ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3854/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3854/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 220

din 12 iulie 2005 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă

Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București a fost

admisă în parte acțiunea A.D.S. București iar pârâta SC A. SA Sibiu a fost

obligată la plata sumei de 315.677.192 lei redevență plus TVA, precum și la 93.126.125

lei penalități de întârziere, constatându-se totodată rezilierea contractului

de concesiune nr. 3 din 29 octombrie 2001 încheiat între părți, începând cu

data de 3 noiembrie 2004.

Prin aceeași hotărâre pârâta

a fost obligată și la plata către reclamantă a sumei de 29.528.199 lei, taxă

arbitrală.

În esență, tribunalul

arbitral a reținut că suprafața de teren agricol concesionat pârâtei a fost

diminuată urmare retrocedărilor făcute către foștii proprietari (Z.M., F.T. și

H.M.) așa încât pârâta a exploatat în realitate 106 ha pentru care a fost de

acord să plătească sumele stabilite în sarcina sa prin hotărâre, sumă datorată pentru

perioada 29 octombrie 2001 – 13 noiembrie 2003, dată la care pârâta i-a

notificat reclamantei că nu mai poate lucra terenurile, urmare retrocedărilor

către foștii proprietari.

Împrejurarea că potrivit art.

5.10 din contract numai reclamanta putea rezilia unilateral contractul și

faptul că aceasta a înțeles să răspundă demersurilor pârâtei abia la 3

noiembrie 2004, a determinat tribunalul arbitral să rețină culpa reclamantei și

să excludă dreptul ei de a pretinde redevență și penalități de întârziere după

13 noiembrie 2003.

Pentru plata în continuare a

redevențelor, solicitată de reclamantă, s-a reținut că aceasta nu a achitat

taxele arbitrale, așa încât, în temeiul art. 1 din Normele privind taxele și

cheltuielile arbitrale și art. 48 alin. (5) din Regulile de procedură arbitrală

ale Curții, cererea sa nu a fost admisă.

În temeiul art. 5.10 din

contract și a scrisorii reclamantei nr. 857731 din 3 noiembrie 2004 s-a

constatat că la 3 noiembrie 2004 a fost reziliat contractul încheiat între

părți, conform celor convenite de părți.

Împotriva acestei sentinței

arbitrale au formulat acțiuni în anulare atât reclamanta cât și pârâta,

acțiunea pârâtei fiind înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, care, prin sentința comercială nr. 4099 din 7 octombrie

2005, s-a dezinvestit în favoarea Curții de Apel București, secția comercială

și care, ulterior s-a conexat cu acțiunea în anulare formulată de reclamantă.

Prin sentința comercială nr.

146 din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

au fost respinse, ca neîntemeiate, acțiunile în anulare formulate, reținându-se

că, deși petentele au invocat dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ.,

acestea nu devin incidente în cauză deoarece niciuna dintre părți nu a indicat

acele norme imperative ale legii pe care hotărârea arbitrală le-ar fi încălcat.

Atât reclamanta cât și

pârâta au criticat interpretarea clauzelor contractuale, modalitatea de plată

și calculul redevențelor și penalităților de întârziere aferente, data de la

care se consideră reziliat contractul precum și nulitatea convenției lor.

Nici încălcarea ordinii

publice și bunelor moravuri nu a fost reținută de către instanță deoarece

tribunalul arbitral a analizat probele și a făcut o apreciere a stării de fapt,

pronunțându-se și în drept pe fondul cauzei.

Întrucât acțiunea în

anularea hotărârii arbitrale este o cale de atac specială ce poate fi formulată

doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute în art. 364 C. proc. civ.,

neputându-se relua probleme ce țin de fondul judecății, instanța a respins

acțiunile în anulare formulate.

Nemulțumite de această

sentință atât reclamanta cât și pârâta au declarat recursuri solicitând

modificarea ei pentru nelegalitate.

În recursul său, întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta A.D.S. București

critică soluția instanței în legătură cu aprecierea că n-ar fi indicat ce norme

imperative ale legii s-au încălcat de tribunalul arbitral.

În acțiunea sa în anulare ea

a invocat încălcarea clauzelor contractuale referitoare la rezilierea unilaterală

a contractului aceasta putând fi făcută doar de creditorul obligației,

respectiv de către ea și nu de pârâtă cum greșit a reținut tribunalul arbitral

ce a acordat redevență și penalități doar până la 13 noiembrie 2003 și nu 3

noiembrie 2004, cum era corect.

Totodată, ea a criticat și

neacordarea penalităților de întârziere în continuare, tribunalul arbitral

încălcând norme imperative stipulate în art. 2 alin. (4) și art. 6 alin. (7)

din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale, precum și cele ale art. 1080

– art. 1087 C. civ. și ale art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 469/2002,

temeiuri legale în considerarea cărora penalitățile solicitate erau

determinabile.

De asemenea, ea a criticat

și neacordarea în totalitate a cheltuielilor arbitrale efectuate și dovedite în

dosarul arbitral.

În recursul său pârâta SC A.

SA Sibiu critică sentința pentru că ea a invocat nulitatea contractului de

concesiune, el fiind încheiat cu încălcarea normelor imperative din Legea nr. 219/1998

și Legea nr. 268/2001, pentru suprafețe de teren pe care A.D.S. nu le putea

concesiona întrucât ele se aflau în proprietatea unor persoane fizice, așa

încât A.D.S. nu și-a putut onora obligațiile stipulate în cap. II pct. 2.4 –

2.6 din contract.

În întâmpinarea făcută la recursul

pârâtei, A.D.S. a invocat nulitatea recursului întrucât recurenta – pârâtă nu a

argumentat în drept motivele pe care se întemeiază criticile sale, iar pe fond

respingerea recursului ca nefondat.

Recursurile sunt nefondate

pentru considerentele ce se vor arăta:

Recursul reclamantei vizează

greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ.,

de către instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare reiterând

criticile invocate împotriva sentinței arbitrale.

Potrivit art. 364 lit. i) C.

proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare

atunci când ea încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții

imperative ale legii.

Ori, așa cum corect a reținut

și instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare, cele invocate de

reclamantă nu se încadrează în dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ.,

interpretarea probelor și a clauzelor contractuale referitoare la plata

penalităților, neconstituind dispoziții imperative ale legii.

Clauzele contractuale țin de

voința părților și sunt expresia libertății contractuale și nu pot fi

considerate norme imperative ale legii, cele convenite producându-și efectele

doar între părțile contractante.

De asemenea, reclamanta, în

acțiunea sa, nu a motivat în ce ar consta încălcarea ordinii publice și nici a

bunelor moravuri pentru ca instanța de judecată, ca instanță de control

judiciar, să poată analiza legalitatea hotărârii arbitrale.

De altfel, în finalul

acțiunii în anulare reclamanta invocă aprecierea greșită a probatoriului

administrat în fața tribunalului arbitral și neacordarea integrală a

cheltuielilor de judecată efectuate, motiv ce nu se regăsește reglementat în

dispozițiile art. 364 C. proc. civ.

De asemenea și recursul

pârâtei este nefondat.

Întrucât recurenta pârâtă nu

și-a argumentat în drept recursul, curtea, în considerarea dispozițiilor art. 306

alin. (3) C. proc. civ., având în vedere argumentarea criticilor, apreciază că

acestea se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ele vizând

greșita interpretare a dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., așa încât,

excepția nulității recursului său, invocată de A.D.S. București, este nefondată.

Din actele dosarului rezultă

că pârâta nu și-a întemeiat în drept acțiunea în anulare formulată, precizând

la 19 septembrie 2006 (conform celor reținute în practica) că temeiul acțiunii

sale îl reprezintă dispozițiile art. 364 C. proc. civ., fără a indica concret

care dintre motivele reglementate în lit. a) – i) înțelege să le invoce.

În raport de criticile

invocate de pârâtă referitoare la nulitatea convenției instanța a reținut că nu

s-au indicat ce norme imperative ale legii s-au încălcat, norme care să atragă

nulitatea, acest motiv fiind menționat la finalul celorlalte motive invocate de

reclamantă, instanța analizând cele două acțiuni împreună.

Indicarea normelor legale pretins

a fi fost încălcate la încheierea contractului (Legea nr. 219/1998 și Legea nr.

268/2001) a fost făcută abia în recurs de către pârâtă așa încât nejustificat

pârâta impută instanței ce a soluționat acțiunea în anulare că ar fi aplicat și

interpretat dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ.

În

consecință, recursurile părților sunt apreciate, ca nefondate, urmând a fi

respinse.

Cheltuielile de judecată solicitate

părți prin recursurile formulate urmează a fi compensate, fiecare dintre ele

căzând în pretenții în recursul celeilalte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta A.D.S. împotriva sentinței nr. 146 din 19 septembrie 2006 a

Curții de Apel București, ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de pârâta SC A. SA Sibiu împotriva sentinței nr. 146 din 19 septembrie 2006 a

Curții de Apel București, ca nefondat.

Compensează cheltuielile de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2007.