ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 746/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea ce a format obiectul

dosarului nr. 6184/2003 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

reclamanta F.P. a acționat în judecată pe pârâtele A.D.S. București și SC L. SA

Popești Leordeni în contradictoriu cu care a solicitat să se constate

intervenția tacitei relocațiuni a contractului din 28 decembrie 1994, să fie

obligate pârâtele la plata prețului locațiunii corespunzător perioadei 1

ianuarie 2000 – 12 septembrie 2002 cu majorări de întârziere, să oblige

pârâtele la plata sumei de 110.000.000 lei despăgubiri și să constate încetarea

contractului de locațiune din 26 decembrie 1994 cu începere de la data de 12

septembrie 2002.

Ulterior, prin precizarea de acțiune

din 5 iunie 2003, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de

200.000.000 lei arendă și 20.000.000 lei majorări de întârziere.

Pârâta A.D.S. București a invocat în

cauză excepția lipsei calității sale procesuale pasive, precizând că este terț

față de contractul de locațiune încheiat între reclamantă și SC L. SA.

Pârâta SC L. SA a invocat de

asemenea excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei societăți,

susținând că numai concedenta A.D.S. București este în măsură a răspunde la

pretențiile reclamantei întrucât contractul de concesiune din 21 aprilie 2000

s-a încheiat cu această pârâtă.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

prin sentința nr. 12873 din 25 noiembrie 2004 a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei A.D.S. București și pe cale de consecință a respins

acțiunea reclamantei față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă prin aceeași

hotărâre excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC L. SA, ca

neîntemeiată.

A fost de asemenea respinsă prin

hotărârea tribunalului, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei F.P.

Pentru a hotărî astfel instanța de

fond a reținut că reclamanta a invocat drept temei al pretențiilor sale

contractul de arendă încheiat cu SC L. SA, în care pârâta A.D.S. București nu

este parte; pretențiile reclamantei de plată a prețului arendei pe perioada 1

ianuarie 2000 – 12 septembrie 2002 nu sunt întemeiate întrucât nu operează

tacita relocațiune în contractul de arendă.

Apelul declarat de reclamanta F.P.

împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a fost respins, ca nefondat

de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr.

552 din 22 iunie 2005, reținându-se că pretențiile reclamantei referitoare la

plata prețului arendei nu pot fi calculate pe perioada în care locațiunea nu a

mai produs efecte juridice, urmare dobândirii de către reclamantă a calității

de proprietar al terenului în litigiu.

Reclamanta F.P. a declarat recurs

împotriva hotărârii de mai sus susținând că este netemeinică și nelegală.

A invocat în drept prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. susținând că instanța a pronunțat o hotărâre cu aplicarea

greșită a legii, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 16/1994, ale Legii nr. 1/2000

și a celor prevăzute de C. civ. în materia locațiunii.

A precizat că prin Legea nr. 16/1994

art. 25 și ulterior prin dispozițiile Legii nr. 1/2000 li s-a recunoscut

locatarilor dreptul de a beneficia de drepturile de creanță stabilite de lege

în temeiul contractelor de locațiune, că s-a instituit o relocațiune a acestor

contracte până la data când și se vor restitui terenurile agricole în natură

prin remiterea titlurilor de proprietate, încât după luna decembrie 1999 și

până la data de 12 septembrie 2002 când reclamantei i s-a eliberat titlul de

proprietate, contractul acesteia cu SC L. SA s-a prelungit de drept, iar

decizia din apel prin care s-a menținut sentința instanței de fond s-a

pronunțat cu aplicarea greșită a legii.

Recursul reclamantei este nefondat.

În contractul din 23 decembrie 1994

dintre SC L. SA Popești Leordeni și F.P., s-a prevăzut la art. 3 că încheierea

acestui contract s-a făcut pentru o perioadă de 5 ani, respectiv până la 28

decembrie 1999.

La punctul 3 al art. 5 din contract

s-a consemnat expres de părți că la expirarea contractului, părțile semnatare

ale acestuia vor putea conveni fie asupra încheierii unui nou contract de

arendă, fie asupra lăsării în deplină proprietate de către SC L. SA a terenului

în litigiu.

În prezența acestor reglementări

concrete prin care părțile au prevăzut expres opțiunile ulterioare încetării

contractului, rezultă intenția părților de a exclude tacita relocațiune.

Rezultă din cele de mai sus că

instanța de apel corect a apreciat că nu poate fi prelungit tacit contractul

dintre părți și cum ulterior încetării de drept a contractului de locațiune, SC

L. SA a încheiat cu P.C.P.L. protocolul din 20 septembrie 2000, iar ulterior

contractul de concesiune cu A.D.S. București hotărârea recurată a menținut ca

temeinică și legală hotărârea instanței de fond.

Cum recurenta – reclamantă nu a

solicitat despăgubiri sau contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 1

ianuarie 2000 – 12 septembrie 2002, iar pretențiile sale bănești sunt legate

numai de contractul de locațiune care deja expirase la 28 decembrie 1999,

urmează ca în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul

reclamantei, fiind nefondat, să se respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta F.P., împotriva deciziei nr. 552 din 22 iunie 2005 a

Curții de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 februarie 2006.