ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1518/2008

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 74 din 22

februarie 2007, Tribunalul Satu Mare a admis excepția prescripției dreptului la

acțiune invocată de SC T. SRL Ciuperceni; a respins acțiunea comercială a reclamantei

SC S.F. SA Satu Mare împotriva pârâtei SC T. SRL pentru constatarea rezoluțiunii

contractului de vânzare - cumpărare nr. 54 din 11 decembrie 2002 și evacuare; a

admis acțiunea pârâtei – reclamante SC T. SRL împotriva reclamantei - pârâte SC

S.F. SA și în consecință a constatat că în temeiul Procesului – Verbal de

licitație nr. 15 din 30 octombrie 2002 și a contractului de vânzare - cumpărare

nr. 54 din 11 decembrie 2002, pârâta – reclamantă a cumpărat de la reclamanta –

pârâtă imobilul „SECȚIUNEA C.U.M.C.T.F. Satu Mare” căruia în natură îi

corespunde teren intravilan cu o casă supraedificată, imobil înscris în C.F.

57210 Satu Mare sub nr. top.13185/6/a, 13185/8, 13182/11/a, 13182/14/a, 13196/3

și 13197/2, terenurile însumând suprafața de 2.891 mp, iar casa este amplasată

pe parcela cu nr. top.13196/3 cu suprafața de 511 mp, imobile ce sunt

identificate prin schița plan avizată de A.N.C.P.I. – O.C.P.I. Satu Mare cu nr.

229 din 2 martie 2006 și care face parte integrantă din prezenta hotărâre; a

dispus înscrierea drepturilor dobândite în proprietate de SC T. SRL în C.F.

potrivit documentației tehnice menționate; a obligat reclamanta - pârâtă SC S.F.

SA să plătească pârâtei – reclamante SC T. SRL suma de 194,60 lei, cheltuieli

de judecată.

Prin decizia nr. 134 din 2

octombrie 2007, Curtea de Apel Oradea a admis ca fondat apelul declarat de

apelanta - reclamantă SC S.F. SA împotriva sentinței primei instanțe pe care a

modificat-o, în parte, în sensul admiterii, în parte, a acțiunii pârâtei –

reclamante SC T. SRL și respingerii cererii în privința dobândirii dreptului de

proprietate asupra terenului în suprafață de 2.891 mp, aferent construcției

cumpărate prin Procesul – Verbal de licitație nr. 15/2002 și contractul de

vânzare - cumpărare nr. 54/2002 și înscrierii în C.F. a acestui drept pe seama

pârâtei – reclamante, menținând restul dispozițiilor sentinței, compensând

cheltuielile de judecată în apel și obligând partea apelantă să plătească

intimatei suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut, în esență, că instanța de fond a admis în mod

corect excepția prescripției

dreptului la acțiune, invocată de pârâta SC T. SRL, termenul

general de prescripție, de 3 ani, calculat între data încheierii contractului

de vânzare – cumpărare, 11 decembrie 2002 și data introducerii la Tribunalul

Satu Mare a cererii de constatare a rezoluțiunii acestuia, 7 iunie 2006, fiind

depășit, instanța de apel apreciind, ca nefondate, apărările reclamantei

privitoare la suspendarea cursului prescripției, dreptul de administrare a

societății, reclamante subzistând și în situația în care aceasta se afla în

reorganizare.

Instanța de apel a mai

reținut că, urmare adjudecării la licitația organizată de administratorul

judiciar, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 54 din 11 decembrie 2002,

pârâta a adjudecat numai „casa”, pentru suma de 1.829 dolari S.U.A., fără

terenul aferent în suprafață de 2.891 mp.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel au declarat recurs atât reclamanta SC S.F. SA cât și pârâta SC

T. SRL.

- Referitor la recursul

formulat de către reclamanta SC S.F. SA, temeiul de drept al acestuia îl

constituie art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, reclamanta a arătat, în esență, că instanța de apel nu a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 180 – art. 184 C. proc. civ., în legătură cu

falsul sesizat de către această parte litigantă în Procesul – Verbal de

compensare, acesta nefiind semnat de pârâtă; a apreciat eronat asupra

efectuării plății, în fapt, plata diferenței de preț neefectuându-se; a

considerat nelegală menținerea de către instanța de apel a soluției de admitere

a excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată de partea potrivnică.

- Privitor la recursul

formulat de către pârâta SC T. SRL, temeiul de drept al acestuia îl constituie art.

304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, recurenta – pârâtă a arătat, în esență, că instanța de apel a

interpretat greșit obiectul Procesului – Verbal de licitație nr. 15 din 30

octombrie 2002 și al contractului de vânzare - cumpărare nr. 54 din 11

decembrie 2002, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenului fiind obținut în anul 2005, ulterior datei Procesului – Verbal și a

contractului, acest certificat confirmând, numai, un drept real, fără a avea

valoarea juridică a unui titlu constitutiv de drept real, rolul certificatului

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului constând în confirmarea

intrării terenului respectiv în proprietatea reclamantei SC S.F. SA prin

efectul art. 20 (2) din Legea nr. 15/1990, nefiind dobândite cu alt titlu.

Recurenta – pârâtă a mai

arătat că a participat la licitație urmărind cumpărarea terenului aferent

construcției, nicidecum pentru a achiziționa construcția lipsită de valoare

economică și de utilitate practică, prețul de adjudecare incluzând și valoarea

de circulație a terenului, aspecte nereținute de instanța de apel.

În opinia recurentei –

pârâte, construcția și terenul erau elemente ale activului patrimonial al

reclamantei SC S.F. SA, aflată în stare de insolvență.

Recurenta – pârâtă a mai

menționat că vânzarea terenului prin licitație s-a făcut sub condiția

suspensivă a confirmării reclamantei asupra terenului prin certificat de

atestare, subliniind că la momentul licitației și al perfectării contractului

de vânzare – cumpărare, terenul era deja în proprietatea reclamantei, în baza art.

20 (2) din Legea nr. 15/1990.

Recurenta – pârâtă a

apreciat, de asemenea, că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 969 (1)

C. civ., în sensul că, cum potrivit Procesului – Verbal de licitație,

reprezentantul SC T. SRL, societatea, recurentă – pârâtă, a licitat și a

obținut secțiunea „c” rezultă că obiectul contractului de vânzare - cumpărare

constă în ceea ce s-a licitat, respectiv, terenul în suprafață de circa 2900 mp

plus casa existentă pe acel teren, care, de altfel, este expres menționat în art.

1 din contract.

Recurenta – pârâtă a opinat,

în concluzie, că instanța de apel a procedat la o interpretare eronată a

Procesului – Verbal de licitație și a contractului de vânzare – cumpărare, prin

încălcarea dispozițiilor art. 977 – art. 985 C. civ.

Recursul reclamantei este

nefondat.

Invocând motivul prevăzut de

pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., recurenta – reclamantă a apreciat, așadar,

încălcarea de către instanța de apel a formelor de procedură sancționate de art.

105 alin. (2) din evocatul Cod cu nulitatea, făcând referire la inaplicarea de

către instanța de apel a prevederilor art. 180 – art. 184 C. proc. civ., asupra

declarării Procesului – Verbal de compensare ca fals de către apelanta – reclamantă.

Examinarea judecății

apelului, în integralitatea sa, prin prisma acestui motiv de recurs, conduce la

constatarea respectării întocmai de către instanța de apel a procedurii

reglementate de dispozițiile

art. 180 – art. 184 C. proc. civ., după cum urmează:

- prin încheierea de ședință

din data de 26 iunie 2007, Curtea de Apel Oradea a dispus amânarea judecății la

25 septembrie 2007 pentru ca intimata - pârâtă SC T. SRL să prezinte originalul

Procesului – Verbal de compensare nr. 3303 din 6 decembrie 2002;

- instanța de apel, după

primirea înscrisului solicitat, în original, a procedat la verificarea de

scripte, după care, considerând lămurită cauza a închis faza probatorie, astfel

cum rezultă din conținutul consemnărilor din încheierea de ședință din data de

25 septembrie 2007.

Așadar, cum instanța de apel

a răspuns cerințelor art. 180 – art. 184 C. proc. civ., contrar susținerilor

recurentei – reclamante, motivul de recurs circumscris pct. 5 al art. 304 C.

proc. civ., nu își găsește incidența în speță.

Afirmațiile recurentei –

reclamante potrivit cărora în mod eronat instanțele au reținut efectuarea

plății prețului, prin achitarea avansului la data derulării licitației, precum

și prin plata diferenței de preț, conform precitatului Proces – verbal de

compensare nu pot fi circumscrise în niciunul dintre motivele de recurs

prevăzute de pct. 1 – 9 ale art. 304 C. proc. civ., în redactarea în vigoare la

data pronunțării deciziei atacate, acestea vizând modul de interpretare a

probelor în cauză, motiv ce nu mai poate fi analizat în această cale de atac

din perspectiva precitatului text legal.

Nici critica vizând

menținerea în apel a soluției date de prima instanță în sensul admiterii

excepției prescripției dreptului la acțiune, încadrată în motivul de recurs

prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., nu poate fi primită, întrucât

instanța de fond a fost învestită de către reclamantă să constate rezoluțiunea

contractului și să dispună evacuarea pârâtei, cererea fiind înregistrată la

Tribunalul Satu Mare la data de 7 iunie 2006, iar contractul în litigiu fiind

încheiat la data de 11 decembrie 2002, aspecte, în considerarea cărora, în mod corect,

instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958

și a nesocotit aplicabilitatea art. 13 din precitatul act normativ și,

deopotrivă, a art. 47 din Legea nr. 85/2006. cerințele acestora din urmă

nefiind întrunite în speță.

Recursul pârâtei este

nefondat.

Este de observat că, deși a

invocat în susținerea recursului dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurenta – pârâtă nu a dezvoltat acest motiv spre a putea fi analizat; mai

mult, nici critica referitoare la greșita interpretare de către instanța de

apel a obiectului Procesului – Verbal de licitație și a contractului de vânzare

– cumpărare nu mai poate fi valorificată în această cale de atac, în raport cu

redactarea art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării

deciziei atacate, o atare critică vizând modul de interpretare a probelor

administrate în cauză; în fine, cum, prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr.

15/1990, deopotrivă, dispozițiile art. 969 și ale art. 977 – art. 985 C. civ.,

pretinse a fi fost încălcate de către instanța de apel nu au constituit

fundamentul juridic al deciziei atacate și nu își găsesc incidența în speță,

față de obiectul cererii dedusă judecății, nu se poate reține nici această

critică spre a induce aplicarea pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul art. 312

alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în

cauză de recurenta – pârâtă SC T. SRL, ca nefondat.

Așa fiind, în temeiul art. 312

alin. (1) teza 2 C. proc. civ., recursul declarat în cauză de reclamanta SC S.F.

SA va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC T. SRL Ciuperceni, împotriva deciziei nr. 134 din 2 octombrie

2007, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC S.F. SA Satu Mare, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 mai 2008.