nr. 10/2001, este o lege specială care derogă de la legea generală, astfel încât regulile instituite de legea specială se aplică în mod prioritar.

În al doilea rând, se poate reține că, în sensul său etimologic, evicțiunea desemnează pierderea unui drept prin judecată - evincere est vicendo in judicio aliquid auferre - iar instanța de recurs constată că, în cauză, nu sunt incidente aceste reguli, întrucât evicțiunea presupune un contract de vânzare-cumpărare valabil încheiat, iar, în ipoteza în care contractul nu a fost încheiat, dar s-a plătit prețul, se pune doar problema restituirii sumei actualizate. La data edictării sale, Legea nr. 10/2001, art. 50 se referea la restituirea prețului actualizat plătit către chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

În cauză, pe de o parte, nu s-a stabilit că încheierea de către reclamanți a contractului ar fi fost realizată cu încălcarea Legii nr. 112/1995, iar pe de altă parte, restituirea prețului plătit în baza contractelor încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995 a fost reglementată prin introducerea alin. (2 1 ) prin Legea nr. 1/2009. Mai mult, prin această lege a fost introdus un nou articol, 50, conform căruia proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

Așa fiind, este neîndoielnic că recurentul-pârât datorează suma plătită, actualizată, conform dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel încât instanța a făcut o corectă aplicațiune a actului normativ incident în cauză, pronunțându-se în limitele învestirii sale. În ceea ce privește prescripția extinctivă, trebuie subliniat că prin Legea nr. 1/2009 a fost instituit, în mod expres, dreptul la despăgubiri pentru chiriașii-cumpărători ale căror contracte au rămas lipsite de eficiență juridică, urmare pronunțării unor hotărâri judecătorești. Așadar, dreptul material la acțiune în ceea ce privește despăgubirile datorate chiriașilor din casele naționalizate s-a născut la data apariției actului normativ, nu la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești privind restituirea imobilului către foștii proprietari.

Or, în speță acțiunea a fost formulată de reclamant la data de 25 iunie 2009, deci înăuntrul termenului de prescripție de trei ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958. Față de aceste considerente, Curtea în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9, raportate la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva Deciziei nr. 689A din 5 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2012. Procesat de GGC-LM