ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2781/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 234 din 25 noiembrie 2003, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I. a României și a Municipiului București, a admis acțiunea reclamantei SC I.E.G. SRL Pitești, în contradictoriu cu pârâta A.D.S. București și, cu privire la arenda datorată de reclamantă pârâtei pentru anul agricol 2001-2002, conform contractului de arendă nr. 31 din 17 octombrie 2001, constată că pentru o suprafață de 2388,45 ha., aceasta s-a redus cu 75,13% datorită calamităților naturale intervenite. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 619 din 24 iunie 2004, a admis acțiunea în anulare formulată de pârâta A.D.S., a anulat hotărârea atacată și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

S-a reținut că, față de obiectul cererii, dispozițiile art. 111 C. proc. civ., nu sunt incidente în cauză. Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta SC I.E.G. SRL Pitești a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a susținut că instanța a confundat acțiunea în constatare cu o cerere privitoare la constatarea unei situații de fapt în cadrul procedurii de asigurare a dovezilor. În cauză reclamanta a încheiat un contract de arendă cu pârâta. Deși dreptul la arendă s-a redus în procentul menționat, ca urmare a calamităților legal constatate, pârâta a emis factură pentru încasarea integrală a arendei prevăzute în contract. Ca atare, în raport de împrejurarea menționată, reclamanta avea interes de a promova o astfel de acțiune pentru a justifica refuzul plății arendei, pentru procentul de 75,13%.

În consecință, reclamanta a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: La data de 8 iulie 2003, reclamanta SC I.E.G. SRL Pitești, invocând ca temei legal art. 111 C. proc. civ., a solicitat să se constate că arenda datorată pârâtei A.D.S., în temeiul contractului de arendă nr. 31 din 17 octombrie 2001 s-a redus cu 75,13%, conform actelor de constatare a pierderilor provocate de secetă și a certificatului emis de C.C.I. a județului Argeș. Tribunalul arbitral a admis cererea astfel cum a fost formulată. Pârâta a formulat acțiune în anulare a sentinței arbitrale, întemeiată pe art. 364 lit. i) C. proc.

civ. Instanța de control judiciar a admis acțiunea în anulare, reținând inadmisibilitatea cererii în raport de obiectul acesteia. Potrivit art. 111 teza II C. proc. civ., cu referire la acțiunea în constatare, „cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”. În raport de modul de redactare a dispoziției menționate, orice hotărâre arbitrală prin care s-ar admite o acțiune în constatare, deși partea avea deschisă calea realizării dreptului, este supusă cazului de anulare, prevăzut de art. 364 lit. i) teza ultimă C. proc. civ. Reclamanta susține că acțiunea cu care a investit tribunalul arbitral este admisibilă, în temeiul art. 111 C. proc. civ., neputând cere realizarea dreptului.

Astfel, arenda s-a redus în procentul menționat, ca urmare a calamităților, dar nu poate opune această situație pârâtei pentru a justifica refuzul de plată a arendei în cuantumul negociat prin contractul de arendă. Din actele dosarului rezultă că aceasta a investit instanța arbitrală cu o acțiune în constatare declaratorie. Ori, acțiunea declaratorie este o varietate a acțiunii în constatare prin care se cere instanței competente să declare că un anumit raport juridic există sau nu. Această acțiune nu este admisibilă în raport de dispozițiile contractului, în sensul că nu există un raport juridic în sensul vizat de reclamantă prin acțiunea arbitrală. Astfel, prin art. VI din contract s-a stabilit arenda, fără nici una din distincțiile avute în vedere de reclamantă, iar prin art. IX pct. 9.2 din același contract s-a stabilit procedura de urmat în cazul înregistrării de calamități naturale.

Prin urmare, prin contract s-a stabilit un drept la renegociere a chiriei care, este supus realizării prin procedura stabilită prin clauza contractuală menționată, iar în caz de neînțelegere, prin sesizarea instanței competente cu o acțiune în realizarea dreptului. Ca atare, în mod judicios instanța de control judiciar a admis acțiunea în anulare, în cauză fiind incident cazul de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., așa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestor critici. Formularea din decizia atacată, criticată de recurent, nu constituie ilustrarea unei confuzii, așa cum susține acesta ci un considerent în sensul arătat mai sus, al inadmisibilității acțiunii în constatare, în raport de împrejurarea existenței posibilității de a cere realizarea dreptului prevăzut în art. IX pct. 9.2 din contract, în condițiile procedurii stabilite prin această clauză și, după caz, în condițiile art. 109 C. proc.

civ. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata SC I.E.G. SRL, împotriva deciziei nr. 619 din 24 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 12 mai 2005.