ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3152/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința arbitrală’ nr.

347 din 21 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial

Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a

Municipiului București, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta

A.D.S. împotriva pârâtei SC P.P. SA și a fost obligată pârâta să plătească

reclamantei suma de 485.430.903 lei cu titlu de redevență și 22.227.032 lei cu

titlu de TVA. S-a constatat reziliat contractul de concesiune nr. 245/2000 și a

ost obligată pârâta la plata taxei de arbitraj în sumă de 35.306.317 lei.

În considerentele hotărârii

s-a arătat că reclamanta A.D.S. a solicitat obligarea pârâtei SC P.P. SA la

plata sumei de 1.052.630.936 lei compusă din 485.430.904 lei reprezentând

redevență neachitată la termenele scadente, calculată până la data rezilierii

contractului, 19 noiembrie 2003, 543.937.000 lei penalități de întârziere la

plată, 22.227.032 lei contravaloare TVA calculată în baza prevederilor Legii nr.

345/2002 și penalități datorate pentru creanțele bugetare începând cu data de

19 martie 2004 și până la stingerea debitului. S-a mai cerut constatarea

rezilierii contractului de concesiune nr. 245 din 25 aprilie 2000 modificat

prin actul adițional nr. 1 din 16 aprilie 2003 precum și cheltuielile

arbitrale.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, prin contractul de concesiune nr. 245 din 25 aprilie

2000, a cedat o suprafață de 385,25 ha teren agricol în exploatarea

concesionarului SC P.P. SA care s-a obligat să achite o redevență trimestrială

în condițiile de plată prevăzute la art. 4 alin. (1) din contract și la art. 5

din actul adițional nr. 7 din 16 aprilie 2003. Întrucât cesionarul nu și-a

executat obligația de plată a redevenței la termenul stabilit, reclamanta a

procedat la aplicarea prevederilor art. 5.3 din același contract privind

rezilierea de drept a contractului de concesiune solicitând redevența datorată

și penalități calculate până la data rezilierii contractului.

Împotriva sentinței a

formulat acțiune în anulare în termen legal, reclamanta A.D.S. aceasta

criticând-o pentru următoarele motive:

arbitral a apreciat că este neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata

penalităților de întârziere reținând că părțile au stipulat o clauză penală

incompletă și incertă, neconformă cu prevederile art. 1066 C. civ. Penalitățile

solicitate sunt legale, calculate în baza dispozițiilor în vigoare cu privire

la creanțele bugetare, respectiv O.G. nr. 11/1996 și începând cu 1 ianuarie

2003, O.G. nr. 61/2002 privind creanțele bugetare.

la plata taxei arbitrale achitată de către reclamantă, respectiv suma de

55.516.309 lei achitată cu O.P. nr. 512.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 212 din 16 decembrie 2005, a

respins acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 347 din 21 decembrie

2004.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că nu sunt întrunite cerințele legale prevăzute în

art. 364 lit. i) C. proc. civ., deoarece clauza penală cuprinsă în art. 5.2 din

contractul de concesiune dintre părți nu are caracterul unei dispoziții

imperative a legii, ea reprezentând acordul de voință al părților contractante.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, în termen legal și motivat, reclamanta A.D.S. București

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, în raport de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor imperative ale legislației fiscale în ceea ce privește

respingerea, ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la

plata penalităților de întârziere în sumă de 543.973.000 lei aferente

redevenței datorate „ope legis”.

Recursul este nefondat

pentru următoarele motive.

Din examinarea actelor de la

dosar, prin prisma motivelor de recurs și dispozițiile legale incidente cauzei

rezultă că, în mod corect instanța a apreciat actul juridic dedus judecății și

probatoriile administrate în cauză, pronunțând o hotărâre temeinică și legală

care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Critica recurentei că

penalitățile de întârziere pentru neplata la scadență a redevenței calculate de

reclamantă până la 19 martie 2004, în sumă de 543.973.000 lei trebuiau acordate

„ope legis” în raport de calitatea A.D.S. de instituție publică a cărei

venituri se constituie la bugetul de stat potrivit legislației referitoare la

creanțele bugetare respectiv O.G. nr. 11/1996, O.G. 61/2002 și a Codului de

procedură fiscală, este neîntemeiată.

Instanța a făcut o

judicioasă interpretare a prevederilor art. 5.2 din același contract, raportat

la art. 5 alin. penultim din actul adițional nr. 1 din 16 aprilie 2003 în

sensul că părțile nu au stabilit cuantumul penalităților și au avut în vedere

determinarea lor prin raportarea la penalitățile de drept comun și că, în

speță, nu își găsește aplicarea cuantumul penalităților pentru creanțele

bugetare, întrucât părțile nu au convenit această modalitate de calcul, iar pe

de altă parte, reclamanta nu este o instituție bugetară, care să reprezinte

bugetul de stat, și să poată beneficia de clauza penală pentru creanțele

bugetare.

Pentru cele ce preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta A.D.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de A.D.S. București, împotriva sentinței comerciale nr. 212

din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 octombrie 2006.