ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3854/2007

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 220 din 12 iulie 2005 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București a fost admisă în parte acțiunea A.D.S. București iar pârâta SC A. SA Sibiu a fost obligată la plata sumei de 315.677.192 lei redevență plus TVA, precum și la 93.126.125 lei penalități de întârziere, constatându-se totodată rezilierea contractului de concesiune nr. 3 din 29 octombrie 2001 încheiat între părți, începând cu data de 3 noiembrie 2004. Prin aceeași hotărâre pârâta a fost obligată și la plata către reclamantă a sumei de 29.528.199 lei, taxă arbitrală.

În esență, tribunalul arbitral a reținut că suprafața de teren agricol concesionat pârâtei a fost diminuată urmare retrocedărilor făcute către foștii proprietari (Z.M., F.T. și H.M.) așa încât pârâta a exploatat în realitate 106 ha pentru care a fost de acord să plătească sumele stabilite în sarcina sa prin hotărâre, sumă datorată pentru perioada 29 octombrie 2001 – 13 noiembrie 2003, dată la care pârâta i-a notificat reclamantei că nu mai poate lucra terenurile, urmare retrocedărilor către foștii proprietari.

Împrejurarea că potrivit art. 5.10 din contract numai reclamanta putea rezilia unilateral contractul și faptul că aceasta a înțeles să răspundă demersurilor pârâtei abia la 3 noiembrie 2004, a determinat tribunalul arbitral să rețină culpa reclamantei și să excludă dreptul ei de a pretinde redevență și penalități de întârziere după 13 noiembrie 2003. Pentru plata în continuare a redevențelor, solicitată de reclamantă, s-a reținut că aceasta nu a achitat taxele arbitrale, așa încât, în temeiul art. 1 din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale și art. 48 alin. (5) din Regulile de procedură arbitrală ale Curții, cererea sa nu a fost admisă. În temeiul art. 5.10 din contract și a scrisorii reclamantei nr. 857731 din 3 noiembrie 2004 s-a constatat că la 3 noiembrie 2004 a fost reziliat contractul încheiat între părți, conform celor convenite de părți.

Împotriva acestei sentinței arbitrale au formulat acțiuni în anulare atât reclamanta cât și pârâta, acțiunea pârâtei fiind înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, care, prin sentința comercială nr. 4099 din 7 octombrie 2005, s-a dezinvestit în favoarea Curții de Apel București, secția comercială și care, ulterior s-a conexat cu acțiunea în anulare formulată de reclamantă. Prin sentința comercială nr. 146 din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, au fost respinse, ca neîntemeiate, acțiunile în anulare formulate, reținându-se că, deși petentele au invocat dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., acestea nu devin incidente în cauză deoarece niciuna dintre părți nu a indicat acele norme imperative ale legii pe care hotărârea arbitrală le-ar fi încălcat.

Atât reclamanta cât și pârâta au criticat interpretarea clauzelor contractuale, modalitatea de plată și calculul redevențelor și penalităților de întârziere aferente, data de la care se consideră reziliat contractul precum și nulitatea convenției lor. Nici încălcarea ordinii publice și bunelor moravuri nu a fost reținută de către instanță deoarece tribunalul arbitral a analizat probele și a făcut o apreciere a stării de fapt, pronunțându-se și în drept pe fondul cauzei. Întrucât acțiunea în anularea hotărârii arbitrale este o cale de atac specială ce poate fi formulată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute în art. 364 C. proc. civ., neputându-se relua probleme ce țin de fondul judecății, instanța a respins acțiunile în anulare formulate.

Nemulțumite de această sentință atât reclamanta cât și pârâta au declarat recursuri solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta A.D.S. București critică soluția instanței în legătură cu aprecierea că n-ar fi indicat ce norme imperative ale legii s-au încălcat de tribunalul arbitral. În acțiunea sa în anulare ea a invocat încălcarea clauzelor contractuale referitoare la rezilierea unilaterală a contractului aceasta putând fi făcută doar de creditorul obligației, respectiv de către ea și nu de pârâtă cum greșit a reținut tribunalul arbitral ce a acordat redevență și penalități doar până la 13 noiembrie 2003 și nu 3 noiembrie 2004, cum era corect.

Totodată, ea a criticat și neacordarea penalităților de întârziere în continuare, tribunalul arbitral încălcând norme imperative stipulate în art. 2 alin. (4) și art. 6 alin. (7) din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale, precum și cele ale art. 1080 – art. 1087 C. civ. și ale art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 469/2002, temeiuri legale în considerarea cărora penalitățile solicitate erau determinabile. De asemenea, ea a criticat și neacordarea în totalitate a cheltuielilor arbitrale efectuate și dovedite în dosarul arbitral. În recursul său pârâta SC A. SA Sibiu critică sentința pentru că ea a invocat nulitatea contractului de concesiune, el fiind încheiat cu încălcarea normelor imperative din Legea nr. 219/1998 și Legea nr. 268/2001, pentru suprafețe de teren pe care A.D.S.

nu le putea concesiona întrucât ele se aflau în proprietatea unor persoane fizice, așa încât A.D.S. nu și-a putut onora obligațiile stipulate în cap. II pct. 2.4 – 2.6 din contract. În întâmpinarea făcută la recursul pârâtei, A.D.S. a invocat nulitatea recursului întrucât recurenta – pârâtă nu a argumentat în drept motivele pe care se întemeiază criticile sale, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat. Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta: Recursul reclamantei vizează greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., de către instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare reiterând criticile invocate împotriva sentinței arbitrale.

Potrivit art. 364 lit. i) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare atunci când ea încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii. Ori, așa cum corect a reținut și instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare, cele invocate de reclamantă nu se încadrează în dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., interpretarea probelor și a clauzelor contractuale referitoare la plata penalităților, neconstituind dispoziții imperative ale legii. Clauzele contractuale țin de voința părților și sunt expresia libertății contractuale și nu pot fi considerate norme imperative ale legii, cele convenite producându-și efectele doar între părțile contractante.

De asemenea, reclamanta, în acțiunea sa, nu a motivat în ce ar consta încălcarea ordinii publice și nici a bunelor moravuri pentru ca instanța de judecată, ca instanță de control judiciar, să poată analiza legalitatea hotărârii arbitrale. De altfel, în finalul acțiunii în anulare reclamanta invocă aprecierea greșită a probatoriului administrat în fața tribunalului arbitral și neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată efectuate, motiv ce nu se regăsește reglementat în dispozițiile art. 364 C. proc. civ. De asemenea și recursul pârâtei este nefondat. Întrucât recurenta pârâtă nu și-a argumentat în drept recursul, curtea, în considerarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere argumentarea criticilor, apreciază că acestea se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., ele vizând greșita interpretare a dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., așa încât, excepția nulității recursului său, invocată de A.D.S. București, este nefondată. Din actele dosarului rezultă că pârâta nu și-a întemeiat în drept acțiunea în anulare formulată, precizând la 19 septembrie 2006 (conform celor reținute în practica) că temeiul acțiunii sale îl reprezintă dispozițiile art. 364 C. proc. civ., fără a indica concret care dintre motivele reglementate în lit. a) – i) înțelege să le invoce. În raport de criticile invocate de pârâtă referitoare la nulitatea convenției instanța a reținut că nu s-au indicat ce norme imperative ale legii s-au încălcat, norme care să atragă nulitatea, acest motiv fiind menționat la finalul celorlalte motive invocate de reclamantă, instanța analizând cele două acțiuni împreună.

Indicarea normelor legale pretins a fi fost încălcate la încheierea contractului (Legea nr. 219/1998 și Legea nr. 268/2001) a fost făcută abia în recurs de către pârâtă așa încât nejustificat pârâta impută instanței ce a soluționat acțiunea în anulare că ar fi aplicat și interpretat dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. În consecință, recursurile părților sunt apreciate, ca nefondate, urmând a fi respinse. Cheltuielile de judecată solicitate părți prin recursurile formulate urmează a fi compensate, fiecare dintre ele căzând în pretenții în recursul celeilalte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.D.S. împotriva sentinței nr. 146 din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel București, ca nefondat. Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA Sibiu împotriva sentinței nr. 146 din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel București, ca nefondat. Compensează cheltuielile de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2007.