Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.02.2008
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 378/2008

HOTĂRÂRE
06.02.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 378/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2716/LC/2006, Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea reclamantei D.A. SRL Vetiș împotriva pârâților SC A.S. SRL Satu Mare și D.M. domiciliată în Valea Vinului și în consecință: a constatat că între pârâta SC A.S. SRL în calitate de cumpărătoare și pârâta D.M. în calitate de vânzătoare s-a încheiat, la data de 8 decembrie 2003, contractul de vânzare - cumpărare privind imobilul înscris în CF 956 Apa nedefinitiv nr. top 767/2 în suprafață de 5000 mp, în natură teren neagricol extravilan. A constatat că pârâta SC A.S. SRL a vândut imobilul sus menționat la data de 15 iulie 2005 reclamantei D.A.

SRL S-a precizat că hotărârea ține loc de act autentic și s-a dispus întabularea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului cu titlu de cumpărare în sensul de mai sus. Fără cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat a declarat apel pârâta SC A.S. SRL solicitând modificarea ei în parte în sensul desființării constatării primei instanțe a faptului că între apelantă și D.A. SRL ar fi intervenit un contract de vânzare – cumpărare, cu consecința respingerii pe fond a acțiunii în constatare îndreptată împotriva sa. Prin decizia nr. 70/ A-C din 27 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, apelul a fost respins, ca nefondat, iar pârâta a fost obligată la cheltuieli de judecată.

Ca urmare, pârâta a formulat recurs, la data de 14 mai 2007 invocând nelegalitatea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Potrivit art. 302 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. În cauză, comunicarea hotărârii s-a făcut la 20 aprilie 2007, potrivit mențiunilor făcute pe actul de procedură, aflat la dosarul de apel, încât față de această dată, termenul de 15 zile, calculat conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ., s-a împlinit anterior înregistrării cererii de recurs la această instanță. Având în vedere această situație cât și dispozițiile art. 102 C. proc.

civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel, ceea ce în cauză nu se poate reține, sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, ceea ce în cauză nu s-a susținut, respectiv, faptul că nu a intervenit nici un caz de întrerupere a termenului de recurs, conform art. 285art. 286 C. proc. civ., aplicabile și în recurs, potrivit art. 316 C. proc. civ., instanța urmează a da eficiență textului de lege sus-evocat și va respinge recursul, ca tardiv formulat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A.S. SRL Satu Mare, împotriva deciziei nr. 30 din 27 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, ca tardiv. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 6 februarie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-05-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1724/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2708 din 27 noiembrie 2006 Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea reclamantei SC D.A. SRL Satu Mare împotriva pârâților SC A.S. SRL Satu
ÎCCJ 2008-05-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1518/2008
. potrivit documentației tehnice menționate; a obligat reclamanta - pârâtă SC S.F. SA să plătească pârâtei – reclamante SC T. SRL suma de 194,60 lei, cheltuieli de judecată. Prin decizia nr. 134 din 2 octombrie 2007, Curtea de Apel Oradea a
ÎCCJ 2007-05-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4011/2007
A.S. nu se opune admiterii precizării de acțiune. În consecință, o schimbare a poziției procesuale a pârâtei P.V., cu ocazia declarării recursului nu este întemeiată sub acest aspect. Cât privește tardivitatea capătului din acțiune, astfel
ÎCCJ 2008-03-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1083/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 9 iunie 2005, reclamanta D.G.F.P. Satu Mare a chemat în judecată pe pârâtele SC G.M.M. SRL Satu Mare și SC I.R. SRL Satu Mare pentru ca prin ho
ÎCCJ 2008-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3625/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1543/LC din 24 septembrie 2007 Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea formulată de reclamanta SC V. SRL Satu Mare împotriva pârâți
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă