ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 674/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 10 noiembrie 2003, reclamanta A.D.S. a chemat în judecată pârâta SC H.S. SA

solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se constate rezilierea

contractului de concesiune din 21 aprilie 2000, conform pactului comisoriu de

grad 3 prevăzut la capitolul 5 art. 53 potrivit adresei din 1 august 2003.

De asemenea s-a mai solicitat și

obligarea la plata sumei de 84.544.016 lei redevență neachitată la termenele

scadente și 26.304.392 lei penalități de întârziere precum și cheltuieli de

judecată.

Judecătoria sectorului 2 București

prin sentința civilă nr. 967 din 17 februarie 2004 a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune pentru redevențele datorate de către pârâtă

până în trimestrul 3 al anului 2000 inclusiv și pentru penalitățile de

întârziere aferente.

S-a admis în parte acțiunea și

pârâta a fost obligată la plata sumei de 69.985.432 lei cu titlu de redevențe

neachitate și s-a constatat totodată reziliat de drept contractul de concesiune

încheiat de părți.

Împotriva acestei sentințe a

promovat apel reclamanta criticile vizând modul eronat în care s-a reținut

situația de fapt în examinarea excepției prescripției dreptului la acțiune,

suma de 84.544.016 lei, reprezentând în realitate contravaloarea prejudiciului

calculat la nivelul redevenței și al penalităților datorate, în speță

aplicându-se dispozițiile art. 1082 C. civ.

Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, prin decizia nr. 174 din 25 februarie 2005 a respins apelul, ca

nefondat.

În motivarea soluției instanța de

control judiciar a reținut că instanța de fond a făcut o prezentare corectă a

situației de fapt stabilind că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate,

pârâta din motive care nu sunt de natură s-o exonereze de răspundere nu și-a

îndeplinit la rândul său obligațiile față de reclamantă neputând face dovada

achitării redevențelor.

De asemenea s-a reținut că acțiunea

reclamantei se referă la perioade anterioare trimestrului 1 al anului 2000,

respectiv la redevențe pentru anii 1999-2000, 2000-2001 și în continuare până

la sfârșitul anului 2003, deși din contract rezultă că acesta a intrat în

vigoare la 1 martie 2000, astfel că toate pretențiile anterioare datei de 10

noiembrie 2000 sunt prescrise conform art. 3 din decretul nr. 167/1958.

Cu petiția înregistrată la data de

27 mai 2005, reclamanta a declarat recurs, criticile vizând aspecte de

nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Se susține că s-au interpretat

greșit clauzele contractului de concesiune, și a decretului nr. 167/1958 privind

prescripția extinctivă.

Înalta Curte, față de obiectul

cauzei dedus judecății în considerarea dispozițiilor art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., a ridicat excepția de necompetență materială a Judecătoriei

sectorului 2 București.

Pe excepția invocată din oficiu de

către instanță se reține că la data înregistrării și soluționării cauzei

potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) competența soluționării cauzei, aparținea

tribunalului față de obiectul principal respectiv constatarea rezilierii de

drept a contractului de concesiune.

Competența materială este

reglementată de norme imperative, deci are caracter absolut, astfel încât

părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, chiar cu autorizarea

instanței.

Față de cele arătate, văzând

dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta A.D.S. București.

Casează decizia nr. 174 din 25

februarie 2005 a Curții de Apel București și sentința civilă nr. 967 din 17

februarie 2004 a Judecătoriei sector 2 și trimite cauza spre competență

soluționare în fond la Tribunalul București, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 16 februarie 2006.