ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5659/2012

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 3 noiembrie 2011 sub nr. 8806/1/2011, reclamantul S.S., în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 7730 din 2 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. În motivarea cererii, contestatorul a învederat că cererea de chemare în judecată cu care a învestit prima instanță a fost îndreptată împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, iar nu împotriva Ministerului Finanțelor Publice. Prin decizia dată în recurs, Înalta Curte a admis recursul Ministerului Finanțelor Publice, deși această persoană juridică nu a avut calitatea de parte în proces, fiind doar reprezentantul legal al pârâtului chemat în judecată - Statul Român.

Contestatorul a mai învederat că încă din etapa apelului a invocat inadmisibilitatea căii de atac formulate de o persoană ce nu a avut calitatea de parte în proces – Ministerul Finanțelor Publice, însă nici instanța de apel nu a observat acest aspect. S-a mai susținut că această inexactitate reprezintă o evidentă greșeală materială care, în opinia sa, ascunde o vădită părtinire a adversarului procesual; cu toate acestea, ea poate fi reparată, în sensul de a se stabili în mod corect că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice este parte în proces, iar nu Ministerul Finanțelor Publice care are doar calitatea de reprezenant legal al pârâtului chemat în judecată.

De asemenea, s-a arătat că dacă Statul trebuie protejat să nu plătească prejudicii cauzate în trecut, aceasta nu înseamnă că pot fi încălcate regulile procesului civil, inclusiv cea a asigurării unui tratament egal părților în procesul civil, în condițiile în care justiția democratică nu poate avea scopurile afirmate prin dispozițiile art. 1 din Decretul 132/1949 adoptat de regimul comunist. Analizând calea extraordinară de atac de retractare cu care a fost învestită, Înalta Curte constată cele ce urmează: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la 4 iunie 2009, S.S.

a solicitat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul Bacău prin Primar și Primăria municipiului Bacău, să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului, preluat în baza Decretului nr. 111/1951 de la tatăl său J.Z., iar pârâții să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, situat la data preluării în Bacău, Calea M. În măsura în care imobilul nu mai poate fi restituit, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata unei despăgubiri bănești, reprezentând atât valoarea imobilului în sine, cât și valoarea fructelor civile pe care acesta le-a produs sau le-ar fi putut produce, având în vedere cele statuate prin decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte în recursul în interesul legii.

Prin sentința nr. 1464/D din 4 noiembrie 2009, Tribunalul Bacău, secția civilă, a respins excepția inadmisibilității cererilor având ca obiect contestarea nevalabilității titlului statului și cererea în revendicare, ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată; a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria municipiului Bacău; a respins ca neîntemeiate cererile formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; s-a dispus disjungerea cererilor formulate în contradictoriu cu pârâții Municipiul Bacău prin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a acordat termen pentru continuarea judecății la 16 decembrie 2009, cu citarea părților lipsă; s-a prorogat soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bacău prin Primar.

Prin încheierea din 14 aprilie 2010, Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis cererea formulată de reclamant și a dispus îndreptarea erorilor materiale, astfel: - data ședinței publice în care s-a pronunțat hotărârea este 4 noiembrie 2009 în loc de 28 octombrie 2010, cum greșit s-a consemnat, - parag. I al dispozitivului are următorul conținut: “Respinge excepția inadmisibilității cererii având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului”, în loc de “… având ca obiect contestarea nevalabilității …”, cum din eroare s-a consemnat, - parag. IV al dispozitivului are următorul conținut: “respinge ca atare cererile formulate în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Bacău cu sediul în Bacău, str. M.”, în loc de “… în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice …”, cum din eroare s-a consemnat.

Prin decizia nr. 117 din 15 noiembrie 2010 Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a admis excepția prematurității formulării apelului și în consecință, a respins ca prematur apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței Tribunalului. Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambele părți. Prin decizia civilă nr. 7730 din 2 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, recursul formulat de reclamant a fost respins ca nefondat, iar recursul declarat de pârât a fost admis, decizia recurată a fost casată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Pentru a decide în acest sens, instanța de recurs a apreciat că este greșită soluția adoptată prin decizia atacată, respectiv, de respingere ca prematur a apelului declarat de pârât, instanța de apel reținând în mod eronat că nu este deschisă calea apelului atunci când instanța de fond s-a pronunțat pe o excepție. Înalta Curte a constatat că instanța de apel în loc să se pronunțe asupra criticilor formulate de Ministerul Finanțelor Publice, a făcut aplicarea art. 282 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății”. Instanța de recurs a reținut că, astfel cum prevede textul citat, împotriva încheierilor premergătoare se poate declara apel separat doar în situația în care prin acestea s-a întrerupt cursul judecății.

În consecință, Înalta Curte, a constatat că problema de drept care se ridică în speță este aceea de a se stabili dacă soluția Tribunalului de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice are sau nu caracteristicile unei încheieri premergătoare. Potrivit C. proc. civ., toate încheierile care preced hotărârea și au ca scop să pregătească soluționarea pricinii sunt încheieri premergătoare (art. 147 și art. 268 din Cod). Unele dintre acestea pot conține dispoziții pur premergătoare (încheieri preparatorii) care nu leagă instanța [art. 268 alin. (2) C. proc. civ.] sau, dimpotrivă, pot conține soluționări parțiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanța (încheieri interlocutorii), în sensul că ea nu mai poate reveni asupra celor hotărâte [art. 268 alin. (3) C. proc.

civ.]. Consecința practică a unei astfel de reglementări constă, printre altele, în aceea că încheierile premergătoare, indiferent de felul lor (încheieri preparatorii sau încheieri interlocutorii) nu pot fi atacate cu apel decât odată cu fondul, apelul declarat împotriva hotărârii socotindu-se că a fost făcut și împotriva încheierilor premergătoare. Rezultă că, în sistemul C. proc. civ., încheierile premergătoare fac corp comun cu hotărârea finală și, prin urmare, vor fi supuse apelului numai odată cu aceasta. Înalta Curte a apreciat că în speță, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin sentința Tribunalului nu are caracterul unei încheieri premergătoare potrivit normelor de procedură analizate.

Pe de altă parte, s-a reținut că potrivit criteriilor de clasificare a excepțiilor procesuale, cea a lipsei calității procesuale este o excepție de fond, peremptorie sau dirimantă (pentru că tinde la respingerea acțiunii) și absolută (pentru că normele care reglementează această condiție de exercițiu au caracter imperativ). Ca atare, excepția lipsei de calitate procesuală poate fi invocată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în orice stare a pricinii, admiterea excepției făcând de prisos cercetarea fondului dreptului. În consecință, instanța de recurs a apreciat că este greșită statuarea instanței de apel în sensul prematurității apelului, întrucât respingând excepția lipsei calității procesuale pasive, tribunalul nu a rezolvat fondul raportului litigios, deoarece soluționarea unei cauze nu presupune în mod obligatoriu tranșarea fondului pretențiilor, iar dezînvestirea instanței poate avea loc și pe calea unei excepții.

Aspra criticilor formulate prin motivele de recurs de către reclamant, Înalta Curte a apreciat că nu pot fi primite criticile referitoare la exercitarea apelului de către o persoană care nu este parte în proces. S-a constatat că într-adevăr, apelul împotriva sentinței tribunalului a fost declarat de Ministerul Finanțelor Publice – A.N.A.F. – D.G.F.P. Bacău, însă, Înalta Curtea, a reținut că în cauză, legitimarea procesuală este stabilită prin lege. Astfel, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, act normativ în vigoare la data declarării apelului, statul este subiect de drept în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, în calitatea de titular de drepturiși obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile in care legea stabilește anume alte organe în acest scop.

Prin urmare, Ministerul Finanțelor Publice are mandat legal de a reprezenta Statul Român, afară de cazurile în care legea stabilește alte organe în acest scop, prerogative ce reies și din prevederile H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice. Contestația în anulare este nefondată, potrivit celor ce succed. Conform dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ.: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.” Contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Prin consacrarea acestui motiv de contestație în anulare specială se urmărește îndreptarea unor erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului: respingerea greșită a recursului ca tardiv declarat, anularea greșită ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc., aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. În oricare dintre situații, pretinsa greșeală materială trebuie să se fi produs în etapa recursului soluționat prin decizia a cărei retractare se solicită prin promovarea contestației și în raport de situația existentă în dosar la data pronunțării deciziei de către instanța de recurs.

În plus, nu orice greșeală materială conduce la admiterea contestației în anulare, ci numai acele erori materiale esențiale, care au fost determinante pentru soluția instanței de recurs. Înalta Curte, constată că ceea ce contestatorul susține cu titlu de motive ale contestație în anulare au făcut obiect al criticilor formulate prin propriul recurs, recursul reclamantului fiind respins ca nefondat prin decizia civilă nr.7730 din 2 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă împotriva căreia a fost formulată prezenta contestație în anulare. În consecință, Înalta Curte constată că aceeași chestiune a calității de pârât în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar nu a Ministerului Finanțelor Publice a fost evaluată de instanța de recurs în analizarea motivelor de recurs al reclamantului, aspecte asupra cărora s-a statuat potrivit celor deja redate.

Or, potrivit regimului juridic procesual al contestației în anulare speciale, părțile nu pot face uz de acestă cale extraordinară de atac decât pentru îndreptarea unor vădite greșeli materiale formale care s-au produs cu ocazia judecării recursului, iar nu pentru a provoca o nouă judecată a recursului asupra unor chestiuni cu privire la care instanța de recurs a dat anumite dezlegări, întrucât prin contestația în anulare specială părțile nu sunt îndrituite a invoca eventuale greșeli de judecată produse în recurs. Atare statuare se regăsește și în jurisprudența C.E.D.O. Astfel, p ronuntandu-se în Cauza Mitrea contra Romaniei la 29 iulie 2008, instanța europeană a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părtile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv ca instanta a carei hotarare este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absenta unui “defect fundamental” care poate conduce la arbitrariu.

Pe de altă parte, în mod constant se afirmă în cadrul jurisprudenței C.E.D.O. principiul supremației dreptului reprezintă un element de patrimoniu comun al statelor semnatare ale convenției în ansamblul valorilor pe care le protejează, iar între acestea, din perspectiva art. 6 parag. 1, securitatea rapturilor juridice este o dimensiune esențială. Aceasta presupune că o soluție definitivă pronunțată de instanțe cu privire la orice controversă, să nu mai fie rejudecată (Cauza Brumărescu). În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri definitive și executorii numai cu scopul de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele superioare nu trebuie să folosească puterea de control decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a proceda la o nouă examinare.

Controlul nu trebuie să devină un apel mascat și simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra aceleiași problema, nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză, principii reafirmate în numeroase hotărâri pronunțate de instanța de contencios european. Prin urmare, aspectele asupra cărora contestatorul solicită a se pronunța instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare, exced motivelor legale permise de art. 318 C. proc. civ., astfel că, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul S.S., împotriva deciziei nr. 7730 din 2 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2012.