ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 674/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 10 noiembrie 2003, reclamanta A.D.S. a chemat în judecată pârâta SC H.S. SA solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se constate rezilierea contractului de concesiune din 21 aprilie 2000, conform pactului comisoriu de grad 3 prevăzut la capitolul 5 art. 53 potrivit adresei din 1 august 2003. De asemenea s-a mai solicitat și obligarea la plata sumei de 84.544.016 lei redevență neachitată la termenele scadente și 26.304.392 lei penalități de întârziere precum și cheltuieli de judecată. Judecătoria sectorului 2 București prin sentința civilă nr. 967 din 17 februarie 2004 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru redevențele datorate de către pârâtă până în trimestrul 3 al anului 2000 inclusiv și pentru penalitățile de întârziere aferente.

S-a admis în parte acțiunea și pârâta a fost obligată la plata sumei de 69.985.432 lei cu titlu de redevențe neachitate și s-a constatat totodată reziliat de drept contractul de concesiune încheiat de părți. Împotriva acestei sentințe a promovat apel reclamanta criticile vizând modul eronat în care s-a reținut situația de fapt în examinarea excepției prescripției dreptului la acțiune, suma de 84.544.016 lei, reprezentând în realitate contravaloarea prejudiciului calculat la nivelul redevenței și al penalităților datorate, în speță aplicându-se dispozițiile art. 1082 C. civ. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 174 din 25 februarie 2005 a respins apelul, ca nefondat.

În motivarea soluției instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond a făcut o prezentare corectă a situației de fapt stabilind că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate, pârâta din motive care nu sunt de natură s-o exonereze de răspundere nu și-a îndeplinit la rândul său obligațiile față de reclamantă neputând face dovada achitării redevențelor. De asemenea s-a reținut că acțiunea reclamantei se referă la perioade anterioare trimestrului 1 al anului 2000, respectiv la redevențe pentru anii 1999-2000, 2000-2001 și în continuare până la sfârșitul anului 2003, deși din contract rezultă că acesta a intrat în vigoare la 1 martie 2000, astfel că toate pretențiile anterioare datei de 10 noiembrie 2000 sunt prescrise conform art. 3 din decretul nr. 167/1958.

Cu petiția înregistrată la data de 27 mai 2005, reclamanta a declarat recurs, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Se susține că s-au interpretat greșit clauzele contractului de concesiune, și a decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă. Înalta Curte, față de obiectul cauzei dedus judecății în considerarea dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a ridicat excepția de necompetență materială a Judecătoriei sectorului 2 București. Pe excepția invocată din oficiu de către instanță se reține că la data înregistrării și soluționării cauzei potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) competența soluționării cauzei, aparținea tribunalului față de obiectul principal respectiv constatarea rezilierii de drept a contractului de concesiune.

Competența materială este reglementată de norme imperative, deci are caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, chiar cu autorizarea instanței. Față de cele arătate, văzând dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.D.S. București. Casează decizia nr. 174 din 25 februarie 2005 a Curții de Apel București și sentința civilă nr. 967 din 17 februarie 2004 a Judecătoriei sector 2 și trimite cauza spre competență soluționare în fond la Tribunalul București, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 16 februarie 2006.