ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3489/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3489/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 5052/2004
reclamanta SC R.I.E. SRL prin administrator judiciar SC S.R.C.A. SRL București a
chemat în judecată pârâtele A.D.S. București și SC T.B. SRL, solicitând ca în
baza sentinței ce se va pronunța să dispună obligarea acestora în solidar la
plata sumei de 169.165.668.000 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor
executate și a materialelor folosite de către reclamantă privind producția
neterminată a anului agricol 2001 - 2002 și a stocului de semințe din I.M.B.,
precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea cererii
reclamanta a arătat că în baza contractului de asociere în participațiune din
17 aprilie 2000 încheiat cu I.M.B. s-a exploatat suprafața de 55.052 ha teren
agricol din I.M.B. în anii agricoli 2000 - 2001 și 2001 - 2002.
La data de 28 august 2001,
în timpul valabilității acestui contract și a contractului de management din 24
mai 2001 încheiat cu pârâta A.D.S. s-a încheiat contractul de arendă din 28
august 2001 între pârâtele din prezenta cauză, iar prin notificarea din 2001
s-a comunicat reclamantei și SC I.M.B. SA necesitatea părăsirii terenului
reprezentând o tulburare de posesie din partea acestora.
În continuare a arătat
reclamanta că, în aceste condiții a formulat cerere de asigurare de dovezi,
încuviințată prin încheierea irevocabilă la data de 12 februarie 2002 care a
omologat rapoartele de expertiză tehnică agricole ce au constatat lucrările
executate și materialele folosite privind producția neterminată a anului
agricol 2001 - 2002 și a stocului de marfă din I.M.B. până la data de 1
octombrie 2001 când a fost obligată să părăsească această suprafață de teren.
A mai arătat reclamanta că
pârâta A.D.S. a omis să menționeze despre existența investițiilor făcute, în
contractul de arendă și nici în procesul - verbal de predare a terenului către
pârâta SC T.B. SRL, nu s-a făcut vreo mențiune.
În drept reclamanta a
invocat dispozițiile art. 992 și urm. precum și art. 998 și urm. C. civ.,
precizând că suma solicitată reprezintă valoarea actualizată a lucrărilor
executate și a materialelor folosite privind producția neterminată a anului
agricol 2001 - 2002 și a stocului de semințe din I.M.B. la data de 31 octombrie
2002 cu rezervarea dreptului de majorare a câtimii obiectului cererii conform art.
132 C. proc. civ.
Pârâta A.D.S. prin apărările
făcute a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul
că exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra
terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului public sau privat al
statului iar printre aceste atribuții se află și concesionarea sau asigurarea
exploatării eficiente a acestora.
În acest context a încheiat
cu pârâta SC T.B. SRL contractul de arendă din 2001 iar obiectul l-a constituit
transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a terenului cu destinație
agricolă în suprafață de 56.905 ha din perimetrul I.M.B., proprietate de stat
în administrarea A.D.S.
A maia arătat că prin
hotărâri judecătorești irevocabile s-a constatat nulitatea absolută a celor două
contracte de care face vorbire reclamanta, iar de la data încheierii
contractului de arendă din 28 august 2001 beneficiarul lucrărilor executate din
perimetrul I.M.B. este pârâta SC T.B. SRL, A.D.S. fiind terț în raportul dintre
cele două societăți.
Pârâta SC T.B. SRL prin
întâmpinarea depusă a invocat excepția tardivității acțiunii excepția lipsei
calității procesuale active a reclamantei, iar pe fondul cauzei a solicitat
respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
La data de 9 septembrie 2004
în temeiul art. 49 C. proc. civ. a formulat cerere de intervenție în interes
propriu SC I.M.B. SA prin lichidator judiciar solicitând obligarea pârâtei SC
T.B. SRL la plata sumei de 169.165.668.000 lei reprezentând producția
neterminată a anului agricol 2001 - 2002 și a stocului de semințe din I.M.B.,
bunuri aparținând acesteia.
S-a motivat că prin hotărâri
irevocabile s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în
participațiune intervenit între părți și s-a dispus repunerea părților în
situația anterioară.
Prin încheierea ședinței
publice din 21 februarie 2002 s-a admis în principiu cererea de intervenție în
interes propriu a I.M.B., și s-a respins excepția tardivității acțiunii
invocată de pârâta SC T.B. SRL și a unit cu fondul cauzei excepțiile lipsei
calității procesuale pasive a A.D.S. și a lipsei calității procesuale active a
reclamantei.
Tribunalul Prahova, secția comercială
și de contencios administrativ, unde a fost strămutată cauza, prin sentința nr.
35 din 20 ianuarie 2006 – a respins excepțiile lipsei calității procesuale
active a reclamantei invocată de pârâta SC T.B. SRL și lipsei calității
procesuale pasive a pârâtei A.D.S.
A respins excepția de
inadmisibilitate a acțiunii invocată de pârâta A.D.S. București.
Totodată s-a admis în parte
acțiunea precizată a reclamantei și a obligat pârâta SC T.B. SRL la plata sumei
de 286.949.613 lei contravaloarea producției neterminate pe perioada anului
agricol 2001-2001 și a stocului de sămânță, conform raportului de expertiză C.V.
S-a admis în parte și cererea
de intervenție în interes propriu, pârâta SC T.B. SRL fiind obligată să
plătească intervenientei suma de 100.893.510 lei reprezentând contravaloare
producție neterminată pe perioada anului agricol 2001 - 2002 și a stocului de
sămânță.
În fundamentarea acestei
soluții instanța pornind de la temeiurile legale invocate de reclamantă, și
probele administrate a reținut că răspunderea civilă delictuală (pentru fapta
proprie) reglementată prin dispozițiile art. 998 – art. 999 C. civ. presupune
întrunirea cumulativă a elementelor constitutive respectiv fapta ilicită,
prejudiciu, culpă și raport de cauzalitate.
S-a motivat că reclamanta nu
a făcut dovada că pârâtele au procedat la exercitarea dreptului lor subiectiv,
materializat prin contractul de arendă din 2000, cu intenția să atragă
răspundere civilă delictuală a acestora.
S-a mai reținut că prin
hotărâri judecătorești s-a constatat nulitatea absolută a contractului de
asociere în participațiune suspendat anterior prin ordonanță președințială,
astfel încât nu se poate vorbi de o faptă ilicită a pârâtelor sau de existența
raportului de cauzalitate în accepțiunea art. 998 – art. 999 C. civ.
Pe de altă parte, instanța
de fond, a mai reținut că reclamanta nu a făcut dovada elementelor răspunderii
organelor persoanei juridice, deci a incidenței art. 998 – art. 999 C. civ.,
procedând la respingerea acțiunii față de A.D.S.
S-a reținut în schimb
îndeplinirea condițiilor art. 992 și urm. C. civ., apreciindu-se că prin
probele administrate, respectiv înscrisuri coroborate cu rapoartele de
expertiză efectuate la propunerea părților s-a făcut dovada îmbogățirii fără
justă cauză a pârâtei SC T.B. SRL.
S-a avut în vedere procesele
- verbale încheiate cu ocazia concilierii directe a părților în condițiile art.
7201 C. proc. civ. pârâta SC T.B. SRL recunoscând calitatea de debitor.
Aceste înscrisuri, fiind
semnate de părțile din prezenta cauză nu mai pot fi retractate, iar conform art.
969 C. civ. decât pentru cauze autorizate de lege.
S-a mai avut în vedere
încheierea de asigurare de dovezi pronunțată de Judecătoria Brăila, rapoartele
omologate stabilind pe ferme și culturi suprafețele înființate cu producția
neterminată.
De asemenea expertul
contabil numit în cauză a delimitat obligația de restituire în funcție de
aportul acestora în cadrul contractului de asociere în participațiune.
Împrejurare că ulterior s-a
constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune nu
are relevanță juridică, raportat la raportul juridic obligațional creat între
pârâta SC T.B. SRL și părțile contractului care își are izvorul într-un fapt
juridic.
Împotriva acestei sentințe
au promovat apel reclamanta și pârâta SC T.B. SRL.
Apelanta - reclamantă SC
R.I.E. SRL. critică soluția instanței de apel față de faptul nereținerii
incidentelor dispozițiilor art. 998 – art. 999 C. civ. și că nu s-a făcut
dovada existenței unei fapte ilicite și a raportului de cauzalitate între fapte
ilicite și prejudiciul produs.
Considerând îndeplinite
cerințele răspunderii civile delictuale apelanta-reclamantă apreciază că în
cauză a fost dovedită culpa pârâtei A.D.S. care în încercarea de a favoriza
pârâta SC T.B. SRL nu a menționat nimic despre sarcinile care guvernau terenul
predat nici în contractul de arendă și nici în procesul - verbal de predare - primire
nefăcând mențiuni despre investițiile existente pe terenul I.M.B. pentru anul
agricol 2001 - 2002.
Se critică soluția instanței
de apel și pentru faptul neluării în considerație a sumei menționate de
expertul C.V. în suplimentul raportului de expertiză respectiv 52.958.592.586
lei, reprezentând 73,986% din valoarea de 71.579.207.670 lei diferența de
valoare a stocului de semințe la care se adaugă T.V.A. în sumă de
10.062.132.591 lei.
Ultima critică a apelantei -
reclamante se întemeiază pe greșita respingere a cererii sale de reactualizare
cu rata inflației a sumei datorate până la data plății efective, fiind
încălcate dispozițiile art. 1084 C. civ.
Apelanta - pârâtă SC T.B.
SRL critică soluția instanței de fond în principal pe aspectul respingerii excepției
lipsei calității procesuale active a reclamantei, a respingerii excepției de
tardivitate și a soluției pe fond prin care a fost obligată la plata
contravalorii producției neterminate pe perioada anului agricol 2001 - 2002 și
a stocului de sămânță, conform raportului de expertiză C.V.
Astfel se arată că în mod
eronat instanța a preluat teza reclamantei potrivit căreia în perioada 17
aprilie 2000 - 23 martie 2003 înscrisul intitulat contract de asociere în
participațiune a produs efecte valabile, știut fiind că în conformitate cu art.
966 C. civ. „Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu
poate avea niciun efect”.
Prin decizia irevocabilă nr.
93 din 23 martie 2003 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de
asociere în participațiune, deci neavând drept la acțiune nu are nici
legitimitate procesuală activă.
De asemenea apelanta-pârâtă
susține că, contrar dispozițiilor legale, instanța de fond reține ca singura
probă relevantă în cauză, bilanțurile contabile care nu sunt concludente.
Față de o atare concepție
juridică s-a ajuns la situația în care expertul C.V. a întocmit în realitate
două lucrări distincte și că deși expertul menționează în lucrarea sa că „cheltuielile
înregistrate de intervenientă în contul producției neterminate pe bază de
documente totalizează 40.710.864.000 lei”, în sentința apelată nu se vorbește
nimic de ce instanța nu s-a oprit la omologarea acestei sume.
Pârâta critică această probă
și pentru faptul că nu are însușirile unei expertize contabile pentru că nu e
fundamentată pe niciun fel de verificări contabile, astfel că aceasta e nulă ca
probă științifică și trebuie în mod firesc înlăturată.
De asemenea apelanta - pârâtă
confirmă susținerea intimatei SC I.M.B. SA Brăila potrivit căreia producția
agricolă aferentă anului 2001 - 2002 a fost înființată cu banii pe care îi
încasase din producția anului anterior, aceste inginerii financiare determinând
trimiterea în judecată atât pe administratorii de atunci ai I.M.B. cât și pe
cei ai reclamantei pentru delapidare și înșelăciune.
În ședința publică din 10
aprilie 2006 instanța de apel a dispus în baza art. 295 C. proc. civ.
suplimentarea probatoriilor cu două expertize: una agricolă și alta contabilă
pentru evaluarea cât mai corectă a pretențiilor reclamantei.
Cele două expertize au fost
efectuate de expertul Ș.N. și N.M.
Curtea de Apel Ploiești, secția
comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 199 din 5
octombrie 2007, a admis apelul pârâtei SC T.B. SRL, a schimbat în pate sentința
criticată în sensul că a respins acțiunea reclamantei privind obligarea
acesteia la plata sumei de 28.694.961,30 ron.
Totodată a admis în parte
cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC I.M.B. SA Brăila, în
sensul reducerii sumei la care a fost obligată pârâta SC T.B. SRL de la
100.893.510.000 rol la 10.590.520 lei rol.
A admis și apelul
reclamantei, și pe cale de consecință a obligat pârâta A.D.S. la plata sumei de
101.649.975.000 lei reprezentând contravaloare producție neterminată pe perioada
2001 - 2002, compusă din 41.141.462.000 lei producție neterminată de grâu, orz,
rapiță, orzoaică și lucernă și 60.508.513.000 lei producția de soia, precum și
la plata stocului de semințe în valoare de 38.959.794.000 lei conform
raportului de expertiză întocmit de N.M.
De asemenea pârâta A.D.S. a
mai fost obligată și la plata T.V.A. 19% calculată asupra debitului constând
din producția neterminată pentru anul 2001 - 2002 în sumă de 101.649.975.000
lei și la plata dobânzii de 107.538.785.000 lei începând cu data producerii
prejudiciului, 2 octombrie 2001 și până la plata efectivă a debitului.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de control judiciar a reținut că excepțiile invocate de pârâta SC T.B.
SRL Piatra Neamț nu pot fi reținute fiind înlăturate, având în vedere că, chiar
dacă reclamanta nu mai deținea un titlu legal în baza căruia să ocupe terenul
proprietate de stat, are la îndemână instrumentele juridice care să-i permită
să-și dovedească pretențiile față de părțile implicate în litigiu.
Nu s-a reținut nici excepția
tardivității acțiunii motivat de faptul că temeiul legal al cererii a fost art.
992 – art. 998 C. civ., termenul de prescripție fiind de 3 ani reglementat de
Decretul nr. 167/1958.
Deși reclamanta se afla în
stare de insolvență, în speță nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 64/1995,
fiind în discuție o acțiune în pretenții întemeiată pe dispozițiile Codului
civil.
Excepția privind
nelegalitatea hotărârii instanței de fond a fost înlăturată motivat de faptul
că la dosar există probatorii administrate de părți, dar care nu au fost corect
interpretate de prima instanță.
Pe fond, instanța de apel a
reținut că deși prima instanță stabilește corect izvorul obligației civile în
sarcina pârâtei ca fiind îmbogățirea fără justă cauză, nu caracterizează
sorgintea acesteia ca fiind un fapt juridic ilicit și nu stabilește în mod
corect cărei părți din proces i s-a micșorat patrimoniul în mod corelativ cu
mărirea patrimoniului pârâtei, precum și cuantumul strict al sporirii
patrimoniului pârâtei, pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică.
S-a mai reținut că raportul
civil obligațional s-a născut între pârâtă și A.D.S. la data de 28 august 2001,
când s-a încheiat contractul de arendă prin care A.D.S. transmite dreptul de
exploatare al terenului cu destinație agricolă în suprafață totală de 56.905
ha.
Acest contract devine
eficient abia la data de 2 octombrie 2001 când A.D.S. predă pârâtei cu procesul
- verbal de predare - primire terenul arendat, dată de la care acesta intră
efectiv în posesia suprafețelor cu destinație agricolă și neagricolă în
perimetrul I.M.B.
În raport de cadrul
procesual prezentat, în bilanțul contabil al SC I.M.B. SA pentru exercițiul
financiar al anului 2001, semnat de directorul societății și administratorul
judiciar, în contul de producție neterminată consemnează un sold de
10.590.520.000 lei, reprezentând aportul exclusiv al acesteia.
Instanța de apel a reținut
că această sumă se regăsește și în formularul cu situația stocurilor și a
producției în curs de execuție precum și în balanța de verificare din luna
decembrie 2001, acte care au stat la baza întocmirii bilanțului contabil la 31
decembrie 2001.
Această sumă este prezentată
și în raportul de expertiză întocmit de expert C.V., la instanța de fond, cât
și de expert N.M. în lucrarea sa, și recunoscută de I.M.B. cu ocazia înscrierii
la masa credală a reclamantei, în declarația de creanță la care adaugă și
reactualizarea debitului.
În acest context s-a redus
suma la nivelul celei arătate, cu motivarea că pârâta nu va mai fi ținută să
plătească dobânzile legale, chiar dacă foloasele obținute de îmbogățit sunt mai
mari aceasta, în condițiile reținerii bunei credințe a apelantei - pârâte.
S-a mai arătat că, deși
reclamanta a invocat în susținerea pretențiilor sale față de pârâtă, încheierea
de asigurare de dovezi din 12 februarie 2002, pronunțată de Judecătoria Brăila,
prin care a fost omologat raportul de expertiză întocmit de expert P.M., acesta
va face dovada numai până la dovada contrarie.
Deși expertul P.M.,
consemnează producția găsită pe teren al momentul expertizării, 27 octombrie - 16
noiembrie 2001, aceasta nu denotă și faptul că ea a fost însușită de pârâtă,
pentru a fi obligată la plata contravalorii ei.
Pe de altă parte, în
contractul de arendă din 2001 A.D.S. nu menționează că pe terenul predat spre
exploatarea pârâtei se afla vreo cultură, cantitatea sau societatea care a
înființat-o și cine o va prelua după recoltare.
Totodată instanța a
înlăturat apărările reclamantei vizând împrejurarea că pârâta și-a evidențiat
în contabilitate valoarea producției neterminate la suma de 136.404.355.297 lei
motivat de faptul că suma respectivă este cea cu care a garantat obținerea unor
credite și se referea la producția pentru anul 2002 înființată după data de 2
octombrie 2001.
Cu privire la apelul
reclamantei, instanța de control judiciar a reținut ca fondată critica ce
vizează greșita respingere a acțiunii față de A.D.S., în sarcina căreia s-a
probat existența unui raport civil delictual caracterizat prin îndeplinirea
cumulativă a cerințelor legale constând în existența prejudiciului, a faptei
ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum
și existența vinovăției.
Instanța de apel a mai
reținut că existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei se conturează
din coroborarea unor situații de fapt dovedite cu acte și din concluziile
raporturilor de expertiză.
S-a avut în vedere și
dispozițiile legale incidente în cauză respectiv art. 998 C. civ. potrivit
căruia obligația de reparare a prejudiciului cauzat altuia revine direct și
nemijlocit autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
Astfel cu bună știință, dar
încălcând complet realitatea din teren, A.D.S., fără să țină seama că
contractul de asociere în participațiune era încă valabil, la data de 28 august
2001, fără să țină seama de investițiile făcute în culturi neterminate și
stocuri de semințe omite să facă mențiunea despre aceste elemente în noul
contract de arendă încheiat cu pârâta SC T.B. SRL.
Prin adresa din 10 ianuarie
2003, SC I.M.B. SA recunoaște reclamantei aportul adus în cadrul asocierii.
Totodată instanța de apel a
respins apărările A.D.S. privind lipsa sa de calitate procesuală pasivă și prin
urmare de răspundere invocând în acest sens prevederile Legii nr. 268/2001
motivat de faptul că această instituție și-a încălcat atribuțiile privind
exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate fiind
lipsită de relevanță afirmația inexistenței în contul său a unor sume care să
acopere prejudiciul.
Astfel îndeplinirea
defectuoasă și cu rea credință a atribuției ce revine instituției constituie un
temei de drept pentru promovarea unei acțiuni în regres împotriva
funcționarului culpabil de neexercitarea corespunzătoare a sarcinilor sale de
serviciu dar nu constituie motiv de exonerare de plată.
Prezentând cronologic
evenimentele legate de I.M.B. în care a fost implicată și A.D.S. cu referire și
la probele administrate instanța de apel a considerat că aceasta din urmă a
acționat cu rea-credință și este vinovată de producerea prejudiciului reclamat.
Stabilind în sarcina A.D.S.
obligația de acoperire a prejudiciilor create ca urmare a constatării legăturii
de cauzalitate dintre sărăcirea patrimoniului reclamantei - apelante ca urmare
a activității ilicite a acesteia s-a procedat la obligarea pe lângă
contravaloarea producției neterminate și dobânda prevăzută de O.G. nr. 9/2000
precum și plata T.V.A. de 19% calculată la valoarea întregului debit.
Împotriva acestei soluții au
declarat recurs părțile implicate în cauză.
Astfel reclamanta SC R.I.E.
SRL, prin lichidator judiciar SC R.I. SRL, critică soluția instanței de apel
sub aspectul neacordării T.V.A. și asupra sumei de 38.959.794.000 lei
reprezentând stocul de sămânță.
De asemenea se susține că nu
s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 9/2000 și asupra stocului
de semințe calculat de către expert la nivelul aceleiași sume de 38.959.794.000
lei, ignorându-se faptul că atât în cererea introductivă cât și în cererile
completatoare s-a specificat ca sumele să fie reactualizate.
Totodată reclamanta a
declarat recurs și împotriva încheierii pronunțate în Camera de Consiliu la
data de 18 decembrie 2007.
Se arată că s-a făcut o
aplicare greșită a legii respectiv a dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. prin
respingerea cererilor formulate venind în contradicție cu evidența dosarului și
chiar cu considerentele deciziei.
În aceste condiții se
impunea admiterea cererii privind lămurirea înțelesului dispozitivului deciziei
în sensul că obligația de plată a T.V.A. stabilită în sarcina A.D.S. vizează
întreaga sumă datorată, cât și completarea deciziei în sensul admiterii cererii
privind plata dobânzii legale aferente sumei de 38.959.794.000 lei reprezentând
stocul de sămânță începând cu data producerii prejudiciului, 2 octombrie 2001
și până la plata efectivă a debitului.
Criticile recurentei SC
I.M.B. SA, prin lichidator judiciar, fac referire la aspecte de nelegalitate
invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține că reclamanta nu
și-a clarificat temeiul juridic al cererii sale, întemeindu-se cererea
deopotrivă pe răspunderea civilă delictuală și îmbogățirea fără justă cauză.
În materie contractuală este
exclusă problema îmbogățirii fără justă cauză.
Cu privire la fondul cauzei,
recurenta consideră greșit raționamentul care a stat la baza pronunțării
hotărârii, deoarece reclamanta nu a făcut niciun fel de dovadă că ar fi
contribuit efectiv la realizarea producției anului 2001 - 2002, deși se susține
că avea disponibilități financiare în conturi bancare.
Consideră că se impune
obligarea A.D.S. la plata sumei de 100.893.510 lei reținută inițial de instanța
de fond reprezentând contravaloare producție neterminată.
Pârâta A.D.S. prin recursul
declarat atât împotriva deciziei instanței de apel, cât și împotriva încheierii
pronunțate în Camera de Consiliu la data de 18 decembrie 2007, face referire la
aspectele de nelegalitate reținute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.
proc. civ.
Astfel se susține că
instanța a procedat eronat la respingerea excepției lipsei calității procesuale
pasive a A.D.S. având în vedere atribuțiile stabilite de art. 4 din Legea nr. 268
din 28 mai 2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în
administrare terenuri proprietate publică și privată ale statului cu destinație
agricolă și înființarea A.D.S. și art. 13 alin. (1)3 din H.G. nr. 626 din 6
iulie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice și aplicarea Legii nr. 268/2001.
Cum toate cheltuielile
efectuate de ADS sunt efectuate în numele statului român care este și
proprietarul terenurilor, fapta acestuia de a efectua orice operațiuni în
legătură cu un teren în proprietatea statului reprezintă fapta mandatarului în
numele și pe seama proprietarului.
Se consideră că hotărârea
pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive
contradictorii.
Astfel se face vorbire pe de
o parte de principiul îmbogățirii fără justă cauză pentru ca ulterior să
stabilească ca fundament juridic răspunderea civilă delictuală, motivând că
și-a încălcat cu bună știință atribuțiile și a nesocotit dispozițiile legale
fără a face referire despre faptul că contractul de asociere în participațiune
a fost declarat nul în mod definitiv și irevocabil.
Ultima critică pe aspectul
fondului face trimitere la condițiile prevăzute de art. 998 C. civ. respectiv
existența unui prejudiciu, existența unui fapte ilicite, existența vinovăției
celui care a cauzat prejudiciul sub forma intenției sau culpei și existența
raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Se consideră de către
recurentă că prejudiciul nu este cert și că deși în determinarea acestuia s-a
dispus efectuarea unei noi expertize, instanța a ignorat răspunsul expertului
potrivit căruia „ documentele contradictorii prezentate de către reclamantă și I.M.B.
nu pot determina contribuția fiecărei părți în mod exact”.
În ce privește existența
faptului ilicit al A.D.S. aceasta susține că instanța de apel a ignorat că
presupusa încălcare a drepturilor intimatei-reclamante care a avut ca efect „
abandonarea culturilor” s-a făcut în baza unei sentințe irevocabile prin care
s-a stabilit că, contractul de asociere în participațiune este nul absolut.
Cu privire la încheierea de
îndreptare eroare materială, se susține că în mod greșit s-a dispus îndreptarea
erorii strecurate în dispozitiv în ce privește înlăturarea cuvântului „mii lei”
de la sfârșitul sumei de 107.538.785.000 lei din moment ce în considerentele
deciziei este prevăzută suma în acest mod.
Recurenta SC T.B. SRL consideră
că în mod greșit în apel i s-a respins excepția de tardivitate și excepția
lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Se susține că s-a
interpretat greșit acțiunea în pretenții a reclamantei pe dispozițiile art. 992
– art. 998 C. civ., câtă vreme aceasta se afla în procedura de faliment
situație în care lichidatorul nu putea s-o poarte decât în cadrul art. 77 –
art. 93 din Legea nr. 85/2006, iar termenul în care putea fi introdusă este cel
prevăzut de art. 81 respectiv 1 an.
Cu privire la excepția
lipsei calității procesuale active, deși s-a reținut că reclamanta nu mai
deținea un titlu legal în baza căruia să ocupe terenul proprietate de stat,
instanța de apel apreciază eronat că totuși are la îndemână instrumentele
juridice care să-i permită să-și dovedească pretențiile.
Consideră totodată că în mod
greșit prin încheierea Camerei de Consiliu din 18 decembrie 2007 s-a dispus
completarea dispozitivului cu obligarea SC T.B. SRL Piatra Neamț să plătească
expertului N.M. diferența de onorariu de 8.400 lei, motivat de faptul că
această încheiere cuprinde motive contradictorii din moment ce nu se justifică
majorarea onorariului față de concluziile expertului potrivit cărora supune
atenției în ce măsură pot fi luate în considerație sumele stabilite.
Părțile au depus întâmpinări
și concluzii scrise.
Astfel, reclamanta își menține
punctul de vedere exprimat prin acțiune, precizări coroborate cu probele
administrate făcând referire la faptul că de altfel nu trebuie să dovedească că
A.D.S. a avut intenția (directă) să prejudicieze societatea ci este suficient
ca A.D.S., prin organele sale să fi prevăzut consecințele ilicite ale faptelor
sale și să-i fie indiferent dacă prejudiciază sau nu pe cineva (intenție
indirectă), depunând înscrisuri în susținere.
Recurenta A.D.S. prin
concluziile scrise, scoate în evidență faptul că terenul care a făcut obiectul
contractului de asociere nu a ieșit niciodată din proprietatea statului
deoarece aparține domeniului public, și prin încheierea contractului de
arendare nu a făcut decât să-și exercite prerogativele conferite de O.U.G. nr. 198/1999.
Cu privire la legalitatea
contractului de arendare, susține recurenta, s-a pronunțat și Înalta Curte de
Casație și Justiție, depunând decizia nr. 1841 din 28 mai 2008.
Recursul SC R.I.E. SRL, prin
lichidator judiciar, este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 304
C. proc. civ. casarea sau modificarea unei hotărâri se poate face pentru motive
de nelegalitate.
Or, criticile formulate fac
referire la aspecte de netemeinicie ce nu pot face obiectul unui recurs.
Recurenta încearcă să obțină
în același timp completarea/ lămurirea dispozitivului pronunțat de Curtea de
Apel, atât pe cale unui recurs cât și pe calea unui recurs formulat împotriva
unei încheieri privind completarea dispozitivului deciziei pronunțate în apel.
De altfel solicitarea
aplicării cotei T.V.A. pentru suma de 38.959.794.000 rol reprezentând stoc de
sămânță, nu este susținută nici juridic nici faptic în sensul că valoarea
pretinsului prejudiciu suferit ar trebui să cuprindă și valoarea T.V.A.
În mod corect instanța de
apel nu a acordat dobânda legală, prin cererea introductivă reclamanta
solicitând contravaloarea prejudiciului pretins actualizată cu valoarea
inflației.
Or, art. 2 din O.G. nr. 9/2008
invocată de recurentă se referă la dobânda datorată în cazurile în care o
obligație este purtătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor legale sau
contractuale, între părți nefiind intervenită o convenție.
Cu privire la recursul
declarat de intervenienta în interes propriu SC I.M.B. SA prin care a solicitat
menținerea în parte a hotărârii instanței de fond prin obligarea A.D.S. la
plata sumei de 100.893.510 lei, acesta apare inadmisibil, prin această cale de
atac modificând cererea de intervenție în interes propriu formulată la fond în
contradictoriu cu SC T.B. SRL împotriva căreia nu a promovat apel.
Asupra cuantumului sumei
reținute de instanța de apel, recurenta nu indică ce normă legală a fost
încălcată, iar pe de altă parte justificat a reținut instanța de apel
realitatea soldului de 10.590.520.000 lei; având în vedere probele administrate
respectiv bilanțul contabil pe 2002, concluziile raportului de expertiză,
declarația de creanță și confirmarea SC T.B. SRL.
Recursul pârâtei SC T.B. SRL
este de asemenea nefondat.
Referitor la excepția
tardivității invocată în temeiul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 64/1995
justificat s-a dispus respingerea acesteia față de faptul că acțiunea a fost
întemeiată pe dispozițiile art. 992 – art. 998 C. civ., fiind deci o acțiune de
drept comun în pretenții supusă termenului general de prescripție de 3 ani
prevăzut de Decretul nr. 167/1958, și nu o acțiune pentru anularea unor acte
frauduloase sau anularea unor constituiri de drepturi patrimoniale către terți,
acțiuni reglementate în prezent de dispozițiile Legii nr. 85/2006.
Justificat au procedat
instanțele anterioare la respingerea excepției lipsei calității procesuale
active a reclamantei, având în vedere că urmare constatării nulității absolute
a contractului de asociere în participațiune între foștii asociați se nasc
altfel de relații.
Principiul repunerii
părților în situația anterioară invocat de recurentă operează ca și principiul
retroactivității efectelor actului numai între părțile raportului juridic și nu
față de terți.
Soluția pronunțată prin
încheierea ședinței publice din 18 decembrie 2007 prin care s-a admis cererea
expertului N.M. și s-a dispus completarea dispozitivului cu obligarea
recurentei SC T.B. SRL la plata diferenței onorariu în sumă de 8.400 lei este
legală având în vedere că efectuarea expertizei a fost solicitată de această
parte, iar la un termen anterior instanța încuviințase deja cererea expertului
de majorare a onorariului.
Cu privire la recursul A.D.S.
criticile formulate fac referire la greșita respingere a excepției lipsei
calității procesuale pasive; lipsa de consecvență a instanței de apel în ceea
ce privește temeiurile juridice în baza cărora a înțeles să justifice angajarea
răspunderii sale patrimoniale; greșita reținere în sarcina sa a răspunderii
civile delictuale.
În speță A.D.S. are calitate
procesuală pasivă fapt confirmat de instanțele anterioare întrucât această
instituție cu personalitate juridică conferită de lege este semnatarul
contractului de arendă și a proceselor - verbale de predare - primire a
întregii suprafețe de teren a I.M.B. și trebuie să-și asume responsabilitatea
semnării acestor documente.
Pe de altă parte potrivit
dispozițiilor O.U.G. nr. 198/1999 și H.G. nr. 46/2000 A.D.S. a fost înființată
ca instituție publică cu sarcina de exercitare a prerogativelor dreptului de
proprietate al statului asupra unor categorii de terenuri printre care și cele
date în exploatare I.M.B.
Cheltuielile, respectiv
pretențiile care cad în sarcina sa, nu sunt achitate în numele statului, ori de
la bugetul statului, având patrimoniu propriu și fiind finanțată exclusiv din
venituri extrabugetare.
Lipsa de consecvență a
instanței de apel în ce privește temeiurile juridice în baza cărora a înțeles
să justifice angajarea răspunderii sale patrimoniale, nu poate fi reținută
această critică urmând a fi înlăturată cu atât mai mult cu cât caracterul
acțiunii și temeiurile de drept cad și în sarcina instanței de judecată în
condițiile art. 129 C. proc. civ.
În acest context s-a reținut
de către instanța de apel că izvorul obligației civile în sarcina pârâtei SC
T.B. SRL față de SC I.M.B. SA este îmbogățirea fără justă cauză (art. 992 C.
civ.) iar al pârâtei A.D.S. față de SC R.I.E. SRL răspunderea civilă
delictuală.
Deși se susține aplicarea
greșită a legii recurenta A.D.S. nu indică care este acea lege, raportat la
reținerea în sarcina sa a obligației de plată a contravalorii unor bunuri
determinate generic.
În ce privește ultimul motiv
de recurs care vizează greșita reținere în sarcina sa a răspunderii civile
delictuale, Înalta Curte constată întemeiate criticile formulate de A.D.S.
Astfel doctrina și
jurisprudența au dedus din interpretarea art. 998 C. civ. următoarele condiții
care trebuie îndeplinite pentru angajarea răspunderii civile delictuale:
existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport
de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui
care a cauzat prejudiciul.
În privința prejudiciului,
doctrina și jurisprudența au statuat faptul că pentru a putea fi reparat în
condițiile răspunderii civile delictuale acesta trebuie să îndeplinească o
serie de condiții și anume: să fi fost rezultatul încălcării unui drept
subiectiv al reclamantei; să fie cert; să nu fi fost reparat încă;
Cel puțin două condiții nu
sunt îndeplinite în speță, aspect ignorat în totalitate de către instanța de
apel.
În sprijinul acestei
afirmații se aduc următoarele argumente:
SC R.I.E. SRL avea dreptul
să exploateze terenul în suprafață de 55.052 ha în temeiul contractului de
asociere în participațiune încheiat cu SC I.M.B. SA.
La data de 19 septembrie
2001, prin pronunțarea sentinței civile nr. 6532, Tribunalul București a
dispus, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea executării și derulării
contractului de asociere în participațiune. Așadar, suspendarea contractului de
asociere în participațiune a fost dispusă anterior perioadei ce face obiectul
judecății, respectiv anterior anului agricol 2001 - 2002.
Ca atare, începând cu 19
septembrie 2001, niciuna dintre părțile contractului de asociere în
participațiune nu mai avea dreptul de exploatare a suprafeței de teren adus ca
a port la asociere. Consecința exploatării terenului în suprafață de 55.052 ha
de către reclamanta SC R.I.E. SRL și intervenienta SC I.M.B. SA, după data
menționată, presupunea asumarea riscului imposibilității de valorificare a
culturilor, întrucât derularea și executarea contractului erau suspendate.
Efectul suspendării privind
exploatarea terenului s-a produs și în ceea ce privește contractul de
management, prin care se acorda dreptul reclamantei SC R.I.E. SRL de a
organiza, conduce și gestiona patrimoniul I.M.B.
„Managerul” SC R.I.E. SRL nu
putea gestiona activitatea I.M.B. (așa cum i se dăduse dreptul de către A.D.S.)
cu privire la exploatarea terenului câtă vreme activitatea de exploatare și
valorificare a producției erau suspendate, pe cale de ordonanță președințială.
În plus, la 3 octombrie 2001, contractul de management a fost și el anulat prin
sentința civilă nr. 7139, pronunțată de Tribunalul București.
În consecință, reclamanta
este obligată să suporte riscul înființării culturilor ulterior momentului 19
septembrie 2001, în sensul imposibilității de valorificare a unei producții
începută în temeiul unui contract suspendat deoarece nimănui nu-i este îngăduit
să se prevaleze în fața justiției de propria vină pentru a valorifica un drept.
Mai mult decât atât,
susținerile contradictorii ale celor două cocontractante, SC R.I.E. SRL și SC
I.M.B. SA, conduc la concluzia că reclamanta-recurentă nu a efectuat lucrări
agricole, nici anterior, nici ulterior suspendării și, în consecință, nu a suportat
vreun prejudiciu.
În timp ce, SC R.I.E. SRL pretinde
înapoierea investițiilor și contravalorii presupuselor culturi înființate,
tocmai partenera din contractul de asociere în participațiune, SC I.M.B. SA, o
contrazice susținând prin cererile efectuate ca și în propriul recurs că
„reclamanta nu a adus ca aport decât o sumă modică la asocierea creată în
2000”, fără a participa cu aporturi efective.
Așadar, odată suspendat și
constatat nul contractul de asociere în participațiune, SC R.I.E. SRL și SC
I.M.B. SA trebuiau să se desocotească urmând să împartă fructele acestui
contract proporțional cu contribuția fiecăreia. Susținerile celor două arată,
însă, că între acestea nu era nimic de împărțit, singura parte prejudiciată
fiind SC I.M.B. SA, prin preluarea de către SC T.B. SRL a producției în curs de
execuție în valoare de 10.590.520.000 rol, așa cum reiese din bilanțul de la 30
decembrie 2001, prejudiciu pe care l-a recunoscut și față de care aceasta nu
are nicio rezervă în a-l plăti.
În plus, în cauză nu s-a
demonstrat existența unui prejudiciu suferit, de către reclamantă constând în
contravaloarea producției neterminate pe perioada anului agricol 2001 - 2002 și
a stocului de sămânță.
Raționamentul de stabilire a
existenței unui prejudiciu a fost următorul: stabilirea situației de fapt din
teren (existența unei producții neterminate, existența stocului de sămânță) –
în acest sens fiind făcută expertiza tehnică P.M., în dosarul având ca obiect
asigurarea de dovezi, urmată de expertiza A. – N.S. dispusă în cadrul
prezentului dosar; regăsirea corespondentului dintre situația de fapt
constatată de către experți și situația contabilă privind producția neterminată
și stocul de semințe – în acest sens fiind efectuată în faza apelului expertiza
contabilă N.M.
Se încearcă susținerea
existenței prejudiciului cert cu un raport de asigurare de dovezi, asupra
căruia instanța s-a pronunțat prin încheiere în data de 12 februarie 2002,
raport (expertiză tehnică P.M.) ce a constatat existența unor culturi, lucrări
agricole, mărfuri agricole de la data de 27 octombrie 2001 până la 5 noiembrie
2001, deci în perioada în care recurenta SC T.B. SRL deținea și exploata
terenul potrivit contractului de arendă. Constatările privind realitatea din
teren în perioada 27 octombrie - 5 noiembrie 2001, demonstrează că, în
realitate, culturile erau înființate de către SC T.B. SRL.
Raportul de expertiză
tehnică efectuat de către P.M. prezintă modul de exploatare a suprafeței
arendate, cu analiza fiecărei ferme în parte, concluzionând că în perioada
efectuării expertizei „în câmp se executau lucrările de semănat grâu și
recoltat soia” și că „materii prime rămase în câmp și care aparțin reclamantei
nu sunt”.
Totodată, este de menționat
faptul că, cererea de asigurare de dovezi a fost formulată ulterior încheierii
contractului dintre SC T.B. SRL și A.D.S., contract încheiat la data de 28
august 2001, și ulterior punerii în posesie la data de 2 octombrie 2001, când
recurentei SC T.B. SRL îi fusese predat terenul liber de sarcini.
În situația în care
reclamanta, deși avea suspendat dreptul de exploatare a terenului de la data de
19 septembrie 2001 și nu a formulat cerere de asigurare de dovezi la acel
moment, ci la momentul la care o altă societate exploata în mod legal același
teren, asigurarea de dovezi nu face decât dovada existenței unor culturi, a
unei producții, fără a proba cine a înființat aceste culturi, știut fiind că
perioada optimă pentru înființarea culturilor în cauză este tocmai luna
octombrie, interval în care suprafața cultivată s-a aflat în posesia și
exploatarea SC T.B. SRL.
Așadar, cheltuielile privind
producția neterminată și stocul de semințe trebuiau să se regăsească în
situația contabilă a reclamantei, sens în care a fost efectuată expertiza
contabilă N.M.
Cu toate că expertului i s-a
pus în vedere că la efectuarea raportului să aibă în vedere evidențele
contabile, bilanțurile contabile încheiate la data de 31 decembrie 2001 ale
reclamantei și intervenientei și cu toate că, pe parcursul raportului, expertul
arată că „nu ni s-au prezentat Registrele de urmărire a veniturilor și
cheltuielilor pentru anul 2001 (...) și nici Registrele de magazine ale celor
30 de ferme”, totuși, în concluzii, se arată că valoarea producției neterminate
este de 41.141.462.000 rol, la care se adaugă cheltuieli aferente producției de
soia în sumă de 60.508.513.000 rol.
În condițiile în care din
bilanțurile contabile reieșea că reclamanta are un stoc de aproximativ 5
miliarde rol – producție în curs de execuție din activitatea piscicolă însă, și
intervenienta un stoc de aproximativ 10 miliarde rol producție în curs de
execuție, se concluzionează însă că valoarea producției neterminate este de
41.141.462.000 rol, după ce se arată că „nu există posibilitatea evaluării
corecte a producției neterminate pe baza documentelor legale ale acestei
producții”.
În ceea ce privește suma de
60.508.513.000 rol reprezentând cheltuieli aferente producției de soia, în
cuprinsul răspunsului la obiecțiuni, expertul arată că, această cultură de soia
a fost recoltată după data de 2 octombrie 2001 și nu mă pot pronunța în
legătură cu cine a recoltat această cultură (...)”. Răspunsul însă se regăsește
în cuprinsul protocolului încheiat la data de 22 ianuarie 2002 între reclamantă
și intervenientă, ce face dovada înțelegerii dintre acestea: „în legătură cu
cantitatea de 7630 to soia împărțită în condițiile prezentului protocol”.
Așadar, prin protocolul de
desocotire din data de 22 ianuarie 2002 privind contractul de asociere în
participațiune, s-a împărțit cantitatea de 7630 to, reprezentând producția de
soia pe anul 2001, fără nicio referire la cheltuielile privind înființarea
altor culturi pentru perioada 2001 - 2002.
Asigurarea de dovezi nu
concluzionează în sensul existenței unui prejudiciu cert suferit de reclamantă,
ceea ce echivalează cu neîntrunirea condițiilor pentru antrenarea răspunderii
celor două pârâte în baza temeiurilor juridice invocate, respectiv îmbogățire
fără justă cauză și răspundere civilă delictuală.
Inexistența unui prejudiciu
cert rezultă și din lipsa obiectului determinat al cererii de chemare în
judecată.
Fără a fi în mod expres
prevăzute de lege, doctrina a impus ca cerințe indispensabile pentru admiterea
acțiunii următoarele condiții privind obiectul: să fie licit, adică să nu
contravină legii; să fie posibil, adică să se refere la o prestație ce se poate
realiza în mod efectiv; să fie determinat sau determinabil.
Prin acțiune se face
referire la „producția neterminată aferentă anului 2001 - 2002”, însă nu se
indica o serie de date necesare pentru cuantificarea prejudiciului pretins: ce
culturi au fost înființate, la ce dată și pe ce suprafață la momentul preluării
terenului de către SC T.B. SRL (2 octombrie 2001), care sunt actele contabile
pe care își sprijină reclamanta pretențiile și care cuprind contravaloarea
efectuării acestor lucrări, respectiv semințe, carburanți, contravaloarea
lucrărilor agricole.
Art. 112 pct. 3 C. proc.
civ. impune o evaluare riguroasă a obiectului cererii în sarcina reclamantului.
În prezenta speță, SC R.I.E. SRL pretinde echivalentul lucrărilor executate și
a materialelor folosite privind producția neterminată a anului agricol 2001 - 2002
și a stocului de sămânță din I.M.B. dar aduce în sprijinul acestei pretenții un
raport de asigurare de dovezi efectuat tardiv, ulterior demarării de către SC
T.B. SRL a propriilor lucrări și investiții, și un raport de expertiză
contabilă confuz (N.M.) în care sunt avansate sume fără a avea la dispoziție
documentele justificative.
În aceste condiții, așa – zisul
prejudiciu suferit de către SC R.I.E. SRL în cererea de chemare în judecată
este lipsit de suport legal.
În aceste condiții, obiectul
acțiunii reclamantei nu poate fi nici determinabil, întrucât s-a susținut
existența unui prejudiciu în perioada ulterioară suspendării contractului de
asociere în participațiune, când SC T.B. SRL intrase deja în posesia terenului
și exploata suprafața contractată.
Astfel, nu există documente
care să ateste fără dubiu că investițiile au fost efectuate de reclamantă.
Mai mult aprecierile
experților desemnați de instanță să efectueze expertizele prin care să fie
cuantificat acest prejudiciu conduc la concluzia incertitudinii acestuia.
Astfel raportul de expertiză
realizat de expert Ș.N. cuprinde aprecierea potrivit căreia „Din documentele
prezentate de părți concluziile expertizei nu pot reflecta în mod corect
realitatea faptică cu privire la producția neterminată 2001 - 2002 realizată pe
locația I.M.B.”. Expertul care a realizat expertiza contabilă (N.M.) atrage
atenția instanței asupra incertitudinilor care planează asupra acestei
expertize: „Față de aceste considerații expertiza supune atenției în ce măsură
pot fi luate în considerare sumele stabilite în condițiile menționate”.
Față de cele arătate rezultă
că instanța de apel a ignorat faptul că stabilirea caracterului cert al
prejudiciului presupune ca acesta să fie sigur atât în privința existenței cât
și în privința posibilității de evaluare.
Instanța de apel a reținut
în mod greșit existența unei fapte ilicite săvârșite de A.D.S., prin
neincluderea în contractul de arendare încheiat de A.D.S. și SC T.B. SRLa unor
mențiuni privind existența contractului de asociere din 17 aprilie 2000 și
privind investițiile existente, întrucât încheierea contractului de arendare din
28 august 2001 a reprezentat un drept subiectiv al A.D.S.
Spre exemplificare a fost
dată decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1841 din 28 mai 2008 care
a stabilit că la încheierea contractului de arendare A.D.S. și-a exercitat în
mod corect prerogativele stabilite de lege.
În privința raportului de
cauzalitate dintre pretinsul prejudiciu cauzat recurentei - reclamante și
pretinsa faptă ilicită săvârșită de A.D.S. instanța de apel nu face nicio
mențiune.
De asemenea considerentele
instanței de apel în ceea ce privește vinovăția A.D.S. sunt eronate neexistând
obligația de a proceda la inventarierea și acordarea de despăgubiri pentru o
producție agricolă obținută drept consecință a încheierii frauduloase a unui
contract de asociere în participațiune și prin urmare a exploatării frauduloase
a terenului care a făcut obiectul acestui contract.
În considerentele deciziei
prin care s-a anulat contractul de asociere în participațiune făcând referire
la caracterul fraudulos al încheierii acestuia se reține că „La data încheierii
contractului de asociere în participațiune din 17 aprilie 2000 SC T.B. SRL nu
avea aptitudinea de a încheia contractul de asociere prin care să aducă drept
aport în natură teren agricol din domeniul public al statului câtă vreme prin
dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 198/1999 și art. 4
din H.G. nr. 46/2000 numai A.D.S. exercita prerogativele privind dreptul de
proprietate asupra terenurilor agricole și terenurile aflate sub luciu de apă
aparținând domeniului privat al statului”.
Invocarea de către reclamantă
a dispozițiilor art. 35 din Decretul nr. 31/1995 în acreditarea faptului că,
culpa persoanelor fizice care alcătuiesc persoana juridică constituie culpa
persoanei juridice înseși, aceasta având la îndemână, ulterior acțiunea în
regres nu poate fi avută în vedere pentru toate cele arătate mai sus și pentru
faptul că nu făcut dovada că persoanele fizice trimise în judecată se fac
vinovate de pretinsul prejudiciu, acțiunea civilă fiind soluționată în prezenta
cauză.
Atâta timp cât nu există
prejudiciu, niciuna din pârâte nu poate cădea în pretenții, criticile A.D.S. pe
inexistența prejudiciului și apoi afirmația de a se menține sentința de fond în
sensul obligării SC T.B. SRL rămân fără suport legal, soluția instanței de apel
cu privire la această pârâtă intrând în puterea lucrului judecat.
Văzând dispozițiile art. 312
C. proc. civ. coroborate cu art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile
declarate de reclamanta SC R.I.E. SRL București, prin lichidator judiciar R.
SPRL București, împotriva deciziei nr. 199 din 5 octombrie 2007, pronunțată de
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și
fiscal, și încheierii de ședință din 18 decembrie 2007, pronunțată de aceeași
instanță, ca nefondate.
Respinge recursul
intervenientei principale SC I.M.B. SA, prin lichidator judiciar S.Q. SPRL Bacău,
împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.
Respinge recursurile
declarate de pârâta SC T.B. SRL Piatra Neamț, împotriva aceleiași decizii și
încheieri, ca nefondate.
Admite recursul pârâtei
A.D.S. București, declarat împotriva deciziei sus menționate, pe care o
modifică în parte, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă
împotriva sentinței nr. 35 din 20 ianuarie 2006, pronunțată de Tribunalul
Prahova.
Menține celelalte dispoziții
ale deciziei, privind admiterea apelului pârâtei SC T.B. SRL Piatra Neamț, obligării
acesteia față de intervenienta principală și respingerea acțiunii față de
această pârâtă.
Obligă recurenta - reclamantă
SC R.I.E. SRL București, prin lichidator judiciar R. SPRL București, la 23.800
lei cheltuieli de judecată, către pârâta A.D.S. București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 20 noiembrie 2008.