ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2781/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 234

din 25 noiembrie 2003, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.

a României și a Municipiului București, a admis acțiunea reclamantei SC I.E.G.

SRL Pitești, în contradictoriu cu pârâta A.D.S. București și, cu privire la arenda

datorată de reclamantă pârâtei pentru anul agricol 2001-2002, conform

contractului de arendă nr. 31 din 17 octombrie 2001, constată că pentru o

suprafață de 2388,45 ha., aceasta s-a redus cu 75,13% datorită calamităților

naturale intervenite.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia nr. 619 din 24 iunie 2004, a admis acțiunea în

anulare formulată de pârâta A.D.S., a anulat hotărârea atacată și a respins

acțiunea ca inadmisibilă.

S-a reținut că, față de

obiectul cererii, dispozițiile art. 111 C. proc. civ., nu sunt incidente în

cauză.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri reclamanta SC I.E.G. SRL Pitești a declarat recurs, întemeiat pe art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

S-a susținut că instanța a

confundat acțiunea în constatare cu o cerere privitoare la constatarea unei

situații de fapt în cadrul procedurii de asigurare a dovezilor.

În cauză reclamanta a

încheiat un contract de arendă cu pârâta.

Deși dreptul la arendă s-a

redus în procentul menționat, ca urmare a calamităților legal constatate,

pârâta a emis factură pentru încasarea integrală a arendei prevăzute în

contract.

Ca atare, în raport de

împrejurarea menționată, reclamanta avea interes de a promova o astfel de

acțiune pentru a justifica refuzul plății arendei, pentru procentul de 75,13%.

În consecință, reclamanta a

solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

La data de 8 iulie 2003,

reclamanta SC I.E.G. SRL Pitești, invocând ca temei legal art. 111 C. proc.

civ., a solicitat să se constate că arenda datorată pârâtei A.D.S., în temeiul

contractului de arendă nr. 31 din 17 octombrie 2001 s-a redus cu 75,13%,

conform actelor de constatare a pierderilor provocate de secetă și a

certificatului emis de C.C.I. a județului Argeș.

Tribunalul arbitral a admis

cererea astfel cum a fost formulată.

Pârâta a formulat acțiune în

anulare a sentinței arbitrale, întemeiată pe art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Instanța de control judiciar

a admis acțiunea în anulare, reținând inadmisibilitatea cererii în raport de

obiectul acesteia.

Potrivit art. 111 teza II C.

proc. civ., cu referire la acțiunea în constatare, „cererea nu poate fi primită

dacă partea poate cere realizarea dreptului”.

În raport de modul de

redactare a dispoziției menționate, orice hotărâre arbitrală prin care s-ar

admite o acțiune în constatare, deși partea avea deschisă calea realizării

dreptului, este supusă cazului de anulare, prevăzut de art. 364 lit. i) teza

ultimă C. proc. civ.

Reclamanta susține că

acțiunea cu care a investit tribunalul arbitral este admisibilă, în temeiul art.

111 C. proc. civ., neputând cere realizarea dreptului.

Astfel, arenda s-a redus în

procentul menționat, ca urmare a calamităților, dar nu poate opune această

situație pârâtei pentru a justifica refuzul de plată a arendei în cuantumul

negociat prin contractul de arendă.

Din actele dosarului rezultă

că aceasta a investit instanța arbitrală cu o acțiune în constatare

declaratorie.

Ori, acțiunea declaratorie

este o varietate a acțiunii în constatare prin care se cere instanței

competente să declare că un anumit raport juridic există sau nu.

Această acțiune nu este

admisibilă în raport de dispozițiile contractului, în sensul că nu există un raport

juridic în sensul vizat de reclamantă prin acțiunea arbitrală.

Astfel, prin art. VI din

contract s-a stabilit arenda, fără nici una din distincțiile avute în vedere de

reclamantă, iar prin art. IX pct. 9.2 din același contract s-a stabilit

procedura de urmat în cazul înregistrării de calamități naturale.

Prin urmare, prin contract

s-a stabilit un drept la renegociere a chiriei care, este supus realizării prin

procedura stabilită prin clauza contractuală menționată, iar în caz de

neînțelegere, prin sesizarea instanței competente cu o acțiune în realizarea

dreptului.

Ca atare, în mod judicios

instanța de control judiciar a admis acțiunea în anulare, în cauză fiind

incident cazul de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., așa încât

recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestor critici.

Formularea din decizia

atacată, criticată de recurent, nu constituie ilustrarea unei confuzii, așa cum

susține acesta ci un considerent în sensul arătat mai sus, al inadmisibilității

acțiunii în constatare, în raport de împrejurarea existenței posibilității de a

cere realizarea dreptului prevăzut în art. IX pct. 9.2 din contract, în

condițiile procedurii stabilite prin această clauză și, după caz, în condițiile

art. 109 C. proc. civ.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de intimata SC I.E.G. SRL, împotriva deciziei nr. 619 din 24

iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 12 mai 2005.