ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4441/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

României și a municipiului București la 8 iulie 2003, reclamanta SC I.E.G. SRL

Pitești a chemat în judecată A.D.S. București pentru a se constata că, în

conformitate cu procesul verbal înregistrat la nr. 11038 din 20 februarie 2002,

în anul agricol 2001 – 2002 nu datorează arenda prevăzută în contractul nr.

31/2001 pentru suprafața de 1.999,55 ha.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de arendă pentru o

suprafață de 4.388 ha teren agricol, însă în anul 2001 – 2002 a cultivat doar

2.388,45 ha de pe raza comunei Mârșa, diferența fiind lucrată de alte societăți

comerciale sau fiind retrocedată unor persoane fizice.

Prin sentința arbitrală nr.

235 din 25 noiembrie 2003 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe

lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a municipiului București s-a

admis acțiunea formulată de reclamanta SC I.E.G. SRL Pitești în contradictoriu

cu pârâta A.D.S. și s-a constatat că, în conformitate cu procesul verbal

înregistrat la A.D.S. la nr. 11038 din 20 februarie 2002 și anexele II și III,

pentru anul agricol 2001 – 2002 reclamanta datorează pârâtei arenda prevăzută

în contractul nr. 31 din 17 octombrie 2001, calculată cu începere de la 19

februarie 2002 numai pentru 2.388,45 ha din cele 4.388 ha prevăzute în contract

și nu datorează arendă pentru restul de 1.999,55 ha. Totodată, pârâta a fost

obligată la plata sumei de 7.500.000 lei cheltuieli de arbitrare.

Împotriva acestei sentințe a

formulat acțiune în anulare pârâta A.D.S. criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și susținând că aceasta încalcă dispozițiile imperative ale

legislației în vigoare și prevederile contractului de arendă, fiind incident

motivul prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ. și art. 69 lit. i) din

Regulamentul privind organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj.

Prin decizia nr. 419/ R din

8 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea

în anulare formulată de petentă, A.D.S. fiind obligată la plata sumei de 5

milioane lei cheltuieli de judecată.

Cu actul depus la 28 iulie

2004, A.D.S. a formulat motive de recurs susținând că cele două hotărâri au

fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor art. 364 lit. i) din C. proc. civ.

și de art. 69 lit. i) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea

Curții de Arbitraj Comercial Internațional.

- Astfel, recurenta a

susținut că instanțele în mod greșit au reținut că nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 1454 C. civ., deoarece, conform contractului de arendă a

predat toată suprafața de 4.388 ha pe care arendașul trebuia s-o folosească ca

un bun proprietar;

- în mod greșit instanța

arbitrală ca și curtea de apel au reținut că intimata nu datorează redevența

pentru suprafața care a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate

deoarece aceste suprafețe au fost predate consiliilor locale pentru aplicarea

Legii nr. 18/1991 ulterior încheierii contractului de arendă;

în mod eronat s-a considerat

că acțiunea în constatare formulată de reclamantă este admisibilă, deoarece

aceasta avea posibilitatea de a refuza plata arendei în măsura în care

considera că nu o datorează.

Recursul declarat de A.D.S.

este nefondat.

În conformitate cu prevederile

art. 354 lit. i) (care constituie temeiul acțiunii în anulare formulată de

A.D.S.) hotărârea arbitrală poate fi desființată dacă aceasta încalcă ordinea

publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii.

Din acest punct de vedere,

recurenta a susținut că hotărârea Arbitrajului Comercial Internațional, ca și

decizia curții de apel au considerat în mod eronat că nu sunt aplicabile

prevederile art. 1454 C. civ., potrivit cărora „dacă prin contractul de

arendare se arată o întindere mai mică sau mai mare decât are fondul în

realitate, arenda nu se va scădea și nu se va spori”.

În realitate, curtea de apel

a reținut corect împrejurarea că în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii

nr. 16/1994 care constituie legea specială în materie, nefiind incidente

prevederile art. 1454 C. civ., care reprezintă dreptul comun în materie.

În dezvoltarea acestui prim

motiv de recurs, pârâta a mai arătat că societatea comercială intimată avea

îndatorirea prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 16/1994 de a folosi

terenul arendat ca un bun proprietar dar această susținere nu este de natură să

determine plata unei arende mai mari decât cea cuvenită pentru suprafața

folosită în mod efectiv.

Cea de a doua critică

vizează modul în care instanțele au soluționat problema suprafețelor

retrocedate în temeiul legii fondului funciar, susținând că terenurile

respective au fost predate consiliilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991

după încheierea contractului de arendă și, ca atare, societatea comercială

trebuia să plătească arenda până la data încheierii protocolului de predare a

terenurilor către comisii.

Nici această critică nu

poate fi primită, tribunalul reținând în mod judicios că în anexele procesului

verbal de predare a terenurilor arendate s-au trecut și suprafețe pentru care

existau documentații întocmite în vederea retrocedării, ceea ce înseamnă că

acestea erau cunoscute încă de la semnarea contractului de arendă, iar predarea

lor, ulterior, către proprietari, nu schimbă situația de fapt avută în vedere

de instanțe.

În fine, ultimul motiv

vizează dispozițiile legale privind admisibilitatea acțiunii în constatare

pronunțată de societatea comercială intimată în baza art. 111 C. proc. civ.

Și sub acest aspect

instanțele au pronunțat hotărâri legale reținând că acțiunea reclamantei este

admisibilă deoarece, în temeiul art. 111 C. proc. civ., poate solicita

instanței să constate existența unui drept al său sau inexistența unui drept al

părții adverse, stabilindu-se în acest mod care sunt drepturile și obligațiile

reale derivând din raportul juridic existent între ele.

Cât privește interesul

intimatei, s-a reținut corect că, prin refuzul său de a achita redevența pentru

o parte din teren a devenit debitoare, ceea ce a prejudiciat-o, în această

situație nemai având posibilitatea de a participa la licitații, de a beneficia

de subvenții, etc., singurul mod de a justifica refuzul său de plată fiind

acțiunea în constatare ce a făcut obiectul litigiului.

Pentru toate aceste

considerente, recursul A.D.S. va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 C.

proc. civ.

În conformitate cu

prevederile art. 274 C. proc. civ., recurenta va achita intimatei suma de

5.000.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat dovedit

cu actul de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de petenta A.D.S. București în contradictoriu cu

intimata SC I.E.G. SRL Pitești, împotriva deciziei nr. 419/ R din 8 iunie 2004,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Obligă

recurenta la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 5 noiembrie 2004.