ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.11.2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3489/2008

HOTĂRÂRE
20.11.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3489/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5052/2004

reclamanta SC R.I.E. SRL prin administrator judiciar SC S.R.C.A. SRL București a

chemat în judecată pârâtele A.D.S. București și SC T.B. SRL, solicitând ca în

baza sentinței ce se va pronunța să dispună obligarea acestora în solidar la

plata sumei de 169.165.668.000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor

executate și a materialelor folosite de către reclamantă privind producția

neterminată a anului agricol 2001 - 2002 și a stocului de semințe din I.M.B.,

precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea cererii

reclamanta a arătat că în baza contractului de asociere în participațiune din

17 aprilie 2000 încheiat cu I.M.B. s-a exploatat suprafața de 55.052 ha teren

agricol din I.M.B. în anii agricoli 2000 - 2001 și 2001 - 2002.

La data de 28 august 2001,

în timpul valabilității acestui contract și a contractului de management din 24

mai 2001 încheiat cu pârâta A.D.S. s-a încheiat contractul de arendă din 28

august 2001 între pârâtele din prezenta cauză, iar prin notificarea din 2001

s-a comunicat reclamantei și SC I.M.B. SA necesitatea părăsirii terenului

reprezentând o tulburare de posesie din partea acestora.

În continuare a arătat

reclamanta că, în aceste condiții a formulat cerere de asigurare de dovezi,

încuviințată prin încheierea irevocabilă la data de 12 februarie 2002 care a

omologat rapoartele de expertiză tehnică agricole ce au constatat lucrările

executate și materialele folosite privind producția neterminată a anului

agricol 2001 - 2002 și a stocului de marfă din I.M.B. până la data de 1

octombrie 2001 când a fost obligată să părăsească această suprafață de teren.

A mai arătat reclamanta că

pârâta A.D.S. a omis să menționeze despre existența investițiilor făcute, în

contractul de arendă și nici în procesul - verbal de predare a terenului către

pârâta SC T.B. SRL, nu s-a făcut vreo mențiune.

În drept reclamanta a

invocat dispozițiile art. 992 și urm. precum și art. 998 și urm. C. civ.,

precizând că suma solicitată reprezintă valoarea actualizată a lucrărilor

executate și a materialelor folosite privind producția neterminată a anului

agricol 2001 - 2002 și a stocului de semințe din I.M.B. la data de 31 octombrie

2002 cu rezervarea dreptului de majorare a câtimii obiectului cererii conform art.

132 C. proc. civ.

Pârâta A.D.S. prin apărările

făcute a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul

că exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra

terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului public sau privat al

statului iar printre aceste atribuții se află și concesionarea sau asigurarea

exploatării eficiente a acestora.

În acest context a încheiat

cu pârâta SC T.B. SRL contractul de arendă din 2001 iar obiectul l-a constituit

transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a terenului cu destinație

agricolă în suprafață de 56.905 ha din perimetrul I.M.B., proprietate de stat

în administrarea A.D.S.

A maia arătat că prin

hotărâri judecătorești irevocabile s-a constatat nulitatea absolută a celor două

contracte de care face vorbire reclamanta, iar de la data încheierii

contractului de arendă din 28 august 2001 beneficiarul lucrărilor executate din

perimetrul I.M.B. este pârâta SC T.B. SRL, A.D.S. fiind terț în raportul dintre

cele două societăți.

Pârâta SC T.B. SRL prin

întâmpinarea depusă a invocat excepția tardivității acțiunii excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei, iar pe fondul cauzei a solicitat

respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

La data de 9 septembrie 2004

în temeiul art. 49 C. proc. civ. a formulat cerere de intervenție în interes

propriu SC I.M.B. SA prin lichidator judiciar solicitând obligarea pârâtei SC

T.B. SRL la plata sumei de 169.165.668.000 lei reprezentând producția

neterminată a anului agricol 2001 - 2002 și a stocului de semințe din I.M.B.,

bunuri aparținând acesteia.

S-a motivat că prin hotărâri

irevocabile s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în

participațiune intervenit între părți și s-a dispus repunerea părților în

situația anterioară.

Prin încheierea ședinței

publice din 21 februarie 2002 s-a admis în principiu cererea de intervenție în

interes propriu a I.M.B., și s-a respins excepția tardivității acțiunii

invocată de pârâta SC T.B. SRL și a unit cu fondul cauzei excepțiile lipsei

calității procesuale pasive a A.D.S. și a lipsei calității procesuale active a

reclamantei.

Tribunalul Prahova, secția comercială

și de contencios administrativ, unde a fost strămutată cauza, prin sentința nr.

35 din 20 ianuarie 2006 – a respins excepțiile lipsei calității procesuale

active a reclamantei invocată de pârâta SC T.B. SRL și lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei A.D.S.

A respins excepția de

inadmisibilitate a acțiunii invocată de pârâta A.D.S. București.

Totodată s-a admis în parte

acțiunea precizată a reclamantei și a obligat pârâta SC T.B. SRL la plata sumei

de 286.949.613 lei contravaloarea producției neterminate pe perioada anului

agricol 2001-2001 și a stocului de sămânță, conform raportului de expertiză C.V.

S-a admis în parte și cererea

de intervenție în interes propriu, pârâta SC T.B. SRL fiind obligată să

plătească intervenientei suma de 100.893.510 lei reprezentând contravaloare

producție neterminată pe perioada anului agricol 2001 - 2002 și a stocului de

sămânță.

În fundamentarea acestei

soluții instanța pornind de la temeiurile legale invocate de reclamantă, și

probele administrate a reținut că răspunderea civilă delictuală (pentru fapta

proprie) reglementată prin dispozițiile art. 998art. 999 C. civ. presupune

întrunirea cumulativă a elementelor constitutive respectiv fapta ilicită,

prejudiciu, culpă și raport de cauzalitate.

S-a motivat că reclamanta nu

a făcut dovada că pârâtele au procedat la exercitarea dreptului lor subiectiv,

materializat prin contractul de arendă din 2000, cu intenția să atragă

răspundere civilă delictuală a acestora.

S-a mai reținut că prin

hotărâri judecătorești s-a constatat nulitatea absolută a contractului de

asociere în participațiune suspendat anterior prin ordonanță președințială,

astfel încât nu se poate vorbi de o faptă ilicită a pârâtelor sau de existența

raportului de cauzalitate în accepțiunea art. 998art. 999 C. civ.

Pe de altă parte, instanța

de fond, a mai reținut că reclamanta nu a făcut dovada elementelor răspunderii

organelor persoanei juridice, deci a incidenței art. 998art. 999 C. civ.,

procedând la respingerea acțiunii față de A.D.S.

S-a reținut în schimb

îndeplinirea condițiilor art. 992 și urm. C. civ., apreciindu-se că prin

probele administrate, respectiv înscrisuri coroborate cu rapoartele de

expertiză efectuate la propunerea părților s-a făcut dovada îmbogățirii fără

justă cauză a pârâtei SC T.B. SRL.

S-a avut în vedere procesele

- verbale încheiate cu ocazia concilierii directe a părților în condițiile art.

7201 C. proc. civ. pârâta SC T.B. SRL recunoscând calitatea de debitor.

Aceste înscrisuri, fiind

semnate de părțile din prezenta cauză nu mai pot fi retractate, iar conform art.

969 C. civ. decât pentru cauze autorizate de lege.

S-a mai avut în vedere

încheierea de asigurare de dovezi pronunțată de Judecătoria Brăila, rapoartele

omologate stabilind pe ferme și culturi suprafețele înființate cu producția

neterminată.

De asemenea expertul

contabil numit în cauză a delimitat obligația de restituire în funcție de

aportul acestora în cadrul contractului de asociere în participațiune.

Împrejurare că ulterior s-a

constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune nu

are relevanță juridică, raportat la raportul juridic obligațional creat între

pârâta SC T.B. SRL și părțile contractului care își are izvorul într-un fapt

juridic.

Împotriva acestei sentințe

au promovat apel reclamanta și pârâta SC T.B. SRL.

Apelanta - reclamantă SC

R.I.E. SRL. critică soluția instanței de apel față de faptul nereținerii

incidentelor dispozițiilor art. 998art. 999 C. civ. și că nu s-a făcut

dovada existenței unei fapte ilicite și a raportului de cauzalitate între fapte

ilicite și prejudiciul produs.

Considerând îndeplinite

cerințele răspunderii civile delictuale apelanta-reclamantă apreciază că în

cauză a fost dovedită culpa pârâtei A.D.S. care în încercarea de a favoriza

pârâta SC T.B. SRL nu a menționat nimic despre sarcinile care guvernau terenul

predat nici în contractul de arendă și nici în procesul - verbal de predare - primire

nefăcând mențiuni despre investițiile existente pe terenul I.M.B. pentru anul

agricol 2001 - 2002.

Se critică soluția instanței

de apel și pentru faptul neluării în considerație a sumei menționate de

expertul C.V. în suplimentul raportului de expertiză respectiv 52.958.592.586

lei, reprezentând 73,986% din valoarea de 71.579.207.670 lei diferența de

valoare a stocului de semințe la care se adaugă T.V.A. în sumă de

10.062.132.591 lei.

Ultima critică a apelantei -

reclamante se întemeiază pe greșita respingere a cererii sale de reactualizare

cu rata inflației a sumei datorate până la data plății efective, fiind

încălcate dispozițiile art. 1084 C. civ.

Apelanta - pârâtă SC T.B.

SRL critică soluția instanței de fond în principal pe aspectul respingerii excepției

lipsei calității procesuale active a reclamantei, a respingerii excepției de

tardivitate și a soluției pe fond prin care a fost obligată la plata

contravalorii producției neterminate pe perioada anului agricol 2001 - 2002 și

a stocului de sămânță, conform raportului de expertiză C.V.

Astfel se arată că în mod

eronat instanța a preluat teza reclamantei potrivit căreia în perioada 17

aprilie 2000 - 23 martie 2003 înscrisul intitulat contract de asociere în

participațiune a produs efecte valabile, știut fiind că în conformitate cu art.

966 C. civ. „Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu

poate avea niciun efect”.

Prin decizia irevocabilă nr.

93 din 23 martie 2003 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de

asociere în participațiune, deci neavând drept la acțiune nu are nici

legitimitate procesuală activă.

De asemenea apelanta-pârâtă

susține că, contrar dispozițiilor legale, instanța de fond reține ca singura

probă relevantă în cauză, bilanțurile contabile care nu sunt concludente.

Față de o atare concepție

juridică s-a ajuns la situația în care expertul C.V. a întocmit în realitate

două lucrări distincte și că deși expertul menționează în lucrarea sa că „cheltuielile

înregistrate de intervenientă în contul producției neterminate pe bază de

documente totalizează 40.710.864.000 lei”, în sentința apelată nu se vorbește

nimic de ce instanța nu s-a oprit la omologarea acestei sume.

Pârâta critică această probă

și pentru faptul că nu are însușirile unei expertize contabile pentru că nu e

fundamentată pe niciun fel de verificări contabile, astfel că aceasta e nulă ca

probă științifică și trebuie în mod firesc înlăturată.

De asemenea apelanta - pârâtă

confirmă susținerea intimatei SC I.M.B. SA Brăila potrivit căreia producția

agricolă aferentă anului 2001 - 2002 a fost înființată cu banii pe care îi

încasase din producția anului anterior, aceste inginerii financiare determinând

trimiterea în judecată atât pe administratorii de atunci ai I.M.B. cât și pe

cei ai reclamantei pentru delapidare și înșelăciune.

În ședința publică din 10

aprilie 2006 instanța de apel a dispus în baza art. 295 C. proc. civ.

suplimentarea probatoriilor cu două expertize: una agricolă și alta contabilă

pentru evaluarea cât mai corectă a pretențiilor reclamantei.

Cele două expertize au fost

efectuate de expertul Ș.N. și N.M.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 199 din 5

octombrie 2007, a admis apelul pârâtei SC T.B. SRL, a schimbat în pate sentința

criticată în sensul că a respins acțiunea reclamantei privind obligarea

acesteia la plata sumei de 28.694.961,30 ron.

Totodată a admis în parte

cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC I.M.B. SA Brăila, în

sensul reducerii sumei la care a fost obligată pârâta SC T.B. SRL de la

100.893.510.000 rol la 10.590.520 lei rol.

A admis și apelul

reclamantei, și pe cale de consecință a obligat pârâta A.D.S. la plata sumei de

101.649.975.000 lei reprezentând contravaloare producție neterminată pe perioada

2001 - 2002, compusă din 41.141.462.000 lei producție neterminată de grâu, orz,

rapiță, orzoaică și lucernă și 60.508.513.000 lei producția de soia, precum și

la plata stocului de semințe în valoare de 38.959.794.000 lei conform

raportului de expertiză întocmit de N.M.

De asemenea pârâta A.D.S. a

mai fost obligată și la plata T.V.A. 19% calculată asupra debitului constând

din producția neterminată pentru anul 2001 - 2002 în sumă de 101.649.975.000

lei și la plata dobânzii de 107.538.785.000 lei începând cu data producerii

prejudiciului, 2 octombrie 2001 și până la plata efectivă a debitului.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că excepțiile invocate de pârâta SC T.B.

SRL Piatra Neamț nu pot fi reținute fiind înlăturate, având în vedere că, chiar

dacă reclamanta nu mai deținea un titlu legal în baza căruia să ocupe terenul

proprietate de stat, are la îndemână instrumentele juridice care să-i permită

să-și dovedească pretențiile față de părțile implicate în litigiu.

Nu s-a reținut nici excepția

tardivității acțiunii motivat de faptul că temeiul legal al cererii a fost art.

992 – art. 998 C. civ., termenul de prescripție fiind de 3 ani reglementat de

Decretul nr. 167/1958.

Deși reclamanta se afla în

stare de insolvență, în speță nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 64/1995,

fiind în discuție o acțiune în pretenții întemeiată pe dispozițiile Codului

civil.

Excepția privind

nelegalitatea hotărârii instanței de fond a fost înlăturată motivat de faptul

că la dosar există probatorii administrate de părți, dar care nu au fost corect

interpretate de prima instanță.

Pe fond, instanța de apel a

reținut că deși prima instanță stabilește corect izvorul obligației civile în

sarcina pârâtei ca fiind îmbogățirea fără justă cauză, nu caracterizează

sorgintea acesteia ca fiind un fapt juridic ilicit și nu stabilește în mod

corect cărei părți din proces i s-a micșorat patrimoniul în mod corelativ cu

mărirea patrimoniului pârâtei, precum și cuantumul strict al sporirii

patrimoniului pârâtei, pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică.

S-a mai reținut că raportul

civil obligațional s-a născut între pârâtă și A.D.S. la data de 28 august 2001,

când s-a încheiat contractul de arendă prin care A.D.S. transmite dreptul de

exploatare al terenului cu destinație agricolă în suprafață totală de 56.905

ha.

Acest contract devine

eficient abia la data de 2 octombrie 2001 când A.D.S. predă pârâtei cu procesul

- verbal de predare - primire terenul arendat, dată de la care acesta intră

efectiv în posesia suprafețelor cu destinație agricolă și neagricolă în

perimetrul I.M.B.

În raport de cadrul

procesual prezentat, în bilanțul contabil al SC I.M.B. SA pentru exercițiul

financiar al anului 2001, semnat de directorul societății și administratorul

judiciar, în contul de producție neterminată consemnează un sold de

10.590.520.000 lei, reprezentând aportul exclusiv al acesteia.

Instanța de apel a reținut

că această sumă se regăsește și în formularul cu situația stocurilor și a

producției în curs de execuție precum și în balanța de verificare din luna

decembrie 2001, acte care au stat la baza întocmirii bilanțului contabil la 31

decembrie 2001.

Această sumă este prezentată

și în raportul de expertiză întocmit de expert C.V., la instanța de fond, cât

și de expert N.M. în lucrarea sa, și recunoscută de I.M.B. cu ocazia înscrierii

la masa credală a reclamantei, în declarația de creanță la care adaugă și

reactualizarea debitului.

În acest context s-a redus

suma la nivelul celei arătate, cu motivarea că pârâta nu va mai fi ținută să

plătească dobânzile legale, chiar dacă foloasele obținute de îmbogățit sunt mai

mari aceasta, în condițiile reținerii bunei credințe a apelantei - pârâte.

S-a mai arătat că, deși

reclamanta a invocat în susținerea pretențiilor sale față de pârâtă, încheierea

de asigurare de dovezi din 12 februarie 2002, pronunțată de Judecătoria Brăila,

prin care a fost omologat raportul de expertiză întocmit de expert P.M., acesta

va face dovada numai până la dovada contrarie.

Deși expertul P.M.,

consemnează producția găsită pe teren al momentul expertizării, 27 octombrie - 16

noiembrie 2001, aceasta nu denotă și faptul că ea a fost însușită de pârâtă,

pentru a fi obligată la plata contravalorii ei.

Pe de altă parte, în

contractul de arendă din 2001 A.D.S. nu menționează că pe terenul predat spre

exploatarea pârâtei se afla vreo cultură, cantitatea sau societatea care a

înființat-o și cine o va prelua după recoltare.

Totodată instanța a

înlăturat apărările reclamantei vizând împrejurarea că pârâta și-a evidențiat

în contabilitate valoarea producției neterminate la suma de 136.404.355.297 lei

motivat de faptul că suma respectivă este cea cu care a garantat obținerea unor

credite și se referea la producția pentru anul 2002 înființată după data de 2

octombrie 2001.

Cu privire la apelul

reclamantei, instanța de control judiciar a reținut ca fondată critica ce

vizează greșita respingere a acțiunii față de A.D.S., în sarcina căreia s-a

probat existența unui raport civil delictual caracterizat prin îndeplinirea

cumulativă a cerințelor legale constând în existența prejudiciului, a faptei

ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum

și existența vinovăției.

Instanța de apel a mai

reținut că existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei se conturează

din coroborarea unor situații de fapt dovedite cu acte și din concluziile

raporturilor de expertiză.

S-a avut în vedere și

dispozițiile legale incidente în cauză respectiv art. 998 C. civ. potrivit

căruia obligația de reparare a prejudiciului cauzat altuia revine direct și

nemijlocit autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

Astfel cu bună știință, dar

încălcând complet realitatea din teren, A.D.S., fără să țină seama că

contractul de asociere în participațiune era încă valabil, la data de 28 august

2001, fără să țină seama de investițiile făcute în culturi neterminate și

stocuri de semințe omite să facă mențiunea despre aceste elemente în noul

contract de arendă încheiat cu pârâta SC T.B. SRL.

Prin adresa din 10 ianuarie

2003, SC I.M.B. SA recunoaște reclamantei aportul adus în cadrul asocierii.

Totodată instanța de apel a

respins apărările A.D.S. privind lipsa sa de calitate procesuală pasivă și prin

urmare de răspundere invocând în acest sens prevederile Legii nr. 268/2001

motivat de faptul că această instituție și-a încălcat atribuțiile privind

exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate fiind

lipsită de relevanță afirmația inexistenței în contul său a unor sume care să

acopere prejudiciul.

Astfel îndeplinirea

defectuoasă și cu rea credință a atribuției ce revine instituției constituie un

temei de drept pentru promovarea unei acțiuni în regres împotriva

funcționarului culpabil de neexercitarea corespunzătoare a sarcinilor sale de

serviciu dar nu constituie motiv de exonerare de plată.

Prezentând cronologic

evenimentele legate de I.M.B. în care a fost implicată și A.D.S. cu referire și

la probele administrate instanța de apel a considerat că aceasta din urmă a

acționat cu rea-credință și este vinovată de producerea prejudiciului reclamat.

Stabilind în sarcina A.D.S.

obligația de acoperire a prejudiciilor create ca urmare a constatării legăturii

de cauzalitate dintre sărăcirea patrimoniului reclamantei - apelante ca urmare

a activității ilicite a acesteia s-a procedat la obligarea pe lângă

contravaloarea producției neterminate și dobânda prevăzută de O.G. nr. 9/2000

precum și plata T.V.A. de 19% calculată la valoarea întregului debit.

Împotriva acestei soluții au

declarat recurs părțile implicate în cauză.

Astfel reclamanta SC R.I.E.

SRL, prin lichidator judiciar SC R.I. SRL, critică soluția instanței de apel

sub aspectul neacordării T.V.A. și asupra sumei de 38.959.794.000 lei

reprezentând stocul de sămânță.

De asemenea se susține că nu

s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 9/2000 și asupra stocului

de semințe calculat de către expert la nivelul aceleiași sume de 38.959.794.000

lei, ignorându-se faptul că atât în cererea introductivă cât și în cererile

completatoare s-a specificat ca sumele să fie reactualizate.

Totodată reclamanta a

declarat recurs și împotriva încheierii pronunțate în Camera de Consiliu la

data de 18 decembrie 2007.

Se arată că s-a făcut o

aplicare greșită a legii respectiv a dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. prin

respingerea cererilor formulate venind în contradicție cu evidența dosarului și

chiar cu considerentele deciziei.

În aceste condiții se

impunea admiterea cererii privind lămurirea înțelesului dispozitivului deciziei

în sensul că obligația de plată a T.V.A. stabilită în sarcina A.D.S. vizează

întreaga sumă datorată, cât și completarea deciziei în sensul admiterii cererii

privind plata dobânzii legale aferente sumei de 38.959.794.000 lei reprezentând

stocul de sămânță începând cu data producerii prejudiciului, 2 octombrie 2001

și până la plata efectivă a debitului.

Criticile recurentei SC

I.M.B. SA, prin lichidator judiciar, fac referire la aspecte de nelegalitate

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că reclamanta nu

și-a clarificat temeiul juridic al cererii sale, întemeindu-se cererea

deopotrivă pe răspunderea civilă delictuală și îmbogățirea fără justă cauză.

În materie contractuală este

exclusă problema îmbogățirii fără justă cauză.

Cu privire la fondul cauzei,

recurenta consideră greșit raționamentul care a stat la baza pronunțării

hotărârii, deoarece reclamanta nu a făcut niciun fel de dovadă că ar fi

contribuit efectiv la realizarea producției anului 2001 - 2002, deși se susține

că avea disponibilități financiare în conturi bancare.

Consideră că se impune

obligarea A.D.S. la plata sumei de 100.893.510 lei reținută inițial de instanța

de fond reprezentând contravaloare producție neterminată.

Pârâta A.D.S. prin recursul

declarat atât împotriva deciziei instanței de apel, cât și împotriva încheierii

pronunțate în Camera de Consiliu la data de 18 decembrie 2007, face referire la

aspectele de nelegalitate reținute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

Astfel se susține că

instanța a procedat eronat la respingerea excepției lipsei calității procesuale

pasive a A.D.S. având în vedere atribuțiile stabilite de art. 4 din Legea nr. 268

din 28 mai 2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în

administrare terenuri proprietate publică și privată ale statului cu destinație

agricolă și înființarea A.D.S. și art. 13 alin. (1)3 din H.G. nr. 626 din 6

iulie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice și aplicarea Legii nr. 268/2001.

Cum toate cheltuielile

efectuate de ADS sunt efectuate în numele statului român care este și

proprietarul terenurilor, fapta acestuia de a efectua orice operațiuni în

legătură cu un teren în proprietatea statului reprezintă fapta mandatarului în

numele și pe seama proprietarului.

Se consideră că hotărârea

pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive

contradictorii.

Astfel se face vorbire pe de

o parte de principiul îmbogățirii fără justă cauză pentru ca ulterior să

stabilească ca fundament juridic răspunderea civilă delictuală, motivând că

și-a încălcat cu bună știință atribuțiile și a nesocotit dispozițiile legale

fără a face referire despre faptul că contractul de asociere în participațiune

a fost declarat nul în mod definitiv și irevocabil.

Ultima critică pe aspectul

fondului face trimitere la condițiile prevăzute de art. 998 C. civ. respectiv

existența unui prejudiciu, existența unui fapte ilicite, existența vinovăției

celui care a cauzat prejudiciul sub forma intenției sau culpei și existența

raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Se consideră de către

recurentă că prejudiciul nu este cert și că deși în determinarea acestuia s-a

dispus efectuarea unei noi expertize, instanța a ignorat răspunsul expertului

potrivit căruia „ documentele contradictorii prezentate de către reclamantă și I.M.B.

nu pot determina contribuția fiecărei părți în mod exact”.

În ce privește existența

faptului ilicit al A.D.S. aceasta susține că instanța de apel a ignorat că

presupusa încălcare a drepturilor intimatei-reclamante care a avut ca efect „

abandonarea culturilor” s-a făcut în baza unei sentințe irevocabile prin care

s-a stabilit că, contractul de asociere în participațiune este nul absolut.

Cu privire la încheierea de

îndreptare eroare materială, se susține că în mod greșit s-a dispus îndreptarea

erorii strecurate în dispozitiv în ce privește înlăturarea cuvântului „mii lei”

de la sfârșitul sumei de 107.538.785.000 lei din moment ce în considerentele

deciziei este prevăzută suma în acest mod.

Recurenta SC T.B. SRL consideră

că în mod greșit în apel i s-a respins excepția de tardivitate și excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Se susține că s-a

interpretat greșit acțiunea în pretenții a reclamantei pe dispozițiile art. 992

art. 998 C. civ., câtă vreme aceasta se afla în procedura de faliment

situație în care lichidatorul nu putea s-o poarte decât în cadrul art. 77

art. 93 din Legea nr. 85/2006, iar termenul în care putea fi introdusă este cel

prevăzut de art. 81 respectiv 1 an.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale active, deși s-a reținut că reclamanta nu mai

deținea un titlu legal în baza căruia să ocupe terenul proprietate de stat,

instanța de apel apreciază eronat că totuși are la îndemână instrumentele

juridice care să-i permită să-și dovedească pretențiile.

Consideră totodată că în mod

greșit prin încheierea Camerei de Consiliu din 18 decembrie 2007 s-a dispus

completarea dispozitivului cu obligarea SC T.B. SRL Piatra Neamț să plătească

expertului N.M. diferența de onorariu de 8.400 lei, motivat de faptul că

această încheiere cuprinde motive contradictorii din moment ce nu se justifică

majorarea onorariului față de concluziile expertului potrivit cărora supune

atenției în ce măsură pot fi luate în considerație sumele stabilite.

Părțile au depus întâmpinări

și concluzii scrise.

Astfel, reclamanta își menține

punctul de vedere exprimat prin acțiune, precizări coroborate cu probele

administrate făcând referire la faptul că de altfel nu trebuie să dovedească că

A.D.S. a avut intenția (directă) să prejudicieze societatea ci este suficient

ca A.D.S., prin organele sale să fi prevăzut consecințele ilicite ale faptelor

sale și să-i fie indiferent dacă prejudiciază sau nu pe cineva (intenție

indirectă), depunând înscrisuri în susținere.

Recurenta A.D.S. prin

concluziile scrise, scoate în evidență faptul că terenul care a făcut obiectul

contractului de asociere nu a ieșit niciodată din proprietatea statului

deoarece aparține domeniului public, și prin încheierea contractului de

arendare nu a făcut decât să-și exercite prerogativele conferite de O.U.G. nr. 198/1999.

Cu privire la legalitatea

contractului de arendare, susține recurenta, s-a pronunțat și Înalta Curte de

Casație și Justiție, depunând decizia nr. 1841 din 28 mai 2008.

Recursul SC R.I.E. SRL, prin

lichidator judiciar, este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 304

de nelegalitate.

Or, criticile formulate fac

referire la aspecte de netemeinicie ce nu pot face obiectul unui recurs.

Recurenta încearcă să obțină

în același timp completarea/ lămurirea dispozitivului pronunțat de Curtea de

Apel, atât pe cale unui recurs cât și pe calea unui recurs formulat împotriva

unei încheieri privind completarea dispozitivului deciziei pronunțate în apel.

De altfel solicitarea

aplicării cotei T.V.A. pentru suma de 38.959.794.000 rol reprezentând stoc de

sămânță, nu este susținută nici juridic nici faptic în sensul că valoarea

pretinsului prejudiciu suferit ar trebui să cuprindă și valoarea T.V.A.

În mod corect instanța de

apel nu a acordat dobânda legală, prin cererea introductivă reclamanta

solicitând contravaloarea prejudiciului pretins actualizată cu valoarea

inflației.

Or, art. 2 din O.G. nr. 9/2008

invocată de recurentă se referă la dobânda datorată în cazurile în care o

obligație este purtătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor legale sau

contractuale, între părți nefiind intervenită o convenție.

Cu privire la recursul

declarat de intervenienta în interes propriu SC I.M.B. SA prin care a solicitat

menținerea în parte a hotărârii instanței de fond prin obligarea A.D.S. la

plata sumei de 100.893.510 lei, acesta apare inadmisibil, prin această cale de

atac modificând cererea de intervenție în interes propriu formulată la fond în

contradictoriu cu SC T.B. SRL împotriva căreia nu a promovat apel.

Asupra cuantumului sumei

reținute de instanța de apel, recurenta nu indică ce normă legală a fost

încălcată, iar pe de altă parte justificat a reținut instanța de apel

realitatea soldului de 10.590.520.000 lei; având în vedere probele administrate

respectiv bilanțul contabil pe 2002, concluziile raportului de expertiză,

declarația de creanță și confirmarea SC T.B. SRL.

Recursul pârâtei SC T.B. SRL

este de asemenea nefondat.

Referitor la excepția

tardivității invocată în temeiul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 64/1995

justificat s-a dispus respingerea acesteia față de faptul că acțiunea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 992art. 998 C. civ., fiind deci o acțiune de

drept comun în pretenții supusă termenului general de prescripție de 3 ani

prevăzut de Decretul nr. 167/1958, și nu o acțiune pentru anularea unor acte

frauduloase sau anularea unor constituiri de drepturi patrimoniale către terți,

acțiuni reglementate în prezent de dispozițiile Legii nr. 85/2006.

Justificat au procedat

instanțele anterioare la respingerea excepției lipsei calității procesuale

active a reclamantei, având în vedere că urmare constatării nulității absolute

a contractului de asociere în participațiune între foștii asociați se nasc

altfel de relații.

Principiul repunerii

părților în situația anterioară invocat de recurentă operează ca și principiul

retroactivității efectelor actului numai între părțile raportului juridic și nu

față de terți.

Soluția pronunțată prin

încheierea ședinței publice din 18 decembrie 2007 prin care s-a admis cererea

expertului N.M. și s-a dispus completarea dispozitivului cu obligarea

recurentei SC T.B. SRL la plata diferenței onorariu în sumă de 8.400 lei este

legală având în vedere că efectuarea expertizei a fost solicitată de această

parte, iar la un termen anterior instanța încuviințase deja cererea expertului

de majorare a onorariului.

Cu privire la recursul A.D.S.

criticile formulate fac referire la greșita respingere a excepției lipsei

calității procesuale pasive; lipsa de consecvență a instanței de apel în ceea

ce privește temeiurile juridice în baza cărora a înțeles să justifice angajarea

răspunderii sale patrimoniale; greșita reținere în sarcina sa a răspunderii

civile delictuale.

În speță A.D.S. are calitate

procesuală pasivă fapt confirmat de instanțele anterioare întrucât această

instituție cu personalitate juridică conferită de lege este semnatarul

contractului de arendă și a proceselor - verbale de predare - primire a

întregii suprafețe de teren a I.M.B. și trebuie să-și asume responsabilitatea

semnării acestor documente.

Pe de altă parte potrivit

dispozițiilor O.U.G. nr. 198/1999 și H.G. nr. 46/2000 A.D.S. a fost înființată

ca instituție publică cu sarcina de exercitare a prerogativelor dreptului de

proprietate al statului asupra unor categorii de terenuri printre care și cele

date în exploatare I.M.B.

Cheltuielile, respectiv

pretențiile care cad în sarcina sa, nu sunt achitate în numele statului, ori de

la bugetul statului, având patrimoniu propriu și fiind finanțată exclusiv din

venituri extrabugetare.

Lipsa de consecvență a

instanței de apel în ce privește temeiurile juridice în baza cărora a înțeles

să justifice angajarea răspunderii sale patrimoniale, nu poate fi reținută

această critică urmând a fi înlăturată cu atât mai mult cu cât caracterul

acțiunii și temeiurile de drept cad și în sarcina instanței de judecată în

condițiile art. 129 C. proc. civ.

În acest context s-a reținut

de către instanța de apel că izvorul obligației civile în sarcina pârâtei SC

T.B. SRL față de SC I.M.B. SA este îmbogățirea fără justă cauză (art. 992 C.

civ.) iar al pârâtei A.D.S. față de SC R.I.E. SRL răspunderea civilă

delictuală.

Deși se susține aplicarea

greșită a legii recurenta A.D.S. nu indică care este acea lege, raportat la

reținerea în sarcina sa a obligației de plată a contravalorii unor bunuri

determinate generic.

În ce privește ultimul motiv

de recurs care vizează greșita reținere în sarcina sa a răspunderii civile

delictuale, Înalta Curte constată întemeiate criticile formulate de A.D.S.

Astfel doctrina și

jurisprudența au dedus din interpretarea art. 998 C. civ. următoarele condiții

care trebuie îndeplinite pentru angajarea răspunderii civile delictuale:

existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport

de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui

care a cauzat prejudiciul.

În privința prejudiciului,

doctrina și jurisprudența au statuat faptul că pentru a putea fi reparat în

condițiile răspunderii civile delictuale acesta trebuie să îndeplinească o

serie de condiții și anume: să fi fost rezultatul încălcării unui drept

subiectiv al reclamantei; să fie cert; să nu fi fost reparat încă;

Cel puțin două condiții nu

sunt îndeplinite în speță, aspect ignorat în totalitate de către instanța de

apel.

În sprijinul acestei

afirmații se aduc următoarele argumente:

SC R.I.E. SRL avea dreptul

să exploateze terenul în suprafață de 55.052 ha în temeiul contractului de

asociere în participațiune încheiat cu SC I.M.B. SA.

La data de 19 septembrie

2001, prin pronunțarea sentinței civile nr. 6532, Tribunalul București a

dispus, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea executării și derulării

contractului de asociere în participațiune. Așadar, suspendarea contractului de

asociere în participațiune a fost dispusă anterior perioadei ce face obiectul

judecății, respectiv anterior anului agricol 2001 - 2002.

Ca atare, începând cu 19

septembrie 2001, niciuna dintre părțile contractului de asociere în

participațiune nu mai avea dreptul de exploatare a suprafeței de teren adus ca

a port la asociere. Consecința exploatării terenului în suprafață de 55.052 ha

de către reclamanta SC R.I.E. SRL și intervenienta SC I.M.B. SA, după data

menționată, presupunea asumarea riscului imposibilității de valorificare a

culturilor, întrucât derularea și executarea contractului erau suspendate.

Efectul suspendării privind

exploatarea terenului s-a produs și în ceea ce privește contractul de

management, prin care se acorda dreptul reclamantei SC R.I.E. SRL de a

organiza, conduce și gestiona patrimoniul I.M.B.

„Managerul” SC R.I.E. SRL nu

putea gestiona activitatea I.M.B. (așa cum i se dăduse dreptul de către A.D.S.)

cu privire la exploatarea terenului câtă vreme activitatea de exploatare și

valorificare a producției erau suspendate, pe cale de ordonanță președințială.

În plus, la 3 octombrie 2001, contractul de management a fost și el anulat prin

sentința civilă nr. 7139, pronunțată de Tribunalul București.

În consecință, reclamanta

este obligată să suporte riscul înființării culturilor ulterior momentului 19

septembrie 2001, în sensul imposibilității de valorificare a unei producții

începută în temeiul unui contract suspendat deoarece nimănui nu-i este îngăduit

să se prevaleze în fața justiției de propria vină pentru a valorifica un drept.

Mai mult decât atât,

susținerile contradictorii ale celor două cocontractante, SC R.I.E. SRL și SC

I.M.B. SA, conduc la concluzia că reclamanta-recurentă nu a efectuat lucrări

agricole, nici anterior, nici ulterior suspendării și, în consecință, nu a suportat

vreun prejudiciu.

În timp ce, SC R.I.E. SRL pretinde

înapoierea investițiilor și contravalorii presupuselor culturi înființate,

tocmai partenera din contractul de asociere în participațiune, SC I.M.B. SA, o

contrazice susținând prin cererile efectuate ca și în propriul recurs că

„reclamanta nu a adus ca aport decât o sumă modică la asocierea creată în

2000”, fără a participa cu aporturi efective.

Așadar, odată suspendat și

constatat nul contractul de asociere în participațiune, SC R.I.E. SRL și SC

I.M.B. SA trebuiau să se desocotească urmând să împartă fructele acestui

contract proporțional cu contribuția fiecăreia. Susținerile celor două arată,

însă, că între acestea nu era nimic de împărțit, singura parte prejudiciată

fiind SC I.M.B. SA, prin preluarea de către SC T.B. SRL a producției în curs de

execuție în valoare de 10.590.520.000 rol, așa cum reiese din bilanțul de la 30

decembrie 2001, prejudiciu pe care l-a recunoscut și față de care aceasta nu

are nicio rezervă în a-l plăti.

În plus, în cauză nu s-a

demonstrat existența unui prejudiciu suferit, de către reclamantă constând în

contravaloarea producției neterminate pe perioada anului agricol 2001 - 2002 și

a stocului de sămânță.

Raționamentul de stabilire a

existenței unui prejudiciu a fost următorul: stabilirea situației de fapt din

teren (existența unei producții neterminate, existența stocului de sămânță) –

în acest sens fiind făcută expertiza tehnică P.M., în dosarul având ca obiect

asigurarea de dovezi, urmată de expertiza A. – N.S. dispusă în cadrul

prezentului dosar; regăsirea corespondentului dintre situația de fapt

constatată de către experți și situația contabilă privind producția neterminată

și stocul de semințe – în acest sens fiind efectuată în faza apelului expertiza

contabilă N.M.

Se încearcă susținerea

existenței prejudiciului cert cu un raport de asigurare de dovezi, asupra

căruia instanța s-a pronunțat prin încheiere în data de 12 februarie 2002,

raport (expertiză tehnică P.M.) ce a constatat existența unor culturi, lucrări

agricole, mărfuri agricole de la data de 27 octombrie 2001 până la 5 noiembrie

2001, deci în perioada în care recurenta SC T.B. SRL deținea și exploata

terenul potrivit contractului de arendă. Constatările privind realitatea din

teren în perioada 27 octombrie - 5 noiembrie 2001, demonstrează că, în

realitate, culturile erau înființate de către SC T.B. SRL.

Raportul de expertiză

tehnică efectuat de către P.M. prezintă modul de exploatare a suprafeței

arendate, cu analiza fiecărei ferme în parte, concluzionând că în perioada

efectuării expertizei „în câmp se executau lucrările de semănat grâu și

recoltat soia” și că „materii prime rămase în câmp și care aparțin reclamantei

nu sunt”.

Totodată, este de menționat

faptul că, cererea de asigurare de dovezi a fost formulată ulterior încheierii

contractului dintre SC T.B. SRL și A.D.S., contract încheiat la data de 28

august 2001, și ulterior punerii în posesie la data de 2 octombrie 2001, când

recurentei SC T.B. SRL îi fusese predat terenul liber de sarcini.

În situația în care

reclamanta, deși avea suspendat dreptul de exploatare a terenului de la data de

19 septembrie 2001 și nu a formulat cerere de asigurare de dovezi la acel

moment, ci la momentul la care o altă societate exploata în mod legal același

teren, asigurarea de dovezi nu face decât dovada existenței unor culturi, a

unei producții, fără a proba cine a înființat aceste culturi, știut fiind că

perioada optimă pentru înființarea culturilor în cauză este tocmai luna

octombrie, interval în care suprafața cultivată s-a aflat în posesia și

exploatarea SC T.B. SRL.

Așadar, cheltuielile privind

producția neterminată și stocul de semințe trebuiau să se regăsească în

situația contabilă a reclamantei, sens în care a fost efectuată expertiza

contabilă N.M.

Cu toate că expertului i s-a

pus în vedere că la efectuarea raportului să aibă în vedere evidențele

contabile, bilanțurile contabile încheiate la data de 31 decembrie 2001 ale

reclamantei și intervenientei și cu toate că, pe parcursul raportului, expertul

arată că „nu ni s-au prezentat Registrele de urmărire a veniturilor și

cheltuielilor pentru anul 2001 (...) și nici Registrele de magazine ale celor

30 de ferme”, totuși, în concluzii, se arată că valoarea producției neterminate

este de 41.141.462.000 rol, la care se adaugă cheltuieli aferente producției de

soia în sumă de 60.508.513.000 rol.

În condițiile în care din

bilanțurile contabile reieșea că reclamanta are un stoc de aproximativ 5

miliarde rol – producție în curs de execuție din activitatea piscicolă însă, și

intervenienta un stoc de aproximativ 10 miliarde rol producție în curs de

execuție, se concluzionează însă că valoarea producției neterminate este de

41.141.462.000 rol, după ce se arată că „nu există posibilitatea evaluării

corecte a producției neterminate pe baza documentelor legale ale acestei

producții”.

În ceea ce privește suma de

60.508.513.000 rol reprezentând cheltuieli aferente producției de soia, în

cuprinsul răspunsului la obiecțiuni, expertul arată că, această cultură de soia

a fost recoltată după data de 2 octombrie 2001 și nu mă pot pronunța în

legătură cu cine a recoltat această cultură (...)”. Răspunsul însă se regăsește

în cuprinsul protocolului încheiat la data de 22 ianuarie 2002 între reclamantă

și intervenientă, ce face dovada înțelegerii dintre acestea: „în legătură cu

cantitatea de 7630 to soia împărțită în condițiile prezentului protocol”.

Așadar, prin protocolul de

desocotire din data de 22 ianuarie 2002 privind contractul de asociere în

participațiune, s-a împărțit cantitatea de 7630 to, reprezentând producția de

soia pe anul 2001, fără nicio referire la cheltuielile privind înființarea

altor culturi pentru perioada 2001 - 2002.

Asigurarea de dovezi nu

concluzionează în sensul existenței unui prejudiciu cert suferit de reclamantă,

ceea ce echivalează cu neîntrunirea condițiilor pentru antrenarea răspunderii

celor două pârâte în baza temeiurilor juridice invocate, respectiv îmbogățire

fără justă cauză și răspundere civilă delictuală.

Inexistența unui prejudiciu

cert rezultă și din lipsa obiectului determinat al cererii de chemare în

judecată.

Fără a fi în mod expres

prevăzute de lege, doctrina a impus ca cerințe indispensabile pentru admiterea

acțiunii următoarele condiții privind obiectul: să fie licit, adică să nu

contravină legii; să fie posibil, adică să se refere la o prestație ce se poate

realiza în mod efectiv; să fie determinat sau determinabil.

Prin acțiune se face

referire la „producția neterminată aferentă anului 2001 - 2002”, însă nu se

indica o serie de date necesare pentru cuantificarea prejudiciului pretins: ce

culturi au fost înființate, la ce dată și pe ce suprafață la momentul preluării

terenului de către SC T.B. SRL (2 octombrie 2001), care sunt actele contabile

pe care își sprijină reclamanta pretențiile și care cuprind contravaloarea

efectuării acestor lucrări, respectiv semințe, carburanți, contravaloarea

lucrărilor agricole.

Art. 112 pct. 3 C. proc.

civ. impune o evaluare riguroasă a obiectului cererii în sarcina reclamantului.

În prezenta speță, SC R.I.E. SRL pretinde echivalentul lucrărilor executate și

a materialelor folosite privind producția neterminată a anului agricol 2001 - 2002

și a stocului de sămânță din I.M.B. dar aduce în sprijinul acestei pretenții un

raport de asigurare de dovezi efectuat tardiv, ulterior demarării de către SC

T.B. SRL a propriilor lucrări și investiții, și un raport de expertiză

contabilă confuz (N.M.) în care sunt avansate sume fără a avea la dispoziție

documentele justificative.

În aceste condiții, așa – zisul

prejudiciu suferit de către SC R.I.E. SRL în cererea de chemare în judecată

este lipsit de suport legal.

În aceste condiții, obiectul

acțiunii reclamantei nu poate fi nici determinabil, întrucât s-a susținut

existența unui prejudiciu în perioada ulterioară suspendării contractului de

asociere în participațiune, când SC T.B. SRL intrase deja în posesia terenului

și exploata suprafața contractată.

Astfel, nu există documente

care să ateste fără dubiu că investițiile au fost efectuate de reclamantă.

Mai mult aprecierile

experților desemnați de instanță să efectueze expertizele prin care să fie

cuantificat acest prejudiciu conduc la concluzia incertitudinii acestuia.

Astfel raportul de expertiză

realizat de expert Ș.N. cuprinde aprecierea potrivit căreia „Din documentele

prezentate de părți concluziile expertizei nu pot reflecta în mod corect

realitatea faptică cu privire la producția neterminată 2001 - 2002 realizată pe

locația I.M.B.”. Expertul care a realizat expertiza contabilă (N.M.) atrage

atenția instanței asupra incertitudinilor care planează asupra acestei

expertize: „Față de aceste considerații expertiza supune atenției în ce măsură

pot fi luate în considerare sumele stabilite în condițiile menționate”.

Față de cele arătate rezultă

că instanța de apel a ignorat faptul că stabilirea caracterului cert al

prejudiciului presupune ca acesta să fie sigur atât în privința existenței cât

și în privința posibilității de evaluare.

Instanța de apel a reținut

în mod greșit existența unei fapte ilicite săvârșite de A.D.S., prin

neincluderea în contractul de arendare încheiat de A.D.S. și  SC T.B. SRLa unor

mențiuni privind existența contractului de asociere din 17 aprilie 2000 și

privind investițiile existente, întrucât încheierea contractului de arendare din

28 august 2001 a reprezentat un drept subiectiv al A.D.S.

Spre exemplificare a fost

dată decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1841 din 28 mai 2008 care

a stabilit că la încheierea contractului de arendare A.D.S. și-a exercitat în

mod corect prerogativele stabilite de lege.

În privința raportului de

cauzalitate dintre pretinsul prejudiciu cauzat recurentei - reclamante și

pretinsa faptă ilicită săvârșită de A.D.S. instanța de apel nu face nicio

mențiune.

De asemenea considerentele

instanței de apel în ceea ce privește vinovăția A.D.S. sunt eronate neexistând

obligația de a proceda la inventarierea și acordarea de despăgubiri pentru o

producție agricolă obținută drept consecință a încheierii frauduloase a unui

contract de asociere în participațiune și prin urmare a exploatării frauduloase

a terenului care a făcut obiectul acestui contract.

În considerentele deciziei

prin care s-a anulat contractul de asociere în participațiune făcând referire

la caracterul fraudulos al încheierii acestuia se reține că „La data încheierii

contractului de asociere în participațiune din 17 aprilie 2000 SC T.B. SRL nu

avea aptitudinea de a încheia contractul de asociere prin care să aducă drept

aport în natură teren agricol din domeniul public al statului câtă vreme prin

dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 198/1999 și art. 4

din H.G. nr. 46/2000 numai A.D.S. exercita prerogativele privind dreptul de

proprietate asupra terenurilor agricole și terenurile aflate sub luciu de apă

aparținând domeniului privat al statului”.

Invocarea de către reclamantă

a dispozițiilor art. 35 din Decretul nr. 31/1995 în acreditarea faptului că,

culpa persoanelor fizice care alcătuiesc persoana juridică constituie culpa

persoanei juridice înseși, aceasta având la îndemână, ulterior acțiunea în

regres nu poate fi avută în vedere pentru toate cele arătate mai sus și pentru

faptul că nu făcut dovada că persoanele fizice trimise în judecată se fac

vinovate de pretinsul prejudiciu, acțiunea civilă fiind soluționată în prezenta

cauză.

Atâta timp cât nu există

prejudiciu, niciuna din pârâte nu poate cădea în pretenții, criticile A.D.S. pe

inexistența prejudiciului și apoi afirmația de a se menține sentința de fond în

sensul obligării SC T.B. SRL rămân fără suport legal, soluția instanței de apel

cu privire la această pârâtă intrând în puterea lucrului judecat.

Văzând dispozițiile art. 312

Respinge recursurile

declarate de reclamanta SC R.I.E. SRL București, prin lichidator judiciar R.

SPRL București, împotriva deciziei nr. 199 din 5 octombrie 2007, pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, și încheierii de ședință din 18 decembrie 2007, pronunțată de aceeași

instanță, ca nefondate.

Respinge recursul

intervenientei principale SC I.M.B. SA, prin lichidator judiciar S.Q. SPRL Bacău,

împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Respinge recursurile

declarate de pârâta SC T.B. SRL Piatra Neamț, împotriva aceleiași decizii și

încheieri, ca nefondate.

Admite recursul pârâtei

A.D.S. București, declarat împotriva deciziei sus menționate, pe care o

modifică în parte, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței nr. 35 din 20 ianuarie 2006, pronunțată de Tribunalul

Prahova.

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei, privind admiterea apelului pârâtei SC T.B. SRL Piatra Neamț, obligării

acesteia față de intervenienta principală și respingerea acțiunii față de

această pârâtă.

Obligă recurenta - reclamantă

SC R.I.E. SRL București, prin lichidator judiciar R. SPRL București, la 23.800

lei cheltuieli de judecată, către pârâta A.D.S. București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 noiembrie 2008.

Sursă