Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.05.2008
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1724/2008

HOTĂRÂRE
21.05.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1724/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2708 din 27 noiembrie 2006 Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea reclamantei SC D.A. SRL Satu Mare împotriva pârâților SC A.S. SRL Satu Mare și R.A. și în consecință: a constatat că între pârâta SC A.S. SRL în calitate de cumpărătoare și pârâta R.A. în calitate de vânzătoare s-a încheiat la data de 12 decembrie 2003 contractul de vânzare - cumpărare privind imobilul înscris în C.F. Apa nedefinitiv în suprafață de 1.700 mp reprezentând în natură teren arabil extravilan. A constatat că pârâta SC A. SRL a vândut imobilul sus menționat la data de 15 iulie 2005 reclamantei SC D.A. SRL. S-a precizat că hotărârea ține loc de act autentic.

S-a dispus întabularea în cartea funciară a reclamantei asupra imobilului cu titlu de cumpărare în sensul de mai sus. Fără cheltuieli de judecată. Prin Decizia nr. 28 din 27 martie 2007 Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC A.S. SRL. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.S. SRL Satu Mare. Recursul este tardiv declarat. Potrivit art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile și începe să curgă de la comunicarea hotărârii. În speță, decizia Curții de Apel Oradea, atacată cu recurs, a fost comunicată pârâtei recurente la data de 20 aprilie 2007 (fila 31) iar recursul acesteia poartă data de 14 mai 2007 (fila 2). Față de cele de mai sus, recursul pârâtei fiind declarat cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc.

civ., urmează a fi respins ca tardiv.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A.S. SRL Satu Mare, împotriva Deciziei nr. 28 din 27 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, ca tardiv. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-02-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 378/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2716/LC/2006, Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea reclamantei D.A. SRL Vetiș împotriva pârâților SC A.S. SRL Satu Mare și D.M. domicil
ÎCCJ 2008-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3312/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 13 iunie 2003, reclamanta SC N. SA – Satu Mare a chemat în judecată pe pârâta SC M. SRL Negrești Oaș pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța
ÎCCJ 2008-05-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1518/2008
. potrivit documentației tehnice menționate; a obligat reclamanta - pârâtă SC S.F. SA să plătească pârâtei – reclamante SC T. SRL suma de 194,60 lei, cheltuieli de judecată. Prin decizia nr. 134 din 2 octombrie 2007, Curtea de Apel Oradea a
ÎCCJ 2008-03-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1083/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 9 iunie 2005, reclamanta D.G.F.P. Satu Mare a chemat în judecată pe pârâtele SC G.M.M. SRL Satu Mare și SC I.R. SRL Satu Mare pentru ca prin ho
ÎCCJ 2007-11-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3680/2007
. SRL aceasta a renunțat la cererea de constatare și acordare a dreptului de retenție asupra imobilului, fiind evacuată, astfel că acest capăt de cerere a rămas fără obiect, fiind respins. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de cont
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă