ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3489/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5052/2004 reclamanta SC R.I.E. SRL prin administrator judiciar SC S.R.C.A. SRL București a chemat în judecată pârâtele A.D.S. București și SC T.B. SRL, solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să dispună obligarea acestora în solidar la plata sumei de 169.165.668.000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și a materialelor folosite de către reclamantă privind producția neterminată a anului agricol 2001 - 2002 și a stocului de semințe din I.M.B., precum și la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea cererii reclamanta a arătat că în baza contractului de asociere în participațiune din 17 aprilie 2000 încheiat cu I.M.B.

s-a exploatat suprafața de 55.052 ha teren agricol din I.M.B. în anii agricoli 2000 - 2001 și 2001 - 2002. La data de 28 august 2001, în timpul valabilității acestui contract și a contractului de management din 24 mai 2001 încheiat cu pârâta A.D.S. s-a încheiat contractul de arendă din 28 august 2001 între pârâtele din prezenta cauză, iar prin notificarea din 2001 s-a comunicat reclamantei și SC I.M.B. SA necesitatea părăsirii terenului reprezentând o tulburare de posesie din partea acestora. În continuare a arătat reclamanta că, în aceste condiții a formulat cerere de asigurare de dovezi, încuviințată prin încheierea irevocabilă la data de 12 februarie 2002 care a omologat rapoartele de expertiză tehnică agricole ce au constatat lucrările executate și materialele folosite privind producția neterminată a anului agricol 2001 - 2002 și a stocului de marfă din I.M.B.

până la data de 1 octombrie 2001 când a fost obligată să părăsească această suprafață de teren. A mai arătat reclamanta că pârâta A.D.S. a omis să menționeze despre existența investițiilor făcute, în contractul de arendă și nici în procesul - verbal de predare a terenului către pârâta SC T.B. SRL, nu s-a făcut vreo mențiune. În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 992 și urm. precum și art. 998 și urm. C. civ., precizând că suma solicitată reprezintă valoarea actualizată a lucrărilor executate și a materialelor folosite privind producția neterminată a anului agricol 2001 - 2002 și a stocului de semințe din I.M.B. la data de 31 octombrie 2002 cu rezervarea dreptului de majorare a câtimii obiectului cererii conform art. 132 C. proc.

civ. Pârâta A.D.S. prin apărările făcute a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului public sau privat al statului iar printre aceste atribuții se află și concesionarea sau asigurarea exploatării eficiente a acestora. În acest context a încheiat cu pârâta SC T.B. SRL contractul de arendă din 2001 iar obiectul l-a constituit transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a terenului cu destinație agricolă în suprafață de 56.905 ha din perimetrul I.M.B., proprietate de stat în administrarea A.D.S. A maia arătat că prin hotărâri judecătorești irevocabile s-a constatat nulitatea absolută a celor două contracte de care face vorbire reclamanta, iar de la data încheierii contractului de arendă din 28 august 2001 beneficiarul lucrărilor executate din perimetrul I.M.B.

este pârâta SC T.B. SRL, A.D.S. fiind terț în raportul dintre cele două societăți. Pârâta SC T.B. SRL prin întâmpinarea depusă a invocat excepția tardivității acțiunii excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă. La data de 9 septembrie 2004 în temeiul art. 49 C. proc. civ. a formulat cerere de intervenție în interes propriu SC I.M.B. SA prin lichidator judiciar solicitând obligarea pârâtei SC T.B. SRL la plata sumei de 169.165.668.000 lei reprezentând producția neterminată a anului agricol 2001 - 2002 și a stocului de semințe din I.M.B., bunuri aparținând acesteia. S-a motivat că prin hotărâri irevocabile s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune intervenit între părți și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară.

Prin încheierea ședinței publice din 21 februarie 2002 s-a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu a I.M.B., și s-a respins excepția tardivității acțiunii invocată de pârâta SC T.B. SRL și a unit cu fondul cauzei excepțiile lipsei calității procesuale pasive a A.D.S. și a lipsei calității procesuale active a reclamantei. Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, unde a fost strămutată cauza, prin sentința nr. 35 din 20 ianuarie 2006 – a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâta SC T.B. SRL și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.D.S. A respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată de pârâta A.D.S.

București. Totodată s-a admis în parte acțiunea precizată a reclamantei și a obligat pârâta SC T.B. SRL la plata sumei de 286.949.613 lei contravaloarea producției neterminate pe perioada anului agricol 2001-2001 și a stocului de sămânță, conform raportului de expertiză C.V. S-a admis în parte și cererea de intervenție în interes propriu, pârâta SC T.B. SRL fiind obligată să plătească intervenientei suma de 100.893.510 lei reprezentând contravaloare producție neterminată pe perioada anului agricol 2001 - 2002 și a stocului de sămânță. În fundamentarea acestei soluții instanța pornind de la temeiurile legale invocate de reclamantă, și probele administrate a reținut că răspunderea civilă delictuală (pentru fapta proprie) reglementată prin dispozițiile art. 998 – art. 999 C. civ.

presupune întrunirea cumulativă a elementelor constitutive respectiv fapta ilicită, prejudiciu, culpă și raport de cauzalitate. S-a motivat că reclamanta nu a făcut dovada că pârâtele au procedat la exercitarea dreptului lor subiectiv, materializat prin contractul de arendă din 2000, cu intenția să atragă răspundere civilă delictuală a acestora. S-a mai reținut că prin hotărâri judecătorești s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune suspendat anterior prin ordonanță președințială, astfel încât nu se poate vorbi de o faptă ilicită a pârâtelor sau de existența raportului de cauzalitate în accepțiunea art. 998 – art. 999 C. civ. Pe de altă parte, instanța de fond, a mai reținut că reclamanta nu a făcut dovada elementelor răspunderii organelor persoanei juridice, deci a incidenței art. 998 – art. 999 C. civ., procedând la respingerea acțiunii față de A.D.S.

S-a reținut în schimb îndeplinirea condițiilor art. 992 și urm. C. civ., apreciindu-se că prin probele administrate, respectiv înscrisuri coroborate cu rapoartele de expertiză efectuate la propunerea părților s-a făcut dovada îmbogățirii fără justă cauză a pârâtei SC T.B. SRL. S-a avut în vedere procesele - verbale încheiate cu ocazia concilierii directe a părților în condițiile art. 7201 C. proc. civ. pârâta SC T.B. SRL recunoscând calitatea de debitor. Aceste înscrisuri, fiind semnate de părțile din prezenta cauză nu mai pot fi retractate, iar conform art. 969 C. civ. decât pentru cauze autorizate de lege. S-a mai avut în vedere încheierea de asigurare de dovezi pronunțată de Judecătoria Brăila, rapoartele omologate stabilind pe ferme și culturi suprafețele înființate cu producția neterminată.

De asemenea expertul contabil numit în cauză a delimitat obligația de restituire în funcție de aportul acestora în cadrul contractului de asociere în participațiune. Împrejurare că ulterior s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune nu are relevanță juridică, raportat la raportul juridic obligațional creat între pârâta SC T.B. SRL și părțile contractului care își are izvorul într-un fapt juridic. Împotriva acestei sentințe au promovat apel reclamanta și pârâta SC T.B. SRL. Apelanta - reclamantă SC R.I.E. SRL. critică soluția instanței de apel față de faptul nereținerii incidentelor dispozițiilor art. 998 – art. 999 C. civ. și că nu s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite și a raportului de cauzalitate între fapte ilicite și prejudiciul produs.

Considerând îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale apelanta-reclamantă apreciază că în cauză a fost dovedită culpa pârâtei A.D.S. care în încercarea de a favoriza pârâta SC T.B. SRL nu a menționat nimic despre sarcinile care guvernau terenul predat nici în contractul de arendă și nici în procesul - verbal de predare - primire nefăcând mențiuni despre investițiile existente pe terenul I.M.B. pentru anul agricol 2001 - 2002. Se critică soluția instanței de apel și pentru faptul neluării în considerație a sumei menționate de expertul C.V. în suplimentul raportului de expertiză respectiv 52.958.592.586 lei, reprezentând 73,986% din valoarea de 71.579.207.670 lei diferența de valoare a stocului de semințe la care se adaugă T.V.A.

în sumă de 10.062.132.591 lei. Ultima critică a apelantei - reclamante se întemeiază pe greșita respingere a cererii sale de reactualizare cu rata inflației a sumei datorate până la data plății efective, fiind încălcate dispozițiile art. 1084 C. civ. Apelanta - pârâtă SC T.B. SRL critică soluția instanței de fond în principal pe aspectul respingerii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, a respingerii excepției de tardivitate și a soluției pe fond prin care a fost obligată la plata contravalorii producției neterminate pe perioada anului agricol 2001 - 2002 și a stocului de sămânță, conform raportului de expertiză C.V. Astfel se arată că în mod eronat instanța a preluat teza reclamantei potrivit căreia în perioada 17 aprilie 2000 - 23 martie 2003 înscrisul intitulat contract de asociere în participațiune a produs efecte valabile, știut fiind că în conformitate cu art. 966 C. civ.

„Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect”. Prin decizia irevocabilă nr. 93 din 23 martie 2003 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune, deci neavând drept la acțiune nu are nici legitimitate procesuală activă. De asemenea apelanta-pârâtă susține că, contrar dispozițiilor legale, instanța de fond reține ca singura probă relevantă în cauză, bilanțurile contabile care nu sunt concludente. Față de o atare concepție juridică s-a ajuns la situația în care expertul C.V. a întocmit în realitate două lucrări distincte și că deși expertul menționează în lucrarea sa că „cheltuielile înregistrate de intervenientă în contul producției neterminate pe bază de documente totalizează 40.710.864.000 lei”, în sentința apelată nu se vorbește nimic de ce instanța nu s-a oprit la omologarea acestei sume.

Pârâta critică această probă și pentru faptul că nu are însușirile unei expertize contabile pentru că nu e fundamentată pe niciun fel de verificări contabile, astfel că aceasta e nulă ca probă științifică și trebuie în mod firesc înlăturată. De asemenea apelanta - pârâtă confirmă susținerea intimatei SC I.M.B. SA Brăila potrivit căreia producția agricolă aferentă anului 2001 - 2002 a fost înființată cu banii pe care îi încasase din producția anului anterior, aceste inginerii financiare determinând trimiterea în judecată atât pe administratorii de atunci ai I.M.B. cât și pe cei ai reclamantei pentru delapidare și înșelăciune. În ședința publică din 10 aprilie 2006 instanța de apel a dispus în baza art. 295 C. proc.

civ. suplimentarea probatoriilor cu două expertize: una agricolă și alta contabilă pentru evaluarea cât mai corectă a pretențiilor reclamantei. Cele două expertize au fost efectuate de expertul Ș.N. și N.M. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 199 din 5 octombrie 2007, a admis apelul pârâtei SC T.B. SRL, a schimbat în pate sentința criticată în sensul că a respins acțiunea reclamantei privind obligarea acesteia la plata sumei de 28.694.961,30 ron. Totodată a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC I.M.B. SA Brăila, în sensul reducerii sumei la care a fost obligată pârâta SC T.B. SRL de la 100.893.510.000 rol la 10.590.520 lei rol.

A admis și apelul reclamantei, și pe cale de consecință a obligat pârâta A.D.S. la plata sumei de 101.649.975.000 lei reprezentând contravaloare producție neterminată pe perioada 2001 - 2002, compusă din 41.141.462.000 lei producție neterminată de grâu, orz, rapiță, orzoaică și lucernă și 60.508.513.000 lei producția de soia, precum și la plata stocului de semințe în valoare de 38.959.794.000 lei conform raportului de expertiză întocmit de N.M. De asemenea pârâta A.D.S. a mai fost obligată și la plata T.V.A. 19% calculată asupra debitului constând din producția neterminată pentru anul 2001 - 2002 în sumă de 101.649.975.000 lei și la plata dobânzii de 107.538.785.000 lei începând cu data producerii prejudiciului, 2 octombrie 2001 și până la plata efectivă a debitului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că excepțiile invocate de pârâta SC T.B. SRL Piatra Neamț nu pot fi reținute fiind înlăturate, având în vedere că, chiar dacă reclamanta nu mai deținea un titlu legal în baza căruia să ocupe terenul proprietate de stat, are la îndemână instrumentele juridice care să-i permită să-și dovedească pretențiile față de părțile implicate în litigiu. Nu s-a reținut nici excepția tardivității acțiunii motivat de faptul că temeiul legal al cererii a fost art. 992 – art. 998 C. civ., termenul de prescripție fiind de 3 ani reglementat de Decretul nr. 167/1958. Deși reclamanta se afla în stare de insolvență, în speță nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 64/1995, fiind în discuție o acțiune în pretenții întemeiată pe dispozițiile Codului civil.

Excepția privind nelegalitatea hotărârii instanței de fond a fost înlăturată motivat de faptul că la dosar există probatorii administrate de părți, dar care nu au fost corect interpretate de prima instanță. Pe fond, instanța de apel a reținut că deși prima instanță stabilește corect izvorul obligației civile în sarcina pârâtei ca fiind îmbogățirea fără justă cauză, nu caracterizează sorgintea acesteia ca fiind un fapt juridic ilicit și nu stabilește în mod corect cărei părți din proces i s-a micșorat patrimoniul în mod corelativ cu mărirea patrimoniului pârâtei, precum și cuantumul strict al sporirii patrimoniului pârâtei, pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică. S-a mai reținut că raportul civil obligațional s-a născut între pârâtă și A.D.S.

la data de 28 august 2001, când s-a încheiat contractul de arendă prin care A.D.S. transmite dreptul de exploatare al terenului cu destinație agricolă în suprafață totală de 56.905 ha. Acest contract devine eficient abia la data de 2 octombrie 2001 când A.D.S. predă pârâtei cu procesul - verbal de predare - primire terenul arendat, dată de la care acesta intră efectiv în posesia suprafețelor cu destinație agricolă și neagricolă în perimetrul I.M.B. În raport de cadrul procesual prezentat, în bilanțul contabil al SC I.M.B. SA pentru exercițiul financiar al anului 2001, semnat de directorul societății și administratorul judiciar, în contul de producție neterminată consemnează un sold de 10.590.520.000 lei, reprezentând aportul exclusiv al acesteia.

Instanța de apel a reținut că această sumă se regăsește și în formularul cu situația stocurilor și a producției în curs de execuție precum și în balanța de verificare din luna decembrie 2001, acte care au stat la baza întocmirii bilanțului contabil la 31 decembrie 2001. Această sumă este prezentată și în raportul de expertiză întocmit de expert C.V., la instanța de fond, cât și de expert N.M. în lucrarea sa, și recunoscută de I.M.B. cu ocazia înscrierii la masa credală a reclamantei, în declarația de creanță la care adaugă și reactualizarea debitului. În acest context s-a redus suma la nivelul celei arătate, cu motivarea că pârâta nu va mai fi ținută să plătească dobânzile legale, chiar dacă foloasele obținute de îmbogățit sunt mai mari aceasta, în condițiile reținerii bunei credințe a apelantei - pârâte.

S-a mai arătat că, deși reclamanta a invocat în susținerea pretențiilor sale față de pârâtă, încheierea de asigurare de dovezi din 12 februarie 2002, pronunțată de Judecătoria Brăila, prin care a fost omologat raportul de expertiză întocmit de expert P.M., acesta va face dovada numai până la dovada contrarie. Deși expertul P.M., consemnează producția găsită pe teren al momentul expertizării, 27 octombrie - 16 noiembrie 2001, aceasta nu denotă și faptul că ea a fost însușită de pârâtă, pentru a fi obligată la plata contravalorii ei. Pe de altă parte, în contractul de arendă din 2001 A.D.S. nu menționează că pe terenul predat spre exploatarea pârâtei se afla vreo cultură, cantitatea sau societatea care a înființat-o și cine o va prelua după recoltare.

Totodată instanța a înlăturat apărările reclamantei vizând împrejurarea că pârâta și-a evidențiat în contabilitate valoarea producției neterminate la suma de 136.404.355.297 lei motivat de faptul că suma respectivă este cea cu care a garantat obținerea unor credite și se referea la producția pentru anul 2002 înființată după data de 2 octombrie 2001. Cu privire la apelul reclamantei, instanța de control judiciar a reținut ca fondată critica ce vizează greșita respingere a acțiunii față de A.D.S., în sarcina căreia s-a probat existența unui raport civil delictual caracterizat prin îndeplinirea cumulativă a cerințelor legale constând în existența prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și existența vinovăției.

Instanța de apel a mai reținut că existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei se conturează din coroborarea unor situații de fapt dovedite cu acte și din concluziile raporturilor de expertiză. S-a avut în vedere și dispozițiile legale incidente în cauză respectiv art. 998 C. civ. potrivit căruia obligația de reparare a prejudiciului cauzat altuia revine direct și nemijlocit autorului faptei ilicite și prejudiciabile. Astfel cu bună știință, dar încălcând complet realitatea din teren, A.D.S., fără să țină seama că contractul de asociere în participațiune era încă valabil, la data de 28 august 2001, fără să țină seama de investițiile făcute în culturi neterminate și stocuri de semințe omite să facă mențiunea despre aceste elemente în noul contract de arendă încheiat cu pârâta SC T.B.

SRL. Prin adresa din 10 ianuarie 2003, SC I.M.B. SA recunoaște reclamantei aportul adus în cadrul asocierii. Totodată instanța de apel a respins apărările A.D.S. privind lipsa sa de calitate procesuală pasivă și prin urmare de răspundere invocând în acest sens prevederile Legii nr. 268/2001 motivat de faptul că această instituție și-a încălcat atribuțiile privind exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate fiind lipsită de relevanță afirmația inexistenței în contul său a unor sume care să acopere prejudiciul. Astfel îndeplinirea defectuoasă și cu rea credință a atribuției ce revine instituției constituie un temei de drept pentru promovarea unei acțiuni în regres împotriva funcționarului culpabil de neexercitarea corespunzătoare a sarcinilor sale de serviciu dar nu constituie motiv de exonerare de plată.

Prezentând cronologic evenimentele legate de I.M.B. în care a fost implicată și A.D.S. cu referire și la probele administrate instanța de apel a considerat că aceasta din urmă a acționat cu rea-credință și este vinovată de producerea prejudiciului reclamat. Stabilind în sarcina A.D.S. obligația de acoperire a prejudiciilor create ca urmare a constatării legăturii de cauzalitate dintre sărăcirea patrimoniului reclamantei - apelante ca urmare a activității ilicite a acesteia s-a procedat la obligarea pe lângă contravaloarea producției neterminate și dobânda prevăzută de O.G. nr. 9/2000 precum și plata T.V.A. de 19% calculată la valoarea întregului debit. Împotriva acestei soluții au declarat recurs părțile implicate în cauză.

Astfel reclamanta SC R.I.E. SRL, prin lichidator judiciar SC R.I. SRL, critică soluția instanței de apel sub aspectul neacordării T.V.A. și asupra sumei de 38.959.794.000 lei reprezentând stocul de sămânță. De asemenea se susține că nu s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 9/2000 și asupra stocului de semințe calculat de către expert la nivelul aceleiași sume de 38.959.794.000 lei, ignorându-se faptul că atât în cererea introductivă cât și în cererile completatoare s-a specificat ca sumele să fie reactualizate. Totodată reclamanta a declarat recurs și împotriva încheierii pronunțate în Camera de Consiliu la data de 18 decembrie 2007. Se arată că s-a făcut o aplicare greșită a legii respectiv a dispozițiilor art. 281 C. proc.

civ. prin respingerea cererilor formulate venind în contradicție cu evidența dosarului și chiar cu considerentele deciziei. În aceste condiții se impunea admiterea cererii privind lămurirea înțelesului dispozitivului deciziei în sensul că obligația de plată a T.V.A. stabilită în sarcina A.D.S. vizează întreaga sumă datorată, cât și completarea deciziei în sensul admiterii cererii privind plata dobânzii legale aferente sumei de 38.959.794.000 lei reprezentând stocul de sămânță începând cu data producerii prejudiciului, 2 octombrie 2001 și până la plata efectivă a debitului. Criticile recurentei SC I.M.B. SA, prin lichidator judiciar, fac referire la aspecte de nelegalitate invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Se susține că reclamanta nu și-a clarificat temeiul juridic al cererii sale, întemeindu-se cererea deopotrivă pe răspunderea civilă delictuală și îmbogățirea fără justă cauză. În materie contractuală este exclusă problema îmbogățirii fără justă cauză. Cu privire la fondul cauzei, recurenta consideră greșit raționamentul care a stat la baza pronunțării hotărârii, deoarece reclamanta nu a făcut niciun fel de dovadă că ar fi contribuit efectiv la realizarea producției anului 2001 - 2002, deși se susține că avea disponibilități financiare în conturi bancare. Consideră că se impune obligarea A.D.S. la plata sumei de 100.893.510 lei reținută inițial de instanța de fond reprezentând contravaloare producție neterminată.

Pârâta A.D.S. prin recursul declarat atât împotriva deciziei instanței de apel, cât și împotriva încheierii pronunțate în Camera de Consiliu la data de 18 decembrie 2007, face referire la aspectele de nelegalitate reținute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Astfel se susține că instanța a procedat eronat la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a A.D.S. având în vedere atribuțiile stabilite de art. 4 din Legea nr. 268 din 28 mai 2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată ale statului cu destinație agricolă și înființarea A.D.S. și art. 13 alin. (1)3 din H.G. nr. 626 din 6 iulie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice și aplicarea Legii nr. 268/2001.

Cum toate cheltuielile efectuate de ADS sunt efectuate în numele statului român care este și proprietarul terenurilor, fapta acestuia de a efectua orice operațiuni în legătură cu un teren în proprietatea statului reprezintă fapta mandatarului în numele și pe seama proprietarului. Se consideră că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii. Astfel se face vorbire pe de o parte de principiul îmbogățirii fără justă cauză pentru ca ulterior să stabilească ca fundament juridic răspunderea civilă delictuală, motivând că și-a încălcat cu bună știință atribuțiile și a nesocotit dispozițiile legale fără a face referire despre faptul că contractul de asociere în participațiune a fost declarat nul în mod definitiv și irevocabil.

Ultima critică pe aspectul fondului face trimitere la condițiile prevăzute de art. 998 C. civ. respectiv existența unui prejudiciu, existența unui fapte ilicite, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul sub forma intenției sau culpei și existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Se consideră de către recurentă că prejudiciul nu este cert și că deși în determinarea acestuia s-a dispus efectuarea unei noi expertize, instanța a ignorat răspunsul expertului potrivit căruia „ documentele contradictorii prezentate de către reclamantă și I.M.B. nu pot determina contribuția fiecărei părți în mod exact”. În ce privește existența faptului ilicit al A.D.S. aceasta susține că instanța de apel a ignorat că presupusa încălcare a drepturilor intimatei-reclamante care a avut ca efect „ abandonarea culturilor” s-a făcut în baza unei sentințe irevocabile prin care s-a stabilit că, contractul de asociere în participațiune este nul absolut.

Cu privire la încheierea de îndreptare eroare materială, se susține că în mod greșit s-a dispus îndreptarea erorii strecurate în dispozitiv în ce privește înlăturarea cuvântului „mii lei” de la sfârșitul sumei de 107.538.785.000 lei din moment ce în considerentele deciziei este prevăzută suma în acest mod. Recurenta SC T.B. SRL consideră că în mod greșit în apel i s-a respins excepția de tardivitate și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. Se susține că s-a interpretat greșit acțiunea în pretenții a reclamantei pe dispozițiile art. 992 – art. 998 C. civ., câtă vreme aceasta se afla în procedura de faliment situație în care lichidatorul nu putea s-o poarte decât în cadrul art. 77 – art. 93 din Legea nr. 85/2006, iar termenul în care putea fi introdusă este cel prevăzut de art. 81 respectiv 1 an.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, deși s-a reținut că reclamanta nu mai deținea un titlu legal în baza căruia să ocupe terenul proprietate de stat, instanța de apel apreciază eronat că totuși are la îndemână instrumentele juridice care să-i permită să-și dovedească pretențiile. Consideră totodată că în mod greșit prin încheierea Camerei de Consiliu din 18 decembrie 2007 s-a dispus completarea dispozitivului cu obligarea SC T.B. SRL Piatra Neamț să plătească expertului N.M. diferența de onorariu de 8.400 lei, motivat de faptul că această încheiere cuprinde motive contradictorii din moment ce nu se justifică majorarea onorariului față de concluziile expertului potrivit cărora supune atenției în ce măsură pot fi luate în considerație sumele stabilite.

Părțile au depus întâmpinări și concluzii scrise. Astfel, reclamanta își menține punctul de vedere exprimat prin acțiune, precizări coroborate cu probele administrate făcând referire la faptul că de altfel nu trebuie să dovedească că A.D.S. a avut intenția (directă) să prejudicieze societatea ci este suficient ca A.D.S., prin organele sale să fi prevăzut consecințele ilicite ale faptelor sale și să-i fie indiferent dacă prejudiciază sau nu pe cineva (intenție indirectă), depunând înscrisuri în susținere. Recurenta A.D.S. prin concluziile scrise, scoate în evidență faptul că terenul care a făcut obiectul contractului de asociere nu a ieșit niciodată din proprietatea statului deoarece aparține domeniului public, și prin încheierea contractului de arendare nu a făcut decât să-și exercite prerogativele conferite de O.U.G.

nr. 198/1999. Cu privire la legalitatea contractului de arendare, susține recurenta, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, depunând decizia nr. 1841 din 28 mai 2008. Recursul SC R.I.E. SRL, prin lichidator judiciar, este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. casarea sau modificarea unei hotărâri se poate face pentru motive de nelegalitate. Or, criticile formulate fac referire la aspecte de netemeinicie ce nu pot face obiectul unui recurs. Recurenta încearcă să obțină în același timp completarea/ lămurirea dispozitivului pronunțat de Curtea de Apel, atât pe cale unui recurs cât și pe calea unui recurs formulat împotriva unei încheieri privind completarea dispozitivului deciziei pronunțate în apel.

De altfel solicitarea aplicării cotei T.V.A. pentru suma de 38.959.794.000 rol reprezentând stoc de sămânță, nu este susținută nici juridic nici faptic în sensul că valoarea pretinsului prejudiciu suferit ar trebui să cuprindă și valoarea T.V.A. În mod corect instanța de apel nu a acordat dobânda legală, prin cererea introductivă reclamanta solicitând contravaloarea prejudiciului pretins actualizată cu valoarea inflației. Or, art. 2 din O.G. nr. 9/2008 invocată de recurentă se referă la dobânda datorată în cazurile în care o obligație este purtătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale, între părți nefiind intervenită o convenție. Cu privire la recursul declarat de intervenienta în interes propriu SC I.M.B.

SA prin care a solicitat menținerea în parte a hotărârii instanței de fond prin obligarea A.D.S. la plata sumei de 100.893.510 lei, acesta apare inadmisibil, prin această cale de atac modificând cererea de intervenție în interes propriu formulată la fond în contradictoriu cu SC T.B. SRL împotriva căreia nu a promovat apel. Asupra cuantumului sumei reținute de instanța de apel, recurenta nu indică ce normă legală a fost încălcată, iar pe de altă parte justificat a reținut instanța de apel realitatea soldului de 10.590.520.000 lei; având în vedere probele administrate respectiv bilanțul contabil pe 2002, concluziile raportului de expertiză, declarația de creanță și confirmarea SC T.B. SRL. Recursul pârâtei SC T.B.

SRL este de asemenea nefondat. Referitor la excepția tardivității invocată în temeiul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 justificat s-a dispus respingerea acesteia față de faptul că acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 992 – art. 998 C. civ., fiind deci o acțiune de drept comun în pretenții supusă termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, și nu o acțiune pentru anularea unor acte frauduloase sau anularea unor constituiri de drepturi patrimoniale către terți, acțiuni reglementate în prezent de dispozițiile Legii nr. 85/2006. Justificat au procedat instanțele anterioare la respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, având în vedere că urmare constatării nulității absolute a contractului de asociere în participațiune între foștii asociați se nasc altfel de relații.

Principiul repunerii părților în situația anterioară invocat de recurentă operează ca și principiul retroactivității efectelor actului numai între părțile raportului juridic și nu față de terți. Soluția pronunțată prin încheierea ședinței publice din 18 decembrie 2007 prin care s-a admis cererea expertului N.M. și s-a dispus completarea dispozitivului cu obligarea recurentei SC T.B. SRL la plata diferenței onorariu în sumă de 8.400 lei este legală având în vedere că efectuarea expertizei a fost solicitată de această parte, iar la un termen anterior instanța încuviințase deja cererea expertului de majorare a onorariului. Cu privire la recursul A.D.S.

criticile formulate fac referire la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive; lipsa de consecvență a instanței de apel în ceea ce privește temeiurile juridice în baza cărora a înțeles să justifice angajarea răspunderii sale patrimoniale; greșita reținere în sarcina sa a răspunderii civile delictuale. În speță A.D.S. are calitate procesuală pasivă fapt confirmat de instanțele anterioare întrucât această instituție cu personalitate juridică conferită de lege este semnatarul contractului de arendă și a proceselor - verbale de predare - primire a întregii suprafețe de teren a I.M.B. și trebuie să-și asume responsabilitatea semnării acestor documente. Pe de altă parte potrivit dispozițiilor O.U.G.

nr. 198/1999 și H.G. nr. 46/2000 A.D.S. a fost înființată ca instituție publică cu sarcina de exercitare a prerogativelor dreptului de proprietate al statului asupra unor categorii de terenuri printre care și cele date în exploatare I.M.B. Cheltuielile, respectiv pretențiile care cad în sarcina sa, nu sunt achitate în numele statului, ori de la bugetul statului, având patrimoniu propriu și fiind finanțată exclusiv din venituri extrabugetare. Lipsa de consecvență a instanței de apel în ce privește temeiurile juridice în baza cărora a înțeles să justifice angajarea răspunderii sale patrimoniale, nu poate fi reținută această critică urmând a fi înlăturată cu atât mai mult cu cât caracterul acțiunii și temeiurile de drept cad și în sarcina instanței de judecată în condițiile art. 129 C. proc.

civ. În acest context s-a reținut de către instanța de apel că izvorul obligației civile în sarcina pârâtei SC T.B. SRL față de SC I.M.B. SA este îmbogățirea fără justă cauză (art. 992 C. civ.) iar al pârâtei A.D.S. față de SC R.I.E. SRL răspunderea civilă delictuală. Deși se susține aplicarea greșită a legii recurenta A.D.S. nu indică care este acea lege, raportat la reținerea în sarcina sa a obligației de plată a contravalorii unor bunuri determinate generic. În ce privește ultimul motiv de recurs care vizează greșita reținere în sarcina sa a răspunderii civile delictuale, Înalta Curte constată întemeiate criticile formulate de A.D.S. Astfel doctrina și jurisprudența au dedus din interpretarea art. 998 C. civ.

următoarele condiții care trebuie îndeplinite pentru angajarea răspunderii civile delictuale: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul. În privința prejudiciului, doctrina și jurisprudența au statuat faptul că pentru a putea fi reparat în condițiile răspunderii civile delictuale acesta trebuie să îndeplinească o serie de condiții și anume: să fi fost rezultatul încălcării unui drept subiectiv al reclamantei; să fie cert; să nu fi fost reparat încă; Cel puțin două condiții nu sunt îndeplinite în speță, aspect ignorat în totalitate de către instanța de apel.

În sprijinul acestei afirmații se aduc următoarele argumente: SC R.I.E. SRL avea dreptul să exploateze terenul în suprafață de 55.052 ha în temeiul contractului de asociere în participațiune încheiat cu SC I.M.B. SA. La data de 19 septembrie 2001, prin pronunțarea sentinței civile nr. 6532, Tribunalul București a dispus, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea executării și derulării contractului de asociere în participațiune. Așadar, suspendarea contractului de asociere în participațiune a fost dispusă anterior perioadei ce face obiectul judecății, respectiv anterior anului agricol 2001 - 2002. Ca atare, începând cu 19 septembrie 2001, niciuna dintre părțile contractului de asociere în participațiune nu mai avea dreptul de exploatare a suprafeței de teren adus ca a port la asociere.

Consecința exploatării terenului în suprafață de 55.052 ha de către reclamanta SC R.I.E. SRL și intervenienta SC I.M.B. SA, după data menționată, presupunea asumarea riscului imposibilității de valorificare a culturilor, întrucât derularea și executarea contractului erau suspendate. Efectul suspendării privind exploatarea terenului s-a produs și în ceea ce privește contractul de management, prin care se acorda dreptul reclamantei SC R.I.E. SRL de a organiza, conduce și gestiona patrimoniul I.M.B. „Managerul” SC R.I.E. SRL nu putea gestiona activitatea I.M.B. (așa cum i se dăduse dreptul de către A.D.S.) cu privire la exploatarea terenului câtă vreme activitatea de exploatare și valorificare a producției erau suspendate, pe cale de ordonanță președințială.

În plus, la 3 octombrie 2001, contractul de management a fost și el anulat prin sentința civilă nr. 7139, pronunțată de Tribunalul București. În consecință, reclamanta este obligată să suporte riscul înființării culturilor ulterior momentului 19 septembrie 2001, în sensul imposibilității de valorificare a unei producții începută în temeiul unui contract suspendat deoarece nimănui nu-i este îngăduit să se prevaleze în fața justiției de propria vină pentru a valorifica un drept. Mai mult decât atât, susținerile contradictorii ale celor două cocontractante, SC R.I.E. SRL și SC I.M.B. SA, conduc la concluzia că reclamanta-recurentă nu a efectuat lucrări agricole, nici anterior, nici ulterior suspendării și, în consecință, nu a suportat vreun prejudiciu.

În timp ce, SC R.I.E. SRL pretinde înapoierea investițiilor și contravalorii presupuselor culturi înființate, tocmai partenera din contractul de asociere în participațiune, SC I.M.B. SA, o contrazice susținând prin cererile efectuate ca și în propriul recurs că „reclamanta nu a adus ca aport decât o sumă modică la asocierea creată în 2000”, fără a participa cu aporturi efective. Așadar, odată suspendat și constatat nul contractul de asociere în participațiune, SC R.I.E. SRL și SC I.M.B. SA trebuiau să se desocotească urmând să împartă fructele acestui contract proporțional cu contribuția fiecăreia. Susținerile celor două arată, însă, că între acestea nu era nimic de împărțit, singura parte prejudiciată fiind SC I.M.B.

SA, prin preluarea de către SC T.B. SRL a producției în curs de execuție în valoare de 10.590.520.000 rol, așa cum reiese din bilanțul de la 30 decembrie 2001, prejudiciu pe care l-a recunoscut și față de care aceasta nu are nicio rezervă în a-l plăti. În plus, în cauză nu s-a demonstrat existența unui prejudiciu suferit, de către reclamantă constând în contravaloarea producției neterminate pe perioada anului agricol 2001 - 2002 și a stocului de sămânță. Raționamentul de stabilire a existenței unui prejudiciu a fost următorul: stabilirea situației de fapt din teren (existența unei producții neterminate, existența stocului de sămânță) – în acest sens fiind făcută expertiza tehnică P.M., în dosarul având ca obiect asigurarea de dovezi, urmată de expertiza A. – N.S.

dispusă în cadrul prezentului dosar; regăsirea corespondentului dintre situația de fapt constatată de către experți și situația contabilă privind producția neterminată și stocul de semințe – în acest sens fiind efectuată în faza apelului expertiza contabilă N.M. Se încearcă susținerea existenței prejudiciului cert cu un raport de asigurare de dovezi, asupra căruia instanța s-a pronunțat prin încheiere în data de 12 februarie 2002, raport (expertiză tehnică P.M.) ce a constatat existența unor culturi, lucrări agricole, mărfuri agricole de la data de 27 octombrie 2001 până la 5 noiembrie 2001, deci în perioada în care recurenta SC T.B. SRL deținea și exploata terenul potrivit contractului de arendă.

Constatările privind realitatea din teren în perioada 27 octombrie - 5 noiembrie 2001, demonstrează că, în realitate, culturile erau înființate de către SC T.B. SRL. Raportul de expertiză tehnică efectuat de către P.M. prezintă modul de exploatare a suprafeței arendate, cu analiza fiecărei ferme în parte, concluzionând că în perioada efectuării expertizei „în câmp se executau lucrările de semănat grâu și recoltat soia” și că „materii prime rămase în câmp și care aparțin reclamantei nu sunt”. Totodată, este de menționat faptul că, cererea de asigurare de dovezi a fost formulată ulterior încheierii contractului dintre SC T.B. SRL și A.D.S., contract încheiat la data de 28 august 2001, și ulterior punerii în posesie la data de 2 octombrie 2001, când recurentei SC T.B.

SRL îi fusese predat terenul liber de sarcini. În situația în care reclamanta, deși avea suspendat dreptul de exploatare a terenului de la data de 19 septembrie 2001 și nu a formulat cerere de asigurare de dovezi la acel moment, ci la momentul la care o altă societate exploata în mod legal același teren, asigurarea de dovezi nu face decât dovada existenței unor culturi, a unei producții, fără a proba cine a înființat aceste culturi, știut fiind că perioada optimă pentru înființarea culturilor în cauză este tocmai luna octombrie, interval în care suprafața cultivată s-a aflat în posesia și exploatarea SC T.B. SRL. Așadar, cheltuielile privind producția neterminată și stocul de semințe trebuiau să se regăsească în situația contabilă a reclamantei, sens în care a fost efectuată expertiza contabilă N.M.

Cu toate că expertului i s-a pus în vedere că la efectuarea raportului să aibă în vedere evidențele contabile, bilanțurile contabile încheiate la data de 31 decembrie 2001 ale reclamantei și intervenientei și cu toate că, pe parcursul raportului, expertul arată că „nu ni s-au prezentat Registrele de urmărire a veniturilor și cheltuielilor pentru anul 2001 (...) și nici Registrele de magazine ale celor 30 de ferme”, totuși, în concluzii, se arată că valoarea producției neterminate este de 41.141.462.000 rol, la care se adaugă cheltuieli aferente producției de soia în sumă de 60.508.513.000 rol.

În condițiile în care din bilanțurile contabile reieșea că reclamanta are un stoc de aproximativ 5 miliarde rol – producție în curs de execuție din activitatea piscicolă însă, și intervenienta un stoc de aproximativ 10 miliarde rol producție în curs de execuție, se concluzionează însă că valoarea producției neterminate este de 41.141.462.000 rol, după ce se arată că „nu există posibilitatea evaluării corecte a producției neterminate pe baza documentelor legale ale acestei producții”. În ceea ce privește suma de 60.508.513.000 rol reprezentând cheltuieli aferente producției de soia, în cuprinsul răspunsului la obiecțiuni, expertul arată că, această cultură de soia a fost recoltată după data de 2 octombrie 2001 și nu mă pot pronunța în legătură cu cine a recoltat această cultură (...)”.

Răspunsul însă se regăsește în cuprinsul protocolului încheiat la data de 22 ianuarie 2002 între reclamantă și intervenientă, ce face dovada înțelegerii dintre acestea: „în legătură cu cantitatea de 7630 to soia împărțită în condițiile prezentului protocol”. Așadar, prin protocolul de desocotire din data de 22 ianuarie 2002 privind contractul de asociere în participațiune, s-a împărțit cantitatea de 7630 to, reprezentând producția de soia pe anul 2001, fără nicio referire la cheltuielile privind înființarea altor culturi pentru perioada 2001 - 2002. Asigurarea de dovezi nu concluzionează în sensul existenței unui prejudiciu cert suferit de reclamantă, ceea ce echivalează cu neîntrunirea condițiilor pentru antrenarea răspunderii celor două pârâte în baza temeiurilor juridice invocate, respectiv îmbogățire fără justă cauză și răspundere civilă delictuală.

Inexistența unui prejudiciu cert rezultă și din lipsa obiectului determinat al cererii de chemare în judecată. Fără a fi în mod expres prevăzute de lege, doctrina a impus ca cerințe indispensabile pentru admiterea acțiunii următoarele condiții privind obiectul: să fie licit, adică să nu contravină legii; să fie posibil, adică să se refere la o prestație ce se poate realiza în mod efectiv; să fie determinat sau determinabil. Prin acțiune se face referire la „producția neterminată aferentă anului 2001 - 2002”, însă nu se indica o serie de date necesare pentru cuantificarea prejudiciului pretins: ce culturi au fost înființate, la ce dată și pe ce suprafață la momentul preluării terenului de către SC T.B.

SRL (2 octombrie 2001), care sunt actele contabile pe care își sprijină reclamanta pretențiile și care cuprind contravaloarea efectuării acestor lucrări, respectiv semințe, carburanți, contravaloarea lucrărilor agricole. Art. 112 pct. 3 C. proc. civ. impune o evaluare riguroasă a obiectului cererii în sarcina reclamantului. În prezenta speță, SC R.I.E. SRL pretinde echivalentul lucrărilor executate și a materialelor folosite privind producția neterminată a anului agricol 2001 - 2002 și a stocului de sămânță din I.M.B. dar aduce în sprijinul acestei pretenții un raport de asigurare de dovezi efectuat tardiv, ulterior demarării de către SC T.B. SRL a propriilor lucrări și investiții, și un raport de expertiză contabilă confuz (N.M.) în care sunt avansate sume fără a avea la dispoziție documentele justificative.

În aceste condiții, așa – zisul prejudiciu suferit de către SC R.I.E. SRL în cererea de chemare în judecată este lipsit de suport legal. În aceste condiții, obiectul acțiunii reclamantei nu poate fi nici determinabil, întrucât s-a susținut existența unui prejudiciu în perioada ulterioară suspendării contractului de asociere în participațiune, când SC T.B. SRL intrase deja în posesia terenului și exploata suprafața contractată. Astfel, nu există documente care să ateste fără dubiu că investițiile au fost efectuate de reclamantă. Mai mult aprecierile experților desemnați de instanță să efectueze expertizele prin care să fie cuantificat acest prejudiciu conduc la concluzia incertitudinii acestuia.

Astfel raportul de expertiză realizat de expert Ș.N. cuprinde aprecierea potrivit căreia „Din documentele prezentate de părți concluziile expertizei nu pot reflecta în mod corect realitatea faptică cu privire la producția neterminată 2001 - 2002 realizată pe locația I.M.B.”. Expertul care a realizat expertiza contabilă (N.M.) atrage atenția instanței asupra incertitudinilor care planează asupra acestei expertize: „Față de aceste considerații expertiza supune atenției în ce măsură pot fi luate în considerare sumele stabilite în condițiile menționate”. Față de cele arătate rezultă că instanța de apel a ignorat faptul că stabilirea caracterului cert al prejudiciului presupune ca acesta să fie sigur atât în privința existenței cât și în privința posibilității de evaluare.

Instanța de apel a reținut în mod greșit existența unei fapte ilicite săvârșite de A.D.S., prin neincluderea în contractul de arendare încheiat de A.D.S. și SC T.B. SRLa unor mențiuni privind existența contractului de asociere din 17 aprilie 2000 și privind investițiile existente, întrucât încheierea contractului de arendare din 28 august 2001 a reprezentat un drept subiectiv al A.D.S. Spre exemplificare a fost dată decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1841 din 28 mai 2008 care a stabilit că la încheierea contractului de arendare A.D.S. și-a exercitat în mod corect prerogativele stabilite de lege. În privința raportului de cauzalitate dintre pretinsul prejudiciu cauzat recurentei - reclamante și pretinsa faptă ilicită săvârșită de A.D.S.

instanța de apel nu face nicio mențiune. De asemenea considerentele instanței de apel în ceea ce privește vinovăția A.D.S. sunt eronate neexistând obligația de a proceda la inventarierea și acordarea de despăgubiri pentru o producție agricolă obținută drept consecință a încheierii frauduloase a unui contract de asociere în participațiune și prin urmare a exploatării frauduloase a terenului care a făcut obiectul acestui contract. În considerentele deciziei prin care s-a anulat contractul de asociere în participațiune făcând referire la caracterul fraudulos al încheierii acestuia se reține că „La data încheierii contractului de asociere în participațiune din 17 aprilie 2000 SC T.B. SRL nu avea aptitudinea de a încheia contractul de asociere prin care să aducă drept aport în natură teren agricol din domeniul public al statului câtă vreme prin dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din O.U.G.

nr. 198/1999 și art. 4 din H.G. nr. 46/2000 numai A.D.S. exercita prerogativele privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole și terenurile aflate sub luciu de apă aparținând domeniului privat al statului”. Invocarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 35 din Decretul nr. 31/1995 în acreditarea faptului că, culpa persoanelor fizice care alcătuiesc persoana juridică constituie culpa persoanei juridice înseși, aceasta având la îndemână, ulterior acțiunea în regres nu poate fi avută în vedere pentru toate cele arătate mai sus și pentru faptul că nu făcut dovada că persoanele fizice trimise în judecată se fac vinovate de pretinsul prejudiciu, acțiunea civilă fiind soluționată în prezenta cauză.

Atâta timp cât nu există prejudiciu, niciuna din pârâte nu poate cădea în pretenții, criticile A.D.S. pe inexistența prejudiciului și apoi afirmația de a se menține sentința de fond în sensul obligării SC T.B. SRL rămân fără suport legal, soluția instanței de apel cu privire la această pârâtă intrând în puterea lucrului judecat. Văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ. coroborate cu art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC R.I.E. SRL București, prin lichidator judiciar R. SPRL București, împotriva deciziei nr. 199 din 5 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, și încheierii de ședință din 18 decembrie 2007, pronunțată de aceeași instanță, ca nefondate. Respinge recursul intervenientei principale SC I.M.B. SA, prin lichidator judiciar S.Q. SPRL Bacău, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Respinge recursurile declarate de pârâta SC T.B. SRL Piatra Neamț, împotriva aceleiași decizii și încheieri, ca nefondate. Admite recursul pârâtei A.D.S. București, declarat împotriva deciziei sus menționate, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 35 din 20 ianuarie 2006, pronunțată de Tribunalul Prahova.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei, privind admiterea apelului pârâtei SC T.B. SRL Piatra Neamț, obligării acesteia față de intervenienta principală și respingerea acțiunii față de această pârâtă. Obligă recurenta - reclamantă SC R.I.E. SRL București, prin lichidator judiciar R. SPRL București, la 23.800 lei cheltuieli de judecată, către pârâta A.D.S. București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2008.